IUBIREA SOARELUI: PANSAENG – BLUE (2023) – CARTE
Titlul Original:
Love of the sun (พนักงานดีเด่นของพันแสง)
Genul Cărții: 18+, BL (LGBTQ+), Romantic
Limba Nativă: Thailanda, Capitole: 26
Rating Conținut: 18+ - Restricționat (nuditate, violență, blasfemie etc)
Autor: Faddist
Publicată în: Octombrie 2023
Traducere și adaptare: Kally
Rezumat:
Aceasta este o altă poveste din universul Love Sindrom și este pentru prima dată când Yoenim colaborează cu un alt autor pentru a scrie o carte ce aparține acestui univers.
Pe Pansaeng și Bannawit îi știm din povestea „Love of the sun”. Pansaeng fiind fratele lui Rappe iar Bannawit prietenul lui Rattikal.
PANSAENG sau PAN este viitorul președinte executiv al fabricii de lapte a tatălui său. Dar se pare că tatăl său refuză să-i dea fabrica deoarece mai întâi trebuie să rezolve problema scăderii producției fabricii de lapte pentru a deveni președinte. Pan a investit în departamentul de ambalare a laptelui. Acesta află că cauza principală a non funcționari departamentului este BANNAWIT sau BLUE, angajatul care îi fascinează pe toți. Dar Blue a luptat mult până a putut obține un loc de muncă.
Pansaeng vrea să atenueze cauza principală și acesta se hotărăște să coboare în departamentul de ambalare dar ca un angajat obișnuit. Însă Pan nu știe că Bannawit nu era o persoană care să fie ușor influențată de cineva.
Atât Pansaeng cât și Bannawit sunt doi playboy care ajung să devină parteneri sexuali. Ce se va întâmpla când cei doi se îndrăgostesc dar niciunul dintre ei nu ia inițiativa pentru a-și clarifica relația. Când secretul lui Pan iese la iveală Blue decide să demisioneze iar Pansaeng riscă să își piardă funcția.
Oare va putea Pan să își rezolve problemele personale dar și problemele fabricii de lapte.
Capitolul PROLOG: CAMERA PERSONALULUI - (+18)
- Ah... ah! Cămașa!
- Ah, uh, Blue, ușor... Uf...
- Umm... ah.
- Ah... Cămașa mă încurcă.
Gemetele a doi oameni s-au auzit într-o cameră mică pătrată, camera avea un pat în mijloc, o masă cu scaune și un aparat de aer condiționat nu prea nou, dar totuși încă funcționează foarte bine. Cei doi au reglat temperatura aerului condiționat la mai puțin de douăzeci de grade, dar cei doi era atât de fierbinți încât aerul condiționat nu ajuta cu nimic.
- Hmm... coboară-ți vocea, a spus persoana de deasupra, dar mișcările lui nu au încetat pentru a liniști pe omul care gemea sub el.
- Este excitant, ah... Persoana albă de dedesubt și-a întors capul într-o parte și apoi gemu.
- Hm. În ceea ce privește persoana de deasupra, el nu a negat, a recunoscut că a fost cu adevărat excitant.
Poc! Poc!
Zgomotul patului lovindu-se de peretele camerei se auzea din cauza forței impactului. Când a auzit că sunetul puternic nu era doar de la geamăt, Bannawit poreclit Blue, și-a relaxat încet forțele, brațele lui puternice s-au mișcat și au tras de talia celeilalte persoane până la capătul patului.
- Ah... Făcând această mișcare îl face pe cel de dedesubt să țipe și să geamă mai tare decât înainte.
- Hm... Întoarce-te puțin, spuse Bannawit în timp ce îl întoarse cu spatele.
- Ugh, pune-l înăuntru, a strigat o altă persoană, întorcându-și capul înapoi, Bannawit a coborât și a stat la marginea patului.
- Um...
- Ahh... ah, gemu încet Bannawit în timp ce își introducea penisul în canalul dulce al persoanei care se târa în genunchi cu spatele întors spre el. Penisul dur treptat a dispărut în corpul celeilalte persoane.
- Mm, gemu Bannawit în gât apoi și-a ridicat capul sus după ce penisul a intrat în sfârșit în canal.
- Este incitant. Ah... mișcă-te. Persoana de jos a vorbit în timp ce-și misca șoldurile.
- Hm... nu face zgomot, spuse Bannawit și își mișcă talia.
- Ah! Persoana care se târa dedesubt și-a acoperit gura cu mâna pentru a-și reține un geamăt așa cum a spus Blue dar este dificil să-ți ții gura închisă, dar oare ar putea ajuta asta? La naiba! În momentul în care Blue sa mișcat a fost atât de palpitant.
- Ah... ah... Bannawit apucă talia celeilalte persoane și se mișcă în cercuri în timp ce îi strânge fundul rotund cu putere. Un geamăt dulce și răgușit se auzi. O mână puternică îl apucă din nou de talie si se mișcă puternic înăuntru și în afară în timp ce se concentrează pe punctul sensibil al cuiva, el a intrat adânc pentru a saluta pe cealaltă persoană cât mai profund posibil. De fiecare dată când îl lovea in acel punct, cealaltă persoană trebuia să-și rețină un geamăt până când aproape îi curgeau lacrimile.
- Ah, ah... Persoana care a promis că nu va face zgomot a trebuit să-și rețină la maxim gemetele. A vrut să țipe când aproape atingea raiul, dar cealaltă persoană părea să știe asta dar înainte să poată țipa, gură ia fost închisă.
Și cum poate fi atât de talentat încât să nu-și poată ține gura?!
Ar trebui chiar să geamă în semn de laudă pentru acest sex picant.
- Um... ah.
Nu știu cât timp a trecut sau ce ora este acum? Ambii sunt încă aici împreună într-o cameră îngustă prinșii în activități cu un ritm foarte picant și pasional, până într-un moment în care corpul înalt al unei persoane cu pielea întunecată se apasă mai adânc în corpul persoanei care îl susține de fiecare dată.
- Ahh... ah. Proprietarul geamătului a eliberat apa de dragoste peste propria mână.
- Mm. Bannawit și-a ridicat capul și a gemut. El a intrat și ieșit din canalul dulce al partenerului său în seara asta după bunul plac, înainte de a se retrage încet.
- Uf! Cealaltă persoană și-a mișcat și el talia și a gemut în timp ce înțelepciunea se îndepărtează.
- Ți-am spus să nu faci zgomot, a spus o voce adâncă în timp ce își scotea singur prezervativul.
- De ce este interzis? Blue este atât de fierbinte, a spus o altă persoană înainte de a se întoarse pentru a-l înfrunta din nou pe Bannawit.
- Știu că sunt fierbinte. Dar gemetele pot fi auzite și în camera alăturată, a spus Banrawit, apoi s-a mutat să-i sărute liniștitor obrazul celeilalte persoane.
- Cei din camera de alături sunt în tură. Știu pentru că sunt prietenul lui. Cealaltă persoană a răspuns și a zâmbit la fel de liniștitor.
- Totuși, pereții de aici sunt subțiri. Colegul de cameră s-ar putea întoarce, a spus Bannawit.
Nu știa pe cine să dea vina, pe pereții subțiri sau să dea vina pe propria lui excitare pentru că își face partenerul să geamă ca un nebun. Dar serios, Bannawit nu vrea să se învinovățească prea mult. Cum poate o persoană atât de fierbinte că el să se rețină, zidurile căminului fabricii ar trebui să fie puțin mai groase.
- Când vor renova camerele, voi face o propunere, a spus persoana care stătea cu picioarele încrucișate.
- În această situație, ar fi mai bine să construiască un nou cămin, a spus Bannawit.
- Hai, crezi că ar trebui să continuăm din nou? a întrebat o altă persoană.
- Aș vrea să continui, dar mâine trebuie să muncim, om deștept, a spus Bannawit și a frecat ușor capul celeilalte persoane.
- Uau, ce păcat, a spus celălalt.
- Hai să ne revedem, a spus proprietarul vocii răgușite și a zâmbit pentru a atrage inima celeilalte părți dar cel care a primit zâmbetul nu a vrut să-l ierte, a vrut să se elibereze încă o dată.
El crede că Blue este persoana cu care merită cel mai mult să facă sex. La început, s-a uitat doar la formă și aspect. Doar gândul să te culci cu o persoană frumoasă cu o siluetă bună ca aceasta o dată ar fi bine. El recunoaște că gustul sexului la care se aștepta și ceea ce a primit a fost mult mai mult decât credea.
Atât de mult... încât vrea să-l primesc din nou nu doar o dată. Nu... de multe ori.
- La ce oră termini mâine, Blue? a întrebat persoana care poartă cămașa.
- Cred că pe la ora 20:00, a răspuns Bannawit.
- Nu la ora cinci ar trebui să termini? Persoana care poartă cămașa s-a mișcat să îmbrățișeze rugător persoana care se îmbrăca.
- Nu suporți gândul de a sta departe mine? Spuse Blue.
- Nu mai suport, a răspuns celălalt, îngropându-și nasul în mușchii brațului, chiar dacă era o cămașă aspră care îl bloca el simțea cât de tari sunt acei mușchi. Cu siguranță... aproape că ar fi mușcat acei mușchi tari dacă Bannawit nu l-ar fi oprit.
- Probabil că se va deschide o nouă linie și va trebui să stau și să verific, a răspuns Bannawit.
- Va lucra Blue pentru a obține un premiu pentru angajatul excepțional? a spus cealaltă persoană.
- Nu mă aștept deloc la niciun premiu. Nu știu dacă merit. Ce în acest an se va da acest premiu? a răspuns Bannawit.
- Știu că în acest an vor oferi multe bonusuri angajaților. Este și aniversarea a douăzeci de ani a fabrici, a spus o altă persoană și s-a îndepărtat de brațul puternic.
- Chiar? Bannawit nu a răspuns prea mult. Doar a sperat că poate îl va primi și el și a ieșit din acea cameră.
✨...✨...
- Am auzit că Suriyapalanon depune toate eforturile pentru a deschide o nouă linie.
- Proprietarul acestui loc? Bannawit sa întors și a întrebat.
- Da, am auzit că la petrecerea de Revelion care urmează o să fie prezent și președintele principal.
- Hm... Spuse Bannawit. Nu știe cine este marele președinte și nu știe cum arată micul președinte. Sincer, Bannawit nu a fost niciodată interesat de consiliul de administrație și mai credea că oamenilor de sus nu le păsa prea mult de un angajat de nivel scăzut ca el.
- Această familie este foarte bogată. Au un hotel faimos în Chonburi care tocmai s-a deschis am auzit că este chiar lângă mare, a spus tehnicianul.
- Are un hotel și o fabrică de lapte? Bannawit se încruntă și întrebă, înțelegând că oamenii bogați au multe afaceri. Dar dacă se ajunge la punctul în care ambele au de lucru, hotelul și munca în industria alimentară ar fi mai profitabilă decât credea el.
- Da, Suriyapalanon este foarte bogat. Blue nu știe?
Blue clătină din cap ca răspuns.
Cum poate fi egal cuvântul bogat pentru fiecare persoană în parte? Suriyapalanon care este bogat trebuie să-și dorească să fie mai bogat pentru că conduce mai multe afaceri. În plus, dacă va deschide noi linii de producție, salariile și cheltuielile au fost calculate și este suficient că să înțeleagă ca proprietarul este priceput.
Bannawit nu-și putea imagina o familie foarte bogată așa cum a spus cealaltă persoană. Dar Bannawit se gândi în capul lui că dacă este atât de bogat încât deține această fabrică. Primul lucru pe care ar vrea să îl ceară este să facă pereții căminului personalului mai groși decât înainte și ar vrea să înlocuiesc și acel pat care se clătină.
Blue vrea să fie cu adevărat fierbinte, dar trebuie să o facă încet pentru că pereții sunt subțiri. Bannawit este foarte dezamăgit!
Capitolul 1: PANSAENG SURIYAPALANON
Suriyapalanon este o familie bogată și are o afacere stabilă din generația bunicului. Când vine vorba de generația tatălui care sa implicat cu în afacerea familie, el ajută la promovarea și mai mult a bogăție familiei Suriyapalanon care a fost întotdeauna acceptată și lăudată, chiar dacă această țară are un grup de oameni de afaceri de succes. Cât succes au avut? Încă se vorbește despre Suriyapalanon în rândul acestor grupuri.
Este adevărat că fondatorul primei afaceri a familiei a murit în urmă cu mulți ani, dar afacerea lui Suriyapalanont este încă înfloritoare. Vânzările sunt încă în creștere, iar sub grija moștenitorului din a treia generație, se pare că există tendința de a creste vertiginos. Modernitatea și noutatea sunt aplicate în afacerile care există de zeci de ani. Chiar dacă a treia generație nu era foarte învârstate, mulți dintre bătrânii din companie au considerat că este lipsit de experiență, dar de-a lungul timpului în care tatăl l-a lăsat să se ocupe de afacerile bunicului, vânzările nu au scăzut niciodată. Din cauza asta, oameni bătrâni care au spus că tineri păreau să aibă puțină experiență acum nu puteau spune mare lucru.
- Vei deschide o altă filială în Chonburi, nu vor fi probleme, nu? a spus vocea profundă a tatălui.
- Nu, a răspuns Rappe, fiul cel mare al lui Phasakorn Suriyapalanon.
- Bine, a rostit tatăl numai un cuvânt scurt. S-ar putea să nu sune ca un compliment. Dar faptul că șeful casei i-a spus acest cuvânt fiului cel mare se presupune că tatăl îl admira.
- Călătorește des ai grijă de tine, mama este îngrijorată de aceea voi găsi pe cineva care să aibă grijă de tine, a spus mama. Apoi a scos mâncarea preferată și a pus-o în farfuria fiului său cel mare.
- Mulțumesc, dar este mai convenabil pentru mine să merg singur, a răspuns Rappe și i-a zâmbit mamei sale. Privirea în așteptare a mamei lui l-a făcut să trebuiască să zâmbesc puțin mai larg decât înainte. Dar nu a fost un zâmbet din inimă.
- Dar mama vrea să fii de partea ei măcar o dată. Ești liber lunea viitoare? Mama și-a întrebat fiul.
- Mamă, poți te rog să-l lași să se odihnească o săptămână? a rugat vocea veselă a fiului cel mic. Dar stăpâna casei nu a cedat încă. Intenția ei fost de ai găsi o parteneră fiul cel mare.
Ea încercă să-l căsătorească pe Rappe, fiul cel mare, o persoană talentată și viitorul lider al familiei, să aibă o femeie bună alături de el. Dar fiul ei a fugit mereu de femeia pe care mama lui i-a găsit-o cu greu.
- Mama este îngrijorată, ești singur de multă vreme, fiule, ai deja treizeci și cinci de ani.
- Se vă putea căsători la 40 de ani, mamă, spuse Phontawan, dar mama îl privi cu înverșunare. Indicând că nu-i plăceau cuvintele fiului mai mic.
Când s-a uitat la fiul său cel mare, a fost nemulțumită de comportamentul lui liniștit.
- Când vei avea timp liber, să treci mai des pe acasă. O voce profundă se auzi din capul mesei.
- Da. Rappe tocmai a acceptat.
Rappe este fiul cel mare al familiei. El este unul dintre moștenitorii generației de 3 din această familie. Un tânăr de 35 de ani care nu se temea și nu avea vreo reacție specială la cuvintele sau la privirea tatălui său. Ochii lui erau ascuțiți se uita în continuare doar la mâncarea pe care dorea să o mănânce. Degetele lui subțiri țineau corect furculița și cuțitul. Expresia lui Rappe era încă aceeași dar el tot a continuat să mănânce.
Rappe se ocupă de afacerea principală a familiei. Asta e afacerea hotelieră, afacerea care exista de pe vremea bunicului său. Bunicul lui a început afacerea și a fost foarte priceput și a știut cum să câștige bani. După aceea bunicul ia dat pentru o perioadă afacerea lui Phasakorn să se ocupe până când la un moment dat și-a fost dată lui Rappe să se ocupe de toate problemele legate de hotel. Iar Rappe a avut grijă de afacere foarte bine.
Este cel mai mare moștenitor al familiei și nu a dezamăgit niciodată pe nimeni.
La un moment dat, multe voci spuneau că el este o persoană asemănătoare cu bunicul lui în gândire, pricepere, perspicacitate și calm.
Oh! Dar trebuie să ridice problema căsătoriei așa cum se aștepta mama lui dar Rappe încă nu poate face asta pentru mama lui.
- Deci, ce va face Phon în continuare? Va deschide restaurantul cu prietenii săi? Mama s-a întors să-l întrebe pe fiul ei cel mic.
- Am vorbit cu un prieten despre deschiderea unui bar de noaptea și a unui restaurant pe timp de zi, i-a spus Phontawan, fiul cel mic, mamei sale cu un zâmbet pe față.
Pentru că este cel mai mic copil Phontawan se pricepe la cerșit, este iubit și adorat de toți cei din casă chiar dacă avea deja douăzeci și cinci de ani dar este încă văzut ca un copil, el este cineva care trebuie întotdeauna îngrijit de tatăl și mama sa.
Un zâmbet îi împodobea fața de fiecare dată când vorbea cu Phontawan, iar tatălui și mamei lui îl plac în special pe Phontawan pentru personalitatea sa. Dar pentru el nu există deloc dorința de a conduce o afacere de familie. Phontawan iubește distracția și îi place libertatea. I-a spus tatălui său că vrea timp să-și găsească singur drumul. La scurt timp după absolvire, el i-a cerut tatălui său să-l sprijine în deschiderea restaurantului său, iar tatăl și mama lui iau urmat din nou dorințele lui Phontawan, ca de obicei.
- Și despre fabrica de lactate, pot să am încredere în tine? Vocea profundă a bărbatului care stătea în capul mesei a vorbit după ce Phontawan și mama lui s-au liniștit.
- Dacă tata vrea să o fac, o voi face. Vocea răgușită a persoanei care era în mijlocul mesei se uită la tatăl său și a oftă fără a se ascunde.
- Vreau să se rezolve problema într-o lună sau două. Apoi voi demisiona din funcția mea, a spus tatăl.
- Tată, renunți la funcția ta și mă lașii pe mine?
„...!” Tatăl a rămas uluit pentru că nu se aștepta ca fiul său să facă o astfel de asociere. Era adevărat că fabrica lui ar trebui să aparțină copiilor săi, dar cineva care a construit-o cu propriile mâini încă nu avea încredere în al doilea fiu pentru a deveni un executiv, pentru că acest copil nu și-a câștigat încă încrederea în această măsură.
- Probabil că nu. Bătrânii de la fabrică și-ar fi rupte gâtul dacă ai face asta, a spus al doilea fiu fără teamă.
Afacerea cu lactate pe care a spus-o șeful casei este o afacere de producție și vindere a laptelui de soia, persoană mai învârstă este harnică și a înființa o fabrică pe cont propriu.
Așa e... Fabrica de lapte a fost construită de tatăl lor.
Cât despre hotel, era ceva de care tatăl lor s-a ocupat cu bunicul lor.
După ce afacerea hotelieră a crescut bine și a existat un profit substanțial. A doua generație descendentă a lui Suriyapalanon sau capul familiei ia venit o idee, a văzut că industria alimentară era legată de laptele de nuci galbene și că va avea ocazia să crească în viitor. Așa că a început și a plănuit să facă o nouă afacere de care tatăl lor era mândru.
Șeful familiei a început să primească rapoarte de la bătrânii companiei încă de luna trecută că fabrica de lapte a avut probleme cu producția, neputând produce atât de repede pe cât și-au dorit clienții dar nimeni nu a putut afla care este cauza. Așa că se aștepta ca al doilea fiu al casei care este pe cale să preia afacerea să se ocupe de această problemă. Sperând că, dacă se descurcă bine, el se va retrage și îl va lăsa pe al doilea fiu PANSAENG să se ocupă de fabrica de lactate așa cum l-a lăsat pe fiul cel mare să aibă grijă de afacerea hotelieră.
- Oh... de ce trebuie să vorbim despre lucruri stresante? Eu spun că ar fi mai bine să mâncăm și să vorbim despre muncă în altă parte, a spus frumoasa femeie a casei, luând carnea de pește și așezând-o în farfuria soțului ei într-o manieră liniștită. Ea a observat în secret comportamentul celui de-al doilea copil și trebuie să spună că era tulburat.
El fusese rechemat din străinătate cu mai puțin de un an în urmă. Chiar dacă era mai mic decât fratele său mai mare, încă nu se ocupase de treburile familiei și nu prea voia să se ocupe de asta. Visul lui era să fie muzician. Dar lui ia fost destinat să fie executiv.
Al doilea fiu a plecat la studii în străinătate. A absolvit ambele diplome de licență și un master în administrarea afacerilor ca fratele lui mai mare, dar nu era foarte interesat de asta. Când s-a întors, tatăl său a vrut să-și arate abilitățile, ceva care să-i dea greutate în conducerea fabricii de lactate și apoi se pare că Budha este destul de amabil să arunce problema la timp. Dar Budha trebuie să fi uitat să ofere și o soluție.
- Au trecut trei sau patru luni dar încă nu găsesc niciun motiv. Cum pot să rămân calm? Consiliul executiv m-a presat să fac corecturi. Cum poți să stai doar în birou și să nu faci nimic? a spus Phasakorn, deși nu a ridicat tonul, vocea lui era expresivă în mod clar și critică.
Acest fiu nu era chiar ceea ce își dorea șeful casei. Nu... era deloc ceea ce și-a dorit. Prietenii cu care fiul său a plecat la studii sau întors la muncă. Fabrica de lapte este crudă. Cât despre cel de-al doilea fiu rătăcitor care a stat și a respirat liber mulți ani, s-a întors recent în Thailanda și a lucrat doar o jumătate de an, în acea jumătate de an, al doilea fiu nu a făcut nimic decât să rătăcească prin provincii.
- Sunt oamenii care lucrează de mulți ani și încă nu știu. Cum vrei să știu totul în șase luni? a spus persoana care stătea între fiul cel mai mare și cel mai mic. Ochii săi serioși s-au uitat în ochii tatălui său și pentru o clipă a văzut că tatăl său era nemulțumit.
- Tu! strigă o voce adâncă din mijlocul grupului.
„...” Dar al doilea fiu doar a ridicat din umeri. Nu a continuat cu cuvintele lui pentru că fratele său s-a uitat înverșunat la el, iar chestiunea fabrici de lapte a fost complet închisă pentru că mama a încercat să schimbe subiectul de conversație dar ochii tatălui se uitau la el și era clar că furia i s-a ridicat la cap chiar și după ce masa sa terminat.
Nu era un om mândru ca Rappe, care era copilul cel mai mare
El nu este o persoană afectuoasă și strălucitoare ca Phontawan, care este cel mai mic copil.
El este Pansaeng doilea fiu al familiei Suriyapalanon.
Pansaeng ține o țigară în mână și își aruncă ochii în față în grădina casei mari care este întotdeauna frumoasă. Mama lui era foarte bună să aibă grijă de ea. Fumul de țigară ieșea din gură și se ridică în aer în atmosfera revigorantă a grădinii mamei. Ochii ascuțiți urmăresc fumul de țigară.
- Tata, îți va da compania de aceea este atât de stresat, Pan? Frățiorul stătea întins pe un șezlong cu telefonul mobil în mână, dar gură i se mișcă și vorbește cu fratele său.
- Vino în locul meu, a răspuns Pansaeng.
- Vorbește frumos cu fratele tău mai mic, a spus cel mai mare.
Pansaeng nu i-a răspuns fratelui său dar îi aruncă doar o privire enervată. S-a uitat doar la persoana care s-a născut cel mai repede dintre ei trei. Rapoe însuși nu a spus nimic, a luat ceaiul de mușețel și a luat o înghițitură apoi se uită la grădină ca Pansaeng.
Cei trei erau frați, iar aspectul, gesturile și caracteristicile lor indicau în mod clar că s-au născut din același pântec dar obiceiurile și lucrurile de care trebui să-ți asume responsabilitatea nu sunt la fel.
Rappe este destul de tăcut dar tot e amabil cu cei mici, fiind cel mai mare și este un om de afaceri, prin urmare, este matur, calm și de încredere.
Cât despre Phontawan, el era opusul lui Rappe și Pansaeng în aproape toate privințele, frățiorul lor mai mic era considerat un copil, deși avea 25 de ani. Dar Phontawan este întotdeauna un copil în ochii lui Pansaeng. Rappe este mai învârstă decât Phontawan cu zece ani și de aceea încă îl consideră un copil.
- Deci nu trebuie să mergi la restaurant în seara asta? Pansaeng s-a întors să-l întrebe pe Phon.
- De ce să merg? Ți-am spus că o să renovez restaurantul și o să-l transform într-un bar noaptea, a răspuns Phontawan. Fratele mai mic s-a încruntat la fratele său mai mare pentru că vorbise despre această chestiune în urmă cu câteva ore.
- Oh, a răspuns Pansaeng. Nu a fost foarte atent la ceea ce a spus. Nu îl ajuta, dar se simțeai iritat de ceva.
- Oh, Phi... Phontawan a sărit din șezlong și s-a întors către fratele cel mai mare.
- Dacă ar fi să cumpăr bere sau un vin bun din provincie pentru al aduce la restaurant. Ce crezi că ar fi mai bun?
- Hm... răspunde nevoilor clienților care nu au timp să meargă nicăieri, a răspuns vocea profundă a lui Rappe.
- Atunci cum fac o înțelegere? Ai vreo legătură?
- Vrei lucru prea ușor. Nu ar trebui să-l întrebi pe phi Pee. Pansaeng s-a întors și i-a spus fratelui său mai mic.
- Dacă nu întrebi nu vei primi un răspuns. Atunci ce, ar trebui să te întreb pe tine? Este exact ceea ce i-am spus tatălui meu o durere de cap este suficientă, a răspuns Phontawan.
Apoi Pansaeng a scos din nou fum.
- Chiar dacă am întrebat, nu am primit niciun răspuns, a spus Pan.
Trebuie să recunoască că o astfel de întrebare trebuie pusă lui Rappe, Pansaeng tocmai a început să lucreze și călătorește rar. El merge rar în alte locuri din provincie în comparație cu Rappe. Ce a făcut Pansaeng a fost asemănător cu ceea ce raportase tatăl. Adică, urcă în zona de administrare și stă în birou, dacă Phontawan întreabă despre lista persoanelor care vând fasole verde chiar acum Pansaeng nu ar putea să răspundă.
- O să vorbesc pentru tine, a răspuns Rappe.
- Mai bine nu, a spus Phontawan.
- Voi încerca să o fac mai întâi singur. Dacă mă voi bloca undeva, o să îl sun pe Phi Pee.
- Și asta? Pansaeng i-a arătat cu degetul.
- Uf! a oftat Phontawan.
- Pentru tine, Pan acum trebuie să-mi sting țigara și să mă culc.
- A dormi este o nebunie, a spus Pansaeng.
- Chiar dacă nu poți dormi, oprește-te fumatul prea mult nu este bun pentru tine, Pan, i-a spus Rappe fratelui său mai mic pentru că l-a văzut pe Pansaeng fumând mult în aceste zile.
Și nu știe de ce, când a vorbit Rappe, Pansaeng ia ascultat vorbele. Rappe nu este la fel de înverșunat ca tatăl său, nu este blând ca mama sau frate mai mic. Rapee nu și-a exprimat deloc sentimentele exact așa cum le-a exprimat fratele său mai mic. Rapee tocmai a vorbit în felul lui, într-un mod care se numește îngrijorare.
- Deci, la ce oră pleacă Phi Pee mâine? Pansaeng s-a întors să-și întrebe fratele.
- Dimineața, a răspuns Rappe.
- Vei lua micul dejun? a întrebat cel mai tânăr.
- Probabil că nu, a răspuns simplu Rappe. Apoi Pansaeng și Phontawan dădură din cap.
- Și ce zici de P’Pan?
- Nu cred, dar mai întâi va trebui să aștept și să vorbesc cu tata. Dacă vorbim multă vreme, probabil că va trebui să mâncăm, a răspuns Pansaeng, cu vocea iritată, doar când se gândea că trebuie să vorbească cu tatăl său despre fabrică Pansaeng a vrut să mai fumeze încă zece țigări.
- Atunci du-te la culcare. Îi voi spune menajerei să-ți facă un ceai, spuse Rappe, dar Pansaeng clătină din cap.
- Dacă nu vrei ceai, P’Pan, vrei nişte lapte cald? A întrebat Phon în glumă.
- Numai copiii beau lapte, a răspuns Pansaeng și a împins fruntea fratelui său mai mic.
- Ai! Phi Pan...
- Liniștește-te, doar o atingere ușoară și mă vei da din nou în judecată, spuse Pansaeng. Apoi Phontawan își făcu o expresie îndurerată, Rappe care ținea o ceașcă de ceai, se uita la cei doi frați cu un zâmbet ușor. Cei doi au văzut fața fratele mai mare zâmbind și au început încet să zâmbească, primul zâmbet pe care l-a avut în ultimele zile.
A trecut aproape o lună de când Pansaeng nu a mai fost în această atmosferă. Rappe și Pansaeng trebuie să lucreze ceea ce înseamnă că trebuie să fie aproape de muncă deci nu pot merge acasă în fiecare zi. Din această cauză, stăpâna casei a făcut o regulă ca toți copiii să vină să mănânce împreună în casa principală măcar o zi pe lună, așa că la sfârșitul fiecărei luni Rappe și Pansaeng trebuie să călătorească pentru a veni să își întâlnească părinții și să mănânce împreună.
Stăpâna casei vrea să-și întâlnească fii față în față pentru a-i pune la curent cu viața lor. Dar șeful casei vrea ca copiii săi să se întoarcă și să-l informeze față în față despre munca lor. Această chestiune îl face pe Pansaeng să-și dea ochii peste cap în fața tatălui său. În mod normal, tatăl știe despre lucruri de la fabrică, deoarece cei din comitetul executiv deja ar fi trebuie să-l pună la curent de problemele existente. Deci de ce acum el trebuie să stea și săi explice asta tatălui său?
Relația tată fiu a acestei case nu a fost rea. Dar pentru Pansaeng și tatăl său, el nu considera a fi o bună relație? Tatăl avea așteptări de la el, deși nu atât de multe pe cât se aștepta de la Rappe, dar totuși tatăl le avea, Pansaeng nu știa că tatăl său dorea să se asemene cu el. Dar ceea ce știa este că Pansaeng încă nu este aproape de el și, pentru că încă nu este aproape de tatăl său, nu-i place atât de mult.
Dar oamenii ar trebuie să aibă propria lor cale?
De ce trebuie să meargă mereu pe urmele tatălui său?
✨....✨....
- Ești sigur că poți rezolva asta în curând, nu vreau să dau compania altcuiva. L-a întrebat tatăl pe fiul său.
- Voi încerca, a răspuns Pansaeng care stătea vizavi de tatăl său, care era adevăratul proprietar al fabricii de lapte.
A înțeles că, dacă ceilalți membri ai consiliului de administrație veneau să discute cu el, va trebui să ia în considerare problema cu sinceritate. Din înfățișarea tatălui nu există nicio modalitate de a sta și de a găsi scuze sau să joace un joc de afaceri. În inima tatălui, probabil că nu a fost posibil. Vrea să-i dea fabrica de lactate copilului său și este mai bine decât să i-o ofere unui străin. Nu i-a putut da fabrica fiului mai mare pentru că munca lui Rappe era supraîncărcată. Nu ar fi potrivit să i-o dea lui Phontawan pentru că era încă tânăr și pentru asta alesul a fost Pansaeng și s-a gândit că ar putea încerca să remedieze această problemă.
- S-a discutat deja despre predarea companiei către o altă companie. Aproape am amenințat că le voi transfera puterea executivă. Deci trebuie să rezolv această problemă și le-am spus că o să o faci tu, spuse tatăl privindu-și fiul cu o privire plină de emoții amestecată deopotrivă cu certă, critică și așteptare.
- Știu deja.... Îți spun ce am de gând să fac, a spus Pansaeng.
- Mă pot baza pe tine, nu, Pan? Șeful casei spune asta și se uită drept la Pan cu ochii plini de așteptare. Și din cauza seriozității din acei ochi ai lui Pansaeng dădu din cap.
- Da.
- Noua linie de producție care este ar putea fi oprită dacă tu nu poți gestiona volumele de producție.
- De ce trebuie să o oprești? Lasă-i să o facă, răspunse Pansaeng.
- Consiliul de administrație nu are încredere că fabrica va putea produce la timp. Trebuie să încercăm din greu, a spus tatăl.
„...” Pansaeng se uită la tatăl său și dădu încet din cap. El încă nu știa cum să rezolve această problemă pentru tatăl său. Dar era suficient pentru a vedea neliniștea în acei ochi obosiți și a devenit mai hotărât, dar cât de mult putea face, Pansaeng încă nu putea răspunde.
- Mănâncă mai întâi și apoi întoarce-te, a spus tatăl și s-a ridicat de pe scaun iar Pan la urmat.
- Mai bine mă întorc. Solar așteaptă să mă ducă la fabrică, a spus Pansaeng mai târziu și la urmat pe tatălui său.
- Serios? a întrebat tatăl, îngustându-și ochii la fiul său.
- Când ai timp liber, adu-o pe Solar cu tine. În cazul în care mamei tale îi este dor de ea.
- O voi întreba, a răspuns Pansaeng, iar tatăl nu a spus nimic, dar a dat din cap.
Pansaeng a petrecut aproape o oră în acea dimineață vorbind cu tatăl său, dar a fost o conversație care nu era o conversație tată fiu. Nu se punea nicio îndoială despre nemulțumirile lui Pan, deoarece el și tatăl său vorbeau doar despre muncă. A raport lucrul și apoi au continuat planificarea activității și încheie conversația cu poveștile altora.
Picioare lungi cu pantaloni închiși la culoare au coborât scările de la etajul doi. Ochii copilului mijlociu au văzut-o pe mama lui stând jos așteptând. Stăpâna casei nu stă singur. Ea stătea cu frumoasa lui secretară. Pansaeng a coborât și s-a apropiat de cele două femei care stăteau și vorbeau.
- Te întorci acum? Mama a invitat-o pe nong Solar să ia micul dejun. A spus doamna casei.
- Nu cred că voi ajunge la timp, mamă. Trebuie să merg la o întâlnire după-amiază, nu?
- Da, khun. După-amiaza, mulți dintre consilieri vor merge la fabrică. Khun Pan trebuie să plece înainte de ora 14:00, a răspuns zâmbind secretara.
- Hei, de câte ori ți-am spus să nu-mi spui „khun” spune-mi „mamă”? De ce tu și Pan trebuie să vă spuneți așa, mama a oftat înainte să o certa pe tânără și apoi să se întoarcă să se adreseze propriului său fiu.
- E timpul să mergem la lucru, a răspuns Pansaeng, iar mama nu a putut spune nimic.
- Wow, acesta e foarte strict. Dacă nu mănânci cu mama, atunci du-te să iei niște gustări din bucătărie sau pune-o pe menajera să ți le aducă?
- Nu face nimic, mă duc să beau apă. A spus Pansaeng.
- Atunci, eu, îl așteapt în mașină pe Khun Pan, a spus secretara.
- Hm...du-te și adu mașina în fața casei și vom vorbi despre muncă pe drum, i-a spus Pansaeng celeilalte persoane și Solar s-a încruntat.
- Despre ce... Oh, da. Trebuie să împrumut mașina de la șofer, Solar a acceptat cuvintele șefului său și s-a întors către doamna casei.
- Pan ia mai multe gustări și pentru Solar, a spus Dara.
- Mulțumesc, a spus Solar care și-a luat din nou rămas bun de la mama șefului ei. Doamna Suriyapalanon este ca mama ei pentru că ea este destul de aproape de Pansaeng. Ea și Pan s-au cunoscut când a plecat să studieze pentru un master. Ea este o femeie mixtă care este izbitor de frumoasă. Dar... prima dată când s-a întâlnit cu Pan, el a vrut să flirteze cu ea. Dar după ce s-au cunoscut mai mult, cei doi și-au dat seama că se aseamănă atât de mult încât nu puteau fi împreună mai mult decât prieteni.
Dar chiar și așa, adulții sunt încă entuziasmați.
Brusc!
Se auzi zgomotul ușii care se închidea în urma ei, urmat de o persoană înaltă care a intrat în mașină. Pansaeng îi dădu lui Solar o cutie de gustări pe care le-a făcut menajera. Solar era lângă șofer, ea însăși a luat gustările și le-a așezat lângă ea.
- Poți să cobori din mașină, P’Son, îi spuse Solar șoferului.
Ea este de obicei șoferul pentru Pansaeng, sau uneori Pansaeng conduce singur și ea stă lângă el. Asta nu înseamnă că Pansaeng este o persoană simplă, dar Pansaeng a subliniat că era prea enervat să călătorească cu mulți oameni, dar astăzi este un caz special.
- Despre ce ai vorbit cu mama? a întrebat Pansaeng, suflecându-și puțin mânecile.
- A întreabă despre muncă sau nu funcționează? a întrebat Solar.
- Solar!? apoi persoana care era șeful i-a spus scurt numele.
- Este treaba noastră. A întrebat dacă avem ocazia să fim intr-o relație?
- Huh! Pansaeng a făcut un zgomot din gât. Mama lui era interesată doar de căsătorie.
- Am spus deja că este imposibil. Dar Pan... după cum ști e o prostie.
- Solar, de cât timp ești în Thailanda de ce nu poți vorbi corect thailandeză? Ceea ce ai făcut a fost numită o lipsit de respect, a spus Pansaeng.
- Doar continuă să dormi, nu ia-m spus că ești frivol, cum să îi spun asta? a răspuns Solar.
- Și ce ai spus? a întrebat Pansaeng.
- A întrebat, dar nu i-am confirmat i-am spus doar că încă nu s-a materializat nimic, a răspuns Solar și Pansaeng a dat din cap.
- Despre nuntă, mă așteptam să fie cu P’Nun”, i-a spus Pansaeng lui Solar, persoana care probabil a avut mai multe dureri de cap decât oricine altcineva în legătură cu potrivirea mamei lor.
- Și în ceea ce privește munca, are aceleași așteptări de la tine că de la Phi Pee, nu? a spus Solar.
Solar și Pansaeng s-au cunoscut în străinătate. Dar există o poveste. Întâmplător, mama ei era prietenă cu mama lui Pansaeng, așa că Pansaeng a cunoscut-o și a abordat-o să vină să lucreze la fabrică. Pansaeng a început să-și urmeze visele. Ea știa că Pansaeng își dorea să fie muzician și a absolvit cu câțiva ani mai târziu decât ea și i-a spus tatălui său că va trăi în străinătate din motivul stupid că nu-i place vremea caldă. Până când tatăl lui nu a suportat asta și a trebuit să trimită pe cineva să-l urmărească în urmă cu șase luni, așa a fost de acord să se întoarcă în această țară tropicală.
- Bine, să mergem, a spus Pansaeng și s-a uitat pe fereastră.
- Oftat... Khun Pan trebuie să se închine mult lui Solar pentru că dacă nu aș fi eu, khun Pan ar fi foarte rău, a spus Solar și i-a înmânat lui Pansaeng trei sau patru documente.
- Ce?
- Am confirmat că tot ce se întâmplă a fost cauzat de acest departament, a explicat Solar.
- Știu asta, spuse Pansaeng.
Deși membri ai consiliului de administrație au venit să-l dea în judecată cu tatăl său că stă numai în birou la aer condiționat. Când a fost nevoie și nu a putut evita, Pansaeng s-a plimbat prin fabrică și a urmărit munca. Chiar dacă a trecut un an, Pansaeng nu este o persoană neglijentă. Rappe este un geniu în afaceri. Pansaeng, care este fratele său mai mic, trebuie să fi obținut cincizeci la sută din asta pentru că nu credea că va fi dificil să conduci o fabrică de lapte.
- Dar Khun Pan nu știe sigur care este cauza.
- Din ce cauza?
- Din cauza omului din document, spuse Solar, întorcându-se și privind documentul din mâna lui Pansaeng.
- Supraveghetorul departamentului ambalării de lapte, tura A, a citit Pansaeng.
- Da, lucrează de aproape patru luni, managerul de resurse umane tocmai a încheiat un nou contract la începutul acestei luni.
- Și? Pansaeng se încruntă.
- Ei bine, au rămas în urmă la muncă pentru că toată lumea se luptă pentru acest tip.
- Huh? Pansaeng scoase un sunet de neîncredere.
- Numele lui este Blue, este frumos și e foarte interesant de sex. Toată lumea îl vrea. Asta îi face pe angajați implicați cu el să se lupte intre ei, a explicat Solar.
- Nu-mi spune că s-au luptat până...
- Ei bine, s-au luptat până când munca nu a mai putut continua.
- Wow, la naiba! Pansaeng înjură și Solar îl privi cu înverșunare.
- Nu spune cuvinte nepoliticoase, spuse Solar.
- Nu te comporta ca fratele meu mai mare, a spus Pansaeng și s-a înclinat să continue să citească documentul.
În mâna lui era istoria supervizorului departamentului de ambalare a laptelui care era în tura A și absolvise tehnologia de producție. În ceea ce privește studiile, trebuie să supună că o experiență perfectă de zece este considerată bună. A mai lucrat în ambalare înainte mult timp. Apoi a venit să lucreze la fabrica lui. Fiecare istorie de muncă a fost considerată perfectă, nu a lipsit niciodată de la muncă, nu a venit niciodată la muncă târziu.
- Asta este. Să spunem că acum știm cauza. Cum o să o reparăm acum? a spus Solar.
- Dă-l afară, a spus imediat Pansaeng.
- De ce? a întrebat imediat tânăra secretară.
- Nu a greșit deloc cu nimic. Nu sa spus niciodată că nu vom accepta oameni cocheți. Dacă spui așa și tu ești unul dintre ei și nu ai putea lucra aici pentru că tu însuți ești un cochet.
- Solar... nu mă compara, a recunoscut Pansaeng care schimba des partenerii de pat și oamenii cu care vorbea. Dar nu vorbise niciodată cu doi oameni în același timp, făcând ca munca să fie deteriorată și încurcată astfel.
- Apropo, tipul ăsta nu și-a stricat deloc munca. El a făcut întotdeauna o treabă bună. Nu a întârziat nici un minut, nu și-a luat concediu medical și nu am avut nicio plângere. Deci, ce motiv ai folosi pentru a-l concedia, nu este el cel care nu a lucrat la timp.
- Atunci de ce trebuie să concediez zece angajați din cauza unei singure persoane? a răspuns Pansaeng.
- Asta este. Chiar dacă îi concediezi pe oameni, trebuie să angajezi alți noi, a spus Solar.
Problema este cu adevărat la angajați. Dar cauza problemei constă în acest nou angajat. Dar acest nou angajat nu a avut probleme la locul de muncă. Șeful nu poate controla chestiunile personale.
- Cât de fierbinte va fi? a spus Pansaeng.
- Are multă carismă. Dacă am documentul în mână tot vreau să îl deschid și să mă uit la poza de pe ultima pagină, a spus Solar.
Apoi Pansaeng a deschis la ultima pagină. Este o poză a unui angajat căruia fotograful nu a acordat prea multă atenție fotografiei pentru că iluminarea era puțin exagerată, dar chiar și așa, era în mod clar posibil să se vadă omul și cât de frumos este aspectul lui. Structura facială clară nu este prea serioasă, nu este prea plat, are un maxila care poate fi numite frumos. O frunte lată, care se potrivește cu sprâncenele întunecate. Nasul este înalt și nu este atât de mare încât să pară ciudat. În ceea ce privește buzele, este o formă bună. Pieptul se potrivește perfect bărbiei late. Era atât de perfect încât Pansaeng a fost nevoit să-și încrunte sprâncenele.
Și-a încruntat fruntea și a privit din nou în jos....
- Hm...da, scoase Pansaeng un sunet din gât.
- Stop! Nu ar trebui să privești așa. Solar îl opri șocată.
- De ce? Ochii șefului s-au schimbat de enervare ca un cățel gata să muște și să se transforme într-un lup care se distrează.
- Pan nu-ti poți dori acest angajat, îi interzice Solar.
- De ce? Pan pune adevărata întrebare.
- Doar pentru că toți supervizorii tăi sunt atrași de el, nu este suficient? O să fii tu cel care îl curtează?
- În curând vom afla, Solar, cine va fi dependent de cine, spuse Pansaeng, apoi chipul care fusese mereu enervat zâmbi. Solar putea vedea că gura lui Pan se curbă într-un zâmbet. Dar acest gen de zâmbet Solar nu vrea să-l vadă!
- Nu vreau să ghicesc ce vei face, a spus Solar obosită.
Pansaeng se uită în oglindă și un zâmbet îi curbă colțul gurii.
Dacă vrea să rezolve problema producției la timp, Pansaeng o poate face, dar nu va ști câtă reușită va avea. Dar este un lucru în care are încredere... angajatul pe care îl urmărește toată lumea cu siguranță va geme sub el.
- Bannawit Inbowon. Atunci ne vom vedea!
Capitolul 2: BANNAWIT INBOWON - ACEL ANGAJAT
Într-o zonă industrială în partea de est a Thailandei temperatura de astăzi nu este atât de scăzută pe cât ar trebui, chiar dacă luna aceasta este pe cale să intre în iarnă. Poate pentru că aici este o zonă industrială și se produc multe, iar fumul, căldura și praful fac atmosfera mai fierbinte decât ar trebui.
În sala de ședință a fabricii de producție și distribuție a celebrului lapte de soia din zona industrială era la fel de fierbinte ca afară, dar aerul condiționat nu a ajutat deloc la răcorirea atmosferei din sală.
Mai ales cei care investesc și ies din casă fără să mănânce micul dejun ca Pansaeng.
- În trimestrul următor vom organiza un eveniment aniversar. Dar încă nu a fost produsă la timp comandă aceasta. Cine își va asuma responsabilitatea pentru organizarea evenimentului? Un membru al consiliului executiv a luat cuvântul. Pansaeng își amintește că l-a văzut pe acest unchi când a negat că nu se poate căsători cu fiica lui, deoarece atât Pansaeng, cât și fratele său încă nu doreau să se căsătorească. Și de data asta stătea acolo cu o expresie sumbră și îl presa să găsească o soluție la problema care chiar el însuși încă nu știa sursa exactă.
- Dacă îmi dai timp cred că voi putea rezolva problema. Dar dacă credeți că este prea mult vă voi invita pe voi să o rezolvați, dacă vorbim prea mult voi întârzia cu munca, spuse Pansaeng cu o voce lină, monotonă, dar întreaga sală de ședințe s-a întors să privească chipul frumos a directorului care are aceeași vârstă cu copiii lor. Chiar și așa, Pansaeng nu a regretat că a spus asta, a simțit că a durat prea mult pentru întâlnire. Chiar dacă au vorbit mai puțin de două ore dar Pansaeng a simțit că a fost o perioadă foarte lungă de timp pentru că acest timp a fost irosit în zadar.
- Parcă ai spune că te facem să îți pierzi timpul. Noi am venit din Bangkok la să fabrică pentru a te ajuta, a spus o femeie.
- Sunt foarte recunoscător pentru bunătatea ta. Dar după cum știm astăzi tocmai m-am întors și eu din Bangkok și, dacă nu e prea deranjant, aș vrea să nu mai spui așa că nu sunt în situația în care aș putea fi numit un prost. Chiar dacă nu am reușit încă în totalitate să mă ridic la numele tatălui meu. Dar în ceea ce mă privește am vorbirea cu el înainte de a veni aici în această poziție de Președinte executiv, a spus Pansaeng cu o voce calmă. Dacă îi spune cât de mult încearcă, lui Pansaeng nu-i pasă, dar o spunea cu o privire disprețuitoare de parcă Pansaeng n-ar fi încercat deloc să rezolve problema.
- Poftim!
- Astăzi le mulțumesc tuturor pentru timpul acordat. Dar am văzut că acum când stăteam și vorbeam, nimeni nu ne-a oferit idei sau nu a spus ceva util. Prin urmare, voi amâna întâlnirea deocamdată, a spus Pansaeng, apoi și-a aruncat ochii în jurul mesei să se uite la chipurile bătrânilor. Își doresc lucruri care nu le aparțin, câte o persoană tremura din cauza furiei. Nu erau supărați că și-au pierdut timpul dar erau supărați că au fost loviți de un copil ca Pansaeng, ei se certau reciproc și s-au gândit că Pansaeng va tremura la mânia acestor bătrâni.
Pansaeng este descendentul președintelui companiei. Cum poate să-si țină gura?
- Deci ce vei face cu volumul de producție?
- Voi rezolva singur. Dacă există ceva care necesită cooperare vă voi informa din nou.
- Sperăm ca khun Pansaeng să rezolve la timp problema, pentru că în ziua aniversării să fie ceva de spus pe scenă și de vorbit cu agenția de presă, a spus femeia care stă la capătul mesei, în timp ce își așeza geanta din piele de oaie pe masă și își trecu degetele de-a lungul mânerului. Ea ii zâmbi lui Pansaeng, dar nu era un zâmbet iubitor sau încurajator așa cum obișnuia să facă domnul Suriyapalanon, a fost un zâmbet rău, dar oricât de rău ar fi zâmbetul, Pansaeng nu se temea.
- Despre organizarea evenimentului dacă sunt prea multe probleme, se va amâna. În ceea ce privește știrile, cred că nu e mare lucru pentru că cei care dau știrile sunt din interior. Doar să spui lucruri pentru a face compania să arate bine nu depășește abilitățile tale. A spus Pansaeng. Asta i-a făcut pe toți adulții să deschidă gura și apoi să o închidă pentru că nu știu ce să spun.
- Atunci este suficient pentru astăzi, a spus adultul care stătea lângă Pansaeng, iar restul oamenilor nu au îndrăznit să spună altceva.
- Solar ai trimis documentele, i-a spus Pansaeng frumoasei secretare care stătea de cealaltă parte a lui.
- Da, khun Pan, acceptă Solar care se ridică să se ocupe de chestiunea adulților în companie.
Această companie de producție și distribuție a laptelui de soia are sediul central în Bangkok, dar aici este fabrică de producție. De fapt, aceste consilii ar trebui să se întâlnească la Bangkok. Dar au vrut să vină să vadă munca de producție. Dimineața Pansaeng a pornit la drum cu acești adulți care au urmărit deja producția. După-amiaza, au participat la întâlnire așa cum fusese aranjat. După încheierea întâlnirii, trebuie să fie o pierdere de timp pentru altcineva să ia mașina să plece dar nimic nu este irosit.
Pansaeng însuși merge înainte și înapoi între sediul central și fabrica de producție, dar Pansaeng nu creează presiune așa cum fac alți adulți. Pansaeng intră în sediu când trebuie să aibă o întâlnire, stă într-o întâlnire care îl face să își dea ochii peste cap. Pansaeng încă simte că managementul acestor oameni este vechi și nu ține pasul cu noutățile din lume, deci cum poate fi ei deacord cu un copil ca Pansaeng?
- Pot să am un moment din timpul tău, am o problemă de discutat. Pansaeng se întoarse către bătrânul care stătea lângă el.
- Bine, hai să vorbim, aici sau în birou? a întrebat bărbatul.
- În birou, a spus Pansaeng, iar cealaltă persoană a dat din cap.
Nu există doar lucruri satisfăcătoare în muncă, dar trebuie să existe ceva suficient pentru a fi util. Oamenii aceia doar au o relație puternică cu Suriyapalanon de atât este nevoie pentru a ține capul sus. Chiar dacă pare că a venit să se joace la fabrică, este un moștenitor din a treia generație. Cum ar putea lăsa fabrica să se prăbușească?
Pansaeng este o persoană care se enervează când face o muncă care nu-i place, dar în perioadele sale frustrante, are pe cineva care îi amintește și îi dă sfaturi, acesta este fratele mai mic al tatălui său. Cel trimis de tatăl său să supravegheze munca la fabrică și cealaltă persoană care a rămas mereu alături de Pansaeng a fost Solar. Când Pansaeng s-a întors, Solar sa schimbat din secretara unchiului în secretara sa.
- Ai spus că asta ar rezolva problema. Chiar crezi că acest lucru poate fi rezolvat? Se vor lupta până vei fi eliberat din comitet. Ah... nu ar avea dreptul. Îi voi ruga să te nominalizeze ca președinte, Pan, a spus unchiul lui Pansaeng când cei doi erau față în față în biroul lui Pansaeng. Ei s-au așezat pe canapeaua din mijlocul biroului. Solarul ia apă și ceai și vine să servească, persoana mai învârstă care a încetat să mai vorbească și s-a întors, mulțumind secretarei nepotului său. Solar pusese deja ceașca de ceai pentru Pansaeng și îi șopti că consiliul executiv fusese trimis la maşină. Pansaeng dădu din cap şi îi făcu semn să se aşeze lângă el. Înainte de a trece la capitolul următor al conversație.
- Da, știu motivul și va fi remediat în curând. A spus Pansaeng, apoi s-a gândit la motivul pentru care a spus asta.
- Cred că dacă îți pui mintea, o poți face. Ah, vreau să-l rog pe Pan să fie serios și să gestioneze cât mai repede posibil acest lucru ,pentru că altfel, oamenii aceia ar trebui să ia această problemă pentru a venit din nou la întâlnire, a spus unchiul lui Pansaeng. Dar ochii bătrânului încă se uită la Solar.
- Știm motivul. Acum Pan caută cea mai bună soluție, a spus Solar. Ea încă nu știe cum va remedia șeful ei problema, dar Solar îl respectă foarte mult pe Pansaeng ca șef al său. De asemenea, Solar crede că Pansaeng o poate face pentru că Pansaeng a luat decizii decisive și rapide. Chiar dacă a fost o decizie greu de înțeles, a ieșit întotdeauna cu rezultate bune.
- Voi merge jos. Trebuie să informez directorul departamentului și să îi spun că sunt un nou angajat. a spus Pansaeng și asta a făcut-o pe Solar să se întoarcă repede să se uite la șeful său, uitând să-și păstreze calmul.
- Pe linie... te referi la linia de producție? Ce să lucrezi pe linia de producție? a întrebat persoana în vârstă, neînțelegând.
- Da, voi merge pe linie pe poziția de șef al schimbului A, a spus Pansaeng și i-a zâmbit adultului din fața lui înainte de a se întoarce către secretară să-i spună că a vorbit serios în ceea ce a spus.
- Mergi pe linie ca angajat. Crezi că vei cuceri inimile membrilor consiliului, mergând la muncă pe line? Deci nu cred că îi va face pe cei din Consiliu sa aibă mai multă încredere în tine? a întrebat Solar.
- Nu m-am gândit niciodată să câștig inimile acelor oameni, Solar. Voi coborî și voi rezolva problema producției eu, a spus Pansaeng, apoi s-a rezemat confortabil pe spătar.
- Dacă Pan crede că coborând și experimentând el însuși va face criza actuală mai bună, nu-l voi opri pentru că cred că dacă Pan merge să se uite la asta de aproape, probabil așa vei înțelege mai multe despre munca la fabrică și va fi un rezultat bun din toate punctele de vedere, a spus cu încredere persoana învârstă.
- Dar... secretara se gândea sa-i spună că nu crede că este o experiență de muncă.
- Deci, te rog să-mi puneți numele pe linia de producție. Dar nu voi folosi numele de familie, a spus Pansaeng.
- Ah, trebuie să raportezi această problemă tatălui tău. Voi încerca să vorbesc să vadă cât de dedicat ești, a spus bărbatul învârstă.
- Unchiule, nu trebuie să vorbești. Tata va vedea în curând propria mea dedicație, a spus Pansaeng.
- Hm... te susțin, a spus bărbatul învârstă și a părăsit biroul nepotului său.
În încăperea a rămas doar Solar cu Pansaeng. Solar stătea nemișcată pe partea stângă a șefului ei, întorcându-și încet capul pentru a-i cere o explicație.
- Așa că mergi mai departe și schimbă-mi numele, a spus Pansaeng și s-a așezat cu picioarele încrucișate.
- Serios...? Chiar crezi că nu vei fi în centrul atenției? a spus Solar.
- Nimeni nu mă știe. Tocmai m-am întors din Anglia la jumătatea anului. Singurii oameni care vin la muncă aici sunt cei pe care nu îi cunosc. Dacă e interesat de mine, un chip frumos și rece cu siguranță nu este pentru că sunt fiul președintelui, a spus Pansaeng, apoi a zâmbit.
- Dar... Dar simțul lui Solar era exact.
Când studia împreună în străinătate, avea sentimentul că Pansaeng trebuie să aibă grijă de această fabrică și se va ciocni cu vechii directori pentru că Pansaeng a refuzat sa vină, chiar dacă neagă și a fugit de la datorie aproape o viață până la urmă a trebuit să se întoarcă la muncă. De fapt, a fost exact așa cum a simțit Solar trebuie să se fi întâmplat ceva de data asta, nu putea intui greșit.
- Pregătește uniforma personalului. Apoi informează grupul de conducere că dacă mă întâlnește să se comporte normal si să-și facă datoria, să nu fie prea încântați că mă voi alătura liniei interne, a spus Pansaeng, dar Solar rămase cu gura larg deschisă.
