Titlul Original:
Genul Cărții: Tineret, Romantic,
Limba Nativă: Thailandeză Capitole: Volumul 1 -7 / Volumul 2 - 72
Rating Conținut: -
Autor: Primada
Publicată în: 16 Octombrie 2026
Toată lumea are o primă dragoste, dar pentru Ploypailin, prima ei iubire nu este deloc departe, pentru că locuiește atât de aproape încât îi vede chipul în fiecare zi!
Phupha... vecinul ei mai mare, chipeș, talentat și cel care îi stăpânește inima de când se știe. Dar, există o singură problemă... P’ Pha pare să nu-și dea seama deloc că există o fată care se îndrăgostește de el iar și iar, în fiecare zi.
Dar nu-i nimic! Ploypailin mai are destui ani la dispoziție ca să crească și să-l facă să se îndrăgostească de ea, și nici nu are de gând să renunțe atât de ușor la el.
Aceasta este începutul unei povesti de dragoste despre maturizare, regăsirea de sine și înțelegerea sentimentele a două persoane care au crescut împreună și care trebuie să învețe să facă diferența dintre o dragoste platonică și iubirea adevărată dintre un bărbat și o femeie.
SĂ FI SINCURUL COPIL E ÎN REGULĂ
Phupha nu s-a considerat niciodată un copil căruia îi lipsea ceva.
Dimpotrivă, era chiar mândru că era singurul fiu al părinților săi, care îl iubeau și îl îngrijeau pe deplin. De când se știa, orice și-ar fi dorit, dacă era rezonabil, părinții lui ar fi găsit întotdeauna o modalitate de ai oferi ce vrea.
Avea propriul dormitor, o cameră plină de jucării, o peluză pe care să alerge, bicicleta lui preferată și mult timp liber să facă orice își dorea.
Cel mai important... nu era nevoie să împartă dragostea părinților săi cu nimeni.
Chiar dacă a văzut că mulți dintre prietenii săi aveau frați, Phupha nu a simțit niciodată gelozie nici măcar puțin.
Uneori, când mergea să se joace la casa unui prieten, nu se putea abține să nu se întrebe de ce acei copii se puteau certa de dimineața până seara.
Cu cât sora mai mică plângea deosebit de ușor, cu atât simțea mai multă compasiune pentru prietenul său.
Chiar și simpla joacă cu el timp de câteva ore îi dădea dureri de cap și îl făcea să vrea să meargă acasă. Cum ar fi dacă ar trebui să fie împreună în fiecare zi?
De aceea, Phupha a crezut mereu că a fi copil unic este cel mai minunat lucru care poate exista.
Dacă cineva îl întreabă dacă își dorește un frate sau o soră, răspunsul lui va fi unu singur.
„Nu!”
Numai gândul că ar avea frate mai mic alergând după el, strigându-i numele toată ziua, îl făcea pe Phupha să simtă că îl apucă durerea de cap.
Îi place acest tip de viață.
Îi place o casă în care se aude doar sunetul părinților lui vorbind. Îi place atmosfera în care totul este ordonat și îi place sentimentul că nu trebuie să-și împartă spațiul personal cu nimeni.
Până într-o zi....
Pacea pe care o prețuise întotdeauna a început să se clatine pentru că casa de alături, care își ținuse ușile închise ani de zile, s-au aliniat brusc în fața ei mai multe camioane de livrare, iar muncitorii intrau și ieșeau în grabă. Încă de dimineață, sunetul de mobilă mutată fusese intermitent, făcându-l pe Phupha, care stătea și construia piese Lego în sufragerie, să ridice privirea iritată.
- Ce fac vecinii de alături, mamă?
- E mătușa Tan, fiule. Îți amintești de ea? S-a mutat aici.
Phupha a încercat să-și amintească, dar în cele din urmă a clătinat din cap, făcând-o pe mama sa să râdă.
- Mătușa Tan și unchiul Phai, care au o fiică mai mică, când fetița învăța să vorbească engleza, ea îi împungea nasul lui Pha cu degetul și spunea «nas, nas».
Phupha își amintește vag că pe atunci abia începuse școala primară.
A vorbit Vilaimas în timp ce aranja flori într-o vază.
- Această familie tocmai s-a mutat din Cha-am. Fiica lor urmează să înceapă școala în oraș. Se pare că părinții au vrut ca fiica lor să meargă la o școală din oraș, așa că s-au mutat aici, a oftat Vilaimas.
- În sfârșit, sunt aici definitiv.
Phupha dădu din cap indiferent înainte de a-și pleca capul pentru a continua să-și asambleze setul de Lego.
