AGENDA ASCUNSĂ (2023) – CARTE
Titlul Original:
Hidden Agenda ( วาระซ่อนเร้น)
Genul Cărții: 18+, BL (LGBTQ+), Tineret, Romantic
Limba Nativă: Thailandeză, Capitole: 26
Rating Conținut: 18+ - Restricționat (nuditate, violență, blasfemie etc)
Autor: Dezair
Publicată în: 22 Noiembrie 2022
Traducere și adaptare: Maya
Rezumat:
Pentru prima dată, studentul universitar Zo se hotărăște să o curteze pe Nita, pasiunea lui de mult timp. Pentru a o cuceri, îl abordează pe Joke, fostul iubit al Nitei, pentru a-i cere sfaturi în materie de întâlniri. Joke este de acord să-l ajute în schimbul unui loc în clubul de dezbateri. Sau, cel puţin, asta îi spune lui Zo.
Capitolul 1
ORA - 12:35, Bangkok. Temperatura: 38°C
Căldura sufocantă a pârjolit fiecare petic de iarbă. În stația de autobuz din centrul orașului, oamenii care așteptau s-au refugiat la umbră. Dar cineva nu părea să sufere deloc din cauza vremii.
Un tânăr subțire, cu pielea albă, îmbrăcat în uniforma îngrijită de student, aștepta autobuzul de navetă al universității sub un copac mare, chiar în bătaia soarelui. Căldura îi făcea fața să roșească puțin, dar nu părea deranjat, continuând să citească mesajele pe care prietenii le trimiteau în aplicația telefonului mobil.
Aceștia discutau despre o fată din primul an de facultate și despre seniorii din anul patru, despre care spuneau că sunt sârguincioși și iubitori, deosebit de drăguți.
💌 Nong Mi nu are încă un prieten, apărea un mesaj de la un prieten înalt, pe nume Kot.
💌 De unde știi?
💌Am văzut-o la evenimentul Fresh Sea cu un tip, răspundea cineva cunoscut pentru faptul că îi plăcea să alerge după fluturi.
Poveștile despre fetele drăguțe din universitate erau mai potrivite pentru Pat, fiindcă era mai priceput la astfel de subiecte decât la studiu.
💌Dacă nu este un tată, atunci trebuie să fie un frate mai mare, crede-mă.
💌Acceptă adevărul, Kot. Cum poate cineva atât de frumos să fie încă singur?
💌Atunci o să întreb pe Nong Mi chiar acum!
Doi prieteni interacționau între ei, în timp ce un alt cititor, el, continua să dea scroll în liniște.
💌 Nong Mi a spus că nu are încă un iubit.
💌La naiba, chiar ai întrebat-o?
💌 Am făcut-o. E junioara mea, a trebuit să o întreb.
💌 Iată, te lauzi din nou.
Hok, care nu pierdea niciodată ocazia să se mândrească, vorbea despre faptul că are o frumusețe ca junioară.
Khun Sitangsu, însă, citea liniștit. Mesajele continuau să apară, iar de data aceasta prietenii îl interogau pe el, cel care prefera tăcerea.
Sitangsu și călătoria neașteptată.
Sitangsu a ridicat din sprâncene, surprins de interogatoriul brusc. Cu degetele sale albe, a început să tasteze un mesaj scurt:
💌Ce-i cu mine?
Înainte de a putea trimite răspunsul, sunetul unei mașini apropiindu-se devenea tot mai puternic. Fața lui, deja înroșită de căldura toridă, s-a ridicat instinctiv deasupra ecranului telefonului. Privind prin aerul fierbinte, a observat mașina universității sosind pentru a-i prelua pe studenții din stația de autobuz.
Fără grabă, și-a pus telefonul mobil în buzunarul pantalonilor și a așteptat. Când mașina s-a oprit complet, a urcat într-un vehicul destul de aglomerat. Printre mulțimea de studenți, o figură familiară i-a atras atenția. La capătul mașinii, un tânăr înalt, colegul său de clasă, îi ținea locul. Deși se întâlneau des, fiind doar patru departamente la universitate, conversau rar.
Sitangsu i-a făcut un semn scurt din cap, un salut discret, dar nu s-a apropiat. Mulțimea din mașină era prea densă pentru a se deplasa spre capătul vehiculului. Așa că s-a așezat aproape de ușă, pregătit pentru următoarea destinație.
Ceea ce Sitangsu nu știa era că, după acel salut scurt, devenise fără să știe ținta privirilor colegului său pe întreaga durată a călătoriei.
Seniorul P’Zo.
Când mașina a ajuns la destinație, grupuri de studenți au coborât unul câte unul, iar atmosfera se anima. Sitangsu a pășit calm afară, cu o expresie obișnuită, ignorând complet atenția colegului său din spate.
La intrarea în campus, l-au întâmpinat mai multe saluturi prietenoase.
- P’Zo, bună!
- Salut, P’Zo! Ahhh… ești mai strălucitor decât soarele de la amiază, simt căldura peste tot!
- Salut, frate Zo!
(Notă: În acest context, P’Zo este un termen folosit pentru a se adresa unui frate mai mare sau unui senior.)
Deși era obișnuit cu asemenea saluturi, fiind student de patru ani la universitate, P’Zo a răspuns tuturor cu zâmbetul său obișnuit, discret și calm. Încet, a mers spre banca de piatră din fața clădirii școlii, locul unde îl așteptau câțiva prieteni.
Atmosfera agitată din jur părea să nu-l afecteze, iar rutina obișnuită a zilei continua fără nicio abatere.
Conversația pe marginea „rușinii”.
- Fața ta e atât de roșie, Zo! E din cauza căldurii sau ești jenat? A întrebat Alongkot, cunoscut drept Kat, cel care tocmai vorbise în grupul de chat.
Alongkot, membru al clubului de fotbal al facultății, avea pielea închisă la culoare și o siluetă impunătoare. Contrastul dintre el și Sitangsu era izbitor – precum cafeaua neagră alături de laptele proaspăt.
- Jenat, de ce? a răspuns Sitangsu, vizibil confuz.
Alongkot a râs încet și l-a privit pe Pruksa, alias Pat, cel cunoscut pentru abilitatea sa de a observa orice detaliu legat de fete, fie că erau din facultate sau din afara ei.