- Și când va coborî khun Pan? a întrebat Solar.
- Acum.
- Acum!?
- Copilul ăla este în tura, nu? a spus Pansaeng și s-a uitat la programul de lucru.
- Așa ești tu...
- Solar, strigă o voce profundă numele prietenei sale și se ridică.
- Fii profesionistă, a spus Pansaeng zâmbind.
Solar ar vrea să taie gura șefului său dar când zâmbește așa nu este niciodată un lucru bun. Un zâmbet ca acesta este un zâmbet care caută probleme. Acum, Pansaeng caută ceva distractiv de făcut pentru a scăpa de stres. Oare va găsi o modalitate de a produce la timp. Deci asta va remedia lucrurile sau va crea mai mult haos? Gândi în secret Solar.
Pansaeng într-o uniformă de angajat este destul de diferit de când poartă costum și cravată. Părul, care fusese întotdeauna asortat pentru a se potrivi cu chipul, era pieptănat în jos pentru a arăta natural. Pan se examinează în uniforma gri de personal, apoi a zâmbit cu satisfacție.
- Nu crezi că aș dori să-mi spui ceva mai multe despre planul tău? a întrebat Solar pe șeful său, care își ajusta cămașa în stânga și în dreapta.
- O să cobor și o să flirtez cu acel copil. Odată ce acel copil mă va iubi, nu va iubi pe nimeni altcineva.
- Ce! Solar scoase imediat limba. Accentul britanic pe care tânărul cu greu îl auzea îl făcu să zâmbească.
- O fac pentru companie Solar. Gândește-te, când acel copil mă iubește, el va fi interesat doar de mine, când sunt doar eu, voi avea controlul. Haosul care este acum va dispărea și producția va reveni la normal că înainte, vezi? Pur și simplu pentru companie, a spus Pansaeng.
- Este pentru distracția ta mai mult decât pentru companie, a spus Solar.
- Solar, mă blestemi. Nu mă trata ca pe șeful tău, i-a spus Pansaeng prietenei sale și a mers să deschidă draperiile pentru a lăsa lumina să intre în propriul birou. Vederea de jos nu este o vedere la mare sau la munte ca la hotelul lui Rappe dar era o vedere la parcarea fabrici, iar dincolo era o altă clădire a fabricii.
- Bine, știu că l-ai văzut pe acel copil și l-ai plăcut pentru că este foarte frumos, așa că vei merge pe linie și îl vei revendica ca pe un lucru. Pansaeng... Acum trebuie să fim serioși în ceea ce privește producția.
- Sunt serios, tu poți vedea cât am investit să cobor pe linie. Spuse Pan.
- Chiar cobori acum, la ora patru după-amiaza? Și îți vei părăsi locul de muncă. Nu exista angajați noi ce merg la muncă la ora 16:00? l-a întrebat Solar pe șeful său.
- Ei bine....angajați care s-au pregătit toată ziua.
- Dar astăzi nu avem pregătire pentru angajați.
- Sunt copilul unui secretar al directorului executiv, dacă linia de secretar al director nu este suficient de mare să spunem că sunt din rândurile secretarului președintelui. Pansaeng a spus asta și apoi la sunat la telefon pe șeful departamentului de ambalare, lăsând-o pe Solar să ofteze din cauza a ceea ce era interzis.
- Viitorul președinte nu are voie.
Dacă Pansaeng gestionează bine volumul de producție, există destule oportunități de a elimina ceea ce a spus consiliul. Dar acum dacă te uiți la el, șeful ei preferă să se joace cu sentimentele altcuiva.
Solar nu știe pentru cine să-i pară rău prima dată.
Pansaeng este încrezător că niciunul dintre angajații din linia de ambalare nu îl va cunoaște, pe parcursul întregii sale cariere Pansaeng nu a intrat niciodată pe linia de producție doar a stat în picioare și a privit. Deoarece fabrica este concepută pentru a putea vedea munca lucrătorilor din producție, poți vedea asta din partea superioară a etajului doi al clădirii.
În ceea ce privește angajații liniei, ei își fac singuri treaba. Nimeni nu îndrăznește să se uite în sus la directori. Probabil că angajați de nivel înalt că Pansaeng nu înțeleg, dar nu sunt mulți oameni care să semene cu Pansaeng, dar aspectul acesta și cel al executivului sunt atât de diferite încât oamenii care l-au văzut nu și-l pot imagina.
- Khun Pansa... este foarte ciudat. Directorul departamentului a înclinat computerul, Pansaeng se întoarse spre Solar și îi aruncă o privire. Era un indiciu că ceea ce plănuise cu siguranță avea să iasă bine. Chiar și directorii de departament cu care se întâlnea în fiecare lună îl priveau ciudat.
- De acum înainte, mă numesc doar Pan, a spus Pansaeng.
- Uh…. Persoana necunoscută a scos un sunet și și-a înclinat capul să se uite.
- Aceasta fiind spuse, nu uitați să reamintiți tuturor să nu facă mare lucru din asta. Nu e nevoie să salute, să se comporte ca și cum aș fi un angajat normal. De acum înainte, pentru partea de lucru care trebuie discutată cu mine, vă rog să o contactați pe Solar, bine? Spuse Pansaeng.
- Dacă nu e în regulă, trebuie să fie bine. Fiul șefului a comandat atât de mult, a spus Solar pe un ton un pic nemulțumit.
- Bine atunci, hai să mergem pe linie. A spus Pansaeng și a intrat în departament. Două persoane au intrat pe linia de producție așa cum crezuse el.
Fabrica este împărțită în două clădiri de producție. Clădirea veche pe care tatăl lui a construit-o de la început și s-a numit Clădirea A și Pansaeng a construit o altă clădire de producție prin urmare, se numește secțiunea de materii prime sau Clădirea B. Clădirea C este o clădire pentru inspecția de calitate, Clădirea D este o clădire de depozitare a produselor finite.
Munca din fabrică are multe părți. Au fost atât de multe încât Pansaeng a vrut să înnebunească, dar după ce a ajuns până aici, a știut unde să se concentreze mai mult sau mai puțin. Dacă există un moment în care este nevoie de producție ca acum, el trebuie să acorde atenție procesului de producție, adică clădirea A, tura A.
Și Pansaeng pășește în zona de izolare a clădirii A.
- Cred că khun Solar ar trebui să se întoarcă. Managerul departamentului s-a întors intenționat și i-a spus lui Solar să se întoarcă. Deoarece managerului a primit un înscris de la Pansaeng că ar trebui să se comporte ca și cum Pansaeng ar fi un angajat normal. Unde secretară proprietarului fabrici însoțește un angajat obișnuit?
- Nu-mi mai arunca acei ochii atât de fioroși, Solar. Întoarce-te la Khun Pansaeng poți merge la birou acum, a spus Pansaeng.
- Dar Khun Pan....
- Deci, două săptămâni, cer doar două săptămâni, a spus Pansaeng și Solar a oftat.
- O să înnebunesc, spuse ea, apoi s-a întors și a plecat repede de acolo.
- Uh…
- Nu fi încordat. Comportă-te normal? i-a spus Pansaeng directorului de departament și l-a condus la chiuvetă pentru a se spăla pe mâini, Pansaeng și-a luat pălăria și și-a pus-o. Dacă intri în liniile de producție trebuie să porți pălărie pentru a preveni contaminarea, de exemplu cum ar fi părul, după ce îți acoperi parul trebuie sa te speli pe mâini conform instrucțiunilor afișate pe perete. Atât Pan cât și managerul urmează procedura. După aceea, amândoi au intrat în camera de decontaminare automată despre care Pansaeng este foarte mândru pentru că el a cerut instalarea, pentru ca bătrânii să fie de acord a trebui să găsească un motiv și acesta este modernizarea care necesitate sete de sânge.
- Khun Pan, uh...Pan, îl strigă pe Pansaeng directorul departamentului când ieși din camera de decontaminare.
- Da? Pan s-a întors și a ridicat din sprâncene și l-a întrebat pe directorul departamentului.
- Unde să-l pun pe Khun Pan? a întrebat managerul, iar Pansaeng a zâmbit.
- Oriunde îl întâlnesc cel mai des pe angajatul numit Bannawit.
- Să mergem.
Cei doi au intrat în secțiunea de cuti de ambalare a laptelui a clădirii A. Primul lucru pe care l-au văzut după ce au părăsit camera de decontaminare a fost o mașină de cutie de lapte, este un număr de peste zece mașini, fiecare mașină necesită aproximativ un angajat. Două persoane au grijă să se uite la funcționarea mașinii și continuă să pună carton pentru formarea cutiilor în mașini. În timp ce trecea pe lângă fiecare mașină, a primit priviri ciudate de la angajații de aici.
Este o priveliște care... se pare că este ciudată pentru Pansaeng.
Managerul de departament l-a plimbat pe Pansaeng de la prima mașină până la mijlocul zonei de amplasare a mașinilor. Era un angajat acolo, aplecat, verificând munca.
Nu era persoana pe care Pansaeng vrea să o întâlnească...
Pansaeng privi încet în jur. A văzut un alt angajat, o persoană care stă în picioare și vorbește cu departamentul de control al calității. El poate ști cine este persoana respectivă deoarece este o etichetă diferită pe piept pentru fiecare departament, făcând posibilă distingerea fiecărei persoane din fiecare departament. Pansaeng s-a uitat de departe și a văzut o altă persoană zâmbind deschis persoanei mai mici. Cât despre persoana care a primit zâmbetul, el a roșit vizibil.
„Totul este în haos din cauza acestei persoane.” Gândi Pansaeng
- Talay, ți-am adus un copil nou. Poziția de șef de tură este aceeași cu a voastră. Directorul de departament a strigat persoana care stătea în apropiere. Înainte de al apela el nu era sigur de cuvântul „copil nou”.
- Bună, a spus Pansaeng și i-a zâmbit persoanei numite Talay.
- Da... uh. Nu am văzut că vor fi noi angajați. A spus Talay care se ridică în picioare făcându-l pe Pansaeng să știe că șeful departamentului era această persoană aproape la fel de înaltă ca el. Pielea nu era la fel de albă, dar era încă atrăgător. Pansaeng a cercetat în secret cealaltă persoană și a văzut un nume lung a celeilalte părți pe hârtie de înregistrare, de asemenea.
- Uh... această persoană. Managerul s-a întors către Talay și îi șopti ceva, înainte ca Pansaeng sa intre înăuntru.
- Este copilul unui secretar al directorului executiv
- Huh? Talay se încruntă. Se uită la persoana din spatele lui, cu ochii puțin mai mari. Conducerea nu a recomandat niciodată pe nimeni sau să lase pe cineva înăuntru. Nu există o politică de acceptare a copiilor aici de mult timp. Dar cine este această persoană și de unde vine el trebuie să fie foarte special pentru a putea folosi linia comitetului executiv pentru a intrat așa.
- Ce se întâmplă, Phu? Apoi persoana care era departe a venit și a intrat în conversație.
Pansaeng a văzut persoana pe nume Bannawit. A trebuit să recunoască că acest puști era cu adevărat arătos. Atractivitatea de care spunea Solar, doar să îl vezi în poză te face să îl vrei dar nu este deloc adevărat cel pe care îl vezi acum trebuie înmulțit de zece ori. Chiar dacă era într-o uniformă de personal și purta o pălărie și fața lui era aproape ascunsă dar putea avea totuși o aură îmbietoare.
- Bună ziua, sunt un angajat nou. Numele meu este... Pan. Pansaeng se prezentă și se uită atent la Bannawit, mai degrabă decât la Talay.
Bannawit se uită la noul angajat care se prezenta. Persoana din fața lui nu avea nici măcar o etichetă cu numele sau cardul angajatului, asta îl face pe Bannawit să-i cunoască numele, așa cum a spus Pan. Era un nume scurt, dar nu știa ce fel de nume este. Dar orice ar fi, nu contează. Bannawit este deja acolo. Bannawit este o persoană care nu este atât de interesată de nume și este mai interesat de ochii pătrunzători și de o față frumoasă.
- Am adus un nou angajat pentru tine. Oricum, să ai grijă de el, Blue, i-a spus directorul departamentului lui Bannawit. Persoana cu care se vorbește s-a încruntat. Apoi s-a uitat la propriii colegi de tură, fără să înțeleagă.
- Da, Phu, a răspuns Bannawit.
- Oricum, este aproape timpul să terminăm munca. Probabil că nu va face nimic astăzi, îl voi lăsa pe Blue să explice pe scurt treaba, i-a spus Talay managerului.
- Bine, apropo Pan stă în cămin. Aș vrea să îl duci la căminul personalului, iată cheia camerei, a spus directorul departamentului lui Talay. Talay și Bannawit i-au înmânat apoi cheia camerei lui Pansaeng.
- Mulțumesc, a spus Pansaeng. Aceasta era o altă problemă pe care el o informase deja pentru a fi aproape, deoarece Banrawit locuia în căminul angajaților din fabrică și Pansaeng va fi acolo.
- Uh... atunci hai să mergem mai întâi. Te rog să ai grijă de Pan, a spus directorul departamentului și l-a bătut ușor pe Bannawit pe umăr.
- Da, a acceptat însuși Bannawit și s-a întors să zâmbească managerului și a pleacă.
După ce managerul a ieșit din cameră Bannawit se întoarse să-l privească pe Pan. Fața lui era ușor înclinată pentru a explora omul nou cu o privire aspră. Acum Bannawit poate spune că e foarte frumos. Chiar dacă există o pălărie care acoperă fața dar aceasta nu poate fi ascunsă. Claritatea unei perechi de ochi frumoși care se uită la el, nasul este proeminent, o gură cu o formă frumoasa, care chiar dacă nu zâmbești deloc, este totuși o persoană atrăgătoare.
- Nu a existat niciodată o tură cu trei lideri de tură, a spus Talay, ieșind și uitându-se la Pansaeng.
- Așa este, mă întreb dacă este într-adevăr un băiețel mare, a spus Bannawit și i-a zâmbit celeilalte persoane. Este un angajat căreia nu-i pasă prea mult de nimic. Dacă Bannawit nu era supărat, nu ar vorbi și până la urmă erau banii companiei, nu era plăti de el, așa că puteau să mai fie alți zece copii, lui Bannawit nu-i păsa.
- Doar puțin, a răspuns Pansaeng.
- Atunci, astăzi, să-l ducem să vadă camera, Blue. Voi rămâne și voi lucra singur, a spus Talay.
- Deci vrei asta?
- Ei bine, nu prea este de lucru acum. Rămâi doar cu tipul ăsta, a repetat Talay și s-a uitat la personalul care stătea lângă mașină.
- Bine, atunci lasă-mă să iau cina mai întâi, i-a spus Talay lui Blue. Cei doi erau prieteni care lucrau în același schimb, locuiau în același cămin și erau și colegi de cameră deci există multă apropiere până la punctul de a vorbi despre rutina zilnică.
- Oh, uită-te la noul copil, a spus Talay, ca și cum l-ar fi lăsat pe noul copil în grija lui Bannawit. Este adevărat, lui Talay îi place mai mult să lucreze decât să vorbească cu alți oameni, mai ales cu copiii noi care nu știu povestea deja cunoscută. Talay îi era prea lene să-i învețe pe copii.
- Atunci, să aruncăm o privire mai întâi la raport. După muncă te voi duce la cămin. I-a spus Bannawit lui Pansaeng.
- Da, spuse Pansaeng și l-a urmat pe Bannawit la masa cu documente.
- Deci câți ani ai? Așa mă voi putea adresa în mod corespunzător cu „tu” sau cu „Phi”, a spus Bannawit.
- Treizeci și doi, a spus Pansaeng. El știa deja că era mai mare față de Bannawit de mulți ani.
- Bine, eu am 28 de ani, poți să-mi spui Blue. Și numele lui este Talay, a spus Bannawit și a dat din cap spre Talay.
- Hm, numele meu este Pan, a spus Pansaeng.
Apoi Bannawit s-a întors să facă un lucrul care l-a făcut pe Pansaeng să se oprească, adică să zâmbească... Bannawit i-a zâmbit lui Pansaeng. Este un zâmbet care nu este atât de frumos încât să fii uimit sau să-ți atragă privirea. Este doar un simplu zâmbet care exprimă bun venit. Dar oricât de obișnuit ar fi, trebuie să îl fi oprit pentru o clipă pentru că era un zâmbet care se potrivea cu adevărat lui Bannawit. Cealaltă persoană a creat un zâmbet care se potrivea cu adevărat.
- Acesta este raportul pe care trebuie să-l trimitem. Aceasta este partea la care trebuie să ne uităm. A spus Bannawit apoi a luat un teanc de documente și le-a pus pe masă.
- Ai elementele de bază? Sau ai o diplomă în producția de fabricare, a întrebat Bannawit.
- Da, dar trebuie să citesc toate astea? a întrebat Pansaeng din nou. Privind în jos la un teanc mare de documente.
- Deschide-le și citește. Nu este ca locul de muncă unde trebuie să ne ajustăm din nou, a spus Bannawit, iar Pansaeng a dat din cap.
- Hm, bine, acceptă Pansaeng.
- Sau ai putea începe cu modul în care este produs laptele. Dar asta ar fi trebuit spus în timpul antrenamentului. A oferit Bannawit și a ridicat o altă carte. Este o carte care explică despre lapte, producția de lapte, mașini și metode de utilizare.
- Hm, am învățat asta, a spus Pansaeng.
- Atunci stai și citește pentru o vreme. Mă duc mai întâi să vorbesc cu oamenii, apoi ieși la ora cinci. Spuse Bannawit și Pansaeng dădu din cap.
Pansaeng nu dădu nicio atenție documentelor pe care Bannawit le adunase în fața lui, pentru că toate aceste documente le văzuse deja.
„Poți să-mi spui coleg de departament pentru că acum noi doi lucram împreună.” Gândi Pan.
Bannawit se îndreptă spre Talay. Apoi s-a uitat înapoi la noul angajat a văzut că și cealaltă persoană se uita la el. Când a ridicat din sprâncene cealaltă persoană și-a îndreptat din nou atenția către documentul din mână.
- Cum este să ai copii cu părul moale sau sunt suficient de pricepuți pentru a ajuta la treabă?
- Nu știu, ști doar că nu sunt o persoană care vorbește mult, i-a spus Bannawit prietenului său.
- Crezi că vorbesc prea mult? a întrebat Talay, apoi ochii lui ageri s-au uitat la Pan... părea calm, liniștit, inofensiv și nu părea arogant sau considerat a fi un copil al comitetului executiv.
- Tocmai te-ai gândit la asta, prietene. Și aici, ce spune QC. A trecut încă? a întrebat Banrawit.
Notă traducător : QC este prescurtarea Quality Control (Controlul Calității).
- A trecut dar voi merge din nou chiar acum. Dar trebuie să ai grijă să nu cazi din nou, nu-ți face griji, hai să ne uităm la noul puști. A spus Talay.
- Uite, l-am văzut deja, a spus Bannawit, confirmând ceea ce a spus, privind înapoi la Pan.
- Blue ai grijă. Nu te uita la nimic altceva, a spus Talay când a văzut ochii prietenului său.
- Te-ai gândit mult la asta, spuse Bannawit.
- Nu mă pot gândi prea puțin când e vorba de tine, la cum arată specificațiile sunt și ele ridicate, a spus Talay.
Apoi Bannawit și-a strâns buzele și i-a aruncat prietenului său o privire cu ochii mari.
- Știu foarte bine.
- Blue, nu poți, a spus Talay cu o voce severă.
- Doar QC și cearta cu departamentul de măcinat soia e de ajuns, mă doare capul, Blue. Ce probleme vor mai fi? Chiar dacă tocmai am fost ieri să vorbesc cu el.
- Dar P’Pan nu este de la QC și nu este în departamentul de măcinare soia, a spus Bannawit.
- Nu, nu poți ataca fiecare departament, chiar și propriul tău departament.
- Ești sigur că nu o pot face? Întrebă Bannawit, ridicând ochii.
„..” Și acea privire și întrebare la calmat pe Talay.
- Poate....
Răspunsul la această întrebare este cu siguranță „da”.
Nu este vorba că Talay nu știa că Bannawit va cocheta cu noul angajat sau altceva, ci atacul asupra aceluiași departament în care Bannawit era foarte încrezător că se poate face cu adevărat pentru că deja fusese lovit de un călugăr!
- Nu îți face griji, Talay, nu îl vor speria pe noul copil, a spus Bannawit, bătând ușor pe umărul lui Talay. Apoi s-a întors către Pan. Nu-i păsa de ochii colegilor săi sau de colegul de pat, care se bucură de el când este singur.
- Unde îmi fac griji pentru el? Sunt îngrijorat pentru tine, Blue.
Capitolul 3: NOUL ANGAJAT
Bannawit l-a condus pe Pansaeng prin diferite clădiri până au ajuns în spatele fabricii. Această parte are o clădire tip cămin care era folosită de angajați care erau din alte provincii. Este o clădire cu trei etaje, nici veche, nici nouă. Dar Bannawit se gândea că această clădire ar trebui renovată urgent.
Nu există nicio separare a angajaților de sex masculin și de sex feminin aici pentru că oamenii pot rămâne aici. Chiar dacă sunt mulți angajați, cei mai mulți dintre ei vor rămâne afară pentru că este mai convenabil. Nu există atâtea reguli ca în interior, dar Bannawit și unii dintre ceilalți angajați aleg să rămână aici pentru că nu trebuie să plătească chirie, plătesc doar pentru apă și electricitate, chiar dacă există anumite regulile, Bannawit poate accepta.
- În ce cameră locuiești? Bannawit se întoarse să-l întrebe pe bărbatul în vârstă care mergea în spatele lui.
- 214, a răspuns Pansaeng și a ridicat cheia camerei care avea un număr pe ea.
- Bine, locuiesc la 313. Dacă ai ceva, poți veni la mine, a spus Bannawit. Nu este o persoană care se pricepe la oameni. Dar, cu aspectul și postura lui, alții au simțit că Bannawit însuși nu era un om arogant și greu de atins pentru că el poate vorbi cu orice fel de oameni pe care îi cunoaște. Chiar dacă nu se împrietenește mai întâi cu nimeni, alții vin oricum să-l cunoască.
Pansaeng s-a oprit în fața unei clădiri care a fost folosită ca reședință pentru angajați. Există un punct de scanare a cardului în fața uşi, Bannawit ia cardul angajatului și îl trage în jos și apoi deschide ușa, cu siguranță este greu să intri și să ieși de aici.
- Camera asta, a spus Pansaeng după ce a urcat la etajul al doilea. S-a oprit în fața camerei și încet a întors cheia cu Bannawit în picioare lângă el.
- Trebuie să faci curat singur. Menajera va veni să ridice doar gunoiul din fața clădirii, a spus Bannawit.
- Hm... Pansaeng dădu din cap ca răspuns.
- Da, e păcat că nu ai un coleg de cameră. Când am venit, eu am putut să fiu cu Talay. El deja pregătiseră totul pentru mine, așa că nu am fost prea obosit, a spus Bannawit.
- Nici o problemă, dar ai vrea să mă ajuți... era pe cale să întrebe Pansaeng. Dar nu știa dacă ar trebui să întrebe sau nu. Acest gen de lucru este pentru un angajat. Chiar ar trebui să mă descurc singur? Nu există personal sau departament administrativ pentru angajarea unei menajere care să curețe interiorul căminului sau așa ceva.
- Te-am ajutat deja sunt dădaca ta, a spus Bannawit și a zâmbit.
„...” Pansaeng ridică din sprâncene. Nu se aștepta ca celălalt să fie atât de amabil și să-l ajute să se ocupe de aceste probleme.
- Să vii aici te face să fii puțin singur. Locuiești pe aici sau nu? Bannawit, a început conversația în același timp și merge să se descurce cu salteaua care este pe primul loc.
- În Bangkok, dar am o slujbă aici, a răspuns Pansaeng.
- Oh, ești așa de copil. Trebuie să fii foarte special, nu te văd ca pe un copil obișnuit. A spus Bannawit, apoi s-a întors să se uite la fața lui Pan.
- Adevărul este că nu sunt prea prietenos cu oameni pe care abia îi cunosc, a spus Pansaeng și Bannawit a dat din cap, spunând că lui Bannawit nu-i pasă atât de mult.
- Hai să despachetăm lucrurile mai întâi. Hei... nu ai nimic aici? a întrebat Bannawit după ce a observat că doar Pansaeng a sosit.
- Oh, sunt acasă la un prieten, le voi aduce mai târziu, doar lucrez și dorm aici, așa că nu am nevoie de prea multe. A spus Pansaeng.
- Chiar? Deci hai să mâncăm împreună, bine? Ai o mașină? Dacă nu pot să te duc să duci lucrurile. A spus Bannawit.
- E în regulă. Am vorbit cu un prieten să mi-le aducă în fața fabricii. Să mergem să mâncăm, a spus Pansaeng.
Pan nu se aștepta să înceapă să se cunoască din prima zi, dar așa a fost. Din câte știe, se poate numi tată, cel care are destui copii.
- Poți să iei asta. Dacă ai probleme, poți vorbi cu mine sau să mă suni, a spus Bannawit, dar privirea care i-a fost trimisă lui Pansaeng a fost nu doar că vrea să sune din cauza muncii. Dar Bannawit nu este o persoană nerăbdătoare. De asemenea, este bine să se cunoască treptat.
- Cum pot să te sun? Nu am încă numărul tău, a spus Pansaeng.
- Oh... formează-mi numărul, a spus Bannawit, apoi i-a înmânat telefonul lui Pansaeng. Înainte de a apăsa pentru a apela imediat asta a făcut ca telefonul din buzunar să vibreze.
După schimbul de numere de telefon Bannawit a cerut să urce să își schimbe mai întâi pantofii în cameră și sa se întâlnească din nou în fața căminului, în timp ce îl aștepta, Pansaeng a sunat-o pe Solar pentru ca frumoasa lui secretară să-i pregătească tot ce este necesar pentru a locui în cămin. Pansaeng tocmai și-a dat seama că aici nu există nimic. Există doar o cameră, un aer condiționat și un pat, deși este adecvat, nu este deloc confortabil.
Ora cinci nu este ora la care majoritatea angajaților ies de la serviciu pentru că cei mai mulți dintre ei lucrează cu jumătate de normă sau continuă să lucreze până la ora 20:00, deoarece utilajele de aici funcționează douăzeci și patru de ore pe zi, cu excepția zilelor de duminica sau sărbătoare. Dar în această perioadă producția nu a fost la timp. Deși e sărbătoare trebuie să lucreze și să plătească angajaților orele suplimentare.
Pansaeng a așteptat în fața căminului purtând aceeași uniformă de personal. Nu s-a schimbat pentru că nu avea cu ce să se schimbe. Bărbatul frumos cu părul nearanjat spre spate și cu bretonul care nu este fixat coboară în mod natural pe fața căminului. Căldura de la sfârșitul anului l-a iritat pe Pan. Își dorea foarte mult să-și dea jos cămașa asta groasă de angajat.
- Aștepți de mult, Phi? Eu doar gătesc orez pentru Talay.
-Tocmai... tocmai am sosit și eu, a răspuns Pansaeng, deși a coborât și a vorbit cu Solar despre câteva lucruri.
- Hai să mergem. Asta e mașina mea, a spus Bannawit, arătând spre o mașină japoneză neagră.
- Poți găti orez aici? a întrebat Pansaeng.
- Poți face mâncare care nu miroase. Altfel, la sfârșitul lunii, va trebui să mănânc tăiței instant în loc de orez, a spus Bannawit în glumă.
Dar Pansaeng nu a putut să țină pasul cu acea glumă a lui Bannawit.
Pansaeng merge pe scaunul de lângă șofer. Se simțea puțin ciudat pentru că de obicei stă singur pe bancheta din spate. Dar să stea aici nu a fost deloc rău, în timp ce Bannawit conducea mașina Pansaeng se uita în secret la fața lui Bannawit pentru că el era destul de grozav. O dată ce a ajuns să vadă această față frumoasă de sub această uniformă de personal, va fi grozav dacă experimentează toate acestea o singură dată, pentru că Pansaeng gândește așa, Pansaeng îi înțelege pe toți angajații care sunt atașați de acest angajat. A fost fascinant de prima dată când l-a întâlnit.
Nu e ciudat că cineva ar ieși și ar concura cu el deși se cunoșteau de câteva ore. Pansaeng nu credea că Bannawit este o persoană greu de atins. Dar chiar dacă nu este greu de atins, nu înseamnă că este ușor. O persoană care se exprimă corespunzător și diplomatic, fără să dezvăluie prea multe, nu era arogant până la punctul de a nu fi abordat, din cauza asta, Pansaeng a simțit că Bannawit merită să fie căutat.
- Te uiți la mine de când am plecat din fabrică. Bărbatul mai tânăr s-a întors și a întrebat. Nu este că Bannawit nu știe că este urmărit de persoana de lângă el de ceva vreme, dar oamenii fermecați l-au lăsat pe Pansaeng să arate așa fără să protesteze, până acum, când erau aproape la restaurant. Bannawit se întoarse să întrebe și ridică din sprâncene.
- Nu... Mă întrebam doar ce o să mâncăm, răspunse Pansaeng şi întoarse privirea de la Bannwith.
- Acest restaurant e a la cart, a spus Bannawit și a virat la stânga pentru a intră să găsească un loc de parcare.
- Există mâncare a la cart și sukiyaki. Vreau doar să mănânc sukiyaki. Poți să-l mănânci?
- Da, a răspuns scurt Pansaeng. Dar în mintea lui se gândeam ce să mănânce.
Pansaeng nu este dificil în privința mâncări. Nu este un mare fan al mâncării ca Solar și Phontawan care le place să aleagă ce mănâncă. Dar el nu este foarte pretențioasă fie că mănânc orez sau altceva, nu are nicio problemă cu meniu, chiar dacă nu prea îi plac legumele, dacă cel care l-a adus vrea să mănânce și el este dispus să încerce sukiyaki.
Atmosfera de aici era nouă pentru Pansaeng a recunoscut că nu era obișnuit. În mod normal, nu prea mănâncă în astfel de restaurante. Când se gândea că el mănâncă doar mese simple la cutie sau dacă are întâlniri mănâncă cu persoana cu care se întâlnește.
- Sukiyaki cu fructe de mare uscate și... O altă persoană s-a întors către Pansaeng care și-a încruntat sprânceana pentru că încă nu terminase de citit meniul.
- La fel și aici, a răspuns Pansaeng, iar Bannawit a dat din cap si a comandat apă la final.
- Ești atât de tare cum ai putut intra în această perioadă, a început să rupă tăcerea Bannawit în timp ce aștepta mâncarea.
- Nu chiar, am auzit că... sunt probleme cu producția și că vor mai mulți oameni, a răspuns Pansaeng.
- Oh, da. Am auzit că linia de producție nu a putut produce la timp. Sunt confuz cu privire la ce fel de problemă este aceasta, a răspuns Bannawit.
Bannawit însuși nu este o persoană leneșă, dacă vii să lucrezi cu el vei vedea că muncește din greu. Dar meseria lui este la capătul firului. Dacă ar fi o problemă la sursă, laptele nu ar ajunge la secția de ambalare într-o zi sau erau doar câțiva litri de lapte ambalați deci era o pierde de timp, pierdere a mașinilor și irosirea energiei. Dar după ce s-a gândit la asta și-a dat seama că nu era proprietarul companiei și Bannawit ridică din umeri fără suferință.
- Și nu știi de ce nu au putut produce la timp? a tachinat Pan care a coborât la linia de producție întrebând persoana pe care o consideră sursa problemei.
- Nu știu, phi. Știu doar că este o problemă și nu pot trimite lapte. Dar problema trebuie să fie serioasă, a spus Bannawit.
- Hm, Pansaeng a dat din cap și a observat în secret cealaltă persoană. El a crezut că Bannawit nu știa că el este cauza a ceea ce a spus.
- Dar nu trebuie să fii atât de serios. Fă-ți bine datoria, e suficient, a spus Bannawit.
- Tu vorbești serios? a întrebat Pansaeng cu o voce mai severă.
- Oh, dar ce pot face eu cu adevărat? Oricât ai face, salariul este la fel ca înainte, a spus Bannawit în glumă. Și cel care a auzit a zâmbit, un zâmbet care nu era amuzant. Dar e ca și cum ar zâmbi pentru că s-a gândit la ceva. Pan știe și vedea mai mult decât își doreau.
- Dar... ai mai lucrat vreodată în schimb? A întrebat Bannawit.
- Nu, Pansaeng clătină din cap ca răspuns. Nu este că n-a lucrat niciodată noaptea. Obișnuia să facă ore suplimentare. Dar programul de lucru alterna duminica nu a mai făcut asta niciodată.
- Acest lucru este cu siguranță rău. Ar trebuit să te adaptezi mult, a spus Blue care mai lucrase în ture.
- Probabil că mă voi obișnui cu asta, a răspuns Pansaeng.
- Nu uita să-i spui prietenei tale că nu poți să-ți folosești telefonul când mergi la muncă, a spus Bannwit. Era o modalitate de a anunța că își dorește ceva, dar ceea ce a făcut vine în mod natural.
- Nu am un faen, iar persoana care ascultă a răspuns firesc, cu nimic diferit.
- Chiar? Bannawit s-a uitat accidental la fața persoanei care stătea vizavi de el. Pur și simplu nu credea că va întreba așa direct. Nu-i păsa dacă Pansaeng avea sau nu un iubit.
- Oh, nu crezi? a întrebat Pansaeng. Apoi Bannawit dădu din cap.
- Arăți atât de bine, a spus Bannawit, chiar dacă în gândurile sale față de persoana din fața lui sunt mult mai bune decât ceea ce poate fi descris ca fiind arătos. Dar Bannawit spuse asta doar pentru că nu a vrut ca celălalt să câștige prea mult. Nu a vrut ca Pansaeng să știe că vrea să afle mai multe despre el și că ar vrea să construiască o relație până când Bannawit a vrut să o facă treptat.
- Nu chiar, caut doar un loc unde să lucrez, a spus Pansaeng. Ochii lui odată calmi au strălucit în timp ce a făcut contact vizual cu Banwith, iar Pansaeng a văzut un zâmbet mulțumit de la cealaltă persoană.
- Probabil că aici sunt doar eu, care nu am un faen, a spus Bannawit, apoi s-a uitat la Pansaeng cu niște ochi care arătau puțin mai multă dorință decât înainte, dar doar puțin și asta l-au făcut pe Pansaeng să se simtă mulțumit.
- Este... foarte de necrezut, a spus Pansaeng, iar inima lui Bannawit a bătut puternic în momentul în care persoana din fața lui a scos un sunet din gât. Genul ăsta de lucruri l-au făcut pe Bannawit să îi bată inima.
- Hei... chiar nu am timp să ies cu nimeni. Nu îndrăznesc să am grijă de nimeni, a spus Bannawit.
- Am înțeles, spuse Pansaeng și Bannawit dădu din nou din cap.
- Dar dacă cineva vine să aibă grijă de mine, ar fi bine, a spus Bannawit. Nu este o propoziție care vine din inimă. Este o propoziție generală, obișnuia să vorbească așa când vrea să flirtez cu cineva și funcționează, de asemenea de fiecare dată.
- Oh... probabil că nu ești foarte singur, a spus Pansaeng.
Amândoi s-au privit, dar nimeni nu a spus nimic. Dar la Pan nu a funcționat asta.
Ce sinceritate vedeți de la Bannawit, în acest timp? Bannawit nu putea să vadă prin acei ochii și să ajungă în inima lui Pan.
E distractiv...
Amândoi aveau aceleași gânduri în inimă. Fiecare parte a considerat că celălalt merită încercat, merită căutat și că merită să se implice. Ambii au multă carismă, sex-appeal care strălucește și se cheamă unul pe celălalt. Unele dintre gânduri și caracteristici îi fac să simtă asta. Este distractiv și provocator.
- A sosit al doilea sukiyaki cu fructe de mare uscate. Ceea ce a auzit a fost sunetul chelnerului care mergea cu o tavă cu mâncare și le-a pus pe masă. Nici măcar nu s-a uitat la el pentru că următoarea masă a cerut plată, dar și atunci a fost pus sukiyaki cu fructe de mare uscate în fața lui Pan...
„Nu am mâncat încă... dar merita încercat.”
Cina în stil nou s-a încheiat în jurul orei 19:00. Nu a durat să mănânce mult timp, dar a așteptat mult timp până că mâncarea să fie adusă. Gustul este potrivit pentru un restaurant la care mănâncă din necesitate. Era atât de delicios, încât Pansaeng a trebuit să se încrunte. De ce nu a mâncat niciodată ceva atât de delicios înainte?
- Este prima dată când mănânci la acest restaurant? a întrebat Bannawit când mergeau spre mașină.
- Hm, a răspuns Pansaeng.
- Nu este delicios?
- Destul, Pansaeng sa întors și a răspuns scurt. Dar zâmbetul pe care l-a arătat în colțul gurii îl făcu pe Bannawit să se oprească și să privească.
- În ceea ce privește munca, s-ar putea să-mi fac doar partea mea. Dar dacă este vorba de a mânca sunt disponibil pentru toată lumea, îți garantez că va fi delicios pentru toată lumea, a spus mândru Bannawit. Ceea ce l-a făcut pe Pansaeng să zâmbească mai natural decât înainte.
O seară din viața de angajat a lui Pansaeng s-a încheiat când Bannawit l-a lăsat la cămin. Dar cea care trebuie să îi aducă geanta nu este pregătită să refuze, dar chiar dacă nu refuză ea se poate plânge atât ca prietenă cât și ca secretară.
- Mă duc în camera mea. Dacă este ceva, poți oricând să îmi spui, a spus Banwith când a ajuns la etajul doi.
- Ei bine, mulțumesc foarte mult pentru astăzi, a spus Pansaeng.
- Poți să schimbi mulțumirea în altceva? a întrebat Bannawit, privirea lui întrebătoare făcând persoana rugată să se încrunte.
- Ce vrei? a răspuns Pansaeng. Nu-i era frică indiferent de ce voia Banranawit, era sigur că putea să-i dea.
- Deocamdată este mai bine să o lăsăm așa. Ne vedem mâine, spuse Bannawit, fluturând ușor mâna. Apoi urcă scările până la etajul al treilea, lăsându-l pe cel care a avut o nouă experiență să intre singuri în cameră.
O cameră care are doar camere. Chiar dacă era doar o cameră, nu a fost o problemă pentru Pansaeng se gândea că va trebui să doarmă aici în seara asta, pentru că ar fi ciudat dacă ar fi trebuit să-și schimbe munca de la etaj în acest cămin. Pan tocmai a venit și a cercetat camera, apoi a luat telefonul și am sunat-o pe secretara lui inteligentă.
- Ai adus lucrurile? a întrebat Pansaeng de îndată ce Solar a răspuns la telefon.
(„Oh! De ce ai spus să-l las în fața, pentru că cei din afară nu pot intra în fabrică?”) A răspuns Solar.
- Deci ești un străin? a întrebat Pansaeng.
(„În concluzie, unde ar trebui să-l pun? Știi cât de haotic este când nu ești aici. Pe cine voi pune să semneze aceste documente?) Se plânse Solar lui Pansaeng pentru că după ce s-a gândit, probabil că nu a putut evita să facă o față dezordonată de parcă ar fi vrut să-i mănânce capul.
- Oh, poți să-i ceri cuiva să-l aducă în fața căminului, a spus Pansaeng și nu a uitat să-i amintească să îi aducă laptopul de serviciu.
La scurt timp Pansaeng a primit din nou un apel de la Solar spunând că a ajuns în fața căminului. Pansaeng, care era încă în uniforma lui de angajat, și-a coafat părul nepăsător. Apoi a coborât să ia lucruri de la Solar.
Este puțin peste ora 20.00. El credea că este o perioadă în care mulți oameni erau în cameră, nu vor ști nimic. Dar când a ieșit în fața căminului, Pansaeng a ajuns să știe câți oameni au intrat și au ieșit. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni care și-au terminat munca din tura de dimineață și reveneau la odihnă. El s-a uitat la împrejurimi iar apoi a mers spre Solar. Toată lumea se întorcea să se uite. Dar necunoscându-l i-a împiedicat să îndrăznească să salute. Acesta trebuia să fi fost un nou angajat sau ceva de genul asta.
- Ce mai faci? a întrebat Solar, ea însăși era îmbrăcată într-o cămașă și o fusta frumoasa pe care o purta de azi dimineață.
- Credeam că ai terminat la ora cinci, spuse Pansaeng și întinse mâna să ia geanta de la Solar.
-Ar fi bine să fi terminat, a spus Solar.
- Aceasta este geantă de haine, patul este suficient pentru a dormi? Mai vrei ceva? a întrebat Solar, pentru că ceea ce pregătise erau doar haine și un set de lenjerie de pat.
- Da, dar patul este cam mic, spuse Pansaeng.
- Deci te poți descurca singur? a întrebat Solar lui. Este adevărat că își trăiește propria viață. Dar de când s-a întors în Thailanda, a existat cineva care să-l ajute tot timpul. Solar s-a gândit să-și aranjeze o camera pentru a locui cu Pan.
- Asta este, mulțumesc foarte mult, a spus Pansaeng.
- Dacă vrei să-mi mulțumești, atunci grăbește-te înapoi și fă-ți propria treabă, spuse Solar privindu-l pe Pan.
- Mai așteaptă un pic încă nu îmi lipsește munca pentru că o să mă distrez, a răspuns Pansaeng și i-a zâmbit lui Solar. Zâmbetul acela a făcut-o pe Solar să știe că Pansaeng a întâlnit de fapt ceva distractiv. Trebuie să fi fost atât de distractiv încât și-a dori să scoată o sută de suspine.
- Oh, phi! a salutat o voce în spatele lui Solar.
- Bună, a salutat Pansaeng. Nu știa cu ce cuvinte să salute pentru că rareori salută pe cineva într-un mod atât de simplu.
- Blue te-a dus să mănânci? Talay a venit și l-a întrebat pe Pansaeng.
- Da, deja am mâncat, a răspuns Pansaeng.
- Deci ți-ai dus lucruri în cameră? Asta... uh... a întrebat Talay când a văzut că Pansaeng avea o geantă. Apoi a observat încet că există o altă persoană care iese în evidență. Era o fată frumoasă, cu părul deschis la culoare, la care Talay nu se uitase când a ajuns acolo.
- Uh... O prietenă mi-a adus ceva. Mulțumesc foarte mult, a spus Pansaeng cu un semn în prima propoziție și apoi s-a întors să-i spună lui Solar.
- Ei bine, eu voi pleca, spuse Solar și se întoarse și ieși repede înainte ca Talay să o poată recunoaște.
- Se grăbește. Îmi pare rău că nu v-am prezentat, a spus Pansaeng, iar Talay a dat din cap.
- Am înțeles, probabil că ar trebui să fie de la biroul principal, nu? Este frumoasă, a spus Talay ținând geanta pentru al ajuta pe Pan.
- Hm, răspunse Pansaeng încet. Apoi s-a întors și a intrat în clădire.
- În ce cameră stai? Spuse Talay deși nu îi pasă și nu era curios dar era pentru a face conversație. El nu se gândește la chestiuni personale pe care alții vor să le știe dar el nu vrea să fie implicat sau să știe prea multe.
- 214, a răspuns Pansaeng.
- Bine, nu departe, a spus Talay și a mers să-l trimită pe Pansaeng în cameră. Talay lasă lucrurile așa cum ia spus proprietarul camerei. Dar Pan sa gândit că atunci el se va oferi voluntar să-l ajute la amenajarea camerei. Dar, într-adevăr, Talay s-a oferit doar din bune maniere. De asemenea, Pansaeng nu a vrut să cerșească cuiva care tocmai își terminase munca.
- Mulțumesc, a spus Pansaeng în timp ce Talay erau pe cale să părăsească camera.
- Ne vedem mâine, phi. Seara asta poate fi ciudată. Doar ai răbdare și dormi mai întâi, a spus Talay și Pansaeng a dat din cap.
- Bine, spuse Pansaeng scurt. Apoi se uită la camera care este mai îngrijită decât înainte.
- Ne vedem acolo, dacă te pot ajuta cu ceva doar spune-mi, a spus Talay.
- Bine, a răspuns Pansaeng.
Iar Talay a plecat. L-a lăsat pe frumosul nou angajat să se familiarizeze cu cameră singur. Poate fi dificil pentru că atunci când Talay a venit pentru prima dată aici, a fost dificil. E bine că după un timp, Bannawit a venit ca coleg de cameră. Talay nu pot decât să spere că Pan va dormi suficient pentru a putea lucra de dimineață. Nu este vorba de a nu putea dormi ca colegul lui de cameră.
✨.....✨...
-Ești aici? Persoana pe care Talay o credea că face sex cu cineva își aranja propriul păr în fața oglinzii. Bannawit se întoarse spre Talay și pulverizează parfum pe propria cămașă.
- Credeam că o să te întorci să faci un duș și o să te pui să dormi, a spus Talay, apoi a așezat lucrurile pe masa.
- Trebuie să fii obosit înainte de a putea dormi, a spus Bannawit.
- Am crezut că doar munca este obositoare. Încă mai cauți probleme?
- Această persoană nu am căutat-o eu, a veni el însuși să mă găsească, a răspuns Bannawit.
- Nu l-am mai văzut niciodată. Eu însumi vin tot timpul la tine. Azi fă-o puțin mai ușor, acum e cineva jos. L-a avertizat Talay.
- Oh, aproape că am uitat că este cineva jos, a spus Bannawit.
- Tu, tocmai l-ai adus aici, nu-i așa?
- Da, dar la momentul acela nu avea încă nimic în cameră. Am văzut că a ieșit să ia ceva de la un prieten, dar nu mi-a păsat așa că nu am stat să ascult, a răspuns Bannawit.
- Am văzut, a spus Talay și s-a așezat pe patul lui.
- Ce ai văzut? a întrebat persoana în pantaloni scurți și cămașă.
- L-am văzut pe el și pe prietena lui, a spus Talay, scoțându-și cămașa pe care a purtat-o la serviciu.
- Pot să vină prietenii săi aici? a întrebat Bannawit, pentru că regula căminului interior este „străinii nu au voie să intre”. Chiar dacă ești o persoană din companie, trebuie să primești mai întâi permisiunea celor din interior.
- Probabil este un nivel foarte înalt. Este și frumoasă. Cred că este mai mult decât o prietenă, a spus Talay.
- Dar când l-am întrebat, a spus că nu are un faen, a spus Bannawit
- Le-ai spus tuturor că nici tu nu ai un iubit.
- Chiar nu am unul, a ridicat Bannawit din umeri.
- Dar sunt sute de soți și soții ai, spuse Talay și se uită la Blue care pare nemulțumit.
- Huh? Ești gelos pe mine, Talay? A spus Bannawit, apoi s-a ridicat și a frecat obrazul lui Talay .
- Ajunge, să ne grăbim și să dormim, a spus Talay, iar Bannwit i-a zâmbit persoanei care tocmai se întorsese înainte de a ieși din cameră.
Nimeni nu a cunoscut vreodată relația dintre Talay și Bannawit. Cât de mult sau cât de adâncă este, cei doi nu au anunțat-o și cei doi nu au acordat nicio importanță profunzimii ei se numesc colegi de cameră, prieteni sau prieteni apropiați care au o relație puțin profundă.
Talay cunoaște aproape orice chestiune a celui mai bun prieten al său. Ce face după serviciu sau noaptea târziu când ar trebui să se culce. Dar nu a spus nimic pentru că nu era destul de important să interzică ceva. Mai mult, la început nu a vrut să descurajeze nimic și l-a urmat mereu.
Lui Bannawit îi place să flirteze noaptea ca în seara asta, după muncă, a venit să bea ceva cu angajatul de la resurse umane, un tânăr cu care a avut cea mai recentă aventură. Se numește cel mai recent pentru că tocmai s-a întâmplat. Relația lor a început cu o seară înainte.
- M-am gândit că nu voi putea să-l văd pe Blue în seara asta, a spus cel mai mic.
- Am spus că dacă ne întâlnim, trebuie să te întâlnești, a spus Bannawit liniștit.
Noaptea lor a început ușor, mâncând ceva simplu la un gastro-pub. Bannawit nu a băut mult alcool pentru că cel care a băut erau cealaltă parte și prietenii care au venit cu el, angajații de la departamentul de personal, îl cunoștea pe Bannawit de două săptămâni, ei erau cei care îl îndemnaseră să-l cunoască.
Bannawit a dezvăluit deja nu a are probleme să întâlnească pe cineva pentru că l-a cunoscut pe prietenul acestui prieten ca coleg de muncă și l-a prezentat așa. Nu are mai mult statut decât atât. Chiar dacă este foarte adânc. După ce au petrecut un timp în acel pub în jurul orei 23:00 Bannawit îl adusese pe omuleț înapoi în cămin, deși cealaltă persoană îl îndemnase să rămână. Dar a trebuit să-l ia înapoi pentru că ușa căminului se închide la miezul nopții.
- Hei, nu vreau ca Blue să se întoarcă, a spus rugător persoana din brațele lui.
- Deci unde vrei să mergem, o altă persoană a întrebat.
- Colegul tău de cameră, este în cameră?
- Este aici. Persoana care avea o față rugătoare s-a enervat imediat.
- Atunci... să mergem la 314? a invitat Bannawit, iar micuțul care aștepta invitația a zâmbit dulce.
- Bine... încuviință el, de parcă melancolia ar fi dispărut complet. El a urmat persoana înaltă până la etajul al treilea al căminului, mergând în acea cameră pe care această persoană înaltă părea că o rezervase.
Apoi a început fericirea lui Bannawit după muncă.
Poc!... Poc!... Poc!
Un sunet puternic, ritmic, l-a făcut pe omul care era pe cale să adoarmă să se trezească. Pansaeng ridică privirea spre tavanul camerei. A lămurit treburile neterminate ale zilei și se pregătește să doarmă pentru a avea energie pentru a merge la muncă mâine. Totul este mic și înghesuit. Era ceva nou, ceva ce nu mai văzuse până acum așa că ia luat mult timp să se pregătească de culcare și era pe cale să adoarmă.
Poc! ....Poc!...
Dar a fost trezit de un sunet puternic, ritmic din camera de deasupra era aproape miezul nopții, apoi s-a făcut miezul nopții, așa că a trebuit să se ridice și să se încrunte.
Sunetul este mai puternic și durează mai mult.
- Și cine face zgomot acum? și-a spus Pansaeng.
A încercat să adoarmă din nou. Dar timp de câteva minute, tot nu am putut dormi pentru că zgomotul de sus nu se oprise. Se pare că se oprește dar după un timp se auzi din nou. Și în seara asta cei de sus au încercat să o facă în liniște. Dar în camera lui Pansaeng se auzea doar zgomotul ăsta faimos acum.
Pansaeng a ieșit din cameră s-a îndreptat spre scări pentru a merge sus. Nu știa de unde venea zgomotul, dar a presupus că era camera de deasupra lui. Pansaeng a vrut doar să bată la ușa camerei și să le spună să reducă puțin zgomotul dar în momentul în care Pansaeng era pe cale să bată, ușa camerei se deschise.
Pan se uitau la fața persoanei mai mici. Cealaltă parte era în pantaloni lungi și o cămașă mare cu gât rotund, care nu era în cea mai bună formă, cu părul dezordonat și o față dulce. Acesta era încă roșu. Când micuțul și-a ridicat capul pentru a-i întâlni ochii, obrajii îi erau roșii. În timp ce se încruntă, omulețul i-a zâmbit și s-a întors să-l întrebe pe cel din cameră.
- Oh, Blue ai invitat mai mulți oameni? O voce dulce se auzi încet, iar Pansaeng se uită înăuntru.
Persoana care l-a dus să mănânce cina își așeza cămașa colorată. Chipul frumos al persoanei care este cauza tuturor lucrurile se uitau la el. Cei doi se uitau unul la celălalt în lumina slabă a camerei. Apoi s-a uitat pe rând la cei doi oameni, nu a vrut să se gândească prea departe. Dar ce s-a văzut și s-a auzit l-a făcut să se gândească mai departe.
- Nu cred că am mai invitat pe altcineva, spuse Bannawit și se duse la uşă după ce s-a îmbrăcat.
- Atunci!? Omulețul ridică privirea spre Pan încruntat. Vrea un răspuns despre cum a ajuns Pan aici.
- Ei bine, atunci de ce este Pan aici?
Pan a vrut să îi spună să reducă puțin zgomotul.
Dar se pare că acești doi o fac împreună și au terminat. Gândindu-se la asta, Pansaeng s-a încruntat brusc, deși putea să vadă asta ca fiind normal. Dar tot e jenant.
- Ar putea avea o problemă cu camera lui este un angajat nou. Și este în același departament cu mine, i-a spus Bannawit omulețului.
- Oh... atunci va las să vorbiți, spuse omulețul, apoi se ridică în vârful picioarelor și îi șopti ceva la ureche lui Bannawit.
- Dar nu mai mult decât să vorbești, a spus el.
Spunând asta, a ieșit spre propria sa cameră, persoana care era cu Bannawit a dispărut, dar Pansaeng este încă înghețat aici în fața acestei camere Pansaeng încă se uită în ochii lui Bannawit. Avea nevoie de o explicație pentru a confirma sau contrazice gândurile lui chiar acum. Dar parcă totul devine clar când zâmbetul lui Bannawit i-a luminat colțurile gurii. Este un zâmbet care îi confirmă lui Pan că lucrurile pe care el le crede sunt adevărate.
- Este… adevărat? Cum faci așa ceva în această cameră? a întrebat Pansaeng, uitându-se în cameră. Era o cameră mică, înghesuită cu un singur pat. Bannawit a urmărit privirea lui Pansaeng și un zâmbet foarte îmbietor a apărut pe gura persoanei întrebate.
Bannawit nu a răspuns la întrebare...
Dar Bannawit este îmbietor.
Capitolul 4: CAMERA 314 - (+18)
- Dacă vrei să știi... atunci intră, a spus Bannawit.
„...” Pansaeng își lasă fața în jos și se uită în ochii lui Bannawit.
Căuta frica sau ezitare în acei ochii, dar nu era nici una dintre ele, doar provocare. Provocare supremă.
Când a văzut asta, o persoană ca Pansaeng, care nu s-a dat înapoi de la nimeni. Bannawit s-a întors încet pentru ai permite unei alte persoane să intre și să exploreze din plin.
- Nu există nimic, a spus Bannawit. El a vrut să spună că nu era mare lucru în această cameră. Este un pat pentru doi oameni. Acum mai era o lumină portocalie slabă, pentru că Bannawit a vrut să o adauge pentru a crea atmosferă.
Pansaeng mișcă patul. Apoi s-a încruntat înainte de a apăsa tare pe pat, ceea ce a făcut să se audă un zgomot...! Se auzi un sunet moale, picioarele patului lovind podeaua și din cauza activități celor doi scotea un zgomot atât de puternic. Cu siguranță face mai mult zgomot.
- Asta este, spuse Pansaeng și se uită la pat.
- Un zgomot puternic? A întrebat Bannawit și a mers spre Pansaeng.
- Multe, a răspuns Pansaeng, făcând contact vizual cu persoana care a întrebat.
- Pereții sunt subțiri, a răspuns Bannawit și s-a scărpinat pe ceafă pentru a scăpa de jena.
- Nu cred că zidul este devină deloc. Mai bine te învinovățești pe tine că faci zgomot, spuse Pansaeng, ochii săi ascuțiți privindu-l drept pe Bannawit în ochii pentru că el este motivul pentru care a venit aici, pentru a ști ce se întâmplă, el se uită în tăcere, dar adânc în interior dar era doar dorința de a încerca.
„Vreau să te învăț... că o poți face fără să scoți niciun sunet.”
- Dacă ai fi tu, ar trebui să faci un zgomot puternic, a spus Bannawit, pentru a economisi energie
- He... dacă aș fi eu, aș face-o mai bine, a răspuns Pansaeng cu un zâmbet în colțul gurii.
- Ce? Bannawit ridică din sprâncene.
- Vrei să încerci? Îți voi arăta. Picioare lungi au făcut un pas înainte pentru a înfrunta persoana care era încă în îndoială. Înălțimea lor era aproximativ aceeași, astfel încât Pansaeng nu trebuia să se aplece sau să privească prea mult în sus. Privea drept înainte, așa a putut să întâlnească ochii lui Bannawit. La început, ochii lui s-au mărit, probabil pentru că nu se gândea că Pan va răspunde așa, dar ochii lui Bannawit s-au transformat din șoc în emoție.
- Serios? Răspuns Blue entuziasmat și a început să se îndrepte spre provocare
- Oh, a răspuns Pansaeng în gât și Bannawit a zâmbit în colțul gurii făcând un pas mai aproape de Pan.
- Fă-o.
- Hm... Vocea a provocat persoana care a pășit în această cameră să găsească un răspuns. Își apăsă buzele pe cineva care avea o gură bună pentru că lui Pansaeng nu i-a fost greu să sărute pe cineva și nu este neobișnuit ca Bannawit să facă schimb de limbi în această cameră.
„A fost mai rapid decât mă așteptam.” Este un gând al ambelor persoane.