Dacă se mută, atunci se mută. Ce ar putea fi atât de interesant, oricum? E chiar mai bine, casa aceea nu va mai fi întunecată și înfricoșătoare.
Cel mult, va câștiga doar încă un vecin. Își poate trăi viața ca de obicei.
Abia în acea după-amiază Vichai și Vilaimas i-au invitat să-și salute noii vecini.
Phupha și-a urmat părinții fără tragere de inimă, cu o mână în buzunarul pantalonilor, iar cu cealaltă ținând mașinuța cu care încă se juca. Fața lui citea clar că nu era deloc încântat să cunoască oameni noi.
Trebuia doar să urmeze bunele maniere.
Dar când ușa acelei case s-a deschis și o fetiță a ieșit, stând lângă mama ei, Phupha s-a oprit brusc fără să-și dea seama.
Fata aceea era doar puțin cam mică de statură.
Avea pielea albă și rozalie, obraji rotunzi și limpezi, ochi mari și strălucitori, un nas mic și buze roz palide. Părul ei negru era prins cu grijă la spate în două codițe, fiecare legată cu o panglică la capăt.
Purta o rochie de culoare deschisă, stătea liniștită ținând-o de mână pe mama ei și privea vizitatoarea cu curiozitate.
Phupha s-a holbat la ea câteva secunde.
O întrebare serioasă i-a apărut în minte.
„Aceasta este o păpușă care arată ca o persoană.”
„Sau este cineva care arată ca o păpușă?”
Văzuse multe păpuși în magazinele de jucării, dar nu mai văzuse niciodată una care să-și poată mișca ochii și să clipească atât de natural.
Fata și-a înclinat ușor capul, ca și cum s-ar fi întrebat de ce băiatul din fața ei se holba doar la ea fără să scoată un cuvânt.
Văzând aceasta, Vilaimas a zâmbit înainte de a se apleca să vorbească cu fiul ei.
- Pha, ea este Ployphailin. Îți amintești de ea? De acum înainte, vom fi vecini mult timp. Pha, trebuie să ai grijă de ea.
Ea se întoarse spre fată.
- Și el este Phupha. Poți să-i spui P’Pha, dragă.
Phupha și-a recăpătat în sfârșit cumpătul.
A stat în picioare ca un băiat cuminte înainte de a-i saluta pe adulți, așa cum i s-a spus.
- Salut, Nong Ploy.
Fata a tăcut o vreme.
Ochii ei mari și rotunzi îl scanară din cap până în picioare înainte ca colțurile gurii ei să se curbeze într-un zâmbet malițios.
Apoi ea a ridicat o sprânceană spre el.
- Bună Pha!
Phupha era nemișcat.
Atmosfera din jurul lor a amuțit pentru o clipă. Chiar și Vichai, care stătea lângă el, a chicotit ușor. Părinții fetei și-au forțat repede un zâmbet pentru a-și ascunde jena.
- Ploy, dragă, de ce-i spui așa? Ar trebui să-i spui P’Pha.
Fata a aruncat o privire spre mama ei înainte de a se întoarce din nou spre Phupha.
- Dar e mai mic decât P’ Poom, nu-i așa?
Ea a răspuns cu o față întrebătoare.
- Când va crește la fel de înalt ca Ploy, atunci Ploy îl va numi «phi».
Phupha și-a deschis ușor gura, dar nu a știut ce să răspundă.
E cu patru ani mai mare decât ea!
Mai mult, părinții lui i-au spus explicit să o numească Nong Ploy!
„De unde a avut fata ăsta îndrăzneala să mă numească pe nume și chiar să ridice o sprânceană?”
- Ployphailin!
Vocea mamei fetei deveni puțin mai ascuțită.
- Cere-i scuze chiar acum.
Fata s-a bosumflat înainte să se întoarcă să-l privească din nou.
- Îmi pare rău, P’ Pha.
A accentuat în mod deliberat cuvântul „Phi”, iar când adultul nu se uita, și-a scos intenționat limba spre el și a zâmbit victorioasă.
Phupha se holbă la acel zâmbet, fără cuvinte.
Ce este asta...
Acum o clipă, i s-a părut că fata e drăguță ca o păpușă.
„De ce e așa iritantă când deschide gura să vorbească?”
După ce adulții au continuat să vorbească o vreme, Phupha a aflat că fata urma să meargă în clasa întâi la școala provincială, aceeași școală pe care o urmeze și el, fiindcă era pe cale să intre în clasa a cincea. Din fericire, școala era foarte mare și probabil că nu avea să o mai vadă pe fetița aceea cu obraji dolofani.
