Titlul Original:
Genul Cărții: 18+, BL (LGBTQ+), Romantic
Limba Nativă: Thailandeză, Capitole: 14
Rating Conținut: 18+ - Restricționat (nuditate, violență, blasfemie etc)
Autor: Plibra
Publicată în: 29 Aprilie 2025
North sau „nașul împrumuturilor”, așa cum mai este numit, e un bărbat arătos care a ajuns să fie un cămătar fără voia lui. El nu este un cămătar violent ca ceilalți dar a reușit totuși să se facă respectat.
Când Blue află că tatăl său nu reușește să plătească rata împrumutului și este pe punctul de a pierde casa, el merge la North și își oferă trupul în schimbul amânări termenului de plată. Deși North are anumite principii pe care le respectă, când „simte” pe propria piele priceperea lui Blue, North acceptă schimbul în ideea că „va avea o jucărie cu care să scape de plictiseală”.
Mr. Fire este al doilea volum dintr-o serie de cărți în curs de publicare, prima carte o găsiți tot aici pe byUnika.com cu numele de 1 MR. ROSE: CAMERA MĂCELARULUI (2024) – CARTE.
Prolog
Reputația de nemilos și de hotărâre a cămătarilor ca North nu a venit din noroc. Dar totul a fost dovedit de debitorii care nu își îndeplinesc la timp obligațiile. Totul este din cauza puteri banilor pe care o au unii oamenii. Chiar și persoanele mai în vârstă trebuie să se supună.
- Cincizeci de mii doar dobândă... cum plănuiești să o plătești înapoi?
- Ia-mă pe mine.
- Chiar ești așa de bun?
- Voi asculta fiecare poruncă. Dacă nu ești sigur că voi putea, poți încerca mai întâi.
Tânărul cu părul blond auriu s-a pus într-o poziție târâș în patru labe ca un câine care arată loialitate față de stăpânul său.
Apoi încet, s-a târât mai aproape, până i-a ajuns capul la mijlocul corpului celuilalt pana când chipul său frumos era la doar câțiva centimetri de pantaloni săi. Blue s-a oprit și a așteptat ordine de la noul șef cu entuziasm.
- Vrei să beai lapte.
- Da...ah!
- Lapte de la sân... nu lapte dintr-o cutie.
CAPITOLUL 1
Afacerile informale de creditare sunt clasificate drept afaceri gri și sunt adesea criticate ca exploatând persoane aflate în dificultate, dar, în realitate, este și un tip de împrumut care poate fi specificat. Dobânda este la discreția proprietarului banilor. Este mai ușor de aprobat și nu este nevoie de niciun document și vei primi rapid o sumă forfetară pentru cei care au nevoie de bani. Desigur cei împrumutații vor avea de spus atât lucrurile bune, cât și cele rele. Așa că sunt adesea știri despre creditorul care se certă adesea cu debitorul.
- Hei, este timpul să plătești prima rată. Inclusiv dobânda, sunt 35.000.
- Pot să amâne o lună?
- Ați fost de acord cu ziua scadenta când ai luat bani, acum te rog să plătești.
Un om corpolent a oftat din greu la sentința pe care o auzea de zece ori pe zi, arătând o expresie de dezgust față de oamenii care nu au plătit niciodată la timp. Chiar dacă înainte de a obține împrumutul, ei au promis că, indiferent de situație, cu siguranță vor plăti.
- Ah, voi plăti săptămâna viitoare cu siguranță.
- Dar data scadentă a plății este astăzi.
- Știți cu toții că economia nu este bună. Am investit bani și totul a fost pierdut.
- Suficient.
Nu-mi pasă dacă este adevărat sau e doar o scuză, dar pentru cel care a fost angajat să încaseze împrumuturile pentru șeful lui în schimbul unui salariu mare, el trebuie să urmeze mai mult ordinele stăpânului său.
Tânărul cu pielea albă strălucitoare a avut în schimb o privire politicoasă și blândă și îi spune celuilalt să se retragă. Subordonatul a mers să stea în spatele șefului și să aștepte să primească din nou comenzi. Tânărul s-a apropiat de omul din fața lui, deschizând tableta din mână apoi a deschis un fișier pentru a citi contractul legal de împrumut.
- Proprietatea ipotecata include această casă și mașina.
- O, nu!
- Conform contractului, dacă nu plătiți în următoarele 45 de zile, proprietatea ipotecata va fi confiscată. Până atunci sper că vei plăti la timp, sper să nu mai fiu nevoit să mă întorc aici.
Politețea și blândețea de care dă dovadă acum este contrar carierei pe care o face. De fapt, este doar o imagine pentru a înșela încrederea oamenilor. Subordonatul apropiat căruia i se încredințează chestiuni importante și care este a doua autoritate după cea a șefului se mișcă pentru vorbi cu o voce calmă.
El vrea să intimideze debitorul în fața lui deci ce ar trebui să facă? În caz contrar, data viitoare când vor pune piciorul în această casă, nu e pentru recuperarea datoriilor. Dar va venit să confiște bunurile.
Șefului său North, nu-i păsa de strigătele de rugăminte ale nimănui chiar dacă vor plânge până vor muri și chiar dacă se aplecă și imploră la picioarele sale. El are niște principii bine stabilite „Dacă poți obține un împrumut, trebuie să poți plăti datoria” înainte de a da din cap către subordonați săi.
Mașina a intrat încet într-o zonă privată de aproape cinci rai, care era plină de oameni. Se spune că această zonă este regatul unui rechin informal. În mijloc, se află o casă mare de sute de metri pătrați. În zona înconjurătoare se află casele menajerelor și a subalternilor care lucrează îndeaproape cu North.
Nuea a coborât în grabă din mașină și s-a dus direct la șeful lui la birou, conform programării. El a bătut la ușă de două ori pentru permisiune și apoi a deschis-o.
- Am venit să raportez, Khun.
- Um, cum a fost ziua ta? Copiilor le-a fost greu să lucreze?
- Vânzătorii de la piață, pe care „Sia” a fost de acord să-i amâne săptămâna trecută au plătit cu toții integral. Dar există și oameni care sunt interesați să împrumute mai mult.
Notă traducător: „Sia” in limba română înseamnă șef.
- Doar urmați regulile.
Omul cu păr gri deschis, care a decis să-l vopsească în timp ce studia la universitate își întoarce scaunul și ridică tableta pentru a citi suma care a fost adunată astăzi.
North nu știa că devenise dintr-o dată un cămătar. Și era în afara legii. La început el a împrumutat doar comercianților din piața și oamenilor mai tineri care vin să împrumute bani. El le-a făcut o rata fără dobândă usturătoare și nici nu era un cămătar crud care atunci când vine să colecteze datoria va folosi violență ca o bandă informală de rechini.
Drept urmare, oamenii au început să răspândească vești despre el din vorbă în vorbă și așa grupul debitorilor a început să se extindă din ce în ce mai mult. Unii oameni de afaceri care doresc să câștige rapid o sumă mare de bani au fost nevoiți să se împrumute și chiar se temeau de puterea lui North. North a devenit foarte popular și a fost lăudat ca o persoană influentă.
E ușor de imaginat că până și poliția vine să ceară un împrumut.
De fapt, North nu este o persoană atât de crudă. Dacă cineva explică și are motive să asculte, poate amâna scadența plății. De exemplu, săptămâna trecută unii comercianți de la piață au cerut să amâne plata pentru că a plouat abundent, provocând inundații și au fost atât de multe pagube încât nu au avut niciun profit. North a ascultat și a fost de acord să amâne plata.
Dar pentru cineva care a cerut o amânare cu o scuză ridicolă, North trebuia să fie răutăcios pentru că unii oamenii vor doar să scape pentru a nu plăti. Așa că uneori este important să îi faci să înțeleagă că nu este bine să nu îți plătești datoriile.
- Nu a plătit această ultimă persoană?
- Da, khun, dar a ipotecat casa și mașina. Dacă nu plătește, putem pune sechestru pe el.
Cioc... Cioc...
- Îmi pare rău, Khun. E cineva aici care cere să vă vadă. Subordonatul din fața biroului a raportat. Așa că a întrerupt conversația despre muncă. North dădu din cap în semn de aprobare și flutură mâna. Grey ieși din birou.
Proprietarul părului gri deschis se ridică și se așeză pe canapeaua lungă apoi a ridicat mâna și a așezat-o pe marginea canapelei, gest care ajută destul de mult persoana care a venit să-l întâlnească. Când ușa biroului s-a deschis din nou persoana care a venit și a cerut să îl întâlnească nu a fost un mare om de afaceri care aveau nevoie urgentă de bani dar era un tânăr. Unul care nu părea mai puțin chipeș. El intră singur și apoi ușa mare se închide. Persoana din față a căzut imediat în genunchi.
- Ai nevoie de ceva?
- Sunt aici să-ți cer să nu confiști casa și mașina tatălui meu. Voi încerca să găsesc bani pentru a-ți achita datoria.
„...”
- Aș dori să am puțin mai mult timp pentru a plăti. Îți jur că îți voi înapoi fiecare baht, fiecare satang nu m-am gândit niciodată să fiu îndatorat cu tine.
„...”
- Dă-mi mai mult timp. Mă poți pune să fac orice vrei, voi accepta totul. Noul venit a vorbit lung și tare, de parcă creierul lui nu ar mai judeca corect. Anxietatea l-a făcut să își lase capul în jos, fără să îndrăznească să-i întâlnească ochii.
North a tăcut apoi și-a folosit imediat ochii pentru a se uita la debitorul din fața lui. Imediat s-a gândit că probabil era fiul ultimului debitor care ratase azi prima plată. Un zâmbet i-a curbat buzele când se gândea că nu se întâmplă des ca cineva să aibă un asemenea curaj. O persoană nesăbuită a intrat și a implorat în fața lui așa. Așa că North la privit pe noul venit din cap până în picioare. Fața arată destul de bine, pielea este albă, curată și întreținută, este subțire și zveltă, dar are o formă atractivă a taliei.
„Recunosc că îmi place.” Dar el nu este un cămătar care trage debitorii pentru a stoarce plăți.
Cealaltă persoană a tăcut brusc. North a mișcat degetul făcându-i semn să vină mai aproape pentru a-i putea examina înfățișarea mai atent. North îi ridica bărbia rotunjită pentru a-i întâlni privirea.
- 50.000 dobândă... cum plănuiești să o plătești?
- Ia-mă pe mine.
- Chiar ești așa de bun?
- Voi asculta de fiecare poruncă a ta. Dacă nu ești sigur că voi putea, poți încerca mai întâi.
Tânărul cu părul blond auriu s-a mutat într-o poziție târâș în patru labe că un câine arătându-și devotamentul față de stăpânul său. El s-a târât încet mai aproape până a ajuns aproape de mijlocul corpului, cu fața sa frumoasă la doar câțiva centimetri de pantaloni. Blue s-a oprit și a așteptat ordine de la noul șef cu entuziasm.
- He, he, he...
Proprietarul poreclei „Nașul împrumuturilor informale” a râs încântat de oferta atât de simplă. Chiar dacă North a spus întotdeauna că nu-i place să tragă datornici în schimbul dobânzii sau a ratei. Dar dacă îi place, poate să-l ducă în pat, așa cum spunea Lux. Dar trebuie să fie un copil care vine de bunăvoie.
Ochii lui Blue s-au luminat de îndată ce a avut ocazia și a înghițit din greșeală în sec înainte de a folosi încet ambele mâini pentru a desface butonul mare și a trage fermoarul. Zgomotul fermoarului tras în jos a răsunat puternic, indicând timpul care scădea încet. Fiecare acțiune lentă se reflecta în acei ochi pătrunzători care nu manifestau nicio emoție, dar așteptau să vadă dacă acest datornic va fi la fel de priceput pe cât se lăudă.
Cu ajutorul proprietarului pantalonii au fost scoși de pe picioarele musculoase și lăsați pe podea. Blue inspiră puternic înainte de a-și scoate încet limba și a linge centrul corpului care încă stă liniștit sub lenjerie întunecată. El își folosește dinți ascuțiți pentru a mușca capul cu blândețe alternând cu sărutări apăsate pe carnea moale a coapselor, făcând să se simtă un fior la locul potrivit până când proprietarul corpului a început să se relaxeze și s-au rezemat de canapea, cu ochii închiși.