- E vorba despre Nong Mi, sora mai mică, care te-a salutat mai devreme.
Sitangsu a încrețit sprâncenele. Numele „Nong Mi” îi era vag cunoscut, dar nu reușea să asocieze un chip. Oare o întâlnise vreodată? Era deja în al patrulea an, iar prezența sa în facultate era rară, limitată la cursuri sau vizite la bibliotecă. Cum să-și amintească o față pe care probabil o văzuse doar o dată sau de două ori?
- E fata care te-a salutat adineauri, a spus Pruksa, arătând spre drumul pe care mersese Sitangsu.
Acesta s-a întors să privească și și-a amintit. Da, pe lângă fratele mai mic din anul trei, de la Departamentul de Guvern, și Tizzi, un transsexual de anul doi de la sectorul social, era acolo și o tânără. Totuși, nu-i era foarte cunoscută.
- Oh....
Pruksa a continuat cu tonul său obraznic:
- Rahatului ăstuia nu-i pasă de nimeni în afară de Nita. Chiar nu ai nicio inspirație pentru Valentine's Day?
- Nu mai vorbi despre Nita, a răspuns Sitangsu pe un ton calm, dar ferm.
Nita era o prietenă din generația lui, dar studiau în clase diferite.
- Ne întâlneam des în primul an, când aveam materii comune. Acum ne vedem rar.
Pruksa a zâmbit malițios.
- Deci o plăceai în secret, dar ești prea introvertit să recunoști. Și oricum, „Nita” e deja iubita altuia.
Alongkot a intervenit.
- Vorbesc serios. Îți mai place de Nita?
Întrebarea i-a atras privirea calmă, dar pătrunzătoare, a lui Sitangsu.
- Nita are deja un iubit, a răspuns el scurt, subliniind clar statutul fetei și încheind conversația despre subiect.
Conversația tensionată despre Nita și Joke.
- Dar am auzit că Nita și Joke s-au certat, a intervenit Pruksa, rupând liniștea care se așternuse peste grup.
Sitangsu a rămas tăcut. Ah, da... „Joke” iubitul Nitei, dar și cel care îi ocupa gândurile mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
- Toboșarul de la sectorul social zicea că i-a auzit certându-se în biblioteca unde sunt depozitate tezele. Maestrul a mers să vadă ce se întâmplă și i-a surprins pe cei doi. Nita chiar l-a pălmuit, a continuat Pruksa cu un ton de intrigă.
- Cauza despărțirii sigur e Joke. Îl cunosc din primul an, a schimbat cel puțin zece iubite până acum, a comentat Alongkot, aruncând o privire către Sitangsu, care stătea calm, ca de obicei.
Apoi, Alongkot a zâmbit larg și a adăugat cu un ton glumeț.
- Spre deosebire de Khun Zo, prietenul nostru, care arată bine, dar nu are prietenă nici acum, în anul patru.
Sitangsu, subiectul glumelor, a suspinat adânc, iritat.
- Ți-am spus să nu mai vorbești despre asta!
Pruksa, desigur, nu s-a lăsat.
- Bine, nu mai vorbesc. Dar dacă Nita și Joke chiar s-au despărțit, asta e șansa ta!
Sitangsu și-a întors privirea către prietenul său obraznic.
- Șansă pentru ce?
În loc de un răspuns direct, Pruksa, cu o expresie jucăușă, a schimbat subiectul. Sitangsu, însă, și-a scuturat capul încet.
- Pat, suntem prieteni buni...
Dar înainte să-și termine fraza, ochii ageri ai lui Pruksa au observat ceva – sau pe cineva – îndreptându-se spre clădirea universității.
- Joke, Joke, vino aici! a strigat Pruksa tare, ridicându-se și gesticulând.
Sitangsu a rămas nemișcat, iar Pruksa, mereu în căutare de dramă, i-a făcut cu ochiul și i-a șoptit.
- E o oportunitate de aur pentru tine. Lasă-mă să-l întreb dacă s-a despărțit de Nita!
Înainte ca Sitangsu să poată face ceva, să-l oprească, era deja prea târziu. Tânărul înalt, pe care Sitangsu îl recunoscuse din autobuzul facultății, se apropiase deja de masă.
Acela era Joke. Joke, iubitul Nitei. Joke, bărbatul despre care Sitangsu știa că avea locul pe care el, în secret, și-l dorise de mult timp.
Apariția lui Joke și conversația tensionată.
Joke era genul de bărbat care atrăgea priviri fără să încerce. Avea trăsături frumoase, aproape perfecte, cu o față bine structurată și un aer calm, dar distant. Ochii săi, asemănători cu cei ai unui vultur, erau ascuțiți și reci, emanând o autoritate naturală. Înalta sa statură și prezența impunătoare îl făceau să pară candidatul ideal pentru a reprezenta o catedră sau o universitate, dar nimeni nu reușise vreodată să-l implice în astfel de activități.
Chiar în primul an, când fusese organizat un concurs de frumusețe masculină, deși se înscrisese, refuzase să urce pe scenă, încălcând regulile. Zvonurile despre el erau multe, inclusiv o presupusă relație cu o studentă mai în vârstă. Dar Joke părea să trăiască după propriile reguli, dacă lumea se întorcea la stânga, el mergea la dreapta, fără să se uite înapoi.
Când Pruksa l-a văzut, nu a ezitat să-l strige.
- Nu ne-am mai văzut demult, Joke!
Joke, sau după numele său complet, Jeeranai, fiul unui negustor de diamante, s-a apropiat încet și s-a oprit lângă figura palidă a lui Sitangsu.
- Oh, care e treaba?
- Stai jos!
- Mută-te, lasă-l să stea, i-a ordonat Pruksa lui Sitangsu.
Acesta din urmă i-a aruncat o privire glaciară, dar a cedat, făcând loc pe bancă. Totuși, băncile de piatră nu erau concepute pentru doi bărbați, cu atât mai puțin pentru unul masiv, ca Joke. Pe măsură ce Joke se așeză, umerii lui largi ajunseră să fie aproape lipiți de brațul lui Sitangsu, forțându-l să se retragă puțin.
Chiar și așa, prezența lui Joke și căldura care părea să emane făceau ca temperatura din jur să crească, iar Sitangsu se simțea vizibil incomod.