- Ce zici de asta? Lasă-o pe Ploy să stea cu Phupha seara, ca să poată merge acasă împreună.
Înseamnă că...
În fiecare seară, va trebui să vadă chipul acestui copil încă mulți ani. Numai gândul la asta îl face să aibă dureri de cap.
Înainte de a merge acasă, Phupha a aruncat în secret o ultimă privire spre fetiță.
Ployphailin stătea pe treptele din față ale casei, strângând strâns la piept un mic iepuraș de pluș. Când l-a văzut uitându-se la ea, a zâmbit dulce înainte de a-i face cu mâna veselă.
- La revedere, Pha!
Phupha aproape s-a împiedicat de propriile picioare.
- Spune-mi Phi Pha!
S-a întors și a protestat zgomotos.
Fetița a chicotit înainte de a fugi în casă, lăsându-l să stea lângă ușă.
Vichai l-a bătut ușor pe umăr pe fiul său, înăbușindu-și un zâmbet.
- Se pare că Pha are un tovarăș de joacă acum.
- Nu vreau!
Phupha răspunse imediat.
- Nu vreau să mă joc cu ea!
- Dar tata crede că e drăguță.
- Ce e drăguț la ea!
S-a certat Pha fără să renunțe.
- Nu înțelege nimic din ce spunem și nici măcar nu știe cum să-mi spună «Phi»!
Vichai a râs înainte de a porni spre casă fără să mai spună nimic.
Între timp, Phupha a continuat să mormăie în sinea lui tot drumul. Avea perfectă dreptate să nu aibă o soră.
Grija față de copii trebuie să fie o adevărată bătaie de cap pentru toată lumea.
Și dacă e sora lui mai mică căreia îi place să ridice din sprâncene la el și să-l strige pe nume brusc, fără nicio ezitare...
Viața lui nu avea să fie niciodată liniștită.
La vârsta de unsprezece ani, Phupha a luat o hotărâre fermă în ziua aceea: va face tot ce va putea pentru a menține pacea și ordinea în propria casă.
„Nu mă voi juca cu copilul vecinului.”
„Nu voi lăsa pe nimeni să mă strige pe nume.”
„Și niciodată, niciodată nu-mi voi pierde timpul acordându-i atenție fetei alea obraznice!”
Pe atunci, Phupha habar n-avea că fata pe care tocmai declarase că o va ignora urma să devină cea care avea să-i tulbure viața liniștită pentru mulți ani de acum înainte.
Și ce e și mai rău e...
Indiferent de câte ori se plânge că îi dă dureri de cap, până la urmă, el este întotdeauna cel care se întoarce să o caute primul.
O POVARĂ NUMITĂ NONG PLOY
Phupha nu și-a imaginat niciodată că viața lui liniștită se va schimba doar din cauza unei fetițe.
La început, a crezut că grija pentru acel copil răsfățat va dura doar un an sau doi, iar apoi va merge la liceu.
Dar cine ar fi crezut că la doar câteva zile după ce a început anul cinci de liceu, tatăl său va veni la el cu o expresie veselă și îi va spune...
- Pha, data viitoare, așteaptă-o pe nong Ploy să se întoarcă cu tine seara. Ea a ales să meargă la aceeași școală ca tine.
Phupha, care se juca pe canapea, s-a oprit din jucat.
- De ce trebuie să fie o aștept?
- N-am mers la aceeași școală?
- Dar eu sunt în altă ligă, tată.
A protestat în grabă Pha.
- Eu sunt în clasa a XI-a, iar Ploy tocmai a început clasa a VII-a. Vrei să iau și să duc copiii de grădiniță... Adică, de gimnaziu?!
- E în primul an de liceu acum, nu la grădiniță.
Wichai l-a corectat râzând.
- În plus, e o fetiță și, fiind fratele ei mai mare, ar trebui să o ajuți și să ai grijă de ea.
- Dar eu nu sunt fratele ei adevărat!
Se certa Phupha cu voce tare.
- Suntem doar vecin!
- Și vecini pot fi considerați frați.
Răspunsul tatălui l-a lăsat pe băiat fără cuvinte.
Phi s-a întors să se uite la mama sa, sperând să primească simpatie din partea persoanei care îl înțelegea cel mai bine. Dar Vilaimas a zâmbit pur și simplu cu blândețe înainte de a-și susține pe deplin soțul.
- Mama crede că e o idee bună, Pha. Te va ajuta să devii mai responsabil. Mai târziu, când vei crește și vei deveni adultă, vei ști cum să ai grijă de ceilalți.
