AGENDA ASCUNSĂ (2023) – CARTE
Titlul Original:
Hidden Agenda ( วาระซ่อนเร้น)
Genul Cărții: 18+, BL (LGBTQ+), Tineret, Romantic
Limba Nativă: Thailandeză, Capitole: 26
Rating Conținut: 18+ - Restricționat (nuditate, violență, blasfemie etc)
Autor: Dezair
Publicată în: 22 Noiembrie 2022
Traducere și adaptare: Maya
Rezumat:
Pentru prima dată, studentul universitar Zo se hotărăște să o curteze pe Nita, pasiunea lui de mult timp. Pentru a o cuceri, îl abordează pe Joke, fostul iubit al Nitei, pentru a-i cere sfaturi în materie de întâlniri. Joke este de acord să-l ajute în schimbul unui loc în clubul de dezbateri. Sau, cel puţin, asta îi spune lui Zo.
Capitolul 1
ORA - 12:35, Bangkok. Temperatura: 38°C
Căldura sufocantă a pârjolit fiecare petic de iarbă. În stația de autobuz din centrul orașului, oamenii care așteptau s-au refugiat la umbră. Dar cineva nu părea să sufere deloc din cauza vremii.
Un tânăr subțire, cu pielea albă, îmbrăcat în uniforma îngrijită de student, aștepta autobuzul de navetă al universității sub un copac mare, chiar în bătaia soarelui. Căldura îi făcea fața să roșească puțin, dar nu părea deranjat, continuând să citească mesajele pe care prietenii le trimiteau în aplicația telefonului mobil.
Aceștia discutau despre o fată din primul an de facultate și despre seniorii din anul patru, despre care spuneau că sunt sârguincioși și iubitori, deosebit de drăguți.
💌 Nong Mi nu are încă un prieten, apărea un mesaj de la un prieten înalt, pe nume Kot.
💌 De unde știi?
💌Am văzut-o la evenimentul Fresh Sea cu un tip, răspundea cineva cunoscut pentru faptul că îi plăcea să alerge după fluturi.
Poveștile despre fetele drăguțe din universitate erau mai potrivite pentru Pat, fiindcă era mai priceput la astfel de subiecte decât la studiu.
💌Dacă nu este un tată, atunci trebuie să fie un frate mai mare, crede-mă.
💌Acceptă adevărul, Kot. Cum poate cineva atât de frumos să fie încă singur?
💌Atunci o să întreb pe Nong Mi chiar acum!
Doi prieteni interacționau între ei, în timp ce un alt cititor, el, continua să dea scroll în liniște.
💌 Nong Mi a spus că nu are încă un iubit.
💌La naiba, chiar ai întrebat-o?
💌 Am făcut-o. E junioara mea, a trebuit să o întreb.
💌 Iată, te lauzi din nou.
Hok, care nu pierdea niciodată ocazia să se mândrească, vorbea despre faptul că are o frumusețe ca junioară.
Khun Sitangsu, însă, citea liniștit. Mesajele continuau să apară, iar de data aceasta prietenii îl interogau pe el, cel care prefera tăcerea.
Sitangsu și călătoria neașteptată.
Sitangsu a ridicat din sprâncene, surprins de interogatoriul brusc. Cu degetele sale albe, a început să tasteze un mesaj scurt:
💌Ce-i cu mine?
Înainte de a putea trimite răspunsul, sunetul unei mașini apropiindu-se devenea tot mai puternic. Fața lui, deja înroșită de căldura toridă, s-a ridicat instinctiv deasupra ecranului telefonului. Privind prin aerul fierbinte, a observat mașina universității sosind pentru a-i prelua pe studenții din stația de autobuz.
Fără grabă, și-a pus telefonul mobil în buzunarul pantalonilor și a așteptat. Când mașina s-a oprit complet, a urcat într-un vehicul destul de aglomerat. Printre mulțimea de studenți, o figură familiară i-a atras atenția. La capătul mașinii, un tânăr înalt, colegul său de clasă, îi ținea locul. Deși se întâlneau des, fiind doar patru departamente la universitate, conversau rar.
Sitangsu i-a făcut un semn scurt din cap, un salut discret, dar nu s-a apropiat. Mulțimea din mașină era prea densă pentru a se deplasa spre capătul vehiculului. Așa că s-a așezat aproape de ușă, pregătit pentru următoarea destinație.
Ceea ce Sitangsu nu știa era că, după acel salut scurt, devenise fără să știe ținta privirilor colegului său pe întreaga durată a călătoriei.
Seniorul P’Zo.
Când mașina a ajuns la destinație, grupuri de studenți au coborât unul câte unul, iar atmosfera se anima. Sitangsu a pășit calm afară, cu o expresie obișnuită, ignorând complet atenția colegului său din spate.
La intrarea în campus, l-au întâmpinat mai multe saluturi prietenoase.
- P’Zo, bună!
- Salut, P’Zo! Ahhh… ești mai strălucitor decât soarele de la amiază, simt căldura peste tot!
- Salut, frate Zo!
(Notă: În acest context, P’Zo este un termen folosit pentru a se adresa unui frate mai mare sau unui senior.)
Deși era obișnuit cu asemenea saluturi, fiind student de patru ani la universitate, P’Zo a răspuns tuturor cu zâmbetul său obișnuit, discret și calm. Încet, a mers spre banca de piatră din fața clădirii școlii, locul unde îl așteptau câțiva prieteni.
Atmosfera agitată din jur părea să nu-l afecteze, iar rutina obișnuită a zilei continua fără nicio abatere.
Conversația pe marginea „rușinii”.
- Fața ta e atât de roșie, Zo! E din cauza căldurii sau ești jenat? A întrebat Alongkot, cunoscut drept Kat, cel care tocmai vorbise în grupul de chat.
Alongkot, membru al clubului de fotbal al facultății, avea pielea închisă la culoare și o siluetă impunătoare. Contrastul dintre el și Sitangsu era izbitor – precum cafeaua neagră alături de laptele proaspăt.
- Jenat, de ce? a răspuns Sitangsu, vizibil confuz.
Alongkot a râs încet și l-a privit pe Pruksa, alias Pat, cel cunoscut pentru abilitatea sa de a observa orice detaliu legat de fete, fie că erau din facultate sau din afara ei.
- E vorba despre Nong Mi, sora mai mică, care te-a salutat mai devreme.
Sitangsu a încrețit sprâncenele. Numele „Nong Mi” îi era vag cunoscut, dar nu reușea să asocieze un chip. Oare o întâlnise vreodată? Era deja în al patrulea an, iar prezența sa în facultate era rară, limitată la cursuri sau vizite la bibliotecă. Cum să-și amintească o față pe care probabil o văzuse doar o dată sau de două ori?
- E fata care te-a salutat adineauri, a spus Pruksa, arătând spre drumul pe care mersese Sitangsu.
Acesta s-a întors să privească și și-a amintit. Da, pe lângă fratele mai mic din anul trei, de la Departamentul de Guvern, și Tizzi, un transsexual de anul doi de la sectorul social, era acolo și o tânără. Totuși, nu-i era foarte cunoscută.
- Oh....
Pruksa a continuat cu tonul său obraznic:
- Rahatului ăstuia nu-i pasă de nimeni în afară de Nita. Chiar nu ai nicio inspirație pentru Valentine's Day?
- Nu mai vorbi despre Nita, a răspuns Sitangsu pe un ton calm, dar ferm.
Nita era o prietenă din generația lui, dar studiau în clase diferite.
- Ne întâlneam des în primul an, când aveam materii comune. Acum ne vedem rar.
Pruksa a zâmbit malițios.
- Deci o plăceai în secret, dar ești prea introvertit să recunoști. Și oricum, „Nita” e deja iubita altuia.
Alongkot a intervenit.
- Vorbesc serios. Îți mai place de Nita?
Întrebarea i-a atras privirea calmă, dar pătrunzătoare, a lui Sitangsu.
- Nita are deja un iubit, a răspuns el scurt, subliniind clar statutul fetei și încheind conversația despre subiect.
Conversația tensionată despre Nita și Joke.
- Dar am auzit că Nita și Joke s-au certat, a intervenit Pruksa, rupând liniștea care se așternuse peste grup.
Sitangsu a rămas tăcut. Ah, da... „Joke” iubitul Nitei, dar și cel care îi ocupa gândurile mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
- Toboșarul de la sectorul social zicea că i-a auzit certându-se în biblioteca unde sunt depozitate tezele. Maestrul a mers să vadă ce se întâmplă și i-a surprins pe cei doi. Nita chiar l-a pălmuit, a continuat Pruksa cu un ton de intrigă.
- Cauza despărțirii sigur e Joke. Îl cunosc din primul an, a schimbat cel puțin zece iubite până acum, a comentat Alongkot, aruncând o privire către Sitangsu, care stătea calm, ca de obicei.
Apoi, Alongkot a zâmbit larg și a adăugat cu un ton glumeț.
- Spre deosebire de Khun Zo, prietenul nostru, care arată bine, dar nu are prietenă nici acum, în anul patru.
Sitangsu, subiectul glumelor, a suspinat adânc, iritat.
- Ți-am spus să nu mai vorbești despre asta!
Pruksa, desigur, nu s-a lăsat.
- Bine, nu mai vorbesc. Dar dacă Nita și Joke chiar s-au despărțit, asta e șansa ta!
Sitangsu și-a întors privirea către prietenul său obraznic.
- Șansă pentru ce?
În loc de un răspuns direct, Pruksa, cu o expresie jucăușă, a schimbat subiectul. Sitangsu, însă, și-a scuturat capul încet.
- Pat, suntem prieteni buni...
Dar înainte să-și termine fraza, ochii ageri ai lui Pruksa au observat ceva – sau pe cineva – îndreptându-se spre clădirea universității.
- Joke, Joke, vino aici! a strigat Pruksa tare, ridicându-se și gesticulând.
Sitangsu a rămas nemișcat, iar Pruksa, mereu în căutare de dramă, i-a făcut cu ochiul și i-a șoptit.
- E o oportunitate de aur pentru tine. Lasă-mă să-l întreb dacă s-a despărțit de Nita!
Înainte ca Sitangsu să poată face ceva, să-l oprească, era deja prea târziu. Tânărul înalt, pe care Sitangsu îl recunoscuse din autobuzul facultății, se apropiase deja de masă.
Acela era Joke. Joke, iubitul Nitei. Joke, bărbatul despre care Sitangsu știa că avea locul pe care el, în secret, și-l dorise de mult timp.
Apariția lui Joke și conversația tensionată.
Joke era genul de bărbat care atrăgea priviri fără să încerce. Avea trăsături frumoase, aproape perfecte, cu o față bine structurată și un aer calm, dar distant. Ochii săi, asemănători cu cei ai unui vultur, erau ascuțiți și reci, emanând o autoritate naturală. Înalta sa statură și prezența impunătoare îl făceau să pară candidatul ideal pentru a reprezenta o catedră sau o universitate, dar nimeni nu reușise vreodată să-l implice în astfel de activități.
Chiar în primul an, când fusese organizat un concurs de frumusețe masculină, deși se înscrisese, refuzase să urce pe scenă, încălcând regulile. Zvonurile despre el erau multe, inclusiv o presupusă relație cu o studentă mai în vârstă. Dar Joke părea să trăiască după propriile reguli, dacă lumea se întorcea la stânga, el mergea la dreapta, fără să se uite înapoi.
Când Pruksa l-a văzut, nu a ezitat să-l strige.
- Nu ne-am mai văzut demult, Joke!
Joke, sau după numele său complet, Jeeranai, fiul unui negustor de diamante, s-a apropiat încet și s-a oprit lângă figura palidă a lui Sitangsu.
- Oh, care e treaba?
- Stai jos!
- Mută-te, lasă-l să stea, i-a ordonat Pruksa lui Sitangsu.
Acesta din urmă i-a aruncat o privire glaciară, dar a cedat, făcând loc pe bancă. Totuși, băncile de piatră nu erau concepute pentru doi bărbați, cu atât mai puțin pentru unul masiv, ca Joke. Pe măsură ce Joke se așeză, umerii lui largi ajunseră să fie aproape lipiți de brațul lui Sitangsu, forțându-l să se retragă puțin.
Chiar și așa, prezența lui Joke și căldura care părea să emane făceau ca temperatura din jur să crească, iar Sitangsu se simțea vizibil incomod.
- Am auzit că tu și Nita v-ați despărțit. Este adevărat, Joke? întrebă direct Pruksa, ignorând orice subtilitate.
- Hei, la naiba, nu ai ajuns prea repede la subiect? interveni Alongkot, încercând să-l tempereze pe prietenul său obraznic.
Joke ridică ușor o sprânceană, iar colțul gurii i se curba într-un zâmbet subtil, dar ochii săi reci trădau o umbră de iritare.
- De ce vreți să știți? întrebă calm, dar cu o voce care părea să aibă greutate.
Cei trei prieteni se priviră pentru câteva momente, până când Pruksa răspunse cu ușurință:
- Atât tu, cât și Nita sunteți prietenii noștri. E firesc să vrem să știm.
Joke zâmbi vag, fără să lase să transpară vreun regret.
- Ne-am despărțit, răspunse simplu, vocea lui fiind la fel de relaxată ca și cum ar fi vorbit despre vreme.
Sitangsu, care stătea nemișcat lângă el, simți cum gâtul i se înțepenește. Tonul degajat al lui Joke, lipsit de orice emoție, părea să-l afecteze mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
Sitangsu și „lecțiile” lui Joke.
- Ne-am despărțit!
Poate o astfel de propoziție să fie spusă atât de ușor? Sitangsu nu putea înțelege lipsa de emoție din tonul lui Joke.
- De ce v-ați despărțit? întrebă Pruksa din nou, cu obișnuita sa curiozitate.
- Nu eram compatibili, răspunse Joke cu aceeași nonșalanță.
Răspunsul vag nu-l mulțumi pe Sitangsu, iar întrebarea următoare a venit rapid de la Pruksa:
- Hei, dar nu erați împreună din al doilea an?
Jeeranai zâmbi slab, fără vreo urmă de regret. Aruncă o privire către Pruksa și Alongkot, apoi se uită în spate, pregătindu-se să plece.
- Mai vrei să mă întrebi ceva? Trebuie să merg la curs acum.
Înainte ca cineva să-i răspundă, Pruksa se grăbi să intervină:
- Da, Zo vrea să știe cum să flirteze cu Nita!
Ochii lui Sitangsu se măriră de groază, iar capul i se întoarse brusc spre prietenul său obraznic. Privirea rece pe care i-o aruncă era suficientă să înghețe pe oricine, dar nu și pe Pruksa.
Jeeranai, însă, păru amuzat. Ridică o sprânceană și zâmbi ușor când ochii săi se întâlniră cu privirea șocată a lui Sitangsu.
- Ai de gând să flirtezi cu Nita? întrebă el, cu un ton ușor batjocoritor.
Sitangsu nu răspunse, dar continua să-l privească furios pe Pruksa.
- Pot să te învăț, adăugă Joke, surprinzându-i pe toți.
Sitangsu îl privi direct, iar Jeeranai îi întâlni privirea cu o expresie care avea ceva aparte. Ochii săi subțiri și ascuțiți păreau să poarte o strălucire ciudată, care îl făcu pe Sitangsu să se simtă inconfortabil.
Joke se ridică încet de pe banca de piatră, iar înainte de a pleca, aruncă o ultimă remarcă:
- Dacă vrei să te învăț cum să flirtezi cu Nita, așteaptă-mă aici după ore.
Cu aceste cuvinte, Joke se întoarse și se îndreptă spre clădirea școlii, lăsând grupul de prieteni în urmă.
Discuția aprinsă dintre prieteni.
Când au rămas doar ei trei, Sitangsu se întoarse furios spre Pruksa.
- De ce i-ai spus asta, Pat?
Pruksa, bineînțeles, avea deja răspunsul pregătit:
- Hei, asta e o oportunitate de aur! Joke s-a despărțit de Nita. Dacă nu profiți acum, când o vei face? Suntem deja în anul patru, e ultima noastră șansă înainte de absolvire. Și apoi, tocmai a zis că te va ajuta să flirtezi cu ea. Luptă de o sută de ori, câștigă de o sută de ori!
- Dar nu merg la război!
- Din cauza acestei gândiri stupide ești singur de patru ani!
- Dacă sunt singur sau nu, este treaba mea! replică Sitangsu, privindu-l rece.
- Oh, sunt prietenul tău, vreau să te ajut, nu vreau să fiu băgăcios, se apăra Pruksa, prefăcându-se ofensat, dar cu același zâmbet obraznic pe față.
Sitangsu își dădu ochii peste cap, realizând că oricât de mult ar protesta, Pat nu avea de gând să renunțe.
Întâlnirea neașteptată.
- De ce vă certați? Zo, după ce se termină orele, poți să mergi acasă. Nu trebuie să te întâlnești cu el, asta-i tot! a intervenit Alongkot, încercând să liniștească discuția.
Cuvintele lui l-au făcut pe Sitangsu să tacă brusc.
La urma urmei, Nita fusese întotdeauna femeia din inima lui. Acum, aflând că s-a despărțit de Joke, inima i se zbătea, dar nu putea să se bucure pe deplin. Știa că Nita, chiar dacă nu o arăta, era probabil tristă din cauza despărțirii.
Cu toate acestea, în adâncul său, Sitangsu simțea că aceasta era ultima lui șansă. Dacă voia să transforme acea iubire ascunsă de ani de zile în ceva real, trebuia să profite de ocazie. Dar asta însemna să-l întâlnească pe Joke… iar asta îl deranja cel mai mult. Nu-i plăceau ochii aceia reci, pătrunzători, care păreau să vadă dincolo de suprafață.
Lecția de la Joke.
Când ceasul a arătat patru și cinci, orele se terminaseră, iar Sitangsu se îndrepta spre locul stabilit. Strategul zilei, Joke, întârzia deja cu cincisprezece minute, iar acest lucru îl făcea pe Sitangsu să devină neliniștit. Se temea că Joke ar putea să renunțe la planul său spontan.
Alongkot și Pruksa erau ocupați cu alte activități, așa că Sitangsu trebuia să vină singur. Pe drum, însă, silueta unei fete în uniformă îi tăie calea.
- Nita, murmură el, surprins.
Da, Nita era acolo. Dar nu era singură. Stătea la masa de piatră împreună cu Joke.
- Vino! îl întâmpină Joke, cu un ton care nu lăsa loc de refuz.
Nita se întoarse și îi trimise lui Sitangsu un zâmbet strălucitor.
- Zo, bună dimineața! salută ea dulce.
Era prea târziu să se retragă, așa că Sitangsu se apropie cu ezitare, răspunzând:
- Oh, bună. Ai avut cursuri azi, Nita?
- Da! răspunse ea scurt, dar zâmbetul îi rămase pe față.
Joke se ridică de la masă, iar statura sa impozantă deveni și mai evidentă. Era cu aproximativ 10 cm mai înalt decât Sitangsu, care avea 170 cm.
- Zo a venit. Hai să mergem, spuse Joke, începând să pășească.
Sitangsu nu ar fi vrut să-l urmeze, dar ochii aceia ascuțiți l-au forțat să o facă.
Conversația din stația de autobuz .
Cei doi au ajuns la stația de autobuz a facultății. Sitangsu se apropie de Joke, vizibil nervos.
- Care-i treaba? întrebă Joke, ridicând o sprânceană.
Sitangsu ezită. Își drese vocea și, vorbind aproape în șoaptă, rostise încet:
- Crezi că… vom vorbi?
Cuvântul „vorbi” fusese spus atât de încet încât părea să se teamă să fie auzit de altcineva.
Joke îl privi pentru o clipă, ochii lui reci, dar analizați, pătrunzând în liniștea care se instalase între ei. Atmosfera deveni apăsătoare, iar Sitangsu aștepta răspunsul, simțindu-se vulnerabil sub privirea impunătoare a lui Joke.
O întâlnire tensionată .
- Vorbim chiar acum, dar îmi este foame. Găsim ceva de mâncare? întrebă Jeeranai, ridicând din sprânceană.
- Atunci hai să mâncăm la cantină, răspunse Sitangsu, încercând să găsească o soluție.
Deși ora era târzie și multe magazine erau deja închise, cantina era încă o opțiune decentă. Dar Jeeranai râse ușor, cu o expresie care părea să aibă un substrat ascuns.
- Nu, nu vreau să mănânc aici. Poți merge acasă dacă nu ai nimic de spus.
Sitangsu rămase uimit. Știa că Jeeranai testa limitele, dar presiunea cu care fusese bombardat toată ziua de Pruksa ” că aceasta era ultima lui șansă ”, îl ținea pe loc. Nu putea vorbi, cuvintele păreau blocate în gât. Privirea lui Jeeranai, ascuțită ca un cuțit, urmărea fiecare reacție a feței lui Sitangsu.
Înainte ca tensiunea să devină insuportabilă, autobuzul universitar opri în stație. Studenții se aliniau ordonat pentru a urca, iar Jeeranai se întoarse către el.
- Voi merge înainte, spuse, schimbând direcția și urcând în autobuz.
Sitangsu rămase în urmă, buzele strânse de parcă încerca să ia o mare decizie. În cele din urmă, își făcu curaj și urcă, fiind ultima persoană care se alătură grupului din vehicul.
Jocurile subtile ale lui Jeeranai.
Jeeranai zâmbi vag când observă că Sitangsu se așeză lângă el, deși cu o expresie evident reticentă. Tocmai era pe cale să-l tachineze, dar Sitangsu îl surprinse cu o întrebare.
- După ce mâncăm… trebuie să vorbim?
Joke nu răspunse imediat. În schimb, ridică din umeri, lăsându-l pe Sitangsu să ghicească răspunsul.
Autobuzul începu să se îndepărteze de stația din campus, iar Sitangsu, cufundat în gândurile sale și în emoțiile contradictorii, se izbi din greșeală de umărul larg al lui Jeeranai.
- Îmi pare rău, murmură încet Sitangsu, cu ochii plecați, fără să știe dacă celălalt auzise. Nu avea de gând să repete.
Jeeranai, însă, nu păru afectat. Continuă să butoneze telefonul, ignorând aparent incidentul.
Când Sitangsu aruncă o privire scurtă pe geam, ochii lui Jeeranai, care fuseseră concentrați pe ecranul telefonului, îl fixară brusc. Zâmbetul acela familiar reapăru în colțul gurii, suficient pentru a-l face pe Sitangsu să simtă un disconfort inexplicabil.
Cu un gest scurt, Jeeranai apăsă pe ecran, trimițând un mesaj unui prieten. Apoi, fără să adauge vreun comentariu, își puse telefonul în buzunar și rămase tăcut, lăsând aerul dintre ei să devină din ce în ce mai greu de suportat pentru Sitangsu.
O conversație tensionată într-un restaurant aglomerat.
Restaurantul cu curry și orez, situat într-un colț al unei faimoase zone de cumpărături din Bangkok, era plin până la refuz. Aerul fierbinte și înăbușitor, zgomotul constant al conversațiilor și agitația clienților făceau locul aproape insuportabil.
Sitangsu privi în jur. Fusese acolo de multe ori cu Pruksa și Alongkot, mai ales în zilele în care erau înfometați. Totuși, acum, cu Jeeranai, tot ce își dorea era să termine discuția cât mai repede.
Cum să vorbească în astfel de condiții? se întrebă el, simțind că locul aglomerat îi amplifică disconfortul.
- Nu mănânci nimic? întrebă Jeeranai, cu o expresie relaxată, dar cu o voce suficient de tare încât să fie auzit peste gălăgie.
Sitangsu, însă, nu răspunse. Jeeranai, aparent nepăsător, se întoarse să comande un pahar mare de suc de bame.
Sitangsu încercă să-și controleze emoțiile care-l tulburau. Simțea că Jeeranai îl batjocorea, iar aceasta nu era o surpriză. Tipul fusese așa încă din primul an. Zvonurile despre aventurile lui cu un senior din facultate circulaseră multă vreme, iar reputația lui Jeeranai era bine cunoscută.
După ce comanda fusese adusă, Jeeranai se așeză la masă cu două pahare de suc de bame în mână. Își așeză orezul cu pui prăjit în față, plătind rapid pentru tot. Fără să spună un cuvânt, puse unul dintre pahare în fața lui Sitangsu, iar apoi își băgă lingura în farfurie, mâncând fără să se uite la el.
- Dacă nu mănânci nimic, vei fi dat afară, spuse Jeeranai brusc, cu o voce care nu permitea replici.
Sitangsu aruncă o privire în jur și observă mulțimea de clienți care așteptau locuri libere. Cu o resemnare vizibilă, luă paharul de suc și sorbi o înghițitură mică. Jeeranai ridică privirea, iar ochii lui ascuțiți păreau să scaneze fiecare reacție.
- Nu-ți place? întrebă el, de parcă nu-i scăpase nimic.
- Îmi place mie, replică Sitangsu încet, coborând privirea spre masa aglomerată.
Jeeranai își termină orezul cu pui prăjit în mai puțin de cinci minute. Sitangsu, privind cum mâncarea dispăruse atât de repede, încercă să-și adune curajul.
- Despre Nita… începu el, dar nu reuși să spună mai mult.
Jeeranai se ridică brusc de pe scaun, întrerupându-l.
- Mergi și vorbește, porunci el, tonul fiind mai mult o provocare decât o sugestie.
Fără să aștepte răspuns, ieși din restaurant, lăsându-l pe Sitangsu să oftze obosit. Oricât de mult și-ar fi dorit să-l ignore, nu avea altă opțiune decât să se ridice și să-l urmeze.
Confruntarea tensionată dintre Sitangsu și Jeeranai.
- Joke... vocea lui Sitangsu se auzi clar, deși plină de ezitare, făcându-l pe Jeeranai să încetinească.
Picioarele lungi ale celui înalt străbăteau rapid cartierul comercial aglomerat, iar Sitangsu fu nevoit să-și accelereze pasul pentru a merge alături de el.
- Dacă vrei să știi ceva, întreabă-mă și îți voi spune totul, spuse Jeeranai fără să-și oprească mersul.
Sitangsu profită de invitație și întrebă imediat:
- Ai spus că tu și Nita sunteți incompatibili. Ce este incompatibil la voi?
Jeeranai se opri brusc, întorcându-se încet spre Sitangsu.
- Din câte îmi amintesc, am convenit să-ți spun cum să o curtezi, nu să-ți explic motivul pentru care ne-am despărțit.
- Vreau să știu de ce v-ați despărțit!
Pentru Sitangsu, întrebarea avea o greutate mai mare decât părea. Voia să înțeleagă dacă Nita era tristă, dacă îl iubea încă pe Joke, dacă existau șanse ca cei doi să se împace.
- Nita a refuzat să se culce cu mine, răspunse Jeeranai sec.
Răspunsul scurt îl lăsă pe Sitangsu uluit. Ochii săi mari se măriră de șoc, iar corpul lui părea să tremure de furie. În acea clipă, se gândi serios să-l lovească pe Jeeranai.
- Nu am fost eu cel care a vrut să renunțe. Ea a cerut despărțirea, continuă Jeeranai cu același calm aparent nepăsător.
- Tu ești... începu Sitangsu, dar cuvintele i se opriră în gât din cauza furiei.
- Să schimbăm subiectul. Ai întrebat deja, e rândul meu, spuse Jeeranai, fără să lase loc de negociere. Privirea sa, ascuțită și rece, era greu de citit, iar tăcerea dintre ei deveni apăsătoare.
- De când îți place Nita?
Întrebarea îl făcu pe Sitangsu să ezite. Povestea era personală, iar cei doi nu erau suficient de apropiați pentru astfel de confesiuni. Dar știa că, dacă nu răspundea, Jeeranai avea să creeze alte condiții.
- Anul 1… semestrul 2, răspunse în cele din urmă, privindu-și pantofii.
Știa bine că în anul 2 Nita și Joke deveniseră un cuplu, iar acest lucru îl făcea să simtă o apăsare în piept.