Dar sărutul a fost foarte bun.
- Mmmm, Pansaeng și-a mișcat gura până nu a mai rămas spațiu și se agață de talia bărbatului mai tânăr pentru a-l împiedica pe celălalt să se retragă. Căldura, puterea și viteza apar pe măsură ce Pan își introduce limba înăuntru.
Era ca o chestiune normală pentru Pan să se culce cu cineva pe care l-a văzut doar o zi. Dar cu această persoană a crezut că va începe să se cunoască înainte de a face sex, dar dacă refuză sau se oprește acum, Pansaeng va regreta.
- Ah... Bannawit însuși nu i-a fost frică sau a ezita să se implice și a luat o bucată din limba persoanei care o introdusese în gura sa.
- Um... Pansaeng privi gura caldă. Voia să știe de ce cineva devine fascinat de Bannawith ...acum știe.
Gustul sărutului lui Bannawit este cu adevărat superior. Pansaeng nu a sărutat niciodată pe cineva care să îl facă atât de obsedat. Pansaeng nu a putut să-și retragă gura, la fel ca Bannawit care îndemna și cerșea.
Pansaeng îl sărută mai mult timp dar nu știe cât, dar amândoi au vrut să se sărute iar și iar așa.
Sărut! Sărut!
Pansaeng deschise gura și gâfâi după aer doar câteva secunde apoi a continuat să își apese buzele pe cele ale lui Bannawit. Sunetul săruturilor a răsunat în toată încăperea. Cei doi s-au luptat ca și cum nimeni nu ar ceda. Picioarele lor se mișcă, Bannawit și-a mutat picioarele spre pat. Gura lui încă se apăsa pe cea a lui Pansaeng pentru că cealaltă persoană nu-l lăsa. Și-a mișcat gura dar nici nu a vrut să se îndepărteze.
- Ah... ha! Ha!
- Hmm... Se auzi respirația lui Bannawit cu un geamăt din gâtul lui Pansaeng.
Bannawit se aşeză pe patul mic. Pansaeng stătea în picioare, respirând greu lângă pat. Ochii celor care se confruntaseră cu o nouă provocare, un zâmbet trăgându-le colțurile gurii ca o emoție și o dorința de a câștiga se aprinde în inimă. Bannawit se mișcă să se așeze iar degetele subțiri desfăcură cei doi nasturi de sus ai cămășii apoi se sprijini pe spate pe pat și își ridică capul privind persoana din picioare și privind fiecare acțiune a lui apoi a zâmbit dulce.
- Ah! Pansaeng nu a suportat, a zdrobit din nou buzele subțiri care zâmbeau tachinator și de data aceasta a fost mai violent decât data trecută.
- Hm... de ce trebuie să mă tachinezi? Îi șopti o voce răgușită în spatele urechii lui Bannawit, apoi se lăsă pe spate pe pat, făcând contact vizual direct cu ochii fierbinți și pătrunzători.
- Ei bine... Răspunsul încă nu ieșise din gură dar mâinile prinse ambele părți ale obrajilor lui Pansaeng iar Bannawit a zâmbit și a continuat:
- Îmi vine să te tachinez, a răspuns sincer Banawit, fără să se gândească să inventeze alte scuze.
Pan l-a făcut pe Bannawit să se simtă așa. El a încercat să suprime acest sentiment de dorință, a vrut sa încerce să construiască o relație treptată dar Bannawit a hotărât deja că vrea mai întâi să afle mai multe despre Pan dar totul nu a mers așa cum credea Bannawit și Pansaeng însuși s-au ispitit reciproc. Ei nu mai pot aștepta.
- Hm... atunci tachinează-mă la maxim, a spus Pansaeng, apoi și-a frecat nasul pe obrazul lui Bannawit.
Pansaeng nu a făcut niciodată sex cu nimeni care cu mai puțin de jumătate de oră mai înainte făcuse sex cu o altă persoană, Pan n-ar fi niciodată pe locul doi, pentru că dacă ar fi trebuit să fie al doilea, nu ar fi coborât și ar pierde timpul dar cu această persoană, nu este cazul, deși ar putea da un pas înapoi, dar Pansaeng nu a făcut-o, deși știa că persoana mică care a ieșit tocmai acum l-a sărutat pe obraz, dar Pansaeng încă vrea să rămână să încerce măcar o dată.
- Ah... scoase Bannawit un sunet când Pansaeng coborî până la gâtul său, mângâindu-l cu nasul alternând cu sărutări apăsate pe piept și abdomen.
- Hm. Pansaeng s-a mutat să-și examineze munca.
Bannawit în acest moment era foarte seducător. Nu doar ochii îl privesc, dar fiecare parte a corpului lui îl seducea pe Pan. De la gâtul care se leagă de frumoasa claviculă unde cămașa este mototolită accidental pe pieptul care se mișcă pentru că cealaltă persoană respiră greu, partea de sus a pieptului se ridică îmbietor, stomacul este frumos modelat, dar arată foarte sexy. Toate acestea împreună îl fac foarte senzual.
- Ai luat-o vreodată? A întrebat Bannawit pe cel care l-a privit cu confuzie fără a se ascunde.
- Nu, clătină Pansaeng din cap.
- Hm... Bannawit scoase un sunet din gât. Parcă vorbea singur după un timp, persoana întinsă pe pat s-a ridicat, cămașa șifonată a fost îndepărtată rapid de pe corp și se întoarse spre capul patului. A luat o sticlă de gel lubrifiant și a aruncat-o către Pansaeng, apoi sa târât spre spectator într-o ipostază seducătoare.
De fapt, Bannawit nu l-a provocat deloc. S-a târât spre cealaltă persoană pentru că era mai ușor decât să meargă pe pat. Dar în ochii lui Pan, tot ce face Bannawit acum este provocator, pentru că ochii lui Bannawit sunt extrem de tentanți.
Brusc!
- Tu ești...
Se auzi sunetul scoaterii pantalonilor Pan era speriat.
- Blue, a spus persoana care i-a scos pantalonii lui Pansaeng. Ridică ochii să-l privească
- Spune-mi Blue.
- Hm. Spuse Pan la sfârșitul propoziției lui Bannawit. Pansaeng, a trebuit să geamă în gât, pentru că persoana care tocmai vorbise își folosea gura pentru a-i mângâia centrul corpului, partea care era fierbinte și gata să erupă în orice moment.
- Hm! Bump! Bannawit și-a mișcat gura să sărute acel penis înainte de a deschide gura pentru a lua totul. Bineînțeles, a fost destul de greu, dar nu a dat niciun semn că-și devorează identitatea. Pan nu este atât de dificil. Ei bine, Bannawit este o persoană cochetă, oricât de mult ar fi, este suficient de profesionist.
- Hm... ah. Pansaeng scoase un mic sunet și se îndreptă spre persoana care s-a târât pe pat să îl salute cu gura caldă, mai adânc.
- Uf! Ugh... Bannawit a încercat să deschidă gura și să absoarbă complet penisul lui Pan, dar dimensiunea și mărirea care se extindeau treptat au făcut ca persoana care mănâncă să fie nevoită să se gândească mai mult.
- Ah... ah. Pansaeng a privit în jos la ceea ce făcea Bannawit și apoi a trebuit să întindă mâna pentru a sprijini gâtul frumos al persoanei de dedesubt.
- Uf, woh!
- Ah... oftă, Pansaeng și scoase un țipat pentru că vârful fierbinte al limbii lui Bannawit se învârtea și îi lingea penisul. Bărbatul care îl răsfăța a lins de la baza până la vârf înainte de a-și plimba limba în jurul vârfului ca un profesionist. Era atât de bine încât Phansaeng cu greu putea suporta.
Bannawit a lins penisul fierbinte al lui Pansaeng de parcă era înghețata preferată. Atunci Bannawit s-a gândit că trebuie să fie preferatul său pentru că nu a vrut să se lase deloc. Între timp, Pansaeng însuși nu a vrut să se dea înapoi de la gura caldă a persoanei de dedesubt. Talia conică se mișca în momentul în care omul de dedesubt conducea drumul până în cele din urmă, nu a suportat și a trebuit să miște capul celeilalte persoane pentru a se potrivi cu ritmul propriei talii.
- Uf! Uf! Bannawit și-a folosit mâna pentru a împinge partea din față a picioarelor lui Pansaeng pentru că ceea ce a făcut Pansaeng a făcut ca penisul să se miște mai adânc până aproape că i-a ajuns în gât.
- Um...ah.... Dar persoana care era pe cale să fie eliberată a refuzat să-i dea drumul și chiar sa mișcat mai greu decât înainte.
- Ah... uh... uh... persoana care ar cerșit după aer nu putea cere nimic pentru că el a provocat totul, așa cum obișnuia inima lui să provoace, nu numai că îi ajunge în gât, dar ajunge și la inimă.
- Hm... ah, la naiba, scoase un sunet Pansaeng. Primind ritmul absorbției lui Bannawit, se mișcă și apăsă capul celeilalte persoane spre el atât de adânc încât aproape că a ajuns la bază, Bannawit și-a dat ochii peste cap, iar el însuși s-a uitat înapoi în ochii lui Bannawit. Pansaeng știe cum e celălalt dar nici atunci, nu a vrut să se îndepărteze de gura caldă a lui Bannawit.
- Uf! Oh! Se sufocă Bannawit. El îl eliberase deja pe Pan și și-a ridicat mâna pentru a-și șterge buzele. Pansaeng se uită la persoana care se sufocă și șterge lichidul alb de pe buze. Bannawit s-a așezat pe pat, uitându-se la Pansaeng, care zâmbea cu satisfacție la propria sa lucrare. Poza din fața sa este foarte sexy și este creată de el.
- Foarte bine, a spus Pansaeng și a frecat ușor capul lui Bannawit.
- Ești nebun. Tocmai m-ai lăsat așa, a spus Bannawit.
- Dar ești foarte sexy acum, a complimentat direct Pansaeng, ceea ce a făcut ca persoana care roșea să fie mai roșie.
- Bine spus, zise Bannawit, apoi ridică privirea la Pan care se apropie din nou. Bannawit nu se temea și nu s-a ascuns indiferent de ce i-a pus Pan. Era gata să o absoarbă din nou.
- Suge-l, a spus Pansaeng, apoi și-a apăsat ușor vârful degetului arătător pe buzele lui Bannawit, indicându-i celeilalte persoane să deschidă să-i bage degetul în gură.
- Ummm. Atunci Bannawit a făcut cu adevărat ceea ce a spus Pansaeng.
Apa limpede și apa tulbure de pe degetele tari ale lui Pansaeng este suptă de bărbatul frumos de dedesubt nu-i lăsă degetul persoanei să-i scape din gură, deși Pansaeng ridică cealaltă mână în sus până când și-a băgat mâna între fețele lor, însuși Bannawit sa oprit. Ambele fețe sunt la același nivel și au făcut contact vizual.
- Hmm... Pansaeng zâmbi cu drag. Ochii lui Blue nu puteau fi ascunși de emoție.
- Ah, umm. Bannawit sa întors în timp ce Pansaeng a împins degetele încă în gură într-o mișcare dificilă, până în momentul în care Pansaeng și-a tras mâna și și-a scos pantalonii scurți. Persoana se târa în genunchi cu spatele la el.
- Ai prezervativ? Șopti Pansaeng și își apăsă buzele după urechea lui Bannawit.
- Ah... Blue tot nu a răspuns, dar a gemut mai întâi pentru că era stimulat în punctul sensibil, Pan îi sărută și îi mușcă urechile iar mâna și degetele îi stimulau fundul.
- Ce vrei să spui, trebuie să mă întorc în camera mea și să le iau? A întrebat o voce răgușită iar schimbarea pronumelor și cuvintele folosite în propoziție făceau chipul lui Bannawit roșu.
- Oh... există... ah... da, a răspuns Bannawit și a căutat un pachet de prezervative. Apoi îl dă persoanei din spatele său.
- Mmm. Persoana care la luat l-a pus lângă el și a acordat mai multă atenție gelului lubrifiant pe care i-l dăduse Bannawit mai devreme, el a strâns încet gelul în fanta lui de culoare dulce și începe să îl pregătească pe Bannawit pentru viitorul capitol de dragoste, apoi apăsă ușor degetul arătător în interior
- Ah... uh... gemu Bannawit tremurând în timp ce degetul dur alunecă înăuntrul lui. O mână puternică se întinse pe spatele lui, persoană s-a aplecat și introduce repede degetul și îl mișcă în fundul lui destul de mult timp.
Bannawit nu mai susținuse entuziasmul cuiva așa, pentru că el era, în mod normal, cel care dădea sentimentul palpitant. Acest lucru este dat unei alte persoane mai mult decât oricui, după mult timp, inima îi bate puternic. Nu poate să nu geamă la noutatea care este trimisă în corp. Ar fi trebuit să se simtă rău că ceva îi invada corpul, dar s-a simțit atât de bine încât nu am vrut să renunțe.
- Hm....foarte bine. Laudele entuziaste ale lui Pansaeng l-au făcut pe Bannawit mulțumit.
- Ah, gemu Blue și se împinse spre Pan. Pan vrea să își pună penisul fierbinte din plin în el dar trebuia să aibă răbdare și să aștepte ca cealaltă persoană să se adapteze.
- Cum te simți? A întrebat o voce lângă urechea lui Blue. Dar nu este neapărat o întrebare vrea un răspuns pentru ca răbdarea lui era epuizată, a sărutat și a mușcat urechea aceea roșie.
- Ah, bagă-l înăuntru... ah, a spus Bannawit cu o voce zgâriată.
- Hm, a spus Pansaeng și l-a sărutat pe ceafă.
- Ah... ah... phi, a spus Bannawit cu un geamăt și o față roșie, chiar dacă Pan a băgat doar un deget, l-a făcut imediat să se gândească și să-și imagineze lucruri care l-ar face mai excitat și lucruri care l-ar face să se simtă mai bine.
- Vrei să te iau? Ah... a întrebat Pansaeng și a scos un sunet din gât din cauza forței și presiunii din interiorul lui Bannawit.
- Ah! Ahh... Bannawit și-a întors capul să se uite la Pansaeng, iar Pansaeng nu s-a putut abține să nu se apropie și să sărute gura persoanei care era pe cale să geamă mai tare decât înainte.
- Mmmm. Buzele li s-au întâlnit și s-au sărutat din nou pasional.
Un sărut, pe care Bannawit l-a exprimat astfel, la făcut pe Pan foarte mulțumiți.
- Ah! Bagă-l! Bannawit ia tremurat și din gură ia curs salivă. A scos un geamăt și a icnit după aer simțind ceva nou care era mai mare, mai fierbinte și mai puternic decât orice avusese vreodată în el.
- Mmmm. Pansaeng s-a îndepărtat și a îngenuncheat. Nu se mai apleca să ia un sărut pasional dar era interesat să pătrundă în interiorul altei persoane tot mai mult. O mână stătea pe spatele lui lat, apoi și-a mișcat talia pentru a se împinge încet până la capăt.
- Ah... e strâns, ah... strigă Bannawit, apoi se întoarse și se uită la silueta înaltă care îl călărea.
- Știu, ahh... a răspuns Pansaeng. Știa cât de strâns era pentru că el a fost cel care și-a pus-o penisul în el. Strângerea și căldura din interior făceau penisul fierbinte sa se extindă cu forță mocnitoare. Omul care tocmai și-a dat seama că acest tendon cald se extinde din nou și-a făcut ochii mari, Bannawit a vrut să-și păstreze calmul și să se comport ca o persoană expertă, ceea ce chiar este dar se pare că în această chestiune el trebuie să recunosc că Pansaeng este mai fierbinte. Atât de fierbinte încât nu și-a putut stăpâni sentimentele.
- P’Pan... spuse o voce răgușită. Ochi frumoși și provocatori erau plini de lacrimi și îl privea pe Pan rugător.
- Vrei să mă mișc? Hmm... a întrebat Pansaeng în timp ce își mișca încet talia, doar o dată.
- Uh... dar Bannawit și-a arcuit fundul pentru el.
- Nu mă tachina. Ahh... nu voi fi în stare să suport, a spus Pansaeng și și-a mișcat mâna să strângă ambele fese frumos rotunjite.
- Ah, nu... nu îndura, a spus Bannawit, întorcându-și ochii să se uite la cealaltă persoană de parcă ar fi fost pe punctul de al certa.
- Asta... este așa? Își spuse încet Pansaeng. Asta nu l-a făcut pe Bannawit să înțeleagă absolut nimic.
- Ah! Ah... Ah.. Dar Bannawit nu sa gândit la asta și a gemut pentru că Pan a început să se miște
- Mmm ...ah... Pansaeng se mișcă ritmic, începând cu a face acest lucru cu blândețe apoi stoarce mai mult gel lubrifiant, mișcându-se din ce în ce mai greu.
- Uh... Ahh... a gemut Bannawit și apoi a făcut o voce blândă.
- Ahh ...la naiba.
Acest lucru nu diferă cu nimic față de Pan care se mișca mulțumim. Corpurile celor doi s-au întâlnit perfect. Pansaeng nu se gândise înainte că el și Blue să se înțeleagă așa de bine. Mâinile i-au fost puse pe fese, în timp ce persoana de sub el era într-o poziție îngenunchiată. Bannawit încercă să-și rețină gemetele. Ambele mâini s-au încleștat în așternutul de pat până când acesta a fost complet șifonat. Fiorul creștea din ce în ce mai mult. Iar persoana de mai sus făcea totul cu tot mai multă forță.
Poc! ...Poc!
Se auzi sunetul capului patului lovind peretele în timp ce Pansaeng se legăna mai tare. Sunetul îl făcu să se încrunte și să se relaxeze puțin. Bannawit a încercat să se abțină să geamă cât mai încet posibil, dar a fost foarte greu. Pansaeng vrea să o facă cu forță, iar dacă o face, sunetul va fi puternic.
- Uh, ah... uh, Bannawit ridică mâna pentru a-și acoperi gura din cauza impactului puternic ceea ce îl face pe Pansaeng să geamă.
- Ah... um.
Pansaeng s-a retras și apoi a intrat până la capăt. A făcut asta încet, dar cu putere, de parcă ar fi vrut ca patul să se odihnească, de parcă ar fi vrut ca omul de sub el să poată respira, dar el nu a făcut-o.
- Ah... P’Pan... Ummm.
- Ah...ummm...
Cei doi au simțit un fior din cauza ritmului lent dar greu. Lui Pansaeng i-a plăcut momentul în care s-a apăsat și cealaltă persoană a gemut dar îi place mai mult când este strâns. Aceasta s-a mișcat în timp ce el s-a retras.
- Atât de excitant, ah... gemu Bannawit în timp ce Pansaeng îl trase până când se introduce complet și se apropie fără a mai rămâne spațiu intre ei.
- Mmm, a strigat bărbatul frumos de deasupra și l-a tras pe celălalt în picioare.
- Uh? Ah, ah! Bannawit scoase un geamăt când a fost tras să se ridice.
- Ah! Umm... gemu Pansaeng în gât. Apoi a pășit și a susținut corpul lui Blue să se ridice din pat și merge spre partea laterală a ușii. Ritmul mersului îl face pe Bannawit să simtă furnicături până în stomac la fiecare pas pe care îl făcea.
- Ah! Ah... ah! Bannawit gemu în timp cu ritmul pașilor.
- Um...ah a gemut însuși Pansaeng din cauza aceleiași excitații.
- Phi... a spus Blue și a împins piciorul celeilalte persoane să se miște mai încet decât înainte.
- Ce? A întrebat Pan cu o voce plină de amuzament.
- Oh, eu... Ahh! Bannawit a fost apăsat încet spre perete. Pansaeng s-a mișcat apoi a tras unul dintre picioarele celeilalte persoane peste brațul lui.
- Um...
- Ah!
Gestul a fost penibil și nici Bannawit nu a făcut niciodată această poziție. Nu credea că cineva îi va ridica un picior în felul ăsta, dar era suficient pentru ca Pan să se afunde mai adânc în punctul de plăcere extremă.
Bannawit a vrut să țipe și să-l anunțe. Dar sa blocat că acesta este un cămin. Deci chiar l-a enervat.
- Ah... um... a gemut Pansaeng și și-a mișcat talia.
- Ah! Phi... Uhh.... să faci asta este cel mai interesant.
- Um...Blue... Ah.... Pansaeng nu credea că va geme numele cuiva în mod repetat. Nici măcar nu sa gândit să strige numele lui Bannawit.
- P’Pan....Pan.. ah, gemu însuși Bannawit incoerent.
Fiorul a crescut până când inimile lor aproape că au explodat.
Loviturile lui Pan erau ca o tobă care nu se oprea să bată și a răspuns însuși Bannawit. În acel moment persoana care l-a sedus înainte de a se supune rolului iubirii, Pansaeng este cel care conducea jocul.
Pansaeng îl apăsă pe Bannawit de peretele rece și Pan însuși s-a strâns aproape de el, mișcându-și talia rapid din cauza dorinței vertiginoase. Însuși Bannawit și-a mișcat talia pentru a întâmpina ritmul și a gemu mai tare decât înainte. Pansaeng și-a mișcat mâna pentru a prinde penisul tare.
- Hm... Ah... la naiba... a gemut lângă urechea Blue.
- Uh... Umm... huh. Mâna subțire a lui Blue sa ridicat pentru a-și acoperi propria gură și îl lasă pe Pansaeng să se ocupe de el. Atât din față cât și din spate. Pan la preluat în totalitate pe Bannawit, care este încântat de ceea ce face Pan.
- Ah... Blue. În urechi îi răsună un geamăt. Bannawit a zâmbit inconștient când a auzit sunetul.
- Ah! Oh... P’Pan.
- Hm... ah.
- Ah! Ah... Ritmul în care se mișca Pan înăuntru și în afară, atât în spate dar și în față a provocat multe gemete. Asta îl face pe Bannawit fierbinte și gata să se elibereze, el și-a mișcat fesele în ritmul taliei lui Pan, care a devenit mai rapid și mai puternic.
- Blue... ah... ummm.
- Ah! Da... ah... P’Pan...
- Ah... Pansaeng se mișcă și se cufundă înăuntru în canalul cald și fierbinte care pulsa ritmic, în ciuda faptului că nu s-a mișcat apa albă lăptoasă a fost eliberată în prezervativ, iar Bannawit a eliberat-o în mâna lui Pansaeng care încă îl ținea.
- La naiba! Ah...! Gâfâi Bannawit care aproape că s-ar fi prăbușit dacă Pansaeng nu i-ar fi pus o mână pe talia lui.
-Hm... Pansaeng sărută umărul lui Bannawit și se îndepărtă încet.
Brusc!
- Mmm...
- Ugh. Pansaeng nu se mutase încă departe. Pur și simplu își mânuia prezervativul, dar încă nu făcuse prea multe. Bannawit se întoarse și îl sărută din nou tare.
Bannawit l-a sărutat dintr-un motiv oarecare, nu știe de ce. Își trecu brațul în jurul gâtului lui Pan și a tras persoana spre el. Sărutându-se unul pe celălalt, apoi își înclină capul pentru a săruta persoana cu care tocmai făcuse un sex pasional. Nu a fost un sărut pentru a seduce ca înainte, nu a fost un sărut pentru a scăpa de furie sau frustrare, așa cum îi plăcea lui Pansaeng să facă cu altcineva, a fost un sărut pe care nici Pansaeng nici Bannawit nu l-au putut distinge iar sentimentul era același, într-un cuvânt „s-a simți bine” mai mult că niciodată.
- Hm... Bannawit aproape că nu a vrut să se retragă.
- Umm. Pansaeng nu a fost diferit. El și-a strâns buzele de la primirea unui sărut care l-a făcut să te simtă bine.
- Phi... e foarte talentat, a spus Bannawit. Apoi obrajii lui au devenit roșii. Bannawit nu era foarte alb dar chiar și așa Pansaeng vedea clar că Bannawit roșea.
- Huh... desigur, a spus bărbatul în vârstă, încrezător. Pansaeng s-a îndepărtat de Bannawit și a mers să arunce prezervativul folosit în partida de dragoste, Bannawit se apropie și se așeză pe pat.
Fiecare dintre ei și-a luat lucrurile în propriile mâini atunci când povestea de dragoste pasională s-a încheiat. Pansaeng recunoaște că ar vrea mai mult. Dar când se uită la cealaltă persoană s-a oprit. Explorează acest dormitor și se uită la persoana care se îmbrăca și care își încheia cămașa.
- Ce? Bannawit ridică privirea și întrebă când îl văzu pe Pan că sa oprit în fața lui, dar nu a făcut altceva decât să se uite la el.
- Aduci oameni des aici? Pansaeng a întrebat în cele din urmă ce vrea să întrebe.
- Doar... puțin, Bannawit nu a specificat numărul și ce vrea să însemne „putin”.
Bannawit și Pansaeng probabil nu sunt la fel.
- Li se permite angajaților să facă asta. Nu ți-e permis să... faci asta.
Pansaeng a spus asta deși tonul suna ca o mustrare, Bannawit doar a ridicat din umeri.
- De câte ori vine cineva să stea aici, mă voi opri, a spus Bannawit, pentru că știa că nu va veni niciodată proprietarul camerei deoarece a plecat mai devreme.
- Atunci de ce nu te duci să faci asta în camera ta? A întrebat mai departe Pansaeng, iar Banrawit ridică privirea.
- De ce nu ești mulțumit? Am făcut ceva rău? A întrebat Blue pe Pansaeng. Bannawit a răspuns bine la tot. Pansaeng a fost foarte curios și nu a vrut să aștepte, așa că a întrebat.
- Am vrut doar să întreb, a spus Pansaeng.
- Stau în camera cu Talay? Ce ar trebui să fac?
- Oh... am uitat de asta. Pansaeng a dat din cap când și-a amintit.
- Dar sunt aici singur, a spus Bannawit, apoi s-a ridicat pentru a-l înfrunta pe Pansaeng.
- Data viitoare, pot să merg în camera ta... nu? A spus Bannawit și a zâmbit.
- Huh! Apoi Pansaeng a zâmbit la ce a spus Bannawit. Înseamnă că va exista o dată viitoare pe care Pansaeng spera să o aibă.
Apoi fiecare a mers pe drumuri separate când cerul se transformase de mult într-o nouă zi. Pansaeng a venit aici la miezul nopții și a plecat de aici la 1:00. El s-a separat de Bannawit. El nu avea nimic mai mult decât să admire momentele de dragoste pe care le creează în ochii diferiților oameni care păreau să le placă.
Bannawit deschise ușa camerei. Luminile din camera lui se stinseseră dar era suficient de priceput pentru a nu aprinde luminile pentru al deranja pe colegul său de cameră. Bannawit era deja obișnuit să meargă în întuneric. În plus, aceasta este camera lui el a aranjat-o cu propriile sale mâini.
- E foarte târziu. L-am văzut pe phi Four plecând cu mult timp în urmă, a spus persoana pe care Bannawit credea că dormea. Apoi se întoarse spre el.
- De unde știi când a plecat phi Four? A întrebat Bannawit.
- Am ieșit să iau hainele pe care le-am pus în uscătorie la miezul nopții.
- E ciudat că nu te-ai întors după ce a plecat... cam ciudat. Vocea lui era răgușită și joasă, indicând anticipare. Acei ochi în așteptare l-au făcut pe Blue să-și strângă buzele cu o fața roșie.
- Am continua cu phi Pan.
- La naiba! Talay a trebuit să sară în sus și să exclame șocat.
- E al naibii de bun, a spus Bannawit și nu s-a putut opri din zâmbet.
- Blue, nenorocit blestemat, l-ai prins... Talay nu putea vorbi, se bâlbâi și încerca să proceseze cuvintele pe care avea să le spună, dar Bannawit se uită la fața prietenului său și se aplecă încet pe propriul său pat.
- Ce pot să fac, Talay? M-a vrut pe mine, a spus Bannawit, apoi a zâmbit.
- La naiba... L-ai închinat pe Khun Phan sau a trebuit să te închine Khun Pan? A spus Talay. Apoi întinse mâna spre chipul prietenului său pentru al mirosi mai bine, era ceva cu care nu era obișnuit, dar era sigur că acel miros la mai simțit.
Era parfumul sexy al lui Pan. Cât despre Blue, el nu a răspuns nimic. Bannawit a adormit fără măcar să facă un duș din nou. Era atât de obosit încât voia să doarmă chiar acum și chiar a făcut-o. A adormit fericit și satisfăcut. Era ceva profund pe care Bannawit nu-l trăise de multă vreme și înainte de a se culca se gândi la sunetul vocii cuiva înainte de a adormi. Adevărul este că Bannawit ar trebui să îl invite pe Pan să doarmă în camera aceea deși patul ăla era îngust dar voia să o fac din nou.
Capitolul 5: DEPARTAMENTUL DE AMBALARE A CUTIILOR DE LAPTE
În dimineața zilei ar fi trebui să fie obosit dar Pan a devenit din nou energice.
S-a trezit la ora obișnuită, la 6 dimineața ca în fiecare zi, dar se simțea mai revigorat decât în alte zile poate din cauza plinătății de noaptea trecută, a fost diferit față de toți ceilalți parteneri. Ziua lui Pansaeng a fost de așa naturală încât nu a băut o înghițitură de cafea, dar chiar și așa, Pansaeng a citit în continuare raportul pe care Solar i l-a trimis să știe despre această problemă.
În mod normal, în dimineața fiecărei zile, Pansaeng se trezea, bea cafea și face exerciții fizice după aceea, va lua micul dejun, urmat de o lectură pentru a aștepta să meargă la muncă dimineața târziu, dar astăzi Pansaeng a grăbit fiecare pas și a mers la serviciu la ora 7. Un om pe jumătate chipeș, în uniformă gri de personal și adidași, a ieșit din dormitor. Nu-i păsa de oamenii care priveau și nu voia să-i acorde niciun fel de atenție. Dar chiar și așa, Pansaeng era o persoană nou pe care toți voiau să o știe. Toată lumea se întorcea și se uita la un corp înalt și bine făcut.
Chiar dacă nu și-au putut vedea chipurile clar, putea ghici ceafă frumoasă a persoanei care trecea, lui Pansaeng chiar nu-i plăcea să fie în centrul atenției. Dar nu este bine să împiedice pe cineva să se uite la el.
- P’Pan! O voce profundă din spate îl făcu pe Pansaeng să se întoarcă și să privească. Dar acum cineva îl cheamă așa. Erau două persoane Talay mergea împreună cu Bannawit. Persoana care a strigat salutând zâmbi strălucitor în timp ce cealaltă persoană avea o față normală. Nu a exprimat mare lucru era un zâmbet ușor împodobindu-i fața, iar când s-au întâlnit unul la altul, se vedeau doar expresiile ochilor lui pe placul celeilalte părți.
„...” Pansaeng a rămas tăcut deși cei doi tineri au mers și s-au oprit în fața lui. Acest nou angajat nu știa ce să spună, tocmai s-a culcat cu cealaltă persoană aseară și el se comport incorect pentru că cealaltă parte este atât de tăcută parcă nu s-a întâmplat nimic aseară, Pansaeng trebuie să separe munca de chestiunile personale.
- Te trezești atât de devreme, phi. Este doar șapte și jumătate, a spus Talay.
- Durează până când ajung acolo, a spus Pansaeng de distanță de la cămin până la clădirea în care lucra, era destul de departe de mers pe jos.
- Cred că da. La început voiam să-l las pe Blue să ia mașina. Tipul ăsta e atât de tare, a spus Talay și apoi s-a întors să se plângă prietenului său.
De fapt, Talay a văzut că prietenul lui era destul de stânjenit când era față în față cu Pan dimineața, de aceea Bannawit nu a saluta. Dar Talay vrea să vadă reacția acestor doi oameni când se întâlnesc față în față, dar nu a fost distractiv pentru că amândoi au tăcut. Chiar dacă stă aici, poate auzi bătăile inimii lui.
Dar chiar și așa, expresiile celor doi erau încă foarte calme. Acest tip de liniște era normală pentru prietenul său dar nu și pentru cel cu care se culca.
Bannawit nu se exprimă niciodată cu altcineva decât cu colegul său. A devenit prieteni apropiați pentru că locuiesc împreună. Bannawit chiar dacă își petrece nopțile cu alți de dimineață prietenul său rămâne tăcut chiar și atunci când se întâlnea cu cealaltă persoană de obicei cealaltă parte vorbea și exprima mai mult că îi place de prietenul lui. Dar aici arată diferit pentru Talay, Pan era foarte nemișcate în timp ce inima prietenului său aproape că exploda.
- Dacă isu mașina nu vom avea unde să parchez, a spus Bannawit după aceea a tăcut mult timp. Când a terminat, a mers mai departe, încercând să nu se arate.
- Adevărat, mi-ar plăcea să am un loc de parcare ca directorii. A spus Talay, apoi l-a urmat pe Bannawit cu o privire și i-a spus lui Pansaeng să meargă, urmat de cealaltă persoană.
- Spune-i tatălui tău să construiască o fabrică, a spus Bannawit.
- Îmi pare rău, dacă tatăl meu ar fi putut construi o fabrică. Nu veneam să stau aici ca colegă de cameră cu tine, a spus Talay, iar persoana care ia urmat a trebuit să-și strângă buzele și să-și rețină râsul.
(Stai puțin... Pansaeng râde) Observație Autor.
- Ai mâncat încă micul dejun? a întrebat Pansaeng în timp ce trecea pe lângă cantină.
- Nu mănânc micul dejun. Cât despre Blue, el mănâncă pâine prăjită pentru că s-a trezit devreme. Bannawit a vrut să-l pocnească în cap pe prietenul său. De ce trebuie să extindă în continuare discuția că s-a trezit devreme azi.
Bannawit nu știe de ce s-a trezit devreme astăzi aproape tot timpul se trezește târziu și Talay se plânge că doarme foarte adânc, dar astăzi Bannawit s-a trezit foarte devreme.
- Oh, a răspuns Pansaeng și s-a uitat la Bannawit. În momentul contactului vizual amândoi au simțit că au primit un șoc electric. Dar chiar și atunci, Pansaeng a rămas rezervat în atitudinea sa și și-a ridicat capul ușor.
- Ai mâncat încă? A întrebat Bannawit.
- Am mâncat deja, a răspuns Pansaeng în timp ce se uita la Bannawit și nu-și lua ochii de la el.
Bannawit a simțit că cuvântul „mâncat” pe care Pan la spus cu siguranță nu înseamnă că a mâncat orez.
- Haha.... și tu te-ai trezit devreme. Tocmai la timp să mănânci. Talay se bâlbâia. Apoi Pansaeng și-a recăpătat încet conștiința și se întoarce spre Talay.
- Tocmai am băut cafea, a spus Pansaeng.
- Oh... Am crezut că este mai ușor să te trezești și să mănânci ceva dimineața devreme, a spus Talay
- În cameră am doar cafea, a răspuns Pansaeng.
- Mâine, hai în camera mea și ia niște pâine, a spus Talay. Bannawit voia să-și lovească prietenul în cap. Cât de primitor este? Omul care se comportă de parca nu știe nimic, e greu de trăit cu el.
- Hm... Și Pansaeng a răspuns simplu.
Talay a vrut să știe ce i-a atras pe acești doi oameni atât de repede. El care era prieten cu Bannawit de multe luni încă nu putea să vadă cum este cu adevărat acest prieten. Talay nu pot trece peste.
Este o imagine care atrage privirile fetelor. Când cei trei tineri au mers împreună în grup, nu sunt doar ochii fetelor, mulți băieți se uitau și ei. Doar Bannawit și Talay sunt foarte drăguți de privit dar când un alt angajat nou a venit, toată lumea a trebuit să se uite pentru că acel angajat este chiar mai frumos decât primii doi.
- Nu ai încă un dulap, nu-i așa? Talay se întoarse să întrebe. Pansaeng îi privea confuz pe ceilalți.
- Nu încă, a răspuns Pansaeng.
...Acum se aflau într-una dintre camerele în care angajații se îmbrăcau și își puneau lucrurile deoparte și se pregăteau de muncă. Zeci de angajați din această cameră așteaptă ora opt, dar sunt și oameni care au intrat primii, dar Pan tot nu se putea mișca. Încă nu are dulap să își pună lucrurile ca toți ceilalți.
- Poți să le lași mai întâi la mine, spuse Bannawit și deschise ușa dulapului.
- Bine, hai să le pui acolo pentru că dulapul meu este plin, a spus Talay.
- Te rog să nu mai aduci atâtea lucruri. Parcă te-ai muta aici. Bannawit s-a întors să-și critice prietenul.
- Oh! E treaba mea. A spus Talay, apoi s-a întors și s-a dus la chiuvetă să se spele pe mâini.
Lângă dulap erau doar Pansaeng și Bannawit în picioare, inima lui Bannawit bătea repede, pentru că simțea mirosul slab al lui Pansaeng, voia să se certe pentru că nu a fost foarte bun la studii, dar acum are o memorie mai bună.
- O pun aici? Pansaeng intenționa să pună geanta în spate. Bannawit își puse jos geanta ieftină. Dar lui Bannawit i-a atras atenția geanta lui Pan.
- Folosești lucruri de marcă? a întrebat Bannawit, înclinând capul încercând să nu se apropie prea mult, dar nu a reușit, respirația lui Pan i s-a revărsat pe față. Acel nas este deasupra nasului lui.
- Este un cadou. Acesta este o marcă scumpă? Nu știu, spuse Pansaeng, apoi își scoase mâna din buzunar.
- Da, este un brand faimos, a spus Bannawit și s-a încruntat.
- Oh, nu mă interesează așa ceva. Există ceva mai...interesant, a spus Pansaeng și s-a uitat încet la Bannawit. A vrut să spună ce îl interesează mai mult decât gențile.
- Trebuie să intru acum, a spus Pansaeng și l-a împins cu blândețe. Pansaeng se uită la spatele persoanei înalte care merge mai întâi, apoi îl urmează încet.
Înainte de a intra în secțiunea de producție. Fiecare angajat trebuie să facă la fel ca ieri, ceea ce a făcut Pansaeng a fost să-și pună o pălărie și să-și schimbe pantofii și să se îmbrace îngrijit. După aceea, trebuie să se spele bine pe mâini apoi merge și își scanează amprenta. Dar Pansaeng ezită acel pas pentru că dacă a pune degetul ... numele și prenumele lui ar fi fost dezvăluite, cu excepția faptului că Solar îl informase mai întâi pe managerul de resurse umane dar schimbarea numelui probabil încă nu este posibilă Pan trebuie să își pună amprenta dar trebuie să fie atent să nu fie văzut de nimeni. Apoi se spală pe mâini cu alcool din nou înainte de al urma pe Bannawit care a intrat în camera de decontaminare.
Când Pansaeng a ieşit din camera de decontaminare, s-a încruntat. Această atmosferă este necunoscută. Directorii nu au venit niciodată pe linie dimineața. Desigur, prima persoană a fost probabil Pansaeng. Mașinile sunt în proces de funcționare nu s-au închis deloc. Angajații din tura de noapte așteaptă să-și scaneze amprentele și pleacă din tură, în timp ce angajații din tura de dimineață sunt pe cale să-și ocupe posturile.
- Astăzi putem lucra. Continuăm să raportăm echipei, dar dacă e prima zi a săptămânii, mai întâi trebuie să ne întâlnim douăzeci de minute, ia explicat Bannawit lui Pan care rămâne în urmă și ascultă.
- Hm… a răspuns Pansaeng și a privit în jur această cameră mare în care angajații se așezau fiecare la posturile lor.
- Angajatul care urmează să iasă din tură te va duce să te uiți la raportul său de tură și dacă are probleme sau îngrijorări, le va aduce în discuție pentru sfaturi sau te va lăsa să verifici mai întâi, dar uneori nu există nimic pentru că aici sunt mulți angajați de foarte mult timp. Ca tipul ăla... e aici de zece ani, spuse Bannawit și arătă spre angajatul din mijloc.
- Astfel, salariul este bun, a spus Pansaeng.
- Ah! Este la fel ca înainte, a spus Bannawit și a mers spre el. Talay vorbește cu un alt angajat.
- Ei bine, încă nu te-am prezentat P’Pan, a spus Talay când a ridicat privirea și la văzut pe Pan urmându-l pe Bannawit.
- O, da, a venit după-amiază, spuse Bannawit.
- Toată lumea! Talay a strigat tare. Apoi toată lumea s-a întors să se uite în direcția lui, inclusiv angajații care treceau în alt departament.
- Acesta este P’Pan. Este șeful nostru. Talay la prezentat și Pansaeng și-a înclinat capul. Văzând asta, toți cei din tură au dat din cap unii dintre ei i-au zâmbit înainte de a se întoarce la îndatoririle lor.
- Asta e tot? a întrebat Pansaeng.
- Deci, ce vrei? Oamenii trebuie să fie atenți la propriile îndatoriri. De ce ești atât de interesat de alți oameni? A spus Bannawit și a mers spre Talay care discută.
- O să-i cer să facem un nou cod. A încheiat Talay și a înmânat documentele înapoi echipei de cabină.
- Așa că eu îl voi urma mai întâi. Apoi a apărut un al doilea aparat care este un cod chinezesc. A întrebat angajatul care a intrat.
- Oh, hai să facem asta mai întâi. Voi clarifica lucrurile chiar aici. A acceptat Talay.
- Bine, s-a întors angajatul tocmai la timp pentru a face contact vizual cu Pan, așa că a zâmbit puțin, iar angajatul a zâmbit într-un mod bun.
- Ce este? a întrebat Bannawit, mergând mai aproape de Talay pentru a vedea rapoartele sau anomaliile discutate.
- Ei bine, tură B a tăiat deja vârful. Dar au ajuns să vadă că cantitatea de lapte nu era încă completă. Așa că îi voi informa mai întâi, a spus Talay.
- Oh, când ați terminat, întoarceți-vă și finalizați-l pe acesta, a spus Bannawit.
- Atunci de ce nu faci asta dintr-o dată și apoi acționezi din nou? a întrebat Pansaeng.
- Ei bine, copilul nostru a început deja un nou loc de muncă. Trebuie să continui să o fac mai întâi.
- Și la acest lot înseamnă că aștepți câteva cutii de lapte rămase? a întrebat Pansaeng pe un ton nedumerit pentru că nu era de acord cu rezolvarea directă a situației.
- Oricum, trebuie să stai la coadă, a spus Bannawit.
- Serios... Talay a încetat să mai vorbească înainte de a-și înclina capul pentru a se uita la pălăria lui Bannawit.
Oamenii care merseseră împreună tot drumul ca Pan s-a încruntat pentru că nu a observat nimic sau dă vina pe acești doi oameni care sunt foarte apropiați unul de celălalt până când a făcut atmosfera să pară ciudată, de parcă nu era nimic dar Pansaeng crede că a făcut-o dar chiar și așa, nu s-a comportat ciudat și nu a avut îndoieli, doar s-a pregătit să continue să lucreze așa cum au făcut cei doi.
Totul a decurs încet, dar pentru cei care tocmai sosiseră aici, ca Pan era uimitor nici măcar nu este incitant. Dar știa că ceea ce întâlnea era ceva nou. Toată lumea de aici pare să muncească din greu ei se comportă de parcă ar fi ușor pentru că sunt foarte pricepuți, persoana cu cei mai puțini ani de serviciu este Bannawit, dar acum Pansaeng a venit să-l învingă pe campion.
Pozițiile celor trei erau mai înalte decât cele ale unui angajat cu normă întreagă la o mașină de ambalat, dar nici așa nu erau suficient de înalți pentru a avea voce. Apoi i-a spus lui Pansaeng că departamentul de ambalare abia se coordona cu cineva. Pe lângă departamentul de producție de lapte și departamentul de inspecție a calității. Dar mai există și un alt departament care împachetează lapte ambalat în lăzi pentru al pregăti pentru expediere. Toată dimineața Pansaeng nu a avut multe de făcut. S-a așezat și s-a uitat la documente. Blue și Talay discută cu departamentul de producție a laptelui și cu departamentul de ambalare pentru a discuta despre unde este laptele acum, unde este ambalat, ce mașini trebuie să se oprească în fiecare oră, angajații departamentului de control al calității vin pentru a preleva cutii de lapte de la fiecare mașină pentru verificat și la fiecare oră se vor vedea personalul de control al calității care l-au privit ciudat pe Pan.
„Mă puteți ajuta sa fac diferența între munca și viața personala?” Pansaeng a vrut să spună așa pentru că acum laptele nu poate fi produs la timp pentru că angajați nu fac discriminări. Toți cei care au intrat au vorbit.
- Talay, ai de gând să iei o pauză sau merg eu primul în pauză? a întrebat Bannawit când se apropia ora unsprezece.
- Te rog, merg eu primul încă nu am mâncat nimic, a spus Talay.
- Oh, atunci mergi tu primul. Vei merge cu Talay? l-a întrebat Bannawit pe noul angajat. Se pare că este încă confuz cu privire la întrebare.
- Îți e foame? Dacă aștepți să mergi cu Blue, e bine, dar dacă ți-e foame, atunci vino cu mine, a spus Talay și Pansaeng a înțeles. Personalul de producție făceau cu schimbul pentru a avea pauză de masă pentru că munca trebuia să se desfășoare tot timpul, așa că trebuia să aloce oameni la mașini și în timp ce unui oameni se odihnesc.
- Pot aștepta, a spus Pansaeng.
- Oh, trebuie să vrei să mănânci cu Blue mai mult decât mine, spuse Talay. Dar asta îl afectează atât pe Pansaeng, cât și pe persoana care se plângerea.
- Nu mi-e foame încă, a spus Pansaeng. Apoi Talay a plecat
Dar, deși nu a crezut ce a spus, Talay a ieșit și s-a odihnit singur la ora unsprezece. I-a lăsat pe Bannawit și Pansaeng, deși erau singuri. Talay credea că trebuie să fie ceva mai mult decât doar dormit împreună ca cu toți ceilalți, dar nu știa ce este.
- Uneori îmi voi da seama ce să mănânc, a spus Talay și a ieșit din camera de ambalare.
Cât despre cele două persoane care trebuie să lucreze împreună în această cameră spațioasă, nu era nimic de care Talay să fie îngrijorate. Pan nu a făcut mare lucru doar stă și privește cum lucrează angajați pentru că încă nu era obișnuit cu nimic, plus că nu avea telefon să vorbească cu cineva sau să facă altceva, așa că putea să stea și să privească. Continuă să citească diverse documente, documente pe care le-a citit de multe ori, dar este încă dispus să le citească din nou.
- Te comporți de parcă ai găsi ceva în neregulă, Bannawit a mers spre Pansaeng. Care citea raportul de ambalare de săptămâna trecută.
- Ce am găsit în neregulă? a întrebat Pansaeng.
- Documentul l-au scris greșit? Sau ceva de genul? A spus Bannawit, apoi s-a aplecat spre raport.
- Ei bine, nu e nimic de făcut, așa că l-am citit iar și iar, a răspuns Pansaeng.
Jumătate din numărul de angajați din camera de ambalare a rămas din cauza celeilalte jumătăți care iese să se odihnească împreună cu Talay. Dar jumătatea rămasă face bine munca. Sunt buni în meseria lor fără să se intereseze de nimeni.
- Ai răbdare un pic mai mult. Este aproape prânzul, a spus Bannawit.
- Deci... de obicei mănânci prânzul tot timpul? a întrebat Pansaeng.
- Nu, de obicei mănânc la ora cinci.
- Cum...
- Și azi voi mânca prânzul nu voi mânca după amiază.
„...” Nu sa întâmplat nimic după acea propoziție. Bannawit a spus-o ca și cum ar fi o chestiune normală. Și Pansaeng însuși a tăcut. E ca și cum Bannawit vorbește despre vreme.
Amândoi nu au spus nimic, dar în inimile lor puteau ghici că se plăceau diferit. Și fiecărei persoane îi place situația din fața sa. Acum Pansaeng simțea că era ceva ce trebuia să depășească și să înțeleagă. Între timp, Bannawit însuși era entuziasmat și vrea să încerc să fiu mai entuziasmat.
Încă nu era amiază. Echipajul de cabină s-a pregătit să iasă și să se odihnească în același timp, angajații care au plecat deja se întorceau și se pregăteau să lucreze în continuare.
Talay a venit se uită înjur și totul părea normal. Chiar dacă avea întrebări, Talay nu a vrut să întreacă măsura.
Bannawit și Pansaeng au ieșit din camera de ambalare exact la prânz. Pansaeng era convins că Bannawit era într-adevăr interesat doar de propria lui muncă. Lucra fără dedicare, dar fără greșeală. A fost primul la rând pentru a scana amprenta și Bannawit se îndepărtă primul, în timp ce Pansaeng se uită în spatele lui și se îndepărtă lin, ca de obicei.
Amândoi au venit să se spele pe mâini la chiuvetă ca de obicei, apoi Bannawit l-a condus încet spre dulapul lui, la deschis și a scos o geantă de umăr, Pansaeng a scos doar câteva bancnote și telefonul mobil.
- Ce ai vrea să mănânci astăzi? i-a spus Bannawit când ieșea din clădire, Pansaeng se gândește și el.
- Suki, îți place Suki, nu-i așa? a spus Pansaeng.
- Crezi că se face mâncarea la comandă la cantină? ia spus Bannawit lui Pan, care este mai în vârstă, dar este nou venit.
- Nu se poate comanda mâncare...
- Hai și vei vedea singur, spuse Bannawit. El doar spune asta și merge mai departe spre cantină.
Deși nu au mers repede, nu au mers nici încet. Chiar și așa, când au ajuns, cantina era aproape plină de lume. Coda era lungă, aproape că ajungea în fața intrării. Pansaeng se uită la ora de pe telefonul mobil era aproape zece minute după prânz.
- De ce sunt atât de mulți oameni? a spus Pansaeng și s-a uitat în jurul cantinei, era atât de aglomerată încât nici nu voia să se gândească dacă are loc.
- Hai la coadă, vom mânca ce este și vom fi destul de sătuii, a spus Bannawit și s-a pus la coadă după ultima persoană.
- Când vom ajunge să mâncăm? a întrebat persoana care nu a stat niciodată la coadă pentru mâncare.
- Această cantină este cea mai delicioasa. Și gătește cele mai multe alimente, a spus Bannawit.
Pansaeng se îndreptă spre Bannawit, confuz, uitându-se la angajați care erau ocupați și se înghesuiau în cantină.
Pansaeng nu mai văzuse niciodată așa ceva. Văzuse poze și filmări cu fiecare secție în parte, dar echipa de filmare nu i-a arătat astfel de imagini, totul părea organizată și nu părea că toată lumea se grăbește, dar nu a fost cazul. Toată lumea trebuie să se grăbească să fie printre primi la rând pentru a mânca.
În plus mâncarea...
- Ce fel de mâncare e asta? spuse Pansaeng, arătând spre Bannawit, nici măcar nu putea să-și dea seama ce fel de mâncare a văzut. Dar aproape nimic nu a mai rămas de mâncat. Este în mare parte mâncare prăjită, ceea ce înseamnă că va avea multă grăsime. Privind de aici Pan își putea imagina câtă grăsime va fi în acest fel de mâncare, iar carnea pe care o conține este pui. Nu era carne de porc pe nicio tavă.
- De ce trebuie să mănânci ca mine? a spus Bannawit după ce s-a întors.
- Nu știu ce să mănânc, a răspuns Pansaeng sincer. Nu a vrut să aleagă între fasole prăjită cu grăsime de porc sau curry de pui cu dovleac.
- Hm... acolo, spuse Bannawit și arătă spre o masă lungă care era încă goală, dar înainte de a putea merge până la ea, a trebuit să treacă mai întâi pe lângă alți oameni.
A fost ceva nou pentru Pan. Este de asemenea ciudat într-un fel în care putea să-și dea seama că este mai dificil decât înainte și nu atât de familiar.
În mod normal, Pansaeng ar fi trebuit să mănânce repede pentru că nu avea mult timp, dar mâncarea pe care o mănâncă a fost pregătită cu grijă de Solar. Chiar dacă uneori nu a ieșit să mănânce, mâncarea pe care o mănâncă a fost chiar calculată din punct de vedere al nutrientilor și erau două bucăți de pui.
- Există într-adevăr doar mâncarea asta? a întrebat Pansaeng, privind spre cantină.
Aici sunt doar vreo cinci restaurante. Este un stand de orez și curry, două standuri cu tăiței și magazinul de produse alimentare Somtam și un alt stand de pui la grătar. În plus, exista o tarabă care vinde apă și deserturi.
- Este la fel, se vor lupta să vândă, a spus Bannawit. El știe asta pentru că uneori a auzit poveștile altora de la propriii săi parteneri sexuali.
- Serios? Dar nu este multă mâncare, a spus Pansaeng, apoi a pus niște mâncare în farfurie.
- Astăzi, probabil că a făcut puțin. Ai văzut al patrulea stand? L-au vândut până au fost nevoiți să-l pună deoparte, spuse Bannawit și făcu un semn din cap spre acel stand. Pansaeng a văzut apoi că Bannawit s-a oprit înainte de a dezvălui încet un zâmbet. Când s-a uitat Pansaeng, a văzut că era persoana pe care a întâlnit-o noaptea trecută.
Acea persoană mergea spre el.
- Pot să stau cu tine? Nu mai sunt locuri, a spus omulețul. Dar când Pansaeng se uită în jur văzu că ceilalți care sosiseră primii se ridicau.
- Bine, spuse Bannawit și se mișcă ușor. Cealaltă persoană s-a așezat lângă Bannawit, păstrând distanța.
Omulețul se gândea la cât de apropiați ar putea fii Pan și Blue.
Persoana care stătea în fața lui Pansaeng era o persoană cu aspect frumos, piele curată și cu aspect curat, chiar dacă purta doar o uniformă de personal, Pansaeng vedea că persoana din fața lui era o persoană cu bun gust.
- Este în același departament cu tine? a întrebat omulețul după ce a mâncat o vreme.
- Oh, P’Pan tocmai a venit aici. Cât despre phi Four, el lucrează în departamentul de resurse umane, a spus Bannawit, care părea să uite că trebuie să-i prezinte pe cei doi unul altuia vorbind cu o voce normală și s-a comportat ca și cum cei trei ar putea să stea împreună intre-un mod normal.
Și acest gen de lucruri este cu adevărat normal pentru Bannawit.
Bannawit nu amestecă poveștile nopții cu poveștile dimineții, el este poreclit de toată lumea „Nașul unei nopți”. Lui Bannawit nici nu-i păsa cine este persoana cu care se culca, dar când venea la muncă era greu să nu vorbească cu persoana cu care petrecuse noaptea pentru că cei mai mulți dintre parteneri lucrau aici. Bannawit a lăsat totul să fie natural pentru că nu-i păsa și nu a avut sentimente complicate așa că s-a purtat indiferent dimineața și s-a comportat ca un lup înfometat noaptea.
- Este și el phi-ul meu? a șoptit persoana pe care Pansaeng o cunoștea doar pe nume, întrebându-l pe Bannawit, de parcă intenționează să-și exprime apropierea.
O privire i-a spus lui Pansaeng că cei doi erau apropiați.
- Probabil, nu? a răspuns Bannawit , Four, apoi s-a întors să-l întrebe pe Pan.
- Probabil, îi răspunse Pansaeng calm lui Four.
- Bine, P’Pan, spuse Four și îi zâmbi lui Pan. Este un zâmbet strălucitor. Dar l-a făcut pe Pansaeng să nu vrea să continue să mănânce această mâncare care nu părea delicioasă.
- Tocmai ai venit la muncă? A întrebat Pansaeng.
- Da, Four a venit cu ceva timp înainte de Blue. Și suntem aproape, nu? A răspuns omulețul. În timp ce întreba, s-a întors să se uite la persoana de lângă el. Persoana de lângă el mânca confortabil și dădea din cap din când în când.
Bannawit părea înfometat. Dar Pansaeng a mâncat doar două mușcături, după ce au mâncat se vor întoarce la munca lor. Când au ieșit din cantină cei trei vor merge împreună o parte din drum apoi Four va merge spre propria clădire iar Pan și Bannawit mergeau împreună singuri.
În timp ce mergeau cei trei, omulețul a încercat să creeze o conversație, fie cu Bannawit, fie cu Pansaeng, lui Pansaeng nu-i place să vorbească, ceea ce îl face să se simtă oarecum enervat. Când Four a mers spre clădirea unde lucra simțea că poate respira mai ușor.
- Ești foarte aproape de... el? l-a întrebat Pansaeng pe Bannawit.
- Nu, așa cum văd eu, a răspuns Bannawit, la care Pansaeng nu a putut interpreta cuvântul „așa cum văd” al lui Bannawit.
- Cum?
- La fel ca tine... sunt genul de persoană care poate distinge diferențele, a spus Bannawit, privind în ochii cuiva care avea aceeași înălțime ca el.
- Nu vreau să fiu ca el, a spus Pansaeng , iar ochii lui Bannawit s-au luminat puțin.
- Deci cum vrei să fii? a întrebat Bannawit înapoi, deși în mod normal ar fi enervat și ar respinge aproape imediat oamenii care își doreau statut, dar pe această persoană, de ce nu a vrut să-o respingă?
- Nu știu, pur și simplu nu vreau să fiu ca el, a răspuns Pansaeng.