Phupha bombănit.
„Care sunt responsabilitățile?”
„Încă sunt un copil!”
„De ce trebuie dintr-o dată să-mi asum responsabilitatea pentru viața altor copii?”
Dar, oricât de mult ar fi protestat, în cele din urmă, un ordin rămânea un ordin.
Din acea zi, Phupha a avut o nouă responsabilitate adăugată în viața sa de zi cu zi, fără să vrea.
Asta înseamnă să aștept în fiecare seară să o iau pe fata aia năzdrăvană pe nume Ploypailin.
Și era complet sătul de slujbă asta, era o sarcina de bonă.
În prima zi în care a așteptat-o pe Ploy după școală, Phupha intenționa să-și îndeplinească rapid datoria.
A mers să o întâmpine în fața clădirii școlii gimnaziale.
Ploy și-a întins gâtul ca și cum ar fi căutat ceva. Când l-a văzut, a zâmbit senină și a alergat spre el.
- Phi Pha.
Phupha s-a uitat în jur, temându-se că cineva cunoscut l-ar putea vedea.
- De ce ești așa gălăgioasă?!
- Eu te-am așteptat atât de mult timp.
- Nu ți-am spus că termin orele târziu?
Ploypalin se încruntă.
- Credeam că nu o să vii să mă iei.
- Am venit azi. Data viitoare, du-te și așteaptă acolo.
Phupha a condus-o pe Ploypailin la o bancă de sub un copac mare.
- Stai și așteaptă aici. Nu te duce nicăieri, ai înțeles?
Fetița în uniformă școlară dădu energic din cap, cele două codițe împletite legănându-se în același ritm.
- Unde te duci, P’ Pha?
- Merg să joc fotbal.
- Și când te vei întoarce?
- Mă voi întoarce când voi termina de jucat.
Phupha a răspuns disprețuitor, înainte de a-și pune ghiozdanul lângă ea și apoi de a pune ghiozdanul lui Ploypailin deasupra.
- Ai grijă la geanta mea. Să nu lași pe nimeni să o ia.
Ploy a aruncat o privire spre cele două genți din fața ei înainte de a ridica privirea și a întreba inocent.
- Ce se întâmplă dacă cineva mă fură?
Phupha s-a oprit o clipă.
Apoi a izbucnit în râs.
- Cine te va fura?!
- De ce? Nu sunt frumoasă?
- Nu ești frumoasă!
El a răspuns imediat.
- Ești grasă și ai obrajii dolofani, cine ar vrea să te fure și să te țină drept animal de companie!
- Phupha!
Fata a strigat în spatele lui în timp ce el a fugit repede.
- Eu o va te spun mătuși!
- Bine!
Phupha a strigat înapoi fără ezitare înainte de a alerga să li se alăture prietenilor săi pe terenul de fotbal.
În sfârșit, putea juca fotbal în liniște. Băiatul a alergat după mingea de fotbal cu prietenii lui, distrându-se. Râsete și strigăte răsunau pe teren, uitând complet că avea responsabilitatea de a avea grijă de fată.
După ce au terminat meciul de fotbal, și-a invitat prietenii să joace un meci de baschet. După acel meci de baschet, cineva i-a invitat să joace din nou fotbal.
Phupha a fost de acord fără ezitare, pentru că, până la urmă, fetei năzdrăvane i se încredințase deja sarcina de a păzi geanta.
De ce să te grăbești să te întorci?
Abia când soarele a început să apună și prietenii lui s-au întors treptat acasă, Phupha și-a amintit că mai avea ceva de făcut.
Și-a luat telefonul și l-a sunat pe șofer să-l ia înainte de a se întoarce la banca de sub copac, leoarcă de transpirație.
Apoi, priveliștea din fața lui l-a făcut să se oprească brusc.
Ploy ședea încă în același loc.
Fetița ședea pe bancă, strângând strâns două genți, legănându-și picioarele scurte înainte și înapoi de plictiseală. Fața ei mică și inocentă era atât de încordată încât părea că i-ar fi ieșit fum pe urechi.
Imediat ce l-a văzut venind spre ea, s-a ridicat repede în picioare.
- Când Phupha nu are maniere, cuvântul «Phi» dispare complet.
- Ce?
- De ce ai jucat atât de mult?!
Phupha și-a luat geanta și a aruncat-o pe umăr înainte de a răspunde nonșalant.
- Este distractiv.
- Și cum rămâne cu mine!
Fata s-a arătat furioasă.