- Nu sunt trist! spuse Sitangsu printre dinți, încercând să-și păstreze demnitatea.
Pentru Jeeranai, însă, scena avea alt efect. În loc să-l intimideze, îl găsea pe Sitangsu și mai adorabil.
- Și din anul 1, semestrul 2, până acum, ai avut vreodată o iubită? întrebă el direct, cu o curiozitate de neînțeles.
- Dacă am avut sau nu, nu are nimic de-a face cu tine! replică Sitangsu, încercând să-și păstreze calmul.
- Ești sigur că nu are? întrebă din nou Jeeranai, apropiindu-se puțin. Ochii lui negri și pătrunzători păreau să taie aerul dintre ei, făcându-l pe Sitangsu să simtă cum mâinile îi devin reci, în ciuda căldurii apăsătoare a Bangkokului.
- Ce lună este acum? Semestrul 1 se va încheia curând, iar după câteva luni vine admiterea. Crezi că, singur și fără ajutorul meu, o vei avea pe Nita ca iubită?
Cuvintele lui Jeeranai, spuse cu un calm provocator, îl lăsară pe Sitangsu fără replică, făcându-l să realizeze cât de complicată era situația în care se afla.
O propunere șocantă.
- Hei, nu te-am privit de sus, Zo, dar există multe opțiuni mai bune decât tine. Nita nu trebuie să te aleagă pe tine! spuse Jeeranai, cu un ton care, deși neutru, ascundea o provocare.
Sitangsu își strânse buzele și își întoarse privirea. Știa bine că Jeeranai avea dreptate – nu avea experiență, nu știa să flirteze, și nici nu era sigur pe el. Cum putea să câștige inima unei fete ca Nita? Totuși, simțea că, fără ajutorul lui Jeeranai, nu avea nicio șansă.
În fața lui, Jeeranai zâmbi vag, aruncând o privire care părea să-i scaneze toate slăbiciunile.
- Vrei să flirtezi cu mine? întrebă, tonul fiind un amestec de batjocură și seriozitate.
- Vreau... răspunse Sitangsu, cu vocea scăzută, dar plină de determinare.
Dar în următoarea clipă, Jeeranai își schimbă complet atitudinea.
- Te culci cu mine, și atunci îți spun ce să faci, propuse el, cu o seninătate care îl lăsă pe Sitangsu fără cuvinte.
Această propoziție, spusă ca și cum era o simplă ofertă, îl șocă profund pe Sitangsu. Mintea i se blocă, iar furia îi urcă rapid la suprafață.
- Ăsta ești tu! explodă el, împingând cu furie pieptul lui Jeeranai.
Vocea îi tremura, mâinile îi erau reci, iar expresia feței lui trăda furia pe care nu știa cum să o gestioneze. Pentru cineva care nu avusese niciodată o asemenea experiență, situația îl depășea complet.
Ochii reci ai lui Jeeranai se îngustară, iar un zâmbet vag îi apăru în colțul gurii. Nu părea afectat, dimpotrivă, părea amuzat de reacția lui Sitangsu.
- Poți să mergi să spui asta altor oameni, spuse el pe un ton calm, apoi se întoarse și plecă, fără să se uite înapoi.
Sitangsu rămase nemișcat, încă tremurând de furie. Îl privi cum se îndepărta, spatele lui Jeeranai, în cămașa albă, dispărând încet în colțul îndepărtat al clădirii.
Un test pentru Zo.
Jeeranai, însă, nu părea deranjat. În timp ce se îndepărta, își acoperi gura cu mâna pentru a-și ascunde zâmbetul larg. Ochii săi negri sclipeau de amuzament. Testase deja limitele lui Sitangsu și, din punctul lui de vedere, reacția fusese perfectă.
Ajuns în apropierea stației de tren, scoase telefonul și trimise un mesaj unui prieten:
💌L-am tachinat deja!
Răspunsul veni rapid.
💌 Nenorocitule!
Tonul mesajului dezvăluia clar nerăbdarea celui care aștepta detaliile situației.
Jeeranai, însă, nu se grăbi să răspundă. Zâmbetul îi rămase pe față în timp ce își continua drumul spre apartament, iar mintea lui deja punea la cale următorul pas al jocului său.
Jeeranai își planifică următoarea mișcare.
- Sucul de bame funcționează, nu? întrebă Kittisak pe un ton amuzat.
- Nu știu, voi continua mâine, răspunse Jeeranai, fără să-și ascundă frustrarea.
- Încă te gândești la ziua de mâine? Are ore mâine?
- L-ai tachinat azi, iar acum vrei să te întâlnești cu el și mâine? întrebă Kittisak, tonul devenind din ce în ce mai enervant pentru Jeeranai.
- Ei bine, ești enervant! Am făcut-o deja, nu mă sâcâi prea mult. Are cursuri mâine? întrebă Jeeranai pentru a doua oară, vizibil iritat.
Pentru el, timpul era esențial. Anul 4 aproape se încheiase, iar semestrul final se apropia rapid. Dacă voia să termine fără regrete, trebuia să acționeze. Dar, pentru cineva ca Jeeranai, fiecare acțiune trebuia să fie un succes.
Kittisak râse scurt, apoi răspunse cu un ton amuzat și disprețuitor:
- Nu te pot ajuta, ticălosule!
Jeeranai bombă ușor pieptul, neafectat de refuzul prietenului său. Pentru oameni ca el, înfrângerea nu era o opțiune. Dacă nu primea ajutor, găsea alte căi să-și atingă scopul.
- Pot investiga și singur. Doar roagă-te pentru succesul prietenului tău! spuse Jeeranai, cu o siguranță care ar fi iritat pe oricine.
Închise conversația și băgă telefonul în buzunarul pantalonilor, în timp ce colțul gurii îi era încă împodobit cu un rânjet mulțumit. Jeeranai știa bine că, atunci când își dorea ceva, nimic nu putea sta în calea lui. Nu conta cât timp dura sau ce metode trebuia să folosească ceea ce voia, obținea.
De data aceasta, ceea ce își dorea era clar: Sitangsu. Nu doar prezența lui, ci și inima și trupul său.
„Așteaptă și ai să vezi...” își spuse în gând, în timp ce pașii lui îl purtau mai departe.
Jocul abia începuse, iar pentru Jeeranai, fiecare mișcare era calculată cu grijă.
Capitolul 2
O dimineață cu oaspeți neașteptați.
Deși avea cursuri dimineața, Sitangsu se trezise mai târziu decât de obicei. Întâmplările de ieri îi tulburaseră gândurile, iar astăzi se simțea lipsit de energie. În loc să meargă direct la curs, se îndreptă spre cantină, în speranța că un mic dejun bun îi va întări moralul.
Cantina era spațioasă, iar la acea oră devreme foarte puțini studenți veniseră să mănânce. Sitangsu își comandă un castron de tăiței și o ceașcă de ceai de mușețel. Găsind o masă goală, se așeză, dornic să savureze micul dejun în liniște.
Dar liniștea nu dură mult.
Exact când se pregătea să înceapă să mănânce, cineva se așeză brusc la masa lui, fără să ceară permisiunea.
Mâna lui, care ținea castronul cu tăiței, se opri, iar privirea i se ridică încet. Oh, nu... Era din nou Jeeranai. Persoana care-l enervase ieri apăruse iar.
Sitangsu oftă interior și, fără să spună nimic, își coborî capul, concentrându-se pe mâncarea din fața lui. Se prefăcea că Jeeranai nici măcar nu exista.
— Zo... șopti calm Jeeranai, încercând să-i atragă atenția.
Dar Sitangsu continuă să-l ignore, de parcă nici nu auzise.
— Despre ieri... A fost doar o glumă, continuă Jeeranai, tonul lui ușor mai serios.
De data aceasta, nici măcar asta nu-l făcu pe Sitangsu să ridice privirea. Fără alte opțiuni, Jeeranai scoase o pungă transparentă de plastic și o așeză lângă castronul de tăiței.
Gestul avu efect. Sitangsu ridică privirea, iar ochii săi frumoși îl priveau pe Jeeranai, de data aceasta vizibil confuz.
— Prăjituri cu banane, spuse Jeeranai, observând privirea curioasă a lui Sitangsu.
— Le-am cumpărat pentru tine.
Sitangsu ridică o sprânceană, neîncrezător. Nu era sigur ce intenționa Jeeranai, dar figura acestuia rămase calmă și dominantă. Fără să dea alte explicații, Jeeranai se ridică și făcu câțiva pași departe de masă, ca și cum intenționa să plece.
— Nu am nevoie de ele. De ce mi le-ai cumpărat? întrebă Sitangsu, vizibil iritat.
Jeeranai se opri, se întoarse spre el și, cu aceeași siguranță care-l caracteriza, răspunse:
— Nu trebuie să întreb dacă cineva dorește un cadou sau nu.
Sitangsu oftă frustrat, dar își menținu privirea asupra lui.
— În legătură cu ieri? Nu am nimic! Nu-mi pasă ce s-a întâmplat ieri.
Tonul său era ferm, dar lipsit de ranchiună. Sitangsu nu era genul care să poarte pică mult timp, iar glumele lui Jeeranai, oricât de enervante ar fi fost, nu păreau să-l afecteze profund.
Jeeranai îl privi pentru o clipă, cu un zâmbet vag care părea să ascundă mai mult decât spunea.
— Ieri trebuie să fi glumit, adăugă Sitangsu, încercând să-și încheie gândurile și să-și recâștige liniștea.
Dar pentru Jeeranai, gluma de ieri fusese doar începutul unui plan mai mare.
O masă plină de tăcere și invitații neașteptate.
— Ai mâncat deja? Vrei să cumperi ceva și să mâncăm aici împreună? întrebă Sitangsu, oftând ușor.
Deși se cunoșteau de patru ani, rareori vorbeau. Cu toate acestea, având în vedere că erau colegi și se întâlneau frecvent, era ciudat să se comporte ca niște străini. Sitangsu nu era genul de persoană care să ignore complet pe cineva cunoscut, chiar dacă nu erau apropiați.
Ochii, de obicei reci și ascuțiți, ai lui Jeeranai se înmuiară pentru o clipă în timp ce privea tânărul drăguț care își mânca tăiețeii cu o expresie calmă. Un zâmbet mulțumit îi apăru pe buze, dar când Sitangsu ridică privirea, Jeeranai își ascunse rapid atât zâmbetul, cât și tandrețea din ochi.
— Am să iau ceva, răspunse el și se ridică pentru a-și comanda micul dejun.
După ce își aduse mâncarea, cei doi mâncară împreună, dar între ei se așternu o liniște apăsătoare. Nu era firesc să stea așa, iar tăcerea devenea aproape insuportabilă.
Sitangsu, meditând pentru o clipă, găsi în cele din urmă un subiect de conversație.
— Ai cursuri azi? întrebă el, observând ținuta lejeră a lui Jeeranai, care sugera că ar putea fi acolo pentru universitate.
— Nu, răspunse acesta scurt.
— Și… la ce facultate vei merge?
Răspunsul negativ îl derută pe Sitangsu. Înainte să poată adăuga ceva, Jeeranai se ridică din nou, de data aceasta pentru a-și lua o băutură. Se întoarse cu un suc de bame, de un roșu-violet intens, pe care îl puse pe masă.
Deși își terminase mâncarea, Jeeranai rămase pe scaun, iar tăcerea deveni din nou dominantă.
— Îți place sucul de bame? întrebă Sitangsu, încercând să mențină conversația.
— Da, răspunse Jeeranai scurt, fără alte explicații.
Replica lui minimalistă îl lăsă pe Sitangsu fără cuvinte, iar conversația se stinse din nou. Tăcerea deveni inconfortabilă până când Jeeranai, de această dată, o rupse:
— Ai cursuri după-amiază?
— Nu, răspunse Sitangsu, încă sorbind din ceaiul său de mușețel.
Jeeranai ridică o sprânceană, apoi întrebă din nou:
— Ai cursuri doar dimineața?
Sitangsu dădu din cap afirmativ, fără să ridice privirea de la masă.
— Atunci să ne întâlnim în pauza de prânz. Voi aștepta la bibliotecă și te voi răsfăța cu prânzul. Când termini orele, vino la bibliotecă.
— Huh? De ce m-ai trata cu masa de prânz? întrebă Sitangsu, surprins.
Jeeranai ezită o clipă, apoi se ridică de la masă, pregătindu-se să plece.
— Vei afla atunci, spuse el cu un zâmbet misterios înainte de a se îndepărta.
Confuzie în jurul bananelor.
— Doar un motiv pentru a ne întâlni din nou! spuse Jeeranai, ridicându-se și plecând, lăsându-l pe Sitangsu uimit.
Când privi în jos, observă o altă pungă, de această dată cu banane, lăsată pe masă.
— Joke… atunci… murmură Sitangsu, uitându-se la punga de hârtie cu o expresie confuză.
Jeeranai, observând reacția, adăugă fără să se întoarcă complet:
— Ți-am spus că le-am cumpărat pentru tine. Dacă nu vrei să le mănânci, aruncă-le!
Fără alte explicații, ieși din cantină, lăsându-l pe Sitangsu în urma lui cu „cadoul” bizar.
Întâlnirea cu prietenii.
Mai târziu, când ajunse la curs, Sitangsu intră cu punga de banane în mână. Alongkot și Pruksa îl priviră cu sprâncenele ridicate, vizibil confuzi.
— Ai cumpărat banane? Nu-ți place mâncarea gătită? întrebă Alongkot, luând o banană aurie și oferindu-i punga lui Pruksa, care deja saliva de poftă.
Pruksa, fără să aștepte, luă și el o banană, iar apoi punga ajunse rapid să fie împărțită între colegii din clasă.
— Nu eu le-am cumpărat, răspunse Sitangsu, luând loc pe scaunul pe care prietenii săi i-l păstraseră.
— Este Joke cel care le-a cumpărat.
Alongkot și Pruksa, care tocmai mușcaseră din câte o banană, se opriră brusc, schimbând priviri pline de semnificație. Apoi, amândoi se întoarseră către Sitangsu.
— Nu ai spus ieri că te-a tachinat? întrebă Pruksa, cu sprâncenele ridicate.
Cu o zi înainte, Sitangsu le povestise celor doi despre întâlnirea cu Jeeranai, despre cum fusese tachinat și despre cât de enervant fusese. De obicei tăcut și rezervat, era rar ca Sitangsu să se plângă de ceva, așa că prietenii lui știau cât de supărat fusese pe Joke.
— M-am întâlnit cu el mai devreme, la cantină, și mi-a dat asta, spuse Sitangsu oftând, în timp ce le explica proveniența pungii. Era clar că nu se simțea confortabil cu „cadoul” primit.
— Le-a cumpărat să-și ceară scuze pentru ieri, sunt sigur de asta! comentă Pruksa, studiindu-l pe Sitangsu.
— A cumpărat ceva ce nu pot să mănânc, ca scuze? răspunse Sitangsu, vizibil iritat.
— Poate nu știa că nu-ți plac bananele. Cum putea să știe că ești mofturos la mâncare? replică Pruksa direct, cu un ton ușor sarcastic.
Sitangsu nu-i răspunse, dar își întoarse privirea într-o parte. Știa că era pretențios cu mâncarea, dar asta nu schimba faptul că se simțea stânjenit de gestul lui Joke.
Alongkot, în timp ce mânca o altă banană, îl privi curios pe Sitangsu și întrebă:
— Deci… ce vrea, de fapt, Joke? Ai idee de ce îți dă acum atenția asta?
Sitangsu oftă din nou, neștiind nici el răspunsul. În mod clar, Jeeranai avea propriile sale motive, dar pentru moment, acestea erau un mister.
Decizia de a merge la bibliotecă.
— Ai mai adunat și alte informații când ai fost cu el ieri? întrebă Pruksa cu curiozitate, încercând să afle mai multe despre întâlnirea dintre Sitangsu și Jeeranai.
— Adunat… adunat ce? răspunse Sitangsu, ușor iritat, dar nu putu să-și împiedice mintea să revină la ceea ce Jeeranai îi spusese cu o zi înainte.
„Nita a refuzat să se culce cu el!”
Această confesiune, oricât de neașteptată și personală, i se părea ceva ce nu trebuia împărtășit altora. Chiar dacă era adevărat, era o poveste prea sensibilă pentru a fi transmisă. După ce reflectă puțin, Sitangsu luă o decizie:
„Nu voi spune nimic despre asta.”
Sub privirile curioase ale prietenilor săi, continuă:
— A spus să-l caut la bibliotecă în pauza de prânz. O să mă aștepte, vrea să mă vadă.
— Deci, mergi? întrebă calm Alongkot, privindu-l direct.
Sitangsu ezită, uitându-se la prietenul său.
— Nu văd nimic rău în a merge, interveni Pruksa, cu un ton mai optimist.
Gândindu-se la cuvintele acestuia, Sitangsu începu să reflecte. Într-adevăr, ce rău putea să-i facă să meargă? Ieri, cel puțin, aflase motivul despărțirii dintre Jeeranai și Nita. Poate că astăzi va afla mai mult.
Întâlnirea în bibliotecă.
În jurul prânzului, după terminarea orelor de dimineață, Sitangsu păși în bibliotecă. Uniforma sa îngrijită îi sublinia postura elegantă, iar briza răcoroasă a aerului condiționat îl învălui ca un balsam plăcut, contrastând cu arșița de afară.
Aruncă o privire în jur. Biblioteca era plină de studenți care încercau să scape de căldura de afară. Grupurile de la secția de dezbateri purtau discuții aprinse și pline de entuziasm.
— P’Zo, salut!
— Bună, P’Zo!
— P’Zo, destinul meu!
Saluturile veniră din toate direcțiile, de la fete din primul an, băieți din anul trei și câțiva studenți de gen alternativ din anul doi.
Sitangsu zâmbi politicos, dar în sinea lui se simțea puțin copleșit. Nu putea să-și amintească numele tuturor celor care îi vorbeau, deși știa că făceau parte din același departament.
— Zo, ești celebru în fiecare departament, fiecare gen și fiecare grupă de vârstă! glumi Pruksa, referindu-se la departamentul de Relații Internaționale, pe scurt „IR”.
— Popularitatea ta este perfectă pentru IR în anul patru.
Pruksa făcu aluzie la faptul că Sitangsu fusese votat „băiatul bun” al departamentului – un titlu care îl făcea să fie adorat de toți. Studenții, indiferent de gen sau orientare, păreau să fie fascinați de el.
Dar chiar și în mijlocul acestei atenții, gândurile lui Sitangsu se întorceau la întâlnirea cu Jeeranai. Ce avea acesta în plan pentru prânzul de astăzi?
O confruntare neașteptată.
Alongkot îl privi pe Sitangsu cu o expresie neliniștită, iar apoi își îndreptă atenția către o junioară din grup.
— Nong Mi se uită din nou la Zo. Trebuie să-i placă foarte mult! comentă el, cu un zâmbet ușor ironic.
Într-adevăr, privirea fetei nu era îndreptată către grupul lor, ci doar către Sitangsu. Când acesta îi surprinse privirea, își întoarse imediat ochii în altă direcție, vizibil jenat.
— Uite și Joke se uită chiar aici! adăugă Pruksa, rânjind și arătând discret spre o masă din apropiere.
Acolo erau patru sau cinci studenți din departamentul de Guvernare, cunoscut pentru numărul impresionant de băieți atrăgători. În mijlocul lor, figura proeminentă a lui Jeeranai atrăgea toate privirile.
Privirea lui Jeeranai nu era îndreptată spre grupul lor, ci fixată exclusiv pe Sitangsu. Observând asta, Sitangsu se întoarse spre el, iar Jeeranai, fără ezitare, se ridică de la masă și începu să se apropie, însoțit de prietenii săi.
Întâlnirea directă.
— Care-i treaba, Joke? Am auzit că mi-ai tachinat prietenul ieri, spuse Pruksa primul, cu un ton ironic.
Jeeranai îl ignoră, își întoarse privirea spre Sitangsu, care stătea tăcut.
— Le-ai spus? întrebă el simplu.
— Nu le-am spus. Au întrebat, iar eu am răspuns, replică Sitangsu, cu voce scăzută.
Jeeranai aprobă scurt cu capul, apoi întrebă direct:
— Bine, atunci ce se va întâmpla acum?
Sitangsu, surprins de întrebarea neașteptată, rămase nemișcat, cu ochii mari și gura ușor întredeschisă. Jeeranai aruncă o privire fugitivă către Pruksa și Alongkot, un zâmbet enigmatic întinzându-i-se în colțul gurii.
— Îl voi duce pe Zo să mănânce, anunță el calm.
— Nu ne inviți să mergem împreună? întrebă din nou Pruksa, cu aceeași ironie.
— Nu, tocmai am spus, răspunse Jeeranai, fără ezitare. Apoi, se întoarse către Sitangsu.
— Ești gata să mergem, Zo?
Sitangsu îl privi pentru o clipă, apoi aruncă o privire spre cei doi prieteni apropiați. Era nesigur. Își amintea perfect toate glumele și tachinările de ieri. Merita să-și piardă timpul cu cineva care părea să-l vadă doar ca o sursă de divertisment?
Dar cuvintele lui Pruksa îi reveniră în minte: „Nu este nimic rău în a merge...”
— Mă duc, le șopti prietenilor săi, apoi îl urmă pe Jeeranai.
O apariție neașteptată.
Înainte ca cei doi să plece, un student din anul doi se repezi spre ei cu o expresie neașteptat de serioasă, aproape nervoasă.
— P’Joke, unde plănuiești să-l iei pe P’Zo? întrebă Tizzy, un student cunoscut pentru natura sa exuberantă, dar acum cu un ton aproape autoritar.
Atitudinea sa surprinse pe toată lumea, inclusiv pe Sitangsu, care rămase pe loc, privind cu ochii mari. Jeeranai, pe de altă parte, păru să găsească situația amuzantă, privindu-l pe Tizzy cu un zâmbet ușor ironic, dar nu spuse nimic imediat.
O confruntare dramatică în fața bibliotecii.
— Să luăm masa! răspunse Jeeranai, cu un ton calm, dar ferm.
Nong Tizzy, juniorul lor exuberant, făcu ochii mari și scoase un țipăt aproape melodios:
— P’Zo, mergi cu P’Joke?
— Da, răspunse Sitangsu scurt, deși nici el nu era complet sigur de decizia sa. Dacă Jeeranai nu ar fi fost fostul iubit al Nitei și dacă Pruksa nu ar fi insistat că aceasta era ultima sa șansă de a-și câștiga dragostea înainte de absolvire, nu ar fi făcut acest pas.
— Nu… sigur P’Zo a căzut în capcana lui P’Joke, exclamă Tizzy, privindu-l dezamăgit.
— Nu, asta e tot, doar o să mâncăm împreună, spuse Sitangsu încercând să clarifice, dar buzele lui Tizzy se mișcau deja nervos, ca și cum ar fi vrut să conteste situația.
Jeeranai, însă, nu spuse nimic. Zâmbind enigmatic, trecu pur și simplu pe lângă Tizzy, ignorându-i reacția dramatică.
— Voi ați fost și ieri să mâncați împreună, nu-i așa? La fel și azi dimineață. Tizzy știe, Tizzy vede, Tizzy a auzit totul! spuse juniorul, hotărât să-și facă punctul de vedere cunoscut.
Sitangsu îl privi surprins, clipind. Nu se așteptase ca activitățile sale să devină un subiect de discuție pentru alții.
— De unde știe Tizzy? întrebă el, nedumerit.
— Ei bine, oamenii vorbesc între ei. Dintr-un departament în altul, povestea se răspândește. Azi dimineață, Tizzy a auzit despre asta, răspunse acesta entuziast.
— Spun… ce?
— Au spus că ieri, P’Joke de la Departamentul de Guvernare și P’Zo de la Relații Internaționale au mers la un mic restaurant de pe alee pentru prânz. În ciuda căldurii și a aglomerației, cei doi s-au privit în ochi, au băut suc de bame din același pahar, ba chiar au mâncat cu aceeași lingură și…
— Stai! Tu și cu mine ieri nu am băut din același pahar și nici nu am mâncat cu aceeași lingură! îl întrerupse Sitangsu imediat, vizibil indignat.
— Dar nu poți nega că ați fost împreună, nu? continuă Tizzy, ignorând complet protestul.
— P’Zo al lui Tizzy a căzut cu siguranță în capcana lui P’Joke. Acum, voi doi mergeți din nou împreună. Numărând de ieri, este a treia oară când sunteți împreună cu Tizzy, nici măcar nu ați împărțit o masă!
Tizzy, vizibil frustrat, întinse mâna pentru a-i trage gulerul cămășii lui Sitangsu, dar acesta se retrase instinctiv, făcându-l pe Tizzy să se oprească brusc și să își schimbe expresia într-una rănită.
— P’Zo… Nu poți fi cu Tizzy, dar poți fi cu P’Joke, nu? Sunt trist… sunt foarte trist…
Printre suspine teatrale, Tizzy începu să-și exprime dezamăgirea, dar chiar în acel moment supervizorul bibliotecii interveni:
— Tizzy, coboară puțin vocea. Aceasta este o bibliotecă.
Juniorul se liniști temporar, dar privirea lui rămase plină de reproș, urmărindu-i pe Sitangsu și Jeeranai care părăseau biblioteca.
Jeeranai, amuzat de întreaga scenă, aruncă o privire către Sitangsu și, fără să spună nimic, îi făcu un semn scurt din cap:
— Să mergem.
Sitangsu, ușor jenat, își lăsă prietenii și juniorii în urmă, urmându-l pe Jeeranai, dar întrebările despre adevăratele intenții ale acestuia nu-i dădeau pace.
O masă într-un loc neașteptat.
Tizzy, vizibil supărat că „băiatul bun” l-a ignorat pentru a pleca cu Jeeranai, se întoarse spre bibliotecară, căutând simpatie.
— Voiam și eu să vorbesc încet, dar P’Zo m-a ignorat pentru a pleca cu P’Joke, spuse el, cu o expresie îmbufnată.
Sitangsu, care încă mai observa scena, oftă adânc. Se simțea obosit. Privi pe fereastra bibliotecii și îl văzu pe Jeeranai afară, fumând nonșalant. Imaginea acestuia, relaxat în fața bibliotecii, îi provocă o senzație de iritare, combinată cu resemnare.
Se uită spre tavanul bibliotecii, gândindu-se:
„Dacă nu ar fi fost Nita și ultima șansă din viața mea de facultate, nu aș merge nici mort cu tipul ăsta.”
Un loc diferit de așteptări.
După experiența de ieri, când fusese dus într-un restaurant aglomerat și sufocant, Sitangsu nu se aștepta la ceva diferit. Era sigur că urma o altă aventură incomodă.
Dar, spre surprinderea sa, autobuzul se opri într-o zonă mare comercială. Jeeranai îl conduse prin aleile curate și aglomerate, până când ajunseră la un restaurant cochet, situat la etajul doi al unei clădiri elegante.
Când intrară, Sitangsu rămase uimit. Decorul era impecabil, dominat de nuanțe de alb. Atmosfera era intimă, cu doar câteva mese așezate la o distanță confortabilă una de cealaltă. Muzica de fundal, moale și relaxantă, contribua la această ambianță sofisticată.
— Poți să mănânci aici? întrebă Sitangsu, încă surprins, dar cu o urmă de neîncredere.
Jeeranai zâmbi ușor și răspunse, relaxat.
— Suntem deja aici.
Sitangsu se uită în jur, încercând să-și stăpânească neliniștea. Recunoscu vag melodia de pe fundal, dar nu își putea da seama exact din ce limbă era. Apoi observă meniul în mâinile lui Jeeranai, pe care scria ”Bucătărie Vietnameză”.
„Probabil este un cântec vietnamez”, concluzionă el în sinea sa.
Comanda fără întrebări.
Fără să-și consulte companionul, Jeeranai comandă rapid:
— Rulouri de porc la grătar, o farfurie cu spaghete, un bol cu rulouri fierbinți de orez, prăjituri cu banane și niște apă filtrată.