- Vrei să fii mai special? a întrebat Bannawit, iar Pansaeng a clătinat din cap.
- Doar că nu vreau să fiu ca el. Nu vreau nimic special, a răspuns Pansaeng și a fost un răspuns pe care Bannawit nu-l auzise niciodată.
Dacă ar fi fost altcineva ar fii trebuit să fie enervat de cererile lor pentru că își doreau ceva special de la el. Dar Pansaeng a spus că nu vrea ceva special. Era o propoziție pe care Bannawit nu o auzise niciodată. Și când privirile li se întâlnesc în acest moment, lui Bannawit ia apărut un sentiment pe care nu știa cum să-l numească.
Dar este atât de interesant să îl exploreze încât nu vrea să-l lase ca în trecut.
Capitolul 6: O NOUTATE CARE MERITĂ CĂUTATĂ?
Talay se încruntă.
Este deja ora 23:00, dar prietenul său încă se uită la ecranul telefonului său. Dar acum prietenul său stătea întins, zâmbind la telefon și trecându-și degetele peste el. Talay s-a aplecat în fața lui să se uite.
- Zâmbești pentru că vorbești cu cineva, l-a întrebat Talay pe prietenul său zâmbind puțin, Blue avea un zâmbet larg, fără să acorde atenție împrejurimilor.
- Ce? Zâmbesc? Persoana inconștientă și-a coborât telefonul și l-a întrebat pe prietenul său.
- Cu cine vorbești? a întrebat Talay și s-a aplecat să privească discuția prietenului său cu curiozitate. Talay nu-l văzuse niciodată pe Bannawit zâmbind și având o astfel de privire și nu a mai văzu acest tip de emoție până acum.
- Doar vorbesc cu... Bannawit evită să răspundă: și întoarce telefonul cu susul în jos.
- Cine este? Vreau să știu cine te face să zâmbești așa.
- La naiba... am zâmbit, pentru că am urmărit un clip amuzant, se corectă Bannawit.
- Dacă te uiți la un clip amuzant, vei râde așa, a argumentat Talay.
- Este suficient. Du-te la culcare. Mâine va trebui să mă grăbesc la muncă.
- Ce grabă în o sută de zile și o mie de ani nu te-ai grăbit niciodată. Cred că trebuie să fie ceva, spuse Talay, Blue își miji ochii.
- Doar chestii generale, spuse Bannawit, dar tot nu ia permis lui Talay să vadă lucrurile generale pe care le vorbea.
Acele chestiuni generale pe care încă vrea să le păstrez pentru el deocamdată.
Bannawit a primit un mesaj pe chat. Era doar un autocolant stupid. Care și-a fluturat mâna să-l întâmpine prietenos. L-a văzut și și-a adus aminte de persoana care i la trimis și după ce a primit acel autocolant, a întrebat și a răspuns la mesajele acelei persoane din momentul în care a plecat de la serviciu și până acum.
Este omul care nu vrea să fie ca ceilalți dar nu vrea să fie special.
💌 Pansaeng: „Mă duc la culcare acum.”
Mesajul altei persoane a fulgerat puternic. Strigând ochii lui Bannawit care își întoarce capul și privește în loc să fii atent la murmurul lui Talay care îi spune că nu e același om.
💌 Blue Blue: „Du-te la culcare.”
💌 Pansaeng: „Deci, când dormi?”
💌Blue Blue: „Într-o clipă, Talay e enervant.”
💌 Pansaeng: „Lui Talay îi place să observe.”
💌 Blue Blue: „Și ție ce îți place?”
- Cu siguranță! Zâmbești din nou, Blue. Zâmbește dulce. Se auzi vocea unui prieten. Acest lucru l-a făcut pe Bannawit să realizeze din nou că zâmbea.
- La dracu mă...
Așteptând să răspundă, Bannawit a continuat răspunsul în minte. El aștepta să răspundă o altă persoană. Bănuia care este chipul celuilalt. Dacă cealaltă persoană ar răspunde așa cum credea inima lui, chipul acela frumos ar fi foarte frumos de privit.
- Cine este? La ce zâmbești, Blue, mi se face pielea de găină. A spus Talay. Blue făcu un gest de cu mâna.
- Ajunge, continuă să vorbești, mă duc să dorm acum, a spus Bannawit și a stins lumina pe propria sa parte. Dar apoi o lumină strălucitoare a fulgerat de la telefon făcându-l să-i acorde rapid atenție înainte de a se culca.
💌 Pansaeng:” Zilele astea îmi place să lucrez.”
Bannawit și-a strâns buzele când cealaltă parte a răspuns. Dar chiar și așa, este potrivit pentru cineva pe care tocmai l-a cunoscut și are un farmec atât de intens încât el s-a oferit lui Pan încă din prima zi în care s-au cunoscut.
💌 Blue Blue: „Ei bine, ne vedem la serviciu.”
💌 Pandaeng: „Bine.”
Bannawit a trimis un autocolant ca răspuns persoanei care a spus că se vor întâlni mâine, apoi setează ceasul cu alarmă mai devreme decât înainte. Bannawit simte că vrea să se trezească mai devreme decât în alte zile să fie pregătit și să plece să lucreze cu Pan. Lucruri generale care îl fac pe Bannawit să renască și vrea să meargă repede la muncă.
Cât despre Pansaeng, el nu s-a culcat așa cum îi spusese lui Bannawit. I-a trimis un mesaj secretarei, spunându-i ce probleme a văzut pe parcursul zilei și că există ceva ce ar dori să repare, așa că Solar ia răspuns puțin confuză. Dar Pansaeng se gândește la prietena lui trebuie să fie bucuroasă că ia munca în serios. Și este, de asemenea o muncă care nu-l făcea pe Pansaeng să se simtă foarte obosit, dar, deși nu era obosit, totuși dormea mai bine decât în zilele în care muncea din greu.
💌 Blue Blue: „Te-ai trezit încă?”
💌 Blue Blue: „Eu ies acum.”
Erau două mesaje pe care Pansaeng le-a citit după ce a ridicat telefonul dimineața. Au fost trimise la ore diferite, dar chiar și atunci, Pansaeng nu a făcut clic pentru a citi mesajul lui Solar, ci a făcut clic pentru a citi mai întâi mesajul lui Bannawit și a răspuns că el însuși era pe cale să meargă jos.
De îndată ce a spus asta, Pansaeng a ieşit în grabă din cameră.
Îi era teamă că va fi târziu. Dar imediat ce am ieșit pe ușa căminului, a văzut că mai era o persoană în picioare. O siluetă înaltă într-o uniformă gri privea în jos. Era interesat de telefonul mic din mâna lui, iar în urechea lui era o pereche frumoasă de căști. Era o persoană care se grăbea la fel ca el, întorcându-se să se uite nedumerit la persoana care stătea în fața lui. Oricât de frumos ar fi să stai în picioare și să asculți muzică nu este ciudat să fii interesat de asemenea lucruri.
- Buna Blue, a salutat o voce profundă din spate. Apoi Bannawit sa întors și s-a uitat când a văzut că erau Pan, și-a scos încet căștile din urechi.
- De ce ești atât de încet? a întrebat Bannawit, stând în picioare.
- Mă aștepți? a întrebat Pansaeng.
- Oh, nu aș sta doar să ascult muzică până uit să merg, a spus Bannawit și a început să meargă.
Pansaeng l-a urmat pe Bannawit cu o bătaie puțin ciudată a inimii, de parcă i-ar bate inima mai repede decât pașii care călcau pe pământ. Bărbatul înalt s-a uitat la persoana de lângă el fără să spună nimic nici Bannawit însuși nu a spus nimic.
Când au vorbit fără să își vadă fețele, a fost atât de interesant, dar acum că merg unul lângă celălalt, i-a făcut pe amândoi să se comporte stângaci. Nu că se plac atât de mult încât nu pot sta despărți. Dar cum sunt acești doi oameni fără descriere.
Pansaeng a avut o explicație pentru propriile sale dorințe. El uitase ce făcea Blue.
Cât despre Bannawit, a vrut să-l cunoască pe Pansaeng până când a uitat că nu mai era el însuși, el nu și-a dorit niciodată să cunosc pe cineva dincolo de contactul fizic.
- Este mult lapte astăzi? Pansaeng a ales să vorbească despre muncă pentru că nu vrea să meargă în liniște.
- Este mult astăzi, la mijlocul săptămânii, trebuie să ne grăbim. Talay a plecat deja. Te rog scuză-mă trebuie să vorbesc la telefonul. Voi aștepta doar ca phi Phu să-mi dea permisiunea de a-l folosi. Poți lucra în grup? a spus Bannawit.
- Hm... Pansaeng a acceptat apoi.
Deși era o distanță destul lungă, dar azi Bannawit a simțit că nu i-a luat mult. Părea că făcuse doar câțiva pași și ajunsese deja la clădirea în care trebuia să lucreze.
Dar când s-au uitat la ceas, a devenit clar că pierduseră câteva minute mergând încet.
Tring ... Tring...
- Deci? Pansaeng s-a întors să se uite la Bannawit care răspundea la telefon. Apoi persoana care vorbea la telefon și-a mișcat gura și a spus că persoana care suna era Talay.
(„Poți te rog să te grăbești? Cu cine cochetezi? Laptele mă va acoperi și voi muri.”) Sunetul care ieși îl făcu pe Pansaeng să-și strângă buzele.
- Cine te-a trimis primul la muncă? Încă nu e timpul să lucrezi. A spus Bannawit și a ridicat privirea la ceas. Mai erau doar trei minute până când era timpul de lucru.
(„Uau! Chiar m-am săturat de tine. Te rog să-ți pară rău pentru mine.”) A spus Talay, iar Bannawit îi dădu din cap lui Pansaeng de parcă ar fi vrut să intre. Apoi Pansaeng îi dădu din cap lui Bannawit.
- Intru, a spus Bannawit.
Lucrul pe linia de producție de astăzi este haotic, așa cum a spus Bannawit. Pansaeng s-a uitat la numerele de pe Line care arătau numărul de mesaje schimbate și este în continuă creștere. Până când Pansaeng a fost nevoit să se încrunte. Sunt multe grupuri mari și o mulțime de grupuri secundare. Dar chiar și atunci, laptele care a fost livrată departamentului de ambalare încă nu este atât de mare pe cât ar trebui.
- Unde este laptele în așteptare? a spus furios Talay.
- Am auzit spunând că laptele era blocat în partea de trecere. În ceea ce privește linia 3, este conectată la camera lui Mo, a spus Bannawit.
- La naiba, se va termina azi? a spus Talay. Apoi se întoarse să se uite la singurele două mașini de pe partea lui care funcționau, deși erau zece.
- Nu fi prea serios, spuse Bannawit.
- Serios, ce naiba? Vrei să mergi la întâlnirea de luni în locul meu? a întrebat Talay și Bannawit a clătinat din cap.
- Știi că muncesc a prost în fiecare zi. Ce ai de gând să-i spui și să-i prezinți?
- La naiba... directorii se grăbesc să ajungă pe primul loc. Talay arată un telefon care are un chat cu un mesaj care a cerut să grăbească să ia cantitatea de lapte care era gata de vânzare.
Pansaeng a văzut și a trebuit să scuture din cap. Nu există conducere sau consiliu de oameni. S-a gândit la o modalitate de a-l face să producă la timp? S-au grăbit doar să obțină mai mulți bani de la oamenii din producție. Dacă Pansaeng nu ar fi fost aici, s-ar fi grăbit să lucreze ca toți ceilalți. Dar în ultimele câteva zile, l-a făcut să realizeze că angajații din acest departament nu puteau să facă mai mult dacă ceilalți pentru că nu trimiteau lapte pentru ambalare.
- De ce nu te duci să grăbești departamentul de producție a laptelui? a spus Pansaeng.
- Cred că ar fi bine, spuse Talay.
- Probabil că s-ar grăbi până la punctul în care nu știu cum să accelereze, a spus Bannawit.
- De unde știi? Nu-mi spune că unul dintre directori este copilul tău, a spus Talay. Dar ceea ce a spus Talay l-a făcut pe Pansaeng să tresară.
- Nu, e o nebunie. Ce câștig dacă aș avea să-i iau pe acești oameni ca copii? a spus Bannawit.
- Oh, nu ști de la directori. Dar ști cu siguranță de la un manager ca P’Phu, a spus Talay, iar Bannawit s-a înfuriat.
- Cu P’Phu, a trecut mult timp de când ne-am despărțit, a spus Bannawit.
- Te-ai despărțit pentru că te-a prins soția lui sau te-ai despărțit pentru că P’Four ți-a interzis? a întrebat Talay în continuare.
- Atunci ce zici să vorbim despre tine în loc de mine? a spus Bannawit.
- Este povestea despre mine mai delicioasă decât despre tine?
- Hei! au strigat cei doi când au auzit o voce necunoscută. Pansaeng se întoarse să se uite la cine s-a adăugat la grupul lor de discuții. Iar noua persoană care a intrat era operatorul mașinii de umplere care le zâmbea.
- Palm, de ce tragi cu urechea? a spus Talay.
- Ei bine, am terminat totul. Sunt pe cale să opresc mașina. Spuse tânărul.
- De ce o oprești? Așteaptă ca Nom să continue?
- A spus că nu va mai livra lapte.
- Oh! Bannawit și Talay au strigat și Pansaeng, s-a încruntat.
- Asta e, m-am gândit să ieșim să-i urăm bun venit lui P’Pan, nu-i așa? a întrebat Palm zâmbind.
- O ieșire de bun venit? Spuse Pansaeng.
- Ieri, când te-ai dus să iei prânzul, am vorbit cu oameni ca să ieșim la o masă pentru a-ți ura bun venit. Dar nu credea că se vor lupta să iasă, credeam că ei nu se hotărî să iasă, a spus Talay.
- Uau, sunt un reprezentant al întregului departament, a spus Palm și s-a uitat la colegii săi, iar toți au dat din cap în acord.
- Anul acesta, încă nu am primit o masă de la departament, a strigat un bătrân de la mașina de ambalat.
- Aşa este, a dat Palm din cap.
- Este prea rău. Nu putem aștepta sâmbăta? a spus Talay.
- Uau, vrea doar să se odihnească, șefule, a spus un alt angajat.
- Stai, o să-i urați bun venit lui Pansaeng. Vei merge sau nu? a întrebat Bannawit, uitându-se la Pansaeng.
- Vei merge? A spus Talay.
- P’Pan. Hai să mergem să mâncăm împreună cu tot departamentul pentru a-ți ura bun venit. Dacă nu mergi, se va considera că nu aparții departamentului nostru. Spuse Palm, mâna lipindu-se brusc de brațul lui Pan. Chiar dacă a fost surprins de contactul ciudat, Pansaeng nu și-a tras brațul așa cum ar fi trebuit.
- Așteptați până sâmbătă. Cine are ceva să spună, vom discutăm în grup. A concluzionat Talay.
- Oh, dar dacă are treburi personale de făcut, spuse Bannawit.
- Să vedem mai întâi, spuse Pansaeng.
Lui Pansaeng îi place să socializeze. Dar nu socializează niciodată cu mulți oameni. El este genul de persoană care se gândește bine înainte, dar acum a interpretat greșit la cum va fi departamentul. Desigur, nu ar fi ca atunci când tatăl lui a organizat o petrecere la hotel pentru a-i anunța conducerea fabrici. Trebuie să fie ca atunci când era adolescent și mergea la un restaurant de băuturi cu prietenii tăi.
Ar fi fost ca un banchet cu angajați pe care Pansaeng nu l-a organizat niciodată.
Nimeni nu a spus nimic după aceea. Toată lumea și-a îndreptat atenția către propria muncă și toate mașinile care nu erau încărcate sau oprit. Oamenii ieșeau din cameră și se jucau pe telefon sau se plimbau. Cât despre lideri precum Pansaeng, Bannawit și Talay. Li se învârte capul pentru a răspunde online și se coordonează cu alte departamente.
Munca de zi cu zi devine plictisitoare.
Pansaeng a observat că era același lucru aproape în fiecare zi, ca un videoclip reluat în același loc. Toată lumea vine la serviciu la ora opt. Orice mașină care are o treabă o face până o termină. Dar dacă masina nu are lapte, angajatul care lucra la mașină va merge să se ascundă într-un colț și să se joace în secret pe telefon. Oameni cu ceva mai multă datorie, ca șeful de departament se coordonează cu ceilalți. Când au terminat de vorbit, ei vorbesc despre ei înșine.
Pan l-a întrebat odată pe Bannawit de ce oamenii nu sunt interesați de altă muncă în afară de propria lor muncă. Orice lucru legat de munca altora se vor certa.
- Vi la muncă de parcă n-ai vrea să faci nimic, a spus Pansaeng în timp ce mănâncă prânzul.
- Așa este. Când nu am nimic de făcut mă plictisesc, a spus Bannawit.
Astăzi au luat prânzul din nou împreună, e bine că a venit rapid și erau doar ei doi să mănânce. Mâncarea de astăzi nu era nouă pentru Bannawit, dar Pansaeng o privea din nou cu coada ochiului, dacă ar continua așa încă două luni, Pansaeng ar slăbi prea mult.
- Deci... îți place așa ceva? a întrebat Pansaeng când a văzut că astăzi Bannawit a mâncat din nou curry de dovleac cu pui.
- Nu-mi place nimic atât de mult. Dar nu a fost nimic mai bun decât acest fel, a răspuns Bannawit dar nici nu a cercetat mâncarea ca Pansaeng, dar nu a mâncat-o toată.
- De ce nu face altceva? a spus Pansaeng.
- Există o mare varietate de mâncare aici și este foarte ieftină pentru zilele noastre, unde poți să cumperi orez cu curry cu 20 de baht pe farfurie? Ei bine, fabrica precizează că le vinde doar așa și că în mod natural trebuie să reducă costurile, a răspuns Bannawit, iar Pansaeng a dat din cap arătând că ceea ce are de rezolvat este ordinea. Aceasta este o fabrică care există din cele mai vechi timpuri.
- Ar trebui să existe mai multa dezvoltare, a spus Pansaeng și alege o bucată de pui pe care să o pună în gură.
- Da, mai ales camerele, spuse Bannawit.
- De ce? Pansaeng a ridicat capul și a întrebat pentru că Pan se gândi și el că este deja foarte bine pentru a sta fără să plătești nimic, ar fi suficient doar să dai cu un strat nou de vopsea.
- Se aude, a răspuns Bannawit.
- Sunt oameni care fac mai mult zgomot, a spus Pansaeng, iar Bannawit a ridicat din umeri.
- Aș spune că n-am făcut mare lucru în ultima vreme, spuse Bannawit degajat, dar ce a spus a plutit în urechile lui Pan.
- Atunci de ce nu ai făcut-o? a întrebat Pansaeng, iar Bannawit a ridicat din sprâncene.
- Nu știu, a răspuns el pur și simplu.
Bannawit s-a gândit la noaptea petrecută cu Pan. Bineînțeles că se putea întâlni cu cineva pentru că cineva ia trimis mesaj pentru a se întâlni în camera aceea dar nu era Four și nu era Pan. Relația lui cu acea persoană nu este diferită de cea a altcuiva. El își pierde ritmul obișnuit de seară, el se gândea la sărutările și la parfumul altei persoane care îl va face fericit, dar nu...
Se pare că ar fi fericit, dar nu este.
Când Bannawit era cu altcineva, îl dorea pe Pansaeng, dar, deși îl dorea, nu avea curajul să transmită acest mesaj și să-l invite pe Pansaeng să facă ceea ce face cu ceilalți.
- Ce zici de mâine? a întrebat Pansaeng.
- În mod normal, ne întâlnim în fiecare sâmbătă. În plus dacă vin noi angajați trebuie să merg, a spus Bannawit.
- Hm... Pansaeng dădu din cap.
- Mergi și tu, nu?
- Ei bine... trebuie să merg, a răspuns Pansaeng. A trebuit să meargă oricum, nu pentru că ar fi vrut să fie tratat de bun venit, dar i-ar plăcea să-l văd pe Bannawit și în alte contexte în afară de treburile din pat.
- Deci cum vei merge? a întrebat Bannawit.
- Tu cum vei merge? a întrebat Pansaeng.
- Probabil voi merge împreună cu Talay? Nu știu încă. Știi locurile de vizitat pe aici, nu? a spus Bannawit și Pansaeng a clătinat din cap. El a plecat să studieze în străinătate și s-a întors doar de mai puțin de un an și lucrurile s-au schimbat foarte mult.
- Dacă nu te deranjează...
- Ce să mă deranjeze? Să mergem împreună, a spus Bannawit.
Pansaeng și Bannawit tocmai au vorbit în timp ce pun vasele deoparte în zona de depozitare a vaselor, apoi merg să cumpere de băut. Bannawit cumpără suc dulce și la dat pe gât de parcă ar fi fost delicios de băut.
- Este delicios? a întrebat Pansaeng în timp ce se întorcea la muncă.
- Delicios, sucul de litchi este cel mai bun. Dar e păcat că nu îl face mereu pentru că se vinde greu, a spus Bannawit.
- De ce? a întrebat Pansaeng. Dar Bannawit a ridicat din umeri.
- Nu știu, oamenii nu îl beau mult sau... au multe lucruri de făcut și le e prea lene să facă mai mult. A spus Bannawit
- Hm... Pansaeng a răspuns scurt.
Dar numai asta l-a făcut pe Bannawit să știe că Pansaeng era o persoană care este calmă.
Munca de după-amiază era plictisitoare pentru Bannawit, prefera să-și învârtească capul decât să stea a prost fără să facă nimic. Și dacă sunt directori sau oameni mari care vin să vadă munca, trebuie să se prefacă că are ceva de făcut. E greu... E greu când nu are nimic de făcut. Dar trebuie să se comporte ca și cum ar avea treabă.
- Nu vreau să mă gândesc la cât de liberă va fi ziua de mâine, a spus Talay. Acum, cei trei stăteau, ascunși în cameră, vorbind despre diferite lucruri.
Lui Bannawit nu-i plac bârfele. Dar când a venit aici a trebuie să se obișnuiască cu astfel de lucruri în mod implicit. El este bârfit și a fost într-o conversație în care alți oameni bârfesc unii despre alții. Acum toată lumea este liberă și stau în grupuri. Ei erau doar trei persoane, până când a intrat o femeie de la curățenie. La început, ea doar a salutat, dar apoi s-a așezat într-un grup de oameni care vorbeau.
- Oh, deci ai auzit că managerul s-a certat cu soția lui? L-am auzit spunând că soția lui nu l-a lăsat să intre în casă pentru că avea o aventură, a spus femeia de serviciu. Apoi Bannawit s-a uitat la Talay. Cât despre Pansaeng, se uită din nou la Bannawit.
- Am auzit că se joacă de mult, dar soția lui tocmai l-a prins, a spus o altă femeie.
- Hei... putem numi asta o aventură, mătușă? Poate că este doar ceva trecător? a răspuns Talay.
- Oricum, își înșală soția.
- Este normal. Mătușa Chan vorbește prea mult. Știm cu toții că dacă mâncăm aceeași mâncare ne plictisim, a spus o altă femeie. Și asta l-a făcut pe Pansaeng să se uite la Blue.
- O, e același lucru iar și iar.
Conversația a continuat până când Bannawit a crezut că începe să nu aibă sens, dar chiar și așa, a ascultat povestea acestei persoane ca o modalitate de a ucide timpul. Nu vrea să se gândească la cât de liber va fi sâmbătă. Probabil că trebuie să stea și să o asculte pe femeie de serviciu spunând multe povești, iar unele povești chiar l-au inclus în conversație.
- Și cum se descurcă un tânăr fierbinte ca Blue aici în zilele astea, ești liniștit, mătușa știe că ești foarte fermecător? Dar am auzit că ai fost liniștit în ultimul timp. Inițial oameni se certau pentru tine. Mătușa Chan s-a întors către Bannawit.
- E o nebunie, mătușă, de ce ar veni să se certe? A spus Bannawit.
- Așa au spus ei, a spus mătușa Chan și Bannawit a clătinat din cap.
- Cearta dintre liderul din tura A și B, nu a fost din cauza ta, Blue? O altă mătușă s-a întors și a întrebat. Și toți ochii se uitau la Bannawit.
El a recunoscut că într-adevăr a avut o relație cu șeful de la moară, dar la acea vreme Bannawit tocmai sosise. El nici măcar nu știa că persoana care i s-a oferit lucrează în aceea tură, a aflat când cei doi au vorbit. După aceea, munca la moară a fost încetinită pentru că fiecare parte se tachinează una pe cealaltă și nu lucrau așa cum ar trebui, dar...
- Este doar un zvon, nu-i așa? Nu mai sunt în relații bune, nu? a întrebat Bannawit pentru că de când a aflat despre asta, a încetat să mai vorbească și să îi contacteze imediat pe amândoi.
- Încă sunt împreuna. S-au luptat dar nu s-au despărțit, a spus mătușa Chan, iar Bannawit a clătinat din cap. Nu-i place când relații sunt dificile. Așa că nu a precizat niciodată relația cu nimeni. Dacă știe că nu-l poate controla, se va despărți, pentru că cineva ca Bannawit nu moare niciodată. Oricum, toți vor să construiască o relație cu el, așa că nu trebuie să acorde atenție oamenilor care îl fac să se simtă dificil.
- Problema că Blue a vorbit cu ei acum o sută de zile nu se va termina, mătușă? Talay a deviat problema, dar nu a reușit.
- Phi Pan, ești așa liniştit. Ești uluit de eroismul lui phi Blue? Palm s-a întors și l-a întrebat pe Pansaeng.
Pansaeng recunoaște că este cu adevărat uluit. Dar a tăcut pentru că era curios să afle mai mult despre modul în care persoana despre care se vorbește, Bannawit poate rămâne calm. Nu a aruncat o privire de nemulțumire sau de satisfacție. El răspunde când este întrebat și nu se apăra. Dar nu a acceptat deloc ce au spus cele două mătuși.
- Nu trebuie să fii șocat de cât de frumos este el, pentru că îi vei cunoaște reputația lui Blue, a spus mătușa.
- Eh! Sau stă așa liniștit pentru că știe deja? a întrebat mătușa Maid pe Chan, uitându-se la Bannawit alternând cu Pansaeng.
- E o nebunie, mătușă vorbește aiurea, spuse Bannawit.
- Oh... e atât de frumos, Blue nu ar fi trebuit să-l lase să scape.
- Sau... P’Pan nu-l va lăsa pe Blue să scape, spuse Talay.
- Este o chestiune personală, a răspuns Pansaeng, făcând grupul să tacă.
- Mă cerți phi Pan că te-am băgat în discuție? a întrebat Palm.
- Nu, doar că... este cu adevărat o chestiune personală, confirmă Pansaeng încet.
Apoi Bannawit scoase un zâmbet plăcut.
Nu știa cât de mult îl cunoștea Pansaeng. Dar dacă ar trebui să ghicească Bannawit s-a gândit că nu va fi mult. Dar din faptul că a dormit cu Pan după ce sa culcat cu Four asta l-ar face pe Pansaeng să știe că este o persoană care nu se angajează în relații. În fiecare noapte, când vorbesc, ei nu au adus în discuție acea noapte. E ca și cum Pansaeng separă chestiunile personale, așa cum a spus el, sau nu... Pansaeng este probabil o persoană căreia nu-i place să aibă bătăi de cap la fel ca el. Bannawit simte că din această cauză îl place și mai mult.
Capitolul 7: CUM POȚI SĂ FII SINGUR SÂMBĂTĂ SEARA?
Pansaeng s-a ascuns în departament de o săptămână întreagă și totul pare să meargă bine. Dar munca lui nu era încă terminată. Nu se făcuse nimic din ceea ce plănuise să finalizeze în două săptămâni. Pe lângă mesajele de chat care cresc în fiecare zi.
💌 Blue Blue : „Talay a spus că magazinul de sucuri nu vinde suc de litchi.”
💌 Blue Blue: „Vreau ca nectarul dulce să-mi lovească gâtul.”
Pansaeng citi mesajul și se uită la autocolantul cu aspect trist trimis de cealaltă parte, Pansaeng este acum singur în camera de izolare pentru că nu era mult de lucru, Bannawit s-a dus la șeful departamentului pentru a raporta situația totală a săptămâni. Cât despre Talay, acestea urmează să se odihnească. Pan stătea și aștepta să vină pauza de prânz cu femeile de la curățenie și tinerii de pe linie.
- Sâmbăta este plictisitoare, nu? Fabrica ar trebui să se oprească, a spus Palm.
- Cine te pune să faci ore suplimentare? Nu le mai face, bine, a spus un alt prieten.
- Deci ce vrei să faci Owa? Palm a răspuns:
- Ei bine, vreau mulți bani. În ceea ce mă privește, asta este suficient.
- Au și ei destui bani? a întrebat mătușa Chan.
- Nu știu, dar luna asta am ajuns la 20.000 de THB, sunt atât de fericit, a spus angajatul.
Pansaeng se încruntă. Sunt oameni cărora le place să facă ore suplimentare și apoi sunt oameni cărora nu le place. Pentru angajatori ca el este bine să plătești o sumă mică, Pansaeng nu vrea să se bage prea mult în aceste treburi. Dar aceasta este treaba unui manager de producți.
- Dar cine o va face? În seara asta trebuie să mergem să tratăm noul venitul al departamentului, a spus Palm.
- Aștepți vești despre câți oameni va lovi Blue, a spus mătușa Maid.
- Mătușă, spun asta pentru că nu-mi pasă, Palm se întoarse și îi spuse lui Maid.
- Îl admir. Dacă eram și eu așa când eram tânără, să pot ademeni oameni ca Blue, îmi foloseam la maxim potențialul, a spus mătușa Maid, iar Palm și-a întors fața în secret în semn de dezaprobare.
Pansaeng ascultă oamenii din grup vorbind diverse povesti, unele au intrat pe urechea stângă altele au ieșit prin urechea dreaptă. Mâna a făcut clic pentru a răspunde la mesajul lui Blue, care se plângea că responsabilul de ambalaj nu-l lasă să iasă din cameră, el a vrut să se grăbească să ia prânzul.
În douăzeci de minute, era timpul să ia pauză. Așa că i-a trimis un mesaj secretarei sale.
💌 Pansaeng: „Du-te și spune-i magazinului de sucuri să vândă suc de litchi.”
💌 Bolen Solar: „Suc de litchi?”
💌 Solar Bolen: „Sunt confuză, vrei să bei azi?”
💌 Pansaeng: „Da, spune-i să-l vândă până la prânz.”
💌 Solar Bolen: „Ești nebun Pan. Cine va face suc de litchi în zece sau douăzeci de minute.”
💌 Pansaeng: „Poți să o faci.”
💌 Pansaeng: „Aceasta este o comandă pe care o voi aștepta.”
Pansaeng închise ecranul telefonului și și-a îndreptat atenția asupra subiectului. Angajatul a continuat să vorbească.
Se aștepta ca Solar să poată face asta pentru că era încrezător că chestia asta pentru Solar este o chestiune banală. De fapt, Pansaeng vrea să-l mulțumească pe Bannawit găsind suc de litchi pe care să-l bea. Așa că Pansaeng a trebuit doar să-i comande lui Solar.
- E deja amiază. Hai să mâncăm, P’Pan, spuse Palm și îi dădu un ghiont lui Pansaeng.
- Deci Blue nu a venit încă? a întrebat Pansaeng.
- Atunci de ce să îl aștepți pe phi Blue? Este o pierdere de timp. Phi Talay va veni în curând, răspunse Palm și ridică ochii aceia rotunzi să îl privească pe Pan cu un semn din cap la care Pansaeng a fost de acord să se ridice și să-l urmeze.
Omul înalt face pași lungi și ies din camera de ambalare. Acum își poate scana degetul pentru că i-am spus lui Solar să îi schimbe numele și prenumele. Era o zi foarte diferită pentru că în mod normal trebuia să iasă cu Blue.
- Mergi atât de încet? Oare se va termina pauza până ajungi? O voce răgușită se auzi în fața lui, iar Pansaeng își întoarse încet ochii pentru a găsi sursa sunetului. Bannawit stătea acolo. E ca și cum ar aștepta pe cineva și acea persoană este el.
- Credeam că nu ai terminat încă, a spus Pansaeng.
- Dacă nu ar fi faptul că este amiază, probabil că ar dura mai mult, a spus Bannawit cu tristețe. Apoi, amândoi au ieșit împreună din clădire.
Vederea celor doi tineri mergând împreună la cantină a fost atât de mișto. Este o poză care poate fi văzută în fiecare zi în această săptămână și tuturor le place această poză, fie că sunt bărbați sau femei fie că sunt adolescenți sau bătrâni, mulți oameni din medii diferite își ridică privirea când trec cei doi. Apoi, când si-au dat seama că lui Blue nu-i plac femeile mulți oameni s-au împrăștiat. Vestea a fost dată de mătușa Chan și a început să devină mai tare, dar celor doi nu le-a păsat pentru că bârfa este normală și nu este o problemă.
Dar alți oameni... au fost problema lui Bannawit.
- Blue, e liniștit în zilele astea.
- Nu am prea mult timp liber, a răspuns Bannawit, uitându-se la fostul lui partener. S-a blestemat în inima lui. Îi e atât de foame și zahărul din sânge ia scazut atât de mult încât era atât de iritat încât va muri. Ce altceva ar trebui să răspund?
- Deci, ești liber în seara asta? a întrebat bărbatul mai departe. Era înalt și zvelt, fața este drăguță și limpede, iar vocea care bâlbâie este puțin nemulțumită.
- Am o petrecere pentru noii angajați, a spus Bannawit și s-a uitat spre Pan, persoana care stătea în fața lui s-a uitat încet după Bannawit.
Era ca și cum bărbatul tocmai și-ar fi dat seama că Pan stătea acolo și s-a uitat drept la Pan. Și Pan s-a uitat la el fără teamă, iar acea persoană se uita de parcă ar fi vrut să-i mănânce capul. Pansaeng s-a uitat drept înainte și a tăcut e ca și cum s-ar uita la alți oameni care nu sunt nimic special.
- Oh, exact asta au spus ei, a spus bărbatul și și-a întors privirea privindu-l pe Pan din cap până în picioare. Pansaeng nu și-a luat deloc ochii de la acea persoană.
- Dacă nu ai altceva aș vrea să mă duc să mănânc mai întâi, a spus Bannawit, apoi mâna lui l-a prins de încheietura mâinii pe Pansaeng și aceasta a tresărit. Pan la urmat fără nicio problemă.
Cei doi au cumpărat în liniște orez. Fiecare a ales două feluri de mancare orez și curry, ca în fiecare zi, iar astăzi Pansaeng a mâncat din nou cu Blue. Din gura lui Bannawit nu ieșeau cuvinte parcă se gândea la ceva și așa a fost până când Pan nu a mai vrut să mănânce.
- Mă duc să cumpăr de băut, spuse Pansaeng, încântat. Blue îl privi în sus pe Pan.
- E bine și apă rece, a spus Bannawit.
Dar Pansaeng nu a cumpărat apă plată pentru Bannawit. A cumpărat suc dulce ce îi plăcea celuilalt.
Solar este încă persoana talentată a lui Pansaeng și speră ca sucul dulce de litchi îl va face pe Bannawit să aibă o dispoziție mai bun, chiar dacă nu știe de ce cealaltă persoană este deprimată.
Pansaeng luă două pahare de suc rece de litchi și se îndreptă spre Blue. Bannawit a făcut așa că întotdeauna nu-i pasă de oamenii din jurul lui care îl privesc. Pan îşi înclină capul spre interior când s-a apropiat de masă. Bannawit stătea acolo, iar lângă el era o persoană mică pe care Pansaeng o mai văzuse.
Mulți ochii s-au uitat la cei doi oameni și apoi sunt multe grupuri care se întorc și vorbesc despre Bannawit care este subiect de conversație.
- Voi merge primul. Dacă Blue este liber, atunci... Pansaeng a salutat când a auzit pe cineva pe nume Four vorbind.
- Da, a zâmbit Bannawit. Apoi Four s-a ridicat și s-a întors. Asta a făcut ca Pansaeng și acea persoană să facă contact vizual Four îi zâmbi lui Pansaeng, dar Pansaeng nu avea chef să-i zâmbească înapoi. Văzând asta, Four s-a întors și a plecat.
- Este ceva în neregulă? a întrebat Pansaeng și i-a dat sucul de litchi lui Bannawit.
- Mi-ai dat cardul de angajat.
- Ce? Pansaeng ridică o sprânceană. Era treaba lui să meargă cu el.
- A spus că ți-l va duce la departament dar m-a întâlnit mai întâi, așa că m-a rugat să ți-l dau, a spus Bannawit și i-a înmânat lui Pansaeng cardul care a întârziat.
- Um, a răspuns Pansaeng și a luat cardul.
- Hai să mâncăm. Am întârziat deja, a spus Bannawit. Aplecându-se să bea sucul pe care Pansaeng îl cumpărase.
„...” Pansaeng se uită la cealaltă persoană care bea suc în liniște. Era o tăcere care se aștepta la ceva.
- Suc de litchi? Bannawit, care nu se uitase la ce bea, se uită în jos la sucul din mână înainte de al privi pe Pan.
- Ce? întrebă Pansaeng și se îndreptă.
- De ce a spus Talay că nu au la vânzare? a spus Bannawit.
- Poate că a văzut greșit, a spus Pansaeng și a ieșit din cantină cu un zâmbet mai larg decât atunci când îi zâmbi lui Four.
Bannawit la urmărit pe Pan și și-a băut sucul preferat. Dulceața și prospețimea sucului rece de litchi îl face să se simtă relaxat și alert, Bannawit este destul de ocupat în aceste zile. Nu este ocupat cu munca dar creierul și sentimentele lui erau ocupate. A ridicat privirea spre Pan din nou apoi a oftat din nou în secret.
Nu este că Bannawit nu ar fi știut că au fost multe bârfe despre această chestiune. De fapt, nu trebuia să-i acorde atenție, ca de fiecare dată, dar ceea ce îi ținea capul ocupat acum era că și cum își răspundea singur.
Nu știe de ce se tot gândea la aceste lucruri. Nu își face griji niciodată pentru nimeni. Uneori nici nu-i pasă de el însuși dar în acest timp ar putea să-și facă griji pentru persoana din fața lui.
Nu este că a arăta îngrijorare este greșit. Dar Bannawit vrea să știe de ce este îngrijorat. Dacă spune că a fost din cauza a ceea ce a intenționat să facă în acea noapte, ar fi foarte ciudat pentru că cu alți oameni, Bannawit a avut aceeași intenție sau poate pentru că după aceea... după noaptea aceea Bannawit nu a mai făcut-o. Treptat nu simți din nou chef de distracție cu alți oameni. Bannawit s-a concentrat prea mult pe persoana din fața lui.
- Seara, plecăm în jurul orei 19:00, a spus Bannawit după ce a urmărit diverse gânduri care i-au ieșit din cap.
- Hm, unde să aștept? Pansaeng sa oprit și a întrebat.
- Jos, ca de obicei, bine? a răspuns Bannawit în timp ce mergea. A sosit exact la timp. Pansaeng dădu apoi din cap, înțelegând că era același loc. O altă persoană a spus unde este?
Este ciudat că o persoană care nu vorbește prea mult ca Pansaeng poate vorbi cu Bannawit în fiecare zi. Este ciudat că Pan nu așteaptă niciodată pe cineva dar el poate sta să îl aștepte pe Bannawit dimineața și era foarte ciudat că Pansaeng nu simțea că ceea ce făcea era ciudat.
De exemplu, chiar acum aștepta o altă persoană în fața căminului.
Pansaeng și-a petrecut timpul așteptând ca Bannawit și Talay să coboare dar în același timp explorează împrejurimile, dintr-un motiv necunoscut, a bănuit că în trecut, probabil, tatăl său a săpat acest iaz pentru a crește pești. Cât despre drum, este un drum de pământ pe care se plimbă oamenii, nici măcar un drum pavat.
- P’Pan! Ce faci? a întrebat Talay pe cel care se uitau în jur la iazul de lângă cămin.
- Nimic, mă uit la ce este acolo, a răspuns Pansaeng și s-a uitat la iaz.
- Sunt doar țânțarii, spuse Talay în glumă. Apoi Pan a râs.
- Probabil că da, a spus Pansaeng, apoi s-a întors și a plecat.
- Și... Bannawit? a întrebat Pansaeng când nu l-a putut vedea pe Blue.
- Vine imediat, spuse Talay și se uită la Bannawit.
Bannawit stă în picioare și vorbește cu cineva. Este persoana pe care Pan a văzut-o astăzi la prânz Pansaeng se încruntă puțin când Bannawit oferă acelei persoane un zâmbet iar persoana care se comporta furios a ridicat mâna pentru a lovi umărul lui Bannawit cu blândețe și afecțiune.
- Cine este? a întrebat Pansaeng fără să-și dea seama.
- Ei bine... cum să-ți spun, P’Khe, supraveghetorul camerei de măcinare a boabelor de soia, obișnuia să... să-i placă
- Hm... a răspuns simplu Pansaeng lui Talay. În capul lui se gândea la diverse lucruri despre ce vorbeau cei doi. O conversație pe care nu o putea auzi. Cât de plăcut și satisfăcător a fost pentru acea persoană să plece sau și-au făcut o întâlnire și au acceptat fericiți să plece împreună.
Pansaeng nu și-a a scuturat întrebarea din cap. Dar a mers pentru al găsi pe Bannawit și Talay la urmat. Bannawit care tocmai a auzit ceva și-a dat seama că cineva mergea în spatele lui și s-a întors încet să se uite.
- De când ai venit aici? a întrebat Bannawit.
- Nu știu, dar l-am văzut stând în picioare și privind iazul cu pești pentru o vreme. Talay a fost cel care a răspuns.
- Serios? Bannawit ridică din sprâncene.
- Hm... am coborât jos de ceva vreme. Dar tocmai acum am văzut pe cineva pe nume Khe, a spus Pansaeng cu o voce calmă. E ca un lucru normal.
- De ce îl cunoști? a întrebat Bannawit.
- I-am spus eu, a răspuns Talay, iar Bannawit a făcut un semn către prietenul său.
- Ești... Atât a spus Bannawit și s-a întors spre mașină.
Bannawit este șoferul. Talay stătea lângă șofer, în timp ce Pansaeng stătea în spate. Ar trebui să fie obișnuit să stea în acel loc, dar Pansaeng părea că vrea să stea mai mult în față. Toată mașina era liniștită pentru că era o muzică moale pe care Bannawit o cânta pe fundal.
Nu a durat mult până când mașina a semnalizat pentru a vira și a intrat pe drumul principal al acestei zone industriale unde se afla acest restaurant. Sunetul muzicii blânde plutește din restaurant pentru a fi auzit în parcare. Zgomotul angajaților din departament se aud tare când trei persoane au intrat în restaurant.
- Șeful este aici. Palm și-a fluturat mâna înaintea oricui, iar ceilalți i-au strigat.
- Am crezut că vor veni toată lumea, a spus Pansaeng când a văzut oameni care așteptau la masă, erau doar patru-cinci persoane.
Pansaeng nu mănâncă niciodată cu angajații doar dacă este o petrecere a Companiei la care trebuie să participe. Acum se simțea puțin ciudat cu cuvântul „vino să mănânci și să hrănești departamentul”, dar erau doar câțiva oameni din departament, inclusiv Palm și alți câțiva însoțitori, în timp ce ceilalți doi Phansaeng nu le stie deloc fețele.
- Alți oameni sunt ocupați. Aici sunt doar bețivi, spuse Talay apoi se așeză pe scaunul de lângă Palm.
- Nu sunt beat. Dar vreau să mănânc cu șeful, spuse Palm încet, iar ceilalți au râs.
- Acesta este nong Prem, cât despre acesta este prietenul lui Prem, a prezentat unul dintre angajați. Pansaeng dădu apoi din cap.
Acest restaurant este un gastro-pub. În față era o scenă pentru muzică live, dar acum nimeni nu venise să cânte. Este posibil să trebuiască să așteptați până mai târziu. Cu toate acestea, atmosfera din restaurant este destul de bună. Este o modalitate de a sta și de a te relaxa și de a te simți bine dar era o situație cu care Pansaeng nu este familiarizat.
- Arăți de parcă ai căuta pe cineva, îi șopti Bannawit persoanei care stătea lângă el.
- Nu, caut pe nimeni, a răspuns Pansaeng. El nu a acordat prea multă atenție celorlalți oameni de la masă.
- Ce ar trebui să mâncăm? Încă nu am comandat nimic, a spus Palm.
- Lasă-l pe Talay să aleagă, a spus Bannawit.
- Nu, lasă-l pe phi Pan să aleagă este ieșirea lui de bun venit, a răspuns Talay.
- Îl pui pe phi Pan să comande dar el nu a venit niciodată aici, va ști ce este delicios și ce nu? a spus Bannawit.
- A venit așa că trebuie să aleagă și va ști ce este delicios sau nu. Dacă vrei să mănânci ceva, comandă-l. A spus Talay și i-a înmânat meniul lui Pansaeng.
- Hm... Pansaeng se gândea. Ochi lui ageri cercetau meniul din fața lui. Lumina era slabă, dar încă putea să citească. Ar trebui să comande ceva ce toată lumea de aici să poată mânca.
- Te rog, ajută-mă. Pansaeng i-a dat lui Bannawit meniul.
- Eu? a întrebat Bannawit.
- Hm... ar trebui să fii un expert și să știi ce este delicios, a răspuns Pansaeng.
- Oh... dacă phi Blue mi-ar spune ce este delicios, probabil că ar fi...
- Foarte bine. În afara serviciului, se pare că mă poți deranja, se întoarse Bannawit să-i spună lui Palm.
- A venit să ia comanda, spuse Talay în timp ce un angajat intră.
- Ce ați dori? a întrebat angajatul.
- Uh... Tom Yum Kung. Carne de porc prăjită cu usturoi... Bannawit a mai comandat încă patru sau cinci alimente și două oale de orez aburit.
- Phi, adu niște tendoane prăjite, spuse Palm.
- Am comandat deja, a spus Bannawit.
- Oh... să aduci un bax de bere. Câte două sticle fiecare, nu? Apoi toată lumea dădu din cap.
-Vă rugăm să comandați mai multe, a spus un prieten din grup.
Băuturile erau servite înainte de masă, permițând bărbaților de la masă să bea. Înainte de a începe să bea Pansaeng a primit paharul de bere de la Bannawit, l-a ridicat și a luat o înghițitură. Gustul era ciudat, mirosul de hamei și mirosul de malț se ciocniră în gură, iar gustul de bere pe care Pansaeng nu-l cunoștea îi curgea pe gât.
- Nu-i așa că este delicios? Bannawit își întoarse privirea de la grupul de prieteni și se uită la Pan.
- Ce...?
- Phi Pan, nu îți place berea? Vrei altceva? a întrebat Palm.
- Nici o problemă, a răspuns Pansaeng și s-a uitat din nou la paharul de bere. Nu că nu a băut niciodată bere. Fusese la un festival al berii în Germania cu Solar și a trebuit să recunoască că berea străină era mult mai delicioasă, a crezut că berea pe care o băuse avea un gust mai bun decât asta.
- Ia lichiorul și amestecă-l a spus Bannawit personalului când ei serveau deja mâncarea.
Oamenii din grup au băut și au mâncat ca frații, Pansaeng a văzut că toate acestea păreau să se potrivească foarte bine. Palm a uitat că era angajat și subordonat al lui Bannawit și al lui Talay, el a spus că el era fratele mai mic care i-a iubit pe acești doi oameni și acum avea să-l iubească pe Pan.
Era deja ora 22:00 toată lumea a început să se distreze cu toată lumea era așa probabil din cauza bauturi. Bannawit i-a comandat și lui Pansaeng lichior amestecat, iar el a simțit că băutura pe care Banwich a numit-o lichior amestecat era delicioasă, era dulce, uleioasă, aromată și avea un gust al unei băuturi necunoscute, dar era atât de delicioasă încât a băut aproape toată băutura necunoscută.
- Vrei mai mult? Îi șopti Bannawit. O persoană cu piele frumoasă se mișcă atât de aproape încât Pansaeng simți mirosul de bere din respirația lui Bannawit.
- Este bine, dar probabil că nu voi reuși să termin totul singur, a spus Pansaeng. El a vorbit mai mult după ce a stat aici câteva ore.
- Băieți, aduceți-l și amestecați-l cu suc de căpșuni. Comanda cu tendoane de pui vă rog să vă grăbiți pentru intestinele mele, a spus Talay. Apoi Bannawit a ordonat așa cum a spus Talay.
- Oh, phi Blue, mai vorbești cu phi Khe? a întrebat Prem pe persoana care vorbea și ridică paharul de bere pentru a lua o înghițitură.
- Tocmai l-am văzut înainte de a ieși, a răspuns Bannawit.
- Am văzut că după-amiaza era destul de nervos și este foarte greu să lucrezi cu el în această perioadă. A fost mult mai bine când ai vorbit cu el, a spus Prem.
- În timpul în care a vorbit cu P’Blue, am fost atât de atașat de el, dar acum nu se poate lucra cu el, a spus No, care este prietenul lui Prem.
- Phi Khe nu face diferența între muncă și viața personală, a spus o persoană din grup.
- Nu, a vorbi cu Blue înseamnă a separa problemele de muncă de chestiuni personale și chestiunea patului. A spus Talay și Bannawit a aruncat gheață în prietenul care stă vizavi.
- Taci din gură, spuse Bannawit.
- Nu sunt o persoană cu puține cuvinte ca Pan, a spus Talay. Fața persoanei bronzate a început să devină roz din cauza sângelui care se sui la fața de mânie, dar era mai mult de la puterea alcoolului consumat de Talay
- Deci ce legătură are asta cu mine? a întrebat Pansaeng, sorbind lichiorul .
- Ești cu Blue? a întrebat Palm și toți cei de la masă s-au întors să se uite la Pansaeng și Blue.
- Uau, nu cred că este potrivit, și-a amintit un senior. Ultima persoană de la masă a luat cuvântul. Se aplecă și se uită la Pan apoi scutură din cap și se întoarse către Blue.
- De ce nu este potrivit? Ei merg să mănânce împreună în fiecare zi. Șeful meu este un câine, a spus No.
- De ce se tot discută despre mine și phi Khe? s-a plâns Bannawit.
- Ei bine, el s-a expus în mod clar, a răspuns Talay.
- Te așteaptă atât de mult încât intervine cu toți pe care îi abordezi, a spus No.
- Hei n-am abordat pe nimeni.
- Ihm! Ihm ! Pansaeng s-a înecat cu lichiorul amestecat din cauza vorbelor pe care le-a spus o altă persoană. Asta i-a făcut pe toți să se întoarcă să se uite la Pan.
- Ce faci, ești bine? a întrebat Bannawit.
- Sunt bine, a răspuns Pansaeng și în momentul în care a ridicat capul fața lui și a lui Bannawit erau foarte aproape una de cealaltă, ochii lor pătrunzători sau blocat reciproc.
Nu era nicio urmă de tachinare. Era doar îngrijorare. Bannawit ar putea fi îngrijorat pentru Pan care se ineca. Dar Pansaeng este îngrijorat pentru Bannawit care este protagonistul conversației.
- Asta este! Trebuie să fie ceva, spuse Palm și arătă spre amândoi.
- Ai o imaginație bună când ești beat, așa gândești tot timpul, a spus Bannawit și s-a îndepărtat de Pan.
- Așa este Blue. Nu vrea să deranjeze, dar dacă alege doar o singură persoană, s-a terminat. A spus Prem, iar vocile întregii mese au tăcut.
„...” Bannawit era chiar mai tăcut decât de obicei.
- De ce să alegi pe cineva? Dacă nu alegi nu este sfârșitul. Pansaeng a fost cel care a rupt tăcerea.
- Te întorci? a întrebat unul dintre bătrâni. Pansaeng clătină apoi din cap.
- Merg să fac o plimbare, a spus Pansaeng, apoi s-a întors și a părăsit masa.
Întregul grup era într-o stare de confuzie. Acum toată lumea căuta un răspuns „Pan este nemulțumit de ceva? De ce este nemulțumit? Deci, de ce le păsa tuturor atât de mult de sentimentele lui Pan?”
- Este cu adevărat posibil să mergi pe jos? a întrebat Palm, privind afară.
- Ești o persoană atât de bună, de ce ai spune așa? Îi plac bărbații? încă nu știm, i-a spus Prem propriului său prieten.
- Deci șefului tău pare să-i placă bărbații? Urmează-l pe șeful tău, a răspuns Toi.
- Indiferent ce spui, este puțin dificil. Tocmai a venit. Probabil nu este fericit și dacă te lovește cu pumnul în față nu te ajut, a spus Talay lui Palm.
- Uau... nu e deloc distractiv. Imaginația este mai importantă decât cuvintele, phi.
- Mai importantă decât cunoștințele, a corectat Bannawit oftând de parcă ar fi vrut să schimbe subiectul.
- Este același lucru, spuse Palm.
- Să vorbesc cu voi devin mereu nervos, spuse Bannawit, apoi se ridică.
- Unde te duci? a întrebat Palm, cu vocea atât de neclară încât nu a vrut să recunoască că era beat.
- Să fumez, a răspuns Bannawit și s-a îndepărtat de masă, lăsându-l pe Talay să stea și să bea împreună cu ceilalți.
Bannawit a ieşit afară. Chiar intenționa să fumeze. Dar încă nu își aprinsese țigarea dar a simțea mirosul țigărilor care vine din lateral. Când s-a întors să se uite la persoana înaltă care stătea în colțul peretelui fumând puteam ghici cine era. Dar când a venit Bannawit a văzut doar spatele lui Pansaeng, care ridica telefonul să vorbească cu cineva pe care Bannawit nu-l cunoaște și nu poate ghici cine este, dar a cărui atitudine este probabil foarte stresantă pentru că în timp ce vorbea, fuma țigări. Chiar dacă nu aude ce vorbește, Bannawit a simțit că atmosfera înconjurătoare a persoanei din fața lui era stresantă.
- Sunt pe deplin conștient de ceea ce fac, i-a spus Pansaeng persoanei de la telefon înainte de a închide cu nerăbdare apoi în momentul în care s-a întors a văzut că în spatele lui era o altă persoană.
- Este ceva în neregulă? a întrebat Bannawit pe persoana care părea stresată.
„...” Pansaeng nu răspunse și își pune țigara din nou în gură. A inhalat-o de parcă ar fi vrut să-și recapete cunoștința și apoi a scos fum fără avertisment sau să fie atent la omul care stă și privește.
- P’Pan, ah! vocea lui Bannawit a dispăru în gât. A dispărut pentru că Pansaeng l-a prins pe Bannawit și l-a sărutat... aici fără nicio considerație pentru nimeni.
Capitolul 8: MIROSUL DE MARULA ÎȚI RĂMÂNE ÎN GURĂ - (+18)
- Mmmm. Pansaeng trase talia lui Bannawit spre sine. În mai puțin de o secundă, buzele s-au instalat pe o gură frumoasă. Omul care s-a apropiat, înainte să poată spune ceva gustul unui sărut fierbinte îl atacase deja pe Bannawit. Deși șocat, Bannawit era suficient de conștient pentru a săruta înapoi.
- Uh... Bannawit a scos un sunet când Pansaeng și-a introdus limba înăuntru, simțind mirosul de banane și ceai rece care se pronunță atunci când limba îi atinge vârful limbii. Bannawit nu era familiarizat cu acest gust, dar trebuia să recunoască că era foarte bun. Atât de bun încât nu vrea să-l lase să plece.
- Mmmm. Pansaeng s-a apropiat. A ajustat unghiul sărutului cu o ușoară înclinare a capului făcând gurile celor doi oameni să se întâlnească mai aproape decât înainte
Sărut! Sărut!
Zgomotul buzelor care se ciocneau împreună răsună încet dar Pansaeng nu cedează. Bannawit îl sărută ușor dar Pan a fost cel care în schimb îi suge buza de jos lui Bannawit. Bannawit își ridică ușor capul, acceptând sărutul lui Pan care aveau atât dulceață, cât și un gust unic.
Sărut!
Gura îi răsuna din nou când Pansaeng se îndepărta de Bannawit. Frumosul nu și-a lăsat fața departe dar tot ținea talia celuilalt bărbat. Bannawit a auzit un gâfâit ușor. Chiar dacă și-a despărțit gura dar Pansaeng este încă aproape de Bannawit. Dacă cineva ar privi de departe, ar crede că cei doi stăteau în picioare, îmbrățișându-se. Și Pan intenționează ca cei care îl urmăresc pe Bannawit să gândească așa.
- Săruți atât de bine, îi șopti Pansaeng lui Bannawit, dar ochii lui Pan priveau drept la persoana mică care nu putea ghici cu ușurință ce făceau ei aici.
Probabil l-a urmărit pe Bannawit....
Doi oameni se priveau în ochii dar Pansaeng încă ținea talia lui Bannawit și nu i-a permis lui Bannawit să se miște nicăieri. În timp ce însuși Bannawit era încă șocat de ceea ce a făcut Pansaeng.