- Eu am așteptat atât de mult încât i mi s-a făcut foame!
- Atunci du-te acasă și mănâncă.
- Eu nu mă pot întoarce singură.
- O, de ce nu mi-ai spus mai devreme?
Ploy aproape că a vrut să sară în sus și să-și muște brațul.
- Pha mi-ai spus să aștept! Fata scundă era atât de furioasă încât vorbea prostii.
- Oh... deci?
Phupha se prefăcea că tocmai și-a amintit ceva, dar încerca din răsputeri să-și înăbușe râsul.
- Atunci mai așteaptă puțin, vine mașina.
- Eu nu aștept!
- Cum vrei.
Băiatul a răspuns indiferent înainte de a merge mai departe spre poarta școlii.
Ploy și-a apucat în grabă geanta și a alergat după el cu greu.
- Pha! Așteaptă-mă!
Phupha a auzit, dar în schimb și-a grăbit puțin pasul și a zâmbit în sinea lui.
„Ce enervant!”
Dar, dintr-un anumit motiv, se simțea ciudat de amuzat ori de câte ori fetița aceea alerga după el, strigându-l.
Desigur, el nu ar recunoaște niciodată asta.
A doua zi, Phupha a făcut același lucru.
După școală, și-a lăsat ghiozdanul la Ploypailin și a fugit imediat să joace fotbal cu prietenii lui.
Dar de data asta fata nu a mai mormăit după el cum a făcut ieri.
Ea pur și simplu i-a privit spatele înainte de a se apleca să-și deschidă geanta, să-și caute portofelul mic și să iasă în liniște din școală.
În fața școlii, sunt multe tarabe care vând gustări, inclusiv chiftele prăjite, cârnați, băuturi, dulciuri, pâine și tot felul de gustări ambalate.
Ploy s-a dus să cumpere mâncarea pe care voia să o mănânce.
Un baton de chiftele, două bețișoare de cârnați, o bucată de pâine umplută cu cremă, un pahar de suc și mai multe pungi cu gustări.
După ce și-a făcut cumpărăturile, s-a dus fericită înapoi la locul ei inițial și s-a așezat să aștepte.
Astăzi nu se va mai plânge. Va sta și va aștepta cu gustările ei și poate va lăsa puțin ca să se laude lui Phupha. Probabil că îi este foame, pentru că ieri în mașină l-a văzut înghițindu-și saliva pe ascuns când mașina a trecut pe lângă o tarabă cu orez lipicios și carne de porc la grătar.
Din moment ce lui Phupha îi plac sporturile, lasă-l să se joace!
Poți să mănânci gustări pe săturate mai întâi, și apoi putem merge acasă împreună.
Acest plan este cel mai bun!
A trecut aproape o oră și, în sfârșit, Phupha s-a întors cu doi prieteni.
Băiatul era leoarcă de transpirație și gâfâia puțin de la jocul intens de fotbal.
Dar în clipa în care a ajuns la bancă, s-a oprit brusc, lovit de aroma puternică de chiftele prăjite care îi pătrundea în nas.
Phupha s-a întors brusc și a găsit-o pe Ploypailin mâncând fericit chiftele.
Lângă ea erau sacoșe pline cu gustări. Băiatul a făcut ochii mari.
- Hei! De unde ai atâtea lucruri?!
Ploy a ridicat privirea și a zâmbit dulce.
- Le-am cumpărat.
- De ce nu mi-ai cumpărat și mie?
- Oh...
Fata făcu o grimasă voit surprinsă.
- P’ Pha nu m-a rugat să-i cumpăr.
Phupha a rămas fără cuvinte.
Doi prieteni care l-au urmat au chicotit înainte de a șopti tare și în glumă unul către celălalt.
- Nong e deșteaptă, Pha.
- Da, mănâncă singură. Haha.
Phupha s-a uitat urât la prietenul său înainte de a se întoarce să se uite la copilul lacom.
- Hai să mergem acasă.
A comandat scurt, apoi și-a luat geanta și a mers înainte să aștepte masina în fața școlii.
Ploy, care își căra deja geanta, l-a urmat cu o pungă cu gustări în mână. Odată ajuns în mașină, mirosul parfumat de chiftele l-a făcut și mai flămândă.
- Da-mi și mie.
Pha a întins mâna, dând ordine ca de obicei.
Ploy a apucat repede punga și a fugit.
- Nu-ți voi da!
- De ce!
- Sunt ale mele!
- Ai învățat ce înseamnă bunătatea?
- Dar tu ști ce înseamnă?
Râzând, fetița a rostit fiecare cuvânt cu voce tare. Șoferul s-a uitat în oglinda retrovizoare.