Sitangsu, care încă privea în jur, observă că Jeeranai plasase deja comanda și pentru el. Oftă, lăsând meniul jos. Nici nu mai conta; oricum nu știa ce ar fi putut comanda.
După ce personalul luă comanda, cei doi rămăseseră singuri la masă. Jeeranai, purtând un tricou confortabil și blugi, se lăsă pe spate în scaun, relaxat. De cealaltă parte, Sitangsu părea neliniștit, evitând să stabilească un contact vizual direct.
Totuși, încercând să-și ascundă disconfortul, își îndreptă privirea precaută spre Jeeranai, exact cum făcuse și cu o zi înainte. Era ceva în comportamentul acestuia care continua să-l țină în gardă, deși nu putea identifica exact ce.
Jeeranai, aparent nepăsător, își păstră zâmbetul enigmatic, așteptând ca tensiunea din aer să se dizolve în liniștea restaurantului.
O conversație neașteptată.
— Acest restaurant este deținut de o persoană vietnameză, garantez că mâncarea este delicioasă, spuse Jeeranai, simțind tensiunea în aer și încercând să o dizolve.
Sitangsu, încă studiind decorul și atmosfera, se întoarse să-l privească și întrebă:
— Vii des aici să mănânci?
— Da, răspunse Jeeranai fără ezitare. Familia mea este formată din imigranți vietnamezi ilegali. Când ne este dor de patria noastră, trebuie să găsim ceva de mâncare. Nu putem găti acasă pentru că vecinii noștri vor ști, vor raporta la poliție și vom fi deportați înapoi în țara noastră, continuă el, cu o expresie serioasă.
Sitangsu îl privi surprins, cu ochii mari de uimire. Povestea îl luă complet pe nepregătite.
Văzându-i reacția, Jeeranai izbucni în râs, iar expresia lui serioasă dispăru complet.
— Arăți atât de amuzant, Zo. Ți-e greu să accepți că sunt un imigrant ilegal?
— Nu mi se pare greu să accept, răspunse Sitangsu, simțindu-se jenat că fusese atât de ușor surprins.
— Deci, sunt oameni care nu te acceptă, nu? Pentru că asta e puțin ciudat, continuă Jeeranai, schimbând tonul în ceva mai jucăuș.
— Ce spui? Nu înțeleg! replică Sitangsu, încercând să descifreze intențiile lui Jeeranai.
Jeeranai ridică din umeri, părând să-și piardă interesul:
— Nu trebuie să înțelegi.
Sitangsu oftă, realizând că nu avea rost să insiste. Apoi, cu o oarecare ezitare, întrebă:
— Și azi… de ce brusc m-ai adus aici?
Ochii ascuțiți ai lui Jeeranai se fixară pe el, analizându-l pentru o clipă. Chipul lui Sitangsu, cu trăsăturile sale fine și ochii frumoși, îi atrase din nou atenția. Ochii lui Sitangsu erau lungi și luminoși, cu o strălucire maronie care semăna cu pietrele prețioase. Genele dese și șuvițele castanii de păr îi încadrau perfect expresia.
— Pentru că ieri te-am tachinat un pic prea mult, răspunse Jeeranai.
— Deci, plănuiești să-ți ceri scuze? întrebă Sitangsu, ridicând o sprânceană.
— Nu, replică Jeeranai imediat, fără ezitare, cu o expresie care părea să spună că nu-i pasă de nimic.
Sitangsu oftă, dându-și ochii peste cap.
— Doar ca să-ți dau mai mult timp să întrebi ce vrei să știi despre Nita, adăugă Jeeranai, întorcând conversația către subiectul care îl măcina pe Sitangsu.
Sitangsu rămase nemișcat, surprins de tranziția bruscă.
— Dacă vrei să întrebi ceva, dă-i drumul. Ne vom întreba pe rând. Dacă mă întrebi ceva, răspund. Apoi, e rândul meu să te întreb și tu vei răspunde. Destul de corect, nu?
— Să mă întrebi? Despre ce? întrebă Sitangsu, nedumerit.
— Ei bine, despre tine! răspunse Jeeranai cu un zâmbet enigmatic, aplecându-se ușor peste masă.
O conversație care deviază de la subiect.
— Despre mine? Ce legătură are povestea mea cu Nita? întrebă Sitangsu, ridicând sprâncenele nedumerit.
— Nu are legătură, răspunse Jeeranai calm.
Cu cât vorbeau mai mult, cu atât Sitangsu devenea mai confuz.
— Ei bine, atunci de ce vrei să știi despre mine? insistă el.
Jeeranai își întoarse privirea, părând să caute o scuză în jurul său. După câteva clipe, se întoarse spre Sitangsu și zâmbi.
— Cineva vrea să flirteze cu tine, așa că m-a rugat să întreb, spuse el pe un ton relaxat.
Sitangsu clipi de câteva ori, surprins. „Flirtează cu el?” Această idee era complet nouă pentru el. Viața lui, până acum, fusese simplă și lipsită de astfel de complicații. Nu-și imaginase niciodată că cineva ar putea fi interesat de el în acest fel.
— Bine, m-ai întrebat mai devreme, așa că am răspuns. Acum e rândul meu să te întreb, interveni Jeeranai, readucându-l la realitate.
— Stai… începu Sitangsu să obiecteze, dar Jeeranai nu-i dădu timp.
— Îți place mâncarea vietnameză? întrebă Jeeranai rapid.
Sitangsu ezită, apoi mormăi:
— De ce întrebi așa ceva?
— Îți plac mâncărurile vietnameze? continuă Jeeranai fără să-și piardă ritmul.
— Ce zici de prăjiturile cu banane la micul dejun? Ai cursuri mâine?
Privirea amenințătoare a lui Jeeranai și ritmul rapid al întrebărilor îl făcură pe Sitangsu să răspundă sincer.
— Nu că nu-mi place, este delicios, dar îl mănânc rar, răspunse el.
— Nu-mi place mâncarea prăjită, inclusiv prăjiturile cu banane. Și… mâine, nu am cursuri.
— Nu am mințit cu privire la nimic, dar pot să te întreb ceva? Cine ți-a cerut să mă întrebi aceste lucruri? adăugă Sitangsu, încercând să-și recapete controlul asupra conversației.
În loc să răspundă direct, Jeeranai zâmbi enigmatic și se lăsă pe spate în scaun. După ce aruncă o privire spre farfuriile goale de pe masă, schimbă din nou subiectul.
— Ce fel de mâncare îți place cel mai mult? întrebă el.
Sitangsu oftă, simțindu-se copleșit de schimbările rapide de direcție ale conversației. Îl privi pe Jeeranai, realizând că acesta avea propriile motive, dar era clar că nu avea să-i spună nimic direct.
O conversație care atinge nervi sensibili.
— Încă nu mi-ai răspuns la întrebare, insistă Sitangsu, privindu-l direct pe Jeeranai.
— Pentru că cred că este inutil. Dacă îți place Nita, ar trebui să te concentrezi doar pe asta. Cât despre cine te place pe tine, asta nu trebuie să te preocupe. Nu are nimic de-a face cu tine, răspunse Jeeranai calm, cu un ton care părea să respingă orice alte discuții.
— De ce nu m-ar preocupa? Dacă cineva mă place, măcar ar trebui să știu. Deja sunt interesat de altcineva.
Ultima propoziție a fost spusă pe un ton scăzut, iar în vocea lui Sitangsu se simțea o urmă de milă. Își imaginase cum ar fi să placi pe cineva în secret, fără a putea să transformi acele sentimente în realitate. Bucuria timidă a dragostei ascunse era adesea umbrită de tristețe și singurătate.
Jeeranai observă expresia neliniștită de pe fața lui Sitangsu, iar un zâmbet abia vizibil îi întinse buzele. Sitangsu, surprins de acel zâmbet, întrebă brusc:
— De ce zâmbești?
De obicei, Jeeranai zâmbea când îi vedea pe ceilalți întâmpinând dificultăți, dar acest zâmbet părea diferit. Nu era răutăcios sau superior, ci mai degrabă cald, aproape nostalgic.
Fără să răspundă, Jeeranai luă calm o bucată de prăjitură și o mâncă, lăsând tăcerea să planeze asupra lor.
— De ce nu vrei să-mi răspunzi la întrebare? insistă Sitangsu, de această dată cu o umbră de dezamăgire în glas.
Observând nemulțumirea de pe chipul lui Sitangsu, Jeeranai păru relaxat, dar privirea lui trăda o ușoară încântare. Sitangsu, cunoscut pentru calmul și amabilitatea sa, rar își arăta frustrarea. Acest tip de expresie era o raritate, iar Jeeranai părea să o găsească fascinantă.
— Îți pasă doar despre Nita, asta e de ajuns. Bine, întreabă din nou. Ce vrei să știi despre Nita astăzi?
Tonul său transmitea clar că discuția despre altceva nu-l interesa.
Ochii căprui ai lui Sitangsu se întoarseră spre el, iar acesta lăsă capul în jos, mâncând în tăcere.
— Oh, nu vrei să întrebi? Atunci lasă-mă să o fac eu, spuse Jeeranai, cu o notă provocatoare.
— Vrei să știi dacă Nita a plâns sau s-a simțit rănită când m-am despărțit de ea? Dacă am sunat-o pe prietena Nitei să o întreb despre ea?
Făcu o pauză scurtă, apoi continuă, fără ezitare:
— Dacă răspund la toate aceste întrebări deodată, s-ar putea să fie dificil. Când mă despart, o fac hotărât, fără niciun regret.
— Ești fără inimă, spuse Sitangsu, vocea sa exprimând clar nemulțumirea.
Jeeranai zâmbi, ignorând reproșul.
— Zo, de ce ar trebui să mă obosesc să sun să o verific? După o despărțire, cel mai bine este să tai complet legăturile. Restul este pierdere de timp.
Tonul său rece și atitudinea indiferentă față de povestea fetei cu care avusese o relație romantică îl înfuriară pe Sitangsu. Simțea că indiferent de intențiile lui Jeeranai, răspunsurile sale lipsite de empatie erau greu de tolerat.
— Atunci, de ce te deranjezi să-mi oferi răspunsuri acum? întrebă Sitangsu, cu o notă de provocare în voce.
Această întrebare îl făcu pe Jeeranai să-și schimbe expresia, dar în loc să răspundă, zâmbi enigmatic, lăsând conversația să plutească din nou în ambiguitate.
Îndoieli și capcane.
— O iubești cu adevărat pe Nita? întrebă Jeeranai, ochii săi negri, ascuțiți și calmi, fixându-l pe Sitangsu.
Era ca o mare liniștită, dar Sitangsu nu putea să nu se întrebe dacă în spatele acelei liniști nu se ascundea o furtună.
— Trebuie să distingi, Zo. Trebuie să poți spune dacă o iubești cu adevărat pe Nita. Trebuie să fii sincer cu tine însuți, să recunoști dacă îți place Nita și vrei să fii iubitul ei, sau dacă doar îți este milă de ea sau o găsești drăguță, continuă Jeeranai, cu o claritate care părea să-i taie răsuflarea lui Sitangsu.
Pentru o clipă, Sitangsu rămase fără cuvinte.
„Cum... cum pot fi sigur? O plac doar așa... o iubesc cu adevărat?”
Întrebările răsunară puternic în mintea lui, dar inima sa nu găsea un răspuns clar.
Reflecții în tăcere.
Părăsiră restaurantul vietnamez, cu Jeeranai conducând drumul și Sitangsu urmându-l tăcut. Privirea sa se îndreptă spre spatele lat al lui Jeeranai, iar cuvintele acestuia îi răsunau în minte.
„Trebuie să fii sincer cu tine însuți. Doar o placi pe Nita sau o iubești cu adevărat și vrei să fii iubitul ei?”
Pentru cineva care nu avusese niciodată o relație romantică, întrebarea era de-a dreptul copleșitoare. Sitangsu crezuse întotdeauna că „o iubea” pe Nita, dar acum simțea nesiguranță. Gândurile i se amestecau, iar inima părea să bată doar pentru a-l ține în viață, nu pentru a-i oferi răspunsuri.
Confruntarea.
— Joke, strigă el, oprindu-se brusc.
Jeeranai, surprins de chemarea lui, se întoarse să-l privească, calm și curios. Sitangsu se apropie încet, cu o expresie tensionată.
— Când ai spus că trebuie să recunosc asta în inima mea, ce ar trebui să fac? întrebă el, vocea trădându-i ezitarea.
Jeeranai își privi ceasul, prefăcându-se că era grăbit, deși nu avea nimic urgent.
— Mâine te învăț. Am planuri pentru azi, spuse el, nepăsător.
În realitate, în adâncul sufletului său, Jeeranai se gândea.
„Doar fii puțin mai lipicios cu mine, Zo… puțin mai lipicios.”
Sitangsu simți că insistența lui ar putea părea nepoliticoasă, așa că, deși își dorea foarte mult să-și clarifice sentimentele, hotărî să nu mai insiste.
— Oh, bine, e în regulă… putem să o facem în altă zi, spuse el, resemnat.
În timp ce Sitangsu părea să accepte răspunsul, Jeeranai, care aștepta cu nerăbdare să fie „agățat” de insistențele tânărului, simți o ușoară frustrare. Se simțea ca un lup viclean care încerca să prindă un miel neștiutor, dar care aproape pierdea prada.
În sinea lui, Jeeranai își jură să nu lase mielul să scape din mrejele sale.
„Nu încă. Încă nu.”
Tactici subtile ale unui lup viclean.
— Dă-mi numărul tău. Vom aranja o întâlnire când vom avea timp, spuse Jeeranai pe un ton calm, dar ferm.
Sitangsu, fără să ezite, băgă mâna în buzunar pentru a scoate telefonul mobil. În timp ce butona, ochii ascuțiți ai lui Jeeranai observau cu atenție imaginea de pe ecran.
— Unde este asta? întrebă el, curios.
— Satul Patrimoniului Mondial. Vreau să-l vizitez, așa că l-am setat ca imagine de fundal, pentru inspirație, răspunse Sitangsu, zâmbind timid.
Jeeranai dădu scurt din cap, părând mulțumit de răspuns. Își scoase propriul telefon, dar înainte ca Sitangsu să poată arunca o privire asupra imaginii sale de fundal, Jeeranai o ascunse rapid.
După ce schimbul de numere fusese finalizat, Sitangsu plecă primul.
Observații tăcute.
Ochii lui Jeeranai urmăriră silueta zveltă care dispărea încet în mulțime. Pentru a doua oară în aceeași zi, privirea lui rămase fixată pe spatele acelei persoane. Își ridică telefonul și tastă un mesaj rapid către prietenul său consilier:
💌Astăzi, l-am tratat cu mâncare vietnameză.
Răspunsul veni imediat.
💌 I-ai cerut părerea înainte de a-l trata?
💌Nu, nu am făcut-o. Dacă poate să mănânce, atunci mănâncă. Dacă nu, nu va mai trebui să mănânce, răspunse Jeeranai cu o notă de amuzament.
💌Bine, acum am numărul lui! continuă consilierul.
💌Hmm, ai folosit forța ca să-l sufoci și apoi să-l înjunghii cu un cuțit? Hai, spune-mi.
💌L-am implorat politicos, răspunse Jeeranai, un zâmbet subtil întinzându-se pe buze.
💌Ce fel de rugăciune politicoasă a fost asta? Știu că l-ai tachinat mult.
💌Ei bine, știi deja. Nu tachinez pe toată lumea. Prietenul tău este special, așa că lasă-l să-și amintească mereu de acest tratament deosebit, încheie Jeeranai, înainte de a închide aplicația, prevenind alte mesaje deranjante.
Adevăruri ascunse.
Când telefonul său reveni la ecranul de start, imaginea de fundal deveni vizibilă. Nu era o plajă, o cascadă sau un peisaj obișnuit. Era o fotografie cu clădirea facultății, umbrită de un copac mare.
Sub acel copac, la o masă de piatră, stătea cineva. Cineva pe care Jeeranai îl observase în tăcere de la distanță, cu doi ani în urmă.
Era Sitangsu.
Acea imagine, surprinsă în secret, era un simbol al răbdării lui Jeeranai. Timp de doi ani, își ținuse sentimentele ascunse, limitându-se la a observa de la distanță.
Dar acum, în sfârșit, a venit timpul.
”A venit timpul, Zo… să știi cum e lumea mea.”
Capitolul 3
Jeeranai se uita furios la telefonul mobil de lângă el, în timp ce vocea profesorului continua să răsune în clasă. Însă el nu avea energia necesară să asculte sau să învețe ceva. Mintea lui era ocupată să găsească un motiv pentru care cineva care avea numărul lui de telefon de atâtea zile nu dădea niciun semn.
„De ce nu suni dacă ți-am dat numărul de telefon? Ce ai făcut cu el? Te-ai închinat la el? De ce nu suni?” vocea lui interioară devenea din ce în ce mai zgomotoasă.
— Ei bine, inițiază tu o conversație! a șoptit prietenul său, Prakan.
Jeeranai s-a întors spre el cu o privire rece:
— Nu!
— Uau! Chiar aștepți să te sune el primul?
— Da.
— De unde atâta încredere că va suna primul, Joke?
— Dacă nu mă sună, nici eu nu-l voi suna.
— La naiba! Te joci cu tine însuți! l-a apostrofat Prakan, înainte să se întoarcă la lecția predată de profesor.
Jeeranai a continuat să privească fix telefonul, dar rezultatul a rămas același. Nimic. Cursul de dimineață al Departamentului de Administrație s-a încheiat la prânz, iar telefonul nu avea niciun apel sau mesaj. Dezamăgit, a oftat, a băgat telefonul în buzunar și a urmat prietenul afară din clasă.
„De ce să sun eu? Zo ar trebui să fie cel care sună.”
— Hei, cred că nu trebuie să mai aștepți telefonul, vocea lui Prakan l-a scos din gânduri.
Jeeranai s-a întors și l-a văzut pe Zo, tânărul înalt și zvelt, coborând de la etajul doi al clădirii.
„Ah, azi a avut curs și de dimineață.”
Amândoi studiau în aceeași clădire, dar la etaje diferite: Jeeranai la parter, iar Zo la etajul superior.
Privirea lui Jeeranai se fixa cu atenție pe silueta elegantă a lui Zo, îmbrăcat impecabil în uniforma de student. Pielea lui albă aproape că se confunda cu albul cămășii. Vântul ușor îi răvășea părul castaniu, făcându-l pe Jeeranai nerăbdător să întindă mâna și să-l atingă.
„Oare e moale părul lui? Dacă îl ating ușor, îi va plăcea? Dacă degetul meu îi atinge obrazul, apoi alunecă spre buzele roșii și pline? Dacă folosesc acest deget pentru a-i atinge buzele, iar apoi tachinez ușor acea limbă umedă...”
— Fața ta pare foarte tensionată, Joke!
Vocea bruscă a lui Prakan i-a întrerupt gândurile, făcându-l să tresară.
Jeeranai a replicat răgușit:
— Atât de băgăcios
— Bine, dacă mă consideri băgăcios, atunci nu mă voi mai deranja să te ajut să vorbești cu el, mai bine mă întorc.
— Hei... Jeeranai l-a prins frustrat de guler pe Prakan, gata să-i aplice câteva lovituri. Această zonă era aglomerată, studenții ieșeau din clase agitați și nimeni nu i-a observat pe cei doi băieți care se ciondăneau. Nici elevii care coborau de la etajul doi nu le-au acordat atenție, dar totuși cineva a făcut-o!
— Joke, aici! a strigat Pruksa fluturând din mână.
Sitangsu s-a întors reflexiv iar între cei doi a existat contact vizual preț de câteva secunde.
— Te-ai întâlnit des cu el zilele acestea! l-a tachinat Pruksa, dar a continuat să meargă spre ei.
Trei studenți de la Relații Internaționale de la etajul doi s-au strecurat prin mulțime pentru a-și întâlni doi colegi de la Studii Administrative ai clasei de dimineață de la primul etaj.
— Hei, Prakan, de când Belle a încetat să mai conducă clubul ai dispărut și tu de pe teren.
Alongkot i-a făcut semn cu mâna și l-a salutat călduros pe Prakan, așa cum făceau înainte la același club de fotbal.
Cât despre acest tip Prakan, obișnuia să se antreneze cu sârguință doar când Belle era la club. În al treilea an însă, Belle a părăsit clubul iar el rar a mai trecut pe acolo.
— Unde nu sunt fete frumoase, nu este nevoie să fiu prin preajmă.
— Atunci de ce ai ales studiile administrative? Dacă vrei să găsești fete frumoase, ar trebui să vii în zona mea, studenții din primul an de la IR sunt cu toții fantastici, s-a lăudat Pruksa.
Prakan a aruncat o privire către Jeeranai care era tăcut, dar părea amuzat.
— Așa cred și eu. IR are doar studenți frumoși și fermecători, nu Joke?
— Mi-e foame! Jeeranai nu a răspuns la întrebare și a schimbat rapid subiectul, fără să-i pese de cine cu cine vorbea.
— Plănuim să mergem să mâncăm, Pat mormăie de foame de la zece și jumătate.
Studenții de la Administrație și IR s-au îndreptat împreună spre cantina facultății. De la clădire până la restaurant, Pruksa s-a plâns că îi este foame pentru că a mâncat puțin de dimineață. Jeeranai a mers încet în spatele lui Sitangsu, apoi s-a întors să-l amenințe pe Prakan.
— Dacă continui să te amesteci așa cum ai făcut mai devreme...
În ciuda posturii lui feroce, Prakan a chicotit și a ridicat din umeri.
— Nu vreau să mă încurc cu tine, Joke, dar tot pot cauza multe probleme, știi, a spus, apoi le-a strigat celor trei din față:
— Hei... Kot, Pat, Zo, plec!
A mers și s-a alăturat unui grup de prieteni din alt departament. Jeeranai era furios, dar nu putea să facă altceva decât să-i urmeze și să-l mustreze pe Prakan în sinea lui:
„Park, dacă lucrurile merg prost din cauza gurii tale mari, cu siguranță îți voi tăia limba.”
La ora prânzului, cantina studențească era aglomerată. Sitangsu a mers să comande, dar nu știa dacă să comande un alt fel de mâncare sau doar orez cu curry. După ce s-a gândit puțin, a optat pentru orez.
La standul de orez cu curry era ocupat, dar în această după-amiază, fără cursuri la care să te grăbești, așteptarea la coadă nu era o problemă.
— Ce îți iei? a șoptit o voce joasă lângă urechea lui.
Sitangsu s-a întors și l-a văzut pe Jeeranai care stătea lângă el, cu un pix și o bucată de hârtie în mână, pregătit să noteze felurile de mâncare.
— Hm... orez prăjit.
A observat că cineva plasase deja o comandă pentru orez, așa că a decis să aștepte, să fie următorul la rând. Jeeranai a realizat imediat că Sitangsu se hotărâse deja la un fel de mâncare simplu.
— Acest restaurant are onigiri (minge de orez japoneză). Nu-ți place orezul prăjit? Ce zici de niște yakisoba (tăieței prăjiți)?
— Cred că am luat odată, a răspuns Sitangsu nonșalant, iar Jeeranai a dat din cap de parcă tocmai își amintise și a propus o altă variantă.
— Paste cu calmar și gălbenuș de ou sărat?
— Pot să facă asta? De obicei, au doar calmari prăjiți cu gălbenuș de ou sărat.
— Pot, vrei? O să comand două porții.
— Hm.
— Lasă-mă să comand mâncarea, mergi să aduci băutura, ia...
Intenționa să menționeze băutura pe care o dorea, dar vocea lui Sitangsu a răsunat.
— Suc de bame.
S-au uitat unul la celălalt, iar Sitangsu s-a simțit jenat că îl întrerupsese.
— Ei bine, mi-ai zis data trecută că îți place.
Jeeranai a zâmbit satisfăcut, iar Sitangsu s-a simțit ciudat și a trebuit să privească în altă direcție.
— Da, ia un suc de bame.
Sitangsu s-a eschivat și s-a îndreptat spre taraba cu băuturi. Jeeranai a urmărit silueta zveltă îndepărtându-se, iar un zâmbet larg i-a luminat chipul frumos. A rămas nemișcat, încercând să își stăpânească emoțiile, cu privirea ațintită asupra unei singure persoane din cantina aglomerată.
„Uh... deci, atât de drăguț! La naiba, mult prea adorabil!”
După ce a plasat comanda de mâncare, s-a întors la masa unde stăteau Alongkot și Pruksa. S-a așezat pe un scaun înalt și a lăsat un spațiu gol lângă el.
O clipă mai târziu, Sitangsu a revenit, ținând în mână două pahare de băutură. Una era o băutură cu flori de crizanteme, iar cealaltă era un suc de bame. A pus sucul de bame în fața lui Jeeranai și a privit către prietenii săi, care erau ocupați cu mâncarea și nu acordau atenție la nimic altceva.
Nu era niciun loc liber lângă ei, așa că nu a avut de ales decât să se așeze lângă Jeeranai.
Acesta a scos niște monede pentru a plăti băuturile, dar Sitangsu a clătinat din cap.
— Nu este nevoie, ai cumpărat și tu înainte.
Jeeranai s-a încruntat ușor, dar nu s-a opus. A pus monedele la loc în buzunar, a luat o înghițitură din băutura preferată încercând să-și rețină zâmbetul vesel.
În mod normal, sucul de bame ar trebui să fie ușor acrișor, dar, la naiba, de ce este atât de dulce astăzi?
Fără un subiect de discuție și într-o atmosferă puțin apăsătoare, cei doi au continuat să își savureze băuturile.
— Îți place băutura de crizanteme?
Ochii negri ai lui Jeeranai s-au oprit asupra mâinilor frumoase și delicate care țineau paharul.
Din cauza zgomotului de la cantină, nu se auzeau clar, așa că a trebuit să se apropie mai mult. Parfumul blând și dulce emanat de Sitangsu l-a făcut să înghețe și să înghită mai multă salivă.
— Ce ai spus? Sitangsu și-a ridicat capul să-l întrebe, iar asta l-a făcut pe Jeeranai să realizeze că uitase deja.
Jeeranai a schimbat subiectul, simțindu-se puțin tulburat.
— Hm, întrebam... ce s-a întâmplat cu gâtul tău? Ai un semn roșu.
Mâna delicată și albă a lui Sitangsu a atins ușor pielea gâtului, unde, de fapt, nu exista niciun semn roșu.
— Semn roșu? Nu știu, nu mă deranjează.
— Dar te deranjează des?
— Da, uneori când intru în contact cu praful, mă mănâncă.
— De exemplu, nu pot intra în clădirea KIT.
Clădirea KIT era clădirea de afaceri studențești pentru departamentul de Științe Politice. În ciuda numelui său impunător, nu era clădirea principală a facultății, ci mai degrabă o încăpere folosită pentru diverse activități și, de asemenea, un loc plin de praf.
— Deci, cum intri acolo?
— Ei bine, obișnuiam să ajut la mutatul lucrurilor în camera de depozitare, dar am intrat puțin și am fugit imediat să iau medicamente pentru alergie.
Sitangsu a povestit o întâmplare din al doilea an, când s-a oferit voluntar să-și ajute colegii să-și depoziteze lucrurile.
Dar, după cum a menționat, era alergic la praf și, după ce a intrat, cineva a trebuit să-l îndrume afară pentru a căuta medicamente pentru alergii. În acel moment, era foarte speriat, strănuta și avea mâncărimi cu erupții roșii pe toată pielea.
— Dar am fost norocos, cineva avea medicamente și mi-a dat.
— Ăla am fost eu! a mormăit Jeeranai, dar vocea i-a fost acoperită de zgomotul din local.
— Ce ai spus acum?
— Nimic! a replicat rapid, în timp ce apelul bucătarului le-a întrerupt conversația.
S-a ridicat să aducă mâncarea, iar Sitangsu a vrut să-l urmeze, dar Jeeranai s-a întors și a rostit autoritar:
— Stai liniștit și păstrează locurile!
— Atunci ține banii.