- Te simți bine? De ce ești stresat? a întrebat Bannawit, apoi se mișcă ușor pentru a face contact vizual cu persoana care tocmai îl sărutase. După cum nici el însuși nu știa de ce era îngrijorat.
Sărutul de acum a fost intens. Dar Bannawit a simțit că Pan nu l-a sărutat cu dorință ca în ziua aceea. Nu este doar o provocare sau doar că vrea să încerce, dar era parcă de furie, de nemulțumire și era ceva în inima lui care se reflecta în sărut. Oamenii care au fost sărutați ca Bannawit știu foarte bine că este o eliberare emoțională. Dar Bannawit nu știa emoțiile pe care Pansaeng trebuie să le elibereze este furie, iritare sau stres pentru ceva.
- Nimic, a răspuns Pansaeng.
- Dar phi...
- Ai mâncat încă? a întrebat Pansaeng.
- Păi... da, a răspuns Bannawit, dar sprâncenele îi erau încă încruntate. Nu s-a pregătit să mănânce. Intenționa să deschidă mai mult ochii și urechile persoanei din fața lui.
- Dacă petrecerea s-a terminat, cred că ne putem întoarce.
- Dacă ne întoarcem mai întâi? Cum se va întoarce Talay? A întrebat Pansaeng.
- Nu... dar vreau să merg la mașină, a spus Pansaeng și-a scos țigara din gură și a aruncat-o pe stingătorul de țigări din față. Apoi a tras brațul lui Bannawit spre mașină. Bannawit însuși îl urmă, fără să știe că micuțul pe care tocmai la refuzat la amiază stătea cu pumnii reținându-și emoțiile.
- De ce trebuie...? Încă o dată, răspunsul lui Bannawit a fost un sărut.
Brusc!
- Mmmm. Pansaeng l-a împins pe Bannawit mai aproape de mașină își lasă din nou gura în jos. De data aceasta nu a fost o ieșire emoțională ca data trecută, dar nu a fost doar o nevoie. Și Bannawit încă nu știe ce să facă?
El știe doar ca e bine...
- Hmmm, Bannawit ridică capul. Apoi Pansaeng însuși și-a apăsat gura până când au fost aproape, buzele lor atingându-se încet dar forța sărutului era puternică.
Pansaeng se simte fierbinte... Nu este doar căldura de pe buze dar era fierbinte peste tot. Trebuia să accepte ceea ce spunea Solar sau este el îndrăgostit de persoana din fața lui. Doar buzele care se ating una de cealaltă și gândurile lui Pan se împrăștie. Nu fusese niciodată așa cu alți oameni, nu reușise niciodată să nu se poată stăpâni.
Bip! Bip!
Mașina lui Bannawit a fost descuiată de proprietarul ei. Bannawit a băgat mâna în buzunarul pantalonilor și a descuiat-o. Pansaeng s-a mișcat apoi ușor înainte de a deschide ușa mașinii și îl împinge pe Blue. Blue s-a așezat pe scaunul de lângă șofer.
Sărut! Sărut
Zgomotul ciocnirii buzelor lor era încă puternic pentru ei doi, chiar dacă muzica din pub răsuna dar Pan nu a auzit acel sunet. Inima îi bătea repede, probabil din cauza furiei că a fost certat de Solar sau din cauza ochilor oamenilor care se uită la el și la Bannawit, sau poate din cauza cuvintelor oamenilor din pub sau poate de plăcerea de a săruta persoana din fata sa sau... poate toate împreună.
- Hm... Pansaeng gemu în gât în timp ce se îndepărta de Bannawit, cu mâna încă pe marginea ușii mașinii privind în jos la persoana din fața lui care și-a ridicat fața spre a lui și și-a strâns buzele încet.
- Mirosul de țigări pe care tu... este atât de bun, a spus Bannawit într-un fel în care nu știa la ce să se aștepte. Cu ce cuvânt să îl descrie? El descrie atât gustul țigărilor lui Pansaeng, cât și mirosul care nu poate să îl simtă acum. Era prea greu de înțeles, dar Bannawit știa că era bine.
- Marula, spuse Pansaeng cu voce joasă. Apoi Bannawit dădu din cap.
- Îmi place. Vocea răgușită a tânărului se auzi în liniște. Cele două perechi de ochii frumoșii și colorați s-au privit ca și cum nimeni nu ar fi vrut să-și îndepărteze privirea. În mirosul respirație încă persistă un gust ușor de țigări, buzele colorate natural se mișcă și Pansaeng nu poate respira. Nu vrea să-și lase capul în jos să-l sărute pe Bannawit din nou.
- Dacă îți place... ți-l voi da toată noaptea, îi șopti o voce profundă la ureche, Bannawit și-a strâns buzele, iar fața i s-a înroșit.
Brusc!
Pansaeng a mers pe partea șoferului a deschis ușa și a intrat repede în mașina lui Bannawit, mașina a fost pornită de Pan. Răcoarea aparatului de aer condiționat a lovit pielea lui Bannawit, iar luminile slabe din interiorul mașinii i-au permis să vadă o față serioasă, întunecată și niște ochi frumoși care nu-și părăsiseră trăsăturile.
- Hm...
- Hmmm...
Nu vorbeau în mașină pentru că de îndată ce Pan intră înăuntru, i-a dat un sărut dulce lui Bannawit din nou sub lumina de pe ecranul mașinii și de la aerul condiționat rece. Bannawit a gustat marula din nou de la Pan. Gustul de ceai amestecat cu gustul de banane era ciudat și nou pentru el ,nu se gândise niciodată să guste răceala țigărilor, dar acum Bannawit era incredibil de dependent de ea.
Sărut! ...
- Ah... gemu cu voce joasă Bannawit din cauza lui Pan care s-a îndepărtat de la gură și a coborât până la curba gâtului.
- Hm... Mirosul de alcool era un parfum care putea fi simțit de la persoana din fața lui chiar dacă ar fi trebuit să miroase rău, mirosea a parfum. Cu cât își mișcă mai mult gura în curba gâtului lui, cu atât îi plăcea mai mult. Cu cât își folosea nasul mai mult pentru a-l mângâia, cu atât eram mai fascinat.
- Ah, ah... Bannawit își coborî ochii și se uită la omul care se mișca din ce în ce mai jos.
- Umm... Sunetul sărutului și sunetul din gâtului lui Pansaeng se alternară. El și-a trecut gura de la curbura gâtului la piept de la piept la abdomen, apoi de la abdomen...
Brusc!
Pansaeng întinse mâna și muta scaunul din piele al mașini pe spate. Spațiul din față consolei mașinii la scaun era mai larg. Pansaeng a extins spațiul pentru că a vrut să se aplece mai jos decât înainte. Dar Pansaeng a crezut că zona va fi mai lată dar nu era suficient de lată. Pansaeng își folosește mâinile în schimb.
- Oh, P’Pan... a strigat vocea răgușită a altei persoane. Pansaeng și-a ridicat privirea de la abdomen în sus pentru al vedea pe Blue.
- Ce... Ochii s-au uitat la ochi celuilalt, gura a întrebat, iar mâinile încă rătăceau în jur între picioarele celui care îl strigă.
- Ar trebui... să ne întoarcem în cameră? a întrebat Bannawit, probabil că fața lui era complet roșie.
- Nu mai suport, este prea departe, răspunse calm Pansaeng. Răspunsul lui calm, fără nicio urmă de ezitare sau tachinare, a făcut ca inima lui Bannawit să bată repede.
- Și... a vrut să întrebe Bannawit dacă nu se întoarce, ce vor face? Și se pare că persoana se dă deoparte și privește în jos spre pantalonii lui. Bannawit a înțeles mesajul pentru că Pansaeng a zâmbit și a răspuns serios ca de obicei.
- Dacă Blue nu vrea să o facă cu mine, e în regulă să o fac aici?
Cum poate fi aici?
Mașina lui Bannawit nu era foarte mică, dar era prea mică pentru doi oameni mari. Acea persoană înaltă își poate folosi doar mâinile.
- Deja gata de luptă, a spus persoana care stătea pe partea șoferului. Între timp Bannawit se reținea.
- Ah, orice ar fi nevoie, ah... a spus el, încercând din răsputeri să nu facă zgomote care să se audă prea mult... Dar e atât de greu pentru că acum își despărțea picioarele pentru a permite unei alte persoane să-și introducă mâinile atingând cu adevărat penisul în expansiune. Lui Bannawit nu-i venea să creadă că acum se sprijină pe spate, lăsând o altă persoană să-și folosească mâinile pentru a-l răsfăța. Chipul frumos al unui bărbat privească în jos înainte de a se întoarce să se uite la Blue care se reținea.
- Hm... a gemut Pansaeng, de satisfacție și a băgat mâna în pantalonii lui Bannawit și și-a aplecat fața în curbura gâtului celuilalt bărbat.
- Oh, phi... Ah. Și Bannawit nu l-a putut împiedica, nu putea să facă nimic nu a putut decât să-și încline capul și să-l lase pe Pan să-i pătrundă așa în pantaloni.
- Hm... Persoana care a făcut acțiunea a mușcat și a supt, în timp ce mâinile îi lucrau neobosit.
- Huh... Phi, Bannawit nu putu să spună nimic decât să scoată un geamăt și să strige o altă persoană.
- Mmmm, a răspuns Pansaeng, dar nu i-a părăsit gâtul și a continuat să sărute în jos și mai jos fără să ridice privirea să chestioneze persoana care la strigat. O mână liberă trase încet tricoul lui Bannawit dezvăluind stomacul și pieptul, silueta lui este prea bună pentru a spune că nu a făcut mișcare. Pieptul se mișca pentru că forța respirației lui l-a provocat pe Pan să-l acopere cu gura.
- Ah, ah... Bannawit gemu incoerent. Își lăsă capul în jos pentru a se uita la persoana care se cuibărea în pieptul lui, iar cu limba se juca în jurul sfârcului întunecat, el întoarce capul din cauza valului de emoție înainte de a scoate un geamăt lung în timp ce Pan își lăsa gura în jos și sugea sfârcul întunecat ca și cum ar fi fost mâncare.
- Ah... Doamne, hmm. Pansaeng a supt sânii musculoși, a lins și apoi a aspirat sfârcul întunecat în gură. Mâinile i s-au mișcat și au făcut o treabă bună, iar urechile i-au ascultat gâfâitul care a fost făcut după bunul plac.
- Oh, P’Pan... se uită cineva, a spus Bannawit în timp ce-și întindea mâna care a atins capul celuilalt, făcându-i semn să se oprească. Apoi Pan se retrage.
- Cine? a spus o voce profundă și enervată. Era enervat pentru că era jignit.
- Phi Four? Bannawit a strigat numele persoanei care stătea în fața mașinii privindu-l.
Bannawit habar n-avea că micuțul cu care avusese o relație stă aici. Și nu știa de când această persoană venise sau de când era în acest pub? Dar acum, persoana care a fost unul dintre partenerii săi vine încet privind în interiorul mașinii, dar nu poate să-și dea seama în ce dispoziție sunt oamenii. Dar se pare că persoana de lângă Bannawit este mulțumit.
- Hm... Pansaeng scoase un sunet din gât. Privind la omul care merg repede spre mașină. Asta l-a făcut să se simtă și mai amuzat.
- Nu-mi spune că te urmărește. A venit de acolo și a stat să te caute până acum.
Mâna lui Pan a fost îngropată între picioarele lui Bannawit.
Cioc! ...Cioc!
O mână mică bătu în partea de lângă șofer. Nu trebuie să îi spună numele pentru că știe cine este acea persoană, Four. Mașina nu este atât de întunecată iar Pan nu vrea să se ascundă.
Pansaeng coborî fereastra din partea lui Bannawit.
Blue se uită la chipul lui Pansaeng alternând cu cel al lui Four, fără expresie. Micuțul din afara mașinii se uită nemulțumit înăuntru. În același timp, Pansaeng se ridică pentru al vedea că el era în mașină și pentru ca celălalt să vadă stare în care hainele erau mototolite și emoțiile încă mai fierb înăuntrul corpului.
- Ce este asta, Blue? a spus o voce nemulțumită. Atunci Pansaeng a văzut că Bannawit oftă în secret.
- Cum ai venit aici? a întrebat Bannawit cu o voce calmă și enervată, dar Pansaeng a crezut că persoana care ascultă nu știe.
- Cum poate fi Blue cu el în această stare? Ce înseamnă? Micuțul la certat și s-a uitat la pantalonii lui Bannawit. Pansaeng și-a pus mâna în mod deliberat între picioarele musculoase pentru ca celălalt să vadă.
- Cred că asta e treaba noastră, răspunse Pansaeng, înclinând capul. Fața lui arată ca a unei persoane care este pe cale să devină o persoană veche a lui Bannawit.
Două perechi de ochi s-au uitat unul la altul, despărțiți de furia și nemulțumirea micuțului din afara mașinii care radiau până la Pan. Dar Pansaeng era încă liniștit, s-a uitat fără teamă în ochii bărbatului mai mic, arătând calm de parcă ar câștiga, deși Pansaeng însuși încă nu știa dacă Bannawit, l-ar fi ales pe el sau nu?
- Blue va merge cu el sau va coborî cu mine. Blue alege? a spus micuțul, iar Bannawit a trebuit să-și rotească ochii în secret.
- Eu...
- De ce trebuie să aleagă Bannawit? A nu alege este deja un răspuns.
- Dacă Blue nu mă alege, nu voi merge nicăieri! a spus Four, privind în ochii lui Bannawit care avea o expresie confuză pe chip.
- Atunci... stai aici. Vom pleca noi înșine. A spus Pansaeng și apoi el elibera piciorul de pe frână.
O frumoasă mașină japoneză a fost condusă de acolo de Pansaeng fără ca nimeni să se aștepte la asta. Privind de pe geamul din spate, a văzut cât de supărat era acel micuț, bătând din picioare și strigând atât de tare încât prietenii care veniseră cu el au fost nevoiți să meargă să-l vadă.
Pansaeng zâmbi în colţul gurii înainte de a se întoarce spre Blue, care este încă în stare de șoc înainte de a apăsa pentru a închide geamul lateral.
- Asta este... Bannawit nu putu să spună nimic. S-a întors să se uite la Four înainte de al privi pe Pan fără să se gândească.
- A nu alege este răspunsul, a spus Pansaeng și a zâmbit. Bannawit nu a văzut niciodată un zâmbet plin de pasiune, entuziasm și distracție pentru că persoana de lângă el se bucură de această situație.
Bannawit stătea drept pe scaunul de lângă șofer. Încă nu-și putea explica sentimentele și nu-i venea să creadă că persoana de lângă el ar face așa ceva. A condus și destinația era necunoscută. Cât despre oamenii din spate, ei au dispărut din ochii lui.
Brusc!
Pansaeng a tras frâna de mână când au ajuns la o casă, imediat ce mașina s-a oprit, Bannawit și-a revenit încet și s-a întors să privească înainte și a văzut o casă cu un etaj nu este nici mică mici mare. Și se pare că nu există nimeni acolo. Bannawit încă nu își poate da seama de succesiunea evenimentelor. Cât despre acest bărbat frumos, părea să nu aibă deloc întrebări, deși nu înțelegea multe lucruri, Bannawit era pe cale să se întoarcă și să întrebe.
Pansaeng a coborât apoi din mașină și s-a plimbat pentru a-i deschide ușa.
- Aici, phi... Vocea lui Bannawit trebuia să se piardă în gât și făcu contact vizual cu provocarea din fața lui.
- Ce sau vrei să te întorci la acea persoană? Te pot duce. A spus o voce profundă. Dar nu prea voia să-l ducă acolo și Bannawit nu voia deloc să meargă.
- Ești nebun, huh... a răspuns Bannawit în timp ce se ridică pentru o altă persoană.
„Înnebunesc deja... Vei lăsa distracția din fața ta pentru a găsi pe cineva care este gata să te muște? La fel este o nebunie.”
- Uh...
Ei s-au sărutat din momentul în care au coborât din mașină până când a intrat confuz în casă, Bannawit nici nu a știut că Pansaeng a pășit în casă.
Da... Bannawit nu știa pentru că era fascinat de gustul sărutului lui Pan atât de mult încât nu a observat nimic. Atât de mult încât aproape că nu există alt sentiment.
Zgomot!
O ușă a fost deschisă. Apoi Pan a făcut un pas înainte pentru a-l împinge pe Bannawit să intre în camera aceea. Gurile lor încă strângându-se încet, Pansaeng gâfâi încet în fața lui Bannawit, el și-a întins încet mâna pentru a porni aerul condiționat și apăsă pentru a aprinde direct lumina slabă de la capul patului, întrerupătorul este pe peretele de lângă ușă.
- Ce se întâmplă? Îl întrebă o voce adâncă pe Bannawit care stătea nemișcat.
- Eu doar…
- Ce te întrebi?
„...” Bannawit dădu din cap. Se întreba doar unde se află. Cum poate fi aici? Deci unde este? Și de ce persoana din fața lui a făcut asta? Dar Bannawit nu știa de unde să înceapă să vorbească sau să întrebe.
- De ce trebuie să te întrebi? Din moment ce avem mai multe de făcut, spuse vocea adâncă a lui Pan, iar chipul frumos se uită în jos la Blue sfidător.
- Blue, nu vrei să mai știi cât de rece este gustul țigării mele? a spus Pansaeng și a apăsat pe umărul lui Bannawit pentru a sta jos.
La naiba... de ce eu nu pot face nimic. M-a adus aici? M-a apăsat să stau pe marginea patului iar eu nu am refuzat, dar chiar și așa, oare ce e în neregulă cu mine însumi acum. Dar ceea ce vreau să aflu mai mult este gustul celui din fața nea.
„Chiar vreau să știu. Cât de rece este”
- Ah... um... Bannawit și-a mutat fața spre Pan.
- Hm, gemu Pansaeng în gât, apropiindu-se de pat și se uita la bărbatul mai tânăr care se frământă în pantaloni.
Krak!
Fermoarul pantalonilor lui a fost coborât de gura lui Bannawit, care îl apucă de talie pe Pansaeng și îl trase încet în jos folosindu-și dinții. Ochii ageri se uitară în sus la celălalt bărbat care tremura de satisfacție când văzu că bărbatul în vârstă nu era descurajat de priceperea lui. Înțelepciunea era fierbinte și își dorea foarte mult să știu ce fel de experiențe a trăit persoana din fața lui și de ce nu este deranjat de stilul lui?
- Hmm! Bannawit și-a scos limba și a lins capul penisului înainte de a-l linge pe întreaga lungime până la bază, apoi linge înapoi până la vârf din nou în timp ce făcea asta, Blue nu s-a uitat la penisul fierbinte din fața lui. El și-a ridicat ochii și privește în ochii persoanei care stă neafectată.
- Ah... ummm. Pansaeng a scos un sunet din gât din cauza lui Bannawit, apoi s-a oprit din lins, dar i-a luat penisul fierbinte în gura, o dată ce penisul atinge gura moale și caldă, limba zveltă a expertului s-a mișcat deși cu gura încă îi sugea pula atât de bine încât Pan vrea să-i dea un premiu.
- Uf! Mmmm. Bannawit i-a aspirat pula mare și fierbinte care i-a umplut gura, dar a devorat-o de parcă era delicioasă și l-a făcut incapabil să înghită totul. Dar chiar și atunci îl răsfăța până când persoana din picioare geme încet.
- Ah...ah. Chiar dacă gemetele erau blânde, emoția pe care Pansaeng o simți era puternică. O mână frumoasă s-a sprijinit pe părul întunecat al bărbatului care stătea jos și își mișcă capul drăguț în ritmul pe care îl dorește el. Chipul său frumos se ridică pentru a primi fericirea care îi năpădea prin corp.
- Hm....Uf! Uf! Bannawit își mișcă gura în ritmul pe care îl voia Pan și își apăsă capul afară. Blue s-a îndepărtat și de fiecare dată când se îndrepta spre pula mare, Banrawit simțea că îi era până în gât.
- Um...ah... Blue, a fost geamătul scăzut al persoanei din picioare. Este ca o voce care îl încurajează pe Bannawit. Chiar dacă se simțea atât de strâns încât cu greu putea suporta, sunetul gemetelor și strigatul numelui era că un combustibil bun.
- Hmm... Sărut! Focul dinăuntrul lui Bannawit se ridică repede
- Mai mult....ah...ah. A fost atât de rapid și palpitant încât Pan sa încordat.
- Mm...! Ah! La scurt timp după ce Pansaeng s-a încordat Lichidul era atât de mult încât Bannawit se sufocă pentru că nu putea să înghită totul. Pansaeng a răsuflat de câteva ori, ca atunci când Pansaeng a fumat în secret o țigară pentru prima dată. Un zâmbet mulțumit a apărut în colțul gurii lui Pansaeng.
- Mănânci ca un copil, a spus Pansaeng, folosindu-și degetul mare pentru a șterge colțul gurii lui Bannawit. Apoi Bannawit și-a dat ochii peste cap și s-a uitat la persoana care stătea în picioare. El și-a scos limba și i-a lins degetul de la colțul gurii.
- Și dacă copilul... vrea să fie mâncat de un bătrân! a întrebat Bannawit, care nu își luă ochii de la bărbatul care ia vorbit. Nu este suficient să-i sărute degetul mare. Mâna aceea tachina intenționat și a fost provocator la momentul potrivit.
- Întinde-te...
Propoziția scurtă la făcut pe Bannawit să știe că va fi o noapte foarte lungă. El s-a târât pe pat, așa cum îi spusese Pansaeng.
Blue a strigat și a gemut numele bărbatului mai în vârstă până când vocea ia răgușit, partidă după partidă, dar nu avea voie să se odihnească mult timp. După ce o rundă era terminată continuă o altă rundă în câteva minute.
În perioada de tranziție, Bannawit a avut ocazia să se odihnească aproximativ treizeci de minute, timp în care bătrânul și-a aprins o țigară și a fumat-o. Era pentru prima dată când Bannawit gustase o țigară rece. Era atât de rece, încât Bannawit nu o suporta și a cerut ceva fierbinte.
După ce s-a odihnit doar treizeci de minute a fost stăpânit de pula fierbinte toată noaptea.
Capitolul 9: ATRACȚIA ȘI AL SUTELEA SĂRUT
Bannawit deschise ochii în timp ce se afla acum într-o cameră necunoscută. De fapt, nu a fost familiar de aseară. Cine ar fi crezut că persoana care doarme lângă el îl va aduce într-o casă. Bannawit a intrat în această cameră fără ca el sa știe încă a cui este aceasta camera sau a cui este această casa?
- Um… Pansaeng sa întors către Blue care inspecta camera.
- Ah... Brațul greu care obișnuia să ridice piciorul lui Bannawit a fost pus pe talie.
E un sentiment ciudat...
Bannawit nu se trezise niciodată dimineața să aibă pe cineva care să-l îmbrățișeze așa. S-a culcat cu mulți oameni dar nu au rămas în noaptea aceea cu el. Unii dintre ei ar putea avea prietene, unii dintre ei ar putea avea un motiv să plece sau unii dintre ei ar putea rămâne, dar Bannawit însuși nu a vrut să rămână cu ei. El vrea să plece după terminarea treburilor în pat dar de data asta zăcea aici cu persoana cu care s-a culcat aseară, strângându-l de talie.
- Ummm, te-ai trezit? l-a întrebat o voce adâncă la ureche. Lui Bannawit i s-a făcut pielea de găină.
- Uh... um, a răspuns Bannawit și a privit în jos la persoana care se îndepărtează de curba gâtului lui.
- Hm... atât de obosit, a răspuns Pansaeng.
- Ei bine... Trebuie să fiu obosit. A spus Bannawit dar când se gândi la motivul pentru care era obosit fața i s-a înroșit. Era într-un locul străin în care Bannawit cu greu a putut dormi.
- E doar ora nouă, du-te la culcare, i-a spus Pansaeng persoanei de lângă el și s-a mutat să se sprijine de capul patului.
- Nu mai pot dormi, răspunse Bannawit. Apoi se întoarce și se ascunde cu fața în pernă.
- Huh... ce se întâmplă? De ce nu poți să dormi sau e prea cald? a întrebat Pansaeng când se dădea jos din pat. O siluetă înaltă merge și își arată frumosul trup lui Bannawit.
„Cred că Apollo la sculptat intenționat.”
„...” Bannawit nu răspunse. Dar uitându-se la Pan care îi întorcea spatele în timp ce se îndrepta spre dulap apoi a scos un halat pentru a se acoperi. Chiar dacă are o întrebare în cap, Bannawit a trebuit să-o scuture și să fie atent la ceea ce se întâmplă acum. Bărbatul înalt umbla prin cameră de parcă ar fi fost propria lui cameră.
Dar dacă te uiți la această cameră arată foarte asemănătoare cu persoana din fața sa.
- La ce te gândești? De ce nu poți dormi? După ce și-a terminat de pus halatul pe el, Pan s-a întors să întrebe. Mâna lui luă o țigara parfumată, iar chipul lui frumos părea că ar fi căutat un obiect cu care să aprindă tigarea.
- Cauți o brichetă? Întrebă Bannawit și se ridică și se sprijini de capul patului.
- Oh, a răspuns Pansaeng.
- Poți să o iei pe a mea, e în geantă, spuse Bannawit și se uită la geanta pe care o pusese în partea din față a camerei.
- Bine acceptă Pansaeng și se apropie să ia geanta lui Bannawit, după luă o brichetă să își aprinde o țigară. Picioare lungi pășite spre fereastră translucidă de lângă pat apoi o deschide larg. El scoate fumul pe fereastră înainte de a se întoarce către persoana întinsă.
- Ce? Azi nu lucrezi. De ce nu dormi?
- Hm, mă întreb... a spus Blue în timp ce privea persoana care se sprijină de fereastră.
- Ce?
- Asta este casa ta?
...! Tuse! Pansaeng s-a înecat cu fumul de țigară din cauza întrebării lui Bannawit.
Al doilea fiu al lui Pasakorn Suriyaplanon chiar și după ce a părăsit casa mare, avea destui bani pentru a cumpăra această casă, care este o căsuță în apropierea zonei industriale, dar pentru un angajat care tocmai își găsise de lucru de doar o săptămână de unde va avea bani pentru a cumpăra o casă? Gândindu-se la asta, Pansaeng clătină din cap.
- E casa unui prieten, a spus Pansaeng.
- Deci... am venit să facem asta în dormitorul prietenului tău? a întrebat Bannawit, mai șocat decât înainte.
- Păi... înainte să încep munca obișnuiam să stau la prietenul meu pentru că are două dormitoare, explică Pansaeng, ceea ce este parțial adevărat. De fapt, Pansaeng locuiește în această casă cu un prieten și acel prieten este Solar. Ei au dormitoare separate și împart zona comună a casei pentru că lui Pansaeng nu-i place să trăiască într-un apartament îngust. Îi place să poată avea suficient spațiu, iarbă, copaci și o gradină la care să privească. Pansaeng nu se uită prea mult la unghiul de afaceri el se uită la comoditate.
- Deci nu îl deranjează pe prietenul tău să mă aduci aici? Bannawit a întrebat persoana care vine să se așeze din nou pat lângă el.
- De ce ar trebui să-ți pese? a spus Pansaeng, cu țigara încă în mână și a aruncat natural scrumul de țigară în frumoasa scrumieră așezată lângă pat.
- Ei bine, el este prietenul tău. Și eu sunt... uh.... Bannawit nu știa cum să spună că Pan ar trebuie ii dea importanță omului cu care locuiește. Chiar și el a vrut să ducă oamenii în camera lui dar avea o oarecare considerație față de Talay.
- Prietenul meu nu este prea mult prin preajmă. Nu te gândi prea mult, a spus Pansaeng.
- Trebuie să mă gândesc? Nu este el proprietarul casei? a întrebat Bannawit și Pansaeng a tăcut.
Nu credea că Bannawit va avea multe gânduri de genul acesta. Un braț lung trecu pe gâtul lui Bannawit pentru a se odihni, dar era ca și cum l-ar îmbrățișa pe Bannawit. Chipul lui frumos s-a înclinat pentru a se uita la persoana din brațele lui și a-i lua în considerare propriile gânduri. În același timp, Bannawit însuși la privit pe Pan.
- De ce te gândești atât de mult la asta? De ce nu te gândești la propria ta afacere? a întrebat Pansaeng, iar Bannawit s-a încruntat.
- Vreau să spun...
- Ce am spus, de ce nu mă poți asculta? Vorbești așa mult. A întrebat Pansaeng.
- Nu pot, pur și simplu nu ascult, a răspuns Bannawit, iar Pansaeng s-a încruntat.
- Serios? La început a crezut că persoana de lângă el este cineva căruia îi place să fie în centrul atenției. Faptul că Bannawit se încurca cu mulți oameni, făcându-i pe acei oameni să fie fascinați de el și apoi să-i ignore credea că acesta o face pentru că vrea să atragă atenția.
- Hm... doar fac ceea ce vreau să fac. Dacă mă plictisesc, atunci renunț. Cuvântul lui Bannawit pentru a renunța înseamnă a renunța la o relație cu oricine. El este gata să renunțe de îndată ce se plictisește. Cât despre Pan, el scoate fumul de țigară fără să-i acorde atenție. Bannawit crede...
- Nu te plictisi încă, a spus Pansaeng. După ce a ascultat ce a spus Pan a vrut să-și îngroape capul în acea pătură pentru că fața lui Bannawit era fierbinte din cauza sentinței aspre.
Tăcerea a umplut din nou camera. Pansaeng a fumat o țigară în liniște. Apoi oboseala se instalase din nou pe Bannawit. Când Pansaeng era pe punctul de a-și termina țigara. Bannawit a tăcut. Cât despre Pansaeng, a fumat o țigară în liniște și și-a folosit degetele pentru a se juca pe umerii lui Bannawit.
Pansaeng se gândi dacă ar trebui să mai fumeze o țigară pentru că nu se putea gândi decât la pasiunea pe care a avut-o cu persoana de lângă el care este încă în această cameră. Privind în jos la pielea netedă a persoanei care acum este și mai pronunțată cu petele de culoare trandafirie care încă îi împodobeau corpul. Arta pe care Pansaeng a creat-o cu grijă o vede rar, mai ales în zona pieptului. Pansaeng trase apoi pătura pentru a acoperi pielea aceea frumoasă pentru că trebuie să-și rănească din nou plămânii.
Kong! Bonk!
Sunetul farfuriilor și a veselei a făcut-o pe cea care a intrat în bucătărie să nu se aștepte să îl vadă pe Pansaeng astăzi și mai mult, nu se aștepta să-și vadă prietenul în timp ce gătea pentru că noaptea trecută... Tocmai l-a sunat și l-a certat din cauza persoanei pe nume Bannawit până el a strigat și a ridicat vocea la ea. Ea nu îi venea să creadă că va face de mâncare în această dimineață.
- Vrei să-mi faci friptură? Spuse Solar.
- Huh? Și asta l-a făcut pe cel care se concentra pe gătit să-și întoarcă capul, iar expresia omului care avea o stare bună de dimineață s-a schimbat.
- Ce te uiți așa la mine, nu-ți place noua mea culoare a părului? A întrebat Solar, atingându-și părul negru, Pansaeng era cel care nu observase încă.
- Nu cred că vei putea să-mi zâmbești după ce ai țipat la mine aseară, a răspuns Pansaeng, îndreptându-și atenția către friptura lui.
- Dar să-mi faci friptură. Nici eu nu mă așteptam la asta, a spus Solar.
- Acesta nu este a ta, a răspuns Pansaeng și a început să aranjeze pe farfuria.
- Ce?
- Uh... scuză-mă. O voce puternică din spatele lui Solar a făcut-o pe Solar uimită. Bannawit stătea în afara bucătăriei în hainele lui Pansaeng.
- Ce?
- Ai spus asta de trei ori. De fiecare dată când vorbești, nu îmbunătățește mâncarea, a spus Pansaeng și a luat farfuria de friptură frumos aranjată și a trecut prin fața lui Solar.
- Poftim.
- Hai să mâncăm. Pansaeng la invitat pe Bannawit.
- Ce? Cât despre Bannawit, nu știa cum să se comporte corect. El se uita la Pan apoi la persoana cu pielea albă, cu ochi albaștri și cu părul negru.
- Bună, numele meu este Solar, a spus femeia și l-a salutat cu mâna pe Bannawit.
- Bună, mă numesc Blue, a răspuns Bannawit, deși a fost neașteptat. El și-a simțit puțin rău că celălalt coleg de casă este o femeie, dar o femeie frumoasă. Blue o salută firesc.
- Blue, vino să mănânci acum, strigă Pansaeng din nou.
- Și eu! a întrebat Solar.
- Doar gătește-ți singură! Ai venit, Blue. Spuse Pansaeng și Solar oftă. Ea făcu o față nemulțumită la invizibilul Pansaeng și se întoarse să-i zâmbească lui Blue.
- Nu-i nimic, am salată, ia șoptit Solar, iar asta la făcut fericit și Blue zâmbi.
Atmosfera de la masă nu era rea, dar era ciudată.
Pansaeng stătea vizavi de Bannawit. Persoana care ține bolul de salată a venit și s-a așezat lângă Pan. Era prima dată când Solar îl întâlnise pe Bannawit de aproape. El este frumos și cool, privindu-l de aproape parcă a înțeles de ce toată lumea se îndrăgostește de el. Solar a întâlnit o mulțime de oameni care erau considerați frumoși. Dar acum înțelege că există ceva mai mult decât frumos. Solar nu știa cum să-l numească ar fi fost că și cum un „praf de zâne” a fost presărat pe corpul lui Bannawit, pentru că indiferent de oră era drăguț să te uiți la el.
Cei doi tineri au mâncat friptură pe care a făcut-o Pansaeng. Poate că nu crede nimeni că Pansaeng ar face așa ceva, dar în realitate, Pansaeng iubește libertatea mai mult decât să fie servit. Prin urmare, atunci când a studiat în străinătate, el își gătea propria mâncare. Dar când s-a întors la muncă în Thailanda, nu a avut atât de mult timp liber încât să intre în bucătărie.
De data aceasta, Solar tocmai a văzut că ea însăși se comporta ca și cum ar fi fost tăiată în bucăți de Blue. Un copil care de trei minute încă nu a băgat nimic în gură.
Solar nu s-a gândit că Pansaeng îl va aduce pe Bannawit în casa pe care el o folosește, ea aproape că a trebuit să se încline și să-l implore pe Pansaeng să-i de-a o camera. Aseară, ea l-a certat pe Pansaeng în legătură cu Bannawit. Era pentru a miia oară când a trebuit să-i amintească șefului ei că trebuie să se întoarcă la muncă dar persoana pe care a certa-o aseară că își lasă munca neterminată s-a întâmplat... să-l aducă pe principalul vinovat să doarmă acasă.
- De ce nu mănânci nu este delicios? a întrebat Pansaeng pe cel de vizavi.
- Este... delicios, a răspuns Bannawit și a băgat friptura în gură.
- Toată lumea trebuie să fie tensionată. Este prima dată când mănânci acasă la altcineva. A spus Solar îndesându-și salata în propria gură.
- Îmi pare rău că te-am deranjat, a spus Bannawit, simțindu-se vinovat, dar chiar și așa, încă arăta frumos și rece în ochii lui Solar. Chiar și atunci când clipești, genele alea întunecate se mișcă puțin. E ca și cum un om înțelept îți face cu ochiul.
- Doar puțin, spuse Pansaeng, iar Solar tresări.
- Oh... îmi pare rău. N-am mai întâlnit până acum un bărbat atât de frumos, a spus Solar, ignorând scuzele lui Bannawit și zâmbind ca și cum ar fi fost jenată.
- Și eu? Pansaeng s-a întors către prietena sa.
- Tu nu contezi, a spus Solar și a zâmbit. Asta îl face pe Bannawit să îi apără un zâmbet pentru că chipul frumos al celui care protesta era atât de amuzant.
Chipul frumos arată de parcă va fi slăbită pentru că i s-a spus că nu, iar Bannawit a fost de acord că persoana opusă era prea frumoasă pentru a fi socotită într-adevăr doar chipeș, mai ales acum că nu era în uniformă de personal. Dar este o ținută casual și arată diferit, parcă este la un alt nivel decât el, dar nu știe dacă folosește cuvintele potrivite sau nu.
Bannawit pare să se fi relaxat pentru că Solar nu este atât de înverșunată pe cât credea el, deși fața lui este aceeași de fiecare dată când Solar vorbește. Chiar dacă era o poveste obișnuită, amuzantă, fără cuvinte de reproș sau priviri îndreptate către el. Bannawit nu știa cu adevărat dacă acești doi oameni sunt doar prieteni sau nu. El a spus că sunt doar prieteni, dar Bannawit a crezut că doar asta era, deși cei doi păreau foarte aproape.
- Spală-le pentru mine, a spus Pansaeng, așezând vasele pe chiuveta unde Solar își spăla propriul bol de salată.
- De trebuie să o fac eu? Ai murdărit toată bucătăria. Tocmai am venit de la Ban Nam nu a făcut duș încă, spuse Solar și se uită în jur.
- Mă voi ocupa eu de asta. P’Solar, poți merge să-ți faci treaba acum, a spus Bannawit. Apoi Solar s-a întors și i-a zâmbit lui Pansaeng ca un câștigător.
- Blue este foarte drăguț, a spus ea și și-a scos mănușile de spălat vase.
- Chiar îi vei lăsa pe oaspeții mei să spele vasele? Pansaeng se întoarse, urmându-și prietena care era pe cale să iasă din bucătărie.
- Dacă nu vrei ca oaspeții să spele vasele atunci fă-o tu. Și nu-mi spune prea multe. Mai ai un caz împotriva mea? a spus Solar, apoi s-a întors și a plecat în camera ei fără să-i acorde din nou atenție lui Pansaeng.
Solar nu mai era supărată. Nu fusese niciodată supărată pe el. Ea l-a certat pentru că era îngrijorată pentru Pansaeng. Ea putea doar spera că Pansaeng se distra și că nu s-a îndrăgostit de acel angajat cu adevărat, pentru că dacă ar fi așa ar fi un adevărat dezastru.
Oamenii din bucătărie sunt liniștiți...
Când Solar a ieșit din această zonă Pansaeng cu Bannawit nu știu despre ce să vorbească. Bannawit nu a întrebat nimic, iar Pansaeng nu a explicat nimic.
- Am să o fac singur, a spus Bannawit și s-a dus la chiuvetă pentru a spăla vasele.
- Nu.
- Nu e nevoie, ai gătit deja mâncarea, eu voi spăla vasele singur, a spus Bannawit, apoi și-a pus mănușile pentru spălarea vaselor.
Pan stătea și se uita la Bannawit în bucătărie, nu era înghesuită, dar zona de spălat vase părea mică din cauza a doi oameni înalți. Pan stătea lângă el în picioare apoi se uită la Blue care se concentra din greu.
Bannawit trebuie să fie atent la ce face dar a fi privit așa!...
- Acesta a fost spălat, a spus Pansaeng când Bannawit era pe cale să ridice farfuria spălată și să o spele din nou.
- Oh... într-adevăr! a spus persoana mai tânără când a acționat incorect.
- Acela a fost spălat.
- Da…
- Locul acela este curățat. A mai rămas doar o ceașcă mică, a spus Pansaeng, mișcându-se să-l îmbrățișeze pe Blue din spate pentru a ridică ceașca mică care spune că încă nu a fost spălată și a pus-o în mâinile altei persoane.
- Spală-o.
- P’Pan... O persoană care avea 180 cm. înălțime, ca Bannawit, acționa incorect, cu mâinile deja înghețate din cauza respirației celeilalte persoane care îi curgea pe gât.
- Spală-o, ordonă din nou Pansaeng.
- Dacă tu stai așa, cum pot să o spăl? a spus Bannawit.
- De ce? a întrebat o voce răgușită.
- Nu mă tachina, a răspuns Blue cu o voce tremurândă.
- Oh! Vreau doar să ajut. Pansaeng a făcut un zgomot în gât și s-a îndepărtat încet.
- Asta nu se cheamă ajutor, a mormăit o altă persoană dar oricât de blând s-ar fi plâns, tot era drăguț pentru persoana care sa dat înapoi.
Bannawit a terminat de spălat vasele. Chiar dacă a fost nevoie de mai mult timp dar a făcut-o cu grijă. După ce Bannawit a terminat, era timpul să exploreze casa care era mai mult decât doar dormitorul lui Pansaeng. Blue ieși în camera de zi și a văzut pe cineva stând pe canapea în timp ce se uita la televizor. Este un canal de muzică pe care Bannawit crede că dacă cineva îl urmărește ar fi un basist iar asta trebuie să fie foarte cool.
- Te întorci... ai vreo treabă astăzi? Pansaeng a întrebat după ce a văzut o altă persoană apropiindu-se.
- Nu am nimic de făcut. Ai ceva de făcut? a întrebat Bannawit din nou. Pansaeng clătină din cap.
- Vino aici, spuse Pan, iar Bannawit se apropie și se așeză pe locul liber de pe canapea lângă Pansaeng.
- Când ar trebui să mă întorc? a întrebat Bannawit, iar Pansaeng a schimbat de la canalul de muzică la cel japonez de desene animate.
- Vrei să te întorci acum? Pansaeng nu a răspuns la întrebare, dar a întrebat din nou.
Astăzi este ziua lui liberă și a vrut să fie o zi liberă. În mod normal, în zilele libere Pansaeng, stătea dimineața, iar după-amiaza mergea cu mașina să își vadă prietenii în Bangkok. Chiar dacă era puțin departe, el a făcut asta până s-a obișnuit.
- Aceasta este casa prietenei tale să stai mult timp nu este bine. Doar rămânând, mă tem că va fi incomodă. Spuse Bannawit. Pansaeng se uită apoi spre camera lui Solar.
- Pe Solar, nu o deranjează. Doar nu face prea mult zgomot, a spus Pansaeng.
...???
- De obicei doarme.
- Acum? a întrebat Bannawit, uitându-se la ceas care arata că era trecut de ora 13:00.
- Da, lui Solar îi place să iasă sâmbăta seara. Apoi, doarme toată duminica, spuse Pansaeng, iar Bannawit dădu din cap înțelegând că nu era neobișnuit să iasă sâmbătă pentru că el însuși a fost atât de fascinat de sâmbătă seara încât nu s-a mai întors în camera lui sau în cămin.
- Deci, de obicei stai în casa asta cu P’Solar? a început să întrebe Bannawit.
- Hm, a răspuns scurt Pansaeng în gât.
- Unde ai spus că locuiești în Bangkok? a întrebat Bannawit.
- Ei bine... înainte de a începe munca am locuit aici, a răspuns Pansaeng.
- Oh, vrei să spui în timpul vânătorii de locuri de muncă?
- Da...
- Și unde ai lucrat înainte? a întrebat mai departe Bannawit, dar de data aceasta Pansaeng nu a răspuns imediat. S-a întors să se uite la fața persoanei care a întrebat.
- Eşti de la departamentul de personal? a întrebat Pansaeng.
- Nu... vreau doar să știu. Bannawit nu era persoana care a vrut să știe sau să afle poveștile altora. E ca și cum... nu are nevoie să știe pentru a putea continua să se culce cu aceea persoană. Dar pentru persoana din fața care se uită acum în ochii lui, Bannawit vrea să îl cunoască puțin mai mult. Dar nu știa de unde să înceapă. Ce poveste ar trebui să întreb mai întâi.
- Chestia asta nu este interesantă, a spus Pansaeng.
- Îmi place când te reprezinți ca mine, a spus Bannawit.
- Ce? Bărbatul frumos care a fost primul care s-a uitat în ochii lui Blue a trebuit să clipească pentru că nu credea că va auzi așa ceva de la cealaltă parte.
- Ca aseară... când te reprezentai ca phi, păream... apropiați, spuse Bannawit și își strânse buzele.
Cele două perechi de ochi încă se holbau unul la altul. Gura lui Bannawit era încă strânsă, în timp ce colțurile gurii lui Pansaeng se ridicau în sus. Chiar dacă nu este mult, nu este o linie dreaptă așa cum îmi place să fie. Ochii căprui închis se uitau în ochii care sunt mai întunecați. Ei s-au privit unul în ochii celuilalt și nu și-au putut îndepărta privirea unul de la altul.
Sărut!
- Mmmm, Pansaeng nu s-a putut abține să nu-și pună din nou buzele pe buzele lui Bannawit. În timp ce cealaltă persoană îşi strânse buzele ca și cum ar fi timid sau nesigur. Îl face pe cel mai în vârstă să se gândească că e special pentru celălalt om. Cât de frumos sau fermecător este Bannawit, Pansaeng nu știe, dar ... în ochii lui Pansaeng, Blue este foarte fermecător.
- Mmm. Bannawit și-a mutat fața spre Pansaeng, permițându-i să-i muște și să-i strângă buzele mai confortabil.
Gurile li s-au atins ușor și atinge întreaga buză superioară și coboară încet chiar dacă era un sărut moale, amândoi îl simți atât de intens, încât nu erau siguri că gura lui Pansaeng îl mușcă, iar limba lui alunecă înăuntru împletindu-se cu a lui.
Nu a fost la fel de pasional ca aseară. Dar e mult mai clar.
Sărut! Sărut!
Bannawit se îndepărtă. Pansaeng i-a sărutat apoi buzele frumoase înainte de a-i săruta colțul gurii cu regret. Fețele frumoase se îndepărtară încet una de cealaltă. Bannawit deschise ochii și văzu că Pansaeng îl privea deja.
- Dacă vrei să te numesc ca aseară. Trebuie să fie ca aseară, a spus o voce încețoșată, iar ceea ce a spus Pan a făcut obrajii lui Bannawit să se înroșească.
- Eşti nebun? Suntem în mijlocul casei. Dacă phi Solar deschide ușa...
- Dacă am fi în cameră?
- P’Pan... Am încetat să o facem de dimineața. Nu o să mă lași să mă odihnesc puțin? a spus Bannawit. Așa că Pansaeng a dat din cap gânditor. Era ciudat, tocmai îi făcuse asta lui Bannawit nici măcar cu o zi in urmă. Dar trupul lui voia să îl posede din nou. Cu cât auzea acea cerere minunată, cu atât Pansaeng dorea mai mult să o facă.
- Deci ce pot face? Nu îndrăznesc să mă reprezint ca tine, a spus Pansaeng, iar Bannawit și-a înclinat capul.
- De ce? ești timid? a întrebat Bannawit.
- Oo...
- Nu ai frați?
- Am un frate mai mare și un frate mai mic, a răspuns Pansaeng.
- Și cum te reprezinți pe tine și pe fratele tău mai mic? a întrebat Bannawit. Pansaeng s-a așezat și s-a gândit dacă ar fi el și Phontawan, probabil că ar fi.....
- Eu și tu...
- Oh... atunci poți vorbi cu mine, a spus Bannawit.
- Nu vreau să vorbesc, a spus Pansaeng.
- Oh... dar lucrurile de genul ăsta par îndepărtate, a spus Bannawit.
- În schimb, poți să mă numești așa, a spus Pansaeng și s-a îndepărtat de Blue înainte de a se așeza în poala persoanei de pe canapea.
- Phi...
- Îți place acest desen animat? a întrebat Pansaeng, iar Bannawit a devenit încet-încet interesat de televizorul care arăta un desen japonez în cămăși roșii.
- Ah, da, a răspuns Bannawit.
- Atunci haideți să aruncăm o privire. Vreau să dorm mai întâi... sunt obosit. Pansaeng a spus așa și Bannawit nu s-a putut abține să nu se uite în jos la persoana care stătea în poală. El s-a uitat în jos, iar celălalt a privit în sus. Cei doi s-au uitat din nou unul în ochii celuilalt, iar inima lui Bannawit a sărit vizibil o bătaie. Nu știe dacă din cauza persoanei care își schimbă cuvintele sau dacă îl vede diferit de ziua precedentă. Cu siguranță este prima dată când cunoaște o altă persoană așa, dar cu siguranță Bannawit este puternic. Este cald din cauza persoanei din fața lui din nou.
- Vreau să te sărut din nou, spus Bannawit iar Pansaeng a zâmbit.
- Sărută-mă. Nu a trebuit să spună încă o dată, dar acea față frumoasă s-a ridicat pentru al săruta. Bannawit se aplecă să-l sărute din nou.
Poate din cauza atmosferei sau din cauza noutății Bannawit este așa. L-a sărutat pe Pansaeng din nou și din nou și i-a permis lui Pansaeng să doarmă într-o poziție pe care nimeni nu o mai făcuse până atunci. Blue și-a pus mâna pe părul întunecat al lui Pan și l-a pieptănat încet pentru a liniști persoana care dormea.
Bannawit își strânse din nou buzele. Nu știe de câte sute de ori s-au sărutat.
Dar acum voia să sărute din nou persoana întinsă în poala lui.
Capitolul 10: FOARTE SPECIAL
- O zi atât de specială, îl tachina sarcastic Solar pe Pansaeng, iar Pansaeng zâmbi.
Acum stătea față în față cu Solar în dormitorul ei. Pansaeng era tachinat după ce a fost chemat în dormitorul ei după ce la văzut pe Pan că dormea în poală lui Bannawit.
Pansaeng a trebuit să-l lase pe Bannawit în sufragerie să doarmă pe o canapea moale, deoarece Solar a spus că are ceva de vorbit. La început Pansaeng a crezut că este o chestiune de muncă, dar s-a dovedit a fi o chestiune personală întrerupându-i timpul special.
- Hm... cu adevărat special, a răspuns Pansaeng.
- Pan, ești păcălit de acel copil. Te păcălește puștiul, spuse Solar, cu vocea în șoaptă, dar suficient de severă ca Pan să o simtă.
- Eşti vrăjitoarea Serci? a răspuns Pansaeng.
- La naiba... chiar ești sedus, a spus Solar, frumoasa femeie și-a dat drumul părului negru și l-a refăcut dar asta nu a ajutat-o să se simtă mai bine pentru că persoana din fața ei care îi era prieten era încă amețit.
- N-am murit sunt încă aici, Solar.
- Moartea este o exclamație asta m-ai învățat. Spuse Solar.
- Este o înjurătură, spuse Pansaeng încet.
- La naiba! a blestemat apoi Solar în limba ei în fața lui Pansaeng.
- Nu! Nu este deloc politicos, spuse Pansaeng și s-a întors.
- Nu este momentul să mă înveți maniere. Acesta este momentul să-ți recâștigi calmul! șopti Solar și aruncă o privire spre uşă de parcă ar fi fost cineva și ascultă afară?
- Da, trebuie să mă calmez și să-l trezesc pe Blue și să-l duc înapoi la fabrică și să mâncăm mai întâi singuri în seara asta, a spus Pansaeng și Solar se comporta de parcă ar vrea să țipe.
- Mâncatul nu este o problemă. Dar viața ta acum...
-Solar! spuse Pansaeng pe un ton serios.
- Știu ce fac nu trebuie să-ți faci griji. Pansaeng spusese asta și face contact vizual cu ochii palizi ai frumoasei prietene. Înainte de a-i da un semn liniștitor din cap, el s-a întors și a ieșit în sufragerie.
- E mort.... Solar nu crede acest cuvânt: nu-ți face griji.
Pansaeng a lăsat-o pe Solar în dormitor apoi a ieșit să găsească persoana care stătea confuz pe canapea. Bannawit păru din nou nedumerit. Chipul frumos al unui bărbat mai tânăr își înclină capul să-l privească neîncrezător.
- De ce? a început să întrebe Bannawit, dar a rămas tăcut.
- De ce, ce? a întrebat Pansaeng.
- Oh, cred că trebuie să mă întorc. M-a sunat, a spus Bannawit apoi a arătat spre telefon lui Pansaeng.
- Ei bine, i-am spus deja lui Solar. Hai să te speli pe fața și pe ochii și apoi vom pleca, a spus Pansaeng. Apoi Bannawit a dat din cap și a mers către dormitorul lui Pansaeng cu Pansaeng însuși urmându-l.
- Nu ai fost aici de mult timp. Dar parcă ești aici de mult timp, a spus Bannawit în timp ce primea o pungă cu haine spălate de la o altă persoană. S-ar putea să nu știe exact când i s-au spălat hainele deoarece Bannawit a dormit o vreme, acest lucru sa întâmplat oare înainte ca Bannawit să ia micul dejun, dar ceea ce se știe este că se simte bine la această mică atenție.
- Nu a durat mult, dar e ceva obișnuit, a spus Pansaeng.
- Dar phi Solar locuiește aici de mult timp? a întrebat Bannawit. Pansaeng se încruntă ușor înainte de a da din cap.
- De când a început muncă, spuse Pansaeng.
- Phi Solar pare atât de bogată. Această muncă nu o face de mult timp și încă s-a gândit să cumpere o casă, nu doar să o închirieze, s-a plâns Bannawit.
- Talay are doar douăzeci și opt de ani, a spus Pansaeng.
- Dar phi Solar?
- Treizeci și unu poate?
- Nu este mare diferență, a spus Bannawit.
- Așa că a lucrat cu trei ani mai mult, a spus Pansaeng, iar Bannawit a dat din cap.
- Deci ne putem întoarce acum? Nu trebuie să-i spui mai întâi lui P’Solar? Bannawit ia spus persoanei de lângă el dar el s-a dus și i-a spus, dar era adevărat, dacă vine să stea aici fără să-i ceri permisiunea, ar trebui să îi spui mai întâi.
- Nu trebuie, a spus Pansaeng și l-a condus pe Bannawit în fața casei.
- Te întorci acum? o voce dulce îi salută pe cei doi care ieșeau din casă.
- Da, îmi pare rău că te-am deranjat, P’ Solar, a spus Bannawit și și-a plecat capul în fața lui Solar care se pregătea să ude plantele din fața casei.
- Nu mai deranjat cu nimic. În mod normal, am o casă doar în care să dorm, a spus Solar și i-a zâmbit lui Bannawit.
- Am plecat, i-a spus Pansaeng prietenei sale. În mână era o altă geantă mică, pentru că a luat lucruri pe care nu le luase cu el la cămin.
- Condu cu atenție și opriți-vă des, a spus Solar. Mijind ochii și uitându-se la Pan. Pansaeng oftă în timp ce s-a uitat la reacțiile celor doi.
Seara acestei zile era foarte specială. Bannawit și Pansaeng erau încă împreună și stăteau în mașina lui Bannawit, cu Pansaeng ca șofer. Acesta încă îi atrage atenția. Nu este o imagine statică, ci o imagine în mișcare.
Bannawit nu a condus, stătea în același loc, dar nu purta aceleași haine. Persoana de lângă el stătea pe partea șoferului și intenționa să conducă în liniște.
- Ți-e foame? Pansaeng se întoarse să-l întrebe pe Bannawit. Apoi Bannawit clătină din cap.
- Nu, trebuie să mă întorc să spăl rufele. Nu le-am spălat încă, a spus Bannawit. Apoi Pansaeng și-a dat seama că nici el nu le-a spălat.
- Bine. Vrei să cumperi ceva de mâncat pentru seara? a întrebat Pansaeng și Bannawit a clătinat din cap ca răspuns.
- Talay va găti cina. În frigider sunt resturile de săptămâna asta și sunt cam multe. Așa că urmează să le mănânc azi, a spus Bannawit, iar Pansaeng a dat din cap înțelegând.
Au petrecut mult timp împreună, și timpul petrecut împreună s-a încheiat duminică seara. Pan s-a despărțit de Bannawit când au ajuns la etajul doi. Bannawit continuă să meargă până la etajul al treilea în timp ce mergea, se gândi dacă ar trebui să-l invite pe omul de care tocmai se despărțise să ia cina. Dar ar trebui să-și consulte totuși colegul de cameră. Nu știe ce va face Talay de mâncare.
Cioc!... Cioc!
Bannawit a bătut în ușa camerei și a așteptat. În curând ușa camerei s-a deschis și chipul colegului de cameră s-a încordat.
- Fața ta este foarte serioasă, spuse Bannawit, apoi intră în dormitor.
- Nu este mare lucru. De ce m-ai lăsat cu ticăloșii ăia și cu Palm, a spus Talay.
- Atunci cum te-ai întors? a spus Bannawit.
- A trebuit să dorm în camera lui Palm până dimineață. Când m-am trezit, a trebuit să îl hrănesc cu terci și să mă întorc în propriul meu pat, a spus Talay și s-a așezat pe pat.
- Ei bine, îți voi plăti înapoi, spuse Bannawit.
- Nu contează, această chestiune este suficientă pentru a vorbi. Dar lucrul despre care nu se poate vorbi este unde ai dispărut cu el toată noapte .... dimineața și toată ziua. A spus Talay.
- Ce...
- Unde ai fost?
- Eu?...
- Ținuta ta nu este aceeași ținută. Aceasta este ținuta lui? Talay a întrebat când a observat ceva neobișnuit pe corpul lui Bannawit. Cămașa era puțin prea mare, iar pantalonii scurți păreau puțin prea largi.
- Păi... a răspuns Bannawit și și-a pus propria pungă cu haine pe pat. Se întoarse la stânga și la dreapta de parcă nu ar fi vrut să răspundă la întrebarea prietenului său.
- La naiba, dacă ai fi fost la un hotel să dormi cu el, probabil te-ai întoarce devreme, dar unde ai fost? Nu-mi spune că ai luat-o până acum?