- Am auzit că tu și Nita v-ați despărțit. Este adevărat, Joke? întrebă direct Pruksa, ignorând orice subtilitate.
- Hei, la naiba, nu ai ajuns prea repede la subiect? interveni Alongkot, încercând să-l tempereze pe prietenul său obraznic.
Joke ridică ușor o sprânceană, iar colțul gurii i se curba într-un zâmbet subtil, dar ochii săi reci trădau o umbră de iritare.
- De ce vreți să știți? întrebă calm, dar cu o voce care părea să aibă greutate.
Cei trei prieteni se priviră pentru câteva momente, până când Pruksa răspunse cu ușurință:
- Atât tu, cât și Nita sunteți prietenii noștri. E firesc să vrem să știm.
Joke zâmbi vag, fără să lase să transpară vreun regret.
- Ne-am despărțit, răspunse simplu, vocea lui fiind la fel de relaxată ca și cum ar fi vorbit despre vreme.
Sitangsu, care stătea nemișcat lângă el, simți cum gâtul i se înțepenește. Tonul degajat al lui Joke, lipsit de orice emoție, părea să-l afecteze mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
Sitangsu și „lecțiile” lui Joke.
- Ne-am despărțit!
Poate o astfel de propoziție să fie spusă atât de ușor? Sitangsu nu putea înțelege lipsa de emoție din tonul lui Joke.
- De ce v-ați despărțit? întrebă Pruksa din nou, cu obișnuita sa curiozitate.
- Nu eram compatibili, răspunse Joke cu aceeași nonșalanță.
Răspunsul vag nu-l mulțumi pe Sitangsu, iar întrebarea următoare a venit rapid de la Pruksa:
- Hei, dar nu erați împreună din al doilea an?
Jeeranai zâmbi slab, fără vreo urmă de regret. Aruncă o privire către Pruksa și Alongkot, apoi se uită în spate, pregătindu-se să plece.
- Mai vrei să mă întrebi ceva? Trebuie să merg la curs acum.
Înainte ca cineva să-i răspundă, Pruksa se grăbi să intervină:
- Da, Zo vrea să știe cum să flirteze cu Nita!
Ochii lui Sitangsu se măriră de groază, iar capul i se întoarse brusc spre prietenul său obraznic. Privirea rece pe care i-o aruncă era suficientă să înghețe pe oricine, dar nu și pe Pruksa.
Jeeranai, însă, păru amuzat. Ridică o sprânceană și zâmbi ușor când ochii săi se întâlniră cu privirea șocată a lui Sitangsu.
- Ai de gând să flirtezi cu Nita? întrebă el, cu un ton ușor batjocoritor.
Sitangsu nu răspunse, dar continua să-l privească furios pe Pruksa.
- Pot să te învăț, adăugă Joke, surprinzându-i pe toți.
Sitangsu îl privi direct, iar Jeeranai îi întâlni privirea cu o expresie care avea ceva aparte. Ochii săi subțiri și ascuțiți păreau să poarte o strălucire ciudată, care îl făcu pe Sitangsu să se simtă inconfortabil.
Joke se ridică încet de pe banca de piatră, iar înainte de a pleca, aruncă o ultimă remarcă:
- Dacă vrei să te învăț cum să flirtezi cu Nita, așteaptă-mă aici după ore.
Cu aceste cuvinte, Joke se întoarse și se îndreptă spre clădirea școlii, lăsând grupul de prieteni în urmă.
Discuția aprinsă dintre prieteni.
Când au rămas doar ei trei, Sitangsu se întoarse furios spre Pruksa.
- De ce i-ai spus asta, Pat?
Pruksa, bineînțeles, avea deja răspunsul pregătit:
- Hei, asta e o oportunitate de aur! Joke s-a despărțit de Nita. Dacă nu profiți acum, când o vei face? Suntem deja în anul patru, e ultima noastră șansă înainte de absolvire. Și apoi, tocmai a zis că te va ajuta să flirtezi cu ea. Luptă de o sută de ori, câștigă de o sută de ori!
- Dar nu merg la război!
- Din cauza acestei gândiri stupide ești singur de patru ani!
- Dacă sunt singur sau nu, este treaba mea! replică Sitangsu, privindu-l rece.
- Oh, sunt prietenul tău, vreau să te ajut, nu vreau să fiu băgăcios, se apăra Pruksa, prefăcându-se ofensat, dar cu același zâmbet obraznic pe față.
Sitangsu își dădu ochii peste cap, realizând că oricât de mult ar protesta, Pat nu avea de gând să renunțe.
Întâlnirea neașteptată.
- De ce vă certați? Zo, după ce se termină orele, poți să mergi acasă. Nu trebuie să te întâlnești cu el, asta-i tot! a intervenit Alongkot, încercând să liniștească discuția.
Cuvintele lui l-au făcut pe Sitangsu să tacă brusc.
La urma urmei, Nita fusese întotdeauna femeia din inima lui. Acum, aflând că s-a despărțit de Joke, inima i se zbătea, dar nu putea să se bucure pe deplin. Știa că Nita, chiar dacă nu o arăta, era probabil tristă din cauza despărțirii.
Cu toate acestea, în adâncul său, Sitangsu simțea că aceasta era ultima lui șansă. Dacă voia să transforme acea iubire ascunsă de ani de zile în ceva real, trebuia să profite de ocazie. Dar asta însemna să-l întâlnească pe Joke… iar asta îl deranja cel mai mult. Nu-i plăceau ochii aceia reci, pătrunzători, care păreau să vadă dincolo de suprafață.
Lecția de la Joke.
Când ceasul a arătat patru și cinci, orele se terminaseră, iar Sitangsu se îndrepta spre locul stabilit. Strategul zilei, Joke, întârzia deja cu cincisprezece minute, iar acest lucru îl făcea pe Sitangsu să devină neliniștit. Se temea că Joke ar putea să renunțe la planul său spontan.
Alongkot și Pruksa erau ocupați cu alte activități, așa că Sitangsu trebuia să vină singur. Pe drum, însă, silueta unei fete în uniformă îi tăie calea.
- Nita, murmură el, surprins.
Da, Nita era acolo. Dar nu era singură. Stătea la masa de piatră împreună cu Joke.