Sitangsu era pregătit să scoată bani pentru mâncare, dar nu a apucat să o facă deoarece o mână mare l-a atins ușor pe cap.
— Mi-ai oferit o băutură, îți amintești?
Jeeranai și-a retras fâstâcit mâna și a plecat. Sitangsu l-a urmărit cu privirea pe tânărul cu spatele lat, iar în mintea lui a apărut o dilemă:
„Este ciudat, unii oameni pe care îi întâlnești doar de câteva ori, iar numărul de conversații poate fi numărat pe degetele de la o singură mână, devin dintr-o dată prieteni, mănâncă și își petrec timpul împreună. Tipul ăsta tot vine să stea pe lângă mine așa...”
— Zo! Vocea lui Alongkot l-a trezit din gânduri.
— L-ai întrebat pe Joke despre întâlnirile cu Nita? a întrebat cu o voce atât de joasă, încât doar ei puteau auzi.
— Zvonul, despre întâlnirile lui cu Nita, a continuat Alongkot.
Ah... corect, motivul pentru care se învârte pe aici sunt zvonurile despre întâlnirile lui cu Nita.
Înainte să răspundă, Jeeranai s-a întors la masă și a pus în fața lui Sitangsu o farfurie de spaghete cu calmar și gălbenuș de ou sărat.
Sitangsu nu a mai spus nimic, și-a luat furculița și a început să mănânce pastele liniștit.
— Sunt delicioase?
— Da.
Răspunsul l-a satisfăcut fără îndoială pe Jeeranai.
S-a aplecat încântat să mănânce, dar întrebarea tipului de lângă el l-a oprit brusc și i-a spulberat toată satisfacția.
— Joke! Ce-i place Nitei să mănânce?
Ochii lui au clipit des, iar instantaneu o urmă de supărare a pus stăpânire pe fața sa frumoasă. Însă, pentru că ținea capul aplecat, nimeni nu a observat.
A ridicat privirea și s-a uitat la Sitangsu, apoi la farfuria cu mâncare.
— Cu siguranță nu ceea ce mănânci tu! a răspuns rapid, dar pe un ton aspru care arăta clar iritarea lui.
Sitangsu nu a îndrăznit să întrebe altceva și l-a lăsat pe Jeeranai să își termine prânzul.
Când Prakan s-a întors cu mâncarea, Jeeranai l-a grăbit să mănânce, iar la nici zece minute mai târziu, cei doi prieteni de la Departamentul Administrației Publice s-au scuzat și au părăsit cantina.
— Băiatul ăla Joke mănâncă de parcă ar fi mort de foame, nu-i așa? Oare mestecă înainte de a înghiți? Sau înghite și apoi mestecă? a vorbit nonșalant Pruksa, acum că cei doi dispăruseră.
Sitangsu a rămas tăcut și a continuat să mănânce, dar prietenul său tachinator a insistat.
— Și tu ești ciudat, Zo! În mod normal, nu ai încerca nimic nou, dar când Joke îți recomandă, mănânci.
— Păi, spaghetele cu calmar sunt o mâncare normală.
— Normală pe naiba! N-am văzut pe nimeni până acum să comande acest fel de mâncare.
Ei bine, este adevărat, Sitangsu nu văzuse niciodată pe cineva să comande mâncarea respectivă. Ba mai mult, cineva ca el nu îndrăznise niciodată să încerce preparate necunoscute.
”Nu ai băut lapte de soia pentru că era acru. Când l-ai încercat în acea zi, era încă acru, dar nu suficient de acru încât să nu-l bei. Cât despre mâncarea vietnameză, totul a avut un gust atât de bun, chiar peste așteptările tale. Și astăzi, această... yakisoba cu calmar și gălbenuș de ou sărat, un articol unic în meniu. Nu ai văzut pe nimeni să-l comande, dar se potrivește perfect gustului tău. Nu spune doar Pruksa că i se pare ciudat, chiar și pentru tine este neobișnuit.”
Oare din cauza lui Jeeranai? a insistat vocea interioară a lui Sitangsu.
— Ce l-ai întrebat pe Joke de a mâncat în grabă și a plecat când totul părea în regulă? a continuat să întrebe Pruksa.
— Am întrebat ce îi place Nitei să mănânce.
Cei trei s-au uitat unul la celălalt în tăcere, apoi Alongkot a ridicat nepăsător din umeri.
— Poate că nu știe, iar plecarea lui rapidă arată că nu cunoaște preferințele Nitei.
Sitangsu a rămas tăcut. Privind la mâncarea din farfurie, a observat că, deși acest preparat include de obicei ceapă, în farfuria lui nu existau felii de ceapă.
Tânărul și-a amintit de ziua în care au mâncat la restaurantul vietnamez împreună, iar el a refuzat să fie adăugate frunze de mentă în farfuria sa.
— Nu-mi plac ierburile cu miros puternic! a obiectat el când bucătarul se pregătea să-i pună frunze de mentă în farfurie.
— Toate ierburile sunt la fel.
— Nu, nu sunt! Menta, busuiocul și coriandru au miros, la fel ca ceapa.
— Deci, vrei să spui că nu mănânci nimic cu miros puternic, nu? Dar când comanzi carne prăjită cu busuioc? Nu-mi spune că o comanzi fără busuioc!
— Nu am comandat niciodată carne prăjită cu busuioc. Sunt o mulțime de feluri de mâncare delicioasă fără ierburi, a răspuns Sitangsu.
Acești tăiței cu calmar și gălbenuș de ou sărat nu aveau niciun fel de plantă, nici măcar o cantitate mică.
Jeeranai nu este cineva căruia îi pasă de ceilalți, nu? El știe ce îi place Nitei să mănânce și ce nu, așa că este posibil să-și amintească faptul că eu nu mănânc ceapă. Dar își amintește chiar tot despre mine?
Sitangsu se simțea nervos. Sentimente ciudate, dar încă fragile, au început să-și facă loc în inima lui. Era o senzație pe care nu o mai trăise până acum.
— Unde te grăbești, Joke? Încă nu am terminat de mâncat! vocifera frenetic Prakan în spatele prietenului său.
— Sunt supărat!
— Ei bine, dacă ești supărat pe cineva, atunci du-te și rezolvă cu el! De ce mă grăbești? La naiba, am mâncat doar cinci minute! Sunt om, nu vacă! Dacă mama ar ști că am mâncat așa, cu siguranță m-ar certa.
— Cearta mamei tale te privește pe tine, nu pe mine!
Lui Jeeranai nu-i păsa, s-a răsucit și a continuat să meargă, pentru că nu voia să mai vadă cantina și nici persoana care era încă înăuntru.
Atmosfera fusese bună, dar apoi trebuia să o aducă în discuție pe Nita... atât de enervant!
— Stai puțin! a alergat în grabă Prakan, blocându-i calea.
— Ce te deranjează, Joke? Îți dorești să mănânci cu el, dar pleci în grabă. Nu înțeleg!
— Ți-am spus deja, sunt supărat!
— Ce te-a supărat atât de tare? Prakan insista.
Jeeranai a oftat puternic, dezamăgirea și demoralizarea erau clare pe chipul lui.
— M-a întrebat ce îi place Nitei să mănânce.
— Ei bine, asta e de înțeles. Dacă ai spus că îl ajuți să se apropie de Nita, atunci bineînțeles că întreabă despre ea. Ar trebui să întrebe despre tine?
Prakan analiza situația cu răceală, încercând să fie imparțial. Când pe fața lui Jeeranai a apărut o grimasă, și-a dat seama că îl provocase, dar și celălalt ar fi trebuit să fie mai cu tact, să fie conștient când este momentul potrivit, nu să întrebe așa brusc despre fata pe care o place.
— Fiți puțin mai atenți unul la inima celuilalt, nu suport... Uite, pleacă, du-te să vorbești cu ei.
Prakan a arătat spre grupul care tocmai plecase. Jeeranai a aruncat o privire rapidă și l-a văzut pe Sitangsu în spate, așa că, brusc, și-a tras prietenul de mână și s-au retras într-un colț al clădirii.
— De ce te comporți așa?
— Nu vreau să-l întâlnesc!
— Ah! Ești imposibil, orice ar fi! În această dimineață, ai vrut să te sune, acum îl eviți când îl întâlnești. Lasă-mă să-ți spun, nervii tăi vor fi distruși înainte ca el să simtă ceva pentru tine! a mormăit Prakan.
Jeeranai a primit mustrarea fără să riposteze, dar fața i-a rămas încruntată.
Telefonul mobil din buzunarul pantalonilor a sunat brusc. Jeeranai a încremenit pentru o clipă când s-a uitat la ecran.
— Ce se întâmplă? Cine te sună? Ce ai pățit?
Îngrijorat de privirea consternată a amicului său, Prakan și-a aplecat capul spre telefon, dar nu era vizibil niciun nume. În schimb, erau afișate trei puncte „...”.
— Ce? Cum? I-ai salvat numele cu puncte, puncte, puncte?
În ochii lui Jeeranai a apărut o urmă de satisfacție, iar buzele i-au schițat un zâmbet slab. Iritația de mai devreme dispăruse complet.
— Crezi că nu te cunosc?
Prakan ofta, conștient că avea un prieten dificil, a cărui gândire nu era mereu logică. Se întoarse să se uite spre colțul clădirii unde cei trei prieteni stăteau împreună. Da, așa este, persoana care ținea telefonul la ureche era Zo.
Înainte ca Prakan să-l poată tachina din nou, Jeeranai a răspuns la apel.
— Hm... a rostit el cu un ton moale. Deși inima îi bătea puternic, încercând să-i sară din piept, încerca să pară calm și să-și controleze emoțiile.
— Uh, Joke, nu?
„E Zo, e într-adevăr Zo cel care mă sună.”
— Da, ce s-a întâmplat?
— Păi, ești liber azi?
— De ce?
— Ai spus că mă vei învăța cum să o curtez pe Nita, nu?
Au urmat câteva clipe de liniște. Jeeranai era pus din nou în dificultate.
— Poți să aștepți? Sunt ocupat cu ceva.
Ce ceva? Nu avea nimic de făcut. De fapt, era foarte liber în după-amiaza aceea, dar la naiba, propunerea asta nu-i era deloc pe plac.
— Bine, când termini, sună-mă. Te voi aștepta la bibliotecă. Între timp, îmi voi ajuta colegii cu materialele lor de cercetare.
„La naiba! Chiar are ceva de făcut în timp ce mă așteaptă?”
— Ei bine, pot să-mi rezolv problemele și prin telefon.
În tipul ăsta nu se poate avea încredere deloc. Oriunde mergea, elibera feromoni și toți studenții îl simpatizau. Trebuia supravegheat.
— Bine, atunci ne întâlnim la bibliotecă în cincisprezece minute. O să-mi fac treaba la cafenea, mă poți aștepta acolo.
— Ok, te aștept la bibliotecă.
Apoi, apelul s-a încheiat. Jeeranai a tras adânc aer în piept înainte de a expira încet, încercând să-și păstreze calmul.
Prakan, care asistase la discuție, a întrebat curios:
— Dragă Joke, te rog spune-mi, ce fel de lucruri poți face la telefon?
— Multe lucruri!
— Deci, până la urmă, tu și el veți ieși la cafenea în după-amiaza asta, nu? Ești încă nervos?
— Dacă nu aș mai fi nervos, de ce l-aș face să mă aștepte cincisprezece minute? a răspuns Jeeranai, apoi s-a răsucit și a plecat.
— Hei, unde te duci? Nu ăla e drumul spre bibliotecă!
— Mă duc să fumez! răspunsul a fost tăios, iar Prakan a dat din cap exasperat.
„Dacă ai fi cu cineva într-o competiție, când problema este dificilă nu știi să o rezolvi, când e ușoară nu e rândul tău, dar meriți să fii lăudat. Înfrunți atâtea greutăți, dar încă alergi după el.”
După ce a fumat și s-a liniștit, Jeeranai a mers la cafenea să-l întâlnească pe Sitangsu. A comandat un espresso, a scos telefonul mobil și a început să lucreze cu sârguință la „rezolvarea problemelor.”
Între timp, Sitangsu își savura liniștit cafeaua, un latte cu gheață, pe care îl prefera în defavoarea celorlalte cafele, care, din perspectiva lui, aveau un gust amar.
„La naiba! Mi se pot citi pe față stările prin care trec, dar el nu înțelege și nu știe niciodată ce a greșit.”
Jeeranai părea să-și descarce furia pe telefon. Din când în când, arunca o privire către tânărul din fața lui, iar cu cât privea mai mult, cu atât mai puțin își dorea să-și îndepărteze privirea. Cu cât îl privea mai mult, cu atât mai mult voia să-l păstreze doar pentru el, să-l ascundă undeva, să nu-l mai vadă nimeni.
— Bine, atunci spune-i că a făcut ceva greșit, a tastat interlocutorul său.
— Nu!
— Atunci nu mai țipa.
Dialogul pe care îl avea cu persoana de la celălalt capăt al conversației nu era tocmai plăcut. Era în contradictoriu și asta l-a enervat pe Jeeranai, care a pufăit pe nas. Zgomotul iritației sale a fost suficient de puternic ca Sitangsu să-l audă și să ridice privirea. Ochii săi căprui, umezi și strălucitori, l-au făcut pe Jeeranai să simtă că era supărat pe o persoană care, deși părea să aibă multe păcate, era complet nevinovată legal.
Exact cum te-ai enerva pe cineva beat care, cu siguranță, când se va trezi, nu-și va aminti nimic.
Jeeranai a oftat din nou și și-a pus telefonul mobil în buzunar.
— Bine, vorbește, povestește-mi despre situația ta.
Părea obosit și dezamăgit, rezemându-se nonșalant pe spătarul scaunului, așteptând ca tânărul din fața sa să vorbească. Sitangsu nu știa dacă acest gest era din cauza epuizării fizice, dacă i se datora lui, sau dacă era altceva.
— Hm... Dacă nu te simți confortabil să vorbești despre asta, atunci nu trebuie să o faci, a spus Sitangsu cu grijă. Știa că Nita fusese fosta iubită a lui Jeeranai și se gândea că menționarea ei încă îl incomoda.
— Dacă nu mă întrebi pe mine, pe cine ai de gând să întrebi? a răspuns Jeeranai, ridicând o sprânceană.
— Păi...! a ezitat Sitangsu.
Din câte știa, Nita avea un singur fost iubit, pe Jeeranai, iar dacă era vorba de prieteni, avea doar câteva prietene de sex feminin. Așa că nu avea altă alternativă.
— Să faci curte fetelor nu este așa cum crezi. Și nici nu știi dacă Nita te place sau nu.
— Zo, chiar dacă ești amabil și blând, nimeni nu îndrăznește să se bazeze pe tine într-un timp atât de scurt și atât de ușor! a început Jeeranai pe un ton ferm.
— De exemplu, un tip a învățat-o să practice sportul care-i place în primul an, dar asta nu a fost suficient să o țină lângă el. Dacă vrei să te întâlnești cu ea, nu este atât de simplu. Trebuie să o cunoști și să știi ce simți, altfel vă veți despărți după trei zile.
O singură frază și chipul lui Sitangsu a devenit din ce în ce mai palid. Privirea lui uluită trăda că era marcat, parcă fusese lovit în față. Văzând această reacție, Jeeranai nu a rezistat, a respirat rapid și a continuat:
— Bine, o să te învăț! Spune-mi, ce fel de gânduri ai cu Nita? a întrebat, fixându-l atent pe Sitangsu.
— Tocmai spuneam...
Sitangsu și-a mușcat buzele, încercând să evite o confruntare, dar, văzând expresia lui Jeeranai, a continuat:
— Atunci spune-mi! Cum pot ști ce sentimente am cu adevărat pentru Nita?
— Ești sigur că îți vei urma sentimentele?
— Da, voi încerca.
— Absolut sigur?
— Da!
— Atunci... încearcă să crezi că nu-ți place Nita.
O pereche de ochi frumoși au clipit, plini de confuzie. În interiorul cafenelei, zumzetul era copleșitor, dar între ei se lăsase o liniște apăsătoare. În această liniște exista un joc de noroc, unde norocul și durerea aveau dreptul să plece sau să se întoarcă în fiecare secundă.
— În niciun caz, nu pot face asta! Întotdeauna am crezut că îmi place Nita, a refuzat Sitangsu, dând din cap înverșunat. Tremurul acela feroce al capului arăta că nu va urma sub nicio formă sfatul lui Jeeranai.
„La naiba, este atât de neștiutor!”
— Ai și altă opțiune? a întrebat Sitangsu prudent.
Jeeranai a rămas tăcut, cu mintea frământată de gânduri.
„Oare chiar nu are nicio idee sau doar se preface?”
A jurat în sinea lui că, dacă persoana din fața lui nu ar fi fost Sitangsu, s-ar fi ridicat deja și i-ar fi aplicat o lovitură în față.
— Nu, dacă nu o faci, nu te mai ajut. Asta e!
— Agh, atunci nu va merge!
— Bine! Dacă nu asculți ce îți spun, ce vrei să mai fac?
— Dar în felul tău, chiar nu pot, serios! Vocea lui Sitangsu nu mai era la fel de intensă, dar privirea lui arăta clar cât de încăpățânat era.
Jeeranai începuse să-și piardă răbdarea. Voia să se ridice, să-l ignore și să părăsească cafeneaua. Dar, în timp ce se gândea ce ar trebui să facă, ochii lui Sitangsu s-au mărit de uimire, iar corpul i s-a încordat, părând înghețat.
Jeeranai s-a întors să vadă ce îl tulburase pe tânăr.
— Nita! De ce e aici? a șoptit Sitangsu, vizibil anxios.
— Zo!
Sitangsu a tresărit când a surprins privirea rece a lui Jeeranai.
— Dacă nu ești sigur pe sentimentele tale, dacă nu o poți aborda, dacă nu o poți face acum, atunci uită-te la mine! a poruncit Jeeranai, cu o voce joasă, dar fermă.
— Ha?
— Ți-am spus să te uiți la mine. Uită-te doar la mine! Vocea severă și ochii pătrunzători l-au imobilizat pe Sitangsu, care nu putea reacționa.
— Uită-te la mine, nu te uita la nimeni altcineva. Prefă-te că nu vezi nimic!
Chiar și după ce Jeeranai s-a oprit, Sitangsu nu-și putea lua ochii de la el. Ochii negri, adânci, puternici și misterioși ai lui Jeeranai păreau să-l atragă într-o lume doar a lor.
— Uită-te la mine... doar la mine, Zo! a rostit din nou aceeași voce joasă, aproape hipnotică. Sitangsu simțea că își pierde controlul, ca și cum cădea într-o stare în care nu mai exista decât el și Jeeranai.
— Zo, Joke! Vocea dulce a Nitei a spart vraja.
Ochii căprui ai lui Sitangsu au început să clipească, iar în acel moment, Jeeranai a simțit o frică profundă. Frică să nu-l piardă pe Sitangsu. Fără să ezite, a făcut o mișcare îndrăzneață: a întins mâinile și i-a prins fața albă între palme, ținându-l în raza lui vizuală, împiedicându-l să privească în altă parte.
Privirile lor s-au intersectat din nou, dar Jeeranai și-a înclinat capul și a vorbit calm cu Nita:
— Lasă-l în pace, nu interacționa cu el.
Nita era uluită. Privirea ei se muta între cei doi colegi, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. Tulburată de scena din fața ei, nu a îndrăznit să-i mai deranjeze și s-a mutat într-un alt colț al cafenelei.
Când „fosta iubită” a plecat, Jeeranai l-a eliberat pe Sitangsu din strânsoare. Și-a retras calm mâinile de pe fața băiatului și și-a mutat privirea în altă parte.
Buzele trandafirii ale lui Sitangsu s-au strâns de anxietate, iar tânărul a clipit de câteva ori până și-a revenit complet.
Nu înțelegea ce tocmai se întâmplase cu el. Căzuse în transă? Zgomotul din jur părea să se atenueze, dar el tot putea auzi clar vocea lui Jeeranai, oricât de moale ar fi fost aceasta.
De ce...
Din cauza a ce...
Își simțea trupul tremurând, de parcă ceva în inima lui se schimbase, dar nu știa ce era. Era o stare nouă, ceva ce nu mai simțise niciodată, iar brusc a fost copleșit de frică.
— Eu... plec! a spus el, cu voce tremurată.
Cu cât încerca să înțeleagă mai mult, cu atât devenea mai înfricoșător, iar cea mai bună decizie părea să fie să plece de acolo. S-a ridicat, gata să-și ia geanta, dar a fost oprit de o mână care l-a prins de braț.
Sitangsu a făcut o pauză și a privit în jos la mâna mare care îl ținea strâns. Căldura care radia din acea palmă s-a răspândit în tot corpul lui, paralizându-l aproape complet.
Jeeranai și-a eliberat strânsoarea, dar în timp ce o făcea, s-a ridicat și el.
— Hai să ne uităm împreună la un film! a rostit Jeeranai, evitând să-și întâlnească privirea.
Sitangsu era extrem de tulburat și nu știa cum să reacționeze. În timp ce încerca să găsească o scuză pentru a refuza politicos, Jeeranai a făcut câțiva pași spre ușă.
L-a urmărit cu privirea, dar a rămas nemișcat. Când a realizat că însoțitorul său nu îl urmează, Jeeranai s-a oprit, s-a întors și a așteptat.
Nici de data aceasta Sitangsu nu a putut rezista. Picioarele lui, de parcă aveau o voință proprie, s-au îndreptat încet spre silueta înaltă care îl aștepta la ușă. Înainte să-și dea seama, ieșiseră deja din cafenea.
— Hai să ne uităm împreună la un film, a repetat Jeeranai, mai mult pentru el însuși.
În acel moment, Jeeranai a știut că alesese să trăiască și să moară cu Sitangsu. În ciuda întunericului și a obstacolelor dintre ei, chiar și atunci când nu se puteau vedea sau vorbi, era suficient să știe că sunt unul lângă celălalt.
„Este de ajuns. Nu a plecat nicăieri, încă. Ce naiba! Azi m-am simțit frustrat de atâtea ori, dar era prea ușor să-l las să plece așa...”
Capitolul 4
,,A fost un film atât de captivant , să-l ia naiba!”
Capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Pruksa s-a așezat la masa de piatră din fața facultății. Tânărul a observat mașina de lux a lui Jeeranai care a staționat în parcarea departamentului de la IR. Era cuprins de un sentiment de neliniște. Prietenul său Sitangsu, lipsise de la facultate timp de o săptămână, din cauza raportului la care lucra. L-a observat pe Sitangsu coborând și mergând alături de proprietarul mașinii. Cei doi erau angajați într-o conversație care părea să-i izoleze de restul lumii.
- Crezi că prietenul tău a terminat-o cu Joke? Pruksa l-a întrebat pe Alongkot, care stătea la aceeași masă.
Capitolul 10
Annop s-a uitat cu nostalgie la clădirea fostei sale facultăți. De când a absolvit, s-a întors de puține ori acolo. Ca senior al lui Sitangsu, își promisese că nu se va amesteca în acțiunile naive și prostuțe ale acestuia. Și-a scos telefonul și s-a uitat din nou la câteva mesaje de la foști săi juniori. Era cuprins de un sentiment ciudat, de dezamăgire.
Capitolul 11
Jeeranai nu se așteptase niciodată, să-și rețină atât de bine dorințele. Totul a început cu un sărut de noapte bună, urmat de un sărut care îi exprima sentimentele. Faptul că Sitangsu a consimțit la ambele săruturi l-a uimit, lăsându-l cu o satisfacție atât de copleșitoare încât se simțea fără suflare.
Asta e de ajuns... astăzi.
Să ajungă în acest punct era chiar mai bine decât sperase. Exact asta și-a dorit. Să o ia încet, pas cu pas. Să devină o persoană bună și de încredere. Îmbrăcat lejer, într-o cămașă și blugi, și-a luat telefonul mobil și a deschis aplicația de mesagerie. A trimis un mesaj consilierului său.
,,Bună dimineața, sunt în camera lui Zo.”
S-a gândit că acesta nu s-a trezit încă, așa că a lăsat un mesaj în avans. Știa că probabil i-ar provoca un atac de cord atunci când se va trezii. La fel ca în noaptea precedentă, când i-a trimis un sms pentru a se lăuda...
„Nu am venit să-l iau, îmi petrec noaptea aici. Dacă nu mă crezi, poți să-l întrebi pe prietenul tău.” A chicotit în sinea lui și a privit spre bărbatul care încă dormea în pat. O pătură groasă îi acoperea trupul până la gâtul alb, expunându-i doar fața blondă și un smoc de păr brun închis.
,, Îmi voi ține promisiunea, Zo...te trezesc exact cum am spus....”
Jeeranai și-a lăsat capul în jos pentru a-și apăsa buzele reci și vârful nasului de pielea moale a obrazului lui Sitangsu. Parfumul pielii lui îl ispitea. Și-a trecut în mod repetat limba peste propriile buze. S-a apropiat și mai mult, aproape ajungând la destinație. Ochii lui Sitangsu s-au deschis brusc. A aruncat o privire mirată asupra persoanei cu intenții răutăcioase. Sitangsu a încremenit pentru moment. Apoi a ridicat ambele mâini și a îndepărta fața ,,infractorului.”
Ce faci ? A întrebat el, făcând ochii mari. Jeeranai a păstrat o expresie nonșalantă, de parcă ar fi fost ceva obișnuit. Ochii lui scânteiau în timp ce vocea lui interioară exclama încântată: ,, Un astfel de iubit! ... Dacă nu te trezești curând, vei primii și un sărut pe obraz!...”
Du-te să faci un duș, e ora șapte. Apoi te duc la școală. A spus el calm.
În ciuda grimasei de pe față, Sitangsu a dat repede din cap. A răsturnat pătura, s-a ridicat, a smuls prosopul și s-a îndreptat direct spre baie.
Jeeranai a privit silueta tânărului dispărând în baie. Și-a mușcat limba pentru a-și reține râsul. Chiar dacă a ratat sărutul de dimineață, o ciupitură de obraz a fost binevenită. S-a ridicat din pat, intenționând să părăsească dormitorul. Trimisese un mesaj, la care încă nu primise răspuns. Nu era sigur că mentorul lui era treaz, trebuia sa verifice mai întâi.
Însă ecranul telefonului lui a rămas întunecat. În schimb ecranul telefonului lui Sitangsu, care se încărca pe noptieră, s-a luminat. Ochii lui ageri s-au îndreptat spre el. Soneria mobilului s-a făcut auzită.
Un apel la șapte dimineața? Cine ar putea fi? S-a gândit el nedumerit. Nu voia să se amestece în intimitatea lui Sitangsu, dar acest apel matinal i-a trezit suspiciuni. Tânărul s-a uitat curios la ecran. Numele care a apărut l-a lăsat uluit.
,,Me And”
„IR” care urma, indica fără îndoială, Facultatea de Relații Internaționale. Facultatea la care studia Sitangsu. Dar cum rămâne cu literele dinainte? Ce însemnau ele?
Mee? Mee... Mee.... Mi sau sau Mil sau Eu... Ar putea fi „N’Mee?” S-a gândit el. S-a repezit ca o felină, a ridicat prompt telefonul și a răspuns la apel.
Bună dimineața. Vocea lui suna ferm. La celălalt capăt al firului, câteva clipe bune de liniște.
P’ Zo? A întrebat o voce feminină într-un târziu.
Nu, cine este?
Mee sunt. P’ Zo nu s-a trezit încă?
,,Este cu adevărat N’Mee!” Lui Jeeranai nu-i venea să creadă.
Da, ce sa întâmplat? A întrebat el, ținându-și respirația, deși inima îi bătea cu putere deja.
,,Cum au N’Mee și Zo, unul numărul celuilalt? De cât timp se cunosc? Și de ce sună N’Mee?” Gândurile nu-i dădeau pace lui Jeeranai.
Păi... Am observat că P’Zo a are un curs devreme astăzi, așa că am sunat. Îmi era teamă că P’Zo nu se va trezi la timp. Jeeranai a rânjit nervos. Începea să-și piardă răbdarea. Aceste trei propoziții îi spulberaseră toată reținerea.