Blue s-a mișcat în sus și și-a aruncat limba peste zona pubiană unde era vizibil părul întunecat, mușcând marginea lenjeriei și o trage încet în jos pentru a dezvălui masculinitatea care începe să se miște.
Ochii lui Blue s-au mărit ușor la penisul gigant care acum începea să crească. Blue crede că găsise un lucru cu adevărat mare. „Dar nu o să mă răzgândesc acum. Casa și mașina tatălui meu sunt în joc.” Așa că mi-am adunat inteligența și am mers mai departe.
Mirosul ușor al produselor sexuale îi umplu nările dar și ajută la reducerea emoției. Nu este prima dată când Blue își folosește gura pentru a satisface dorință unui alt bărbat dar nu a mai văzut niciodată o pulă atât de mare, așa că era îngrijorat dacă va reuși să iau totul. Blue a folosit o mână pentru a ține penisul iar cealaltă mână s-a mișcat să mângâie și să se joace cu bile dintre picioare în același timp înainte de a-și folosi încet limba pentru a linge de sus în jos făcând ca penisul din mâna lui să se umfle și să se extindă, încet-încet.
Când vârful fierbinte al limbii a atins mica crăpătură a capului rotunjit, corpul proprietarului s-a zvâcnit ușor și apoi s-a încordat cât ai clipi. Nici măcar mana lui Blue nu o putea ține strâns.
Micul datornic a știut imediat că acesta este un loc sensibil și s-a jucat cu limba în acel loc până se udă. Blue apoi a încetat să mai tachineze acel loc și a început încet să deschidă gura pentru a lua bucata mare de carne, simțind dimensiunea care era aproape imposibil de mutat și extrem de fierbinte.
- Ah... Înainte să se poată adapta la enormitatea care îi pătrunsese în gura, proprietarul trupului care îl privea i-a apăsat capul până când Blue aproape că s-a înecat cu propria salivă. Tot ce poate face este să încerce să înghită cât mai mult fără ca dinții ascuțiți să-i zgârie masculinitatea. El își folosește buzele pentru a suge până când gura lui a fost plină și apoi a supt pe lungime în timp ce făcea un zgomot puternic cu care nu era obișnuit. El accelerează ritmul mai repede decât înainte dar tot nu ajunge să preia toată lungimea așa că își folosește mâinile pentru a trage crescând forța determinând proprietarul să se încordeze și să-și strângă periodic abdomenul.
Blue a respirat pe nas în timp ce saliva îi picura pe penis, dar nu încetini nicio clipă. El își mișcă buzele în sus și în jos până când a scos un sunet jenant. A început să simtă durere și spasm de ambele părți ale maxilarului, dar când a auzit un geamăt indicând satisfacția lui North, a trebuit brusc să îndure.
A încercat să-și folosească limba pentru a alterna între lins și supt, până când proprietarul părului gri deschis nu a suportat să privească și l-a apucat de cap și l-a ținut în timp ce își împinge șoldurile în cavitatea bucală.
- Ah... da.
Vârful capului rotund și suculent aproape că i-a atins gâtul de mai multe ori, făcându-l pe Blue să se sufoce, lacrimile îi curgeau și fața lui a devenit instantaneu roșie, dar asta era tot o excitare. Jucându-se cu limitele și dorinței lui nerăbdarea lui North a crescut.
Tânărul cu părul blond nu putea decât să-și deschidă gura larg, permițând uriașului penis să se împingă în gura lui cu forță. Blue a fost nevoit să se sincronizeze cu ritmul împingerilor. Picioarele musculoase îi tremurau periodic, la fel ca penisul fierbinte care se zvâcnea în cavitatea gurii înghesuite. Iar vârful capului era împins cât mai adânc în gât până când rezistența i-a fost epuizată.
North îi ținea capul în timp ce își elibera dorința în interiorul cavitații bucale extrem de fierbinți care îi susține și ajută spasmul penisului. Tot sucul de dragoste a ieșit până la ultima picătură înainte de a fi retras încetul cu încetul și lichidul alb tulbure care se revărsase înăuntru îi mânji fața frumoasă și bărbia rotunjită.
- Uhu...
Persoana care a început prima a ajuns să fie zdrobită și tuși din greu deoarece avea senzația că se sufocă. El a tușit până când fața i s-a înroșit și s-a ghemuit în fața picioarelor musculoase.
Situația actuală este acum diferită față de cea a persoanei care a intrat să ceară rambursarea datoriilor. Dar asta l-a făcut pe North să simtă că îi place și mai mult. Îi place să vadă persoana din fața lui într-o asemenea stare. Îi place că fața lui frumoasă este plină de pete de dragoste.
Ochii lui ageri și întunecați scânteiau brusc de satisfacție. North se aplecă și apucă vârful rotunjit al bărbiei, întorcându-l să se uite din nou în ochi lui.
- Îmi plac oamenii care sunt sinceri și nu mă mușcă mai târziu.
„...”
- Ține minte, peste o lună trebuie să-mi urmezi toate ordinele.
O propunere frauduloasă a fost acceptată cu condiții care nu au putut fi îndeplinite. Este dificil în opinia lui Blue așa că a dat repede din cap și a acceptat oportunitatea care i s-a oferit în schimbul dobânzi care nu a fost plătită. El urma să primească o perioadă de grație mai lungă pentru a rambursa datoria. Dacă nu vrea să-l lase pe cămătar să vină să pună mâna pe proprietatea pe care tatăl său a ipotecat-o. Blue nu avea altă opțiune.
Starea de spirit a lui North era vizibil mai bună. El crede că va exista cineva cu care să se distreze în fiecare zi pentru a scăpa de plictiseala. Nașul împrumuturilor a întins apoi mâna și a luat o țigară și a aprins-o în birou, fără să-i pese de miros sau ce gândea cealaltă persoană înainte de a-și lăsa ochii în jos pentru al privi pe tânărul care încă își ținea faţa lipită de picioarele lui puternice ca un gest de supunere. North știu dintr-o privire că acesta nu era un copil nevinovat când vine vorba de lucrurile în pat.
„Ceva interesant este în privirea ta. Cine ar fi prost să nu profite de asta?”
Aproape cinci rai de teren privat se află în posesia proprietarului care era cunoscut ca fiind influent și cu mulți bani. Domeniul este clar împărțită în zone, cu o casă mare în mijloc ocupând o mare bucată de teren. În partea stângă este o piscină interioară care are o lungime de zece metri în cealaltă parte este o grădină în stil japonez cu zone umbroase și izvoare termale de parcă ar fi aduse din țara natală. Puțin mai departe despărțit doar de un gard mic se află căruțe pentru subordonați. Cea mai apropiată căsuța este cea a lui Sanit și a bătrânei menajerei șefă care îl slujește de când părinții lui erau încă aici iar puțin mai departe sunt căsuțele subordonaților generali.
De obicei sunt servitoare care așteaptă să preia comenzi și să mențină ordinea în casa mare fără greșeală. Dar din moment ce erau noi locuitori, North ordonase tuturor slujnicelor să nu intre în casa dacă el nu le cheamă. Toate îndatoririle i-au fost date micuțului datornic. Asta era considerată una dintre plăcerile de care North dorea să se bucure.
- Du-te, pune documentele acolo și pune-le într-un dosar.
- Bine.
Ei se aflau în interiorul unui birou spațios, cu multe rafturi pentru documente. Blue a primit noi comenzi după ce a fost târât și a stat inactiv timp de aproape o oră. El nu este interesat care e documentul din mână lui, dar Blue știe că, dacă vrea să rămână aici nu ar trebui să facă probleme și el știe ce lucruri trebuie să facă și ce nu.
Cel care a dat ordinul a pus jos stiloul din mână. Nu mai citește documente sau contracte care așteaptă să fie semnate și nici conturile de venit săptămânal. El se ridică de pe scaun, a făcut un pas înainte și a rămas în spatele lui Blue.
- Ah!
Proprietarul chipului frumos care era hotărât să facă treaba conform comenzilor, el sorta documentele în seturi și le pune în dosare, a tresărit când palma groasă s-a sprijinit pe pieptul pe jumătate gol, dar el nu se opri aici. North l-a mângâiat bucurându-se de pielea netedă, bine întreținută. Înainte de a-și strecura cealaltă mână sub cămaşa albă şi de a-i mângâia rotunjimea feselor.
Blue și-a strâns buzele strâns, neștiind dacă să se ferească din față sau din spate.
După ce a acceptat oferta lui North, cămașă mare albă este singurul lucru care îi este permis să poarte. Dar acea cămașă nu pare să ajute să ascundă ce este dedesubt pentru că materialul este ușor de poți vedea prin el. Lungime cămăși îi acoperă doar fesele rotunde. Picioare zvelte sunt goale pentru că cel care dă ordine crede că e mai bine așa.
Acesta este motivul pentru care North a trebuit să interzică tuturor femeilor de serviciu să intre în casă.
El a dat acest ordin doar pentru că vrea să se bucure de acele fese rotunde care tremurau în timp ce se mișcă prin casă. North a pus deoparte documentul din mână lui Blue apoi a tras corpul zvelt spre sine și a apăsat un sărut fără avertisment. Greutatea lui îi zdrobi buzele tremurătoare în timp ce își folosea brațele puternice pentru a îmbrățișa corpul din faţa lui. Văzând că persoana din brațe a stat nemișcată, el și-a sporit agresivitatea introducând o limbă fierbinte în gura moale pentru a mătura gustul dulce. Iar acesta este un truc pentru a atrage pe cineva în transă.
Chiar dacă nu este încă mulțumit, North și-a întredeschis buzele și saliva ia curs din colțul gurii. El și-a mișcat mâna în centrul corpului. Şocul îl făcu pe Blue să tremure din nou.
- Este sărutul atât de greu?
- ... Da, khun North.
- De ce m-ai strigat? Continuă să pui documentele la locul lor. Dacă nu le termini, vei fi pedepsit.
Când a auzit porunca din nou persoana care a fost agresată s-a întors în grabă pentru a-și continua munca care ia rămas de făcut. Blue încercă să își stăpânească tremurul mâinilor chiar dacă corpul îi tremura din cauza actului lasciv de acum o clipă. El a simțit cum carnea din mijlocul corpului se legăna în aer și încerca să ignore buzele malefice care îi apăsa un sărut pe spate, dar literele care apăreau pe document au devenit neclare până la punctul de a nu se mai putea concentra.
- Ah... da.
Doar auzind gemetele blânde venite din corpul zvelt, starea de spirit a lui North s-a îmbunătățit mult. Fără a renunța niciodată la acțiunea sa haotică, i-a tras agresiv gulerul cămășii la spate, expunându-i partea din spate a gâtului alb și neted pentru a-și scufunda dinții ascuțiți. Lăsând în urmă semne roșii de la aproape toți dinții săi. North a inhalat mirosul parfumului amestecat cu mirosul unic al corpului. Asta îl face să se scufunde în transă și să nu își poată lua mâinile de pe persoana din fața lui.
Blue nu putea decât să stea pe loc. Nu a dat semne de rezistență pentru că el însuși a fost fermecat de atingerea care i-a dat-o celălalt și a închis ochii, nefiind atent la ce document ținea în mână înainte să simtă ceva care îi înghiontește fesele.
- Um... khun North... uh.
- Numindu-mă așa. Vrei un X?
- Vorbești fără să te uitați... ah... uită-te la tine. Dacă nu vreți să te înțep nu ai fi așa, nu? De data aceasta, Blue nu avea cum să refuze și trebuie să accepte iar răspunsul lui a fost uniform. El și-a arcuit fesele pentru a se freca în mod deliberat de ceea ce este în spatele său ca răspuns, cauzând un râs bun celui din spate.
De data aceasta, ochii aceia ageri au avut mai multă sclipire. La început North, a crezut că cealaltă persoană era dispusă să se comporte ca o persoană docilă și blândă de care s-ar putea plictisi. Dar când a văzut tacticile de răspuns ale lui Blue, îl face mai impresionat și mai mulțumit, făcându-l demn de a fi un usurator informal încălcându-și propriile reguli. North crede că nimic în lumea asta nu este gratis mai ales în domeniul lui unde trebuie să ai ceva la schimb. Dacă nu vrei să faci asta, atunci retrage-te din industrie și devin-o un sfânt.