- Adică, trebuie să cumperi în plus pentru ca ceilalți să te considere amabilă, a spus Phupha.
- Dacă P’Pha n-ar fi jucat fotbal atât de mult timp, eu n-ar fi trebuit să stau și să mi se facă foame și să-mi cumpăr singură gustări!
- Dacă ți-e foame, poți să-ți cumperi singură mâncare. Dar ce legătură are fotbalul cu asta?
- Ei bine, eu nu am mers acasă!
- Ei bine, eu mă voi juca!
- Atunci nu trebuie să mănânci chiftelele mele!
De fapt, ea își dorea doar ca el să vină acasă curând. Phupha se uita insistent la ea.
Ploy se uită sfidător la el.
Băiatul nu și-a imaginat niciodată că fetița, de obicei plângăcioasă și mofturoasă, ar avea un asemenea talent de a-i călca pe nervi pe oameni.
„Sunt atât de flămând încât îmi bubuie stomacul!”
„Fac sport de atâta timp și încă nu am mâncat nimic!”
Dar fata aceea stătea acolo calmă și își mânca chiftelele și nici măcar nu voia să împartă vreuna cu el!
- Nu pot să iau doar una?
- Nu se poate!
- Ploy!
- Pha!
Ea i-a strigat numele tare, imitând în mod deliberat tonul pe care el îl folosea adesea când o certa.
Fața lui Pha era de un roșu aprins.
În cele din urmă, răbdarea lui s-a epuizat. Instinctiv, a întins mâna și a tras ușor de una dintre codițele ei.
- Obraznico!
- Au!
Ploy tresări înainte să se întoarcă brusc să-l privească. Ochii ei mari și rotunzi se măriră neîncrezători.
- M-ai tras de păr, P’Pha?!
Phupha tocmai își dăduse seama ce făcuse, dar în loc să se grăbească să-și ceară scuze, se încăpățână să-și țină capul sus.
- Pentru că nu ți-ai împărțit chiftelele cu mine!
Ploypailin a așezat repede punga cu chiftele pe banchetă, apoi s-a repezit spre el!
- Ploy! Ce faci?
- O să-ți dau o lecție Pha!
Două mâini mici l-au apucat de cap și i-au ciufulit fără milă părul.
- Au! Mă doare!
Pha a țipat, încercând să se retragă, dar fata s-a agățat de el, refuzând să-l lase să plece.
- De ce m-ai tras de păr, P’Pha!
- O! Îmi pare rău!
- Faptul că îți pare rău face ca durerea să dispară?
- Nu va dispărea!
- Atunci ar trebui să știi!
Șoferul s-a aplecat să se uite la cei doi copii care se certau, apoi i-a avertizat îngrijorat:
- Copii vă rog să nu vă mai luptați.
Dar Ploy era ca un câine turbat, refuzând să dea înapoi ușor.
Phupha a încercat să-i desprindă mânuțele de pe cap cu mâinile, dar Ploypailin se agăța strâns de el ca un gecko agățat de un perete.
- Bine, renunț! Eu renunț!
În cele din urmă, tânărul a trebuit să implore pentru viața lui.
- Dă-mi drumul! Nu te voi mai trage de păr!
Ploy nu l-a lăsat imediat. I-a mai ciufulit părul de câteva ori ca să se asigure că își învățase lecția, înainte de a-l elibera ca o învingătoare.
Phupha se dădu repede înapoi, acoperindu-și capul cu mâinile și privind fata cu o expresie precaută.
„Ce copil nebun!”
„Mâinile ei sunt atât de mici! Dar e puternică ca o maimuță!”
Nu mai văzuse niciodată o fată atât de feroce.
În plus...
„Fata asta chiar a îndrăznit să-mi ciufulească părul!”
Phupha și-a ridicat mâna ca să-și îndrepte părul ciufulit înainte să o privească urât.
- Tu ești...!
- Ce!
Ploy și-a pus mâinile în șolduri și s-a aplecat sfidător în față.
- Ai de gând să mă tragi iar de păr?!
Phupha a înghițit în sec.
- Nu.
- Spune tare!
- Nu te mai trag de păr!
Tânărul a răspuns tare, făcându-l pe șofer să izbucnească în râs.
Ploy a zâmbit larg, satisfăcută, înainte să se întoarcă să ia punga cu chiftele.
Phupha se uită cu suspiciune la punga din mâna ei. De data aceasta, nu îndrăzni să mai ceară.