Nu-ți face griji. Se trezește, se poate descurca și singur. A adăugat el înainte de a încheia rapid apelul. Inițial nu voia să-i invadeze intimitatea lui Sitangsu, dar acum nu-i mai păsa. S-a uitat la telefonul lui Sitangsu, concentrându-se pe secțiunea de chat cu N’Mee. A simțit că sângele îi fierbea, în timp ce derula mesajele vechi. Sms-urile lui Sitangsu, erau sfaturi prietenoase, dar mesajele acelei fete păreau mai degrabă încercări de a se apropia. Fie că „persoana publică” era conștientă sau nu, pe baza acestor câteva mesaje, Jeeranai deja simțea că altcineva se luptă pentru rolul lui. Și-a reprimat emoțiile și a înghițit în sec. Înainte de a părăsi dormitorul, telefonul din mâna lui a fost strâns, atât de strâns încât aproape că a crăpat.
Acest lucru necesita o explicație!
Cincisprezece minute, au fost necesare pentru Sitangsu. Să facă duș și să se îmbrace. Pentru Jeeranai, în schimb a fost ca o bătălie spirituală. Tânărul a ieșit din dormitor în ținuta de școală și i-a oferit un zâmbet persoanei care stătea încă pe canapeaua din sufragerie.
Joke, mi-ai văzut telefonul? Ai luat micul dejun? E lapte în frigider. Proprietarul apartamentului nu-și găsea telefonul și a început să caute prin încăpere. În ciuda faptului că era încă sub impulsul contactul intim pe care l-au împărtășit aseară, în această dimineață, el a pus întrebarea într-un mod prudent.
Jeeranai nu a răspuns la întrebare. În schimb, s-a ridicat și i-a predat telefonul mobil celui care îl căuta.
Oh, unde era? Mâna albă a lui Sitangsu era pe cale să ia telefonul, dar vocea lui Jeeranai l-a oprit.
N’Mee a sunat. Sitangsu a încremenit. Ochii lui frumoși s-au făcut mari. Inima a început să-i bată necontrolat.
N’Mee... junioara din primul an de la facultate, nu? A cerut Jeeranai, încă o dată confirmarea. Sitangsu a dat încet din cap. Jeeranai și-a mutat privirea într-o altă direcție, simțindu-se ca și cum i s-ar fi umplut gura cu apă amară. El știa că persoana din fața lui era foarte iubită și mulți alții ar sta cu plăcere acolo unde se află el acum, dacă ar avea ocazia.
Te place de multă vreme? A întrebat el cu voce tremurândă.
Nu știu. A răspuns Sitangsu încet. Jeeranai a schițat un zâmbet slab, cu subînțeles.
Încă nu știi până acum? Lasă-mă să te luminez. N’Mee a participat la evenimentul de bun venit anul trecut și de atunci te-a plăcut.
De unde ști?
De unde știu eu, nu este important. Important este ceea ce tu alegi.
Jeeranai s-a uitat la fața palidă a lui Sitangsu și a rostit cu o voce fermă.
O fată ca N’Mee? Sau un băiat ca mine? S-a oprit o clipă, apoi s-a chinuit să spună o propoziție care i-a rănit pe amândoi.
...Sau pe niciunul.
Sitangsu a ridicat capul și i-a întâlnit privirea. Buzele lui erau strânse, iar ochii subțiri oglindeau durerea pe care o simțea. Era ca o reflectare a inimii lui. Annop avea dreptate. Cel care se rănea nu este doar „Joke”, ci... și el.
Durere... pentru că îl doare pe cel de lângă tine...Durere... pentru că dezamăgești acea persoană... Durere... pentru tot, inclusiv pentru efortul constant, depus de acest băiat...
Ochii frumoși dar triști, s-au uitat la persoana de pe scaunul șoferului. Azi nu era atmosfera obișnuită, când s-a urcat în mașină. În mod normal, șoferul vorbea despre orice, de la vreme, la subiecte semnificative precum politica internațională. Ei se certau de multe ori sau, erau de acord unul cu celălalt, schimbau sfaturi, învățau unul de la altul și se cunoșteau prin ochii, vocile și zâmbetele lor.
Dar azi era doar liniște... Mașina era complet parcata în parcarea facultății. Șoferul, care nu scosese o vorbă de când plecase din apartamentul 504, a luat cuvântul brusc, fără să se uite măcar, la persoana de lângă el.
Chiar mă întreb, faptul că m-ai lăsat să dorm cu tine ieri a fost pentru că vrei să-ți dai seama pe cine vei alege?
Nu, Joke. Nu cred. A răspuns Sitangsu simțindu-se jenat.
Dar nu mi-ai dat speranțe și mie și juniorilor? A întrebat din nou tânărul șofer încercând să fie cât mai calm și mai rațional.
Nu i-am dat nicio speranță lui N’Mee.
Deci sunt singurul? Atunci de ce îți vorbește în fiecare zi așa?
Joke, eu recunosc, îmi este milă de ea. Dar nu m-am gândit niciodată să-i dau speranțe. Încerc să o refuz.
Deci, ce zici de mine? Încerci să-mi spui și mie nu și nu ști cum? A întrebat Jeeranai din nou dorind să afle în ce ipostază se află.
Nu este...
Nu se gândise niciodată să-l respingă pe Jeeranai. Dar nu putea vorbii, pentru că nu știa cu adevărat ce simțea. Dragoste? Prietenie? Sau pur și simplu confort....Cum poate acum să-l convingă pe Joke să rămână alături de el, deși nu își cunoaște propriile sentimente...
Sitangsu a continuat să se gândească. Voia un răspuns din inimă despre ce simțea pentru persoana de lângă el. Tăcerea lui l-a făcut pe Jeeranai să simtă că înnebunește. Și-a trecut mâna prin păr și a oftat adânc, apoi a concluzionat.
Îți dau timp să alegi! Jeeranai se simțea atât de neputincios în relația aceea. Tot ceea ce făcuse până atunci, nu l-a determinat pe Sitangsu să se concentreze pe deplin asupra lui... așa că alege, alege ce vrei.
Îți dau trei zile. După trei zile, trebuie să-mi spui ce alegi! Vorbea cu o voce liniștită, cu ochii privind drept înainte, fără să se uite la el. Părea resemnat. Sitangsu nu putea spune nimic. Senzația din piept nu era clară, dar știa că nu-i place deloc acest tip de senzație. Era incomodă și extrem de chinuitoare. Buzele lui s-au ondulat încet, strigându-i numele. Însă proprietarul numelui a refuzat cu încăpățânare să se uite la el.
Coboară, e opt și jumătate. Hai să mâncăm înainte de școală, iar dacă vrei să te întorci, sună. A rostit el rece, cu chipul împietrit. În ciuda faptului că era încăpățânat și refuza să se uite înapoi, Jeeranai aștepta totuși un semn de la Sitangsu. Dar nu a primit nimic. Tânărul student în uniformă îngrijită, a deschis în liniște ușa mașinii și a plecat. Jeeranai a privit în oglinda retrovizoare, până când umbra lui Sitangsu a dispărut în clădirea facultății. S-a trântit furios cu spatele de scaun, scoțând un oftat plin de durere și disperare.
,,Sunt cu adevărat epuizat. Epuizat mental, fizic... Epuizat numai din cauza lui Zo...” S-a gândit el în timp ce și-a scos telefonul mobil din buzunar. Pe ecran au apărut mai multe mesaje text de la consilierul său onorific. Parcă toată lumea arăta un interes profund pentru Sitangsu.
,,Ce i-ai făcut prietenului meu?”
,,Nu i-ai făcut nimic, nu?”
,,Dacă i-ai făcut ceva, îi voi suna părinții, frații și îi voi anunța și pe seniorul lui. Nu va fi ușor pentru tine.”
,,Răspunde-mi, la naiba, de ce taci?”
,,Spune-mi, ai făcut-o?”
Erau mai mult de zece mesaje. Nu era neobișnuit să fie interogat de cealaltă persoană. Cu atât mai mult acum, pentru că s-a lăudat că a dormit în camera lui Sitangsu. Dar, doar a dormit și s-au sărutat de două ori. Totuși, de unde a venit această N’Mee? A apărut de nicăieri, îi știa numărul, îi cunoștea programul și chiar îl suna să-l trezească...
„Eu sunt cel care a fost ,,trădat” de prietenul tău.” A tastat Jeeranai înapoi. Mesajul trimis a fost citit rapid, iar cealaltă parte a întrebat.
„Ah, pe scurt, ce ți-a făcut prietenul meu, sau cum?”
,,Prietenul tău are o aventură.”
Până și tastarea cuvântului,, aventură” era dureroasă pentru Jeeranai.
„Ai grijă la cuvintele tale. Este o alegere, nu o aventură.” „Sunt destul de bun, de ce să caute alte opțiuni?”
Jeeranai a simțit că înnebunește din nou, tastând mesajul de parcă și-ar fi eliberat frustrarea.
„Bun dar nu foarte bun, potrivit, dar nu perfect.” A apărut un mesaj nou.
„La naiba. Nu e nevoie să subliniez așa ceva.”
„Calmează-te, sunt multe neînțelegeri.”
„Voi rămâne calm trei zile, mai mult nu și nu mă voi confrunta cu tine.”
Jeeranai a tastat furios. Apoi a băgat telefonul în buzunar, a deschis ușa mașinii și a coborât.
,,...Trei zile... plus ultimii doi ani de așteptare... dacă eșuez, veți eșua toți cu mine.” S-a gândit el plin de amărăciune dar și cu o urmă de răzbunare.
La naiba, trei zile! A exclamat Pruksa, ridicând privirea de pe telefonul mobil din mână. Acest lucru l-a făcut pe Alongkot, care stătea în apropiere și se juca pe telefon, să tresară și să se întoarcă. A întrebat fără să observe că Sitangsu se apropiase.
Trei zile pentru ce, domnule Pat?
Trei zile... Ce-i cu cele trei zile, Zo? L-a întrebat Pruksa pe tânărul care acum, stătea lângă ei.
Cuvintele „trei zile” păreau să-i afecteze și mai tare inima lui Sitangsu. Trei zile... Joke îi dăduse timp de gândire, trei zile... pentru a decide.
Sitangsu a clătinat din cap ca răspuns și și-a odihnit capul pe cartea de pe masă. Alongkot și Pruksa au făcut schimb de priviri când au văzut cât de palid și slăbit era chipul prietenului lor.
Zo, ce e cu tine? Pruksa a rostit întrebarea și apoi s-a așezat mai aproape. A pus un braț în jurul umărului lui Sitangsu, ca acesta să poată ridica capul pentru a vorbi. Dar singurul răspuns era fluturarea părului brun închis, în timp ce tânărul clătina din cap, îngropat cu fața în jos pe masă.
Nu merg la curs. S-a auzit vocea înăbușită a studentului silitor. Cei doi prieteni l-au privit surprinși. Dar, desigur știau că trebuie să existe un motiv pentru asta. Au încercat să ghicească care era acesta.
La naiba cu Joke, ce a făcut? A întrebat cu vocea aspră Alongkot.
Fraza aceea l-a făcut pe Sitangsu să a ridice capul și să-i privească pe prietenii săi. Alongkot s-a uitat uluit la Sitangsu care devenea din ce în ce mai supărat. L-a interogat cu o expresie enervată pe chip. "Ce a făcut?"
Nu, nu era vorba de ceea ce făcuse Jeeranai. Sitangsu a fost cel care i-a făcut ceva ce nimănui nu i-ar plăcea. Alongkot l-a apostrofat din nou și mai nervos.
Nu-l mai proteja! Aseară s-a culcat cu tine. Ce a făcut? A treia întrebare a lui Alongkot a făcut ca întreaga masă să rămână în tăcere. Pruksa și-a dat seama, și l-a bătut pe frunte. Sitangsu a icnit ușor.
Ce? De unde știi?
Cei doi tineri au rămas tăcuți. Alongkot era tăcut pentru că era foarte supărat, iar Pruksa s-a ghemuit în tăcere de parcă ar fi ascuns ceva.
Pat, știi și tu, nu? Că Joke a fost cu mine aseară? Tipul căruia i-a fost adresată întrebarea s-a întors și a privit către Alongkot. Se ruga în tăcere să poată găsi curajul pentru a-i spune adevărul. Dar Alongkot era furios, nu era dispus să se uite la el. Pruksa a simțit că el era singurul care putea înfrunta adevărul chiar atunci.
,, Nu mă întreabă niciodată despre lucruri bune, întreabă doar despre lucrurile naibii!...” S-a gândit el.
- Spune-mi, ce mai știi, Pat? A rostit Sitangsu rugător.
Nu știu... nu știu cum să spun asta. I-a răspuns Pruksa parcă în pragul lacrimilor. Știa că trebuie să spună adevărul, dar nu îndrăznea. Dacă adevărul despre Joke ar fi fost dezvăluit, ar fi cel mult sfâșietor, dar nu fatal. Dacă Sitangsu ar afla, totuși...
Respirând adânc, Sitangsu a decis să vorbească cu o voce calmă.
Spune-mi, te rog ! În esență, Sitangsu era un tip amabil. Dar în această perioadă, nu se prea putea abține. Pruksa a tăcut o clipă, apoi a vorbit.
Știi cu cine de data asta... Joke... are o aventură?
Flirtează cu mine. A spus Sitangsu serios, făcându-i semn preventiv să spună adevărul.
- Ți-a spus el, asta? Pruksa a făcut ochii mari. Dacă Jeeranai nu spunea nimic, atunci Sitangsu cu siguranță nu știa. Tânărul a dat din cap, confirmându-i suspiciunea.
Când?
Când am fost la Chiang Khan. A răspuns Sitangsu. Pruksa s-a uitat la prietenul lui, care încă se holba la el. A scos un oftat greu. Acum că aventura lui Jeeranai nu mai era un secret, Sitangsu trebuia să știe și ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.Pruksa a deschis o aplicație a telefonului său mobil și l-a pus în fața lui Sitangsu. Apoi s-a întors să-i facă un semn lui Alongkot. Inițial acesta a refuzat, dar a fost lovit în cap. Sub amenințarea lui Pruksa, Alongkot a cedat în cele din urmă, punând și el telefonul în fața lui Sitangsu.
Voi băieți... vorbiți des cu Joke? Sitangsu s-a uitat la pagina de chat de pe cele două telefoane. Interacțiuni dese și numeroase între proprietarii celor două telefoane și Joke. A glisat în sus pentru a vedea discuțiile mai vechi, care erau în mare parte despre el și Jeeranai. Diferența era că chatul lui Alongkot conținea în cea mai mare parte insulte și injurii.
În timp ce chatul lui Pruksa conținea mai multe mesaje de susținere.
Joke te place, așa că ne-a rugat să-l ajutăm.
Și ați fost de acord să ajutați ? A întrebat deodată Sitangsu. Se simțea de parcă ar fi fost înșelat de cei mai buni prieteni ai săi. Pruksa a răspuns rapid.
Se pare că ajutorul nostru chiar nu face diferența. Are sentimente pentru tine de mult timp. Kot a spus că, dacă nu ar putea aștepta până în anul al patrulea, nu ar trebui să-i dăm speranțe false sau să-l lăsăm să-ți mărturisească sentimentele.
Dar de ce să aștepte până în al patrulea an? A întrebat Sitangsu nelămurit. Pruksa a arătat spre Alongkot, cel care provocase situația.
Pentru că ticălosul ăla de Kot a vrut să câștige timp.
Nu am vrut să trag de timp, am vrut doar să știu cât de serios este el cu adevărat. S-a despărțit de Nita și la doar câteva zile, mi-a spus că te place. Cum să-l cred?
Ce naiba? S-a despărțit de Nita la începutul anului doi, iar la sfârșitul anului doi, a spus că îi place de el. Cei doi prieteni se certau atât de tare încât până și Sitangsu devenise confuz.
Pat, când ai spus că s-au despărțit Joke și Nita ?
În primul semestru al celui de-al doilea an. Știu că cei doi s-au întâlnit doar două sau trei luni.
Ah, dar... ai spus că tocmai s-au despărțit. Pruksa a scos un oftat adânc. De data aceasta Alongkot a arătat spre prietenul său.
Trebuia să găsim o modalitate să îl aducem pe Joke în viața ta. Voiam doar să-i anunț pe Joke și Zo unul despre celălalt. Atunci individul ăsta i-a promis lui Joke că dacă așteaptă până în al patrulea an, îl va ajuta.
Tocmai spuneam asta! A contracarat Alongkot.
Păi...atunci despre ce vorbim? L-ai văzut așteptându-l pe Zo. De doi ani, Joke nu a avut niciun alt partener. În fiecare zi, se uită doar la Zo, întreabă doar despre Zo. L-ai tot făcut să aștepte, iar acum nu-l poți ajuta. Poți?
Nu-mi pasă! Îmi ajut doar prietenii!
Nu I-ai ajutat pentru că ți-ai făcut griji că Joke ar putea să îl rănească pe Zo, sau pentru că Joke este un tip, nu ai vrut să îl ajuți?
Oh, da? Dacă Joke ar fi fost fată, nu aș fi spus nimic! Este pentru că este un tip, prietenul meu trebuie să înfrunte viața, să se confrunte cu societatea! Cineva ca Joke nu ar putea avea grijă de viitorul prietenului meu! Nu pot lăsa viitorul prietenului meu să fie incert, din cauza lui. A argumentat Alongkot.
Ești îngrijorat de viitorul lui Zo, dar cum rămâne cu prezentul lui Zo? Nu vezi ce vrea prietenul tău cu adevărat în momentul de față? Pruksa era vizibil iritat.
Nu s-ar fi ajuns la asta, dacă nu l-ai fi lăsat tu pe Joke să intre în viața lui!
Chiar dacă nu l-aș fi lăsat eu să intre, crezi că Joke nu s-ar fi riscat el însuși? Discuția în contradictoriu dintre cei mai buni prieteni ai lui Sitangsu părea o discuție fără sfârșit.
Voi doi, încetați să vă certați. A strigat Sitangsu. El era adevăratul protagonist al situației și a intervenit rapid, știind că cei doi erau în pragul unei lupte fizice.
Uită-te la el, Zo. A spus că Joke trebuie să aștepte până în al patrulea an, așa că Joke a așteptat. Apoi i-a făcut loc lui N’Mee. Ești un prost, într-adevăr.
„La naiba, Pat!” Înainte ca acel gând să se poată transforma în cuvinte, prietenul său, Alongkot, a rostit un blestem.
Joke mi-a dat trei zile. Eu... trebuie să-i spun pentru cine am sentimente. Este...el... N’Mee... sau Nita.
Deci ai făcut o alegere? A întrebat Pruksa, făcându-l pe Sitangsu să scuture din cap frustrat.
Nu cred că pot alege. Pentru mine, N’Mee este doar o simplă fată.
Și cum rămâne cu Nita?
Nu știu... Sitangsu a recunoscut sincer că nu era sigur de sentimentele lui pentru Nita, nu știa dacă chiar o plăcea cu adevărat.
Atunci poți să uiți de Nita. Abia îi dai atenție, darămite să o cunoști. Nita și Joke s-au despărțit în al doilea an și tu nici nu ți-ai dat seama. A concluzionat Pruksa.
Sitangsu nu putea nega. Chiar nu știa când s-au despărțit cei doi. Poate că a fost vina lui pentru că a fost atât de absorbit de studii încât nu a interacționat prea mult cu ceilalți.
Acum, rămâne doar Joke. Pruksa, o persoană simplă și hotărâtă, lua decizii rapid și ușor.
Dar cu Joke, nici eu nu știu ce simt pentru el.... Îl iubesc, îmi place de el sau sunt doar... ne înțelegem bine? O expresie îndurerată și-a făcut apariția pe chipul lui Pruksa. A oftat adânc. A înțeles că Sitangsu alerga în cerc, incapabil să găsească o cale de ieșire. Fiecare acțiune, cuvânt sau sentiment pe care îl avea față de Jeeranai era suficient de evident, încât până și cei din jur îl puteau simții.
Zo, ascultă-mă. Chiar dacă nu poți defini fiecare sentiment, trebuie să ști ce vrei. Joke nu are nevoie să audă dacă îl iubești sau nu, îl placi sau nu, sau pur și simplu te simți bine cu el. Tot ce vrea să știe el acum, este dacă vrei să fii cu el atât de mult, pe cât vrea el să fie cu tine. Singura întrebare la care trebuie să răspunzi este, vrei să fii cu el? Răspunsul lui Sitangsu a venit rapid și concis.
Asta e! Tu vrei să fii cu el, iar el vrea să fie cu tine. Să nu ne gândim prea mult. A concluzionat Pruksa, însă Alongkot a intervenit imediat.
Asta rezolvă lucrurile? La naiba! Care este problema ta? Zo petrece mai mult timp cu Joke decât cu N’Mee, așa că, de asta a spus că vrea să fie cu Joke.
A urmat un schimb dur, de înjurături și blesteme între cei doi prieteni. Apoi, Alongkot s-a întors către Sitangsu care părea și mai nedumerit.
Zo, ai spus că vrei să fii cu Joke pentru că ești mereu în preajma lui. De ce nu încerci să te îndepărtezi de el și să vezi cum te simți fără el? N’Mee este o opțiune bună, ea te place și te poate face să te simți la fel cum te simți cu Joke. Pruksa a fost surprins de analiza lui Alongkot. Putea fi adevărat ceea ce spunea dar, nu trebuia să intervină. Aceasta era o chestiune de inimă, nu un experiment științific.
După ce a fost ,,luminat” de cei mai buni prieteni ai săi, Sitangsu a părăsit obosit școala. S-a trezit așezat singur la masa în aer liber din fața facultății. Era trist și plictisit. Se simțea ca și cum ceva îl roade, lăsând în urmă doar goliciune. Erau doar trei zile... doar trei zile pe care i le dăduse Jeeranai pentru a lua o decizie. Ochii săi căprui s-au ațintit asupra telefonului mobil pe care îl ținea în mână. Ecranul afișa un apel.
N’Mee...
Când a răspuns la apel, vocea ei a răsunat veselă. A fost și mai voioasă, atunci când el a invitat-o la cină, în ziua următoare. A confirmat în mod repetat. Sitangsu s-a prăbușit cu capul pe masă, simțea că profita de fericirea ei.
Ah, P’Zo! Ce cauți singur aici? Un salut puternic l-a trezit din gânduri. Era N’Tizzy, un student extrem de energic de la aceeași facultate, care se apropiase cu entuziasm de masă.
Cu puțin timp în urmă, Tizzy i-a văzut pe P’Kot și P’Pat îndreptându-se spre clasă. Părea că se ceartă atât de intens, încât nu am îndrăznit să-i salut. Să-l văd pe P’Zo stând singur mi se pare un pic ciudat. Băiatul s-a așezat apoi pe un scaun gol de la masă. Sitangsu i-a oferit un zâmbet slab și a clătinat din cap.
Nu, eu... pur și simplu nu mă pot concentra. De aceea nu am vrut să merg la cursuri azi. Tizzy părea alarmat, și-a pus mâna pe piept...
Pierdut în gânduri? Uau, trebuie să visezi cu ochii deschiși la cineva, nu?
Sitangsu a fost surprins de cuvintele juniorului său. Era pe cale să respingă ideea, dar Tizzy, cu vocea ascuțită a salutat un alt tânăr de la distanță.
Oh, e P’Grand, chipeș, elegant, de vârf, grozav la fotbal. Hei, vino puțin aici!
Tizzy i-a făcut semn din mână, până când persoana salutată s-a întors și i-a zâmbit. Sitangsu a privit pasiv cum juniorii făceau schimb de saluturi. Tizzy era deosebit de entuziasmat și dezinvolt.
Tizzy! A strigat el încet, făcându-l pe cel care le arunca sărutări și salutări juniorilor, să se uite înapoi. - Oh, ești pierdut pe gânduri, nu? Te deranjez ? Tizzy a uitat, voi pleca acum. Dar înainte ca juniorul să se poată ridica, o mână albă s-a întins și l-a apucat de braț. Tizzy, prins de braț de Sitangsu a părut surprins. Nu se aștepta să fie atins așa de seniorul pe care îl plăcea.
Scuze! Sitangsu i-a dat repede drumul, când a observat expresia rigidă și surprinsă a juniorului.
Am ceva de întrebat. A rostit el. Tizzy, care era de obicei vorbăreț, a devenit brusc tăcut. Studentul a dat din cap, făcându-i semn lui Sitangsu să continue. Fața lui s-a înroșit, era ușor emoționat.
Când... îi place lui Tizzy cineva, cum se simte?- Păi... când îmi place de cineva, vreau să-l văd. A răspuns juniorul fără să stea prea mult pe gânduri.
Privirea lui Tizzy s-a întors spre Sitangsu, apoi și-a pus timid un deget pe buze. Totuși, seniorul a continuat cu întrebările, fără să ia în considerare semnalele transmise de juniorul din același departament.
Dar lui Tizzy îi plac mulți oameni, nu? Nu doar o persoană? A insistat Sitangsu. Tizzy a încremenit. Dulceața care a fost acolo cu doar o clipă în urmă, a dispărut instantaneu.
Adică... Tizzy prinde o mulțime de pești, nu? Tizzy nu își limitează plăcerea la o singură persoană, ci arată liber și altora simpatie. Da... ne plac diferite feluri de mâncare, frate. Nu ne place doar orezul cu ouă prăjite. Ne plac și tăițeii tom yum uscați, terci, pizza și altele. Într-o viață, cuiva pot să-i placă multe lucruri, dar odată ce iubește pe cineva, nimic nu poate înlocui asta.
Dacă Tizzy ar adăuga cuvântul „dragoste”, l-ar lăsa să stea și să contempleze fără să facă prea multe progrese.
Atunci de cine s-a îndrăgostit Tizzy?
Nu pot să spun, dar nu ești tu, P’Zo. Lui Tizzy îi este prea frică de moștenitorul magazinului cu aur. A murii bogat sună frumos, dar e mai bine să fii bogat mai întâi și apoi să mori, mai târziu. Sitangsu s-a încruntat confuz, iar Tizzy a oftat din nou.
Uau! Cine altcineva ar fi moștenitorul magazinului de aur dacă nu P’Joke al lui Tizzy? Toată lumea știe că îl țintește pe P’Zo. Bărbatul zvelt a înghețat brusc.
Cum ai ajuns la concluzia asta? A întrebat Sitangsu mirat.
P’Joke se comportă ca un șofer care te ia atât dimineața, cât și după-amiaza. Alții nici măcar nu se pot apropia de mâncare, cu atât mai puțin să se apropie de tine, P’Zo. Ca să nu mai spun că el face mereu spectacol în fața noastră oriunde merge, dând de înțeles că P’Zo îi aparține lui P’Joke, așa că nu mai spune.
Vrei să spui... că tu ști că Joke... mulți oameni știu?
Nu spune asta. Este mai corect să spui că toată universitatea știe. Nici măcar nu au mai existat zvonuri despre P’Joke , de când s-a despărțit de P’Nita de la științe sociale. Apoi, brusc, anul acesta, s-a agățat de P’Zo, făcându-l și mai popular. Serios, nici măcar Tizzy nu poate ține pasul. Când P’Joke se întâlnea cu Nita, seniorii mi-au spus că s-au despărțit cu ceva vreme în urmă.
Știai? Joke și Nita s-au despărțit de mult? A rostit Sitangsu curios.
Știam! Toată lumea știe despre asta! Dar nimeni nu a îndrăznit să spună nimic cu voce tare. Se spune că P’Joke a avut inima zdrobită când s-a despărțit de P’Nita, refuzând să se implice cu cineva din nou.
Sitangsu a tăcut, făcându-l pe Tizzy să se oprească pentru o clipă.
Nu-mi spune... P’Zo nu știe, nu? Sitangsu a încercat să zâmbească ca răspuns, dar a fost mai degrabă o grimasă. În ziua aceea toată lumea spunea că este naiv. Cu adevărat naiv, dar și destul de neștiutor.