- Este o nebunie, a spus Bannawit, cu fața înroșită. E roșu pentru că și-a amintit de cineva care are putere toată noaptea.
- Asta e! Talay înșuși a putut observa că Blue era roșu.
- Ce este asta? întrebă Bannawit și se întoarse să se uite în spatele lui Talay.
- Fața ta este roșie.
- Este o nebunie. De ce... ce ai făcut să mănânci? Începe să-mi fie foame. Bannawit a schimbat subiectul și a mers spre măsuța de două persoane unde mâncau împreună.
- Schimbi subiectul, când am sunat și am vorbit mi-ai spus să mănânc singur, dacă nu mă deranjează, tot nu te ai dus să mănânci cu el și să te simți confortabil. A spus Talay, iar prietenul său a spus adevărul.
Cu mai puțin de o oră în urmă era încă în aceea casa cu Pan, asta îl face să simtă că nu vrea să se întoarcă să-și vadă prietenul. De fapt, Baranwit a vrut să meargă la cină și apoi să revină seara, dar prietenul lui la sunat primul și s-a plâns că a fost lăsat în urmă.
Bannawit a trebuit să renunțe și să se întoarcă în camera lui să mănânce în loc să mănânce cina cu omul...
Nu știe dacă poate fi numit cineva care îi place.
- Hai să mâncăm. Poți să faci un duș și să te relaxezi după aceea, a spus Bannawit, iar Talay și-a mijit ochii.
- Nu este că vreau să fiu băgăcios, Blue. Dar chiar îți place de el? l-a întrebat Talay în timp ce punea orez pe o farfurie pentru prietenul său.
- De P’Four? Bannawit nu știa la care dintre ei se referea Talay
- P’Pan, Talay a răspuns și a pus farfuria de orez în fața prietenului său.
- Eu...
- Dacă doar te joci ca și cu alții, nu mă deranjează, dar dacă chiar îl placi, sunt îngrijorat. A spus Talay când l-a văzut pe Bannawit nerăspunzând. Prietenul lui nu a răspuns și asta arata că avea un anumit procent de dreptate, pentru că dacă ar fi altcineva Bannawit va clătina din cap sau va nega imediat.
- De ce să-ți faci griji? a spus Bannawit.
- La naiba... chiar îți place de el? a întrebat din nou Talay, încercând să-și ducă orezul în gură, dar a rămas blocat în aer.
- Cine va muri? Și când ți-am spus că îmi place de el, a spus Bannawit și a început să mănânce mâncarea din fața lui.
- Este bine dacă nu-ți place, pentru că atunci când îl văd, probabil că e la fel de rău ca tine, a spus Talay.
- Cum? Bannawit a ridicat o sprânceană și l-a întrebat pe prietenul său.
- Nu știu. Sentimentele mele îmi spun că nu este un om obișnuit. Ce persoană normală s-ar culca cu cineva pe care îl cunoaște din prima zi?
- Oho! Tuse! se sufocă Bannawit. Dar asta nu reușește sa îl miște pe Talay, doar a oftat și s-a ridicat să ia niște apă din dozator apoi vine și i-o dă prietenului său.
- Cred că nu este o persoană bună. Să te culci constant cu alți oameni, să nu devii niciodată serios cu nimeni, să nu-ți pese cine este acea persoană sau dacă are un iubit. S-ar putea să fie și el ca tine, Blue. Întâmplător, cred că e chiar mai rău decât tine, a spus Talay.
- El ar putea doar...
- Oprește-te... Oprește-te. Să nu crezi că a căzut în gaură de prima dată când l-ai întâlnit, pentru că persoana care a căzut cu adevărat ai fost tu. Ai căzut în gaura lui ieri, pot dovedi asta. Te ai jucat și ai dispărut toată ziua și toată noaptea așa, crezi că este normal? Îl întrebă Talay. Este normal ca tuturor să le placă de Bannawit de la prima vedere. Dar nu este normal ca lui Bannawit să-i placă alți oameni, ușor așa.
Talay crede că propriul lui prieten îl place. Trebuie să fie așa. Talay simt că subiectul poveștii este prietenul lui. Nu trebuie să știe că își construia un castel roz și purta o aură ciudată cu el tot timpul. Așa a fost doar de o săptămână. La început, Talay a crezut că prietenul său se va îndrăgosti de Four sau de persoana care era șeful departamentului de măcinare, Khe. Dar nu... de o săptămână Bannawit nu a mers nicăieri. În afară de a dormi și a discuta cu șeful nou de tură din același departament.
- Eu... nu am spus nimic, a răspuns Bannawit, dar vocea lui era blândă. Până când cel care ascultă știe că cel care răspunde nu este încrezător.
- Nu este greșit să-l placi, Blue. Dar dacă îți place cu adevărat de el și vrei să te întâlnești cu el, trebuie să vezi mai întâi cine este. Are o soție sau copii? Nu te lega de el până la punctul în care nu te poți despărți. A spus Talay cu îngrijorare.
- Eu...
- Cu alți oameni, este în regulă pentru că nu-ți plac atât de mult de ei, doar acea persoana te place. Te îndrăgostești ușor. Nu o poți face, a spus Talay și s-a uitat direct la colegul său de cameră. Oameni care se cunosc de mai puțin de un an se simțea deja foarte atașat era ca și cum Bannawit era un frate mai mic, un prieten, o persoană demnă de a fi îngrijită de Talay. Se priviră amândoi în ochii și se pare că se înțelegeau și apoi au devenit prieteni.
- Busuiocul este prea sărat, spuse Bannawit, iar Talay și-a răsucit gura.
- Dacă este sărat, pune mult orez în el. L-am potrivit cu orez, a spus Talay, apoi a pus mai mult orez din farfuria lui pentru Bannawit.
Bannawit a fost prins de ceea ce a spus Talay, timp de multe zile s-a dus la muncă normal, vorbește și se comportă normal cu toată lumea. Dar cuvintele lui Talay se repetă în capul lui. Bannawit s-a comportat de parcă nu ar fi ascultat cu atenție, dar a ascultat și a înțeles ce voiau Talay să-i spună.
Bannawit a lucrat și s-a uitat în secret la persoana în vârstă de mai multe ori. Nu știa dacă era conștient sau nu, dar se întâmplă atât de des că el trebuie să se reconsidere, așa cum i-au spus Talay. Este înalt, are o formă bună, arată bine și are deja această vârstă. E foarte ciudat să nu aibă un iubit, are peste treizeci de ani și este chiar și timpul să aibă o familie, este cineva care arată bine și care atrage atenția imediat.
........
- Este ceva în neregulă? Pansaeng a intrat și l-a întrebat pe Bannawit confuz.
- Ha? Nu, este ceva în neregulă? a întrebat Bannawit.
- Te-am văzut că te uitai așa și am crezut că ceva nu era în regulă, a răspuns Pansaeng și a privit în jur. Totul era normal. În afară de persoana de lângă care nu încetează să se uite la el.
- Mă gândeam dacă să mănânc sau nu. Astăzi vreau să mănânc orez cu pui, a spus Bannawit și Pansaeng a dat din cap.
- Bine, voi merge cu tine să îți țin companie, a spus Pansaeng, ca întotdeauna, dar persoana ai cărei obraji s-au înfierbântat era Blue.
Cum au putut cuvintele care au ieșit din gura lui frumoasă să-mi facă obrajii să se simtă fierbinți?
- Ce se întâmplă cu voi doi? Talay s-a apropiat și a întrebat.
- Nimic. Îl invit să mănânce orez cu pui, a spus Bannawit.
- Unde? a întrebat imediat Talay.
- Vizavi de piață, lângă magazinul Kuay Jap la care mă duceai, a răspuns Bannawit, iar ochii lui Talay s-au mărit.
- Pierzi mult timp.
- Restaurantul ăla este delicios, a spus Bannawit.
- Te rog să cumperi o cutie pentru mine, o voi manca după pauză, a spus Talay și i-a zâmbit lui Bannawit.
- Atunci de ce îmi spui că pierd timp? Vreau doar să mănânc, dar sunt prea leneș, a spus Bannawit.
- Ei bine, e departe. Ar trebui să te duci și să-mi cumperi și mie, a spus Talay.
- Vrei pui amestecat? a întrebat Bannawit.
- De asemenea, special, spuse Talay și îi zâmbi lui Bannawict. Bannawit își dădu ochii peste cap și a continuat să lucreze armonios și profesionist, ca întotdeauna. Talay a luat o pauză la ora unsprezece. Ceilalți doi au rămas în timpul prânzului, ca în prima zi în care Pansaeng a venit la muncă aici, fiecare muncă era la fel, nimic nu se schimbase. Era lent și haotic, așa numărul de producție care ar fi trebuit atins încă nu a îndeplinit obiectivul.
Pansaeng nu a reușit să îmbunătățească producția, deși speră că se va îmbunătăți în curând. A simțit că Bannawit nu a dat importanță nimănui în afară de el, dar alți oameni care au avut relații cu Bannawit tot au dat importanță bărbatului mai tânăr mai mult decât el, dar oricum cu același farmec. Uneori chiar mai mult decât înainte pentru că toată lumea vrea să fie cineva special pentru Bannawit.
- De ce nu mănânci astăzi la cantină? a întrebat Pansaeng pe persoana care a găsit un loc de parcare în apropierea magazinului de orez cu pui, dar acesta este un drum cu o singură bandă iar pentru a parca pe marginea drumului, așa cum era de așteptat, Bannawit a fost nevoit să se întoarcă și să parcheze lângă piață și a pierdut câteva minute plecând din fabrică.
- Vreau să schimb, am spus deja că vreau să mănânc orez cu pui, a confirmat Bannawit și la condus pe omul cu care venea aici pentru prima dată.
- Trebuie să mergi atât de departe? a spus Pansaeng și a traversat drumul.
- Este delicios, a spus Bannawit și ceea ce confirmă că este delicios nu sunt doar vorbele dar era plin de oameni în acest restaurant. Mai erau doar două mese, iar Bannawit se apropie să ia loc la masa de la capăt și se uită în jurul restaurantului.
- Sunt mulți oameni, spuse Pansaeng și se uită la ceas. Mai erau doar patruzeci și cinci de minute pentru pauză.
- Tanna... Mătușa tocmai a tăiat puiul? Vreau două farfurii de pui amestec special și o altă porție de pui amestecat special la pachet, a comandat Bannawit și pentru Pansaeng. Aranjați luau comenzi și își îndeplinească sarcinile.
- Ai un nou copil, doar o clipă! a strigat mătușa care tăia puiul.
Cei doi au stat și au așteptat mult timp. Chelnerița a crezut că Pan este un nou copil. Nepoata mătușii a adus două farfurii cu orez cu pui pentru a le servi și Bannawit a început să ia sosul de pe masă pentru al pune pe propria sa farfurie apoi ia făcut așa și lui Pansaeng.
- Stai puțin, o să îți aduc și cutia, a spus tânărul care a servit mâncarea.
- Bine, spuse Bannawit așa. Apoi turnă sosul peste carnea de pui prăjit și Pansaeng a făcut la fel.
În mod normal, Pansaeng nu îl toarnă și nu îl mănâncă așa, de obicei el înmoaie fiecare bucată de pui în sos și apoi mănâncă dar de data aceasta urmează persoana din fața lui și toarnă sosul complet iar acesta se scurge puțin în orez, apoi mănâncă totul dintr-o singură mușcătură și după aceea, bea din nou supa.
- Hm… Pansaeng scoase un sunet. A fost cu adevărat delicios și a meritat să vin de atât de departe.
Majoritatea angajaților nu vor mânca mâncare în afara fabricii ca Pansaeng. Toată lumea prețuiește ora pauzei de prânz, toată lumea se va grăbi să mănânce și după aceea vorbeau la telefon sau se odihneau. Nimeni nu vrea să iasă afară pentru că trebuie să piardă timpul mergând și este obositor să conduci, iar dacă mașina rămâne blocată în trafic riști să nu te poți întoarce la timp pentru munca de după-amiaza. Pentru Pan era prima dată când mânca așa ceva.
- Cum este? a întrebat Bannawit, iar Pansaeng a dat din cap.
- Delicios, a răspuns Pansaeng, iar persoana care a zâmbit îl făcu pe Pansaeng să se oprească o clipă.
Zâmbetul lui Bannawit nu este luminos, este viclean și încrezător în sine. Dar chiar și așa, era încă interesant de privit, poate din cauza buzelor și a dinților lui. Bannawit este foarte frumos și fermecător indiferent de cum zâmbește sau se mișcă, este fascinant. Dar ce îl face pe Pan să se oprească erau acei ochii pătrunzători, înainte erau doar provocatori, acum iradiază viață și bucurie.
- Mă bucur că îți place, a spus Bannawit, așa cum exprimă ochii lui.
- Hm... mai vrei să mănânci ceva? a întrebat Pansaeng.
- Chiar dacă vreau să mănânc, nu cred că ne încadrăm în timp, a spus Bannawit Pansaeng și-a privit telefonul.
- Încă cincisprezece minute, spuse Pansaeng.
- Asta este, pentru a plăti? a întrebat Bannawit și Pansaeng a dat din cap.
Acest timp special a trecut atât de repede. Duminica a trecut repede. Pauza de prânz a trecut repede. Chiar dacă acele ceasului au aceeași lungime ca înainte, timpul de lucru a devenit atât de lung încât este aproape insuportabil. Dar timpul de pauză a trecut atât de repede încât nici nu am avut timp să clipească.
- Ar trebui să fie timp să mănânci niște desert, a spus Pansaeng în timp ce traversa drumul înapoi spre mașină.
- Ai timp săptămâna asta? a întrebat Pansaeng, iar Bannawit se încruntă.
- Eu?
- Ce îți place de obicei să faci în timpul liber? a întrebat Pansaeng.
- N-ar fi trebuit să întrebi, ar fi trebuit să știi, spuse Bannawit și se uită la Pan cu ochii mai vicleni.
„...” Apoi Pansaeng se încruntă parcă cu înverșunare.
- Vreau să spun că spăl hainele și mă odihnesc, a spus Bannawit și a mers pe partea șoferului.
- Nu îmi vine să cred? a întrebat Pansaeng.
- Atunci de ce mă întrebi despre duminica?
- Voiam să te invit să mergi într-o excursie... spuse Pansaeng încet, încă se uita drept și nici măcar nu se întoarse către Bannawit.
- În casa lui P’Solar? A întrebat Bannawit.
- Nu, a răspuns Pansaeng.
- Deci unde ai de gând să călătorești? a întrebat Bannawit și Pansaeng a clătinat din cap. Nu se gândise încă la asta, doar că vrea să meargă undeva.
- Vrei să mergi cu mine? Pansaeng nu răspunse, ci întrebă.
- Depinde unde mergi, P’Pan, spuse Bannawit, uitându-se la persoana de lângă el.
- Undeva... doar noi, spuse Pansaeng și se întoarse să se uite la Bannawit.
Cei doi se priviră în tăcere. Dar acea liniște, te face să te gândești la multe lucruri.
Este aceasta o invitație oficială la întâlnire sau după ce se încheie acordul, ce se va întâmpla cu ei? Ar trebui Bannawit să răspundă sau să pună întrebări despre persoana care îl privește.
Talay ia spus să cunoască bine persoana din fața sa înainte de a fi de acord cu ceva.
Dar când ar trebui să mergem să ne cunoaștem?
Trebuie să fie atunci când există o oportunitate ca asta.
Capitolul 11: AFLI MAI MULTE ȘI EȘTI FASCINAT
Pot exista unele lucruri bune despre munca în ture, de exemplu, în timpul schimbului de la zi la noapte, ai mai mult timp. La început Pansaeng nu era obișnuit cu asta, dar după câteva zile a simțit că este mai adaptat să lucreze în acest fel.
Azi a fost o altă zi în care avea mai mult timp liber decât înainte pentru că va merge din nou la muncă luni seara. În acest timp, Pan este certat des de către Solar pentru că nu a avut timp să se uite la documente doar în timpul liber de la serviciul de pe linia de ambalare. Din fericire, unchiul său sa ocupat foarte bine de muncă în același stil ca el, așa că Pan citește doar rezumatul.
- Te duci la Bangkok. Dar chiar nu ai de gând să mergi în casa mare? a întrebat Solar.
Era duminica când Solar ar trebuia să fie înghesuită sub pătură în pat dar a trebuit să plece să-și întâlnească șeful în fața fabricii. Este o zi liberă în care ar trebui să doarmă mai mult decât de obicei. Dar șeful ei o trezise devreme ca într-o zi obișnuită de muncă și o sună pentru a asculta povești ciudate.
- Voiam să merg mai întâi la plajă. Apoi voi merge la restaurantul lui Phon. A spus că voia să mă duc să mă uit la restaurant noaptea, a spus Pansaeng.
- Ce?
- Atunci mergi să dormi la hotelul lui Phi Pee? A întrebat Solar era bosumflată că s-a trezit devreme.
- Președintele îți vânează capul și în câteva zile va fi timpul să mergi acasă, nu-i așa? A spus Solar, apoi Pansaeng a clătinat din cap.
- Te rog sun-o pe mama și spune-i că nu merg, cred că am mult de lucru zilele astea, a spus Pansaeng și s-a uitat la Solar cu un zâmbet ușor, cel puțin cineva din casa principală știa că era amețit de muncă.
- Nu mă vei păcăli dacă zâmbești așa. Spunând asta, mi-aș dori să pot mânca acolo în locul tău, a spus Solar.
- Ar fi mai bine dacă ai putea merge în schimbul meu, a spus Pansaeng cu un zâmbet și mai mare decât înainte, dar Solar și-a dezvăluit dinții.
- Visează mai departe.
- P’So! Bună, a salutat o voce din spate. Era Bannawit care purta pantaloni scurți până la genunchi și un tricou cu gât rotund de culoare verde deschis, care este puțin mai mare dar nu cu mult, dar există o geantă de piept și pantofi sport care au făcut aspectul lui să fie bun. Parul lui, care nu fusese niciodată coafată, părea să fie puțin dezordonat, și poate din cauza asta, Solar și Pansaeng l-au privit... până când Bannawit s-a apropiat de Pan.
- Ai ajuns? a întrebat Pansaeng.
- Hai să ne urcăm în mașină, a spus Solar și mers pe bancheta din spate.
- Oh, deci merge și P’So? a întrebat Bannawit și s-a uitat la persoana care parcă nu vrea să meargă.
- Tocmai i-am împrumutat mașina. Acum grăbește-te și du-mă acasă, spuse Solar și Bannawit zâmbi.
- Hai să mergem, a spus Pansaeng și a mers pe partea șoferului. În același timp, Bannawit a deschis portiera și s-a așezat lângă șofer.
Bannawit încă nu știe unde îl va duce cel de lângă el. Blue doar a acceptat să iasă în ziua liberă. Blue era privit de prietenul lui când și-a dat cu parfum înainte de a părăsi camera dar Bannawit nu credea că Talay nu va spune nimic
A acceptat invitația lui Pan, deși nu știa unde îl ducea, mai mult, mașina pe care o folosea era și mașina prietenei sale, iar interiorul era frumos, auzise de la Talay spunând că mașina unei femei de obicei este puțin dezordonată, dar mașina lui Solar nu este așa, miroase răcoros și confortabil, chiar și sportiv.
Pansaeng a condus mașina și a parcat la propria casă, dar persoana care a coborât din mașină a fost falsul proprietar al casei, Solar. Fată frumoasă coboară din mașină căscând fără să acorde atenție nimănui apoi se uită pe geamul din faţă.
- Condu cu grijă, Pan, spuse Solar, iar Pansaeng dădu din cap.
- Nu-ți face griji, spuse Pansaeng.
- Nu pot fi îngrijorată? Solar era nedumerită atunci când a auzit. Bannawit, a zâmbit înainte de a vorbi.
- Dacă P’Pan nu poate conduce, o să conduc eu, P’ So, a spus Bannawit și Solar îi zâmbi.
- Cum vrei, vocea și zâmbetul ei l-au făcut pe Blue să zâmbească mai larg decât înainte, confuz pentru că este un zâmbet care pare mai degrabă nemulțumit.
- Du-te la culcare, plec acum, a spus Pansaeng și Solar a oftat.
Ea a intrat în casă. Apoi mașina ei frumoasă a plecat. Șeful ei investise atât de mult încât nu și-a dorit propria mașină sport de lux pe care o conduce în timpul liber. Chiar dacă Pansaeng îi place în mod normal să conducă acea mașină mai mult decât orice altă mașină, gura ei drăguță se curbă într-un zâmbet când vede farurile din spate ale mașinii sale japoneze de top. Pan vrea să fie un angajat obișnuit, dar are aura de proprietar. E ciudat că persoana care stă lângă el nu poate vedea asta!
- Ar trebui să merg la un templu sau la o biserică? și-a spus Solar. Apoi s-a întors și a intrat în casă.
Pansaeng petrece mult timp pe linia de producție și este o persoană care lucrează opt ore pe zi, dar Pansaeng este acolo timp de douăsprezece ore, dar haosul muncii de producție nu s-a îmbunătățit, deși i s-a ordonat să se ocupe de cantitatea de producție pe care o dorește toată lumea dar încă nu a reușit să rezolve problema. Între timp, șeful care s-a oferit voluntar să coboare pe linie a acționat confortabil. Dar Pansaeng ia ordonat lui Solar să se ocupe de munca lui. Dar chiar și așa Solar găsea timp să se odihnească fără să își facă griji.
💌Solar: „Oricum, trebuie să mergi la casa principală.”
💌Solar: „Președintele vrea să vorbească cu tine.”
Solar i-a trimis un mesaj lui Pansaeng, ea spera doar că prietenul ei să-l deschidă și să-l citească și să nu piardă timpul flirtând cu Bannawit, ea însăși a început să-l placă din ce în ce mai mult pe Blue. Pan poate nu știe... dar Solar și lumea știau că Pansaeng își pierduse mințile din cauza lui Blue.
Ding!.... Ding.
Mesajul a sunat de două ori. Pansaeng se uită la propriul telefon care se afla în suportul mașinii. Bannawit se uită la fața lui Pansaeng.
- Vrei să te oprești și să citești mai întâi? În cazul în care este ceva important, a spus Bannawit, dar Pan a clătinat din cap pentru că a văzut cine ia trimis mesaj.
- Este Solar care a cerut să-i cumpăr Khao Lam, a spus Pansaeng.
Notă traducător „Khao lam” este un desert specific Asiei de Sud-Est, orez lipicios dulce gătit în tuburi de bambus împreună cu lapte de cocos fasole neagra și multe altele.
- Unde mergem la piața Nongmon? a întrebat Bannawit, încruntându-se.
- Mergem să mănânc în Pattaya apoi mergem pe plaja Jomtien pentru a simți briza. Spuse Pansaeng și Bannawit dădu din cap. Era prima dată când știa unde va merge. El a mai fost acolo dar nu des.
- Atunci mergem să cumpărăm Khao Lam înainte de a ne întoarce? a întrebat Bannawit și Pansaeng a clătinat din cap ca răspuns.
- Vom lua autostrada cu taxă spre Bangkok.
- Ce?
- Nu ai spus că trebuie să ne bucurăm de timpul liber? a întrebat Pansaeng pentru că persoana care stătea lângă el îi trimisese de fapt un mesaj în care ia spus asta înainte de a fi de acord.
- Da, dar... rămânem peste noapte?
- Um...
- Dar nu am haine, spuse Bannawit.
- Am eu, spuse Pansaeng, iar Bannawit era pe cale să deschidă gura şi să strige la el.
- Îmi place când tu porți hainele mele. Arăți bine La naiba....
Bannawit a fost uluit.
Atmosfera din mașină s-a liniștit de îndată ce Pansaeng a spus asta, dar a fost destul de confortabil și relaxant, probabil că afară nu era prea cald pentru că era sfârșitul anului și înăuntru era rece din cauza aerului condiționat era o atmosferă pe care... Bannawit o poate numi bună și se uită la fața celui de lângă el care conduce, privind din acest unghi, el subliniază cât de fascinantă este această persoană. Nasul este înalt și se potrivea cu fața lui, inclusiv fruntea lui, chiar și maxilarul, toate se potriveau împreună... Dumnezeu trebuie să fi creat acest om intenționat.
Brusc!
Bannawit își întoarse privirea când cealaltă persoană și-a venit în fire și s-a uitat la el, Bannawit s-a prefăcut imediat că închide ochii, deși inima lui a vrut să-și folosească ochii pentru a absorbi acea frumusețe un pic mai mult. Bannawit a simțit că este corect să se mai uitate o vreme. Apoi muzica a fost pornită încet, permițându-i să se îndrăgostească de frumoasa melodie care chiar daca era într-o limbă cu care nu era foarte familiarizat.
- Hm... O voce răgușită se auzi din gâtul frumuseții.
- Am ajuns, a spus o voce profundă, iar pleoapele lui frumoase clipiră.
- Uh... Am dormit tot timpul? a întrebat Bannawit și a vrut să se ridice.
- Hm, a răspuns scurt Pansaeng.
- Bănuiesc că aparatul de aer condiționat din mașina lui So este prea rece. E mai rece decât cel din cameră, a spus Bannawit. Apoi Pansaeng se gândi la omul din camera lui Bannawit.
- Ar trebui să îl invităm pe Talay? a spus Pansaeng, iar Bannawit se uită cu bună știință la Pan.
- Fals, spuse Bannawit.
- Ce anume este fals?
- Asta ce tocmai ai spus acum. Nu cred că ai vrea să vină cu noi. A spus Bannawit cu bună știință și a intrat primul în magazin.
... Apoi persoana care a fost surprinsă fiind fals ce a spus la urmat încet într-o dispoziție bună.
Cuplul și-a început micul dejun de dimineață cu „dim sum” pe care Pansaeng a vrut să o mănânce. A comandat multe lucruri, inclusiv găluște, har kao și chiar alte articole din meniu care arata delicios. Bannawit a mai comandat o tigaie cu ouă și amândoi au comandat cafea pentru a se trezi din nou.
Notă traducător „Dim sum„ este un fel de mâncare care este originară din China și este compusa din diverse găluști, chiftele sau rulouri cu diferite umpluturi.
În trecut, Pansaeng îi dusese pe aproape toți partenerii săi la mare, de multe de nici măcar nu-și amintea. Dar de când s-a întors în Thailanda de mai puțin de un an Pan nu a avut timp să călătorească pentru că a trebuit să lucrez în fabrică și nu a călătorit la fel de des ca Rappe, nu avea atât de mult timp să iasă. El a găsit doar un pic de timp în ziua liberă pentru a face activități cu oamenii săi preferați si acum îl folosește pe Bannawit.
- Am băut Sum tocmai acum. Har Kao este foarte delicios, a spus Banawin când amândoi erau în mașină.
- Și ce zici de ouăle prăjite? a întrebat Pansaeng.
- Sunt ouă. Poate fi mai delicios decât atât? a răspuns Bannawit, apoi a întrebat de ouăle prăjite pe care le mâncase care erau stropite cu chilli thailandez și puțin sos dar el credea că este foarte delicios.
- Dacă am timp, o să-ți fac ceva de mâncare, a spus Pansaeng în loc să răspundă la întrebare.
- Mă așteptat în secret la asta, a spus Bannawit și și-a mijit ochii la cealaltă persoană.
- La ce te aștepți?
- Mă aștept ca ceea ce faci să fie mai delicios decât cel de la restaurant, a spus Bannawit, iar Pansaeng a zâmbit.
- Și mie îmi place ce mănânc, poți să crezi, a spus Pansaeng zâmbind. Apoi mașina s-a întors și se îndreptă pe drumul care îi duce spre următoarea lor destinație.
Marea de iarna este liniștita...
Chiar dacă era trecut de amiază, nu era prea cald, era puțină lume, iar soarele era totuși foarte frumos. După întoarcerea în Thailanda, Pansaeng a fost aici cu o femeie și a trebuit să facă fotografii pentru ea de la prânz până la ora 15:00 înainte de a sta și a privi împreună apusul până la căderea nopții.
Dar astăzi nu a existat vreun fel de plan. Tot ce știe este că vreau să vină aici cu omul de lângă el, atâta tot.
- Nu am fost niciodată la plajă iarna, a spus Bannawit.
- Serios? Și unde te-ai dus când ai avut concediu? a întrebat Pansaeng. Acum este aproape sezonul sărbătorilor dar cei doi încă nu vorbiseră despre acel moment.
- Nu este nimic special, a răspuns Bannawit, iar Pansaeng știa exact care era chestia care nu este atât de specială.
- Credeam că te duci acasă sau ceva de genul ăsta, spuse Pansaeng, iar Bannawit clătină din cap.
- Mergând acasă în timpul sărbătorilor sunt multe ambuteiaje. Nu-mi place să călătoresc în acea perioadă, a spus Bannawit.
- Hm... deci, cauți ceva ușor de făcut anul acesta? Fața lui Pansaeng s-a întors puțin pentru a vedea reacția celeilalte persoane.
- Ei bine... încă nu pot răspunde. Încă nu știu ce să fac. Bannawit a răspuns dar pur și simplu nu era sigur că va avea în continuare acest tip de sentiment pentru Pansaeng. Dacă acest sentiment devine din ce în ce mai mult va fi de acord dacă nu este prea târziu. Dar dacă acest sentiment devine mai mic, deci cum îl va gestiona daca a fost deja de acord.
- Atunci hai să vorbim despre asta mai târziu, a spus Pansaeng, apoi și-a îndreptat atenția către lumina soarelui și apa mării.
Aici nu este la fel de albastră ca în mările sudice, dar iarna când nu plouă, marea este mai frumoasă decât în fiecare anotimp pentru Pansaeng. Nu sunt mulți oameni pentru că nu le place să vină la mare în sezonul rece sau alte persoane probabil că nu vin din lipsă de timp.
Pansaeng deschide geamul mașini și și-a întins mâna să simt vântul pentru că conducea de-a lungul mări pentru a simțiți briza rece care îi lovește palma.
- Nu am știut niciodată că va fi atât de bine, a spus Bannawit.
- Hai să parcăm în față și să mergem la o plimbare, a spus Pansaeng. Nu după mult timp, și-a parcat mașina pe marginea drumului. Dacă ar fi un khun Pansaeng normal, probabil că ar conduce singur ar deschide plafonul mașini și ar sta pe spate să se bucure de briză din mașină. Dar de data asta a adus mașina lui Solar care nu era decapotabilă. Privind din alt unghi, este mai bine, ar sta confortabil, dar nu ar apucat să se plimbe și să simtă briza.
Amândoi și-au scos pantofii și au coborât desculți spre plajă și a călca pe nisip cu picioarele goale este ca un fel de terapie bună.
- N-am crezut niciodată că marea de iarnă va fi atât de răcoritoare, a spus Bannawit în timp ce mergea de-a lungul plajei. Dar chiar și așa, tot se simțea bine.
- Din păcate, este puțin timp. Ar fi bine să stăm o noapte a spus Pansaeng.
- Deci unde vom rămâne peste noapte? Bannawit s-a întors să îl întrebe, iar Pansaeng a zâmbit.
- Am spus Bangkok, a răspuns Pansaeng.
- Ce parte din Bangkok? a continuat să întrebe persoana mai tânără.
- Nu trebuie să știi, a spus Pansaeng, iar Bannawit și-a oprit pașii.
- Mă păcălești să mă vinzi? A întrebat persoana care a încetat să meargă, făcându-l pe cel care era cu doi pași mai în față să se întoarcă și să râdă.
- Cine va păcăli pe cine? a spus Pansaeng, apoi s-a oprit și a așteptat.
- Ei bine, nu îmi spui unde mă duci, a spus Bannawit.
- Crede-mă, va fi distractiv, a spus Pansaeng și a zâmbit. Nu-i venea să creadă că îi plăcea un băiat mare care se comportă ca un copil speriat.
- Hmm... ar fi distractiv să stai să sorbi o cutie de bere și să te uiți la mare, a spus Bannawit, privind tarabele de mâncare de pe marginea drumului.
- Bine, du-te să cumperi înainte de ora 14:00, a spus Pansaeng.
De îndată ce Pansaeng a spus asta, Bannawit și-a întors imediat trupul și a mers spre tarabe. Nu i-a luat mult să meargă și a cumpărat o cutie de bere și o altă băutură răcoritoare pentru Pansaeng el nu bea alcool pentru că va trebui să conducă din nou în câteva ore.
- Cu cine vii în mod normal aici? a întrebat Bannawit și s-a așezat pe plajă, uitându-se la valurile mării care se ridicau înainte de a se prăbuși pe țărm și care aproape au ajuns la picioarele lui, dar valurile nu erau suficient de puternice.
- Hm... nu-mi amintesc, a răspuns Pansaeng și s-a așezat lângă Bannawit chiar dacă își amintește cu cine a fost, nu-i va spune lui Bannawit.
- Asta înseamnă că ai fost aici cu mulți oameni. Bannawit și-a îngropat fața în partea superioară a brațului și și-a întors capul să se uite la Pan.
- Poate. Pansaeng însuși și-a îngropat fața în brațe și s-a întors să se uite la Banrawit.
- Oh... Bannawit dădu din cap înainte și înapoi și își închide gura. Nu îl putea critica, dar nu-l lăuda. Arată doar că este enervat pe persoana de lângă el.
- Dar să vin și să stau mult timp așa nu s-a mai întâmplat înainte, a spus Pansaeng.
„...” Apoi Bannawit a trebuit să se oprească.
- Într-adevăr, repetă Pansaeng, iar Bannawit întoarse capul să se uite la mare înainte de a mai lua o gură de bere.
- Știi că... Talay m-a avertizat, a spus vocea fermecătoare a celui de lângă, acea propoziție l-a făcut pe Pansaeng interesat și dornic să afle ce la avertizat Talay mai mult ca oricând.
- Ce te-a avertizat? a întrebat Pansaeng, dar Bannawit nu a răspuns imediat.
- Mi-a spus să fiu atent și să nu mă las păcălit de tine pentru că încă nu te cunosc bine, a spus Bannawit
- Hm... Pansaeng a acceptat cuvintele în liniște dar procesa cuvintele lui Bannawit.
„...” Bannawit însuși a tăcut de parcă ar fi vrut ca Pan să revizuiască cuvintele lui.
- Dar mi-a plăcut de tine de când te-am întâlnit prima dată.
Cuvintele la care a răspuns Pansaeng au fost cuvinte pe care Bannawit nu le-a înțeles sau nu a crezut că o să le audă. Asta l-a făcut să se întoarcă și să se uite la bărbatul mai în vârstă cu o față care trebuie să nu fie foarte amuzantă pentru că nu se aștepta deloc la aceste cuvinte.
- Blue nu ști că ești foarte fascinant. Bannawit a auzit mult asta dar când vorbea Pan, de ce se simte diferit.
- Uh…
- Chiar am spus asta.
- Hm...
Bannawit nu știa cum să reacționeze la cuvintele lui Pansaeng. A fost atât surprins cât și șocant, era dincolo de ceea ce se aștepta, și era incapabil să găsesc singur răspunsul. Da, și simte că această persoană este mai interesantă decât prima dată când s-au întâlnit, poate din cauza acelui sentiment confuz și inexplicabil îl face pe Blue să vrea să se miște și să îl sărute pe Pan, poate era din cauza berii pe care o bea? Dar a luat doar o înghițitură.
Ei au stat o vreme privind marea și privind valurile. După o clipă Bannawit îl sărută pe Pansaeng până când a fost mulțumit și apoi bea berea până când a terminat cutia. Văzând asta, Pansaeng a inspirat aerul de pe plajă în plămâni, vântul și mirosul mării înainte de al invita pe Blue să călătorească la următorul obiectiv.
Frumoasa mașină a lui Solar lasă în spatele ei Pattaya și se îndreptă spre Bangkok.
Bannawit ar trebui să fie enervat din cauza blocajelor din trafic. Dar nu a simțit asta așa că pe tot parcursul călătoriei poate din cauza berii pe care a băut-o sau din cauza muzicii frumoase pe care șoferul chipeș o ascultă mereu sau din cauza chipului șoferului la ajutat pe Bannawit să fie mai puțin iritat.
- Ar trebui să mergem mai întâi în hotel? Vreau să fac mai întâi un duș, a spus Pansaeng.
- Atunci ce pot să spun? a răspuns Bannawit, ceea ce l-a făcut pe Pansaeng să se oprească și să ridice o sprânceană.
- Te-am forțat prea mult? a întrebat Pansaeng, întorcându-se să se uite la persoana de lângă el în timp ce se opri la un semafor roșu.
- Eu... Bannawit s-a întors să privească în ochii celeilalte persoane și a zâmbit,
- Sunt de acord cu tine de mult timp.
- Huh, a zâmbit Pansaeng satisfăcut și nu s-a putut opri, pentru că de îndată ce a auzit răspunsul lui Bannawit, Pansaeng pune mâna pe părul frumos colorat și îi aruncă un ușor zâmbet.
Concluzia zilei de duminică seara a fost așadar un hotel de clasă normală în zona turistică. La început, Pansaeng a vrut să stea la hotelul familiei de care se ocupă fratele mai mare dar a crezut că lucrurile astea vor atrage atenția și Pansaeng încă nu era hotărât ce ar trebui să facă, dacă să îi dezvăluie lui Bannawit că este mai mult decât un angajat normal, dar dacă face asta, cum va fi privit de ceilalți?
Așa că Pansaeng deocamdată nu spune nimic.
Bannawit inhala aroma hotelului în plămâni și brusc s-a gândit la unul dintre partenerii săi care i-a spus că proprietarul fabrici deține un hotel faimos. De exemplu, Bannawit nu știe cât de luxos este un hotel de clasă înaltă, dar ar dori să ceară ca dormitorul să fie cel puțin la jumătate față de acest hotel obișnuit.
Dacă primește o cameră bună garantează că va munci din greu.
- Vrei să faci un duș înaintea mea? Ai condus și e cald. Trebuie să fi obosit. A spus Bannawit și Pansaeng a dat din cap.
- Asta e bine... dar ar fi mai bine dacă aș avea mâini calde să mă maseze, a spus bărbatul în vârstă, iar cel care a ascultat a zâmbit.
- Există ceva mai cald decât mâna mea? A spus sfidător Bannawit.
- Vino, a acceptat însuși Pansaeng provocarea.
Mana lungă deschide ușa băii pentru ca o altă persoană să intre în timp ce își desface nasturii cămăși seducător.
Iar acea seară în oraș a lui Bannawit a devenit atât de fierbinte, încât a trebuit să geamă iar și iar simțind căldura unul altuia...
Cei doi au făcut un duș lung împreună. Poate pentru că a făcut duș mai mult decât de obicei Pansaeng s-a simțit revigorat și a ieșit din baie după Bannawit, dar nu cu mult timp în urmă Pansaeng a pus pe pat hainele pe care le pregătise pentru Bannawit. Bannawit a purtat din nou hainele lui Pansaeng.
Parcă nu a fost intenționat dar atât culoarea, cât și ținuta arată de parcă ar fi fost alese pentru el.
- Avem haine la fel? a întrebat Bannawit pe persoana care purta un tricou fără mâneci supradimensionat, arătând de sub axile aproape până la talie, de aceeași culoare ca a lui doar nuanță diferită.
- Doar poartă-l, spuse Pansaeng și se uită la Bannawit. Pielea lui Bannawit era puțin mai întunecată decât a lui Pan. Dar când a îmbrăcat tricoul opac fără mâneci a lui Pansaeng arată foarte bine. Mai erau și pantaloni de culoare neagră pe care îi purta Pansaeng acum. Pansaeng a zâmbit în secret, mulțumit. Chiar a ales ținuta care să se potrivească bine împreună.
- Nu-mi vine să cred că mi se potrivește, a spus Bannawit, privindu-se în oglindă.
- Hm.... într-adevăr incredibil, a răspuns Pansaeng. Nu-i venea să creadă că ajunsese în acest punct. Punctul în care se admira pe sine și pe o altă persoană în aceeași ținută. Punctul în care s-a gândit că poate un angajat simplu, obișnuit, precum persoana de lângă el, să-l înțeleagă. Poate că a început cu pasiune, dar acum inima lui Pan pare să țipe că este mai mult decât atât.
Este de necrezut că Pansaeng nu s-a plictisit încă.
Este de necrezut că nici Bannawit însuși nu s-a plictisit de Pan.
Capitolul 12: LUMINĂ, DAR EXISTĂ
Ora opt și paisprezece minute a fost momentul când Pansaeng a ieșit din hotelul pe care l-a rezervat.
Bannawit se uită și el în jur pentru a explora Bangkok-ul noaptea. În acest an este mult trafic, sunt lumini foarte frumoase, așa cum a fost numit „un oraș care nu doarme niciodată”
Străzile nu dorm, dar muzica și oamenii dorm. Se trezesc și trăiesc aceeași viață de noapte.
- Când erai în Bangkok ieșeai des? a întrebat Bannawit pe cel care mergea lângă el.
- Doar puțin, a răspuns Pansaeng. Când era adolescent, a ieșit în această zonă și este de asemenea, suculentă. Dar când s-a întors din străinătate, a trebuit să meargă la muncă în zona industrială. Ar fi trebuit să-și găsească timp să iasă, dar nu a putut la fel de des ca atunci când era adolescent. Chiar dacă Solar îl invită adesea să iasă.
- Arată că nu ești ușor, spuse Bannawit, uitându-se la persoana puțin mai înaltă.
- Ce nu e ușor? Pansaeng se întoarse să întrebe.
- Ei bine... nu ești foarte ușor, a răspuns Bannawit.
- Tu ști că nu sunt chiar atât de ușor, îi șopti Pansaeng la ureche lui Bannawit. Buzele lui calde abia atinseră urechea lui Bannawit pentru o clipă, apoi proprietarul acelor buze intră în gastro-pub-ul din față lăsându-l pe Bannawit în picioare, cu o față fierbinte, când se gândește la ceea ce a spus Pansaeng că nu era ușor.
Bannawit își luă o clipă să se adune și apoi intră înăuntru. Interiorul pub-ului era decorat frumos și perfect, de parcă fiecare parte ar fi fost bine gândită, chiar și culoarea podelei pe care călca, Bannawit a admirat cu adevărat persoana care l-a proiectat. Simțea că primește distracție în timp ce, în același timp, simți că vrea să plătească pentru a bea și a mânca toată noaptea.
- Restaurantul este foarte frumos, a spus Bannawit după ce a privit prin local.
- Ne așezăm la masa aceea, a spus Pansaeng, întinzându-și mâna spre scenă, Bannawit încă nu știa unde era masa lui Pansaeng, dar la urmat fără nicio problemă.
Chiar dacă era puțin peste ora 20:00, în restaurant erau deja foarte mulți oameni. Poate pentru că aici nu sunt doar băuturi alcoolice, ci există și mâncare. Era asemănător cu gastro-pub-ul la care Bannawit l-a dus pe Pansaeng, dar acest restaurant părea că ar fi mai modernizat fața de locul lui obișnuit.
- Phi Pan! Această masă, strigă o voce răgușită a unui tânăr, Bannawit se uită peste el și văzu că era un bărbat înalt, fața lui era foarte asemănătoare cu persoana care îl adusese aici, dar mai tânără, mai strălucitor și probabil mai accesibil.
- Restaurantul este frumos, i-a spus Pansaeng persoanei care a strigat și s-a întors ușor și l-a lăsat pe fratele său să vadă că nu era singur.
- Huh? El... Phontawan se uită la omul din spatele lui și își înclină capul, întrebându-se dacă astea sunt gusturile fratelui său, chiar dacă știa că îi plac bărbații dar Pan nu adusese niciodată pe cineva cu el și în plus astăzi nu este doar el, dar va veni și fratele lor mai mare.
Se poate numi asta o reuniune a fraților?
Dar va fi deschis în această situație?
Lui Phontawan nu-i păsa de afacerile familiei, dar nu că nu ar știa despre asta. Știa că Rappe va deschide un nou hotel și avea probleme foarte grave cu mama lor, chiar dacă Phontawan a mers să îl ajute să-i și a cere mamei să îl lăse pe Rappe în pace. Ei bine chiar dacă este cel mai mic și încă nu știe cum ar putea să își ajute frați mai mari, oricum face ce poate.
Cât despre acest al doilea frate a aflat de la prietena fratelui său că se dă drept un nou angajat, iar ceea ce face este greu de înțeles. În plus, mai este și chestiunea numerelor de producție pe care le dorește tatăl lor și nu este conformă cu realitatea. În schimb cei doi frați s-au dus să se ocupe de treburile lor.
Lui însuși, i-a luat totuși timp să se ocupe la restaurant. Phontawan fost foarte mișcat, dar nu credea că al doilea frate va veni... Împreună cu cineva care este atât de frumos!
- Acesta este Blue... un prieten de la serviciu, a spus Pansaeng.
- Oh. Apoi Phontawan a scos un sunet lung și și-a dat seama că aceasta era persoana despre care vorbea P’ Solar.
- Hm... și acesta este fratele meu mai mic Phon. Pansaeng l-a prezentat pe Phontawan lui Bannawit, iar Bannawit i-a zâmbit ușor lui Phontawan.
- Bună, phi Blue, îl salută Phontawan. Era sigur că el cu siguranță era mai tânăr decât persoana din fața lui. Dar acest bărbat frumos pe nume Blue nu ar trebui să fie la fel de învârstă ca fratele lui mai mare. S-ar putea să fie cu doar câțiva ani mai mare decât el.
- Bună, însuși Bannawit și-a ridicat mâna pentru a saluta stângaci.
Blue știa că persoana din fața lui are un frate mai mare și un frate mai mic doar că nu sa gândi că îl va aduce să-i întâlnească frați în acest moment. S-a gândit că va fi o excursie relaxantă, doar admirând luminile orașului. Bannawit crede că e ca și cum ar deschide calea.
- Nu știam că nu vei veni singu. Uh... ai venit cu un prieten. Așa că eu am făcut o întâlnire cu Mill. Phontawan se scarpină în cap când i-a spus fratelui său și el s-a uitat la persoana care era cu el.
- La naiba cu tine... spuse Pansaeng încet și nu mai exista nicio îndoială.
- Ah... ar fi bine să te așezi mai întâi. Altfel nu va mai fi disponibil. A spus Phontawan și și-a invitat fratele și „prietenul de serviciu” al fratelui său a mers la masă.
Phontawan își renovase restaurantul pentru a fi deschis pentru clienți de noapte, dar recent cei doi frați ai lui erau ocupați și nu au venit să vadă restaurantul, azi s-a întâmplat să aibă timp liber, așa că și-au făcut o întâlnire să vină să îl vadă și cei doi frați.
Dar fratele cel mare încă avea de-a face cu omul lui la etajul doi. În ceea ce privește pe cel de-al doilea frate, nu a venit singur. Rappe probabil nu are nevoie de prieteni cu care să stea și să vorbească pentru că Phontawan știe că fratele lui are pe cineva cu care vine. Așa că i-a făcut o întâlnire cu un prieten lui Pansaeng fără să știe că Pan nu va veni singur.
El știa de la Solar așa cum știa și Rappe că Pan a avut probleme cu unul dintre angajați. Phontawan pretinde că nu știa prea multe detalii. Nici măcar nu știa ce nivel va atinge propriul lui frate cu acel angajat. Dar dacă era vreo problemă cu fratele său Solar până acum ar fi venit să se consult cu fratele lui mai mare, dar se pare că trebuie să fi atins un nivel foarte înalt când l-am văzut azi aici.
E atât de frumos, că chiar nu poate suporta.
- Cine este Mill? Și de ce ești atât de entuziasmat? îi șopti Bannawit persoanei care îl adusese pentru că văzuse simptomele care erau extrem de severe.
- Nu sunt entuziasmat, a răspuns Pansaeng.
Nu era deloc entuziasmat, doar și-a blestemat fratele mai mic în inima lui.
Mill este unul dintre prieteni lui Phontawan cu care Pansaeng a avut o relație în timp ce studia încă în Thailanda. Iar când a plecat să studiez în Anglia, Mill a mers să studieze și el acolo deci este persoana cu care Pansaeng are cea mai lungă relație.
Problema gusturilor lui Pansaeng era ceva ce mama și tata știau. Deși erau amândoi îngrijorați, dar nu puteau spune nimic și nu îi poate opri preferințele. Lui Pansaeng îi plac atât femeile, cât și bărbații și cu oricine merită să vorbească, Pansaeng va vorbi cu toți. Relațiil pe care le are Pansaeng poate nu sunt la fel de haotice ca ale lui Bannawit. Dar cu persoana pe nume Mill el nu ia spus încă că s-au despărțit.
- Dacă a avut vreodată vreo legătură cu phi, nu aș spune nimic, a spus Bannawit.
- Ce? Pansaeng ridică din sprâncene și se uită la el fără să înțeleagă.
- Cred că este normal să ne întâlnim cu cineva cu care eram înainte. Este doar un loc mic Bangkok-ul, a spus Bannawit și s-a uitat Pan și Pan se uitau la el, în timp ce Phontawan comandă de băut și vorbește la telefon.
- Într-adevăr, spuse scurt Pansaeng și se încruntă.
- Probabil că da, a răspuns Bannawit.
Cum ar trebuie să se simtă?
La început, a crezut că Pansaeng îl va aduce în vizită iar în mai puțin de o oră a crezut că Pansaeng îl va aduce să-l prezinte fraților săi, dar, în realitate, Pansaeng ar putea să nu gândească așa. Pe Pan ar trebuie să îl aștepte zeci sau sute de oameni. Bannawit era doar unul din acei o sută a lui Pan de asemenea, Pan era unul din cei o sută a lui Bannawit.
- Phi Pee este sus, spuse Phontawan și arătă spre etajul al doilea.
- Hm.... Pansaeng răspunse fratelui sau în gât și ridică privirea.
Bannawit a urmărit privirea lui Pan și a văzut o persoană foarte remarcabilă la etajul doi al restaurantului. Chiar dacă luminile restaurantului sunt destul de slabe, dar aspectul extraordinar al celor două persoane i-a atras atenția lui Bannawit. A văzut o persoană înaltă care arăta bine privindu-l de sus. Îi era teamă că se va repezi spre el de îndată ce s-a uitat accidental în acei ochi ageri pentru o vreme.
Apoi a coborât cu o altă persoană slabă care era încă în întuneric și nu îi poate vedea fața.
- La naiba ce chipeș. Bannawit a spus-o din greșeală, dar oricât de încet ar fi spus-o, Pansaeng tot putea auzi acel sunet.
- Numele lui este Rappe, fratele meu mai mare, a spus o voce profundă pentru că tocmai acum se uita la propriul său frate cu acei ochi. Pansaeng știa că Rappe era frumos și cool. Rappe era un adult misterios, interesant, inteligent, liniștit, arătos, dar și Pansaeng avea așa ceva iar lucrul pe care nu îl are atât de mult este doar vârsta.
- Oh, încuviință Bannawit din cap și întoarse privirea de la cele două persoane.
- Îți place? l-a întrebat Pansaeng pe cel care stătea lângă el.
- Nu? Bannawit făcu un zgomot în gât.
- Îți place Phi Pee? a întrebat Pansaeng și s-a uitat la propriul său frate.
- Nu este fratele tău mai mare? a întrebat Bannawit înapoi apoi ridică un pahar frumos colorat cu alcool. O mână zveltă întoarse paharul mic și îl înclină și s-a uitat la persoana care a întrebat.
- Nu este așa, a spus Pansaeng și a oftat
- Este mai în vârstă. Nu are gust bun.
E ciudat... e ciudat că Pan însuși a simțit că dacă ar fi fost un alt partener al lui care l-ar fi privit pe Rappe așa, probabil că Pansaeng ar preda acea persoană lui Rappe. Dar când vine vorba de Blue, Pan în schimb, s-a simțit nemulțumit. Și putea să îi răspundă imediat că nu avea cum să îi dea această persoană lui Rappe.
- Nu-i așa că, cu cât devine mai în vârstă, cu atât devine mai gustos? Nu ești de acord?
- Omul care l-a urmat pe fratele meu mai mare nu ar acceptat, a spus Pansaeng.
Pansaeng este oarecum conștient de povestea lui Rappe. Așa cum a acceptat însuși Rappe povestea lui. Chiar dacă nu sunt niște frați uniți. Dar Pansaeng știa că mama lui încearcă să îi prezinte femei.
Cât despre Rappe, anterior își exprimase îngrijorarea cu privire la prostiile lui. Dar cu toate acestea, rezultatele încă nu au ieșit așa cum vrea mama lor. Fratele lui încă mai fuge de femeia mamei sale, în timp ce Pansaeng încă se comportă ca înainte.
- Ăsta e... Bannawit se încruntă când a văzut persoana care a venit cu Rappe, îi părea cunoscută.
- Nu-mi spune că ai fost... cu P’Pee ? Phontawan a fost cel care a întrebat, dar întrebarea a fost foarte relevantă și pentru inima lui Pansaeng.
- Nu... îi răspunse Bannawit lui Phontawan. Apoi Phontawan treptat a expirat ușurat.
- Este puțin mai rău, a spus cel mai tânăr dintre frații. Nu a vrut să-și vadă cel de al doilea frate respingându-și fratele cel mai mare din cauza unui bărbat.
Phontawan se simți ușurat. Nu știa dacă va există ceva mai haotic.
- Blue! Blue? Persoana care îl urmărea pe Rappe îl strigă pe cel care stătea lângă Pan entuziasmat, zâmbetul acela era atât de larg și strălucitor, încât fiecare lumină se aprindea, era atât de strălucitor încât persoana de lângă el a trebuit să se ridice.
- Kal! Vocea răgușită a unei persoane care tocmai băuse alcool strigă către o altă persoană, o persoană care era mai mică decât el frumoasă, dar din anumite unghiuri se poate spune că este mai frumoasă și mai sexy decât el. În plus... pare mai tânăr, deși avea aceeași vârstă.
- Vă cunoașteți? a întrebat Pansaeng și și-a ridicat ochii care priveau și erau plini de nemulțumire. Iar când cel de-al doilea fiu a așteptat mult timp un răspuns, l-a făcut și mai iritat chiar mai mult decât înainte.
- Mi-a fost foarte dor de tine!
Și a fost mai mult decât un răspuns care să-i spună lui Pansaeng dacă se cunoșteau sau nu. Dar omulețul care a mers în spatele bărbatului cu care fusese tot timpul s-a apropiat de angajatul său și la apucat de braț foarte intim.
- Ți-e dor de mine? Această propoziție nu a ieșit din gura lui Pansaeng, ci din gura lui Rappe.
- Uh…
Cei doi oameni care și-au exprimat că le-a fost dor unul de celălalt s-au comportat neliniștiți, fiecare privind la persoana care i-a adus. Cât despre persoana care l-a adus, avea o expresie inexplicabilă pe față, nu era curiozitate nu era nici îndoială pentru că atât Bannawit, cât și persoana care îl însoțește pe fratele său s-au exprimat clar că cei doi se cunoșteau. Dar în ce condiții sau statut?
Pan nu știe ce să creadă când se uită la omul care s-a întors și a stat lângă fratele său. Nici măcar Pansaeng nu se putea opri să se uite la el. Este o persoană care pare a fi îngrijită pare drăguț și când te uiți cu atenție, ce ar crede Bannawit?
-...Ah! Probabil că v-ați cunoscut înainte. Sunteți prieteni, nu? a spus cel mai tânăr și s-a întors să se uite la copilul lui Pee.
Rappe se uită la angajatul celui de-al doilea frate.
- Am studiat în aceeași universitate, a răspuns Bannawit.
- Da... dar studiam în departamente diferite, dar eram aproape, a spus persoana care stătea lângă Rappe.
- Nu mi-ai mai spus asta niciodată. Vocea profundă a unei persoane mai în vârstă se auzi și și-a apăsat ochii să se uite la el.
- Trebuie să spun o poveste personală unui client? Kal a îndrăznit să vorbească și i-a zâmbit bărbatului înalt.
- Uh... oricum, e mai bine dacă venim cu toții și ne așezăm, îi blocă pe ceilalți oameni Phontawan. El a fost cel care a rupt tensiunea. Toți stăteau jos la masa din mijloc.
După aceea, cei doi oameni care au spus că se cunosc, s-au comportat ca și cum evenimentul de reuniune era al lor.
Ceilalți doi stăteau și sorbeau nemulțumiți.
Phontawan crede că acesta nu este un lucru potrivit. L-a invitat pe al doilea frate și pe fratele mai mare să vina aici să se distreze și să se relaxeze de la munca și de la viața lor grea și aspră, ba chiar a sunat un prieten pentru a veni să-l vadă pe Pansaeng. În câteva minute prietenul lui avea să fie aici. La început i-a fost teamă că persoana care a venit cu Pan nu va fi în regulă, dar acum persoana care nu era în regulă era Pan.
Ei râd și își amintesc că Bannawit și Rattikal se cunosc din cauza cuvântului „jin”. Este o chestie foarte cool, cu o față frumoasă care se potrivește tipului multor oameni. Este ceva pe care toată lumea trebuia să-i invidieze. Și vorbesc despre momentul când cei doi apar împreună ca perechea deși le-a spus tuturor celor care au întrebat că sunt doar prieteni și nimic mai mult decât atât, dar oamenilor le-a plăcut totuși să își imagineze că cei doi sunt împreună. A crezut că trebuie să fie foarte tare. Ei au început să se depărteze când studiul a devenit mai dificil, iar după aceea amândoi au absolvit și au mers pe propriile lor căi.