Cine știe dacă fata asta se va năpusti asupra lui și îl va apuca din nou de cap! Dar apoi, ceea ce s-a întâmplat a fost complet neașteptat.
Ploy i-a întins o pungă de chiftele.
- Uite, ia și tu.
Phupha a încremenit.
A aruncat o privire spre punga de chiftele, apoi s-a uitat la fată, alternativ.
- Ce-i cu tine?
- Cum de îmi dai și mie?
- Nu ți-am dat înainte pentru că P’Pha s-a purta urât. Ea a răspuns logic.
- Dar acum, că P’ Pha și-a cerut scuze, eu pot să împart aceste lucruri cu tine.
Phupha a tăcut, chiar dacă scuzele erau pentru alte motive.
Dar în fine, îi era foarte foame.
Tânărul a luat cu grijă punga, ca și cum s-ar fi temut că s-ar putea ascunde ceva înăuntru.
A luat o chiftea și a mușcat.
„Absolut delicios! Mi-e atât de foame încât aproape că aș putea mânca și punga!”
- De ce ai cumpărat atât de mult azi?
Întrebă el, încă mestecând.
Ploy a zâmbit până când obrajii i s-au umflat.
- Știam că lui P’Pha trebuie să-i fie foame.
Phupha a înlemnit din nou.
- De unde știai?
- Pentru că lui P’Pha îi place atât de mult să joace fotbal încât pierde noțiunea timpului.
Ea a răspuns în timp ce își punea gustările rămase în geantă.
- Ieri, eu m-am plâns că îmi este foame, dar P’Pha nu a fost atent. Așa că astăzi, eu mi-am cumpărat singură mâncare, ca să nu fiu nevoită să stau flămândă în timp ce te aștept.
Phupha a tăcut.
Un sentiment ciudat, inexplicabil, i-a străbătut inima băiatului. S-a uitat la chiftelele din mână, apoi s-a uitat la fata care își așeza cu sârguință lucrurile în geantă.
Pentru prima dată, a simțit că această fată năzdrăvană nu era chiar rea. Chiar dacă era încăpățânată, guralivă, certăreață și îi dădea mereu bătăi de cap, era totuși atentă.
- Mâine o să-i cer mamei mai mulți bani ca să pot cumpăra mâncare să mănânc după ce termin de jucat.
- Hei, ai de gând să vii iar târziu acasă? a întrebat fetița tare
Phupha tresări și își înclină repede capul într-o parte.
- Anul acesta, trebuie să devin un sportiv al școlii.
Privirea lui a rămas precaută asupra fetei.
- Așa că trebuie să exersez mult.
- Oare este chiar atât de important să fi un sportiv?
- N-ai înțelege. E o chestiune de mândrie bărbătească.
Ploy a clipit, neînțelegând pe deplin. Ar fi oare ca și cum ar trebui să fie o majoretă?
Au vorbit și au mâncat în același timp, iar în doar câteva minute, chiftelele de pe frigăruie dispăruseră toate.
- Mulțumesc. Phupha a spus încet.
Ploypailin a ridicat imediat privirea.
- Ce?
- Am spus mulțumesc!
A vorbit repede și tare ca să își acopere jena.
- Ești surdă?!
- Am auzit!
Fetița a chicotit.
- Bine, dar să știi că a căzut pe jos. Mama a spus că eu nu ar trebui să mănânc.
Phupha a încremenit. El s-a întors brusc ca să o privească.
- Unde?
- Podeaua mașinii, exact unde ai pășit.
Phupha a înlemnit, fața i s-a înroșit încetul cu încetul și a izbucnit în blesteme zgomotoase.
- Tu... Ești atât de rea! Cum ai putut să îmi faci asta? Ești atât de obraznică Ploy!
Ploy și-a acoperit urechile cu ambele mâini. Fetița s-a ghemuit arătând atât de jalnică.
Mașina a oprit în sfârșit în fața casei. Phupha, care se odihnise cu ochii închiși, s-a îndreptat, și-a luat geanta și a coborât din mașină ca și cum tocmai s-ar fi trezit.
Și când a ajuns la peluză, Phupha l-a văzut pe Singto, câinele mare, alergând spre el dând fericit din coadă.
- Singto!
Phupha și-a pus jos geanta și a alergat să se joace cu el. S-a ghemuit, a îmbrățișat câinele de gât, i-a mângâiat capul cu putere, înainte de a-l lăsa să sară în sus și să-i lingă obrazul cu afecțiune.
- Haha, ajunge! Mă gâdilă!
Râsetele au răsunat în toată curtea.