Serios, P’Zo nu știe?
Am aflat doar de curând. Tizzy și-a pus brusc o mână pe piept, parcă ar fi încercat să-și prindă inima care era pe cale să sară afară.
Atunci nu ai înțeles, de ce dintr-o dată P’Joke a început să te urmărească?
Deci... ai crezut că este doar...Înseamnă că nici nu ți-ai dat seama ca a flirtat cu tine! A spus Tizzy uimit.
,,Cu adevărat naiv și inocent! ” Și-a spus juniorul, dar nu îndrăznea să-i spună unui senior precum Sitangsu. Doar faptul că arăta posomorât şi jalnic era suficient.
E în regulă, P’Zo. Este în regulă să nu știi, dar... acum că știi că P’Joke este interesat de tine, ce plănuiește să facă P’Zo în continuare? Sitangsu a clătinat din cap în loc să răspundă, deoarece nu era sigur de următorii săi pași. Lui Tizzy i s-a părut și mai jalnică expresia lui și a vrut să-l consoleze. S-a uitat în stânga și în dreapta, dar nu a văzut pe nimeni.
Șeful Departamentului Administrativ, despre care toată lumea spunea că „ îl ține pe P’Zo ca o cobră ține de fapt un ou.” A întins mâna și l-a bătut ușor pe braț .
Îți place să flirtezi cu el? Vrei să continue să te curteze? Dacă da, atunci fii de acord. Dă-i tot ce poți. Acum, lasă-l pe Tizzy să te înveselească.
Tizzy, aplauze pentru, Tizzy! Aplauze pentru, Tizzy! A strigat tânărul în timp ce strângea mâna frumoasă a seniorului pe care îl admira de mult.
Ziua lui Sitangsu a trecut încet. Nu a mers deloc la cursuri ci doar a stat la masa de piatră. Pe lângă Tizzy, care a trecut să-l salute, doar câțiva studenți din același departament, au venit să socializeze. Cu toate acestea, nu avea de gând să vorbească cu nimeni, așa că a ajuns să stea singur acolo până când prietenii lui au terminat cursurile. După școală, Alongkot și Pruksa l-au dus la cantină să mănânce. Acolo l-a întâlnit pe Jeeranai. Două perechi de ochi fixați unii asupra celorlalți. Privirea lui Jeeranai era atât de intensă, încât a stârnit inima lui Sitangsu.
Vrei ceva de mâncare? Mă duc să-ți cumpăr. Vocea lui era la fel de blândă ca și ochii. Provocându-i lui Sitangsu piele de găină. El nu a putut decât să scuture din cap și să răspundă încet.
Nu mi-e foame.
Cum să nu-ți fie foame? E amiază. Hai să luăm niște Jeeranai era pe cale să plece, dar înainte de a se mișca, Sitangsu l-a prins de braț. A fost reținut și înainte de a reacționa, a fost tras într-un colț gol al cantinei. Cu cât erau mai puțini oameni, cu atât era neliniștea mai mare și presiunea mai intensă. Sitangsu a simțit aerul din jur apăsând pe umerii lui, atât de tare, încât devenise greu să-i ridice. Era atât de inconfortabil încât abia reușea să respire. Nici măcar nu era suficient de puternic pentru a scoate un sunet.
,,Dar... indiferent ce...Oricum... trebuie să-i spun lui Joke...” Până și frământările sale interioare erau dezbinate.
Persoana din fața lui a rămas tăcută. Chipul îi era inexpresiv, iar transpirația îi udase deja spatele lat. Atmosfera din jurul lui, combinată cu felul în care Sitangsu își ținea capul plecat, transmitea că, ceea ce îi va spune, nu va fi plăcut.
,,Nu... Te rog, nu-mi spune nimic care să-mi rănească inima.’’ S-a rugat el în gând.
Îmi pare rău, dar... nu ne vom vedea timp de trei zile. Jeeranai a simțit că i se oprește respirația când a auzit cuvintele spuse de tânărulul din fața lui. Le auzise limpede, zbârnâind în ambele urechi. Nu s-a putut abține să nu-l întrebe, încruntat.
Ce vrei să spui?
Ochii frumoși s-au uitat la el, plini de tristețe și dezamăgire. Apoi, buzele s-au întredeschis pentru a răspunde.
Trei zile pe care mi le-ai dat... te rog... să nu ne vedem.
Răspunsul i-a răsunat adânc în urechi și-n minte. A simțit că fiecare cuvânt apăsa pe inima lui provocându-i durere.
Capitolul 12
-Niciodată! Îți dau trei zile să te gândești, nu să mă dai deoparte! O voce furioasă a răsunat din spatele cantinei, surprinzându-l pe Sitangsu. A făcut un efort, pentru a calma furia lui Jeeranai și a răspuns pe un ton blând.
-Joke, nu te îndepărtez. Vreau doar să înțeleg câteva lucruri, în aceste trei zile pe care mi le-ai dat. Mâine, plănuiesc să iau prânzul cu N’Mee. Trebuie să știu cum e fără tine. Oamenii proști ca mine trebuie să recurgă la asta. Vreau cu adevărat să înțeleg dacă timpul pe care îl petrec cu altcineva se simte la fel, ca acela în care sunt cu tine.
A explicat Sitangsu, cu fața marcată de greutatea deciziei sale. Era una dintre cele mai semificative decizii din viața sa. Vocea lui era hotărâtă, iar ochii săi îndurerați au înmuiat inima lui Jeeranai.
,,Dar, la naiba! Oameni precum Joke cu siguranță nu apreciază această abordare!”
-Astăzi este prima zi, mai e doar mâine şi poimâine! Trebuie să-mi dai un răspuns poimâine. A exclamat Jeeranai.
Ăsta era timpul pe care i-l putea acorda, trei zile! Mai mult decât atât, el și-ar fi dorit să experimenteze cum este cu o fată dar, dacă îi plăcea? Deci, așteptarea în tot acest timp a fost inutilă? În nici un caz, nu te mai gândi la asta acum! Gândurile lui Jeeranai erau numeroase și îndoielnice. Sitangsu și-a înclinat ușor capul în timp ce se gândea la cronologia menționată de bărbatul din fața lui.
-Așteaptă! Am presupus că ai socotit că mâine este prima zi. Credeam că data la care te referi începe mâine și aștepți un răspuns până miercuri.
-Ce miercuri! Trebuie să-mi răspunzi poimâine! A răspuns Jeeranai iritat.
-Ah, păi așa, îmi dai doar o zi. Este suficientă o zi? Este suficient ca cineva ca mine, să găsească răspunsuri într-o zi?
-O zi este suficientă! De ce m-ai abandona atât de mult timp și te-ai implica cu o fată? Cu cât Sitangsu insista mai mult, cu atât devenea mai rău, cu cât insista mai mult, cu atât creștea teama lui Jeeranai.
,,N’Mee l-a plăcut de anul trecut. Dacă Sitangsu are și el sentimente pentru ea?”
-Zo, poți găsi răspunsul la mine! Dacă vrei să știi ceva, doar întreabă-mă. Nu trebuie să cauți în altă parte, Zo.
-Joke, vreau pur și simplu să înțeleg ce aș face dacă nu te-aș avea.
Acea voce liniștită a suprimat emoțiile pasionale ale lui Jeeranai. Cu toate acestea, astăzi, vocea aceea s-a transformat într-o armă care a lovit direct inima vulnerabilă a tânărului.
-Păi, cum te-ai simțit înainte să intru eu în viața ta? Dar cei doi ani în care nu am fost cu tine? Doi ani, Zo, doi ani fără mine? Și acum mai vrei trei zile să-ți dai seama de propriile sentimente? Ești egoist, ști? Te gândești măcar la sentimentele mele?
Sitangsu a simțit că nu poate respira. Trebuia să recunoască că el era cel egoist, cel prost care provoca durere altora. Iar cel căruia îi provoca cel mai mult chin era Jeeranai.
-Nu mai face expresia asta! Mâine până la prânz, ar trebui să poți decide pe cine alegi! Mâine...
Jeeranai a vrut să-i propună un plan, dar menționarea zilei de mâine, când avea să iasă din viața lui Sitangsu și să-l lase să găsească pe altcineva, i-a strâns inima și gâtul. Nu știa ce să spună, ce s-ar întâmpla dacă îi permitea celuilalt să plece de lângă el.
-Mâine, când pleci de acasă, trebuie să mă suni. Când te duci la universitate, vei suna din nou. Spune-mi unde iei prânzul și când te întorci, sună din nou. Odată ce ai ajuns în camera ta, închide ușa, încuie-o și apoi sună-mă iar! Înțelegi?
Ochii frumoși ai lui Sitangsu s-au mărit ca răspuns la instrucțiunile lungi ale persoanei din fața lui. Aceste cuvinte erau asemănătoare cu încercarea de a-l controla în fiecare moment al vieții sale, dictându-i acțiunile.
-Am spus că vreau o viață fără tine! Sitangsu a protestat, dar Jeerenai nu i-a dat atenție. Părea că răbdarea lui era pe sfârșite, iar vocea îi era acum plină de hotărâre.
-Nu-mi pasă! Trebuie să-mi oferi răspunsul înainte de prânz poimâine!
-Dar, Joke, mai devreme ai menționat că va fi poimâine după prânz. De ce este acum înainte?
Deși putea părea nevinovat, inteligența lui Sitangsu era destul de avansată. Cu toate acestea, acel individ inteligent, nu putea concura cu bărbatul deștept și viclean din fața lui. Așa că, Jeeranai a contracarat rapid.
-Dacă îți ții promisiunea, îți voi acorda timp până poimâine la ora cinci. Te poți descurca?
Vocea furioasă a lui Jeeranai demonstra că i se epuizase răbdarea, atrăgând atenția celorlalți studenți din cantină. Sitangsu nu a răspuns cu cuvinte, dar a dat din cap acceptând situația. Câteva momente au stat liniștiți în colțul din spate al cantinei. Dar tăcerea lui Jeeranai a devenit din ce în ce mai chinuitoare pentru Sitangsu. Astăzi nu-l va vedea decât pe el, dar mâine, mâine va fi cu altcineva pentru a-și explora sentimentele. Între timp, el nu putea decât să aștepte și să se roage ca persoana pe care o alesese să-l aleagă înapoi. Doi ani grei de așteptare, doi ani, așteptându-l mereu.
Gândurile lui Jeeranai nu mai conteneau, era furios, dezamăgit și deziluzionat. A întins mâinile și a prins brațele albe ale lui Sitangsu. Ochi lui gânditori îl priveau, buzele erau întredeschise, dar cuvintele pe care intenționa să le exprime, emoțiile pe care intenționa să le transmită i s-au înecat în gât.
Înainte ca cei doi să mai poată spune sau face ceva, o voce puternică s-a auzit din spatele lor.
-Hei, voi doi colegi de acolo! Ce se întâmplă? Izbucnirea anterioară de furie a lui Jeeranai atrăsese atenția unui profesor care i-a abordat, îndreptându-se spre ei.
-A răspuns Jeeranai făcându-l pe Sitangsu să-l privească.
Încă o dată, Jeeranai a cedat situației. Fără să mai spună un cuvânt, a eliberat strânsoarea brațelor lui Sitangsu și s-a întors în cantină. Tânărul l-a urmărit cu privirea pe bărbatul cu spatele lat, retrăgându-se. Apoi și-a coborât privirea spre brațele sale, unde stăruia încă căldura și strânsoarea lui Jeeranai. Intensitatea acelei priviri pătrunzătoare care îl sfredelise, i-a rămas gravată în inimă, făcându-i tot corpul să tremure. Chiar dacă nu au fost rostite prea multe cuvinte și nu au fost făcute cereri mărețe, acei ochi au spus multe. Păreau să transmită clar reticența lui Jeeranai de a-l lăsa să plece. Ei au vorbit și în trecut despre dorința de a fi împreună, de fiecare dată cu ochii plini de profunzime și îngrijorare. Dintr-o dată, o emoție necunoscuta și-a făcut apariția, claritatea. Toate emoțiile lui Joke erau transparente și palpabile. Sitangsu s-a simțit copleșit de profunzimea fără echivoc din acei ochi, până în punctul în care întregul său corp a tremurat și s-a străduit să stea în picioare. Era „evident” dragoste, afecțiune sau pur și simplu confort... Inima îi spunea că nu vrea ca ochii aceia să-l părăsească. Jeeranai s-a întors în cantină, și-a luat geanta și l-a atenționat pe cel mai bun prieten al său, Prakan, făcându-l să-și piardă pofta de mâncare. Cei doi au plecat imediat, în grabă trecând pe lângă Sitangsu care avea o expresie tulburată pe chip. Pruksa a trebuit să-i cumpere o cutie de lapte, dar Sitangsu nu l-a putut termina, așa că tânărul a fost nevoit să-l ducă înapoi în camera lui.
-Deci, ești mulțumit acum? Vocea lui Alongkot i-a tot repetat cuvintele lui Pruksa iar și iar. Cerul prânzului trecuse la nuanțe de violet și negru, la fel ca expresia de pe fața lui Sitangsu, care le era încă întipărită în minte.
Tânărul fotbalist de la facultate a lovit mingea și a trimis-o în poartă, șutând repetat fără să țină evidența. Fotbalul îl ajuta pe vremuri să-și găsească alinare, dar în ziua aceea nu-i mai putea oferi aceeași senzație. Mingea s-a rostogolit și apoi s-a oprit pe iarbă. Epuizat, a părăsit terenul de fotbal în liniște. O liniște apăsătoare, a nopții, care îi devenise tovarășe.
-Nu te mai amăgi. Joke a câștigat, trebuie să te obișnuiești cu ideea. Cuvintele lui Pruksa îi răsunau în urechi. În ciuda lipsei de tact și modestie a lui Jeeranai, nu putea nega că eforturile sale romantice erau destul de bune.
-Știm cu toții ce simte Zo pentru Nu doar tu și cu mine, ci chiar și P’Wave știe. Chiar dacă a absolvit, știe.
-Recunoaște! Zo nu vrea doar să fie cu Joke... el este deja îndrăgostit de el.
Alongkot s-a întins pe iarbă, cuvintele lui Pruksa îi ocupau gândurile. El a recunoscut că a înțeles sentimentele prietenilor săi. Totuși o parte din el, nu și-a dorit deloc să se termine așa.
,,Pentru că Joke este un bărbat...’’
Lumea exterioară este departe de limitele campusului universitar. Dincolo de aceste limite, există oamenii care înțeleg și cei care nu. Există cei care sunt mereu gata să ofere ajutor, dar și cei care vor doar să-i păteze pe alții în cele mai răutăcioase moduri.
,,Cum va fi Zo dacă această problemă se va transforma într-o armă îndreptată spre viitorul lui?”
-De la distanță, am crezut că ești un cadavru. A spus cel mai bun prieten al său, privind în jos la Alongkot și aruncându-i sticla cu apă rece pe piept.
-La naiba, asta doare. Deja mă durea că am căzut, iar acum asta. Pruksa a ridicat din umeri, observându-și prietenul în timp ce acesta se ridica. A deschis sticla de apă pe care o cumpărase și a băut cu poftă, făcând ca apa să se reverse.
-Sincer, asta nu este o priveliște pe care vreau să o văd. A spus el dezarmat. Ce mai face Sitangsu ? Tipul de pe iarbă a ridicat privirea la silueta care încă stătea în picioare.
-I-am spus să meargă să-și revizuiască raportul. Sunt destul de sigur că dacă se concentrează pe asta îl va ajuta să se calmeze. Ah, gândindu-mă la acel raport, s-ar putea să renunț la acest curs. Creierul meu nu poate face față!
-Deci, ți-ai amintit ceva, te-ai întors pentru ceva anume?
-Alongkot a privit din nou către prietenul său. El mereu uita câte ceva. Cum reușești să ai memoria unui pește de aur?
-Am uitat că este un alt tip care devine prost mai mereu aici. Alongkot nu s-a obosit să spună mai mult. Tânărul sportiv a zâmbit și a tras de brațul prietenului său care stătea în picioare, îndemnându-l să stea lângă el. În fața stâlpului porții, doi studenți ai aceleiași facultăți s-au așezat în tăcere, unul lângă celălalt.
-Cum te simți? Este bine în al patrulea an? A întrebat brusc Alongkot.
-Hm, încă nu am reușit să arăt farmecul meu la toate fetele din departament. Există Danta de la inginerie, ea este mereu în laborator, iar asta îmi îngreunează orice mișcare.
-Asta este tot ? Doar la lucruri de genul acesta te poți gândi? Și cum rămâne cu tine? Ce nu ai realizat în toți acești ani? Pruksa se întoarse la rândul său să întrebe.
-Cred că nu există nimic. Acest departament mi-a oferit Pe lângă cunoștințe și experiență, această facultate mi-a oferit prietenii puternice, o legătură între colegi și o camaraderie între seniori și juniori. Mai ales prieteniile... legăturile făcute aici nu sunt ca oricare altele. Prietenii pe care îi facem aici devin cei mai apropiați. Pat, despre Zo... știi că uneori poți fi foarte insistent. A rostit încet Alongkot. Pruksa smulgea câte un fir de iarbă, ca și cum și-ar fi eliberat emoții reținute.
-De fapt ești insistent de obicei, dar de ce să-ți asumi un asemenea risc?
-Pentru că știu că, dacă greșesc, vei fi acolo să mă oprești.
-Huh, am eu această putere? Alongkot a reușit să zâmbească slab în colțul gurii.
-Mulțumesc că ai fost prietenul meu în ultimii patru ani. Patru ani în care am învățat să avem răbdare unul cu celălalt.
Alongkot știa că atât el, cât și Pruksa aveau partea lor bună, iar dezacordurile dintre ei erau mai mereu constructive și îi ajutau în luarea multor decizii. Au fost multe cazuri în care s-au iritat și s-au enervat unul pe obiceiurile celuilalt. Dar în ziua aceea, atunci, stăteau unul lângă celălalt, împărtășind cele mai sincere impresii.
-Te porți ca și cum ai muri mâine. Mulțumesc, din nou. Tânărul fotbalist a chicotit înainte de a îndrepta conversația spre cel de-al treilea prieten al lor.
-Și ce zici de Zo? O să stea pur și simplu așa, fără reacție? Dacă nu are nicio idee vizavi de ce ar trebui să facă, indicat ar fi să stea pe loc și să aștepte, nu?
-E deja îngrijit de Joke. Atâta timp cât îl are pe Joke, Zo va fi bine, chiar dacă pământul se oprește din a se învârti. A vorbit Pruksa despre un tip al cărui nume, pe Alongkot obișnuia să-l supere. Dar acum nu putea decât să elibereze un oftat prelung.
-Joke din nou, cred că ar trebui să accept acest nume, nu?
-Ca prieten, ar trebui să accepți asta. Suntem prietenii lui, este în regulă să-ți faci griji pentru el, dar nu lua decizii în numele lui. L-am introdus pe Joke în viața lui, dar este decizia lui Zo dacă îl păstrează, nu a noastră.
Pruksa avea dreptate, iar acele cuvinte au ajuns fix la inima lui Alongkot. În fața acelui adevăr, tânărul nu știa ce să răspundă. A înțeles, a știut, dar încă era îngrijorat.
-Kot, înțeleg că ai motivele tale pentru a-l face pe Joke să aștepte. O parte din acestea, este probabil faptul că vrei să-l faci să reflecteze dacă îl place cu adevărat pe Zo sau nu. Dar au trecut doi ani... Nu ți-a dovedit Joke până acum?
Alongkot l-a văzut pe Sitangsu ca pe o persoană blândă și grijulie. Își făcea mereu timp să se gândească la ceilalți, mereu preocupat de sentimentele celorlalți. Inițial, el a crezut că Jeeranai era interesat de el din cauza aspectului său. Dar după interacțiunile lor, Alongkot s-a îngrijorat că cineva atât de răbdător ca Sitangsu ar putea deveni obositor pentru cineva ca Jeeranai. Era mai preocupat de asta, decât de sexul lor.
,,Nu și-a demonstrat Joke suficient angajamentul, în tot timpul acesta?”
Nu știa dacă cuvintele lui Pruksa îl tulburau sau nu. Tânărul a arătat spre rucsacul de lângă ei și i-a spus lui Alongkot.
-Ia-mi telefonul.
În ziua aceea, chiar și Pruksa, de obicei obraznic și jucăuș, părea serios. Alongkot a fost de acord și s-a ridicat să recupereze telefonul. S-a întors și i l-a dat lui Pruksa care era încă așezat pe iarbă.
-Așază-te!
-Ce este cu tine? Sunt servitorul tău? În ciuda lamentărilor sale, Alongkot s-a așezat lângă Pruksa ca înainte. După o clipă, Alongkot a aruncat o privire spre telefonul mobil din mână și a rostit.
-O să o sun pe N’Mee. Privirea lui Pruksa s-a îndreptat spre difuzor.
-Tu mergi înainte? După ce au petrecut patru ani împreună, cum putea Pruksa să nu înțeleagă ce simțea Alongkot în acel moment? Nu era corect să implice un junior în asta, nu era corect să pună o fată între Sitangsu și Jeeranai, dar cel mai important, nu era corect să o folosească pe N’Mee ca un instrument pentru a crea o diviziune cu Jeeranai. Pruksa a rămas tăcut, pur și simplu s-a așezat lângă el și a așteptat până când Alongkot era gata să continue.
Monticha stătea de ceva vreme în fața garderobei ei. Avea programată pentru mâine o întâlnire cu un senior care o inspirase să aleagă Facultatea de Științe Politice, în special Relații Internaționale. El era în prezent în al patrulea an, în timp ce ea tocmai începuse primul an. Știa că se cunoșteau doar de un an și era posibil să nu se cunoască bine, dar tot credea că există o șansă.
Cuvântul „Șansă” la care ea spera atât de mult, părea să aibă și mai mult sens, mai ales după ce ea, a devenit junior al aceleiași catedre. Și acea oportunitate era și mai evidentă când ea s-a trezit în același departament cu el. Mâine, el o rugase să iasă la masă. Fata s-a uitat în oglindă și a zâmbit. Ea s-a întors la stânga și a exersat un zâmbet, apoi s-a întors la dreapta și a exersat încă unul. Nu știa ce fel de zâmbet i-ar plăcea lui Zo, dar știa că mâine trebuia să-i zâmbească mult, iar el probabil, va face la fel. Telefonul care a sunat a făcut-o să se întoarcă și să se întindă după mobil. Numele de pe ecran i-a provocat un zâmbet satisfăcător înainte să răspundă la apel.
-Da, P’Kot.
-N’Mee, Zo te-a sunat şi ţi-a spus că te scoate la masă?- Da, te-a informat și pe tine P’Zo? A fost puțin surprinzător că Sitangsu ar împărtăși acest lucru cu seniorul ei. Dar având în vedere că erau prieteni apropiați, era logic să discute despre lucrurile din viața lor.
-Hm, și eu am ceva să-ți spun...P’Zo a menționat că ar trebui să aleg restaurantul. N’Mee nu știe ce loc să aleagă. Spune-mi ce fel de mâncare îi place lui P’Zo?
-Alege orice vrei. N’Mee poate alege orice loc, doar anunță-l. Apoi vocea de la celălalt capăt a firului a dispărut, lăsând doar liniște. Fruntea fetei s-a încruntat ușor. Tăcerea seniorului ei cu același număr de cod a fost urmată de un oftat.
-N’Mee... Îmi pare rău.
Următoarele cuvinte ale lui Alongkot s-au simțit ca un amortizor, totuși ea s-a încurajat singură. Nu voia să-i fie umbrită fericirea pe care o anticipa pentru a doua zi.
-P’Kot, ce e în neregulă cu N’Mee?
-N-ar fi trebuit să o las pe N’Mee să îl întâlnească pe Zo.
-Ce vrei să spui, P’Kot? De fapt... Zo nu a vrut să spună nimic când m-a invitat să ies la cină mâine. Tu ai sugerat totul, n-ar fi trebuit să faci asta! Ce i-ai spus P’Kot? A vrut să-și testeze sentimentele pentru altcineva... ce înseamnă asta?
Monticha a tăcut. Cuvântul „altcineva” i-a amintit ceea ce îi spuseseră odată prietenii ei. ,,Seniorul din anul patru, P’Zo de la relații internaționale, este deja rezervat.” Pe atunci, ea o tratase ca pe o glumă. Încă se agăța de o speranță.
-Cealaltă persoană pe care ai menționat-o este P’Joke, nu? Tăcerea a servit drept răspuns. Tânăra a oftat și s-a lăsat ușor pe pat. Ar fi trebuit să știe că șansele ei erau destul de mici. S-a născut prea târziu, a sosit prea târziu pentru a fi mai mult decât junioara lui Sitangsu.
-Nu vreau să admit asta! A spus ea, mușcându-și buza fără tragere de inimă. Dar dacă nu este P’Joke, atunci cine ar putea fi? a mormăit ea. O tratase ca pe o glumă, dar atunci, a înțeles că persoana „rezervată” pentru Jeeranai era Sitangsu. Chiar și ea a recunoscut că atunci când erau împreună, zâmbetul lui Sitangsu era strălucitor, un zâmbet plin de căldură și afecțiune autentică, un zâmbet pe care nu-l dăruise niciodată nimănui. A așteptat.
-Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să te implic în asta. Dacă ești supărată, îndreaptă-ți furia către mine. Nu fi supărată pe Zo, a făcut-o pentru că a fost manipulat.A rostit vocea interlocutorului.
- Nu dau vina pe P’Zo”, a răspuns rapid Monticha. Știa bine că speranța ei fusese însămânțată de ea însăși. Cum l-ar putea învinovăți pentru asta?
- Bine, P’Kot, mulțumesc că m-ai anunțat. Înțeleg. Nu trebuie să-ți faci griji, nu-l voi fura pe P’Zo.
- Nu sunt îngrijorat că N’Mee îl va lua pe Zo, dar nu mi-aș dori ca N’Mee să aibă speranțe dincolo de prietenie. Monticha a chicotit. În ciuda faptului că s-au întâlnit de curând, fiecare cuvânt de la acest senior o consola. Ea a apreciat acele cuvinte pentru că au trezit-o la realitate, amintindu-i de propria ei raționalitate.
- Mulțumesc, P’Kot. Dar dacă te sun mâine, te rog să răspunzi ca să pot plânge la telefon. Tăcerea s-a lăsat din nou, înainte ca el să răspundă blând și plin de compasiune.
- Este în regulă să plângi, voi fi aici să ascult. Nu era nimic altceva între ei, decât sunetul blând al plânsetelor și compasiune, o legătură între doi tineri de optsprezece ani.
Sitangsu era conștient de faptul că acțiunile lui nu erau diferite de cele ale prietenilor săi. Victima lor nu ar fi trebuit să devină Monticha. Admirația ei pentru el, nu era un comerț echitabil pentru propria lui nebunie.
- Zo, ce ai vrea sa mănânci? Vocea clară a fetei i-a atras atenția, făcându-l să întoarcă capul și să o privească. Monticha era lângă el, îmbrăcată într-o uniformă ordonată de boboc. Zâmbetul ei a rămas strălucitor, deși ochii ei umflați trădau lipsa somnului.
- O să te las pe tine să decizi. - Ce ai chef să mănânci? Ah... ce zici de restaurantul ăla? Fata a făcut un semn către un restaurant vestic aflat de-a lungul drumului. Sitangsu a dat din cap în semn de acord, conducându-o înăuntru. Monticha era pură și veselă, fiind ușor să fii în preajma ei. Dar, nu la fel de ușor ca în preajma lui Joke. Solicitarea chelnerului pentru comanda lor, nu a reușit să-l scoată pe Sitangsu din năucire. Mintea îi era tulburată și fixată pe Jeeranai. Ce o să comande Zo?
- Eu voi lua friptură de pește și salată Caesar. Sitangsu s-a uitat la meniul din mâinile lui, apoi înapoi la Monticha. Era abătut și distrat. El a răspuns cu un zâmbet slab. -- Tăieței pentru mine, te rog!