- Asta este... impresionant.
- Hee, când va începe? Aștept să se înrăutățească.
- Ah, cel din spate nu s-a plâns. De asemenea, se apleacă pentru a-i strânge blând lobul urechii sporindu-i entuziasmul. Blue nu s-a oprit aici și a vorbit seducător cu cealaltă persoană pentru a face primul pas și a ridicat un picior și îl așeză pe masa pentru a deschide calea.
Bărbatul cu cămașa sa ridicat în timp ce i se schimba postura, dezvăluind o siluetă rotunjită. Natura crudă din corpul lui țipa că nu avea cum să lase pe cineva care făcea o asemenea față seducătoare iar North nu avea nicio intenție să se rețină.
Persoana care se oferise să schimbe o sumă mică de banii a fost prinsă și predată la timp. Proprietarul părului gri deschis a măturat documentele cu nepăsare de pe masă și le-a împrăștiat pe podeaua camerei fără să fie atent cât de importante sunt. El a ridica persoana din fața lui și l-a așezat cu picioarele atârnând mângâindu-le cu mâinile în timp ce apăsă un sărut pe gâtul zvelt care îl ispitise de multe zile. Limba fierbinte se mișcă în sus și în jos de-a lungul mărului lui Adam, făcându-l pe proprietarul corpului să nu îndrăznească să înghită, simțind o căldură arzătoare în corp, făcându-l mai fierbinte și mai plin de dorință de a avea mai mult decât o atingere în afara corpului.
Fața lui frumoasă se ridică și scoase un geamăt lung fără să-și dea seama. Strângându-și degetele de la picioare și simțind cum secțiunea mediană a corpului a început să-l doară din cauza mângâierii vicioase. Doi nasturi de la cămașă erau desfăcuți larg pentru a putea fi introdusă o palmă groasă care ia mângâiat sânul moale și neted.
- Ah!
În timp ce era hipnotizat de mângâieri, degetele s-au mișcat brusc în sus și au zdrobit puternic sfârcurile. Acest lucru a făcut ca firele se păr moi de pe tot corpul să se ridice imediat. Blue și-a strâns din greșeală ambele picioare și și-a arcuit pieptul în sus. Acesta din urmă a devenit o modalitate de distracție pentru omul care tachinează corpul altcuiva.
Atunci mi-am dat seama că pe corp era doar o singură piesă de îmbrăcăminte care poate fi îndepărtată oricând. În ceea ce privește persoana din fața mea era încă îmbrăcată ca jucător de cricket. Un costum îngrijit este împotriva profesiei și afacerii tale. Blue a încercat să deschidă ochii și să privească, ridicând mâna să-i apuce îmbrăcămintea și trăgând ușor. Este o cerere de cooperare. Rechinul informal i-a zâmbit dar se mișcă, lăsându-și costumul de șase cifre să cadă pe podeaua camerei, înainte de a-și ridica fața pentru a întâlni ochii umezi.
Era ca și cum o forță ne trăgea pe noi doi împreună. North, cu un mârâit scăzut, neanunțat, apucă trupul zvelt și îl ținu de talie. Se auzi un țipăt în timp ce își ridica brațele pentru a le înfășura strâns în jurul gâtului. North se apropie de canapeaua din mijlocul camerei și se așeză.
- Scoate-l.
„...”
- Dacă nu vrei să-ți folosești gura din nou, folosește-ți mica gaură. Dar fă-o singur.
Doar o privire și știe gândurile care îi trec prin minte. Blue se teme că istoria se va repeta pentru că fiecare poftă s-a terminat doar folosindu-și gura. Chiar dacă Blue știa că propriul său corp are nevoie de sex pentru a se împlini, mai ales cu cineva care se joacă cu corpul lui. A fost ca și cum ar aștepta ca el să-și piardă răbdarea înainte de a vorbi.
Pe chipul lui frumos apăru un mic zâmbet. Blue nu și-a răspuns singur, ce cale alege. Dar s-a ridicat din poală și s-a așezat în genunchi între picioare, aplecându-și fața aproape de pantaloni până când a simțit mirosul slab al produselor sexuale care ieșeau și îi loveau nasul. Asta arată cât de bine proprietarul acelui gigant are grijă de igiena sa, dar scopul nu este doar acesta. Blue și-a folosit dinții ascuțiți pentru a desprinde nasturi, înainte de a trage fermoarul puțin câte puțin.
Sunetul moale al fermoarului a răsunat în percepția auditivă. North s-a uitat în jos și a văzut un cap cu păr blond auriu clătinându-se aproape de picioare. Cu cât vedea asta mai mult cu atât reținerea a fost mai redusă, provocând zvâcnirea penisului care se umfla treptat și se extindea în dimensiune. North gemu umil. Mulțumit, întinse mâna și trase o șuviță de păr blond-auriu pentru a-l face pe celălalt să se uite în sus. Drept urmare Blue a trebuit să-și sprijine bărbia pe bărbăția sa.
- Ști să te joci?
- Dacă te plictisești de mine, e păcat.
Buzele mici răspund la întrebare. Dar mișcarea deliberată a gurii îi făcu penisul să devină mai tare și gata de atac.
Răspunsul primit a fost destul de satisfăcător. O palmă groasă eliberă părul blond, se rezemă de spătarul canapelei și lasă persoana îngenuncheată să se joace și să se distreaze așa cum vrea.
Blue nu a ezitat și i-a scos repede pantalonii lungi dezvăluindu-i picioarele pline de mușchi care erau rezultatul anilor de exerciții consecvente. Așa că din greșeală a scos limba și involuntar și-a lins buzele. Înainte de a-și pune accentul pe lenjerie de corp de culoare închisă. Ultima barieră fizică a fost îndepărtată cu ajutorul proprietarului.
Uriașa bucată de carne trebuie să se fi simțit incomod multă vreme pentru că a ieșit în grabă în afară la câțiva milimetri de fața frumoasă. Blue putea să-i vadă adevărata dimensiune cu ochii complet conștienți până când își înghiți din nou saliva accidental. E mare, dar eu nu mă dau bătut ușor.
Blue se mișcă în sus, încălecând poală puternică ca întotdeauna și simțind căldura care radia din acel penis care se împingea pentru a găsi o intrare.
Soldurile i s-au mișcă în mod deliberat pentru a se freca ușor de acel uriaș. E ca și cum ai tachina un ax mare. Blue se aplecă să-i descheie cămașa încet. Ochii i s-au mărit după ce a văzut că avea un tatuaj pe partea stângă a pieptului.
- Un tatuaj cu o flacără? Vocea lui Blue i-a atras atenția și Nort s-a uitat pentru a vedea ce îi atrage atenția lui Blue. Este un tatuaj cu o flacără neagră în degrade, dar culoare pornește de la deschis la închis. Era făcută de un artist tatuator foarte renumit de care toată lumea este interesată. Este un tatuaj simplu. Dar are multe semnificații, indicând un pericol care nu ar trebui abordat. Dacă nu ești atent, corpul tău poate fi mistuit de foc și vei pierde totul.
North credea că asta se potrivește cu o mulțime de ocupații. Dacă ar fi făcut o singură greșeală, fiecare influență și bogăție din mâna lui ar fi distruse.
- Hm, o flacără.
- Uite... ți se potrivește bine. Periculoasă, dar fierbinte.
- Asta înseamnă că vrei să dovedești dacă este adevărat sau nu?
- Cum îți place.
North a zâmbit fericit la răspunsul genial, un tact care l-a făcut pe North să știe că Blue nu era un copil nevinovat care trebuia prețuit sau tratat bine. Deși pare un copil mic care nu a fost niciodată cu oameni periculoși. Așa că North a ridicat mâna și a lovit fundul rotunjit. Este un compliment și un semn pentru a se mișca spre uriașul care se întinde spre el.
O față frumoasă se apropie în timp ce își scoate limba și lingeți în jurul urechii. Respirația lui fierbinte, a făcut ca dorința crudă din corpul lui să se aprindă în timp ce își folosea palma pentru a mângâia pieptul în jurul zonei în care se afla tatuajul. Asta l-a făcut pe proprietarul corpului musculos să geamă de plăcere, în timp ce strângea obsesiv pielea netedă care a devenit roșie.
North l-a prins de talie și l-a forțat să se ridice puțin. Blue a strâns gelul lubrifiind bărbăția până când s-a udat. North a apăsa încet corpul zvelt pentru a-l înghiți puțin câte puțin.
Căldura era primul lucru pe care North îl putea simți în mod clar, gaura caldă, înconjurându-i bărbăția până la punctul de a înnebuni. Cu cât se mișca mai mult, cu atât îl apăsă mai mult în jos. Dar răbdarea lui era ca și cum ar fi o bombă cu ceas.
- Uh... ahh...
- Pot să îți cer o favoare.
- Dar... ah!
Blue admite că el a fost cel care a făcut cererea. Dar a scos un strigăt pierdut când cealaltă parte își înfige șoldurile în el dintr-o dată. O furnicătură s-a răspândit în tot corpul, era atât de puternic încât a trebuit să-și muște buza cu putere înainte de a începe ceva.
Cioc... cioc...
- Khun, am o problemă urgentă să vă informez.
De îndată ce s-a auzit o bătaie în ușă și un strigăt de la cineva din afară, pasajul moale a strâns carnea dinăuntru mai tare din cauza șocului, făcându-l pe North să-și strângă maxilarul și să-i strângă fesele netede cu toată puterea înainte de a ridica ochii și de a-și dezvălui viclenia.
- Continuă să te miști, nu ți-am spus să te oprești.
- Dar oamenii tăi...
- Nuea este o persoană inteligentă care știe ce să facă. Nu este că și cum nu m-ar mai fi văzut în asemenea ipostaze.
„...”
- Nu este incitant? spuse North care stătea încă în aceeași postură dar i-a spus să continue, înainte de a-și ridica un zâmbet în colțul gurii.
Blue și-a ascuns în grabă fața roșie întorcându-se în cealaltă parte și continuând să-și miște șoldurile.
Pentru unii oameni, sexul poate fi ceea ce îți dorești în pat și este ceva foarte privat și nu este dezvăluit publicului, dar Blue nu este atât de strict cu nicio idee. În plus, ocupația sa era de a întâmpina oameni pe un vas de croazieră transcontinental deci el a avut de-a face cu mulți străini. Blue este deschis la minte și nu se simte chiar atât de timid. Cel puțin persoana lângă care stă este șeful lui. Probabil că niciun subordonat nu ar îndrăzni să-și riște propria viață bârfind despre șeful tău.
Talia subțire se mișcă continuu într-un ritm care nu este foarte rapid. Dar, de asemenea, te face să te simți inconfortabil și entuziasmat.
North a dat voie subordonatului său apropiat să intre. Tânărul cu pielea albă a fost ușor surprins de imaginea din fața lui dar a lăsat repede capul în jos și s-a comportat de parcă nu i-ar păsa, de parcă și-ar fi cunoscut meseria.
- Vorbește.
- Oamenii noștri l-au capturat pe subalternul lui Nam Ping. Ce ar trebui să facem în continuare?
- Este dispus să spună ceva?
- Uh...ah.
- Nu... uh... A spus că preferă să moară decât să se vândă, așa că am lăsat pe cineva să-l ia în custodie și să-l ducă la depozit.
Nuea s-a străduit din greu să mențină o expresie neutră. Dar văzând proprietarului părului blond legănându-se pe corpul stăpânului său și auzind sunetul gemetelor din când în când care se amesteca cu sunetul trupurilor care se plesneau unul pe altul într-un ritm care nu era prea puternic dar l-a făcut pe Nuea să-și strângă maxilarul până nu știi dacă ceea ce spune îi va ajunge la urechile lui North sau nu.
- Ah... mai multă forţă.
- Da, khun North, ah.
Cererea lui North a fost acceptată fără ezitare. North l-a apucat de talia îngustă și l-a forțat să se miște pe lungimea penisului, frecându-se și strângând fiecare parte a puli de la bază până la vârf.