- Vino! îl întâmpină Joke, cu un ton care nu lăsa loc de refuz.
Nita se întoarse și îi trimise lui Sitangsu un zâmbet strălucitor.
- Zo, bună dimineața! salută ea dulce.
Era prea târziu să se retragă, așa că Sitangsu se apropie cu ezitare, răspunzând:
- Oh, bună. Ai avut cursuri azi, Nita?
- Da! răspunse ea scurt, dar zâmbetul îi rămase pe față.
Joke se ridică de la masă, iar statura sa impozantă deveni și mai evidentă. Era cu aproximativ 10 cm mai înalt decât Sitangsu, care avea 170 cm.
- Zo a venit. Hai să mergem, spuse Joke, începând să pășească.
Sitangsu nu ar fi vrut să-l urmeze, dar ochii aceia ascuțiți l-au forțat să o facă.
Conversația din stația de autobuz .
Cei doi au ajuns la stația de autobuz a facultății. Sitangsu se apropie de Joke, vizibil nervos.
- Care-i treaba? întrebă Joke, ridicând o sprânceană.
Sitangsu ezită. Își drese vocea și, vorbind aproape în șoaptă, rostise încet:
- Crezi că… vom vorbi?
Cuvântul „vorbi” fusese spus atât de încet încât părea să se teamă să fie auzit de altcineva.
Joke îl privi pentru o clipă, ochii lui reci, dar analizați, pătrunzând în liniștea care se instalase între ei. Atmosfera deveni apăsătoare, iar Sitangsu aștepta răspunsul, simțindu-se vulnerabil sub privirea impunătoare a lui Joke.
O întâlnire tensionată .
- Vorbim chiar acum, dar îmi este foame. Găsim ceva de mâncare? întrebă Jeeranai, ridicând din sprânceană.
- Atunci hai să mâncăm la cantină, răspunse Sitangsu, încercând să găsească o soluție.
Deși ora era târzie și multe magazine erau deja închise, cantina era încă o opțiune decentă. Dar Jeeranai râse ușor, cu o expresie care părea să aibă un substrat ascuns.
- Nu, nu vreau să mănânc aici. Poți merge acasă dacă nu ai nimic de spus.
Sitangsu rămase uimit. Știa că Jeeranai testa limitele, dar presiunea cu care fusese bombardat toată ziua de Pruksa ” că aceasta era ultima lui șansă ”, îl ținea pe loc. Nu putea vorbi, cuvintele păreau blocate în gât. Privirea lui Jeeranai, ascuțită ca un cuțit, urmărea fiecare reacție a feței lui Sitangsu.
Înainte ca tensiunea să devină insuportabilă, autobuzul universitar opri în stație. Studenții se aliniau ordonat pentru a urca, iar Jeeranai se întoarse către el.
- Voi merge înainte, spuse, schimbând direcția și urcând în autobuz.
Sitangsu rămase în urmă, buzele strânse de parcă încerca să ia o mare decizie. În cele din urmă, își făcu curaj și urcă, fiind ultima persoană care se alătură grupului din vehicul.
Jocurile subtile ale lui Jeeranai.
Jeeranai zâmbi vag când observă că Sitangsu se așeză lângă el, deși cu o expresie evident reticentă. Tocmai era pe cale să-l tachineze, dar Sitangsu îl surprinse cu o întrebare.
- După ce mâncăm… trebuie să vorbim?
Joke nu răspunse imediat. În schimb, ridică din umeri, lăsându-l pe Sitangsu să ghicească răspunsul.
Autobuzul începu să se îndepărteze de stația din campus, iar Sitangsu, cufundat în gândurile sale și în emoțiile contradictorii, se izbi din greșeală de umărul larg al lui Jeeranai.
- Îmi pare rău, murmură încet Sitangsu, cu ochii plecați, fără să știe dacă celălalt auzise. Nu avea de gând să repete.
Jeeranai, însă, nu păru afectat. Continuă să butoneze telefonul, ignorând aparent incidentul.
Când Sitangsu aruncă o privire scurtă pe geam, ochii lui Jeeranai, care fuseseră concentrați pe ecranul telefonului, îl fixară brusc. Zâmbetul acela familiar reapăru în colțul gurii, suficient pentru a-l face pe Sitangsu să simtă un disconfort inexplicabil.
Cu un gest scurt, Jeeranai apăsă pe ecran, trimițând un mesaj unui prieten. Apoi, fără să adauge vreun comentariu, își puse telefonul în buzunar și rămase tăcut, lăsând aerul dintre ei să devină din ce în ce mai greu de suportat pentru Sitangsu.
O conversație tensionată într-un restaurant aglomerat.
Restaurantul cu curry și orez, situat într-un colț al unei faimoase zone de cumpărături din Bangkok, era plin până la refuz. Aerul fierbinte și înăbușitor, zgomotul constant al conversațiilor și agitația clienților făceau locul aproape insuportabil.
Sitangsu privi în jur. Fusese acolo de multe ori cu Pruksa și Alongkot, mai ales în zilele în care erau înfometați. Totuși, acum, cu Jeeranai, tot ce își dorea era să termine discuția cât mai repede.
Cum să vorbească în astfel de condiții? se întrebă el, simțind că locul aglomerat îi amplifică disconfortul.
- Nu mănânci nimic? întrebă Jeeranai, cu o expresie relaxată, dar cu o voce suficient de tare încât să fie auzit peste gălăgie.
Sitangsu, însă, nu răspunse. Jeeranai, aparent nepăsător, se întoarse să comande un pahar mare de suc de bame.
Sitangsu încercă să-și controleze emoțiile care-l tulburau. Simțea că Jeeranai îl batjocorea, iar aceasta nu era o surpriză. Tipul fusese așa încă din primul an. Zvonurile despre aventurile lui cu un senior din facultate circulaseră multă vreme, iar reputația lui Jeeranai era bine cunoscută.
După ce comanda fusese adusă, Jeeranai se așeză la masă cu două pahare de suc de bame în mână. Își așeză orezul cu pui prăjit în față, plătind rapid pentru tot. Fără să spună un cuvânt, puse unul dintre pahare în fața lui Sitangsu, iar apoi își băgă lingura în farfurie, mâncând fără să se uite la el.
- Dacă nu mănânci nimic, vei fi dat afară, spuse Jeeranai brusc, cu o voce care nu permitea replici.