Bannawit nu a mai avut niciun contact cu Rattikal. Doar își văd viața uneori prin intermediul rețelelor sociale. Știa că Rattikal acceptase slujba de gazdă, dar asta e tot ce știa. Și astăzi Bannawit la văzut pe Ratikal în timpul serviciului.
- Este foarte dificilă munca pe care o faci? l-a întrebat Bannawit pe prietenul său care stă lângă el.
- Ai dori să mă inviți să o fac pentru tine? a răspuns Rattikal.
- Visează doar, a spus Pansaeng cu nonșalanță. Chiar acum voia să-i ordone lui Phontawan să închidă restaurantul și să-l ia înapoi pe Bannawit.
Între Bannawit și Kal, e ciudat deși poartă o cămașă la fel ca el, dar părea că Banawit era mai în ton cu Kal.
- P’Pan! Se auzi o voce profundă, dar plină de strălucire în spatele lui Pan apoi s-au întors amândoi să se uite.
- Ai sosit, Mill. Phontawan s-a ridicat și și-a salut prietenul.
- Ei bine, am ajuns, Bună, Phi Pee. Bună... P’Pan, iar numele lui Pan pare mai dulce până când Bannawit își ferește privirea de la Kal și se uită la persoana care a venit.
- Te-ai întors de mult timp? Pansaeng se uită ușor la Bannawit înainte de a se întoarce să-l întrebe pe Mill. Persoana care a întrebat a ridicat din umeri. Mill s-a dus și s-a așezat de cealaltă parte a lui Pan care exprimă intimitate.
- A trecut ceva vreme, dar ai dispărut din vedere, a spus Mill.
- Uh... Am un loc de muncă într-o altă provincie, a răspuns Pansaeng.
- În provincie? Oh... fabrica de lactate din...
- Oh, asta este delicios. Pansaeng a interceptat și a predat o băutură pentru Mill.
- Hm... într-adevăr delicios. Și ei... Mill luă o înghițitură și se uită la cele două persoane pe care nu le recunoștea.
- Oh... acesta este P’Blue, prietenul de serviciu al lui P’Pan. Cât despre asta este P’Kal Uh... este... Phontawan încă nu știe cum să numească relația dintre Rappe și Kal. Nu știa dacă ar trebui să spună că tânărul mai mare cu chipul dulce este mai mult decât „copilul” fratelui său mai mare, dar după cum arată...
- Numele meu este Rattikal. Îi poți spune Kal. Sunt un prieten apropiat a lui Phi Rappe, a spus Rattikal și s-a îndepărtat puțin de Bannawit. Persoana care a spus că este un „copil” s-a uitat înțelept la persoana care a întrebat.
- Oh! Nu este genul meu. Nu trebuie să arăți așa, spuse Mill și luă o înghițitură din băutură pe îndelete și s-a uitat în schimb la Pan.
Bannawit urmărea ochii noului venit care s-au oprit chiar pe persoana care l-a adus. În plus, acei ochi încă scânteiau și s-a gândit că ar putea fi ceva mai adânc între ei doi decât atât, mâna lui Mill a șerpuit pe brațul lui Pansaeng. Apoi, după o clipă, el îi zâmbi încet.
Bannawit și și-a ridicat paharul să bea.
- Blue, ești bine? Rattikal se mișcă să-i șoptească prietenului său.
- Există ceva cu care nu aș fi bine? a spus Bannawit.
Astăzi a fost o zi bună pentru Bannawit. Lucrul care nu este bun și nu are nevoie de el, nu trebuie să-i acorde atâta atenție. Motivul pentru care este iritat acum ar putea fi pentru că tipul nou nu i-a dat atenție la prima vedere ca ceilalți. Era nemulțumit chiar acum, probabil pentru că îi lipsea farmecul. Oare poate fi folosit cu persoane numita Mill.
Hmm... și frumosul angajat pe nume Pan. Cu ce este mai bun? De ce persoană pe nume Mill nu este așa?
Cât despre Phontawan, a crezut că seara asta a fost grea, deși nu băuse nici măcar o picătură de alcool el a comandat băuturi pentru cei doi frați, și amândoi păreau intenționați să bea.
În același timp, oamenii pe care i-au adus cu ei păreau să aibă multe de discutat un angajat și un „copil” erau încă lipiți împreună.
De cealaltă parte erau cei doi frați mai mari care emiteau un fel de radiați care nu s-au oprit. Era o radiație pe care Phontawan nu o putea descrie sau nu îi putea da un nume, dar cu siguranță nu era ceva ce ar putea fi numit un lucru bun.
- Pan... te rog, hai sa vorbim. Vocea profundă a fratelui cel mare se auzi.
- Oh, a răspuns scurt Pansaeng fratelui său. De fapt, el este o persoana care vorbește mai mult decât fratele său.
Cei doi frați s-au privit puțin și apoi s-au ridicat de la masă. Rappe și-a întors capul să îl privească ușor pe Kal. Pansaeng se uită la Bannawit de parcă ar fi vrut să spună ceva, dar nu ai spus-o.
Cât despre Mill, se uită la chipul lui Phontawan ca și cum ar cere un răspuns, la care acest prieten nu poate răspunde.
S-a simțit din nou mirosul preferat de țigări. Pansaeng i-a dat lui Rappe o țigare și Rappe o luă în gură înainte de a respira adânc și de a scoate un fum lung. Cei doi frați stăteau acolo unde puteau să fumeze, concurând unul cu celălalt de parcă cel care va fuma toată țigara primul ar primi un milion de baht.
Pansaeng vrea ceva mai mult decât un milion de baht, la fel și Rappe.
- Ce ai de gând să faci? a venit o întrebare simplă din gura lui Rappe.
- Tu vorbești serios? a întrebat însuși Pansaeng.
Dacă ar fi altcineva care stă aici să asculte această conversație, nu ar ști ce vrea să spună amândoi. Dar Rappe și Pansaeng se cunoșteau din vocile lor. Nu erau la fel de apropiați ca alți frați dar cu toate acestea, nimeni nu-l cunoaște pe Pansaeng la fel de bine ca Rappe. Și nimeni nu îl înțelege pe Rappe la fel ca Pan.
- Hm, răspunse Rappe scurt, apoi se gândi la ce ar lua în serios și un zâmbet strălucitor apăru dar ochii erau amestecați cu tristețe, era expresia de pe chipul lui care l-a sedus mereu nu știe de când se simte așa dar acum simte că vrea să devină serios.
Așa simțea și „copilul” pe care l-a angajat să-l distreze.
- Dar acel copil te vede ca pe un client, a spus Pansaeng
- Și copilul ăla te vede ca pe un coleg, a spus Rappe.
Pof!
Cuvintele i-au usturat inima.
Pansaeng a primit un răspuns de la fratele său că vorbea serios. Deci el nu i-ar permite angajatului său să se apropie de copilul fratelui sau. El însuși ar trebui să ia atitudine.
Cât de puternic trebuie să fie fratele lui pentru a spune asta, pentru că pe lângă faptul că trebuie să câștige inima acelui copil mai trebuie să-i câștige inima mamei, dar cum rămâne cu el?
Cel de al doilea copil, aproape nimeni nu i-a văzut capul. În plus, cel pe care l-a adus încă nu simpatiza cu el, și are o față de parcă ar vrea să facă sex cu copilul fratelui său.
Ce poate face Pansaeng cu viața lui chiar acum?
- Mama cu siguranță nu va fi de acord, a spus Pan după ce a scos din nou fumul din plămâni.
-...Viețile noastre nu sunt niciodată ușoare, a spus Rappe.
- Atunci ce vrei să faci? a întrebat Pansaeng pe fratele său mai mare, înclinându-și capul. Dar ceea ce s-a spus nu a fost deloc confortabil.
- Încă nu m-am gândit la asta.
- Nu meriți deloc să fi un frate mai mare, și-a criticat Pansaeng propriul frate, pentru că Rappe, a fost o persoană cu un plan întotdeauna. Nu este un plan normal, dar este un plan ingenios unde nu există greșeli sau dacă ceva nu merge bine, va fi un plan de rezervă. Dar când vine vorba de copilul pe care la angajat, fratele lui nu s-a gândit la ceva.
- Atunci, stând acolo, ca și cum ți-ar fi teamă că soția ta va comite un adulter este demn de tine?
- Ohho ! Ohhi! Unde am făcut asta?
- Pan... privirea pe care i-ai dat-o acelui angajat a fost mai mult decât dorința de al supune așa cum ai spus.
... Tăcere
- Nu știi? Rappe a ridicat o sprânceană și l-a întrebat pe fratele său, apoi a lăsat jos bricheta și țigarea .
Nu era niciun răspuns din gura lui Pansaeng, deși fratele mai mare terminase țigara. Rappe se uită din nou la fața fratelui mai mic și îi aruncă un alt zâmbet rece înainte de a se întoarce și a se îndrepta spre restaurant.
Rapee nu știe cât de mult simte Pansaeng pentru acel angajat dar cu siguranță, fratele său mai mic știe.
- Phi ..! îi strigă Pansaeng fratelui său mai mare înainte să plece.
- Ce?
- Te rog ajută-mă să-mi aduc înapoi angajatul. Nu prea îmi place când copilul tău vorbește cu angajatul meu. A spus Pansaeng, iar Rappe a zâmbit.
- Angajatul tău a fost cel care s-a oferit să vină să vorbească cu copilul meu, a spus Rappe când a intrat în restaurant.
Pansaeng respiră adânc. A stins țigara și a inhalat mirosul de țigări din aer, nu era nici un fum, dar parfumul încă persista în vârful nasului său. Anterior, Bannawit gemea și îl strigase, arătând că îi plăcea ceea ce i-a dat și a implorat până aproape că a murit, credea că urmele lui îl urmăresc încă pe acel angajat talentat, dar ia strigat cu blândețe numele copilului fratelui său. Apoi au vorbit de parcă ar tânji unul după altul. Privirea din ochii lui arată că îi este dor de el.
Toate acestea l-au făcut pe Pansaeng să realizeze că acum era ca Rappe.
Nu voia ca lui Bannawit să-i fie dor de nimeni. Și el... se gândește mai mult la acel angajat decât înainte.
Capitolul 13: E PREA GREU
În restaurantul plin de lumini și arome alcoolul s-a terminat la scurt. Era o noapte în care Bannawit nu voia să se termine. Tocmai întâlnise un prieten pe care nu-l mai văzuse de mulți ani. Chiar dacă nu au studiat împreună chiar dacă nu au petrecut timp împreună la fel de intim ca cu alți oameni, dar cei doi au avut multe amintiri distractive și bune împreună.
Bannawit a trebuit să-și ia rămas bun de la Kal când adevăratul proprietar al lui Rattikal a venit înapoi. Bărbatul înalt, cu aspect frumos arată foarte bogat. Rattikal se uită la Bannawit de parcă ar fi investigat ceva. Când khun Rapee a deschis gura să-i vorbească persoanei cu care a venit aici pentru că el a intrat primul.
Pansaeng l-a scos pe bunul angajat din restaurant.
- Credeam că ieși cu cineva pe nume Mill sau așa ceva, spuse Bannawit, clătinând ușor din cap pentru a alunga intoxicația cauzată de alcool. Credea că nu a băut mult. Dar când merge pe drum în felul acesta, se simte lent.
- Atunci de ce nu mergi cu cineva pe nume Kal? Pansaeng a răspuns la întrebare cu o întrebare și a tras brațul lui Blue spre el.
- A plecat cu fratele tău, nu-i așa? Bannawit ridică privirea și ia răspuns lui Pan.
- Huh, și dacă te uiți la el, vei ști că el este mai mult decât un simplu client, Pan și-a apăsat fața spre Bannawit și a vorbit. Dar Bannawit clătină din cap.
- Kal a spus că asta e tot ce poate fi, doar un client, a spus vocea răgușită, apoi a ridicat din umeri. Și-a tras ușor brațul departe de cealaltă persoană apoi mergeți pe trotuarul orașului mare.
Trecuse mult timp de când Bannawit nu fusese expus vântului și prafului orașului. Când s-a întors să experimenteze asta, era și el interesant, dar probabil că nu putea să bea până la 2 sau 3 dimineața, în plus era un angajat al unei companii cu un salariu de peste 10.000 de baht de unde va avea el va banii să bea mai mult. Nu se poate compara cu cei care au părinții bogați și au bani de cheltuit.
Bannawit a vorbit cu Rattikal despre multe lucruri. Ambii au povestit vechi întâmplări pe care le făceau împreună cu prieteni dar după terminarea studiilor nu au avut prea mult contact unul cu celălalt, fiecare și-a luat drumul separat pentru a-și trăi viața reală. Rattakal nu este o persoană foarte deschisă. Bannawit însuși nu este o persoană căreia îi place să se amestece în treburile altora. Dar amândoi au vorbit și au stat împreună toată noaptea, dacă nu ar fi fost despărțiți de cei doi fraţi, ar fi băut şi ar fi putut vorbi mult timp.
- Blue... îi strigă Pansaeng lui Bannawit care a mers câțiva pași înainte Bannawit se întoarse spre el.
- Ce? Bărbatul beat s-a oprit și a ridicat din sprâncene pentru al întreba pe cealaltă persoană. Obrajii lui aveau culoare mai frumoasă și era mai luminos datorită efectului alcoolului. Gura se curbe într-un zâmbet. Era ca și cum te-ai pierde în gustul și mirosul acelor băuturi alcoolice.
- P’Pee și Kal sunt doar client și gazdă. Ce zici de noi doi? a întrebat Pansaeng în timp ce se apropie de Bannawit.
- Huh? Bannawit ridică din sprâncene.
- Nu poate fi mai mult decât un client și o gazdă. Putem fi noi doi mai mult decât colegi de muncă? a întrebat Pansaeng.
Cât despre Bannawit, acesta nu a pregătit un răspuns.
- Nu știu...
Aceasta a fost probabil prima propoziție la care se putea gândi Bannawit. El nu se cunoaște pe sine. Poate persoana din fața sa să fie mai mult decât un coleg de muncă pentru că, în realitate, probabil că colegii nu sunt așa cum sunt ei doi. Dar Bannawit nu știe cum sunt acum, în afară de faptul că au o relație strânsă și pasională. Există mai mult la ei decât atât?
Și dacă nu există... de ce se uită adesea Bannawit la persoana din fața lui?
- Unde mergem mai departe? Te întorci acum sau vei continua să te plimbi? Bannawit se încăpățână să nu răspundă la întrebare.
- Ne întoarcem. Pansaeng nu a încurajat cealaltă persoană să mai răspundă la întrebări. A vorbit doar scurt. Apoi au mers la hotel.
Într-adevăr, nu ar trebui să aibă așteptări în această relație...
Atât Bannawit, cât și Pansaeng nu ar trebui să se aștepte la nimic de la cealaltă parte, nici măcar la o mică îngrijorare sau senzația că inima îți zvâcnește doar puțin nu ar trebui să fie. Limitele lui Pansaeng fuseseră deja trasate și cât de limitate erau, iar Bannawit însuși nu avea încredere în cât de mult vor fi trasate, oare poate fi mai mult decât un „coleg”?
Doar lasă sa fie...
Și exact asta au făcut.
- Aș vrea mai întâi să fac un duș, a spus Bannawit când a ajuns în cameră.
- Du-te, pijamalele sunt în geantă, spuse Pansaeng și arătă spre geanta pe care el însuşi o adusese, unde erau articole esențiale pe care să le folosească, și hainele lui erau pregătite pentru amândoi.
- Bine, spuse Bannawit, apoi se duse să despacheteze lucrurile din geantă.
Blue făcu un duș în liniște în baie, în timp ce apa caldă i-a lovit pielea, oboseala i-a dispărut înlocuind-o cu confort și puțină neînțelegere. Nu îndrăznea să glumească cu el.
Din nou Pan nu știa cât de departe va merge cealaltă persoană. Nu era că Bannawit nu se simțea bine știind că Pansaeng gândea așa. Se simțea atât de bine... dar el niciodată nu a avut un astfel de sentiment înainte. Deci nu știu cât de mult pot accepta.
Lui Bannawit i-a luat mult timp să facă un duș, dar când a ieșit din baie a văzut că o altă persoană încă nu terminase de fumat, Bannawit s-a încruntat și a continuat să-și șteargă părul. Voia să vorbească, dar nu știa ce să îi spună persoanei mai în vârstă.
Astăzi arăta diferit de celelalte zile în care l-a văzut. Mai ales în timpul șederii cu fratele lui parcă ar fi devenit o altă persoană și prea departe, până când Bannawit nu-l poate ajunge, sunt doar sentimentele lui. A fost exact ceea ce a simțit și a gândit Bannawit. Și când gândurile oamenilor cărora nu le place să gândească prea mult au apărut nu a vrut să găsească niciun răspuns, doar le-a șters.
Exact că fumul de țigară care dispare.
- Ai terminat ? Pan a vorbit cu Blue.
- Hm... dar poți să fumezi? a întrebat Bannawit.
- Poți fuma aici, a spus Pansaeng, stingând țigara neterminată. Apoi a închis ușa balconului înainte de a intra în camera frumoasă.
- Oh, poți să faci un duș. Nu am reglat apa fierbinte. Bannawit a dat din cap. Poate pentru că era aproape de o atracție turistică sau ceva de genul ăsta. Nu-l deranja să fumeze. Dar era doar puțin suspicios.
- Um...
Bannawit nu a stat niciodată noaptea cu cineva, era genul care are un pic de conștiință. În noaptea aceea au fost împreună pentru că erau intoxicați și infatuați. Dar astăzi nu este. Era destul de conștient să observe că persoana în vârstă este mai tăcută decât de obicei, când sunt împreună sau... această persoană este deja așa?
Lui Pansaeng ia luat mai mult timp să facă duș decât lui Bannawit și când a ieșit din baie, s-a dus liniștit spre pat. Părul lui care fusese ud de apă nu era încă complet uscat, Bannawit însuși nu știa ce să spună. Prin urmare, Bannawit a ales să nu vorbească.
Nu este o persoană căreia îi place calea grea. Orice este prea dificil, Bannawit nu acceptă.
Pansaeng se așază liniștit pe pat. Apoi și-a deschis telefonul și a văzut mesajul lui Phontawan. Fratele său mai mic trimisese un mesaj lung despre Mill.
Țipetele lui nu se opreau niciodată pentru că Pansaeng îl ignorase, dar Pansaeng tocmai a deschis și a citit. Nu ia răspuns nimic, fratelui său. El crede că Phontawan are răbdare și există suficientă artă pentru a face față unor astfel de chestiuni dificile. Altfel cum ar putea fratele lui să aibă grijă de acel restaurant?
În timp ce se gândea la incidentul din restaurant Pan, aruncă din nou o privire către persoana de lângă el și voia să-și învinovățească propria vedere bună pentru că a văzut mesajul lui Bannawit, era un mesaj care aștepta ca acest copil să îl deschidă. A citit de zece ori mesajul lui. Aceasta era persoana pe care Bannawit o întâlnise cu câteva ore în urmă.
📱Blue Blue: „Te rog, ai grijă de tine.”
Acest mesaj a fost trimis de Bannawit lui Rattikal.
- Tu și Kal sunteți foarte apropiați? Pansaeng a vorbit. Blue își ridică încet ochii de pe ecran pentru al privi pe Pan.
- Ei bine... când studiam împreună, alți oameni le plăcea să își imagineze lucruri despre mine și Kal, așa că suntem aproape. A răspuns Bannawit sincer.
- Doar că ceilalți oameni vă văd așa asta nu înseamnă că trebuie să fiți aproape unul de celălalt. Pansaeng se mișcă ușor, apoi întreabă din nou.
- Oh, la vremea aceea îmi plăcea să ies, așa că ne întâlneam adesea când ieșeam, a răspuns Bannawit.
- Da...
- În trecut, Kal a fost o persoană drăguță, bună, cu un zâmbet plăcut și toată lumea îl plăcea, își amintește Bannawit.
În trecut, el și Kal erau probabil asemănători într-un fel, adică credeau că nu erau suficient de buni sau că nu erau suficient de demni să primească dragoste de la nimeni, simțea că nu are credință, că nu îl vrea nimeni și că nu are nevoie de dragoste. Simțea că, probabil, o dragoste bună nu o pot da nimănui. Atunci alege să nu iubească și își folosește farmecul pentru a găsi distracție și fericire pentru el, în timp ce Kal o folosește pentru a câștiga bani, e ca și când acesta are mai multă încredere în sine decât înainte, dar el este tot la fel. A admirat ceea ce făcea Kal. Dacă spune că este un loc de muncă uneori nu poate alege. Dar lui Bannawit nu-i place să aleagă. Dar cel puțin ce a făcut Rattikal, era pentru a avea bani de cheltuit. Cât despre ceea ce a făcut Bannawit, a fost...
- Pot accepta pentru tine. O voce profundă se auzi.
- Ce? Bannawit se întoarse și se uită.
- Pot accepta pentru Blue. Dacă Blue vrea, a spus Pansaeng, privind adânc în frumoșii ochi întunecați, știa cât de îndrăgostit era.
- Eu... Bannawit nu mai avea un răspuns.
Părea să vadă seriozitate în acei ochi și, când a văzut acest tip de seriozitate, a rămas fără cuvinte. Chiar dacă este doar pentru o clipă, Bannawit crede că este persoana care i-a spus că nu a acceptat niciodată pe nimeni până acum și acum spune din nou că îl poate accepta. Așa, Bannawit trebuie să se gândească mult, nu?
În această stare de spirit nu crede că este momentul în care vrea să încerce, Bannawit a făcut asta cu oameni cu care dorea să încerce înainte pentru a-și satisface curiozitatea și prin a deschide experiențe palpitante altora doar asta voia să încerce, dar tocmai acum nu a fost.
E un compromis.....
- De ce? a întrebat Pansaeng. Când a văzut că cealaltă persoană a tăcut.
- Sunt foarte obosit, foarte amețit, a spus Bannawit, iar camera a fost liniștită pentru o vreme. După doar o clipă, Pan a vorbit.
- Hm... atunci dormi. Pan nu i-a întors spatele lui Bannawit, asta l-ar face să se simtă învins. Apoi se întoarce și stă nemișcat așa cum vrea, arătând că nu vrea să vorbească sau să asculte nimic din nou.
Pansaeng închide ochii și se întreabă ce ar trebui sa facă?
S-a gândit la momentul în care hotărâse să facă asta. Pe atunci, Pansaeng doar se distra. Cât despre companie, a crezut că este un produs secundar. Dacă ar putea face asta și Bannawit era atât de îndrăgostit de el, încât nu-i păsa de nimeni așa, ar fi bine, dar acum nu e cazul. El este cel care este îndrăgostit de Bannawit.
A fost Pan de la început.....
Nu știe cum a trecut noaptea pentru că era dificilă și complicată, dar lumina soarelui care strălucea de pe balcon l-a făcut pe Pansaeng să-și miște pleoapele nu știa când a adormit. El nici măcar nu știe care era soluția finală la care se putea gândi? Tot ce știa era că chipul frumos al persoanei de lângă el și linia dreaptă a maxilarului i-au fost blocate în cap toată noaptea.
- Hm... O voce răgușită îi răsuna în gât. Atunci Pansaeng simți o mișcare.
- Poți să dormi mai mult. O să fac mai întâi un duș, a spus Pansaeng, iar Bannawit dădu din cap încruntat.
Pansaeng s-a uitat puțin la persoana adormită, apoi s-a ridicat încet din pat și s-a dus la baie. Când a auzit zgomotul ușii de la baie închizându-se, a deschis încet ochii.
- Uf, a oftat bărbatul bronzat.
Se spune că oftatul de dimineața nu este un lucru bun, dar Bannawit a vrut să ofteze lung. Așa a fost chiar de aseară. Nu doar omul de lângă el se gândea din greu, ci Bannawit s-a răscolit toată noaptea, în mod normal, dacă ar fi fost o chestiune dificilă ca aceasta, Bannawit ar fi dispărut deja. Dar se tot întreba dacă stă treaz toată noaptea, de ce nu se trezește și părăsește această cameră? Și răspunsul este că încă nu s-a plictisit. Dar se întrebă de ce nu se plictisește încă.
Răspunsul pe care l-a primit a fost că era fascinat...
Este ceva ce are o altă persoană. Și nu vrea să-i dea drumul.
- Unde vrei să mergi să mănânci? l-a întrebat Pansaeng pe Bannawit care era așezat pe spate pe pat.
- Nu ești tu persoana care a plănuit această călătorie? a întrebat Bannawit, coborând din pat, s-a dus să-și ia propriul prosop și a fost momentul potrivit când o altă persoană înaltă a venit să atârne prosoapele.
Brusc!
Două perechi de ochi frumoși s-au blocat unul cu celălalt... Și apoi Pan a fost cel care și-a ferit mai întâi privirea.
- A mers foarte rău, nu știi? a spus Pansaeng, apoi s-a îndepărtat de Bannawit pentru a pregăti lucrurile pentru checkout.
După aceea, Pansaeng a acționat și ca un bun ghid turistic. Chiar dacă a mers prost a ieșit cu mașina din hotel după ce a făcut sex. Apoi l-a luat pe Bannawit să mănânce la restaurantul său preferat, mâncarea thailandeză pe care Pansaeng o mâncase cu Solar. Își amintește că avea un gust la fel de bun cu mâncare de acasă.
Interiorul restaurantului este decorat în mare parte cu lemn, având un aspect foarte thailandez. Chiar și vesela folosită este atent selectată. Bannawit se uită la meniu și înghițit în sec. Nu este că nu vrea să mănânce dar prețul este mai mare decât în mod normal. Bannawit nu îndrăznea să aleagă un lucru. Bani din buzunarul lui erau aproape pe sfârșite pentru că era sfârșitul lunii. Ceea ce el mai avea era probabil suficientă pentru o omletă și apă.
- Phi Pan, este prea scump? a șoptit Bannawit și a întrebat o altă persoană. După ce angajatul s-a întors.
- O să am grijă de tine, a răspuns Pansaeng.
- La naiba... Hai să împărțim, spuse Bannawit și Pansaeng se întoarse să se uite la Bannawit cu grijă.
- Plătesc doar gazul pentru Solar. În afară de asta, nu plătesc nimic, Pansaeng a spus asta pentru că știe că, dacă nu ar spune asta, Bannawit cu siguranță nu ar accepta.
- Dar...
- Am destui bani, spuse Pansaeng, iar Bannawit dădu din cap.
- Unde te-ai îmbogățit? a mormăit Bannawit, dar Pansaeng a auzit.
- Am destui bani economisiți. Și încă un lucru... Eu nu mănânc așa în fiecare zi, a spus Pansaeng, ceea ce era aproape adevărat. De obicei, mănâncă orice i-a dat Solar. Mesele mari se mănâncă acasă și asta fără să plătesc un singur baht. Dar a trecut ceva vreme de când nu a mai ieșit să mănânc așa. Acest restaurant este atât de secret încât Pansaeng nu a adus niciodată pe nimeni acolo. A vrut să-l păstreze secret și să aducă aici doar oameni mai importanți.
- Te rog să-mi permiteți să te servesc. Chelnerul a venit cu o tavă cu mâncare pe care Pansaeng a comandat-o.
- Da, spuse Pansaeng și se mișcă ușor. Toată mâncarea a fost aranjată frumos în fata sa. Era atât de frumos încât Bannawit nu îndrăznea să-le mănânce.
- Foarte frumos, a spus Bannawit.
- Este și delicios, a spus Pansaeng, apoi a dat din cap și l-a invitat să mănânce. Bannawit a început să guste.
Apoi Bannawit a început cu Tom Kha Gai apoi continua cu larb prăjit și multe alte lucruri și nu putea opri din mâncat. Toată mâncarea din fața lor a fost delicioasă așa cum a spus Pansaeng. Pansaeng a mâncat și el cu poftă.
Se spune că atunci când nu te poți gândi la nimic, ar trebui să mănânci mai întâi o mâncare delicioasă. Chiar va ajuta foarte mult.
Pansaeng a încheiat masa cu Crispy Tubtim, în timp ce Banwich a mâncat banane. Ultima picătură de lapte de cocos a fost luată în gură de o față frumoasă, iar cel care a băut-o a tras adânc aer în piept, mulțumit.
- Talay trebuie să fie geloase pe mine, a spus Bannawit.
- Există ceva mai de invidiat decât asta?
- Ce este? a întrebat Bannawit imediat.
- Nu îți voi spune, a spus Pansaeng și a zâmbit.
Există ceva mai de invidiat decât să te trezești și să mănânci cu Khun Pansaeng?
Persoana din fața lui chiar nu știa.
Era aproape ora 13.00 când cuplul a plecat din restaurant pentru a se îndepărta de orașul aglomerat spre autostrada care ducea spre regiunea de est a Thailandei.
- Vrei să mai faci altceva? Pan la întrebat pe Bannawit.
- Nu..... Răspunse Bannawit.
Când a răspuns că nu, a virat pe autostrada cu taxă.
- Vrei să-mi spui de ce altceva ar trebuie să mai fie gelos pe mine?
- Nu îți voi spune. Pansaeng și-a confirmat în mod normal cuvintele originale. Dar era vocea lui Pan pe care Bannawit, vrea să o asculte iar și iar.
- Spui asta ca să mă faci confuz, a spus Banwit și s-a uitat la fața celui care conducea mașina, uitând să observe că în mod normal nu ar întreba dacă persoana nu vrea să spună nimic, nu trebuie să spună. Bannawit nu voia să știe atât de multe, dar acum voia să afle răspunsul de la cealaltă persoană.
- Oricum n-am să-ți spun, spuse Pansaeng și ridică puțin o sprânceană spre cealaltă persoană înainte de a se concentra asupra condusului.
- Nu știu, a spus Bannawit, după Pansaeng a confirmat din nou că nu va spune.
Când s-a gândit din nou la asta, Bannawit și-a dat seama că nu avea nevoie să știe atât de multe. Parcă se juca cu sentimentele lui și când a văzut asta voia să-și strângă buzele. De ce trebuie să fie noul angajat care se joacă cu capul lui? În mod normal el face asta.
- Deci... Pansaeng era pe cale să-l întrebe pe Bannawit, dar când a văzut că cealaltă persoană nu-i pasă de el Pan a devenit tăcut.
- Deci? După câteva minute, Bannawit și-a îndepărtat încet privirea de pe ecran. Apoi s-a întors să se uite la persoana care a întrebat.
- Nimic, a răspuns Pansaeng.
- Crezi că fratele tău va munci greu? Nu ai terminat încă munca? l-a întrebat Bannawit pe Pansaeng în prima propoziție. Cât despre a doua propoziție mormăi pentru sine.
- S-ar putea să accepte slujba pentru o lună, a răspuns Pansaeng, pentru că, deși Bannawit a vorbit încet, dar a auzit oricum.
- Așa e? Bannawit și-a înclinat capul și s-a uitat la chat-ul vechiului prieten care încă nu-i răspunseseră.
- Probabil că da, a răspuns Pansaeng și a continuat să se concentreze asupra condusului. Chiar acum, drumul din fața lui părea mai plăcut ochilor decât expresia celeilalte persoane, care părea îngrijorată sau poate îi este foarte dor de prietenul său.
A durat aproximativ două ore călătoria de la Bangkok până în fața fabricii.
După aceea, amândoi se vor odihni probabil o vreme și apoi se pregătesc să meargă în tura de noaptea la muncă. Bannawit nu i-a spus nimic lui Pansaeng. A încercat să se calmeze pentru a nu-l întreba din nou pe Pansaeng care este acel lucrul de invidiat. Bannawit a acordat atenție telefonului pe tot parcursul călătoriei până când frumoasa mașină a lui Solar a parcat în fața căminului familiar al angajaților.
- Îți mulțumesc foarte mult pentru această călătorie... M-am simt foarte bine să merg în această călătorie cu tine, a spus Bannawit, așa cum a simțit cu adevărat pentru că nu obișnuia să petreacă timpul liber în altă parte, dar noul angajat care a venit l-a dus să facă totul și a ajuns de asemenea să întâlnească un vechi prieten precum Kal. El s-a simțit grozav, așa cum a spus. Au fost câteva zile care l-au făcut să se simtă bine.
- Te simți bine pentru că l-ai văzut pe Kal? Dar persoana care l-a condus a interpretat greșit.
- Ce? Bannawit ridică din sprâncene și se întoarse să se uite la șofer în loc să deschidă ușa mașinii.
- De ce-ți plac astfel de oameni? a spus Pansaeng, neînțelegând.
- Ce fel de oameni? a întrebat Bannawit.
- Copilul ăla se vinde, a spus Pansaeng. Și tot sângele lui Bannawit ia ajuns la cap pentru că îl pune pe aceeași pagina
- Se vinde? Uitase de prima întrebare. Bannawit nu se concentra pe aprecieri. A ajuns să se concentreze asupra cuvântului vinde.
- Dacă nu-l plătești. Nu are timp pentru tine, a spus Pansaeng.
- Așteaptă un minut. Nu ți-am plătit niciun ban. Mai ai timp pentru mine.
- N-am crezut niciodată că vei fi acest tip de persoană, a spus Bannawit. Dezamăgirea și neașteptarea lui au fost transmise și altei persoane.
- Ce fel de persoană? Ce vrea Blue se bazează pe timp? a întrebat Pansaeng.
- Phi Pan! Bannawit ridică vocea.
„...” Dar Pansaeng nu răspunse nimic în afară de un zâmbet condescendent în colțul gurii.
- Nu credeam că ai putea privi cu dispreț o altă persoană, mai ales acea persoană pe care fratele tău o place! Bannawit a spus dar nu știa dacă ceea ce credea este corect sau nu despre khun Rapee, ceea ce putea vedea și simți erau ochii fratelui mai mare care arătau sentimente pentru persoana din fața lui și ar trebui să-l respecte mai mult pe Kal.
- Blue știu că mă placi. Îți va mai plăcea de mine? a întrebat Pansaeng.
- Și de unde știi că te plac? a întrebat Bannawit.
- Îmi pot da seama de pe Marte, a răspuns Pansaeng.
- Dar te privesc de aici... Bannawit se apropie.
- Chiar nu știu. La ce te gândești, de ce îl privești cu dispreț pe prietenul meu?
-... Tăcere
- Poate că sunt dezamăgit. Niciodată nu ai mai fost așa până acum.
Capitolul 14: NU ESTE RĂU SĂ FACI CEVA CE NU AI Mai FĂCUT PÂNĂ ACUM
Zgomot!
Bannawit puse o băutură pe măsuța din cameră. Tocmai își terminase a doua sticlă de bere în această dimineață. Ochii ageri ai lui se uită din nou la sticla de bere și oftă din nou.
E așa de trei sau patru zile, după ce a ieșit cu acea persoană înaltă.
- Tu bei bere și nu-ți pasă de ficat. P’Pan fumează și nu-i pasă de plămânii săi. Serios! poți să-mi spui ce sa întâmplat? l-a întrebat Talay pe prietenul său cel care ar trebui să se relaxeze.
Recent, prietenul lui și noul angajat aveau simptome ciudate pentru Talay, nu păreau vizibile, dar tot poate să le vadă. Cei doi nu și-au luat pauză în aceeași perioadă. Omul care obișnuia să stea cu Bannawit cere să meargă să stea cu Talay la ora 23:00. Talay lua pauză și mănâncă tăiței dar Pan a cerut să se despartă, nu mănâncă orez sau pește. În plus, când se întoarce Talay, simte doar miros de țigări. S-a obișnuit în ultima vreme. Obișnuia să simtă acel miros mai mult decât mirosul parfumului lui Bannawit.
În același timp, prietenul său a fumat niște țigări, dar a băut puțin mai mult decât de obicei. A băut pentru că era obosit, pentru că voia să socializeze, dar, ca în zilele trecute nu, Bannawit bea ca să adoarmă.
Și chiar poate să adoarmă?
- Ce să-ți spun? a spus Bannawit și a oftat. Nu știa de unde să înceapă.
- Ce se întâmplă cu tine și P’Pan? a întrebat Talay și și-a frecat părul iritat. Dar când Talay a fost enervat de prietenul său, acesta a tresărit.
- Nu este nimic, a răspuns Bannawit.
- Nu am vrut să spun așa, Blue. Adică ce e în neregulă în a nu vorbi? a spus Talay.
- Oh...
- Nu mi-ai răspuns. Talay ar vrea să meargă să-și scuture prietenul sau ar trebui să meargă să scuture pe cineva mai în vârstă decât el.
Nu au plecat cei doi înainte într-o excursie împreună? Bannawit a trimis și poze frumoase cu marea, cu un gastro-pub din oraș pentru a-l face invidios, însuși Bannawit i-a spus că a fost o excursie foarte distractivă, dar de ce era o atmosferă atât de încărcată intre Bannawit și acel angajat foarte distractiv.
- În acea zi... am întâlnit un vechi prieten.
- Prieten?
- Prieten! Ai de gând să mă asculți cu atenție? La întrebat Bannawit pe colegul de cameră. La care cealaltă persoană dădu din cap.
- Ascultă, nu credeam că ai prieteni, spuse Talay, iar Banrawit se uită la el.
- Nu ne-am văzut de mult. Așa că am vorbit puțin, apoi P’Pan ...
- Oprește-te, oprește-te! Vreau să ghicesc, a spus Talay.
„....” Apoi Bannawit scoase un oftat ușor.
- Phi Pan, te-a părăsit. Și atunci, v-ați certat, a spus Talay, dar Bannawit a clătinat din cap.
- Nu cred că ne-am despărțit. Și nu ne-am certat unul cu celălalt, a spus Bannawit.
- Oh... a strigat persoana care a ghicit lucrul greșit.
- A spus ceva și am fost rănit, a spus Bannawit.
- Oh! Era un alt sunet puternic pe care Talay la scos pentru că a fost o propoziție care ia depășit așteptările.
Din câte a observat Talay de aproape o lună, noul angajat nu pare atât de indiferent sau interesat de nimic. Acea persoană este foarte asemănător cu Bannawit. Dar nu la fel de extremă ca Bannawit. Poate din cauza vârstei și a experienței sale, mai mult expresia lui P’Pan nu era la fel de dominatoare ca a prietenul său, Talay, nu credea că bărbatul mai în vârstă ar avea o latură copilărească a fi supărat pe prietenul său până la punctul de a nu vorbi unul cu celălalt trei sau patru zile ca asta.
- Nu știu ce să fac cu el, a spus Bannawit.
Nu a crezut niciodată că va avea sentimente atât de complicate pentru nimeni, din nou Bannawit nu a trebuit niciodată să stea și să se gândească ce ar trebui să facă?
- În primul rând, ți-am spus să nu te încurci cu oameni din departament? Fă așa cum făceai înainte de a-te vedea cu el, a spus Talay, iar ochii alcoolicului au pâlpâit spre prietenul său.
- Încă nu, spuse Bannawit încet.
- La naiba! Nu, nu-mi mai face asta. A spus Talay, apoi a ridicat o mână pentru a-și acoperi pieptul.
- Nu vreau să o fac, a spus Bannawit. Nu avea chef să facă așa cum făcea înainte. De când ieșea cu Pan, el nu a mai ieșit cu nimeni, în afară de acea persoană înaltă. Bannawit avea oricum pe cineva cu care ar putea ieși dar Bannawit nu avea chef să o facă cu nimeni. Parcă era ceva atât de nerezolvat încât nu putea face altceva.
- Ascultă, Blue, nu sunt ca P’Pan pentru că sunt prietenul tău. Dacă nu mă placi pot accepta să fiu prieten cu tine pentru că am început de la a fi mai întâi prieteni. Cât despre el... cu ce ai început? a spus Talay.
El nu ar nega că nu voia să-și posede prietenul. Nimeni nu poate nega asta. Toți cei care i-au fost aproape au încercat și s-au culcat cu el. Trebuie să vrea să-i domine pe toată lumea, cât despre Talay în sine, el nu poate face asta. Chiar dacă se culca cu Blue, tot nu trebuie să încerce să îl oprească și nu vrea să urmeze o relație. Bannawit este mai mult decât un prieten.
Poate pentru că Talay este bun la discernământul relațiilor sau poate Talay știa că el și Bannawit nu pot fi mai mult decât prieteni chiar și după ce sau culcat împreună de o sută de ori, așa că el trage clar o linie și acceptă prietenia lui.
Dar acel phi al lui Bannawit nu este.
- Eu și el am început cu... Provocare.
Bannawit și Pansaeng au început cu provocări din prima zi. Apoi a devenit o obsesie, dar pasiunea s-a transformat într-o dorință de a-l cunoaște mai bine pe celălalt. Apoi Bannawit a acționat conform propriilor dorințe și nevoi fără să ia nicio precauție și nu și-a văzut propriul sfârșit. Bannawit, nu s-a gândit că va fi un sfârșit până astăzi, amândoi încă nu au vorbit între ei decât despre muncă.
- Unde au ajuns toți cei cu care ai început, Blue? a întrebat Talay, ochii lui arătând clar îngrijorare.
„...” Bannawit nu a avut niciun răspuns.
- Totul începe întâmplător și se termină cu căile noastre separate, a spus Talay cu inima grea.
- Eu și P’Pan nu am terminat încă, a argumentat Bannawit, apoi a închis ochii și s-a uitat la prietenul său.
- O lași așa, nu diferă cu nimic de ceilalți oameni cu care ai ieșit și nu ai mers mai departe.
- Dar eu...
- Îți voi spune ceva simplu. Te rog, ascultă într-un mod necomplicat, pentru că cineva ca tine, care nu-și folosește mintea foarte des, probabil că nu va înțelege acum. Talay s-a ridicat și a mers către Blue care stătea și privea.
- Oh, a răspuns Bannawit și a pornit căștile prietenului său.
- Chiar acum, Blue, te simți rănit deși îți pasă de el, spuse Talay, iar Bannawit se încruntă.
- Bănuiesc că nu.
- Nu nega. Simptomele au fost atât de severe încât nici măcar nu ți-ai programat o întâlnire, așa că încă nu îți poți da seama ce e în neregulă cu tine? a spus Talay.
- Nu am nimic de-a face cu asta, spuse Bannawit și luă sticla de berea și a mers la coșul de gunoi din spatele camerei.
- Nu ești tu însuți. Bei bere în fiecare zi până când s-ar putea să obții mai mulți bani decât salariul tău dacă vinzi bere, a spus Talay prietenului său.
- La naiba... Bannawit și-a certat prietenul așa și și-a luat propriul prosop.
- Dacă este vorba de viață sau de moarte așa, atunci du-te și termină cu Pan, a spus Talay înainte ca Bannawit să intre în baie.
- Cine va muri? a întrebat Bannawit.
- Nici măcar Phi Pan, cel puțin unul dintre voi, a răspuns Talay, iar când a auzit numele unui bărbat frumos care era destul de ponosit în aceste zile, a ieșit în evidență.
El era clar în memoria lui, Bannawit clătină din cap, respingând atât gândurile, cât și cuvintele prietenului său. Apoi a intrat în duș să se pregătească de culcare și să se odihnească înainte de a începe tura de noapte.
La etajul trei, Bannawit ar putea dormi.
Dar nici persoana de la etajul 2 nu a dormit încă.
Ar trebui să doarmă opt ore pentru a lucra eficient, dar tura de noapte l-a împiedicat să doarmă opt ore, iar în ultima vreme nu a putut să doarmă. Corpul lui s-a plâns că nu se odihnește. A văzut cât de epuizat era când se uita în oglindă. În mod normal, mănâncă mâncare bună face exerciții fizice bine și doarme suficient. Cu câteva zile înainte de culcare, el secretă și hormoni fericiți.
- La naiba, și-a mângâiat Pansaeng propria barbă, care se vedea în jurul bărbiei lui.
Pansaeng obișnuia să aibă mustață și barbă. Obișnuia să creadă că e cool când merse să cânte muzică în Anglia. Dar nu credea că o va păstra din nou pentru că nu dă bine cu imaginea unui director, pur și simplu nu ar trebui sa aibă barbă asta l-ar nemulțumit pe tatăl său și, când s-a văzut din nou, s-a gândit la libertatea pe care o primise cândva.
„Tatăl i-a dat deja lui Pan libertatea. Poți să faci ceva pentru mine, te rog?” Acestea au fost cuvintele mamei lui în ziua în care a apărut în casă după întoarcerea în Thailanda și acele cuvinte l-au făcut să vină să lucreze aici.
Deși o face fără tragere de inimă.
Pansaeng simte că lucrul în tura de noapte este obositor. El a înțeles doar că angajații care lucrează în ture atunci când vin la muncă, toți trebuie să lucreze opt ore și să facă OT încă două ore și jumătate, la fel ca dimineața. Intra la 8 seara și totul este ca dimineața. Dar ceea ce s-a schimbat este corpul și pregătirea oamenilor muncii.
O tură pe săptămână. Trebuia să recunoască asta toți angajații sunt foarte buni în a putea comuta între orele de somn și de lucru, deși Pansaeng o face de ceva timp, încă nu este obișnuit. Oricum trebuie să meargă la serviciu. A simțit că noaptea trebuie să își odihnească ochii dar jumătate din muncitorii fabricii au trebuit să țină ochii deschiși și să lucreze la aceste mașini.
Dar toată lumea are obiective. Mulți oameni au familii mulți oameni au nevoi și vin la muncă în fiecare seară, Pan nu este diferite. Anterior a fost încântat să vină la serviciu, fie dimineața, fie seara. Dar acum nu mai este așa.
Nu are deloc motivație să lucreze.
- P’Pan! strigă o voce înainte ca Pansaeng să intre în clădire. Pansaeng se întoarse la sunetul vocii și al operatorului vesel. Ultima persoană din departament a alergat spre el.
- Ce? Pansaeng a întrebat-o pe cealaltă persoană.
- Vi atât de repede, Phi, spuse Palm în timp ce alerga spre cealaltă persoană.
- Ești rapid și tu, a spus Pansaeng și a început să meargă.
- Locuiesc departe și mi-e frică de blocaje. Dar sunt aici. Oh... P’Blue, spuse Palm și privi în spatele lui. Alți doi lideri de tură intrau înăuntru și amândoi păreau să meargă la momentul nepotrivit când a văzut persoana care stătea cu Palm.
- Ai venit repede, Palm, Talay este cel care îl întâmpină.
- Este cineva care a venit mai repede decât mine, a spus Palm, apoi a arătat către persoana de lângă el
- Dacă nu aș fi strigat înaintea, aș spune că a intrat deja.
- Vi atât de repede, phi, spuse Talay, apoi aruncă în secret o privire către prietenul său. El însuși este încă nemișcat.
- Nu am dormit bine, a spus Pansaeng, privindu-l pe Talay fără să se uite la persoana de lângă el.
- Ah... încă nu te-ai obișnuit. Când Blue era în tura de noapte venea de la 19:30, a spus Talay, referindu-se la prietenul său.
- Am făcut asta doar trei zile, spuse Bannawit și intră înăuntru.
- Ce e în neregulă cu el? phi Blue, este bolnav, phi Talay? Palm s-a uitat la el și apoi a plecat.
- Uf, este o persoană bolnavă, a spus Talay și se uită la persoană mai în vârstă. Prin ochii Talay spune că dacă amândoi continua așa încă două zile. Talay se va lăsa de lucru.
Lucrul în tura de noapte nu este diferit de dimineața. Această cameră este o cameră pătrată mare, cu lumini aprinse tot timpul, oamenii din această cameră văd și simt la fel, deoarece luminile sunt la fel. Mașinile sunt aceleași și totul era la fel, cu excepția atmosferei sumbre a doi șefi de tură care au rămas împreună în pauze.
- Talay a dispărut, este foarte liniștit, i-a spus Palm unui alt angajat de la următoarea mașină.
- Chiar crezi că ceilalți doi sau luptat? a întrebat un alt angajat, uitându-se la ceilalți doi șefi ai lor.
- La naiba, de ce sau certat? S-au dus să mănânce împreună în pauze și se urmau unul pe altul mereu, a spus Palm.
- Câte săptămâni au trecut, Palm? A trecut deja o viață întreagă, a spus cel de la cealaltă mașină.
- Ei bine, poate l-a plăcut până când a încetat să-l mai placă. O altă persoană care a fost să mănânce a intrat și s-a alăturat conversației.
- La naiba... nu cred că e așa. P’Pan, nu e simpatic, spuse Palm, uitându-se la noul său șef.
- Ce sa nu fie așa? Înainte, se uitat mereu la Blue. Abia recent l-am ignorat. A spus o altă persoană după ce l-am privit.
- Sau..
- I-a frânt inima lui phi Blue?
- Acesta este o bârfă despre mine. Sunt aici? Se auzi o voce profundă a unui bărbat, era suficient de tare încât să-i facă pe toți cei din cameră să se întoarcă și să privească, inclusiv Bannawit care stătea la masă și se uita la documente.
- Uh....
- Este suspect.
- Serios, poți te rog să-mi spui?
Cei trei angajați erau ca niște reprezentanți. Cât despre ceilalți zece îl priveau pe Pan cu un ochi. Pansaeng oftă și examină munca de la mașina lui Palm. Chiar dacă inspecta munca, restul oamenilor se uitau doar cu anticipare Dar Pansaeng nu răspunse.
- Schimbă-ți parola. Este aproape miezul nopții, a spus Pansaeng și i-a dat documentele pentru a inspecta funcționarea mașini pentru Palm.
- Aștept răspunsul, spuse Palm.
- Cum poate să răspundă? Nu el este cel căruia i sa adresat întrebarea, a spus vocea răgușită a celuilalt lider care a intrat să îi găsească pe Pan și Palm.
- Și cine poate răspunde la întrebare, tu? a întrebat Palm înapoi, iar zâmbetul lui Bannawit îi tremură la colțul gurii.
- Oh, sunt eu, sunt eu, a spus Bannawit, și asta la făcut pe Pansaeng să ridice privirea.
Pansaeng nu văzu pe deplin chipul elocvent al celeilalte persoane, dar chiar dacă vedea doar o parte din el, nu-și putea lua ochii de la el pentru o vreme apoi își ridicând încet capul pentru a se uita la Palm, care deschidea gura.
- Voi doi... Palm se întoarse către Pan. Apoi se întoarse spre Bannawit. Chipul celui mai tânăr arăta o expresie de șoc incredibil.
- Uf, Bannawit însuși încă nu vrea să creadă că va face asta.
- Puteți să vă odihniți acum. Iar mașina lui P’Phat a tăiat balanța. Încă nu a trimis lapte, a spus Bannawit s-a ridicat și s-a uitat la documente și a cercetat ordinea mașinii menționate, apoi s-a îndepărtat încet de conversație.
- P’Pan... Palm, care era încă în stare de șoc, se întoarse să se uite la Pan.
- Da! Asta e tot, spuse Pansaeng și bătu cu blândețe umărul lui Palm. După aceea, l-a urmat pe Bannawit înapoi la biroul lui, lăsând angajați cu gura căscată la răspunsurile celor doi supraveghetori.
- Acesta este P’ Blue și P’ Pan... Palm se uită la ei doi și se uită la fețele colegilor clătinând din cap.
- Mă rog ca șefii să se iubească bine. Dacă se luptă, cu siguranță vom avea probleme. Persoana de la prima mașină a spus asta și a clătinat din cap, era cineva care era mai în vârstă și a văzut totul în fabrică de multă vreme ca el, se roagă ca cei doi lideri să aibă o relație bună, este bine dacă se iubesc sau dacă te despărți pentru că relația este atât de complicată întotdeauna poate afecta multe lucruri.
Pauza este un timp pe care mulți îl așteaptă.
Indiferent dacă lucrează ziua sau noaptea, cantina este întotdeauna deschisă, așa că poți merge să cumperi orez și apă. Chiar dacă noaptea va fi mai puțină mâncare din care să alegi. Mulți angajați au început să se îndrepte spre cantină. Măcar dacă ar avea niște sucuri dulci sau băuturi energizante care să-i ajute să mai treacă o altă noapte.
Era diferit de Pan.... Stătea în zona unde fumatul era din nou permis.
- Talay a spus că în această perioadă ai fumat mult. Trebuie să fie adevărat, spuse vocea răgușită a bărbatului bronzat. Pansaeng s-a întors să se uite, iar din cauza fumatului său abundent la privit la fel ca prima dată când s-au întâlnit.
- Puțin, a răspuns Pansaeng.
- Plămânii tăi au spus că a fost un pic? a spus Bannawit.
- Acest plămân nu este nici pe departe la fel de interesant ca plămânul lui Rattikal, cred, a spus Pansaeng, iar Bannawit a oftat.
- Nu mai spune, spuse Bannawit.
- Îți pasă atât de mult încât nici măcar nu poți vorbi despre asta? a spus Pansaeng, fără să se plângă ca înainte. Dar nu era mulțumit ca de obicei.
- Ei bine, el nu este implicat, spuse Bannawit. Apoi și-a scos propria țigară.
- Talay a spus că ai băut mult...
„...” Apoi Bannawit, care avea o țigară în gură, ridică privirea la Pan care fuma.
- Bei pentru că nu răspunde la mesaje? a întrebat Pansaeng și își întoarse privirea către Bannawit, care trecuse de la ținerea unei țigări la ținerea unui baton de nicotină în mână.
- Beau pentru că nu vrei sa vorbești cu mine.
„...” Răspunsul acesta îl făcu pe Pansaeng să se liniștească. El nu crede că omul care este liniștit de trei sau patru zile ar putea spune asta. Dar când se uită în ochii aceia ascuțiți și întunecați nu a văzut ipocrizia sau că ar pretinde să vorbească pentru a fi pe placul altei persoană. Pansaeng nu știa ce să spună decât să-și bage țigara în gură și să o inspire din nou în plămâni.
- Nu am brichetă. Ai una? a spus Bannawit după ce a răscolit în buzunare pentru o clipă.
Pansaeng, care avea o țigară în gură, s-a uitat la cealaltă persoană. Era o persoană care fuma, deși știa că nu putea să se lase de asta și era mereu dependent dar întotdeauna poartă o bricheta, dar nu a dat bricheta celuilalt.
În schimb, a predat țigara care era în gură....
Vârful unei țigări reci a lui Pan atinge vârful țigări fierbinți din gura lui Bannawit. Pansaeng se mișcă și întoarse capul la Bannawit pentru a aprinde țigara care era în gura celuilalt cu țigara care era în gura lui, iar Pansaeng a fost nevoit să recunoască că, de fapt, nu voia țigara în gura lui.
- Nu vreau să întind mâna după brichetă, spuse Pansaeng, ținând țigara cu degetul arătător și mijlociu.
Puf!
Bannawit a scos fum. Apoi un zâmbet i-a tras colțul gurii.
- Nu vreau să fumezi deloc. Chiar și atunci când fumezi, este foarte tare. Nu este bun pentru sănătatea ta, a spus Bannawit. Pansaeng s-a întors apoi să se uite la persoana care a spus că nu vreau să fumeze. Dar țigara era încă în gură.
- Fumez singur, a spus Pansaeng.
Puf!
Bannawit a scos din nou fum. Apoi a scos țigara din gură. A trecut pe lângă Pan și s-a dus la locul în care se stinge țigara și a apăsat pe capătul țigării, nu fumase decât o jumătate de ţigară.
- Am încercat să renunț. Am fumat doar pentru a-ți tine companie, a spus Bannawit.
- Atunci să renunțăm împreună, nu? Pansaeng a spus ceva care nu i-a fost niciodată în cap. Ceva care era mai mult decât să doarmă împreună în pat și ceva ce are un efect pozitiv asupra vieții.
- Hm, dacă aș putea renunța împreună cu Phi chiar aș putea să o fac, a spus Bannawit, iar acea propoziție l-a făcut pe Pansaeng să zâmbească la sfârșit.
- Si Rattikal ...
- Doar prieteni, a spus Bannawit înainte ca Pansaeng să poată termina de vorbit.
- Doar prieteni tot timpul, niciodată mai mult decât atât, și nu cred că eu și cu Kal am putea fi mai mult decât atât.
- Serios? Pansaeng ridică din sprâncene și se uită la fața lui Bannawit.
- Nu există nimic mai adevărat decât asta, a confirmat Bannawit.
„...” Și când a auzit asta, Pansaeng a zâmbit. Un zâmbet care l-a făcut pe Bannawit să înghețe. Era un zâmbet larg care nu exprima fericirea sau satisfacția, ci exprima relaxarea și confort. Era un zâmbet obișnuit, dar tocmai îl văzuse pe Pansaeng zâmbind astfel. Doar asta îl face pe Bannawit să-și dorească să continue să petreacă timp cu Pansaeng.
- Te duci acasă de sărbători? a întrebat Bannawit după ce a văzut acel zâmbet.
- Probabil că trebuie să mă întorc, spuse Pansaeng.
- Chiar...
- Dar cred că... pot să merg mai întâi cu tine și apoi să mă întorc.
Capitolul 15: GÂND ȘI REALITATE
Bannawit nu a fost niciodată de sărbători la festivaluri.