Blue a uitat complet că mai erau și alți oameni în birou. Așa că a deschis gura și scoase gemete care alternau cu strigăte răgușite a numelui creditorului. Corpul lui s-a mișcat în sus și în jos creând un sunet puternic al cărnii în timp ce se lovea de celălalt. Capul rotunjit și roșu a alunecat adânc înăuntru, atingând și frecându-se de punctul sensibil de mai multe ori, făcându-l pe Blue să se încordeze și să tremure. Blue și-a înfipte unghile în umeri mari.
North a ajutat la ținerea trupului zvelt care dansa deasupra lui. În timp ce se simțea la fel de excitat el îl trage pe proprietarul părului blond să se aplece mai aproape de piept. Dezvăluind celor care stăteau pe partea opusă acea gaură mică. Era atât de strânsă pe pula lui mare încât nu mai era loc.
Corpul lui zvelt se mișca energic înăuntru și afară aproape fără oprire. Blue și-a apăsat fața pe partea care avea un tatuaj cu flacără de parcă ar fi vrut căldură de la el, dar ceea ce a primit în schimb a fost o lovitură puternică de la proprietarul corpului. North își strânse maxilarul când simțea că îl doare bărbăția. Este aproape insuportabil dar contraatacul a fost atât de puternic încât cealaltă persoană a gemut și a țipat în toată camera. Vârful capului rotunjit îi lovește stomacul. Micuțul s-a strâns, a deschis gura, dar nu a putut rosti un cuvânt.
Experiențele sale sexuale anterioare de pe vasul de croazieră au fost aproape nimic în comparație cu cele cu North. Nu doar împingea tare, cunoștea ritmul, mergând din ce în ce mai tare și mai ușor, astfel încât fiorul a crescut treptat în abdomen iar lacrimile clare i-au curs peste obraji.
- Ah... trimite-l lui Nini... ah... lasă-l să fie folosit ca țintă de antrenament.
- Da, khun.
- Ia documentele de pe masă... Ah, cu forță.
- Da, o să am grijă de asta.
Persoana care părea să fi devenit redundantă în birou se grăbi să iasă imediat ce i se spuse ce are de făcut. Înainte de a coborî le-a ordonat colegilor săi care stăteau de pază în fața casei să nu intre sau să-l deranjeze pe șeful său.
Corpul zvelt se încorda și se zvâcni periodic sărind de-a lungul penisului din cauza forței. North l-a ținut strâns dar împingerile au devenit mai puternice și mai rapide. Intrarea s-a lărgit și s-a strâns în jurul penisului reducându-i rezistența până când s-a rupt.
Blue gâfâia și tremura. Este ca un pui de pasăre care cade în apă. Înainte să scoată un țipăt puternic pătându-i burta musculară.
Pe măsură ce penisul își eliberează dorințele în canalul iubirii acesta strânge strâns carnea care se zvâcnește în interior până când uriașul s-a mai trântit de câteva ori cu toată puterea și a renunțat la reținere, material seminal alb tulbure, stropind interiorul cavității înghesuite până când a fost plin.
- Uh...ahh....
Blue gemu adânc în gât la fiorul primit. El a simțit căldura care se răspândi în abdomenul lui inferior. Era ca o femeie care și-a pierdut orice putere. North a căzut înapoi pe spate iar corpul zvelt se aplecă pe pieptul lat. Mica intrare încă se strângea ușor înainte de a simți că măreția este retrasă din corp. Lichidul din interior s-a amestecat cu gelul lubrifiant și s-a scurs în jos picurând pe podea. Asta a devenit o dovadă bună că lucrarea tocmai fusese finalizată.
North a deschis ochii și s-a uitat la persoana care profitase de ocazie să se odihnească pe pieptul lui. El ridică mâna și i-a mângâiat ușor părul blond auriu. A fost o acțiune pe care nimeni nu o văzuse până acum înainte să se aplece și să-i șoptească la ureche.
- Dacă o să te comporți ca o curvă, nu o să mă plictisesc ușor.
„...”
- Încep să fiu captivat de tine.
Pe lângă faptul că trebuie să aibă grijă de ordinea din casa principală pentru amuzamentul proprietarului Blue mai trebuie și să gătească pentru două persoane chiar dacă bucătarul vine în secret pentru a pune mâncare gătită la frigider. Blue a ales apoi trei sau patru feluri de alimente pentru a le încălzi pe un aragaz pentru a păstra aroma alimentelor mai bine decât în cuptorul cu microunde.
În acest moment, pe lângă faptul că avea o cămașă subțire pe corp, Blue purta și un șorț albastru deschis făcând cămașa subțire să se lipească de corp. Fesele rotunde mișcându-se liber iar asta făcu persoana care tocmai terminase de aprobat cererile de împrumut să fie nevoită să se oprească și să se rezeme de marginea ușii să privească.
- Nu credem că khun North va sta să mă urmărească.
Chiar dacă uriașul nici măcar nu-l salutase încă, Blue și-a dat seama că nu era singur în bucătărie și a vorbit fără măcar să privească înapoi.
- Mi-e foame.
- Așteaptă o clipă. Este aproape gata.
- Vreau să beau lapte.
- Așteaptă... ah!
- Laptele din sânii tăi... nu lapte dintr-o cutie. Picioarele lungi s-au apropiat cât ai clipi de un corp zvelt care a fost întors spre proprietarul casei.
Blue a fost surprins și prins cu garda jos pentru că după ce și-a rostit dorința două palme groase au prins cămașa și a tras de ea până când nasturii au căzut pe podea.
Gura lui North s-a curbat într-un zâmbet, anunțându-l că aceasta era doar o scuză pentru a se hărțui unul pe celălalt. North și-a aplecat fața aproape de sânii mici care aveau o textură bună. El și-a folosit vârful nasului pentru a contura forma frumoasă, ghemuindu-se și jucându-se cu sfârcurile sânilor, făcându-i să se întărească treptat apoi a deschis gura pentru ai acoperi sugându-i pentru a se potrivi cu scuza. Cineva vrea să bea lapte până când proprietarul trupului geme zgomotos și se cutremură din cauza fiorului.
Corpul lui zvelt era lipit cu spatele de blatul din bucătărie. Deci nu era nicio cale de a scăpa. Blue nu putea decât să ridice capul și să scoată un sunet de entuziasm din cauza că sânii lui erau hărțuiți atât de tare. Buzele malefice s-au mișcat să mângâie celălalt sân de parcă i-ar fi teamă că îl va răni iar mână strângea cu forță până când începe să își simtă sfârcul amorțit, umflat și s-a întărit, apoi North își scoase limba pentru a linge creând o senzație care i-a făcut corpul să se încordeze, picioarele i se strângeau pentru că putea simți umezeala din mijlocul corpului său.
- Huh... ahh, destul destul.
- Aproape am terminat.
- Nu... Uf!
Când a văzut că omul care era sub controlul lui s-a încordat și s-a zvâcnit având buzele strânse încât fața îi era distorsionată și plină de poftă de parcă s-ar fi luptat cu răbdarea din corpul lui care era la limită și a vorbit brusc. Fața lui Blue a devenit instantaneu roșie simțindu-se puțin jenat că aproape s-a terminat doar pentru că o altă persoană îi suge sâni.
North a râs de plăcere și nu a ascultat rugămințile care erau pe jumătate gemete. El a deschis gura larg și i-a luat în gură sânul în timp ce îl tachina cu limba și cu dinții. Asta face că fiorul să crească. În timp ce cu degetul arătător trăgea puternic celălalt sfârc alternând cu răsuciri viguroase, stimulând dorința până când proprietarul corpului a gâfâit, lăsând saliva să îi picure din colțurile gurii. Blue își arcui accidental pieptul înainte de a se zvâcni și în cele din urmă se eliberă.
Penisul lui puternic stropește sperma pentru a elibera plăcerea pe care o primește în mijlocul bucătăriei, deși îi atinsese doar sânii. Blue a fost șocat, apucându-se de corpul musculos din fața lui ca o ancoră, în timp ce a lăsat să curgă sucul lipicios al dragostei intre picioare.
- Punctul tău slab.
- Păi...
- Doar ți-am lins un pic sâni și te-ai excitat atât de tare încât te-ai termina. Dacă ling mai mult decât atât... cu siguranță vei fi rămâne fără spermă.
- O să curăț imediat.
„...”
- Aș dori, de asemenea, să știu cum este să rămâi fără spermă. Proprietarul casei și-a schimbat expresia cu una arogantă și sfidătoare.
Vrei să-l învingi pe North foarte bine. Brusc, asta la provocat până sângele ia pompat în tot corpul. El nu s-a mai simțit de mult timp așa. Asta este mai palpitant decât să ai o armă îndreptată spre cap.
Micul datornic și-a recăpătat picioarele și s-a întors încet pentru a înfrunta cealaltă persoană într-o provocare mai mare, dezvăluindu-și trupul gol, șorțului era singurul lucru ce mai avea pe el. Blue se întoarce și își arcuiește fesele în mod deliberat pentru a se freca de mijlocul corpului pentru a trezit carnea din interiorul pantalonilor. Blue și-a frecat fesele până a trezit penisul din somnul său adânc până când a simțit că se înțepenește. Blue se aplecă astfel încât spatele i se arcui până îi poți vedea linia coloanei vertebrale apoi întinse mâna pentru a separa cele două fese astfel încât să poți vedea gaura care plusează.
- Mă tachinezi?
- Deci, ai de gând să mă provoci?
- Hmm.
North nu a făcut decât să-i scape un râs și și-a răsucit cu calm gâtul. Îi place să se joace cu „jucării” care sunt nesăbuite din când în când, dar s-ar putea să se joace accidental cu ele și să le rupă de multe ori. North își desfăcu nasturii pantalonilor care în prezent îl incomodează și îi scutură până cad pe podea înainte de a-și lua ambele mâini de pe fundul rotund și de a-și lua în mână bucata imensă de carne care a fost introdusă în gaură dintr-o dată, până a ajuns la bazei. Asta a făcut ca persoana cu gura inteligentă să geamă tare până când lacrimile i-au ieși din ochii imediat.
Interiorul canalului a fost imediat inconfortabil și strâns. Simțind forța de zvâcnire a penisului care se umfla și mai mult pe măsură ce era strâns de pereți moi care îl înconjoară îl fac să-i tremure picioarele. Blue a trebuie să apuce rapid de marginea blatului pentru a se ține.
Persoana care stătea în spatele lui a gemul încet în gât, cu pasiune. El a întins mâna și a tras o șuviță de păr blond auriu până când fața i s-a ridicat în sus, făcându-i partea superioară a corpului să se arcuiască și mai mult pentru a se îndesa și mai adânc decât de obicei apoi începu să se miște fără ezitare. Blue s-a relaxat pentru a se putea potrivi cu miscarea șoldurilor groase care se trânteau în gaura lui sexuală, creând emoție până când a trebuit să geamă și să țipe deoarece capul roșu și fierbinte al penisului său atinge și lovește fiecare zonă a peretelui moale. Asta face ca corpul zvelt să tresare din când în când.
Micul datornic era clar în dezavantajat. El putea doar să-și deschidă gura și să o țină deschisă, lăsând să iasă fiorul din trup care îi făcea gâtul să se strângă fără să scoată niciun sunet. Blue a țipat când a simțit că excitarea îi creștea în tot corpul. Doar atingerea unei palme mari pe fesele sale rotunde l-a făcut să se simtă entuziasmat. Era atât de nervos încât încă nu aveam timp să fac nimic.
- Uh...ah.
- Îți place când sunt atât de puternic.
- Nu... ah! Oh, oh, nu, chiar dacă în trecut a avut destulă experiență sexuală Blue nu a știut niciodată care sunt propriile lui gusturi până când nu l-a întâlnit pe acest cămătar care i-a oferit o distracție fără precedent și asta l-a învățat ce este sexul real.
Nici măcar nu a apucat să își termine fraza că palma groasă se trânti cu forță pe fesele rotunde, făcând ca persoana nebănuită să scoată un țipăt. În interiorul canalului, penisul care era strâns se mișcă în ritmuri palpitante, intense, până simți furnicături pe tot corpul în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.
Blue a simțit că plutește în rai, deși simțea durere, dar fără să-și dea seama a început să-i placă încetul cu încetul.