Sitangsu aruncă o privire în jur și observă mulțimea de clienți care așteptau locuri libere. Cu o resemnare vizibilă, luă paharul de suc și sorbi o înghițitură mică. Jeeranai ridică privirea, iar ochii lui ascuțiți păreau să scaneze fiecare reacție.
- Nu-ți place? întrebă el, de parcă nu-i scăpase nimic.
- Îmi place mie, replică Sitangsu încet, coborând privirea spre masa aglomerată.
Jeeranai își termină orezul cu pui prăjit în mai puțin de cinci minute. Sitangsu, privind cum mâncarea dispăruse atât de repede, încercă să-și adune curajul.
- Despre Nita… începu el, dar nu reuși să spună mai mult.
Jeeranai se ridică brusc de pe scaun, întrerupându-l.
- Mergi și vorbește, porunci el, tonul fiind mai mult o provocare decât o sugestie.
Fără să aștepte răspuns, ieși din restaurant, lăsându-l pe Sitangsu să oftze obosit. Oricât de mult și-ar fi dorit să-l ignore, nu avea altă opțiune decât să se ridice și să-l urmeze.
Confruntarea tensionată dintre Sitangsu și Jeeranai.
- Joke... vocea lui Sitangsu se auzi clar, deși plină de ezitare, făcându-l pe Jeeranai să încetinească.
Picioarele lungi ale celui înalt străbăteau rapid cartierul comercial aglomerat, iar Sitangsu fu nevoit să-și accelereze pasul pentru a merge alături de el.
- Dacă vrei să știi ceva, întreabă-mă și îți voi spune totul, spuse Jeeranai fără să-și oprească mersul.
Sitangsu profită de invitație și întrebă imediat:
- Ai spus că tu și Nita sunteți incompatibili. Ce este incompatibil la voi?
Jeeranai se opri brusc, întorcându-se încet spre Sitangsu.
- Din câte îmi amintesc, am convenit să-ți spun cum să o curtezi, nu să-ți explic motivul pentru care ne-am despărțit.
- Vreau să știu de ce v-ați despărțit!
Pentru Sitangsu, întrebarea avea o greutate mai mare decât părea. Voia să înțeleagă dacă Nita era tristă, dacă îl iubea încă pe Joke, dacă existau șanse ca cei doi să se împace.
- Nita a refuzat să se culce cu mine, răspunse Jeeranai sec.
Răspunsul scurt îl lăsă pe Sitangsu uluit. Ochii săi mari se măriră de șoc, iar corpul lui părea să tremure de furie. În acea clipă, se gândi serios să-l lovească pe Jeeranai.
- Nu am fost eu cel care a vrut să renunțe. Ea a cerut despărțirea, continuă Jeeranai cu același calm aparent nepăsător.
- Tu ești... începu Sitangsu, dar cuvintele i se opriră în gât din cauza furiei.
- Să schimbăm subiectul. Ai întrebat deja, e rândul meu, spuse Jeeranai, fără să lase loc de negociere. Privirea sa, ascuțită și rece, era greu de citit, iar tăcerea dintre ei deveni apăsătoare.
- De când îți place Nita?
Întrebarea îl făcu pe Sitangsu să ezite. Povestea era personală, iar cei doi nu erau suficient de apropiați pentru astfel de confesiuni. Dar știa că, dacă nu răspundea, Jeeranai avea să creeze alte condiții.
- Anul 1… semestrul 2, răspunse în cele din urmă, privindu-și pantofii.
Știa bine că în anul 2 Nita și Joke deveniseră un cuplu, iar acest lucru îl făcea să simtă o apăsare în piept.
- Nu sunt trist! spuse Sitangsu printre dinți, încercând să-și păstreze demnitatea.
Pentru Jeeranai, însă, scena avea alt efect. În loc să-l intimideze, îl găsea pe Sitangsu și mai adorabil.
- Și din anul 1, semestrul 2, până acum, ai avut vreodată o iubită? întrebă el direct, cu o curiozitate de neînțeles.
- Dacă am avut sau nu, nu are nimic de-a face cu tine! replică Sitangsu, încercând să-și păstreze calmul.
- Ești sigur că nu are? întrebă din nou Jeeranai, apropiindu-se puțin. Ochii lui negri și pătrunzători păreau să taie aerul dintre ei, făcându-l pe Sitangsu să simtă cum mâinile îi devin reci, în ciuda căldurii apăsătoare a Bangkokului.
- Ce lună este acum? Semestrul 1 se va încheia curând, iar după câteva luni vine admiterea. Crezi că, singur și fără ajutorul meu, o vei avea pe Nita ca iubită?
Cuvintele lui Jeeranai, spuse cu un calm provocator, îl lăsară pe Sitangsu fără replică, făcându-l să realizeze cât de complicată era situația în care se afla.
O propunere șocantă.
- Hei, nu te-am privit de sus, Zo, dar există multe opțiuni mai bune decât tine. Nita nu trebuie să te aleagă pe tine! spuse Jeeranai, cu un ton care, deși neutru, ascundea o provocare.
Sitangsu își strânse buzele și își întoarse privirea. Știa bine că Jeeranai avea dreptate – nu avea experiență, nu știa să flirteze, și nici nu era sigur pe el. Cum putea să câștige inima unei fete ca Nita? Totuși, simțea că, fără ajutorul lui Jeeranai, nu avea nicio șansă.
În fața lui, Jeeranai zâmbi vag, aruncând o privire care părea să-i scaneze toate slăbiciunile.
- Vrei să flirtezi cu mine? întrebă, tonul fiind un amestec de batjocură și seriozitate.
- Vreau... răspunse Sitangsu, cu vocea scăzută, dar plină de determinare.
Dar în următoarea clipă, Jeeranai își schimbă complet atitudinea.
- Te culci cu mine, și atunci îți spun ce să faci, propuse el, cu o seninătate care îl lăsă pe Sitangsu fără cuvinte.
Această propoziție, spusă ca și cum era o simplă ofertă, îl șocă profund pe Sitangsu. Mintea i se blocă, iar furia îi urcă rapid la suprafață.
- Ăsta ești tu! explodă el, împingând cu furie pieptul lui Jeeranai.