Nu-i plac ambuteiajele, nu-i place când sunt mulți oameni și nu prea îi place iarna, Bannawit se simte singur când vine acest sezon și mai ales cel al sărbătorilor. Toată lumea s-a dus acasă să își găsească familile în vacanta dar Bannawit nu prea vrea să meargă acasă.
Nu, nu vrea deloc să se întoarcă.
Casa lui era prea departe ca să-și piardă vremea să se întoarcă pentru că era enervat să fie blocat în trafic, iar frustrarea lui în drum spre casă probabil că crește și mai mult când este întrebat și trebuie să de-a raportul a ceea ce face părinților și verișoarei lui. Doar asta ar fi suficient pentru omul care nu poate îndeplini dorințele părinților așa ca el.
- Chiar nu te duci acasă, Blue? a întrebat Talay din nou, mulți angajați și-au luat concediu în avans. Mulți angajați își iau o vacanță lungă. Toată lumea își plănuise deja ce vor face în timpul sărbătorilor, dar prietenul lui încă sta în cameră ca de obicei.
- Am spus că nu mă voi întoarce, a răspuns Bannawit.
- Vrei să pleci într-o excursie cu P’Pan? a întrebat Talay.
- Am fost deja invitat, aștept ca el să stabilească data, a spus Bannawit.
- Văd că bărbații sunt cu adevărat mai buni decât părinții tăi, a spus Talay.
- Ei bine, așa au spus părinții mei, așa că nu mi-am mai arătat fața, spuse Bannawit, cu ochii pătrunzătorispre prietenul lui care devenise palid.
- Îmi pare rău, a spus Talay. Voia să se lovească cu capul de pereții subțiri ai căminului. Nu știa adâncimea din spatele familiei lui Bannawit pentru că Bannawit nu a vorbit niciodată despre această chestiune. Dar a spus că erau lucruri sensibile pentru el. Probabil că ar trebui să își dea seama pentru că nu-l văzuse niciodată pe Bannawit vorbind despre părinții lui.
- Este în regulă, nu am nimic de-a face cu această chestiune. A spus Bannawit.
- Tu... vrei să-mi povestești, a spus Talay.
- Nu-i nimic, grăbește-te și fă-ți bagajele. Pur și simplu vei pierde autobuzul, a spus Bannawit. Nu este deloc supărat pe Talay. A fost ignoranța prietenului său și nu a spus nimănui.
- Oh, ești bine acum. Nu mai căuta probleme cu P’Pan, a spus Talay. Iar ceea ce a spus prietenul lui ia făcut să i se zvâcnească sprâncenele lui Bannawit.
- Ești cu adevărat prietenul meu? Chiar ești de partea lui? a spus Bannawit.
- Ei bine, te înșeli, i-a spus Talay prietenului său.
- Atunci pot să știu de ce să fiu supărat? a răspuns Bannawit.
- Uau, cred că P’Pan este cel care te va avea, a spus Talay și își închide propriul rucsac.
- Te-ai gândit și tu la asta? a spus Bannawit, apoi a luat cheile mașinii și s-a pregătit să iasă și să-și lase prietenul în stația de autobuz.
- Nu m-am gândit la asta. Vorbesc din cauza expresiei sale clare, a spus Talay, iar asta l-a făcut pe Bannawit să se oprească.
Este adevărat ce a spus prietenul lui. Dacă nu este prea încrezător, probabil că o va spune, poate să recunoască că este foarte îndrăgostit de persoana mai în vârstă dar cu greu poate accepta asta.
El, niciodată nu s-a împăcat cu nimeni. Dacă a făcut asta ar trebui să accepte că îi pasă de acea persoană, dar dacă nu-i păsa nu ar accepta niciodată să se împace.
Bannawit nici măcar nu și-a planificat ceva în timpul sărbătorilor. El doar a dormit a stat în pat în cameră cu aerul condiționat pornit, în timp ce noaptea iese adesea să-și găsească pe cineva care să-i ușureze singurătatea, dar acum caută atracții turistice din apropiere. Nu vrea să meargă departe pentru că îi e teamă că va pierde timp pentru a conduce, dar vrea să meargă undeva cu persoana care l-a dus într-o călătorie.
Apoi a sosit momentul neașteptat al lui Bannawit.
Bannawit și-a condus mașina iubită din zona industrială, în loc să se întindă a prost în timpul sărbătorilor ca de obicei, conducea cu un om chipeș așezată lângă el, îndreptându-se spre ținuturile muntoase ale Thailandei unde se vede ceața și soare, uni oameni spun că este foarte romantic.
- E lung drumul, a întrebat Pansaeng.
- Doar câteva ore, a răspuns Bannawit.
- Cu câteva ore mai mult decât înainte, a spus Pansaeng.
- Ai venit vreodată pe aici? a întrebat Bannawit în timp ce mașina conducea printr-un cartier foarte mare.
- Niciodată, dar am verificat harta aseară și acum ar trebui să plecăm. E mai departe decât atât. A răspuns Pansaeng și s-a uitat la harta de pe telefonul mobil din nou.
- Hai, e timpul sărbătorilor, spuse Bannawit. Se gândise că trebuie să fie mult trafic. Acest drum este drumul principal către regiunea Isaan, chiar dacă astăzi nu este ziua pentru a călători acasă dar persoana care azi face ceva diferit față de rutina lui călătorește oricum cu persoana sa specială.
La fel ca el și persoana de lângă.
- Poți trece mai întâi pe la cafeneaua din față. Voi lua și eu o pauză. A spus Pansaeng pentru că drumul era foarte aglomerat, dar chiar și așa, niciunul dintre ei nu a fost supărat. Poate pentru că nu se grăbeau și era cineva lângă ei.
- Bine, ai băut cafea azi? a întrebat Bannawit când și-a amintit. Că bărbatului îi place să bea cafea dimineața.
- Nu, a mărturisit Pansaeng. Când Bannawit a trecut pe aici și-a dat seama că încă nu băuse cafea.
Cât de entuziasmat ar trebuie să fiu să uit să fac ceea ce fac de obicei? Se întrebă Pansaeng când Bannawit a virat la stânga în parcarea cafenelei. Dar această întrebare rămâne fără răspuns. Nu știa cât de entuziasmat era că această persoană l-a invitat să iasă. Nu știa cât de entuziasmat ar trebui să fie. Se numește potrivire. Pansaeng nu s-a gândit niciodată să fie nevoit să facă numărătoare inversă cu cineva. Dar în seara asta va face o activitate pe care mulți oameni o numesc amintire. O va face cu persoana cu care vrea să-și facă amintiri, precum Bannawit.
Când se gândea că astăzi vor putea petrece timp împreună, făcând diverse activități în afară de a se plimba pentru inspectarea muncii, îngrijirea muncii și coordonarea într-o cameră pătrată asta l-a făcut deja emoționat. Emoția era atât de mare, încât abia puteam să doarmă. Dar chiar dacă nu poate să doarmă nu s-a simțit atât de obosit încât a trebuit să coboare să bea cafeaua ca în fiecare dimineață a uitat de asta... A fost ca și cum ai deschide ușa și a văzut un călugăr, s-a trezit și si- deschis complet ochii fără să se bazeze pe cafea.
- Un Americano ice, nu dulce și... Pansaeng se întoarse către persoana care îl urmărea, iar Bannawit se uită repede la meniu.
- Shake de lapte cu caramel proaspăt, ordonă Bannawit. Și ce a comandat a determinat cealaltă persoană să încline capul pentru a privi.
- Lapte proaspăt cu caramel?
- Da, după aceasta ne vom opri la o fabrică de prăjire a cafelei și apoi ne vom duce la un loc lângă munte unde să stăm, a spus Bannawit.
- Și ce? a întrebat Pansaeng.
- Ei bine, dacă beau două căni de cafea, nu voi putea să dorm. Îmi voi păstra limba să beau la fabrica de prăjire, a spus Bannawit, apoi s-a uitat la gustările din vitrină.
- De ce nu poți dormi? Iau cheesecake cu căpșuni, fudge de ciocolată, acesta și... un scone cu brânză cheddar, a spus Pansaeng.
- De unde ai știut că o să comand gustări? a întrebat Bannawit.
- Nu știu, dar vreau să mănânc, a spus Pansaeng, în ciuda faptului că lui nu prea îi plac gustările. Dar când a văzut că ochii lui Bannawit se opresc la acele gustări, a vorbit și a comandat.
- Ve-ți mânca în restaurant? a întrebat angajata, iar Pansaeng s-a uitat la Bannawit.
- Este mai bine să le mâncăm în mașină, a spus Bannawit.
- La pachet, s-a întors Pansaeng să-i spună angajatei.
Angajata a zâmbit cu o față care a devenit mai roșie decât înainte. Este atunci când oamenii au întotdeauna o față aprigă când rostesc cuvântul „Da”, se adaugă la aura sa extrem de chipeșă, cu cât sunt mai ageri și mai fioroși ochii unei persoane care se uită la o altă persoană în tăcere dar este plină de sentimente bune, a făcut ca o a treia persoană ca să vrea să-și înăbușe țipetele.
- Totul este gata, a spus ea, iar Pansaeng s-a aplecat să scoată bani, dar Bannawit a fost mai rapid.
- Scanează, a spus tânărul, apoi a luat telefonul și l-a pregătit pentru a scana codul QR pentru a plăti mâncarea.
- Gata, a spus angajata și a făcut semn spre ecran.
- Gata, a spus Bannawit după ce a confirmat plata.
- De ce? a întrebat Pansaeng.
- Ultima călătorie, ai plătit tu. Eu plătesc pentru această călătorie.
- Dar...
- Plătește doar benzina. Bannawit a spus asta și a luat propria pungă cu gustări și laptele proaspăt cu caramel, lăsându-l pe Pansaeng să zâmbească lejer în spatele angajatei.
- Foarte drăguț, a spus accidental angajata, iar Pansaeng a dat din cap cu un zâmbet.
- Chiar foarte drăguț. Cine ar fi crezut că Pansaeng ar trebui să spună așa ceva? Cineva ca el zâmbește așa și privi cu astfel de ochii pe cineva? El nu s-a gândit vreodată că ar putea fi așa.
Americano și prăjitura au gust amar și dulce, dar merg împreună și sunt foarte delicioase și în curând va sosi prima destinație pe care o indicaseră deja. Dar chiar și așa, ultima gustare este încă în mâna lui Pansaeng.
- Ia-o pe aia. Doar o bucată, a spus Bannawit.
- Bine. Apoi Pansaeng a dat în mod natural gustarea în gura lui Bannawit și bineînțeles fiecare mușcătură pe care Bannawit o mânca Pan privi întotdeauna modul în care el hrănea pe altcineva cu mâinile sale.
- Delicios, atât de delicios încât vreau să mă întorc și să cumpăr din nou, a spus Bannawit în timp ce înghiți ultima mușcătură.
- Vom trece să cumpărăm câteva când ne vom întoarce, a spus Pansaeng.
„...” Apoi Bannawit a tăcut.
„...” Apoi Pansaeng a tăcut pentru că nu știu de ce Bannawit e tăcut.
- Asta este.
- Ce?
- În acel moment, nu trebuia să spun că a fost delicios pentru că m-ai hrănit? a spus Bannawit și s-a încruntat puțin.
- Ce se întâmplă? Trebuie să fie delicios pentru că oamenii l-au făcut, a argumentat Pansaeng. Și asta îl făcu pe Bannawit să ofteze.
- Bine, să continuăm, a spus Bannawit și a întors mașina la dreapta din drumul principal.
Cei doi au intrat pe o alee mică. Pansaeng a văzut munți mici și mari pe tot parcursul drumului, dar acum a văzut câmpii. Nu trebuie să ghicească pentru a știut că această zonă este pentru cultivarea orezului dacă ar fi sezonul ploios, acest loc ar fi cu siguranță luxuriant cu plante de orez, dar în timpul iernii este frumos într-un mod diferit.
Bannawit a condus mașina în locul în care dorise să vină de mult dar nu a avut încă șansa. Văzuse acest loc prin intermediul rețelelor de socializare de mult timp, iar persoana care a vorbit despre asta cu el a fost Talay. Nu era gelos pe prietenul lui că a venit. Acesta este un loc faimos pentru cafea, atât pentru gust, cât și pentru modul de preparare, pentru studiul plantei minuscule, foarte amare, dar cam atât...
Bannawit nu a venit la prăjitorul de cafea din cauza cafelei. A venit din cauza celui de lângă el căruia îi place cafeaua.
- Atmosfera este foarte bună, a spus Bannawit după ce a coborât.
- Sunt mulți oameni, a spus Pansaeng.
- A spus că cafeaua de aici a fost cu adevărat bună, a spus Bannawit, iar asta l-a făcut pe Pansaeng să se uite înapoi.
- Cine este acea persoană? a întrebat Pansaeng cu o voce liniștită.
- Nenorocitul de Talay, a spus Bannawit și a zâmbit la expresia celeilalte persoane.
- Îți vine să crezi asta?... Când cineva a spus că este Talay, exprimându-se așa chiar îi pare rău pentru prietenul lui.
- Dar cu această atmosferă doar beau apă și este delicios, a spus Bannawit.
Atmosfera de aici este într-adevăr la fel de bună precum se vede în imagine. Este o mică cafenea pe un câmp larg. Împrejurimile sunt decorate pentru a arăta natural. De la muncă din orașul plin de clădiri, fum și aer extrem de poluat, o dată ce a pășit în acest loc, a respirat aerul curat în plămâni și a văzut ce era acolo. Hrănirea ochilor astfel se poate spune că este foarte bună. Chiar dacă iei orezul din fabrica dar să vi să îl mănânci aici Bannawit crede că trebuie să fie mai delicios.
- Voi lua de aici două dintre cafelele semnate, a spus Pansaeng.
- I-a și pâine prăjită, te rog, spuse Bannawit, iar chelnerul dădu comanda.
Erau cu adevărat mulți oameni. Dar nu se așteptat să fie atât de mult, poate pentru că acest loc are un mod de a face față unui număr mare de oameni care vin să primească servicii sau atmosfera trebuie să fie foarte bună până când Pan a uitat că așteaptă să se întâmplă ceva.
Au ales să se plimbe prin cafenea. Apoi s-a întors să ia cafeaua pe care a comandat-o înainte de a merge să se așeze la marginea iazului. Este un iaz natural destul de mare iar de jur împrejur sunt bănci.
Există o zonă care se extinde în iaz pentru că oamenii să se plimbe și să facă poze, Pansaeng se uită la iazul mare cu apă dulce din fața lui, apoi se uită la apa maro și gustă prima înghițitură de cafea.
- Cu adevărat delicioasă, a spus Pansaeng. Cafeaua este bine prăjită și amestecată perfect cu laptele. Cu siguranță nu poți găsi asta nicăieri.
- Foarte bine, a spus Bannawit, care stătea lângă el cu picioarele încrucișate.
- Asta e, spuse Pansaeng, privind în depărtare fără o țintă anume apoi se uită de jur împrejur înainte că acei ochii pătrunzători să se uite din nou la persoana de lângă el.
Amândoi au lăsat timpul să curgă încet. Ca apa care curgea încet în iaz. Se privesc unul pe altul uneori ochii li se întâlneau și un zâmbet le luminau colțurile gurii din nou și din nou, deși era un zâmbet mic dar totul s-a întâmplat din cauza celeilalte persoane. Oricât de puțin a fost, a venit de la această persoană. Nici măcar cafeaua delicioasă nu îl făcu pe Pansaeng să zâmbească ca atunci când se uită la Bannawit.
Și Bannawit însuși știe asta....
- De ce nu te duci acasă de Anul Nou? a întrebat Bannawit pe omul care nu încetează să se uite la el.
- Mă voi duce. Dar mai întâi vin aici și apoi mă duc Pansaeng a răspuns.
- De obicei te duci acasă tot timpul? a întrebat Bannawit.
- Hm... în trecut, m-am întors în fiecare lună. A spus Pansaeng.
- Trebuie să lucrezi aproape de casă, a spus Bannawit.
„...” Apoi Pansaeng dădu din cap. Încă nu a spus nimănui că el este mai mult decât un simplu angajat. Și apoi Pansaeng s-a gândit că va trebui să își găsească timp să îi spună, dar nu știe care moment este suficient de bun pentru ai spune lui Bannawit asta.
- Nu m-am dus deloc acasă, spuse Bannawit, uitându-se la Pan apoi își privi în gol propriile mâini
- Tatăl și mama și-au dorit întotdeauna să mă căsătoresc, să am copii pentru să vrea să crească nepoți... a început Bannawit să-și spună propria poveste persoanei care stă lângă el, apoi când simțiți că persoana care asculta se simte confortabil a început cu povestea că nu se poate întoarce acasă pentru că nu îndrăznea să se întoarcă.
Tatăl și mama lui erau amândoi oficiali guvernamentali. Deși nu foarte bogați sunt foarte respectați de oamenii din sat. Bannawit este singurul copil care i-a nemulțumit întotdeauna pe tatăl și pe mama lui de când studia, de la locul în care a studiat, la viață sa sau chiar la identitatea sa, Bannawit ar vrea să fie ca părinții lui dar nu poate.
Într-o noapte de Anul Nou, tatăl său l-a văzut cu un bărbat. Acea persoană este o persoană normală ca toți cei care obișnuiau să aibă o relație cu Bannawit, tatăl lui a fost nemulțumit și asta a fost cea mai violentă ceartă.
- Dar mama ta? a întrebat Pansaeng.
- Mama a luat partea tatălui meu, a spus Bannawit și și-a înclinat capul. El nu a vrut să fie o povară sau o problemă pentru tatăl sau mama sa și probabil că acesta a fost singurul lucru cu care i-a putut răsplăti pentru cine este.
- Deci, crezi că mama și tata greșesc?
„...” Bannawit clătină din cap. Mama și tata nu au fost de vină pentru că n-au acceptat, nimeni nu a fost de vină.
- Dacă Blue vrea să meargă acasă pot să merg cu tine ca prieten. A spus Pansaeng, apoi și-a pus mâna pe dosul mâinii celeilalte persoane. Bannawit se întoarse să se uite.
- Cu siguranță din cauza atmosferei ți-am spus așa ceva, a spus Bannawit și a zâmbit i-a părut bine să spună asta pentru că nu a mai spus niciodată nimănui problemele sale pentru că nu voia să simtă că forțează sentimente celor care nu vor să asculte. Dar a îndrăznit să spună acum pentru că a simțit că persoana de lângă el vrea să asculte.
- Este cu siguranță din cauza cafelei delicioase de aceea am stat și am ascultat, a spus Pansaeng apoi ridică ceașca de cafea care era pe cale să se termine pentru a-i arăta lui Bannawit. În mod normal, el nu este persoana care poate sta și poate asculta poveștile altora. E enervant de moarte ca oamenii să vină să se plângă de viața lor și cu atât mai mult lui care nu îi place acest lucru. Dar când povestea este spusă de Bannawit el vrea să stea s-o asculte fără a judeca și fără al încuraja.
Dar va continua să fie alături de el așa.
Bannawit și Pansaeng părăsesc fabrica de prăjire a cafelei și află că este aproape timpul să apună soarele. Amândoi au cronometrat adecvat apoi au călătorit la o stâncă care nu este prea departe. În mod normal, durează mai puțin de jumătate de oră dar toată lumea este diferită și vrea să surprindă ultima lumină foarte frumoasă a anului, așa că a durat mult să meargă, dar chiar și așa și-au parcat mașina pe această stâncă înainte să apune soarele.
- Grăbește-te P’Pan, va fi plin de lume, a spus Bannawit și l-a prins din nou de încheietura.
- Trebuie să fii atât de grăbit? a întrebat Pansaeng, dar chiar și așa, a urmat-o pe cealaltă persoană cu pași mari.
Pansaeng și-a dat seama atunci de ce trebuia să se grăbească. Pe lângă faptul că mașina este aproape era plin de oameni care așteptau să vadă soarele coborând în vale. Cuplurile făceau fotografii împreună pe stâncă, nu a fost doar un cuplu, de asemenea erau grupuri și familii care au venit să se plimbe pe margine pentru și să aștepte să vadă soarele care apune, locul era suficient de mare pentru ca toată lumea să o poată vedea soarele care apune încet în spatele orizontului, lumina rotundă portocalie scăzând treptat în nivel. Apoi a dispărut în vale lăsând doar o lumină aurie scăldând cerul întunecat.
- A apus atât de repede, a spus Pansaeng, pentru că timpul pentru care toți veniseră să aștepte trebuie să fi fost foarte lung, dar soarele cobora mai repede decât credea.
- Acesta este un moment al frumuseții, a spus Bannawit.
- Nu, după apusul soarelui, este încă frumos aici. A spus Pansaeng și a ridicat mâna care era ținută de Bannawit. El și-a introdus degetele în mâna lui Bannawit și i-a întins doar degetele spre cer.
- Ei bine, este adevărat, spuse Bannawit, apoi se uită la propriile mâini și ale lui Pan cu fundalul unui cer frumos auriu.
Bannawit nu s-a gândit niciodată că va fi capabil să țină mâna cuiva și nu s-a gândit niciodată că va sta aici acționând romantic, dar acum făcea ceva la care nu se gândise niciodată înainte și o făcea de bună voie.
Oamenii au început să dispară de pe puntea de observație. Dar Pan și Bannawit erau tot acolo. Pansaeng a plecat să vorbească la telefon cu familia, în timp ce Bannawit, care nu știa cu cine să vorbească, a făcut poze cu cerul frumos și i-a trimis una lui Rattikal pentru că acel prieten i-a trimis tocmai acum un mesaj. A simțit că Rattikal era îndrăgosti de fratele lui Pansaeng, dar Rattikal a spus că relația nu s-a schimbat deloc, statutul era în continuare același.
💌 ”Dacă pe Blue nu îl deranjează că trebuie să fie cu fiul șefului său, atunci dă-i drumul! Fă o încurajare și pentru mine. Vom merge mâine la casa lui Suriyapalanon.”
Acesta a fost mesajul pe care Kal i la transmis prietenului său în ultima zi din an.
Bannawit este confuz. S-a aplecat și a citit mesajul din nou și din nou. Dar ce a văzut nu este foarte clar. Bannawit a ieșit din chat și a căutat familia „Suriyapalanon”.
El a derulat încet prin povestea celui de-al doilea moștenitor și președinte al companiei. Apoi degetul arătător lipsit de respect al lui Bannawit apăsă pe cuvântul pe care la scris, chiar dacă Bannawit nu este o persoană curioasă. Dar s-a ridicat și a citit numele membrilor familiei președintelui companiei, începând cu Rappe, Pansaeng și Phontawan.
El ridică privirea spre persoana din depărtare. Spatele acela lat nu s-a mutat nicăieri. Dar părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult, chiar dacă bărbatul frumos făcu un semn cu mâna spre el. Dar simțea că nu poate prinde acea mână.
Lui Bannawit nu-i venea să creadă. Dar derula în jos și se uita la pozele cu oameni cu care era familiar. Poate că a fost o fotografie făcută cu mulți ani în urmă, dar el era sigur că este adevărat. Chiar dacă fața lui era mai calmă decât văzuse vreodată, ochii lui erau mai mari și mai iritați decât fusese vreodată. Dar acest lucru este cu adevărat .
Da...
Citea informații despre Pansaeng Suriyaplanon.
- Am terminat! Mergem la cazare? Omul care seamănă cu persoana din imagine l-a întrebat apoi. Bannawit a ascuns telefonul la spate. Nu știa de ce îl ascunde, poate pentru că nu știa, Bannawit nu și-a putut explica.
- Ah, să mergem la cazare, spuse Bannawit. Dar încearcă să nu se de-a de gol să nu fie diferit de înainte, deși este dificil, Bannawit încearcă.
- Este păcat că nu am făcut poze pe care să le vadă toată lumea. Tocmai am vorbit la telefon, a spus Pansaeng.
Bannawit încă nu știa ce a văzut încă se comportă la fel ca înainte. Este doar „P’Pan, același angajat care a avut conflicte cu noi.” Bannawit și Pan se gândesc să dezvolte această relație profundă dintre cei doi.
Dar în realitate nu este.....
- Ți-o trimit, a spus Bannawit, apoi a trimis o poză cu soarele care apune în vale pentru Pan. El a văzut soarele care apune repede peste orizont. Au fost multe, dar a făcut poza la timp, una este din apropiere alta pare departe. După cum a spus prietenul lui.
- Vrei să faci ceva în seara asta? Vrei să vezi artificiile? a întrebat Pansaeng și Bannawit a clătinat din cap.
- Vreau doar să mă îmbrățișez cu tine, a răspuns Bannawit, iar Pansaeng a zâmbit.
- Vorbești bine.
Cuplul rezervase un resort nu prea departe de aici, este o stațiune pe un deal, are o atmosfera buna și este foarte potrivită pentru a petrece timp cu cineva special. Aici pe timpul iernii este atât de frig încât chiar trebuie să găsească pe cineva care să îl îmbrățișeze toată noaptea.
Bannawit, care nu a vrut să mănânce nimic, i-a spus lui Pansaeng că a fost obosit de la condus și cina lor a ajuns să fie o simplă mâncare din stațiune. Cât despre Pansaeng, el nu a mâncat prea mult pentru că este plin din cauza atmosferei.
Noaptea cu numărătoarea inversă a fost o noapte romantică, cu alți oaspeți de la stațiune ieșind să privească stelele și să se îmbrățișeze în pături în curtea din mijloc. Au ascultat muzica oferită de stațiune și au așteptat timpul să facă numărătoare inversă cu oameni importanți. Este o noapte pe care mulți o doresc să treacă încet, unul dintre acei mulți oameni a fost și Bannawit.
Aproape că voia să oprească timpul aici.
- P’Pan... a strigat Bannawit către persoana care stătea privind stelele de pe balcon, apoi a ieșit cu două pahare de vin din cameră.
- Ce? Pansaeng a ridicat din sprâncene la persoana care ieșea din cameră și a zâmbit.
- Știi cum să bei vin? a întrebat Bannawit. Dar totuși a ales să-i ducă de băut lui Pan care stătea pe balcon.
- Doar beau, nu-mi pasă de metodă, dacă este delicios este suficient, a spus Pansaeng. Dar ceea ce a făcut a fost contrar celor spuse. Luă vinul încet, mirosindu-l din obișnuință și înghițit încet ca de obicei.
- Dar dacă avem de gând să bem ceva ar trebui să bem corect, nu? Cât de delicios va fi? a spus Bannawit și s-a așezat pe scaun lângă el.
- Atunci fă asta, a spus Pansaeng, apoi a început să îi arate lui Blue metoda.
Bannawit s-a uitat la asta... dar nu s-a uitat la Pansaeng, nu s-a uitat la metodă, partea feței lui era fascinantă. Era încă la fel ca în prima zi în care Bannawit l-a cunoscut. Chiar și când îi explică despre vin aceea gură încă zâmbea, dar Bannawit se întreba ce face o persoană cu o aură de măreție ca a lu Pansaeng aici? De ce nu a simțit că această persoană este diferită cu mult de alți oameni? Încă din prima zi de când l-a întâlnit el privește persoana din fața sa nu diferit de nimeni altcineva.
De unde a luat Bannawit acea încredere?
El care credea că va rămâne cu acest tip. Oare la ce s-a gândit?
- P’Pan... strigă Bannawit. Și persoana care tocmai l-a învățat să bea a termina vinul, se întoarse să se uite la Bannawit.
- Ce? a întrebat Pansaeng.
- M-am distrat foarte mult cu tine, mulțumesc, a spus Bannawit.
- Tu ai organizat călătoria eu trebuie să-ți mulțumesc, a spus Pansaeng și a trimis lui Bannawit un zâmbet călduros de parcă soarele era pe cale să apune.
- Este păcat, este prea puțin timp, a spus Bannawit privind spre cer.
- Anul viitor vom veni din nou, a spus Pansaeng, iar Bannawit a zâmbit.
- Ne sărutăm încă un an?
- Da...
Sfârșitul vocii profunde parcă îi dă presiunea. Bannawit își strânse buzele și îl sărută pe Pan în mijlocul luminii stelelor și al brizei de iarnă a unei nopți de Anul Nou, a fost un an în care Bannawit nu a fost singur, dar probabil a fost doar în această noapte. Așa că a oprit momentul cu un sărut absorbind atmosfera și amintirile bune cu gura și sărutările romantice pe care nu credea că le poate avea pentru mult timp pentru că nu știu dacă va mai exista vreodată un astfel de moment anul viitor. Pansaeng a spus că Bannawit poate rămâne în același loc. Dar dacă Pansaeng va rămâne cu el sau nu, Bannawit nu poate ști. Bannawit nu știe dacă este demn să-l îmbrățișeze pe Pansaeng.
Capitolul 16: NU ÎNDRĂZNI SĂ TRECI PESTE
Pansaeng crede că a început anul cu o perioadă foarte bună.
S-au sărutat în mijlocul sunetelor numărătoarei inverse s-au creat linii calde și romantice în spatele sunetului artificiilor, au băut de fericire până când ceasul a spus că era dimineața noului an și fiecare persoană se completează foarte bine cu cealaltă.
Noaptea aceea a fost la fel de romantică ca un vis dar amândoi a trebuit să revină la realitate, a doua zi.
Pansaeng a fost șoferul și i-a permis lui Bannawit să doarmă când au plecat din acel loc foarte romantic într-o zonă industrială care este foarte singuratică. Este liniște pentru că oamenii au plecat cu toții acasă, inclusiv Pansaeng a trebuit să se pregătească să meargă la casa principală.
Frumoasa mașină a lui Bannawit era parcată în fața fabricii, lângă poartă era mașina lui Solar care aștepta să-l ia pe Pansaeng. Bannawit și-a întins puțin picioarele și privește imaginea familiară a zidului din fața sa apoi s-a uitat la mașina lui Solar.
- Probabil că trebuie să mergi acasă chiar acum? a întrebat Bannawit.
- Da, Solar mă așteaptă, a răspuns Pansaeng. În trecut, Bannawit ar fi avut întrebări, dar acum Bannawit are răspunsul la motivul pentru care Solar chiar dacă trebuie să îl aștepte să îl ia, este ca cineva care are grijă de Pan.
- Mulțumesc, că nu ai mers la casa ta și ai mers cu mine, a spus Bannawit.
- Nu am avut niciodată un sfârșit de an atât de bun.
Bannawit nu știe dacă poate crede sau nu, dar ochii și expresia celeilalte persoane erau cu adevărat credibile. Dar totuși era greu de crezut pentru că oamenii de acel nivel nu ar lua niciodată poate o persoană că el în serios. Cum poate fi atmosfera de la sfârșitul anului la fel de bună ca a lor?
- Mergi acasă în siguranță și ne vedem la deschidere, a spus Bannawit, deși încă nu știe de ce a venit această persoană să lucreze cu el.
- Uh, dacă există ceva, mă poți suna întotdeauna, i-a spus Pansaeng celeilalte persoane.
- Doar stau în cămin. Ce să mai fac?... în afară de faptul că îmi vei lipsi.
- Poți să mă suni doar când ți-e dor de mine, a spus o voce adâncă, iar proprietarul vocii și-a strâns buzele. Nu a crezut că ar putea spune asta. Voia doar ca lui Bannawit să-i fie dor de el.
- Și tu la fel, spuse Bannawit, deși nu se aștepta la nimic din ceea ce nu putea spune.
Pansaeng l-a lăsat pe Bannawit să meargă cu mașina spre cămin, iar el personal a urcat pe scaunul de lângă șofer cu Solar. El se întoarse în spate și privește spatele mașinii lui Bannawit cu ochii plini de bucurie.
- Te-ai îndrăgostit de acel copil, nu-i așa? Numărătoare inversă ți-a dat satisfacție? Întrebă Solar. Ochii care urmăreau spatele mașinii întunecate erau plini de sclipire și îl lăsă pe băiat să trimită un mesaj dar nu a răspuns la întrebat ei.
- Ce? Pansaeng și-a întors capul să se uite la prietena sa dar Solar nu a repetat întrebarea doar îl privea pe Pan și aștepta.
- La început ai vrut să-l faci să cadă în groapă ta dar tu ești cel care a căzut în groapa lui, a spus Solar, dar Pansaeng a ridicat din umeri.
- Și nu crezi că și el a căzut în groapă? a întrebat Pansaeng.
Era adevărat că, indiferent ce și-ar fi dorit înainte, încă nu renunțase să-l facă pe Bannawit să-l placă și să se îndrăgostească de el dar credea că el va reuși. Dar acum scopul acelei acțiuni era mai mult decât înainte, în afară de a-l face pe Bannawit să se despartă de alți oameni, acum el vrea sa-l facă pe Bannawit să fie al lui pentru totdeauna.
- Imposibil, spuse Solar.
- Vei vedea, a spus Pansaeng. El a crezut că Solar trebuie să vadă schimbarea lui Bannawit, acei ochii blânzi, un zâmbet luminos și tot ceea ce arată acel copil este că el este special și important.
- Am văzut tot ce ați făcut voi și ceea ce sunteți, dar am spus că este imposibil, pentru că nu este absolut nicio modalitate ca familia ta să permită acest lucru, a spus Solar.
„...” Atunci Pansaeng tăcu.
- Nici măcar nu te-ai gândit la asta, spuse Solar, clătinând din cap înainte și înapoi.
- Nu sunt sigur. Blue este și...
- Doar un angajat și nu poate avea nepoți, a spus Solar.
- Deci? vocea lui Pansaeng a devenit mai întunecată în timp ce prietena lui spunea adevărul.
- Ca să fiu sinceră, familia ta probabil că îți permite doar să te joci chiar dacă te culci cu un bărbat sau o femeie, dar ca asta să se întâmplă mai departe de atât și dacă ai de gând să fii serios... crezi că mama ta o să te lase să te întâlnești cu un bărbat?
.........
- Cu siguranță nu voi accepta...
Pansaeng nu răspunse. Dar mama lui a răspuns.
Pansaeng a vrut să iasă din casă de îndată ce a intrat. Mâncarea delicioasă pe care o gătea menajera nu îi ajunsese încă în stomac dar atmosfera a fost creată de mama și fratele mai mare.
Astăzi, Khun Dara a intrat în bucătărie să gătească singură cina, dar nu a făcut-o singură cu ea era și o femeia cu care intenționa să îl căsătorească pe fiul ei cel mare, o femeie care avea înfățișare buna, educația și un mediu familial bun. Cele două au lucrat împreună pentru a face o masă delicioasă. Era diferit de fiul cel mare care stătea cu picioarele încrucișate și aștepta în grădină, iar lângă el este Rattikal, care îl ruga pe fratele meu că vrea să meargă să gătească pentru khun Dara. Dar Rappe este îngrijorat și nu-l lăsa să plece.
- Cine este inițiatorul poveștii? a întrebat Pansaeng după ce a mers la fratele său.
- Eu sunt, a răspuns Rappe, iar Pansaeng a oftat.
- La naiba... deci când se va întoarce copilul tău? a întrebat Pansaeng, deși Rattikal era încă lângă Rappe.
- Nu se va întoarce, a venit cu mine, a spus Rappe.
- La naiba, vocea bărbatului frumos părea enervată. El și-a dat părul întunecat spre spate nemulțumit.
- Tu însuți vrei să-mi fie frică repede? a întrebat Rattikal.
Dar ce pot face? Fratele cel mare al casei l-a angajat să se prefacă a fi iubitul său fals pentru a o împiedica pe mama lui să-i găsească o altă femeie. Dar nu s-a gândit că atunci când va veni, o va întâlni pe logodnica pe care mama lui i-o găsise.
- Dacă aș fi știut că Kal va veni și va rămâne îl invitam pe Blue să vină cu mine, a spus Pansaeng. Iar ceea ce a spus l-a făcut pe fratele mai mare Rappe să-și ridice sprâncenele, în timp ce Rattakal își înăbuși un zâmbet.
- Nu trebuie să visezi prea mult. Du-te să-l vezi pe tata în biroul lui, a spus Rappe.
- De ce? a întrebat Pansaeng și s-a întors pentru a-i cere explicații lui Solar.
- Președintele mi-a spus să mergi să-l cauți imediat ce vei sosi, a spus Solar.
- La naiba... spuse din nou Pansaeng și Rappe clătină din cap.
- Pregătește răspunsuri bune. Altfel, vei muri cu adevărat, i-a spus Rappe fratelui său mai mic.
- Lasă-l să intre în bucătărie. Mama nu te-ar mai tachinat până la moarte. Poate că vei câștiga inima mamei până când ea cedează. A spus Pansaeng și Rappe a clătinat din nou din cap. Oricum, nu ar ceda. Pentru că dacă cedează... Și persoana potrivită nu e Rattikal?
Pansaeng s-a gândit mult la cina de astăzi la care Rappe va trebui să facă față. Mama lor nu este de acord cu Kal deoarece Kat fiica lui Khun Kanlaya, a fost aleasă de mama pentru Rappe, nu vrea să se gândească la cât de tensionată va fi cina de astăzi și nu vrea să știe cum va fi chipul tatălui său când îl va vedea?
Cioc!... Cioc!
Solar a bătut la ușă de două ori înainte de a o deschide, picioarele zvelte au intrat în biroul președintelui urmată de Pansaeng care nu vrea să intre.
- Ești aici? a salutat capul familiei.
- Bună ziua, domnule președinte, îi salută Solar pe cel care stătea la birou, el dădu puțin din cap înainte de a merge spre canapeaua din mijloc.
- Te-am chemat mai întâi să vorbești pentru că am crezut că nu vom putea vorbi în timp ce mâncăm, a spus președintele. Pansaeng dădu apoi din cap.
- Da, a răspuns Pansaeng. Nu știa despre ce vrea să vorbească tatăl său, dar dacă avea despre ce să vorbească, era gata să vorbească, asta-i tot.
- Am auzit că ai spus că te duci la linia de producție. Deci cum este? a întrebat tatăl.
- Sunt multe lucruri care trebuie îmbunătățite. Apoi i-am înaintat problema unchiului meu și aștept aprobarea, a răspuns Pansaeng.
- Nu mă refer la chestia generală, mă refer la problema acelui angajat.
- Păi... chestia asta, Pansaeng, el este...
- Nu este nevoie să-i găsești scuze Solar, a spus președintele, intervenind mai întâi. Chiar dacă Solar va găsi o scuză în timp.
- Nimic nu a progresat deloc. Producția de lapte este la fel. Știți câte oportunități de vânzări a pierdut departamentul de marketing?
- A fost din cauza unei planificări proaste de la început. Tata nu se poate accelera secțiunea de ambalare a laptelui trebuie să acceleram la producția, a spus Pansaeng.
- Am grăbit întregul proces. Ai spus chiar tu că ai face-o atunci fă-o mai bine în curând. Ai pierdut atât de mult timp pe linie ce ai rezolvat? îi spuse o voce severă celui de-al doilea fiu.
- Încerc, a spus Pansaeng. El știa răspunsul dar nu are sens. Este un răspuns care chiar nu contează dar el chiar rezolvă problema.
- Dacă te ai dus pe linie și nu este util, atunci revino și gestionează problema. Cât timp te vei comporta ca un clovn pentru a face consiliul să râdă? a spus președintele.
- Nu mă comport ca un clovn. Când am coborât și mi-am dat seama că bătrânii care se descurcau cu totul erau groaznici.
- Acei bătrâni despre care spui, unul dintre ei este tatăl tău.
- Atunci, tata trebuie să știe că nu poți face așa cum ai făcut acum treizeci de ani. Spuse Pansaeng.
El s-a dus pe Line și s-a dat drept un că angajat nu doar din cauza lui Bannawit, dar și-a dorit foarte mult să știe cum sta treaba și cel mai important cum era producția. Ce părere au muncitorii? Cât de eficient lucrează? și cât de fericiți sunt la muncă. Apoi și-a dat seama că ar trebui să facă schimbări.
- Așa că te-am rugat să rezolvi problema producției de data aceasta, astfel încât să ai dreptul să preiei compania de la mine și că acești oameni să nu poată să-ți spună nimic. Tu vrei să faci lucruri mari dar responsabilitatea în fața mea nu este încă finalizată. Cum ai de gând să înființezi un nou sistem pentru companie?
- Hmm...
- Crezi că am câștigat o fabrică la loterie? Și nu mă descurc? Unii din membrii consiliului pe care îi știm rezolvă problema prin...
Ce așteptări au de la oameni ca tine?
- Eu... voi face mai bine decât atât. Am nevoie de ceva timp, a spus Pansaeng.
Timpul petrecut pe linia de producție a fost foarte distractiv. Recunoaște că s-a distrat atât de mult fiind angajat, încât nu s-a concentrat pe lucrurile pe care el trebuia să le facă. Dar distracția lui s-a împlinit, doar aștepta momentul să clarifice lucrurile cu Bannawit și să dezvăluie că Bannawit este al lui pentru ca nimeni să nu îndrăznească să se uite sau să se aștepte la ceva de la Bannawit .
Apoi el ar reveni să se concentreze pe munca lui....
Cina de Anul Nou nu a fost atât de strălucitoare. Pansaeng vrea el însuși să iasă din casă și să se întoarcă acum la fabrică. Se pare că mamei lui îi place foarte mult de femeia pe care a căutat-o pentru fiul cel mare, dar se pare că pe Rappe îl interesează doar omul cu care a venit.
Pansaeng oftă pe tot parcursul mesei. Cât despre Phontawan încerca să o convingă pe mama lui să se calmeze și să nu aibă un atac de cord din cauza comportamentului fiului cel mare.
Pansaeng chiar voia să întrebe: Cum poate fi siguri că fratele lui mai mare va face întotdeauna ceea ce își doresc părinții lui? Rappe are propriile lui gânduri și sentimente iar oamenii cu acest tip de angajament nu vor îndeplini cerințele lor. Cum poate fi el însuși?
Și aceasta nu este doar o nevoie fizică. Dar este și o nevoie mentală.
Acea masă a sfârșit prin a o jigni pe mama și apoi a creat o surpriză pentru tata dar ia creat și o plăcere lui Pansaeng, Rappe, care nu s-a opus niciodată direct tatălui și mamei sale de data aceasta sa exprimat clar, cât de mult îl place pe Rattikal. În măsura în care femeia adusă de mama era de fața, era tristă din cauza jenei. Chiar dacă mama nu era de acord chiar dacă tata îl avertizează pe Rappe, el pleacă din casă de brațul lui Rattikal fără să-i pese.
Pansaeng aproape s-a ridicat și l-a aplaudat pe Rappe.
- Phi Pan, vei putea să intri în casă așa? a întrebat Phontawan a doua zi dimineață.
- Dacă nu poate intra, doarme în penthouse-ul lui. El este la un alt nivel, este președinte, tu și cu mine încă nu avem nimic al nostru. A spus Pansaeng, sorbind propria cafea fierbinte în timp ce se uită la grădină.
- Am un restaurant. Cât despre tine, dormi în căminul fabricii, Phi mi-a spus totul, a spus Phontawan și s-a uitat la Solar.
- Ti-a spun ce? Pansaeng a rămas uimit și l-a întrebat pe fratele său mai mic.
- Este vorba despre tine și Blue. În plus, ai fost cu el la Wang Nam Khiao. Apusurile de soare de acolo sunt extrem de romantice, a spus Phontawan, iar Pansaeng a încercat să-și rețină zâmbetul.
- Este... bine. Apusul a fost frumos. Dar chipul lui Blue care se uită la soare este mai bun.
- P’Pan zâmbești, tu chiar ești îndrăgostit. E înfricoșător. A spus Phontawan și și-a frecat brațul. Nu a crezut niciodată că va exista cineva care îl poate învinge pe propriul frate. Dar trebuie să recunosc că omul fratelui său „E chiar mișto”. Chiar și Phontawan însuși trebuie să admită că Blue merită reținut.
- Ce este atât de înfricoșător? Dragostea este un lucru frumos, a spus Pansaeng și Phontawan s-a prefăcut că vomită.
- Nu! ai de gând să te faci de râs? Nu ți se potrivește, a spus Phontawan.
- Asta este. Dragostea ne va face să facem lucruri ciudate, a spus Pansaeng.
- Nu vrei să te căsătorești, am de gând să am grijă de fiul tău și să am grijă de mama să fie mai bună, a spus Phontawan pentru că Rappe a părăsit casa pentru a călători cu Rattikal, singurii care au mai rămas aici sunt el și Pansaeng, iar al doilea frate ar trebui să-i facă pe plac mama lui.
- Dacă Phi Pee vorbește serios în privința lui Kal. Ce ar trebui să fac? a spus Pansaeng.
- De ce? Întrebă Phontawan.
- Cred că o să-l iau pe Blue în serios.
Brusc!
Apoi, din gura lui Phontawan iese cacao fierbinte.
- Phi Blue, este un bărbat. Nu ai văzut că mama ta aproape a leșinat? Phontawan a spus că mama lor așteaptă nepoți și un succesor acest lucru ar fi grozav și frumos.
Dar dacă îți plac bărbații ca lui Pan arată că...
- Ai un nepot pentru mine, Phon, spuse Pansaeng.
- Dar nu am încă o soție. A spus Phontawan dar încă nu intenționează să iubească pe nimeni. Nu... a apărut nimeni pe care să iubească sau să-i placă.
- Asta e, frate, Rappe își asumă responsabilitatea hotelului. Eu îmi asum responsabilitatea producției de lapte, iar tu îți asumi responsabilitatea de a avea copii, a spus Pansaeng și l-a bătut pe fratele său pe umăr.
- Nu îmi poți da o așa povară? Pare prea copleșitor.
- Ce este atât de greu să te naști ca noi? Te-ai dus... intri. Te rog, găsește o mama, a spus Pansaeng înainte de a se ridica pentru a intra în casă.
- Deci unde mergi? Phontawan se uită la el.
- Merg să-l sun pe Blue, a spus Pansaeng și a ridicat un zâmbet în colțul gurii către Phontawan.
Picioarele lungi au intrat în casă și l-a auzit pe fratele său mai mic mormăind în spatele lui.
- Cu siguranță ești mort, Phon.
Pansaeng i-a trimis un mesaj lui Bannawit. Dar cealaltă persoană nu a răspuns, așa a fost pe tot parcursul timpului în care s-a odihnit în timpul sărbătorilor. Bannawit îi răspunde. Dar zi de zi i-am spus că tot ce putea face este să aștepte.
Cât despre cel care îl lasă pe celălalt să aștepte, nici el nu trăiește confortabil.
Bannawit știa că Pansaeng trimisese un mesaj. Dar pur și simplu nu știe ce să facă. Cum ar trebui să răspundă? Prima zi în care khun Pansaeng a plecat acasă la el ia trimis un mesaj pentru ai spune noapte bună. Dar indiferent cum ar dormi, Bannawit nu putea dormi. Când a închis ochii, povestea lui și a unei alte persoane a plutit în capul lui. Când a deschis ochii, chipul lui frumos plutea pe tavan tot timpul.
Este timpul festivalului de Anul Nou, așa că a fost distractiv doar pentru o zi.
În ziua în care a fost cu mine...
Bannawit și-a luat o vacanța lungă să se gândească. Nu știa cu cine să se consulte și nu știu cum să înceapă consilierea. Bannawit nu a avut niciodată un astfel de sentiment. Știe că îi place de Pansaeng, este foarte fascinat ce face o altă persoană. Nu știe când a devenit atât de rău încât nu a mai putut face așa ceva.
- Fă-o așa cum o faci întotdeauna, și-a spus Bannawit în oglindă.
De fiecare dată când întâmpina lucruri dificile Bannawit doar le dă drumul. De asemenea, Talay a spus că este o persoană căreia îi place să fugă de probleme. Deci de ce de data asta nu a ales să scape de lucrul din fața lui, deși era extrem de ușor de scăpat. Indiferent unde s-ar uita, era imposibil pentru el și pentru Pansaeng să ajungă bine împreună.
Nu, Bannawit a dispărut primul. O altă persoană probabil că are motivul despărțirii deja.
Deci de ce trebuie ales Bannawit? Va fi dezamăgit sau împlinit?
Ar trebui să aleagă singur sau nu...
Bannawit începu să se comporte ca de obicei. Într-o noapte după ce a băut a doua bere a dispărut. I-a trimis un mesaj unei vechi partener pe care nu îl vizitase prea mult în ultima vreme. Nu a așteptat mult un răspuns spunând că și el își dorea foarte mult să-l întâlnească.
Și apoi Bannawit s-a oferit să-l iau și să îl ducă înapoi în camera lor foarte familiară.
- Ah... Blue, te rog, te rog, un geamăt scăzut transmitea emoția. O mână groasă îi apăsă capul în mișcare al lui Bannawit între picioare, pentru că tânărul se mișca prea repede.
- Hm... Uf.
- Blue ... ah...
Sunetul gemetelor alterna între blând și puternic. Nu știe dacă ar spune că este norocos. Este posibil ca el să poată scoate un sunet pentru că oamenii din cămin nici măcar nu se întorseseră încă de acasă, dar chiar și așa, a încercat să-și păstreze vocea cât mai joasă, dar căldura și puterea pe care le crease Bannawit nu erau mici. Așa că este greu să-ți ții vocea jos.
Bannawit și-a oprit activitățile excitate la 23:00. Și-a dat drumul disconfortului cu ritm intens și a simțit plăcerea pe care o oferise vechiul său partener.
Bannawit nu este diferit din episodul cu Pansaeng. În ceea ce privește fericirea corpului, Bannawit o va face foarte bine, fie pe partea activă, fie pe partea pasivă. Dar de data asta oricât a primit de la cealaltă persoană, tot nu se simțea la fel de mulțumit ca atunci.
- Acum ai de gând să te întorci în camera ta? S-a întors colegul tău de cameră? Bannawit a intrat și a întrebat persoana care ieșea din baie.
- M-am întors și lui Blue îi lipseam? a spus bărbatul puțin mai în vârstă, iar Bannawit a clătinat din cap.
- Sunt deja plin doar de P’See, a spus Bannawit, apoi a intrat și l-a sărutat pe See pe obrazul celuilalt arăta de parcă ar fi vrut să cerșească.
- Am auzit că Blue este foarte atașată de noul copil din departamentul de recrutare, nu-i așa? Te-am invitat dată trecută și Blue nu a acceptat, a spus persoana pe nume See.
- În acel moment, îmi era teamă că voi avea probleme cu prietenul tău, a spus Bannawit, ceea ce nu înseamnă că nu-i este frică acum. Dar avea doar chef să se elibereze, mai degrabă decât să se teamă.
- Și acel copil nou...
- Nu e nimic altceva, a răspuns Bannawit, de parcă nu ar fi răspuns unei alte persoane, dar nu a fost așa... Bannawit și-a răspuns lui însuși.
- Te cred, Blue, spuse See și îi frecă afectuos capul lui Bannawit.
- Mai întâi trebuie să mă întorc în camera mea pentru că Talay va sosi în seara asta, a spus Bannawit și s-a uitat la ceas.
- Bine, aș vrea să dorm mai întâi și apoi să mă întorc în cameră, a spus See și la mai sărut pe Bannawit odată, la care Bannawit a răspuns foarte bine.
Chestia fizică nu este dificilă. Bannawit o folosește bine. Creează relaxare și creează fericire pentru o altă persoană. Nimeni nu pierde, doar cineva câștigă, dar Bannawit nu știa că sunt și alți oameni.
Persoana care se gândise la el în aceste zile a venit mai devreme cu îngrijorări.
Dintr-o dată!
Bannawit deschise ușa camerei. Și apoi a trebuit să înghețe când a văzut că la ușă camerei din fața stătea o persoană.
Era înalt, cu părul negru și avea o față ușoară. Bannawit și-a amintit apoi cine era acea persoană. Fața lui frumoasă s-a întors să-l privească în fața camerei 314, apoi a ridicat din nou privirea la semnul camerei din fața lui.
- De ce ești în camera aceea? a întrebat Pansaeng și și-a întors spre Bannawit.
Pansaeng s-a întors devreme la fabrică pentru că era îngrijorat. La început, a vrut doar să știe de ce Bannawit nu i-a răspuns la mesaje, dar când a sunat și cealaltă parte tot nu a preluat apelul, s-a gândit că ar putea fi ceva nu doar ocupat. S-a întors cu mașina cu gândul că i s-ar putea întâmpla ceva periculos lui Blue sau celălalt ar avea probabil probleme și că acest lucru îl face să nu poată răspunde la mesaje sau la apeluri.
Dar să fii în acea cameră nu este o problemă.
- Eu doar... Oftat. La început, Bannawit a fost șocat să îl vadă pe Pan. S-a gândit să-și facă o scuză ca o persoană care a fost prinsă trișând, dar când s-a gândit că dacă face o scuză, probabil că nu va primi nimic pentru el și persoana de care s-a apropiat nu va mai putea fi aproape și nu se mai poate gândi la nimic mai mult decât la un coleg de muncă.
„Acum nu sunt demn să fiu cu aceea persoană.”
- Nu-mi spune că ești cu cineva? a întrebat Pansaeng, pășind repede spre Bannawit în fața camerei.
- Nu cred că trebuie să-ți spun cu cine sunt. Nu sunt cu nimeni, a răspuns Bannawit și s-a pus în fața uși.
- Ce înseamnă asta? A intrat Blue în această cameră și a făcut așa ceva? a întrebat Pansaeng pe un ton nemulțumit. La început, nu a crezut că Bannawit va mai face dragoste cu cineva în acea cameră. Dar când Bannawit a răspuns și l-a evitat așa, i-a dat încredere ca cealaltă persoană chiar a făcut asta.
+ Oh, dar cealaltă persoană a acceptat cu ușurință.
- Cum? a întrebat Pansaeng. Era atât uimit, furios și mai ales confuz.
Pansaeng a crezut că el și Bannawit vor fi mai mult decât doar colegi de muncă. A venit astăzi și a vrut să se ocupe de situație și să îi spună adevărul dar nu credea că va primi mai întâi acest statut și adevăr de la o altă persoană, un statut care îl face doar un partener sexual și faptul Pan nu este diferit de alți oameni ai lui Bannawit.
- De ce nu? Bărbatul mai tânăr și-a înăbușit emoțiile și a întrebat.
- Ne întâlnim, Blue? Întrebarea asta l-a pus pe Pansaeng într-o dispoziție proastă și nu poate fi oprit.
Pansaeng nu este o persoană calmă. Era chiar nerăbdător când era manipulat astfel, se simțea mai înfierbântat decât înainte.
Manipulat nu de consiliu de administrație. Nu de un tată intrigator, nu de o prietenă vicleană ca Solar. Dar este cineva din afara familiei este o persoană îndepărtată, credea că Blue va vorbi serios, asta l-a făcut să se simtă ca un prost.
Genul care nu fusese niciodată atât de prost înainte.
- Ne-am întâlnit doar o dată sau de două ori, ne putem numi cu adevărat iubiți? a spus Bannawit pe un ton care părea să-l ia la mișto.
- Ne-am întâlnit de două ori, dar am avut nenumărate întâlniri, a spus Pansaeng, revenind cu un ton la fel de nemulțumit.
- Cu alți oameni.... nici eu nu îi pot număra.
- Blue!
- Te-ai culcat cu mine, la ce te aștepți? Suntem căsătoriți? Întrebă Blue
„...” Pansaeng rămase fără cuvinte. Între timp, Bannawit nu știa ce să mai spună.
- Dacă nu ai nimic altceva, pot să am ceva timp privat? a întrebat Banrawit și a deschis ușa pentru a-i permite lui Pansaeng să vadă ce înseamnă cuvântul „privat”.
Pansaeng se uită în cameră, din poziția în care stătea se vedea patul. Era o persoană mare întinsă în topless, era persoana pe care Pansaeng o văzuse cu câteva săptămâni în urmă și și-a amintit bine de acea persoană, care îl urmărea pe Bannawit. Dar în acel moment Bannawit nu la vrut, așa că de ce s-a întors și la vrut din nou?
- Relaxează-te, spuse Pansaeng, cu un zâmbet tachinator trăgându-și colțul gurii.
Pansaeng nu este o persoană care găsește prea multe motive. Dar cât ar fi el de nerezonabil nu s-ar comporta niciodată așa. A venit aici din îngrijorare. Numai că rezultatul îngrijorării sale nu a fost ceea ce credea el. Motivul pentru care era îngrijorat și a trebuie să vină este să pentru a vedea asta. Inima lui Pan de aceea îl tot striga pe Bannawit. Doar că inima lui Pan nu știa de ce îl cheamă în tot acest timp.
Dar când a aflat... și-a dat seama că a durut foarte mult.
Despre UNIKA
Bună, sunt UNIKA și iubesc filmele, muzica și cultura asiatică. Îmi petrec atât de mult timp vizionând kdrama încât am decis să și traduc. Deci voi traduce, cât îmi permite timpul, tot ce este aparte.
Acest blog îmi oferă posibilitatea să vă împărtășesc mai bine iubirea mea pentru lumea și cultura asiatică prin articole și informații, sper eu cât mai utile și pe tematici diverse, iubire care nu se poate exprima pe deplin doar prin traducerea filmelor și serialelor asiatice.
De ce UNIKA?
Un acronim sună mai bine decât numele meu care este prea comun.
Pe curând dragilor!
Comentarii