North și-a eliberat mâna din părul blond pentru a prinde șorțul și al trage în lateral în timp ce își mișca corpul înăuntru și afară. Era atât de rapid ca și cum proprietarul casei călărea un cal frumos cu mare intensitate. North își trânti toată puterea în gaura îngustă până capul penisului său atingea punctul sensibil din interior. După un timp, și-a schimbat unghiul apoi se retrase pentru a se putea introduce mai adânc decât înainte.
Blue simțiți durere și amorțeala la intrarea din spate. Trupul lui zvelt gâfâia puternic și tremura de forța nemiloasă.
North își inhibă gemetele dar își adună toată puterea pe care o are în talie încât persoana de sub el a trebuit să scuture din cap și să strige cu o voce înăbușită pentru a elibera fiorul.
Picioarele îi erau atât de slabe încât a trebuit să se țină de blatul din fața sa cât se poate de strâns înainte ca să explodeze. Sperma albă, țâșnii într-un jet care nu a putut fi oprit.
- Uh...ah!
- Uh...
Respirația usuratorului nu a fost diferită corpul îi era îmbibat de transpirație deși temperatura era destul de răcoroasă din cauza aparatului de aer condiționat. North și-a coborât privirea spre punctul de conectare și a mormăit încet, de satisfacție la vederea desfrânată din fața lui.
North își mișcă mâinile pentru a prinde talia celui care se încorda și își elibera plăcerile în timp ce corpul lui se contractă atât de tare încât îi este greu să se miște dar soldurile lui încearcă să îl lovească rapid.
Zgomotul cărni lovind fesele celui din fața a fost jenant dar până la urmă North a ajunge la destinație. Palma mare îi strânse mai tare talia, formând un semn în timp ce penisul lui elibera lichidul plăceri în gaura mică.
Spasmele din părțile sensibile l-au ușurat treptat pe Nord, apoi sa retras din punctul de conectare. Acest lucru face ca apa iubirii să devină tulbure și să se scurgă pe picioarele celui care a rămas fără putere și a căzu la pământ gâfâind greu. Picioarele lui subțiri tremurau și refuzau să se oprească.
North se simțea întinerit și împrospătat de parcă ar fi primit un tonic bun. El se mișcă și se opri în fața micuțului datornic până au rămas mai puțin de cinci centimetri.
- Privește în sus.
- Ah.
- Curăță-l.
Nu era nevoie să explice prea mult această propoziție. Blue doar a ridicat privirea și s-a izbit brusc de vârful bucății mari de carne care... era ușor înmuiată, indicând ce dorea.
Proprietarul chipului frumos era acum complet distrus și mototolit ca o bucată ieftină de pânză. El s-a zvârcolit violent și nu a spus nimic. În schimb, el a răspuns la acel ordin ascultându-si stăpânul, așa cum fusese convenit în schimbul unei sume mari de bani.
Lui Blue îi plăcea și era încântat de sexul lui North. Silueta zveltă se întoarse şi se așeză în genunchi apoi își folosește vârful nasului pentru a împinge tachinat capul roșu care se mișca înainte și înapoi din cauza forței de gravitației. Mirosul slab al produselor sexuale amestecat cu parfumul spermei a stimulat pofta din corpul său care a început să ardă din nou.
O limbă mică s-a extins încet și a lins lichidul lipicios de pe capul rotunjit încetul cu încetul, de parcă ar fi gustat o înghețată delicioasă până acel penis a început să tremure. Ochii mici strălucea puternic în timp ce deschidea larg gura, înghițind puțin câte puțin în timp ce suge și linge de-a lungul penisului.
Blue și-a folosit buzele pentru a mângâia aceea lungimea până când a fost sigur că nu mai erau pete se spermă și au fost doar pete de salivă limpede. Așa că el a scos-o încet din gură dar s-a dovedit că carnea care ar fi trebuit să se înmoaie cu timpul era încă erectă.
- Cred că ar trebui să mănânci puțin mai târziu astăzi.
- Mai trebuie să mănânc?
- He, he atunci trebuie să mă umpli mai mult. Din moment ce cealaltă persoană nu avea niciun fel de reținere recuperatorul de lungă durată nu a respins oferta partenerului său sexual.
North își apucă propriul penis și îl freacă de fața frumoasă până a fost plină de propria salivă.
North își mișca mâna în jos pentru a prinde părul blond dezordonat și l-a tras pe stăpânul trupului în sus chiar dacă picioarele lui încă îi tremurau ușor înainte de a fi târât și izbit de marginea mesei.
Ochii lui ageri se fixase spre masă, anunțându-i ce vrea. Acest lucru l-a făcut pe micuțul datornic care mai înainte promisese că se supune oricărei porunci să se aplece încet să se întindă pe spate, el își depărtează ambele picioare și își ridică tălpile să le așeze pe masă. Nu este nevoie să fie jenat ca o tânără care tocmai a intrat în pubertate.
Gaura plisată este încă larg deschise făcându-l pe cel care privește să simtă că este invitat să se introducă înapoi. Blue simți din nou căldura lui North care îi ținea ambele picioare, în timp ce lupta împotriva strângerii din interiorul canalului. Golul de acum o clipă aproape că se revărsase.
North nu a așteptat ca miezul lui să protesteze și și-a început imediat mișcările, lovind atât de tare încât corpul celui de pe masă se mișcă violent în timp ce simți strângere în abdomenul său inferior. Fiorul a fost trezit în timp ce talia groasă galopă fără să se rețină, Capul roșu lovindu-se de peretele moale al găurii până când toate firele de păr i se ridica din cauza fiorului.
Blue nu puteau decât să stea întins că celălalt să își elibereze emoțiile în corpul său iar puterea poftei nu trebuia suprimată și ascunsă. Trupul lui zvelt s-a zguduit sub forță împingeri nebune. Zgomotul cărnii lovindu-se unul împotriva celuilalt era puternic, amestecat cu gemete lungi care nu se auzeau.
Blue țipă pentru a-și elibera plăcerea, cu saliva picurându-i din colțurile gurii. El întinse mâna și își apucă ambii genunchi pentru a se ține, deschizând drumul omului nebun din fața lui, care s-a introdus cât de adânc a vrut.
Masa unde ar fi trebuit să fie cina pentru cei doi tineri, era acum un câmp de luptă pentru sex intens.
Pete de lichid alb, lipicios apar răspândite prin toată casa.
Era prima dată când North simțea că folosește spațiul din casa sa la potențial maxim.
(„În acest timp, are și șefu zile de vacanță cu el? Hee hee.”)
Este unul dintre oamenii care îndrăznește să-l tachineze cu cuvinte sarcastice. Puțini oameni care fac acest lucru nu vor fi vizați de rechin. Unul dintre ei este cel mai bun prieten din gașca, Nini. Tânărul a ridicat telefonul și l-a sunat după ce a primit o jucărie nouă care i-a fost livrată în fața casei, așa a ajuns să știe ce se întâmplă cu prietenul lui care în acest timp cu greu își părăsea regatul. Asta face persoana de la celălalt capăt al firului să se uite la cel care l-a făcut să stea acasă, nevrând să plece, și un zâmbet i-a curbat buzele.
- Renunță la obiceiul tău de a-mi amenința subalternii cu arme.
(„Chiar dacă i-am amenințat, tot nu au spus nimic. Cum crești oamenii care să fie atât de ascultători?”)
- Nu îi pun în pat ca tine.
(„Uau, asta doare, tată.)
- Care este concluzia? Probabil că nu m-ai sunat doar ca să mă tachinezi. Un tânăr cu părul gri stătea cu picioarele încrucișate pe canapea, stând și vorbind la telefon confortabil și nu se grăbește. Chiar dacă Blue stătea și număra un teanc gros de bani pe podea, iar cel mai apropiat subaltern al lui, Nuea, stătea acolo, așteptând să vorbească și lucra. Amândoi știau ce să facă, așa că și-au ținut gura și și-a acoperit urechile de parcă nu ar fi fost conștienți de conversație.
(„Ultima dată când ne-am întâlnit, păreai încordat, așa că eram îngrijorat.)
- Nu e nimic.
(„Viața este doar asta. Nu trebuie să continui să te stresezi sau să îți aglomerezi creierul. Dacă ești cu adevărat stresat, du-te și găsește un loc în care să te eliberezi. Uf... dacă spun asta mai bine ai merge la tânărul care te așteaptă.)
Era sigur că prietenul său apropiat nu stă într-un loc de divertisment. După ultima lor întâlniri, nu a fost nimic altceva deranjant în afară de motivul că era aproape de aniversarea morții tatălui și a mamei sale. Nini aruncă o privire în lateral în afara ferestrei biroului, unde stătea în picioare un tânăr în uniformă kaki. El a așteptat această întâlnire așa că și-a părăsit imediat prietenul și a închis telefonul fără să asculte dacă cealaltă persoană mai avea ceva de discutat.
North clătină din cap la comportamentul celui mai bun prieten al său, dar simți îngrijorarea tuturor. Probabil că Nini din această cauză a sunat și a întrebat. North își muta privirea spre persoana care îi susținea stresul din aceste zile.
- Este complet.
- Hm....Nuea, du-te să duci banii și apoi o să vorbim.
- Da, șefu.
Nuea a primit punga de bani pe care Blue îi numărase și a mers să îi pună în seif unde erau o mulțime de bani. Ca urmare, au rămas doar două persoane în birou. Blue își strânse buzele șovăind înainte de a lua o decizie. El se târî în genunchi pentru a se așeza între picioarele lui North și își îngroapă fața drăguță în gambele lui musculoase.
- Care-i treaba?
- Aș vrea să îți cer o favoare.
- I-a spune.
- Eu... pot să-l sun pe tatăl tău? Mă tem că tatăl meu este îngrijorat că am lipsit atât de multe zile.
Blue tocmai se întorsese dintr-o călătorie cu vasul de croazieră pe care lucra și care a durat aproape jumătate de an. Tatăl său cunoștea bine felul lui de a lucra iar după o astfel de călătorie trebuia să-și ia măcar trei-patru luni libere, iar în ziua aceea a plecat grăbit din casă, fără a spune nimic. Dar au trecut câteva zile și i-a fost teamă că tatăl său va fi îngrijorat.
De fapt, în această casă nu există nicio regulă care să interzică folosirea telefoanelor. Dar North a considerat necesar să confiște telefonul micului datornic care tocmai a venit să locuiască aici, pentru a preveni scurgerea de informații sau infiltrarea persoanelor care intenționează să îi facă rău.
- Nimic nu este gratuit în această lume.
- Ce vrei?
- Ce crezi că vreau în schimb? Întrebă usuratorul din afara sistemului, chiar dacă dobânda este stabilită conform legii și nu este mai mare decât rata, devine o persoană fără inimă ca toți ceilalți. Dar North este un om de afaceri care își dorește cel mai mult profit, așa că ia cerut unei alte persoane să vină cu propria sa ofertă.
Pentru a fi sincer, Blue nu avea aproape nimic din ceea ce cealaltă parte și-ar fi dorit sau din ce poseda dar s-a gândit un timp la schimb și a decis că corpul lui este singurul lucru care îl are la schimb și îl va folosi pentru ai oferi fericire celuilalt. Blue s-a ridicat apoi s-a așezat pe poala lui North și își folosi ambele brațe pentru a le înfășura în jurul gâtului apoi se aplecă cu fața în jos și își folosi vârful nasului pentru a mângâia ușor gâtul lui North. Încet, entuziasmul i s-a agitat în abdomen de parcă ar fi fost un vârtej.
Blue se mișcă în jos, apoi a apăsat un sărut tachinator pe mărul lui Adam, dar nu a îndrăznit să fie mai puternic pentru a lăsa un semn. O persoană ca North nu i-ar plăcea astfel de lucruri, așa că ar fi mai bine să nu o facă. Ambele palme i-au mângâiat tot corpul înainte de a se opri la nasturii cămășii care îi desfăcu cu pricepere și într-o clipă a scos la iveală un corp musculos și tatuajul de foc care exprimă foarte bine identitatea proprietarului.
- Daca e asta... este suficient?
- Asta e inteligent.
Persoana care era arestată era încă dezbrăcată în același loc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Erau doar ochii strălucitori, plini de dorință și de schimbare și apoi a deschis gura lin.