Vocea îi tremura, mâinile îi erau reci, iar expresia feței lui trăda furia pe care nu știa cum să o gestioneze. Pentru cineva care nu avusese niciodată o asemenea experiență, situația îl depășea complet.
Ochii reci ai lui Jeeranai se îngustară, iar un zâmbet vag îi apăru în colțul gurii. Nu părea afectat, dimpotrivă, părea amuzat de reacția lui Sitangsu.
- Poți să mergi să spui asta altor oameni, spuse el pe un ton calm, apoi se întoarse și plecă, fără să se uite înapoi.
Sitangsu rămase nemișcat, încă tremurând de furie. Îl privi cum se îndepărta, spatele lui Jeeranai, în cămașa albă, dispărând încet în colțul îndepărtat al clădirii.
Un test pentru Zo.
Jeeranai, însă, nu părea deranjat. În timp ce se îndepărta, își acoperi gura cu mâna pentru a-și ascunde zâmbetul larg. Ochii săi negri sclipeau de amuzament. Testase deja limitele lui Sitangsu și, din punctul lui de vedere, reacția fusese perfectă.
Ajuns în apropierea stației de tren, scoase telefonul și trimise un mesaj unui prieten:
💌L-am tachinat deja!
Răspunsul veni rapid.
💌 Nenorocitule!
Tonul mesajului dezvăluia clar nerăbdarea celui care aștepta detaliile situației.
Jeeranai, însă, nu se grăbi să răspundă. Zâmbetul îi rămase pe față în timp ce își continua drumul spre apartament, iar mintea lui deja punea la cale următorul pas al jocului său.
Jeeranai își planifică următoarea mișcare.
- Sucul de bame funcționează, nu? întrebă Kittisak pe un ton amuzat.
- Nu știu, voi continua mâine, răspunse Jeeranai, fără să-și ascundă frustrarea.
- Încă te gândești la ziua de mâine? Are ore mâine?
- L-ai tachinat azi, iar acum vrei să te întâlnești cu el și mâine? întrebă Kittisak, tonul devenind din ce în ce mai enervant pentru Jeeranai.
- Ei bine, ești enervant! Am făcut-o deja, nu mă sâcâi prea mult. Are cursuri mâine? întrebă Jeeranai pentru a doua oară, vizibil iritat.
Pentru el, timpul era esențial. Anul 4 aproape se încheiase, iar semestrul final se apropia rapid. Dacă voia să termine fără regrete, trebuia să acționeze. Dar, pentru cineva ca Jeeranai, fiecare acțiune trebuia să fie un succes.
Kittisak râse scurt, apoi răspunse cu un ton amuzat și disprețuitor:
- Nu te pot ajuta, ticălosule!
Jeeranai bombă ușor pieptul, neafectat de refuzul prietenului său. Pentru oameni ca el, înfrângerea nu era o opțiune. Dacă nu primea ajutor, găsea alte căi să-și atingă scopul.
- Pot investiga și singur. Doar roagă-te pentru succesul prietenului tău! spuse Jeeranai, cu o siguranță care ar fi iritat pe oricine.
Închise conversația și băgă telefonul în buzunarul pantalonilor, în timp ce colțul gurii îi era încă împodobit cu un rânjet mulțumit. Jeeranai știa bine că, atunci când își dorea ceva, nimic nu putea sta în calea lui. Nu conta cât timp dura sau ce metode trebuia să folosească ceea ce voia, obținea.
De data aceasta, ceea ce își dorea era clar: Sitangsu. Nu doar prezența lui, ci și inima și trupul său.
„Așteaptă și ai să vezi...” își spuse în gând, în timp ce pașii lui îl purtau mai departe.
Jocul abia începuse, iar pentru Jeeranai, fiecare mișcare era calculată cu grijă.
Capitolul 2
O dimineață cu oaspeți neașteptați.
Deși avea cursuri dimineața, Sitangsu se trezise mai târziu decât de obicei. Întâmplările de ieri îi tulburaseră gândurile, iar astăzi se simțea lipsit de energie. În loc să meargă direct la curs, se îndreptă spre cantină, în speranța că un mic dejun bun îi va întări moralul.
Cantina era spațioasă, iar la acea oră devreme foarte puțini studenți veniseră să mănânce. Sitangsu își comandă un castron de tăiței și o ceașcă de ceai de mușețel. Găsind o masă goală, se așeză, dornic să savureze micul dejun în liniște.
Dar liniștea nu dură mult.
Exact când se pregătea să înceapă să mănânce, cineva se așeză brusc la masa lui, fără să ceară permisiunea.
Mâna lui, care ținea castronul cu tăiței, se opri, iar privirea i se ridică încet. Oh, nu... Era din nou Jeeranai. Persoana care-l enervase ieri apăruse iar.
Sitangsu oftă interior și, fără să spună nimic, își coborî capul, concentrându-se pe mâncarea din fața lui. Se prefăcea că Jeeranai nici măcar nu exista.
— Zo... șopti calm Jeeranai, încercând să-i atragă atenția.
Dar Sitangsu continuă să-l ignore, de parcă nici nu auzise.
— Despre ieri... A fost doar o glumă, continuă Jeeranai, tonul lui ușor mai serios.
De data aceasta, nici măcar asta nu-l făcu pe Sitangsu să ridice privirea. Fără alte opțiuni, Jeeranai scoase o pungă transparentă de plastic și o așeză lângă castronul de tăiței.
Gestul avu efect. Sitangsu ridică privirea, iar ochii săi frumoși îl priveau pe Jeeranai, de data aceasta vizibil confuz.
— Prăjituri cu banane, spuse Jeeranai, observând privirea curioasă a lui Sitangsu.
— Le-am cumpărat pentru tine.
Sitangsu ridică o sprânceană, neîncrezător. Nu era sigur ce intenționa Jeeranai, dar figura acestuia rămase calmă și dominantă. Fără să dea alte explicații, Jeeranai se ridică și făcu câțiva pași departe de masă, ca și cum intenționa să plece.
— Nu am nevoie de ele. De ce mi le-ai cumpărat? întrebă Sitangsu, vizibil iritat.
Jeeranai se opri, se întoarse spre el și, cu aceeași siguranță care-l caracteriza, răspunse:
— Nu trebuie să întreb dacă cineva dorește un cadou sau nu.