Chelnerul a strâns meniurile și a plecat, lăsând în urmă o liniște incomodă între senior și junior. Monticha a observat cu atenție expresia tânărului așezat vizavi de ea. Și-a amintit conversația telefonică cu Alongkot din ziua precedentă. Sitangsu o rugase să iasă astăzi la cină doar pentru a-l ajuta să-și clarifice sentimentele. Era conștientă că era folosită, dar stătea acolo.
-N’Mee. Vocea blândă a tânărului de vizavi a rupt tăcerea, iar expresia sumbră a lui Monticha a dispărut când privirile lor s-au întâlnit. Și-a păstrat zâmbetul dulce, prefăcându-se că nu știe nimic.
-Hm, îmi pare rău. Scuzele i-au apărut pe buze, profunde și sincere. Monticha a încremenit o clipă, apoi a îndrăznit să întrebe.
-De ce se scuză Zo?
-Te-am rugat să vii aici azi, N’Mee, pentru că eu... uh, nu prea știu cum să explic, dar în adâncul sufletului meu, am vrut să înțeleg ce simt când sunt cu alți oameni. S-a hotărât să mărturisească Sitangsu, ducând singur greutatea pe umăr, nevrând ca junioara dinaintea lui să gândească altceva despre el. A făcut o pauză, adunându-și gândurile. Oricât de meticulos ar fi încercat să-și aleagă cuvintele, fata nu a putut să nu tremure. Cu toate acestea, în cele din urmă, tânăra a afișat o expresie neclintită și a întrebat încet.
-Este vorba despre P’Joke? Ochii uimitori ai lui Sitangsu păreau că se află în punctul de a cădea. În ciuda eforturilor sale de a evita să-l menționeze, în mod neașteptat, această fată știa. Mee a știut de la început. De data aceasta, ochii care erau deja mari s-au dublat de uimire.
-P’Zo vrea să afle dacă a fi cu P’Joke și a fi cu altcineva, se simte la fel, nu? Sitangsu nu putea decât să-și coboare capul, rămas fără cuvinte, cu excepția scuzelor.
-Da, îmi pare rău.
-Mee este aici să te ajute. Indiferent de cine încerci să te apropii, nu va fi niciodată la fel ca P’Joke. Monticha și-a strâns mâinile, ca și cum ar fi stimulat propria hotărâre. Ea nu înțelegea de ce a rămas atât de calmă. Poate asta se datora convorbirii ei cu Alongkot de ieri, altfel ar fi putut izbucni în lacrimi până acum.
-L-ai ales pe P’Joke ca punct de referință, l-ai ales pe el primul. Deci, indiferent cu cine experimentezi, sentimentul nu va fi la fel ca acela când ești cu P’Joke. Sitangsu a rămas din nou fără cuvinte. Monticha era cu trei ani mai tânără, dar părea să înțeleagă mai bine, în timp ce studentul de anul IV, pe punctul de a absolvi, părea blocat în prostia lui.
-Îmi pare rău. În afară de această propoziție, Sitangsu nu știa ce să spună. A lăsat capul în jos, încărcat de sentimente de vinovăție pentru faptele sale.
-Știi de ce te plac? Pentru că P’Zo este așa, direct, sincer, drăgăstos. Ea și-a încheiat fraza cu un zâmbet sincer, un zâmbet care iradia din interior. Oricum ar fi, i s-a părut drăguță încăpățânarea lui.
-Îmi pare rău doar că m-am născut puțin prea târziu. Dacă m-aș fi născut în aceeași perioadă cu P’Zo și P’Joke și aș fi fost la școală cu frații mei, poate aș fi putut concura cu P’Joke și poate aș fi schimbat rezultatul. Sitangsu a simțit că întelepciunea lui Monticha depășea anii ei. - - Dar te-am întristat... nu-i aşa? A întrebat el îngrijorat.
Era o fată foarte hotărâtă, chiar dacă avea propriile ei opinii, era dispusă să accepte adevărul.
-P’Zo, nu mai face fața aia vinovată. Poate vrei să mai furi câte ceva de la mine! Fata l-a tachinat, făcându-l să se înroșească ușor. Dar gluma ei aducea cu ea, un sentiment de ușurare.
Monticha a zâmbit blând la expresia lui de vinovăție. Deși regreta că nu a avut șansa să-i vadă toate expresiile, a avut totuși ocazia să stea aici și să-i ofere câteva sfaturi.
-Ah, sincer, m-am simțit destul de tristă astăzi când nu m-ai ales, așa că te invit la cină în seara asta! Monticha s-a uitat la el curioasă, iar Sitangsu a răspuns cu un zâmbet.
-Sigur, pot să te invit și eu pe tine să vizionezi un film? Ți-ar plăcea asta?
-Serios? Două filme? Ea a radiat. Zâmbetul ei a fost suficient pentru a atenua o parte din vinovăția pe care o simțea.
-Așadar, tu te uiți la un film, iar eu mă voi uita la un film, asta face două filme. A glumit tânărul.
-P’Zo! Ești amuzat sau doar încerci să mă tachinezi? Sitangsu a chicotit la întrebarea juniorului său. Cât despre Monticha, ea a râs și l-a certat pe Sitangsu pentru că era tachinator și jucăuș.
-Glumesc, vreau să văd două filme. Te duc să vezi două. Fata și-a dat ochii peste cap fâstâcită de tachinarea lui. Seniorul a zâmbit apoi a întins degetul mic spre ea.
-Îți promit, te voi duce la două filme. Deși nu o alesese, felul în care a zâmbit și și-a împletit degetul mic cu al ei, îi confirma că nu îl plăcea degeaba. Sitangsu avea un mod al lui, de a topi inimile. Monticha a scos un oftat blând, înțelegând că trebuie să renunțe la băiatul din fața ei. Recunoștea că rivalul ei, nu era o persoană obișnuită. Cineva ca Jeeranai nu ar lăsa-o ușor, să-l urmărească pe Sitangsu. Cu toate acestea, chiar și așa, acest senior va rămâne pentru totdeauna în inima ei.
Cuvintele calde zăboveau în aer, însoțite de un zâmbet slab. Ea și-a amintit că, chiar dacă nu l-ar putea avea, ar face tot ce era necesar pentru a păstra această legătură. Pentru a păstra acest zâmbet, pentru totdeauna. Da. Fata a întins la rândul ei degetul mic, pentru a-l atinge pe al lui. Dar, firește că această prietenie pură nu a scăpat de atenția cuiva care stătea de ceva vreme în restaurant și, desigur, nu era o coincidență. Jeeranai și-a spus că trebuie să mai aibă răbdare. Să îndure, așa cum îndurase aproape doi ani. Încă trei zile de răbdare nu ar strica. Dar de data aceasta, Dumnezeu nu a fost de partea lui.
-Hei, de ce un junior cochetează cu seniorul care împărtășește același cod cu Pok? De ce îi lași să ia masa singuri? De-a lungul după-amiezii, vărul lui Jeeranai l-a bombardat cu telefoane, împărtășind cuvinte care l-au făcut neliniștit. Vărul lui i-a oferit un flux constant de actualizări despre persoana de care era interesat Jeeranai.
Tipul stătea într-un restaurant romantic, occidental și îl trăda pe Joke cu o fată, toată lumea fiind martoră la asta. Fata în cauză era genul de rol feminin din filme la care visează oamenii. Era frumoasă, strălucitoare și la fel de atrăgătoare ca o bijuterie de aur. Nu era nevoie de alte descrieri. Jeeranai știa că fata în cauză era N’Mee. Cu toate acestea, gândul că cei doi erau singuri împreună a început să stârnească neliniște asupra lui. Probabil că Zo își etala ochii nevinovați, arătându-și aspectul frumos și păstrându-și manierele politicoase. Toate aceste trăsături combinate ar face cu siguranță orice fetiță să ,,leșine”. Doar acel gând îl făcea pe Jeeranai să înnebunească. Nu s-a putut abține să nu ia în considerare că după această ieșire, fata s-ar putea să nu-l lase pe Zo, iar Zo ar putea, de asemenea, să-i răspundă la sentimente.
-Ce s-ar întâmpla cu el, cu Joke, în acest scenariu? Sau ar trebui să mă ocup de asta pentru tine? Vărul lui Jeeranai a luat rapid o decizie. Nu-l putea lăsa pe fratele său să fie privit cu dispreț așa.
-Nu fi așa, nu te amesteca în treburile lui Zo! Din telefon se auzi o altă voce, iar Jeeranai a recunoscut-o imediat ca fiind a lui Pok. Și-a dat seama că Jeng nu venise singur la restaurant, ci și-a adus și prietenul care avea același număr de cod ca
-Insinuezi să-l las pe fratele meu să fie încornorat așa? Pe Jeeranai îl durea inima la această remarcă, era dureros să audă asemenea acuzații chiar înainte de a avea șansa să acționeze. Zo îi era deja infidel, în mintea lui Jeng.
-Nu este infidel! A strigat Jeeranai în telefon. Disperarea din vocea lui era evidentă. Simțea că își pierde controlul, dar încerca și să-și protejeze mândria.
-Nu sunt încornorat, mi-au spus totul. Sunt foarte conștient că au mers împreună și deși nu îmi place în mod deosebit, el m-a informat. Deci, nu sunt încornorat.
-Ah, atunci de ce ai fost de acord cu asta? Dacă aș fi fost eu, nu aș fi putut suporta. Nu este acceptabil ca soția mea să fie soțul altcuiva... Uh! Pok! De ce m-ai lovit? Jeeranai era complet de acord cu vărul său, dar, în realitate, nimeni nu se căsătorise cu el. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât devenea mai furios.
-Este frustrant să lași o oportunitate să scape printre degete. Ar trebui să-ți prinzi repede iubitul și să-l ții alături. L-a sfătuit Jeng. Va aștepta și va vedea ce se întâmplă. După aproape doi ani de așteptare, azi trebuia luată o decizie! Zo vrea să știe cum e să fii cu altcineva.
-... Îi voi acorda o zi.
-Hei, frate, dragostea ta este la fel de vastă ca Oceanul Pacific. Lui Jeng îi era greu să înțeleagă asemenea lucruri.
-Deci, unde este acum? Ce restaurant? Adevărata problemă era că, deși încerca să pară nonșalant, era curios de restaurantul în care Sitangsu a dus-o pe N’Mee să ia masa. Era același restaurant în care mergea el cu Sitangsu de obicei?
-Ah, un restaurant occidental. Fata aia a vrut o friptură de pește și o salată. Seniorul lui Pok a vrut... ce a mâncat?
,, Hei, Zo, vrei să te uiți la mine în timp ce mănânci spaghete? Uau, vrei să împarți cu mine?” - Fata aceea pare că mănâncă mult! Oooh! A raportat mândru Jeng. Jeeranai a tras adânc aer în piept, ușurat că măcar Sitangsu nu a dus-o la restaurantul lor. Dar de ce ar trebui să împartă Zo ceva cu ea?
-Nu te mai arăta, la naiba! A exclamat Jeeranai.
-Dragă frate, nu trebuie să aștepți până la sfârșitul zilei, o jumătate de zi este suficientă. O să fiu sincer cu tine, lucrurile au escaladat până în acest punct... Ooh! De ce m-ai lovit Pok? Spun adevărul. Tu nu poți vedea, dar mingea de dragostei este în joc! Îți spun, dacă seniorul tău ar fi fost un pește KatPan, până acum ar fi reprodus de trei ori. În mijlocul exclamațiilor vărului său, s-au auzit și mustrări din partea celui care stătea lângă el. Între timp, Jeeranai, care trăia în nesiguranță, nu putea decât să numere orele până la prânz, a doua zi. Dar persoana pe care o aștepta? El lua masa cu o altă fată, schimbând priviri dulci.
-Mulțumesc că m-ai sunat. Vocea îi suna încordată, iar mâinile începeau să-i tremure. Pe cine va alege Sitangsu? Dacă ar decide să opteze pentru fată astăzi, ce ar face Jeeranai?
-Omule, nu sunt unul care să facă tam-tam, dar oamenii mei sunt ai mei, indiferent de circumstanțe. P’Joke, trebuie să fii atent, poți suporta să vezi persoana care îți place, că iese cu altcineva? Dacă este al tău, este al tău și nimeni altcineva nu-l poate avea sau împărții. Nu poate fi folosit de alții. Ultimul „nu” al frățiorului de la celălalt capăt al firului s-a simțit ca un ciocan lovind peretele de răbdare al lui Jeeranai. Exact! Dacă ar continua să aștepte cu răbdare și ar ajunge să-l piardă pe Sitangsu, ar prefera să nu aștepte deloc! În timp ce căuta răspunsuri, inima încă ii bătea năvalnic. Acel trup încă mai aștepta ca persoana dragă să vină. Și, bineînțeles, acea iubire încă aștepta un răspuns satisfăcător.
-Nu voi accepta asta! A rostit pe un ton sever și a închis telefonul. S-a ridicat de pe canapea. S-a întors pentru a-și recupera portofelul și cheile mașinii. I-a scris cuiva care îi trimisese un mesaj la prânz, spunând că va lua masa cu N’Mee. „Zo, încă aștept răspunsul tău.” Unui asemenea prost, trebuia să i-o repete iar și iar, de parcă nu și-ar fi amintit că cineva încă mai aștepta un răspuns. „Voi aștepta în fața camerei tale.” A tastat din nou, cu ultima ,,fărâmă” de răbdare. Pentru alții, a aștepta înseamnă a sta, dar pentru Jeeranai însemna să ia inițiativa de a face un pas înainte. Și desigur, era și o modalitate pentru el de a evalua modul în care era tratat. Zgomotul pașilor grăbiți răsunând pe coridorul din fața liftului, a indicat că cineva se grăbea spre casă. Persoana care aștepta în fața Camerei 504 a trebuit să se uite în sus, fața deja palidă devenind și mai palidă. Pe măsură ce tânărul se apropia, emoțiile lui Jeeranai creșteau.
-Joke! Ai spus că vei veni pentru răspuns mâine, nu? Proprietarul Camerei 504 a mers atât de repede, încât a rămas fără suflare, oprindu-se în fața figurii înalte care îi trimisese mesajul despre așteptarea la ușă. Sitangsu văzuse mesajul în timp ce ieșea de la cinema, ceea ce însemna că Jeeranai așteptase deja la ușa camerei, de cel puțin trei ore.
-Doar în cazul în care ai uitat. A răspuns cel care aștepta cu o expresie calmă, de parcă nu era obosit de la așteptarea de ore în șir.
-Cum aș fi putut să uit? Ai mâncat? Intră mai întâi. Tânărul a deschis ușa și a pășit înăuntru. Când și-a dat seama că nimeni nu l-a urmat, a întors capul să se uite la Jeeranai, care stătea afară, complet nemișcat.
-Dacă intru înăuntru, trebuie să primesc răspunsul pe care mi-l doresc. Întregul său corp a rămas nemișcat, lăsând impresia că nu se va clinti decât dacă va primi răspunsul pe care și-l dorea.
-Păi... de unde să știu dacă răspunsul meu se aliniază cu ceea ce vrei să auzi? Jeeranai a rămas tăcut. Se simțea ca și cum inima i-ar fi fost zdrobită în milioane de bucăți. Cu toate acestea, în acel moment, el putea face, fără tragere de inimă un pas înapoi.
-E în regulă, dacă nu vrei să spui serios, nu voi insista pentru răspuns.
-... Tânărul zvelt nu a putut continua. A rămas cu privirea ațintită asupra persoanei neclintite din fața camerei sale. Cuvintele lui păreau lipsite de importanță, în fața unui asemenea gest. Jeeranai venise de câteva ore, căutând un răspuns. Sitangsu a rămas tăcut. Chiar dacă nu era pe deplin sigur de sentimentele lui pentru cealaltă persoană, un lucru era clar, dorea să fie cu acest bărbat. Joke a spus că nu vrea să știe dacă îl iubește sau nu. Ceea ce vrea să audă este că Sitangsu vrea să fie cu el atât de mult pe cât vrea el să fie cu Sitangsu. ...Doar să vreau să fiu cu Joke, este cu adevărat suficient? Joke nu dorește nimic altceva...
-Zo, te rog nu te juca cu mine. Te-am așteptat doi ani. În acești doi ani, nu a trecut nicio zi în care să nu mă pregătesc pentru o dezamăgire. Vocea profundă a răsunat din nou, iar acei ochi căprui captivanți se uitau la individul poziționat de cealaltă parte a ușii. Proprietarul camerei a făcut încă un pas înapoi, retrăgându-se în cameră și a deschis larg ușa. Intră mai întâi înăuntru. Ochii întunecați ai lui Jeeranai s-au coborât spre podea, în ei se putea citi îngrijorare. O mână albă s-a întins înclinată și a făcut contact cu încheietura mâinii lui Jeeranai.
-Poate că răspunsul meu se va alinia cu ceea ce vrei să spui. A rostit Sitangsu încet. Silueta înaltă a lui Jeeranai a dispărut în interiorul camerei 504, ușa închizându-se în urma lui.
Capitolul 13
În interiorul micului apartament bine organizat, domina liniștea. Proprietarul stătea ascultător pe canapea, în timp ce oaspetele neașteptat, Jeeranai, stătea în picioare, cu brațele încrucișate, cu privirea ațintită în vârful capului lui Sitangsu. Părea că așteaptă să primească răspunsul datorat. Privirea lui neînduplecată l-a făcut pe proprietarul apartamentului să devină incomod și tensionat.
-Ei bine, de ce nu iei un loc mai întâi? Ce-ar fi să bem ceva, lasă-mă să merg să aduc o băutură. Sitangsu era pe punctul de a se ridica pentru a scăpa de situația incomodă, dar brațul i-a fost prins ferm.
-Știu să mă așez, pot să-mi aduc singur băutura, dar ceea ce caut este răspunsul tău! Nu te sustrage!
Răspunsul lui Jeeranai a fost direct și neclintit. Intensitatea privirii lui asemănătoare cu a șoimului a întâlnit ochii frumoși ai lui Sitangsu, făcându-i inima să se strângă atât de tare încât a trebuit să-și abată privirea.
-Am vorbit cu N’Mee și am decis să rămânem doar prieteni. Cât despre tine și mine, ei bine...
-Legătura mea cu tine? Este treaba noastră! Nu este nevoie să mă îndepărtezi de tine! A intervenit Jeeranai.
-Te rog să nu mă întrerupi, încerc să clarific acest lucru.
Proprietarul apartamentului și-a încruntat ușor fruntea, parcă căutând cele mai inteligibile cuvinte.
-... încă nu mi-am dat seama cum să etichetez sentimentele mele. M-am confruntat cu situația, Joke dar încă nu sunt sigur dacă este vorba de dragoste sau doar de dorința de a fi prieteni. Cu toate acestea, vreau să fiu cu tine. Îmi doresc să te am lângă mine, să te văd în fiecare zi, să conversez, să râd, chiar să mă cert cu tine.
Discursul a fost lung, de parcă tânărul și-ar fi revărsat cele mai intime gânduri. Simțind că încă nu era adecvat, Sitangsu se uită la Jeeranai și adăugă încet.
-Vreau să rămânem așa.
Jeeranai nu-și mai putea înăbuși zâmbetul. Aproape doi ani de așteptare nu fuseseră în zadar. Credea că acei ani au fost un vis, iar acum gusta în sfârşit din fructul dulce al răbdării sale.
-Dacă nu te superi, pot să întreb eu primul ?
-Băiatul, a cărei dragoste este la fel de vastă ca Thai Binh, a răspuns rapid, dar și-a blocat, în același timp, propria ieșire.
-Atunci, hai să fim mai întâi într-o relație și să pornim de acolo! Sitangsu clipi, aparent procesând informațiile, apoi clătină în grabă din cap.
-Nu, nu vreau să spun că ar trebui să devenim un cuplu.
-Huh? Fața radiantă a lui Jeeranai s-a contorsionat imediat de parcă tocmai ar fi pierdut o comoară care i-a fost smulsă de cineva.
-... cred că încă nu știu destul. Vreau să ne cunoaștem mai întâi.
,, Să ne cunoaștem mai întâi? Să aflăm mai multe unul despre celălalt?” Jeeranai se simțea confuz.
-Ridică-ți capul și privește-mă în ochi. Cum mă numesc? Tonul era serios, cererea sa obligând privirea nevinovată a lui Sitangsu să se întâlnească cu a lui.
-Numele tău este Jeeranai Tangkanchanaphanich.
-Care este mâncarea mea preferată? Respondentul a clipit, apoi a continuat.
-Am auzit că îți place să bei suc de bame și... despre mâncare, ai menționat odată că îți plac tăițeii prăjiți. Dar cred că ești ușor de mulțumit când vine vorba de mâncare. Îți plac aromele picante, dar nu mâncărurile prea fierbinți. Dacă este prea fierbinte, vei sufla până se răcește. Nu ești un mare fan al fast food-ului. Cafeaua ta preferată este Espresso.
Auzindu-l recitând această listă, Jeeranai a găsit-o exactă și nu s-a putut abține să nu zâmbească. Și-a apăsat limba pe obraz pentru a-și înăbuși râsul, dar în cele din urmă, nu a reușit, așa că s-a întors ușor să-l ascundă de Zo.
-Joke, am spus ceva greșit? Vocea nevinovată din spate, i-a făcut inima să bată mai tare. ,,Acest lucru este ridicol! Nu pot suporta... Această persoană este cu adevărat insuportabil de drăguță.” Se gândi Joke apoi își drese glasul. Silueta lui înaltă se întoarse, cu expresia calmă și serioasă, dar o licărire de veselie nestăpânită îi strălucea în ochi.
-Ai spus bine! Ajunge, de ce continui?
-Dar nu cred că este suficient. Dacă ar fi să ieșim la întâlnire, ne-am putea cunoaște și mai bine. Joke, ești un tip, și eu sunt un tip. Nu vreau să-ți provoc dureri de inimă.
Jeeranai simțea că imaginea lui asupra lumii devenise una magică. Inițial, s-a gândit să refuze, dar următoarea propoziție din mintea lui a fost: ,, Îi este frică să nu mă rănească? Asta e?”
-De ce ți-e frică să nu mă rănești? A întrebat băiatul înalt, frumos, emanând un aer de sfidare.
-Ei bine, dacă oamenii ar afla că ne întâlnim cu băieți... A recunoscut Sitangsu, simțind o strângere de inimă.
-La naiba! Cum poate un lucru atât de banal să mă rănească?
-Joke! Sitangsu a observat expresia ciudată a persoanei dinaintea lui, așa că a adoptat un ton blând. Părea că îi explică unui copil care dorea să devină super-erou pentru a salva lumea, pur și simplu îmbrăcând ținuta de super-erou.
-Familia ta este de origine chineză, nu? Nu este foarte semnificativă descendența familiei? Dacă ar afla că ai un iubit, cum s-ar simții? Oh, nu te supăra, vreau doar să te înțeleg. Știu de asemenea, că familia ta este una bună. Într-adevăr statutul social al familiei Tangkanchanapanich fusese întotdeauna sinonim cu cuvântul glamour. Chiar dacă Sitangsu nu era interesat de știrile din media, cineva scrisese despre bogăția lui Jeeranai Tangkanchanapanich.
-Doar suntem înstăriți, nu este nimic altceva special la noi. Jeeranai a rostit fără prea mult interes, recunoscând că familia lor deținea o afacere stabilă și se bucura de o stare financiară bună.
-Așa este. Am observat un eveniment caritabil în care bunica ta a fost gazdă și există o poză cu tine și cu ea. Bunica ta este în vârstă. Nu prea înțelege asta. Ce-ar fi să continuăm să ne întâlnim la fel ca înainte? Să ne cunoaștem mai bine și, pe măsură ce familiile noastre vorbesc treptat despre noi, vom continua. Dacă vrei să fac ceva, voi face. Sitangsu l-a liniștit cu o voce blândă, privirea din ochii săi frumoși căutând să-l încurajeze ba chiar și palma netedă s-a întins în formă de cupă, de parcă i-ar fi oferit mângâiere. A fost un moment emoționant. Cu toate acestea, o persoană cu o personalitate ca a lui Jeeranai va insista să obțină ceea ce își dorește și va continua să cerceteze până când va găsi soluția potrivită.
-Deci, pe scurt, tu și cu mine vom fi în continuare un cuplu, nu? Expresia lui Sitangsu era una de neîncredere. Chiar spusese atât de multe lucruri dar nu se făcuse înțeles? A oftat și a revenit la răspunsul său anterior.
-Nu acum, să ne cunoaștem mai întâi.
-Deci, suntem încă în proces de cunoaștere, dar cu statutul de cuplu, nu? Lui Jeeranai nu-i plăcea să se oprească, el, nu era cineva care să se oprească! Cum să o facă? Munca depusă de el, trebuia să aibă un scop, un obiectiv clar. Cel puțin ar trebui să existe un statut definit.
-Deci, în afară de mine, mai este cineva care te curtează?
-Nu, nu există altcineva. Acesta a fost, fără îndoială, răspunsul pe care Jeeranai dorea să-l audă. Cu toate acestea, când Sitangsu a spus „nu”, nu a fost pentru că nu era nimeni altcineva interesat de el. A fost pentru că a cunoaște pe cineva ca Jeeranai era deja, o problemă emoțională, iar implicarea unei alte persoane, ar fi copleșitor.
-Bine, sunt de acord cu ideea de a continua să ne cunoaștem, dar există o condiție. Ar trebui să fiu singurul care te curtează. Dacă cineva flirtează cu tine, trebuie să-l anunți că ești luat, sau anunță-mă. Eu mă voi descurca singur. În acest fel, nu va trebui să cauți niciun răspuns și este ca și cum te-aș opri să te uiți la alți oameni. Există o singură poziție și o voi rezerva doar pentru mine. Sună bine? Poate că nu era prea diferit de a fi un cuplu, dar cel puțin această abordare părea mai bună decât a revendica titlul de îndrăgostiți.
-Da, e bine. Sitangsu a acceptat. Jeeranai aproape ar fi transmis știrile în întreaga lume. Cel pe care îl așteptase și tânjise după el, aproape doi ani, ajunsese în sfârșit acolo unde îi era locul. Dar dacă făcea asta, probabil că îl va șoca pe Zo.
- De ce nu te duci să faci un duș, se face târziu. Nu vreau să te îmbolnăvești din nou. Persoana care fusese recent trecută de la statutul,,un prieten obișnuit, la un prieten cu care se cunoaște” și-a arătat îngrijorarea, dar un zâmbet larg îi rămase întipărit pe față.
- Bine, atunci poți să te întorci acasă.
- Huh? Persoana nou promovată era decăzută din nou, iar zâmbetul de pe buze i s-a stins instantaneu.
- Păi, du-te să te odihnești acasă.
- Tocmai eram în proces de cunoaștere, Zo. A fi într-o relație ca iubiți înseamnă să fii aproape unul de celălalt, mai ales în spații intime ca acesta. Ar trebui să ne apropie, să nu ne încurcăm în definirea statutului.
- A nu fi iubiți încă, înseamnă a afla mai multe, unul despre celălalt mai întâi. Repetă Sitangsu, dar Jeeranai flutură mâna cu nonșalanță.
- Ei bine, să-i spunem așa. Și, apoi mă gonești?
- Păi de ce mai ești aici? Mă simt obosit. Îți spun ceva, mâine... Trebuie să mă întâlnesc cu un profesor de dimineață, apoi să merg la bibliotecă. Poți să vii să mă iei, sau ar trebui să ne întâlnim la școală?
- La ce oră să te iau?
- Să rămânem la programul obișnuit. Ai cursuri? Putem lua micul dejun împreună mai întâi și apoi să mergem la școală.
- Luăm micul dejun împreună înainte de a merge la școală. A confirmat Jeeranai. El era încă vrăjit. Încă în inconștiență, și-a dat brusc seama că a ieșit din camera 504. Proprietarul apartamentului i-a zâmbit nevinovat și a pronunțat ultima propoziție.