Proprietarul părului blond auriu, coborî treptat să îngenuncheze pe podeau, și-a strâns buzele și a sărutat zona tatuată, apoi cu vârful limbii înconjura tatuajul până când a fost ud cu salivă în timp ce ambele mâini se frecau și frământau sfârcurile întunecate. Stimulând delicat corpul celuilalt, limba caldă se mișca de-a lungul curbelor corpului care era plin de mușchi, oprindu-se la buric pentru a tachina acea zonă și tachinând.
Abdomenul puternic se zvâcnea destul de mult și apoi Blue simți organul de sub pantaloni care striga în semn de protest și se împingea fără oprire.
Obiectul cererii sale a fost uitat când Blue a început să-și dorească altceva. La fel, Blue își cunoștea soarta de fiecare dată chiar dacă la început se simțea ca un vânător, după aceea, nu a putut decât să se întindă și să geamă, complet neajutorat. Dar lui Blue i-a plăcut până când a devenit dependent de sexul lui North. El și-a mișcat degetele și s-a jucat cu vârful sânilor până când a fost mulțumit, apoi și-a mutat mâinile în jos până la picioare desfăcându-i pantalonii strânși.
- Ah...
Un geamăt scăzut se auzi când palma mică a coborât și s-a târât de sus și în jos, fără a pierde timpul. Blue ia dezbrăcat pantaloni apoi lenjerie închisă la culoare a fost scoasă de pe corp și aruncate într-o grămadă pe podea, făcând trunchiul masiv să sară și să-și arate dimensiunea care crește, cu un parfum unic, ușor. Atmosfera din camera de lucru era plină de nevoi fizice. Blue doar își aplecă fața mai aproape. Simți cum căldura se răspândește peste tot apoi întinde mâna pentru a înconjura acel uriaș din fața sa și deschide încet gura și îl acoperi puțin câte puțin până când capul rotunjit i-a ajuns în gât.
North și-a sprijinit palma pe părul blond și exercită o forță grea când simți căldura și gura moale care se strâng în jurul penisului său. North se uita la persoana din fața lui care era cu capul între picioarele sale. Nu se poate abține să nu îi placă. Apoi își mișcă mâna pentru a-i apăsa ceafa și a prelua controlul, folosindu-și propria forță pentru a influența ritmul.
- Oh... ah.
- Mai repede, um... bine, așa.
El este cel care controlează ritmul de alunecare al fetei înăuntru și în afară de-a lungul dimensiuni sale. Penisul a fost pompat cât de repede și-a dorit și asta l-a făcut pe tânăr să se înece cu propria salivă care îi picura din colțurile gurii. Blue s-a simțit strâns pe toată gura și a început să-și ridice fălcile de ambele părți, până când a îndrăznit să-și lovească mâinile de picioarele musculoase, anunțându-l că chiar nu poate ține pasul.
North a râs puțin mulțumit de expresia curajoasă pentru că cere ceva pentru prima dată. El i-a oferit bunătate ridicând mâna.
Micul datornic își retrase imediat buzele și tuși puternic. Lacrimile îi curgeau pe urechi și obrajii. În realitate North nici măcar nu începuse încă. Blue și-a ajustat corpul și a revenit la normal și s-a ridicat în grabă pentru a continua pentru că îi era teamă că din nou omul își vor pierde cumpătul și nu va putea obține ceea ce își dorește. Blue se ridică și își separă fesele rotunde, permițând găuri pliate închise să îi înghită încet, carnea tare puțin câte puțin până când întreaga lungime se potrivi în gaura lui strânsă. Blue a simțit furnicături în stomac, încât ochii i s-au închis pentru o clipă.
Când tărâmul poftei a preluat brusc stăpânire, inconștient micul datornic vrea să-și îndeplinească nevoile, așa că începe să se miște. Șoldurile rotunjite se mișcau spre un corp musculos. Greutatea și gemetele au răsunat tare, talia îngustă se legăna înainte și înapoi ca valurile mării umplând gaura strânsă care strânge penisul mare până când îl doare cu aceeași intensitate. North ridică mâna și îi mângâie chipul frumos, care uneori pare încăpățânat, tachinator înainte ca degetul mare să fie băgat în gură și lins cu limba până se udă de parcă ar fi vrut să-i bage ceva în gură.
- Uh... șefu.
Tânărul alb care a intrat înapoi în birou și spera să vină să termine de discutat despre afaceri, a fost nevoit să-și oprească picioarele. Încă o dată, Nuea a trebuit să vadă o imagine foarte obscenă între șeful său și cel mai recent datornic care s-a oferit să fie partener sexual. Nuea și-a plecat grăbit capul, ascunzând felul în care îi străluceau ochii până când a înghițit accidental mai multă salivă.
De data aceasta, persoana care avea chef nu a fost deloc șocată. Anterior, se simțea mai entuziasmat decât de obicei și aproape că a ejaculat. El se mișcă pe penisul mare cu același ritm rapid ca înainte.
Sunetul degetului care era supt a devenit puternic și frenetic, făcându-l pe rechin să își rotească degetul și să-l îndese în acea gură mică făcând saliva să curgă ca la un copil mic căruia îi place să se joace cu propria saliva. Înainte să-și întindă mâna și să-i țină vârful bărbiei și să se uite în jos.
- Când ești mare, nu se joacă cu saliva.
- Uh... ah.
- O să găsesc ceva mai mare decât un deget să-ți pun în gură... o să îl chem pe Nuea să ni se alăture. Putem să o facem împreună?
- Aaa, tu ești Nuea?... ah. A spus tânărul cu părul blond auriu când și-a venit în fire când a auzit întrebarea persoanei din fața lui. North se întoarse să se uite la cel mai apropiat subaltern al său, care stătea în fața intrării și aștepta să primească ordine. El s-a uitat în jos la mijlocul picioarelor cu o privire deschisă.
Stewardesele de pe navele de croazieră au de obicei locuri de muncă suplimentare, oferind fericire clienților. Cu siguranță au experimentat multe forme de sex, inclusiv sexul care implică mai mult de două persoane. Este sex în grup. Trecuse deja de zece persoane, așa că nu a fost deloc șocat. Îi era doar teamă că nu se vor înțelege. Abia atunci a ezitat pentru o clipă dar când a observat acei ochii erau care își reprimau instinctele de vânător, a dat din cap în acord.
- Dar tu ești bine? Blue se întoarse și întrebă încă o dată persoana din fața lui dacă va accepta cu adevărat ceea ce este oferit. Dacă îți încerci inima, bătăușul va pierde totul.
- Este vorba doar de partenerii sexuali pe care eu și Nuea îi împărtășim adesea. Hee... vino.
- Da, șefu.
Când a primit permisiunea omul care se uită în secret la imaginea obscenă și provocatoare, a pășit cu aceeași expresie politicoasă până a făcut furori.
În acel moment trupul lui zvelt a fost târât și întins pe mocheta din fața canapelei apoi s-a așezat în genunchi, arcuindu-și fesele, astfel încât North să poată vedea gaura lui cochetă care pulsa de parcă tânjea după ceva cu care să fie umplută. Blue și-a folosit palmele pentru a-și susține corpul până când brațele i s-au întins.
Un tânăr cu pielea albă strălucitoare a venit și s-a oprit în fața lui. Drept urmare, fața frumoasă, este direct în linie cu șlițul pantalonilor. Blue înghiți în sec și își folosi vârful nasului împingând și jucându-se cu el. Blue simțiți forța zvâcnirii ca răspuns înainte de a scoate limba și a linge de sus în jos.
- Chiar ești o curvă.
- Dar ești atras de gaura mea.
- Ca aceasta?
- Ah! Fața serioasă și frumoasă s-a răsucit de îndată ce persoana a îngenuncheat lângă el. North și-a apucat bucata mare de carne și a trântit-o de câteva ori în gaura plisată înainte de a o împinge prin în canalul moale dintr-o singură mișcare.
Blue a simțit furnicături în abdomen. Când s-a întors, ochii i s-au mărit la ceea ce a văzut. Comportamentul politicos al tânărului se schimba, gândurile sale mergând în direcții diferite. Un penis mare și înțepenit, nu mai mic decât cel al lui North, stătea drept în fața lui, făcându-i conștiința să se estompeze și făcându-l să înghită din nou in sec.
Blue deschise gura cu bună știință și îl luă încet în gură apoi își folosește limba pentru a alterna între lins și supt. Blue se bucură până nu se poate opri. Era ca și cum conștiința lui Blue s-ar fi încețoșat până când aproape că nu a mai rămas nimic în corpul lui. Fața lui frumoasă a fost hipnotizată de lucrurile palpitante pe care le primise. Probabil că era prea ocupată să tachineze de aceea nu înțelegea.
Un tânăr cu pielea deschisă la apucat capul lui Blue în timp ce își balansează talia pentru a accelera ritmul care se deplasează în cavitatea bucală fierbinte după dorință care îi invada corpul. Gemetele se auzeau din când în când din cauza fiorului, fără să-i pese că Blue s-a înecat cu salivă. Cât despre canalul de dragoste, acesta se strângea violent pe pula mare.
Fiind stimulat și provocat atât din față cât și din spate în același timp, trupul lui zvelt s-a zguduit fără direcție. Gura îi era atât de plină de penisul enorm, încât scoase un geamăt înăbușit care era aproape inaudibil. North și-a trântit pula tare în Blue fără să se oprească.
Cu cât corpul lui era lovit mai violent din spate cu atât vârful rotunjit al capului pătrundea mai adânc și îi zdrobea punctul sensibil. Asta îl face să se simtă și mai greu decât înainte.
- Huh... Ah!
- Nu te zbate, spune-mi tu însuți, sunt atras de tine. Deci cum fac asta?
Spuse North cu o voce răguşită apoi întinse mâna și îl apucă de talie pentru al ține pe loc și își lovi șoldurile în el cu un ritm mai rapid decât înainte. Sunetul cărnii care se lovea unul împotriva celuilalt era amestecat cu gemetele care îi umpleau gâtul.
Blue închise ochii, picioarele lui s-au înmuiat până când cu greu și-a putut susține corpul, înainte că cel din fața lui să se zvâcnească și să-și elibereze dorința în gura lui mică.
Blue deschise gura larg și scuipă repede sperma. Apoi țipă pentru a elibera fiorul. Emoțiile crude au crescut răspândindu-se pe tot corpul ca și cum ar ieși din pori, penisul lui era tare și se zvâcnea în timp ce a țâșnit o cantitate mică de material seminal și a pătat covorul într-o zonă largă. Amândoi ochii îi erau încețoșați, dar simțea șocuri necontenite din spate. Blue nu mai avea puterea să lupte, așa că l-a lăsat pe uriașul informal să aibă grijă de el după cum își dorește.
Blue își ridică mâna pentru a mângâia penisul care în fața lui.
Trupul lui zvelt era întors pe o parte dar penisul mare familiar era încă blocat înăuntru făcându-l brusc să se simt mai înghesuit decât înainte. Un picior a fost ridicat peste un umărul lat și North se apăsă în corpul lui Blue și mai adânc. Înainte de a începe să-și înfigă șoldurile groase într-un ritm rapid ca întotdeauna.
Penisul mic care tocmai eliberase sucul amoros a devenit brusc din nou rigid în timp ce canalul de jos era devastat de Nord după propria lui dorință în schimbul solicitări sale. Blue își întoarse atenția înapoi de la penisul din interiorul sau.
Mâna lui s-a deplasat în sus și în jos pe lungimea celui din fața lui, alternând cu utilizarea degetului mare pentru a apăsa și a zdrobi gaura mică din mijloc. Penisul s-a zvâcnit și s-a umflat până când vasele de sânge au putut fi văzute în mod clar în jurul lui. Proprietarul feței avea o o privire ageră, așa că și-a întins cealaltă mână pentru a tachina bile. Asta l-a făcut dintr-o dată pe Nuea să strângă din dinți. Maxilarul i s-a încleștat și și-a arcuit picioarele spre palmele ambelor mâini care îi dădeau plăcere.
- Ah... da.