Sitangsu oftă frustrat, dar își menținu privirea asupra lui.
— În legătură cu ieri? Nu am nimic! Nu-mi pasă ce s-a întâmplat ieri.
Tonul său era ferm, dar lipsit de ranchiună. Sitangsu nu era genul care să poarte pică mult timp, iar glumele lui Jeeranai, oricât de enervante ar fi fost, nu păreau să-l afecteze profund.
Jeeranai îl privi pentru o clipă, cu un zâmbet vag care părea să ascundă mai mult decât spunea.
— Ieri trebuie să fi glumit, adăugă Sitangsu, încercând să-și încheie gândurile și să-și recâștige liniștea.
Dar pentru Jeeranai, gluma de ieri fusese doar începutul unui plan mai mare.
O masă plină de tăcere și invitații neașteptate.
— Ai mâncat deja? Vrei să cumperi ceva și să mâncăm aici împreună? întrebă Sitangsu, oftând ușor.
Deși se cunoșteau de patru ani, rareori vorbeau. Cu toate acestea, având în vedere că erau colegi și se întâlneau frecvent, era ciudat să se comporte ca niște străini. Sitangsu nu era genul de persoană care să ignore complet pe cineva cunoscut, chiar dacă nu erau apropiați.
Ochii, de obicei reci și ascuțiți, ai lui Jeeranai se înmuiară pentru o clipă în timp ce privea tânărul drăguț care își mânca tăiețeii cu o expresie calmă. Un zâmbet mulțumit îi apăru pe buze, dar când Sitangsu ridică privirea, Jeeranai își ascunse rapid atât zâmbetul, cât și tandrețea din ochi.
— Am să iau ceva, răspunse el și se ridică pentru a-și comanda micul dejun.
După ce își aduse mâncarea, cei doi mâncară împreună, dar între ei se așternu o liniște apăsătoare. Nu era firesc să stea așa, iar tăcerea devenea aproape insuportabilă.
Sitangsu, meditând pentru o clipă, găsi în cele din urmă un subiect de conversație.
— Ai cursuri azi? întrebă el, observând ținuta lejeră a lui Jeeranai, care sugera că ar putea fi acolo pentru universitate.
— Nu, răspunse acesta scurt.
— Și… la ce facultate vei merge?
Răspunsul negativ îl derută pe Sitangsu. Înainte să poată adăuga ceva, Jeeranai se ridică din nou, de data aceasta pentru a-și lua o băutură. Se întoarse cu un suc de bame, de un roșu-violet intens, pe care îl puse pe masă.
Deși își terminase mâncarea, Jeeranai rămase pe scaun, iar tăcerea deveni din nou dominantă.
— Îți place sucul de bame? întrebă Sitangsu, încercând să mențină conversația.
— Da, răspunse Jeeranai scurt, fără alte explicații.
Replica lui minimalistă îl lăsă pe Sitangsu fără cuvinte, iar conversația se stinse din nou. Tăcerea deveni inconfortabilă până când Jeeranai, de această dată, o rupse:
— Ai cursuri după-amiază?
— Nu, răspunse Sitangsu, încă sorbind din ceaiul său de mușețel.
Jeeranai ridică o sprânceană, apoi întrebă din nou:
— Ai cursuri doar dimineața?
Sitangsu dădu din cap afirmativ, fără să ridice privirea de la masă.
— Atunci să ne întâlnim în pauza de prânz. Voi aștepta la bibliotecă și te voi răsfăța cu prânzul. Când termini orele, vino la bibliotecă.
— Huh? De ce m-ai trata cu masa de prânz? întrebă Sitangsu, surprins.
Jeeranai ezită o clipă, apoi se ridică de la masă, pregătindu-se să plece.
— Vei afla atunci, spuse el cu un zâmbet misterios înainte de a se îndepărta.
Confuzie în jurul bananelor.
— Doar un motiv pentru a ne întâlni din nou! spuse Jeeranai, ridicându-se și plecând, lăsându-l pe Sitangsu uimit.
Când privi în jos, observă o altă pungă, de această dată cu banane, lăsată pe masă.
— Joke… atunci… murmură Sitangsu, uitându-se la punga de hârtie cu o expresie confuză.
Jeeranai, observând reacția, adăugă fără să se întoarcă complet:
— Ți-am spus că le-am cumpărat pentru tine. Dacă nu vrei să le mănânci, aruncă-le!
Fără alte explicații, ieși din cantină, lăsându-l pe Sitangsu în urma lui cu „cadoul” bizar.
Întâlnirea cu prietenii.
Mai târziu, când ajunse la curs, Sitangsu intră cu punga de banane în mână. Alongkot și Pruksa îl priviră cu sprâncenele ridicate, vizibil confuzi.
— Ai cumpărat banane? Nu-ți place mâncarea gătită? întrebă Alongkot, luând o banană aurie și oferindu-i punga lui Pruksa, care deja saliva de poftă.
Pruksa, fără să aștepte, luă și el o banană, iar apoi punga ajunse rapid să fie împărțită între colegii din clasă.
— Nu eu le-am cumpărat, răspunse Sitangsu, luând loc pe scaunul pe care prietenii săi i-l păstraseră.
— Este Joke cel care le-a cumpărat.
Alongkot și Pruksa, care tocmai mușcaseră din câte o banană, se opriră brusc, schimbând priviri pline de semnificație. Apoi, amândoi se întoarseră către Sitangsu.
— Nu ai spus ieri că te-a tachinat? întrebă Pruksa, cu sprâncenele ridicate.
Cu o zi înainte, Sitangsu le povestise celor doi despre întâlnirea cu Jeeranai, despre cum fusese tachinat și despre cât de enervant fusese. De obicei tăcut și rezervat, era rar ca Sitangsu să se plângă de ceva, așa că prietenii lui știau cât de supărat fusese pe Joke.
— M-am întâlnit cu el mai devreme, la cantină, și mi-a dat asta, spuse Sitangsu oftând, în timp ce le explica proveniența pungii. Era clar că nu se simțea confortabil cu „cadoul” primit.
— Le-a cumpărat să-și ceară scuze pentru ieri, sunt sigur de asta! comentă Pruksa, studiindu-l pe Sitangsu.
— A cumpărat ceva ce nu pot să mănânc, ca scuze? răspunse Sitangsu, vizibil iritat.