Vilaimas, care tocmai ieșise din sufragerie, a auzit vocea fiului ei, a zâmbit și a ieșit afară.
Dar când a văzut clar chipul lui Phupha, zâmbetul i-a dispărut instantaneu.
- Hei! Ce ți s-a întâmplat la frunte?
Phupha a înlemnit.
- Ce e?
Și-a dus mâna la frunte, nedumerit, înainte de a simți o durere ascuțită la mica zgârietură.
- Au!
- E sânge, fiule!
Vilaimas i-a apucat fiului ei fața și l-a privit îngrijorată.
- Ce s-a întâmplat? Cine te-a rănit așa?!
Phupha clipi în mod repetat.
Abia atunci și-a dat seama că avea de fapt o rană.
În timp ce era în mașină, nu a fost atent. Odată ce a ieșit, era atât de ocupat să se joace cu câinele încât a uitat complet că fata de alături tocmai îmi ciufulise părul.
Între timp, Ploypailin, care stătea nu departe, și-a plecat repede capul, prefăcându-se că este foarte interesată de propriile șireturi.
Phupha a privit-o o clipă.
Fata a ridicat privirea și privirile li s-au întâlnit.
Ochii aceia mari și rotunzi s-au mărit puțin înainte ca ea să-și ducă un deget la buze, un semnal tăcut să nu spună nimănui!
Phupha s-a uitat la expresia aceea și aproape a izbucnit în râs.
„Faci doar de probleme!”
„M-ai rănit, și acum ți-e frică să nu fi prinsă?!”
- Pha, răspunde-mi, fiule. Cine a făcut-o? Te-ai certat cu prietenii tăi?
Întrebă din nou Vilaimas, mângâindu-i ușor părul fiului ei.
Phupha s-a întors să se uite la mama lui, înainte de a arunca o privire spre câinele care stătea lângă el și dădea din coadă.
A făcut o pauză de două secunde, apoi a răspuns cu cea mai serioasă expresie pe care o putea aduna un tânăr de șaptesprezece ani.
- Cred că m-am jucat puțin prea dur cu Singto, mamă. Probabil m-a zgâriat din greșeală.
Vilaimas s-a întors imediat să se uite la câinele preferat al familiei.
- Singto! De ce i-ai făcut asta lui Pha!
Singto și-a înclinat capul ca să-și privească stăpânul, apoi a dat din coadă inocent.
Phupha și-a întors repede fața ca să-și ascundă zâmbetul.
- E în regulă, mamă. Tata a spus că dacă te joci cu câinii, uneori sigur te vei răni.
Între timp, Ploypailin stătea cu buzele strâns lipite, cu obrajii umflați, încercând din răsputeri să-și înăbușe furia.
În cele din urmă, ea și-a ridicat repede mâinile într-un salut respectuos către Vilaimas.
- Mătușă, mă duc acasă acum!
După ce a terminat de vorbit, a fugit repede.
Phupha a privit silueta mică cum se îndepărtează înainte de a se întoarce spre mama sa.
- Mamă, sunt bine acum. Pot să mă joc din nou cu Singto?
- Nu! Trebuie să curățăm rana mai întâi!
Vilaimas l-a luat de mână pe fiul ei și l-a condus imediat în casă.
Phupha l-a urmat fără tragere de inimă, dar pe parcurs nu s-a putut abține să nu arunce o privire înapoi spre poarta casei de alături.
„Fata aia nebună! În loc să fie bucuroasă că a ajutat la mușamalizarea întâmplării, s-a supărat pe mine.”
Pasiunea, nebunia și obsesia pentru Universul Love Sindrom m-a determinat să încep să traduc cărți. Traducerea cărților pentru mine înseamnă relaxare, descoperirea de noi perspective și culturi.
Budha în una din învățăturile lui spune:
"O minte dincolo de judecăți observă și înțelege"

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută pe site-ul notru. De asemenea, e posibil să împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu parteneri externi cum ar fi rețele de socializare, agenții de publicitate sau platforme de analiză a traficului; iar aceștia le pot combina cu alte informații pe care le-ai furnizat sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor.
Alege “Accept Toate Cookie-urile” și accesează direct site-ul nostru! ”Preferințe Cookie-uri" îți permite să schimbi preferinţele privind tipurile de cookie-uri pe care doreşti să le accepţi. Informaţii și explicații suplimentare găsești pe pagina Politica de Utilizare Cookies. Lista cu serviciile și cookie-urile plasate o găsești aici. Prin utilizarea site-ului nostru ești de acord cu Termeni și Condiții precum și Politica de Confidențialitate.




Comentarii