Penisul din mâna lui s-a zvâcnit și el s-a zvârcolit în timp ce sunetul unei respirații grele se auzea mai tare pentru că dorință îl invada din ce în ce mai mult. North închise ochii și lăsă pe cealaltă persoană să-și miște mâna în sus și în jos cu putere. Cu ritmuri rapide, până când răbdarea s-a sfârşit, apa albă lăptoasă a iubirii a ţâşni în râuri, stropindu-i chipul şi corpul frumos. Își mișcă mâna pentru a stoarce tot lichidul și scoase un mârâit scăzut. Toate emoțiile crude au fost eliberate. Ochii lui Nuea s-au luminat când Blue și-a scos limba și a lins sucul de dragoste care a fost stropit pe fața lui apoi a înghițit totul.
Nuea înțelege acum pe deplin de ce lui North căruia nu îi place să își tragă datornicii în pat a accept oferta acestui tânăr.
Un tânăr alb s-a ridicat și s-a dus să ia un pahar cu apă. Lăsându-și șeful să se răsfețe singur. El își mișcă șoldurile în canalul mic până când pliurile sunt deschise. Carnea moale din interior a fost frecată cu forță fermă și nu a încetinit deloc.
North se ridică în genunchi și îi apucă strâns de picioare înainte de a lovi în el ca o furtună, suflând violent, făcându-l pe micul datornic să scuture din cap. Ambele mâini s-au mișcat înainte și înapoi în aer până când North ia prins mâinile privându-l de libertatea de a se juca cu propriul corp care părea atât de suculent de parcă era pe cale să termine din nou.
- Ah... puțin mai mult.
- Ah! Ah, nu mai suport... Aaah!!
Buzele mici au scos un strigăt puternic în timp ce corpul se îndrepta din nou spre linia de sosire. Miezul mic a eliberat o cantitate mai mică de spermă decât prima dată, dar fiorul a fost mai mare, determinând canalul să se strângă și mai mult pe erecția mare și asta îl făcu pe North să-și atingă dorința. El și-a înfipt pula și mai adânc în timp ce sucul iubirii curgea în interiorul găurii fierbinți până s-a înmuiat și el s-a retras din corpul lui Blue. Un lichid tulbure curgea un timp ce Blue icni după aer. Ambii ochi erau strălucitori și aproape imposibil de privit, trupurile lor încă se zvâcneau la cea mai mică atingere ca și cum ar fi curent electric prin ei.
Dar stăpânul și subalternul și-au ridicat capetele privindu-se de parcă și-ar trimite un semnal că această persoană este simpatică și bună.
Iar adevărata distracție este pe cale să înceapă din nou.
- Uh.
Când conștiința revine în corp, cea mai mică mișcare a pleoapelor a făcut ca multe senzații să-i invadeze corpul. Imediat, Blue a simțit că tocmai ar fi trecut printr-o luptă lungă, mai ales jumătatea lui inferioară, aproape că nu voia să se miște deloc. Picioarele îi erau încordate din cauza luptei și dureri din spate.
Cauza nu este greu de ghicit. Mai mult, gâtul îi era la fel de uscat ca și cum s-ar afla într-un deșert, făcându-l pe Blue să deschidă ochii pentru a privi.
- Ești treaz?
- Ah!
Primul lucru pe care l-am văzut a fost un rechin informal care stătea și fuma confortabil pe canapeaua din colțul camerei, purtând doar un halat de baie lejer. Era ca și cum ar fi așteptat să se trezească din nou. Asta îl făcu pe Blue să-și întoarcă repede ochii și să examineze camera în care dormea, constatând că nu era camera de la parter unde dormise din prima noapte.
Pereții camerei erau vopsiți în negru închis, la fel ca și mobilierul. Totul era decorat în negru. Lampa de sus este folosită și ca culoare. Era un galben moale, suficient de slab pentru a arăta opacitatea și controlul tonului „All black” ca acesta. Acum Blue nu are nicio îndoială.
- De ce sunt aici? Ahh...
- Stai nemișcat.
Întrebă Blue în timp ce încerca să se ridice din pat. Dar nu are putere. Se simțea atât de strâns încât a trebuit să se întoarcă repede și să caute sursa strângeri. Înainte să-și deschidă ochii larg când a văzut că atât încheieturile, cât și gleznele îi erau legate în lanțuri de stâlpii patului. Determinându-l pe Blue să fie acum într-o poziție de stea expunându-și fiecare parte a corpului.
Lungimea mică a lanțului l-a forțat pe Blue să se întindă ca înainte. Blue a încetat să lupte dar până la urmă a trebuit să facă așa cum a spus North pentru a împiedica pielea să se taie, dar în inima lui, era complet opusul.
Ochii mici străluceau puternic în timp ce North se îndrepta de canapea și se așeza la picioarele patului. Inima îi bătea cu putere, aproape să iasă din piept. Nu ia fost deloc de frică. Dar este mai interesant și mai incitant. Blue nu este împotriva oricărui gust în pat care nu este dăunător organismului pe termen lung. Îi place foarte mult diferitele forme de sex, ceea ce îl face acum foarte iubit de el.
- Îți place asta?
- Dacă da...
- Atunci vreau să știu cât de grozave sunt gusturile tale.
- M-am trezit cu o gură drăguță, tachinându-mă. Nu ești satul de ceea ce tocmai ai avut toată ziua?
- Știi... mănânc mult.
Bineînțeles, sensul cuvântului „mănânc mult” nu se referă deloc la mâncare, ci este vorba despre sex. Blue este întotdeauna gata să seducă cealaltă persoană, ca dovadă este canalul său din spate care nu este complet închis și este ușor umflat din cauza utilizării continue.
Tânărul a râs ușor înainte de a-și aruncă halatul de baie pentru și-a dezvălui corpul musculos. El face exerciții regulat de mulți ani și este plin de mușchi aranjați într-o formă frumoasă.
Dar ochii cuiva sunt ațintiți la arma din mijlocul corpului care s-a umflat și s-a mărit. Imaginea era cu adevărat lascivă iar asta l-a trezit imediat pe omul care tocmai se treziseră.
Blue și-a lins din greșeală buzele și era gata să accepte pedeapsa chinuitoare.
Genunchii lui musculoși se apăsară pe pat până când acesta s-a lăsat sub greutatea lui. Se aplecă și puse un sărut blând pe tibia netedă care este legată.
Stomacul lui Blue s-a răsucit de parcă ar fi avut mii de insecte zburând. Blue nu se aștepta ca cineva cu atâta putere ca North să facă așa ceva, dar îndoielile lui nu au durat mult. Buzele întunecate apăsă încă un sărut și se mișcă din ce în ce mai sus, lingând până ajunse la buric apoi a început să îl tachineze până când stomacul i s-au încordat și a tremurat. Respirația i-a fost neobișnuit de neregulată înainte de a se răsuci, făcându-i tot corpul să simtă un fior mai intens pe măsură ce persoana de deasupra își mișca limba în jos.
- Uh... ah.
- Te-am atins doar puțin. De ce ești atât de ud?
Urechile și ochii îmi bâzâiau până când nu mi-am dat seama că persoana care mă călărea și-a mișcat mâna pentru a strânge și a se juca cu vârful rotunjit al penisului, care este umed.
North și-a folosit degetul mare pentru a șterge lichidul și pentru a-l arăta ca dovadă înainte de a-i băga în gură degetul pentru ai demonstra.
Dacă ar fi fost înainte Blue, ar fi încă puțin jenat, dar după ce a trecut prin sex intens cu North jena a dispărut, lăsând doar sentimentul că era ceva diferit.
- Huh.
Un strigăt de protest se auzi chiar când North era pe cale să-și scoată degetul din gură. Indicând că este nemulțumit. Așa că și-a folosit dinți și mușcă degetul și nu i-a dat drumul.
- Nu-ți obosește gura?
- Nu l-am salutat încă pe fratele tău mai mic.
- Pe mine nu mă saluți?
- E bine, vreau mai mult să am gura plină de pula ta. Proprietarul are o față drăguță și știe să vorbească pentru al mulțumi pe celălalt.
Nu știu dacă este mai bine sau mai rău dar acest lucru a făcut ca persoana din fața sa să fie foarte mulțumită. Nu a fost dezamăgit că a ales să-i ofere micuțului datornic posibilitatea de a „lustrui florile” de pe patul său.
North și-a scos degetul din gură în mijlocul unui strigăt puternic de protest. Fața drăguță era bosumflată ca a unui pisoi când era nemulțumit de ceva. Dar a fost nevoit să facă ochii mari în timp ce rechinul informal se târăște pe genunchii și se încadrează pe pieptul lui.
Drept urmare, bucata mare de carne a fost la câțiva centimetri de fața sa. Este prima dată când îl vede atât de mare și de aproape.
Blue a trebuit să înghită mult mai mult. Căldura se răspândește în gură, ajutând să facă atmosfera mai incitantă. Pula mare s-a lovit cu putere de obraji încât a trebuit să se grăbească și să deschidă gura pentru a primi totul.
Micul datornic a devenit un lacom. Oricât ar mânca nu se satură și asta îl înnebunea pe North. Blue deschide pentru a primi carnea dură care se înfige adânc până aproape că i-a străpuns gâtul, făcându-l aproape să se sufoce de mai multe ori.
Blue nu putea decât să-și înfășoare gura în jurul penisului imens și își folosi limbă fierbinte pentru al tachina.
Cuvântul „ gură plină” pe care îl folosea s-ar putea să nu mai de ajuns acum ar trebuie să folosească cuvântul „gură debordantă”.
Persoana de deasupra s-a aplecat și a luat țigările și bricheta din capul patului apoi își puse țigara în gura pentru a o aprinde, pompând nicotină în plămâni, în timp ce l-a lăsat pe Blue să se joace cu penisul său. În același timp, cei doi erau într-o bună dispoziție.
Fumul cenușiu pluti în aer din gura lui North, înainte să întindă mâna și să apuce părul moale, cu forță apoi el a fost cel care accelerează ritmul.
- Ah! Oh... oh.
Când North s-a întors pentru a controla jocul, bărbatul care era legat și reținut din toate părțile nu a putut decât să stea nemișcat. Iar gura sugea carnea fierbinte care se freca de buze atât de puternic încât a simțit durere. Capul roșu s-a înfipt adânc în gât, de parcă ar dispărea.
Blue nu a mai putut să înghită saliva din gât până când aceasta picura din colțul guri și o lacrimă i-au căzut din colțul ochiului. Blue scoase un strigăt înăbușit, eliberându-și entuziasmul. Corpul se poate mișca doar puțin pentru că un corp puternic stătea calare pe el și îl ținea pe loc. Ambele palme strângeau strâns lanțul, degetele picioarelor erau răsucite până s-au deformat complet.
Strigătele nu au fost cauzate de regret. Dar a fost aproape dureros din cauza entuziasmului și sexului într-un mod nou pe care tocmai le-am descoperit. Blue simți că miezul i se umflă și îl doare până când cu greu a suportat.
North nu s-a oprit și nu s-a liniștit. Ritmul și intensitatea sunt mai mari decât oricând. El își mișcă șoldurile cu putere din cauza stimulări intense și a călduri din interiorul gurii care l-a înnebunit. North sufla încet fumul rămas dintr-o singură mișcare în timp ce atingea punctul cel mai înalt, eliberând pofta.
- Ha, ha.
- Oh! Uho...
Între timp, rechinul informal se bucură de bucuria finalizării în acel punct culminant. Persoana de sub el a trebuit să strige în semn de protest, sufocându-se atât cu propria salivă, cât și cu materialul seminal alb tulbure. Au existat și lacrimi clare care i-au curs pe obraji până când fața i s-a pătat complet, făcându-l pe cel care a închis ochii să-l privească și să simtă simpatie. North se mișcă iar penisul puțin mai slab i-a părăsit gura în timp ce se dă înapoi pentru a călări talia datornicului.
- Ți-am spus să nu provoci oameni ca mine. Condiția ta este imposibil de văzut.
- Dar îți place.
- Deci, îți plac aceste lucruri? Lichidul eliberat în primul tur la făcut să se simtă confortabil și asta ajuta și la limpezirea puțin a minții.
North indică lanțul din jurul patului de care era prins o curea care bloca încheietura mâinii și gleznele micului datornic. Lui North nu-i place să forțeze voința nimănui. Gusturile fiecăruia sunt diferite și el respectă gusturile tuturor.
- Nu este rău. Dacă îți place asta, atunci pot suporta.
- Știi să răspunzi.