-Noapte bună, ne vedem mâine, Joke! Apoi ușa camerei s-a închis, lăsându-l pe Jeeranai în picioare uluit. Cu siguranță el trebuia să fie propriul său laureat al păcii, de neegalat, la Departamentul de Științe Politice. A lăsat să-i scape numeroase oportunități după ce a fost promovat la statutul de prieteni în cunoaștere. Primul a fost sărutul de dimineață. Intenționa să-i de-a un sărut de bună dimineața când deschidea ușa camerei lui Sitangsu.
Dar tânărul dormise prea mult și se grăbea să ajungă la școală din cauza unei întâlniri de la opt dimineața cu un profesor. Situația nu-i era favorabilă, așa că grăbit, abia a reușit îl ciupească ușor, doar cu vârful degetelor. Apoi, când s-au urcat în mașină, Sitangsu a discutat cu entuziasm despre o rachetă care urma să se prăbușească în ocean, undeva în lume. Înainte ca el să poată comenta, Sitangsu deja vorbea despre dorința sa de a vizita acea țară care lansează rachete, măcar o dată în viață.
,,Nici măcar nu te întâlnești cu mine și totuși, punctezi în mod activ problemele de parcă te-ai îndrepta direct spre iad? La naiba! Idiot prostuț!” Gândurile, nu-i dădeau pace lui Jeeranai. Și pentru că Sitangsu era atât de bucuros, sentimentele lui trebuiau să fie limitate. Oricât de supărat sau de furios s-ar fi simțit, nu putea decât să-și suprime acele emoții din interior, nedorind să-și dezlănțuie frustrarea asupra băiatului cu pielea deschisă care se grăbea să-l întâlnească, după întrevederea sa cu profesorul.
-Ți-e foame? Scuze că te-am făcut sa aștepți. Sitangsu se îndreptă cu viteză spre persoana care aștepta, aruncând o privire spre ceasul de pe mână. Își încheiase întâlnirea cu profesorul în doar cincisprezece minute.
-Nu chiar. Răspunsul lui Jeeranai părea a fi o amalgamare între răspunsul la prima parte a întrebării și ignorarea celei de-a doua. Dar, fără îndoială, în mintea tulbure a lui Sitangsu, el l-a auzit pe primul.
Tânărul purta cu greu, un teanc mare de cărți în brațe. Jeeranai a observat situația și i-a oferit rapid ajutor.
-De ce porți atât de multe cărți? A mormăit el, în timp ce mâinile îi erau ocupate să apuce cărțile. Mâinile fragile ale lui Sitangsu, puteau să suporte doar două cărți subțiri, în timp ce Jeeranai jongla cu trei groase.
-Domnul Put mi le-a împrumutat.
-Domnul Put? Nu-mi spune că nu ai terminat raportul pe care mi l-ai trimis? Întrebă silueta înaltă în timp ce se îndrepta spre cantină, cu băiatul cu pielea deschisă în urmă.
-De fapt, trebuie să-l revizuiesc astăzi. Altfel, nu voi putea studia materialul. Am un examen în viitor. După ce vom studia azi, să luăm prânzul la cantină. Voi reveni la revizuirea raportului mai târziu.
-Ascultătorul a răspuns scurt, înainte de a pune o întrebare.
-Mai sunt şi alte sarcini? Având în vedere că era în al patrulea an, nu ar fi trebuit să fie atât de multe misiuni de îndeplinit.
-Încă două teme și încă cinci examene. Ochii lui negri se măriră de surprindere.
-Ce! Două lucrări și cinci examene? Pentru șapte materii?
-Sitangsu a răspuns scurt, fără ezitare.
-Ești în al patrulea an, Zo. De ce mai ai șapte materii?
Jeeranai era pe punctul de a țipa. De ce un student de anul patru precum Sitangsu, părea să se comporte de parcă n-ar fi învățat nimic în toți acești ani. Dar, din nou această metodă a fost, de asemenea viabilă: plătiți pentru toate cursurile simultan sau studiați până la absolvire. Universitatea ar beneficia cu siguranță de pe urma acestei abordări.
- Păi, doar subiectele care merită.
- Deci, când încep examenele?
- Săptămâna viitoare. Jeeranai își dădu ochii peste cap.
„În întreaga lume, există cineva la fel de norocos în dragoste ca mine? Acum că am început să fim un cuplu... da, partenerul meu are de cercetat, de editat raportul și apoi se scufundă în citirea cărților. Nu merge nicăieri fără o carte.” În mintea lui, Jeeranai protesta cu exclamații puternice, dar telefonul lui Sitangsu a început să sune atrăgându-i atenția. Cu o încântare evidentă, acesta a aruncat o privire către ecranul care afișa apelul de la mama lui. A zâmbit și apoi și-a îndreptat atenția către persoana care stătea lângă el.
-Sună mama, Joke. Poți să mergi mai departe și să comanzi mâncare? Cu aceste cuvinte, silueta zveltă a tânărului se așeză la o masă neocupată de la cantină și a începu să vorbească la telefon.
-Bună, mamă. Nu, nu am cursuri momentan. Sunt încă în campus, m-am oprit să vorbim și apoi plec la bibliotecă. Se apropie termenul limită, iar raportul este încă în așteptare. Încă nu am avut ocazia să citesc cărțile. Da, mă voi întoarce acasă după examenul final. Lasă-mă să verific când pot depune raportul.
Între timp, Jeeranai a rămas în apropiere, cu mintea tulburată. ,,Ce vrei să spui? În afară de a susține examenele pentru cinci materii și de a întocmi două rapoarte, tipul ăsta vrea să plece acasă imediat ce a terminat? Deci, unde mă încadrez în asta? Ce s-a întâmplat cu timpul nostru în care trebuia să ne cunoaștem? Unde s-a dus?”
-Ai nevoie de ceva de la Bangkok? Pot să-ți iau! A continuat Sitangsu, dar a simțit ochii aprigi ai lui Jeeranai ațintiți asupra sa. Și-a ridicat privirea spre silueta care stătea încă în apropiere. Expresia lui Jeeranai arată atât de deschis supărarea încât tânărul a fost nevoit să vorbească încet în receptorul telefonului.
-Mama, așteaptă o clipă. Te sun în curând. Iute, mâna lui dreaptă a încheiat apelul. Cu brațele încrucișate, Jeeranai îl privea intens. De îndată ce apelul s-a încheiat, tonul lui a devenit ferm.
-Ai de gând să pleci acasă?
-Da, odată ce am depus raportul. Răspunsul sincer a lui Sitangsu a fost atât de direct încât l-a făcut să se simtă neputincios și nu și-a putut înfrâna un oftat puternic de exasperare.
-Ce te deranjează, Joke? A întrebat Sitangsu nevinovat.
-Nimic! A replicat el fără să se întoarcă.
-Nu este nevoie să pari atât de enervat.
-Nu sunt enervat!
-Ah, da, dar nu este expresia ta obișnuită. Îmi poți vorbi despre orice. Suntem în proces de cunoaștere și vreau să aflu mai multe despre tine. Pentru cineva care era agitat, comportamentul lui s-a înmuiat brusc ca cimentul plin de apă transformându-se în noroi .
,,Doar lasă-mă să dispar! Viața este minunată, mai ales când Zo spune: începem să ne cunoaștem, se simte autentic când iese din gura lui. Râd din nou, la naiba... râd din nou, ce să fac?”
-Eu simt că ne lipsește timpul petrecut împreună. Jeeranai și-a menținut o expresie serioasă în timp ce a rostit o replică dramatică, de parcă spera să primească milă.
-Dar acum suntem împreună.
-Acum? Citești cărți, studiezi pentru examene și lucrezi la rapoarte.
-Dar te pregătești și tu pentru examene și lucrezi la rapoarte, nu-i așa? A contracarat Sitangsu rapid.
-Exact! Dar la sfârșitul semestrului, vrei să mergi acasă!
Jeeranai nu s-a putut decide dacă să fie mai supărat de examenele finale viitoare, sau de planul lui Sitangsu de a se întoarce în orașul natal.
-Mă întorc acasă în fiecare pauză de semestru.
-Deci când vom petrece timp împreună?
-Acum, presupun.
-Zo, tu...O trecere de la dispoziție bună la una rea, vechiul Joke bipolar, a revenit.
-S-ar putea să nu înțeleg pe deplin, dar încă ne vedem în fiecare zi. Încă mă iei de acasă, încă luăm masa împreună, iar seara, ne putem suna.
-Și crezi că este suficient? A întrebat Jeeranai sarcastic, dar celălalt a răspuns ferm și hotărât.
-Cred că este suficient.
,,S-a terminat, jocul s-a terminat.” Jeeranai scoase un oftat, puse cele trei cărți groase pe care le ținea pe masa mare de aluminiu și îi aruncă o privire.
-Îți mănânci prânzul și aștepți la bibliotecă! Am să vin să te văd după ore. Cu acea comandă scurtă, a părăsit cantina fără să fi mâncat absolut nimic.
,,Poate să-ți fie de ajuns, dar mie nu-mi este de ajuns, aștept de prea mult timp! Am înțeles, la naiba!” Sinele lui Jeeranai striga îndurerat.
Tocmai sunase clopoțelul, iar Prakan și-a folosit toată puterea pentru a ieșii în grabă din clădire și a-și găsi prietenul, care era ocupat să se laude cu relația lui care aparent intrase într-o nouă etapă. În clasă se răspândise o veste de la un martor care l-a văzut pe Joke certându-se cu Zo la cantina din cadrul departamentului IR.
„A aruncat o carte pe masă și i-a spus lui Zo să aștepte la bibliotecă”. A povestit un alt prieten, incidentul care a stârnit îngrijorare. Lui Prakan i-a fost greu să creadă, având în vedere că cei doi părea că au dus relația lor la un nou nivel. „De fapt, l-am văzut fumând pe terenul de fotbal”. A adăugat un alt prieten. De data aceasta părea adevărat, deoarece să sari peste cursuri și să stai singur pe terenul de fotbal în timp ce fumezi indica cu siguranță o dispoziție proastă. Lăsând în urmă clădirea departamentului de administrație, Prakan s-a îndreptat direct spre terenul de fotbal al facultății. În mod normal, în acel moment, locul era gol. Cu toate acestea, era o singură siluetă așezată în tribune. De la distanță, Prakan și-a recunoscut prietenul apropiat.
-Joke! Hei, Joke! Strigă Prakan cu voce tare, cu ochii cercetând împrejurimile. Însă, persoana apelată nu a răspuns, a continuat să privească în gol.
-Ce-i cu această aură întunecată? S-a apropiat și a întrebat, Prakan.
-Dacă ești conștient că e întunecată, și ști ceea ce se întâmplă, atunci nu te mai chinui și întoarce-te la școală! Se răsti Jeeranai, avertizându-l pe Prakan să nu-i testeze frustrarea. Dar Prakan era genul de prieten care nu dădea înapoi. Dacă ar fi trebuit să tacă, ar fi tăcut. Dar nu și-ar fi lăsat niciodată prietenul singur, pe terenul de fotbal, fumând îndurerat. Oftând, Jeeranai și-a dat seama că avertismentul său anterior fusese în zadar, deoarece Prakan,s-a așezat lângă el și a întrebat.
-Deci, care-i treaba? Ce-ai făcut aseară? Recunoscând nutilitatea amenințării sale anterioare, Jeeranai a răspuns, deoarece Prakan nu intenționa să plece de lângă el.
- Ei bine, o poți considera o mărturisire. Eu și tipul acela am avut o conversație.
- Da, ai menționat aseară că Zo te-a ales pe tine, în locul bobocului sau așa ceva.
Așa era, cu o seară înainte, Jeeranai se lăudase că a fost ales, dar nu explicase cum și pentru ce statut. În acel moment, pur și simplu nu se gândise prea mult la asta. El a presupus că nu avea de ce să-și facă griji, deoarece ideea că Zo l-a ales, suna mai bine decât ideea de a se cunoaște.
-El a sugerat să ne cunoaștem mai întâi.
- Ce? Să vă cunoașteți? Să știți ce?
- Să aflăm cum simt inimile noastre.
- Serios? Și ce ați aflat?
- De unde să știu? După ce a spus asta, l-am întrebat dacă aș putea fi iubitul lui. Mi-a spus că ar trebui să ne cunoaștem mai întâi și apoi să decidem dacă să devenim iubiți.
- Și ești de acord cu asta?
- Am de ales?
Prakan clătină din cap, cu ochii mari plini de neîncredere. Jeeranai pe care îi știa el, nu ar proceda de obicei în acest fel. Era greu de crezut că tipul dur pe care îl știa, îl va lăsa pe Sitangsu să-i facă asta.
-Superstarul departamentului administrativ este controlat ca o marionetă de un idiot de la departamentu IR?
Prakan a subliniat cuvântul „marionetă”, lăsându-l pe Jeeranai fără cuvinte din cauza sentimentului de jenă.
- Deci, care este planul tău acum?
- Ce altceva pot să fac? A răspuns Jeeranai iritat.
Tocmai când voia să explodeze, avea să-și amintească expresia inocentă și ochii limpezi ai lui Sitangsu, din acea dimineață. Jeeranai nu era dornic să discute chestiunea aceea, iar curiozitatea lui Prakan nu era prea ușor de suportat. Nu conta, cel mai bun prieten al lui avea să afle în cele din urmă.
-Și azi dimineață... începu el, făcând o pauză pentru a respira adânc, Idiotul ăla a menționat că, din moment ce este sfârșitul trimestrului, trebuie să se concentreze pe citirea cărților, să susțină examene și să pregătească rapoarte.
-Deja? Prakan s-a chinuit să facă legătura, până când a observat că privirea celui mai bun prieten al său se fixa pe el.
-Îl văd doar în timpul navetei de dimineață sau după-amiază și când mâncăm în cantină. Fără întâlniri private, fără ieșiri. A continuat Jeeranai și mai trist decât înainte.
-La naiba! Acordă prioritate studiilor dar se distanțează de viața lui? Vocea lui Prakan era plină de indignare, făcându-l pe Jeeranai să vrea să-l înjure. Cu toate acestea, înțelepciunea din cuvintele prietenului său, l-a pus în Nu putea să riposteze.
-Bine, doar calmează-te și așteaptă să se termine. Va fi mai mult timp odată ce se termină semestrul. A încercat Prakan să-l consoleze, creionând o imagine a unei lumi frumoase, în care cerințele semestrului școlar s-ar ușura și ar putea face tot ce își dorește. Voia să ofere confort, dar în schimb a primit o expresie profund îngrijorată de la prietenul său apropiat.
-Se întoarce acasă.
Întâlnirile lui Zo și Joke în afara școlii, au fost puține, iar revelația despre situația orașului natal al lui Sitangsu a afectat și mai mult starea de spirit a lui Jeeranai.
-Oh! Și unde locuieşte? Prakan știa doar că Sitangsu este din regiunea de sud. Îl tachinase chiar despre pielea lui deschisă, că nu era obișnuit cu climatul ecuatorial.
-A răspuns Jeeranai sec. Ascultătorul dădu din cap.
-Ei bine, se pare că nu este la ecuator, dar totuși... la naiba! Joke a vrut să-l ducă pe Sitangsu la BangSaen, dar distanța dintre aceste două locații era de 900 de kilometri.
-Te gândești să duci un copil din Marea Andaman în Golful Thailandei, omule? L-a întrebat Prakan nedumerit.
-Da, de ce?
-De ce? Marea Andaman este mai uluitoare decât Golful Thailandei!
-Vreau să aflu dacă e mai bine sau nu! Am motivele mele. A rostit Jeeranai neclintit.
-Dacă cauți o experiență uimitoare, mergi la Siam Park! Are și mare, la naiba! Prakan îl certa, dar Jeeranai a rămas tăcut. Era clar că era întotdeauna precaut când era vorba de chestiuni legate de Sitangsu.
-Bine, este timpul să încerci să-ți îmbunătățești un pic starea de spirit. Tristețea nu durează veșnic, ploaia se oprește în cele din urmă. Uitați de faptul că nu vă puteți vedea de la sfârșitul trimestrului și în perioada următoare când Sitangsu se întoarce acasă. Încearcă să-l scuturi înainte să se blocheze. Și când se întoarce Zo din Krabi?
-Nu știu. Nu am chef să vorbesc cu el! A răspuns Jeeranai dezarmat.
-Ești un mincinos. Ai spus că nu ai chef, dar apoi i-ai făcut cu mâna când a trecut și ai fugit să-l vezi. Îl mustră Prakan, făcându-l pe Jeeranai să ofteze adânc. S-a prăbușit pe spate în scaunul tribunei, simțindu-se din ce în ce mai îngrădit de timpul limitat care-i mai rămăsese la facultate. Asta îi provoca un sentiment de neliniște.
-Un alt semestru este aproape de sfârșit. Următorul va fi ultimul. Mă tem că lucrurile se vor schimba...
Pentru prima dată, Prakan a văzut oboseala gravată peste tot, pe chipul și în gesturile deznădăjduite ale tânărului. Oboseala lui Jeeranai era evidentă și pentru prima dată, cineva ca el și-a mărturisit temerile. Colțurile inimii lui erau învăluite în întuneric. Dacă inima lui Sitangsu nu s-ar putea întoarce spre el, ar exista o șansă pentru ei după părăsirea universității?
-Chiar îmi este frică. Chipul lui Jeeranai a rămas inexpresiv, totuși sprâncenele lui încruntate spuneau multe.
Din ziua în care trântise cartea pe masa cantinei, conversațiile lor deveniseră rare. Deși fizic erau împreună, o atmosferă de liniște i-a cuprins. Sitangsu era foarte conștient de această abatere, dar ori de câte ori încerca să întrebe, răspunsul primit era sec.
- Nu... e în regulă. Sunt stresat în legătură cu raportul. Am spus că e în regulă!
- Concentrează-te doar pe munca ta, nu-ți face griji pentru mine. Tânărul a oftat, aruncând o privire scurtă către bărbatul care îl însoțise sâmbătă la bibliotecă pentru a se pregăti pentru examenele din săptămâna următoare. Jeeranai stătea printre rafturile falnice de cărți, cu capul în jos și citea cartea pe care tocmai o ridicase. Dar a citit mai puțin de un minut înainte să o returneze și să aleagă alta. Acest stil de a lectura, nu indica o dispoziție bună. Sitangsu și-a mutat atenția înapoi spre cartea lui, realizând brusc că cei doi prieteni cei mai buni ai săi, îi urmăreau cu atenție de la masa vecină. Pruska și Alongkot au fost prinși cu garda jos, iar unul afișa o expresie batjocoritoare, în timp ce celălalt i-a oferit un zâmbet în semn de scuze.
- Am observat că te-ai uitat la Joke.
- Nu este într-o dispoziție bună. A explicat Sitangsu.
- De ce, ce se întâmplă?
- Nu e într-o dispoziție bună, dar văd totuși că fața lui arată la fel ca de obicei. A remarcat Alongkot.
- Acesta nu este comportamentul lui obișnuit. L-am întrebat dacă îl deranjează ceva, dar a tot negat. Când l-am întrebat din nou, a menționat stresul în legătură cu raportul său. Rapoartele pot fi provocatoare, nu? Ești aproape de Pokrong, nu-i așa? Poate ai putea oferii ceva ajutor.
- Raportul lui este dur. Ce pot face pentru a-l ajuta? Toată lumea se luptă cu lucrările și examenele chiar acum.
Deși începea să se deschidă, Alongkot încă nu părea să fie complet de acord.
-Înțeleg că toți sunt sub presiune, dar când sunt stresat, el mă ajută. Așa că atunci când este stresat, vreau să fac același lucru pentru el.
-Cum îl vei ajuta? Dacă nu te descurci singur...
,,Eh! Nemernicul ăsta!” Alongkot era pe cale să-și bată joc, dar Pruksa stând lângă el, i-a acoperit gura cu mâna, apoi s-a întors către Sitangsu.
-La sfârșitul semestrului, roagă-l să mergeți într-o excursie.
-Nu este posibil pentru că trebuie să merg acasă.
-Ce zici de Joke?
-Va fi în continuare la Bangkok.
-Deci, la sfârșitul semestrului, amândoi aveți locații diferite, unul aici și altul în Krabi? A insistat Pruksa.
-Da, corect. A confirmat Sitangsu.
-Atunci înțeleg de ce este stresat Joke. A concis în cele din urmă Pruksa. Mâna lui a părăsit gura lui Alongkot, pentru a-i legăna capul. Totul era prea jalnic pentru Jeeranai, care a trebuit să navigheze pe calea cea mai dificilă a iubirii. Uneori, să iubești pe cineva care nu te iubește, poate fi mai ușor decât să iubești pe cineva care nu a iubit niciodată, pe cineva ca Sitangsu.
-Știi, Pat? Spune-mi, ca să-l pot ajuta. Întrebă Sitangsu repede, cu o expresie serioasă și hotărâtă, dornic să ușureze povara evidentă a lui Jeeranai. Pruksa se uită direct la el.
-Zo, tu și Joke vă întâlniți, nu?
-Hai să-i spunem că ne cunoaștem mai întâi, să nu spunem întâlniri. Dacă află alții, Joke va fi nefericit. Pruksa a ales să nu menționeze că întreaga universitate știa deja, că cei doi erau într-o relație. Cine a răspândit vestea? Cine altcineva decât minunatul Tizzy?
-Da, tu și Joke ați început să vă cunoașteți și pe măsură ce vă cunoașteți, el vrea să fie mai mult cu tine.
-Dar astăzi, am fost chiar să-l văd și mi-am făcut o programare cu el aici, la facultate.
-Când vă vedeți așa, s-ar putea să vrea mai mult de la fiecare întâlnire.
-Asta înseamnă că vrea să petreacă toată ziua cu mine? A întrebat Sitangsu nevinovat.
-Cam aşa ceva. Pruksa nu a vrut să intre în detalii, el doar a sugerat să găsească modalități de a fi împreună mai des. Restul depindea doar de capacitatea lui Jeeranai.
-... Sitangsu a înțeles doar într-o oarecare măsură, așa cum nu era pe deplin sigur ce își dorea cealaltă parte. Pentru că Jeeranai nu comunicase nimic, nu dezvăluise ceea ce dorea să afle. Prin urmare, Sitangsu a rămas nesigur.
-Să ne vedem în fiecare zi, să vorbim zilnic ar putea fi suficient pentru o persoană, dar pentru cealaltă, ar putea fi prea puțin. Atunci, ce crezi că ar trebui să fac?
Sitangsu clipi nevinovat și se adresă lui Alongkot, care era pe cale să vorbească. Cu toate acestea, Pruksa l-a împiedicat împingându-i o bucată de hârtie în gură, apoi a luat mâna prietenului său și a început să-și spună planul.
-Înainte să te duci acasă, acordă-i mai mult timp.
La plecarea de la bibliotecă, Jeeranai a condus să-l ducă pe Sitangsu înapoi în apartament. Amândoi aveau numeroase cărți la care sa lucreze pentru rapoartele lor. După ziua de azi, ar trebui să se concentreze pe examenele finale și nu s-ar mai putea vedea în fiecare zi.
Mașina era deja parcată în parcarea complexului. Mâna albă a desfăcut centura de siguranță și o pereche de ochi frumoși s-au uitat la persoana care stătea în continuare tăcută. În acest timp, ei nu comunicaseră aproape deloc.
-Joke nu trebuie să mă iei săptămâna viitoare. Pot să merg singur la examen.
-Dar ziua examenului este aceeași pentru amândoi. A început Jeeranai, dar nu a terminat fraza. Sitangsu a clătinat din cap.
-Nu este nevoie. Poți să pleci, iar eu pot să merg singur. Când termin, nu te voi aștepta. Când termini, du-te acasă și odihnește-te.
-Nu am nevoie de pauză și nici de odihnă! A replicat brusc Jeeranai, cu faţa încreţită de indiferenţă. Persoana de lângă el a scos un oftat ușor, mâna lui atingând brațul mare înainte de a vorbi pe un ton blând.
-Ești foarte tensionat de data asta, știi?
-Sunt la fel ca întotdeauna!
-Sunt îngrijorat pentru tine, Joke.
Persoana care era pe cale să se enerveze a fost surprinsă. Ochii lui au aruncat o privire spre tipul care se înroșise din cauza afirmației atât de directe.
-Serios?
-Da, foarte serios. O pereche de ochi frumoși și calzi au evitat contactul vizual direct, privind în altă parte. Dar, o mână puternică i-a ridicat bărbia, făcându-le privirile să se întâlnească.
-Zo, ești îngrijorat pentru mine?
-Doar un răspuns scurt, dar inima lui Jeeranai a explodat. Ochii săi se plimbau pe fața albă. Acest chip, acei ochi limpezi, acele buze tandre, tânjea să le revendice ca fiind ale sale. Zo, pot să te sărut?
-...Sitangsu era pe cale să protesteze, dar cealaltă parte a intervenit repede.
-Geamul mașinii este din sticlă cu sens unic.
-Asta e bine. Se auzi o voce blândă.
La început, căldura i-a atins ușor buzele, iar Sitangsu a fost puțin încordat câteva secunde. Cu toate acestea, el s-a relaxat treptat, acceptând contactul blând pe măsură ce se obișnuia cu afecțiunea lui Jeeranai pentru el.
A fost a treia oară, al treilea sărut al lui Joke. De data aceasta, buzele bărbatului au zăbovit, întinzându-se încet, de parcă ar fi vrut să-și graveze fiecare secundă care trecea în inima lui, o amintire de neuitat. În cele din urmă, el s-a îndepărtat tandru. Sitangsu deschise ochii și ridică privirea, găsind ochii misterioși ai lui Jeeranai încă fixați asupra lui. Ochii aceia au rămas la fel de adânci și plini de dragoste ca întotdeauna.
-Joke, nu te stresa prea mult și concentrează-te pe examene.
Jeeranai nu intenționa să facă promisiuni, dar expresia rugătoare din ochii lui Sitangsu l-a determinat să-și de-a acordul. În consecință, dădu din cap iar buzele frumoase care tocmai fuseseră gustate, s-au ondulat într-un zâmbet strălucitor și dulce.
-Atunci, după ce s-au terminat examenele și ai depus raportul, ne vom întâlni.
-Ne întâlnim? Ce vrei să spui? Nu te mai duci acasă?- Voi pleca acasă, dar înainte de a pleca, voi petrece o zi cu tine.
Era ca și cum o inimă ofilită primea nutrienți, accelerându-i creșterea. Jeeranai era pe cale să întrebe mai multe, dar silueta zveltă deschise rapid portiera mașinii și ieșii, stând acolo cu un zâmbet, afișat pe fața frumoasă.
-Concentrează-te să studiezi pentru examene și să lucrezi la rapoartele tale. Nu-ți lăsa notele să sufere pentru că ești preocupat de gândul că nu mă vezi!
-Și dacă notele mele se îmbunătățesc, ce primesc? Întrebă Jeeranai iute, cu ochii plini de nerăbdare.
-Nu sunt sigur, dar voi lua în considerare acest lucru. A venit răspunsul, la pachet cu un zâmbet larg. Înainte ca Jeeranai să poată spune altceva, silueta zveltă a intrat în grabă în clădire. În urmă, a rămas un zâmbet pe chipul lui Jeeranai care părea de neoprit.
,, Semestrul acesta, notele mele trebuie să se îmbunătățească! O să fac totul, voi face să se întâmple!”
Despre Kiri Danika
Am o mare pasiune pentru tot ce este frumos în lumea asiatică. Iubesc și eu cultura asiatică și tot ce ține de aceasta, de la tradiții și obiceiuri până la cinematografie și literatură.
Această pasiune, pe care chiar o pot numi hobby, mă încântă zilnic, mă relaxează și îmi permite să mă descopăr, să mă înțeleg mai bine. E o adevărată plăcere care chiar mă face să uit problemele de zi cu zi!
Cu toate că vara îmi place să merg la mare, prefer totuși drumețiile la munte. Ghici ce?! Îmi place fotbalul, sunt microbistă! Hi hi
Comentarii