- Dacă răspunsul este satisfăcător, ai fi destul de amabil să-mi reduci puțin mai mult datoria?
- Acest gen de lucruri trebuie demonstrat.
Nu există un răspuns clar dacă este sau nu posibil. Dar era un zâmbet în colțul gurii persoanei viclene iar Blue a văzut atât de des acel zâmbet încât știe ce se va întâmpla de acum înainte.
Persoana de deasupra se aplecă până fețele lor erau la câțiva centimetri unul de celălalt. North își ia țigară din gură și a suflat intenționat un fum cenușiu slab pe fața lui frumoasă puțin câte puțin. Intoxicat de mirosul blând de mentă Blue nu a manifestat nicio rezistență. Fuma uneori, dar nu până la punctul de a fi nevoit să fumeze în fiecare zi. Așa că a închis ochii. Acțiunea imediată părea să aibă mai multe șanse de a reduce datoria tatălui său. Dar a fost nevoit să deschidă ochii când vârful bărbiei i-a fost strâns cu putere până a trebuit să își deschidă gura. Buzele vicioase se ciocnesc pe neașteptate. Dar nu a fost doar un schimb de salivă ca întotdeauna, Blue simțea gustul și fumul plutind în gură.
Țigara a fost aruncată cu dezinvoltură într-o scrumieră de pe noptieră, iar North și-a apasat buzele pentru al zdrobi și al săruta de parcă ar vrea să-i smulgă sufletul din corp. Nu a existat nici cea mai mică urmă de tandrețe. A fost un sărut plin de poftă și emoție crudă. Dinţii ascuțiți mușcau vârful limbii făcând trupul zvelt să tremure și să simtă gustul de pește al sângelui.
Când cealaltă persoană și-a dorit sex îndrăzneț și violent, Blue nu a cedat. El își folosește proprii dinți ascuțiți pentru a mușca înapoi buzele celeilalte persoane și își mișcă limba pentru al săruta. Nu-i păsa că gâfâia incorect. Rechinul informal gemu umil în gât cu satisfacție înainte de a se îndepărta, ridicând degetul mare pentru a-și șterge colțul gurii unde lichidul roșu se infiltrase.
A fost un gest foarte sexy care l-a făcut pe Blue să-l privească aproape nebun.
- Îmi place foarte mult îndrăzneală ta.
- Atunci doar ia-mă și fă-mă să mă simt bine.
North a fost o persoană care rareori prindea pe cineva în pat pentru a se evacua. Deși are un libido frecvent dar el știe că are gusturi profunde. Deci persoana cu care făcea sex trebuie să poată rezista și să fie suficient de puternică. Lui North nu îi plac oamenii începători pentru că nu-i place să îi vadă plângând. El nu este persoana care să aibă grijă de ei după aceea. North a recunoscut pe deplin că micul datornic de sub trupul lui i-a plăcut foarte mult. Indiferent de cât de mult efort a depus el a rezistat și l-a primit cu satisfacție în plus micuțul are niște trucuri care îl surprind în mod constant.
Gelul lubrifiant a fost stors în palma mare și a frecat în cercuri canalul din spate până a fost umed. Apoi își introduce degetul arătător și mijlociu în gaura moale fără să aștepte ca micuțul să se adapteze la obiectul străin. North a folosit forța pentru a-l izbi și imediat, trupul lui zvelt a început să se zvârcolească. Mișcându-se înainte și înapoi cu entuziasm, încercând să strângă picioarele împreună dar era legat de ambele glezne.
Lanțurile de la capătul patului au fost un obstacol atât de mare încât a scos un geamăt.
- Ahhh... Ahh!
Blue chiar a strigat incoerent în timp ce vârfurile degetelor i se ondulau ușor și se frecau de peretele moale care pulsa înăuntru. El își arcui neintenționat șoldurile care s-au ridicat deasupra patului cu fiecare împingere pe care North i-o dădea. Blue gâfâi greu în timp ce închidea ochii, ritmul de împingere a devenit mai greu până când se auzea un sunet umed. Când vârful degetului mijlociu atinge punctul sensibil senzația din interior și fiorul a crescut până a devenit insuportabil. În secunda următoare, toată emoția a fost eliberată.
Trupul lui zvelt se încordă și tremura în timp ce elibera sucul de dragoste pe neașteptate murdărind salteaua și antebrațul rechinului. North îl mai lovi puternic de câteva ori apoi și-a retras degetele.
- Huh... ah.
- Corpul tău îmi răspunde foarte bine.
- Da, khun North.
- Nu este nevoie să răspunzi. Chiar acum, nici măcar nu sunt aproape să fiu încântat de tine, ha, ha. Proprietarul numelui s-a uitat în jos la persoana aflată sub comanda lui și a văzut privirea din ochii lui cerșind de parcă s-ar fi temut să nu rămână întins acolo.
North râse ușor în gât apoi s-a uitat la pasajul sexual din care tocmai își înfipse degetele până când cealaltă parte a ajuns cu ușurință la punctul culminant, el ar fi vrut să-l umple cu ceva ca înainte.
De data aceasta, North a fost amabil. El își întinse mâna și desfăcu lanțul de la glezne apoi îi apucă ambele picioare și le apropie apoi le împinse aproape de abdomen în formă de M.
Micul datornic a înghițit din nou în sec de îndată ce a văzut penisul mare care se concentra pe gaura lui. Înainte de a simți că pieptul i se strânge puțin câte puțin în funcție de presiunea pe care penisul uriaș o exercită atunci când intră în fundul lui. Abdomenul s-a încordat brusc când simți căldura care radiază din acel uriaș.
North își împinge talia groasă în el până când capului roșu s-a frecat de-a lungul peretelui moale. Blue i-a fost teamă că se va umfla că în desene animate, dar din cauza fiorului nu a spus nimic care să-l facă pe North să se oprească.
- Ah... e atât de bine în tine.
- Ah! Da, khun North.
Niciodată nu-i plăcuse lui North atât de mult propriul său nume. O voce dulce care gemea cu bună știință îl striga, cu vocea tremurândă. Aproape încețoșat cu ochii plini de poftă, își ridică privirea, apoi își coborî ochii pentru a privi punctul în care erau conectați.
North nu avea nicio scuză pentru a fi milos cu această solicitare indirectă pentru că el însuși nu putea suporta strângerea din gaura fierbinte. Asta a făcut ca fiecare parte din bărbăția lui să-l doară. North îi prinde ambele picioare apoi își împinge șoldurile violent înăuntru și afară fără a se opri. Făcând corpul zvelt să sară din cauza forței. Părul blond se agită până devine dezordonat și îmbibat de transpirație. Buzele mici sunt larg deschise pentru că vrea să țipe, dar nu iese niciun sunet.
Zgomotul pielii picioarelor care se loveau de fesele celuilalt era puternic și răsuna în camera întunecată. Mirosul de produse sexuale se amesteca cu mirosul de pește și cel al țigărilor iar cest lucru ajută la creșterea libidoului.
Omul care era sub comanda lui North nu puteau decât să se întindă și să geamă din când în când, acceptând emoțiile și dorințele creditorilor său.
- Ah... ah.
Presiunea din interiorul canalului a devenit mai strânsă și mai frecventă, în urma forței emoționale a proprietarului corpului, a cărui față frumoasă era acum pătată cu lacrimi. Palma lui mică strânse lanțul. Dacă n-ar fi fost faptul că ambele încheieturi erau legate corpul lui zvelt probabil s-ar scufunda în pat.
North își împinge ambele picioare deasupra patului, făcând ca carnea puternică să pătrundă în gaura moale mai mult decât înainte, până când exteriorul găuri este aproape sfâșiat când lovitura vine mai adânc decât înainte, făcându-l pe Blue să tresare în timp ce fiorul se răspândește un tot corpul lui în același timp își strângea abdomenul. Simțiți zvâcnirea și căldura care radia dintr-un penis mare. Deși erau conectați de aproape 15 minute, forța rechinului era încă puternică, împingându-și șoldurile groase cu mișcări violente, până când talia i-a ajuns în partea din față a picioarelor. Mușchii erau frumos aranjați și erau umezi de sudoare.
- Ah! Ah... E atât de palpitant!
- La naiba. Ah...
Proprietarul poreclei „Nașul împrumuturilor înjură când simți zvâcnirea rapidă a cărnii sale puternice. El strânge din dinți în timp ce lovea puternic înăuntru și afară zdrobind punctul sensibil ca un nebun. Nebunia bruscă l-a făcut pe Blue să tremure ca un pui de pasăre care cade în apă.
Blue a țipat cât a putut de tare înainte de a se elibera, când pofta i-a explodat el și-a încordat corpul în timp ce canalul lui de dragoste era încă hărțuit neîncetat.
Forța de strângere și căldura care ardea în interiorul cavității strânse a fost atât de mare încât stimulează penisul mare să ajungă mai repede la final. North își mai mișcă talie încă de câteva ori apoi a stropit suc alb de dragoste în interiorul găuri de dragoste.
Cele două gemete s-au amestecat și adrenalina le curge în întregul corp și îi face să se simtă bine și să răsufle ușurați. După ce a atins punctul culminant, North a ținut penisul mare înăuntru până s-a înmuiat ușor, apoi s-a retras încet, făcând lichidului tulbure să curgă afară. Gaura plisată din exterior se îngustează frecvent în timp ce expulzeze o cantitate mică de suc de dragoste. Dacă Blue ar fi o femeie, probabil că de la atâta sex deja ar fi fost însărcinată.
- Nu mai suport.
- Știu, doar te ajut și scot sperma. Altfel, o să mă doare stomacul.
- Ah...
Blue nu putea decât să-și despartă picioarele pentru a dezvălui un canalul de iubire care încă nu s-a închis complet. North s-a uitat înăuntru și a văzut carne moale, viu colorată, înainte de a-și introduce din nou un deget. Dar de data aceasta a existat un scop, el doar scoate sucul alb de dragoste. Dacă este lăsată peste noapte, poate avea un efect negativ asupra organismului.
Pe lângă faptul că a ajutat la îndepărtarea materialului seminal din canalul din spate, North i-a desfăcut încheieturile mâinilor apoi luă un halat nefolosit și îl înfășură în jurul corpului său complet gol. Urmele roșii și vânătăile, vechi și noi, s-au amestecat până când au fost imposibil de distins. North îl ridică în brațele sale puternice pentru al duce înapoi în dormitorul de la parter pentru că North nu a permis nimănui să pășească în dormitorul lui privat
- Te-ai descurcat foarte bine astăzi. Te rog odihnește-te.
- Da.
Micul datornic, epuizat, era gata să închidă ochii și să doarmă. În tot acest timp doar a dat din cap pentru că a primit un compliment. Înainte ca proprietarul casei să plece Blue a auzit un sunet de avertizare care a fost cu adevărat ciudat.
Bani primiți: Există un transfer de 50.000 baht de la XXXX în cont.
Bună, sunt UNIKA și iubesc filmele, muzica și cultura asiatică. Îmi petrec atât de mult timp vizionând kdrama încât am decis să și traduc. Deci voi traduce, cât îmi permite timpul, tot ce este aparte.
Acest blog îmi oferă posibilitatea să vă împărtășesc mai bine iubirea mea pentru lumea și cultura asiatică prin articole și informații, sper eu cât mai utile și pe tematici diverse, iubire care nu se poate exprima pe deplin doar prin traducerea filmelor și serialelor asiatice.
De ce UNIKA?
Un acronim sună mai bine decât numele meu care este prea comun.
Pe curând dragilor!
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută pe site-ul notru. De asemenea, e posibil să împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu parteneri externi cum ar fi rețele de socializare, agenții de publicitate sau platforme de analiză a traficului; iar aceștia le pot combina cu alte informații pe care le-ai furnizat sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor.
Alege “Accept Toate Cookie-urile” și accesează direct site-ul nostru! ”Preferințe Cookie-uri" îți permite să schimbi preferinţele privind tipurile de cookie-uri pe care doreşti să le accepţi. Informaţii și explicații suplimentare găsești pe pagina Politica de Utilizare Cookies. Lista cu serviciile și cookie-urile plasate o găsești aici. Prin utilizarea site-ului nostru ești de acord cu Termeni și Condiții precum și Politica de Confidențialitate.
Comentarii