— Poate nu știa că nu-ți plac bananele. Cum putea să știe că ești mofturos la mâncare? replică Pruksa direct, cu un ton ușor sarcastic.
Sitangsu nu-i răspunse, dar își întoarse privirea într-o parte. Știa că era pretențios cu mâncarea, dar asta nu schimba faptul că se simțea stânjenit de gestul lui Joke.
Alongkot, în timp ce mânca o altă banană, îl privi curios pe Sitangsu și întrebă:
— Deci… ce vrea, de fapt, Joke? Ai idee de ce îți dă acum atenția asta?
Sitangsu oftă din nou, neștiind nici el răspunsul. În mod clar, Jeeranai avea propriile sale motive, dar pentru moment, acestea erau un mister.
Decizia de a merge la bibliotecă.
— Ai mai adunat și alte informații când ai fost cu el ieri? întrebă Pruksa cu curiozitate, încercând să afle mai multe despre întâlnirea dintre Sitangsu și Jeeranai.
— Adunat… adunat ce? răspunse Sitangsu, ușor iritat, dar nu putu să-și împiedice mintea să revină la ceea ce Jeeranai îi spusese cu o zi înainte.
„Nita a refuzat să se culce cu el!”
Această confesiune, oricât de neașteptată și personală, i se părea ceva ce nu trebuia împărtășit altora. Chiar dacă era adevărat, era o poveste prea sensibilă pentru a fi transmisă. După ce reflectă puțin, Sitangsu luă o decizie:
„Nu voi spune nimic despre asta.”
Sub privirile curioase ale prietenilor săi, continuă:
— A spus să-l caut la bibliotecă în pauza de prânz. O să mă aștepte, vrea să mă vadă.
— Deci, mergi? întrebă calm Alongkot, privindu-l direct.
Sitangsu ezită, uitându-se la prietenul său.
— Nu văd nimic rău în a merge, interveni Pruksa, cu un ton mai optimist.
Gândindu-se la cuvintele acestuia, Sitangsu începu să reflecte. Într-adevăr, ce rău putea să-i facă să meargă? Ieri, cel puțin, aflase motivul despărțirii dintre Jeeranai și Nita. Poate că astăzi va afla mai mult.
Întâlnirea în bibliotecă.
În jurul prânzului, după terminarea orelor de dimineață, Sitangsu păși în bibliotecă. Uniforma sa îngrijită îi sublinia postura elegantă, iar briza răcoroasă a aerului condiționat îl învălui ca un balsam plăcut, contrastând cu arșița de afară.
Aruncă o privire în jur. Biblioteca era plină de studenți care încercau să scape de căldura de afară. Grupurile de la secția de dezbateri purtau discuții aprinse și pline de entuziasm.
— P’Zo, salut!
— Bună, P’Zo!
— P’Zo, destinul meu!
Saluturile veniră din toate direcțiile, de la fete din primul an, băieți din anul trei și câțiva studenți de gen alternativ din anul doi.
Sitangsu zâmbi politicos, dar în sinea lui se simțea puțin copleșit. Nu putea să-și amintească numele tuturor celor care îi vorbeau, deși știa că făceau parte din același departament.
— Zo, ești celebru în fiecare departament, fiecare gen și fiecare grupă de vârstă! glumi Pruksa, referindu-se la departamentul de Relații Internaționale, pe scurt „IR”.
— Popularitatea ta este perfectă pentru IR în anul patru.
Pruksa făcu aluzie la faptul că Sitangsu fusese votat „băiatul bun” al departamentului – un titlu care îl făcea să fie adorat de toți. Studenții, indiferent de gen sau orientare, păreau să fie fascinați de el.
Dar chiar și în mijlocul acestei atenții, gândurile lui Sitangsu se întorceau la întâlnirea cu Jeeranai. Ce avea acesta în plan pentru prânzul de astăzi?
O confruntare neașteptată.
Alongkot îl privi pe Sitangsu cu o expresie neliniștită, iar apoi își îndreptă atenția către o junioară din grup.
— Nong Mi se uită din nou la Zo. Trebuie să-i placă foarte mult! comentă el, cu un zâmbet ușor ironic.
Într-adevăr, privirea fetei nu era îndreptată către grupul lor, ci doar către Sitangsu. Când acesta îi surprinse privirea, își întoarse imediat ochii în altă direcție, vizibil jenat.
— Uite și Joke se uită chiar aici! adăugă Pruksa, rânjind și arătând discret spre o masă din apropiere.
Acolo erau patru sau cinci studenți din departamentul de Guvernare, cunoscut pentru numărul impresionant de băieți atrăgători. În mijlocul lor, figura proeminentă a lui Jeeranai atrăgea toate privirile.
Privirea lui Jeeranai nu era îndreptată spre grupul lor, ci fixată exclusiv pe Sitangsu. Observând asta, Sitangsu se întoarse spre el, iar Jeeranai, fără ezitare, se ridică de la masă și începu să se apropie, însoțit de prietenii săi.
Întâlnirea directă.
— Care-i treaba, Joke? Am auzit că mi-ai tachinat prietenul ieri, spuse Pruksa primul, cu un ton ironic.
Jeeranai îl ignoră, își întoarse privirea spre Sitangsu, care stătea tăcut.
— Le-ai spus? întrebă el simplu.
— Nu le-am spus. Au întrebat, iar eu am răspuns, replică Sitangsu, cu voce scăzută.
Jeeranai aprobă scurt cu capul, apoi întrebă direct:
— Bine, atunci ce se va întâmpla acum?
Sitangsu, surprins de întrebarea neașteptată, rămase nemișcat, cu ochii mari și gura ușor întredeschisă. Jeeranai aruncă o privire fugitivă către Pruksa și Alongkot, un zâmbet enigmatic întinzându-i-se în colțul gurii.
— Îl voi duce pe Zo să mănânce, anunță el calm.
— Nu ne inviți să mergem împreună? întrebă din nou Pruksa, cu aceeași ironie.
— Nu, tocmai am spus, răspunse Jeeranai, fără ezitare. Apoi, se întoarse către Sitangsu.
— Ești gata să mergem, Zo?
Sitangsu îl privi pentru o clipă, apoi aruncă o privire spre cei doi prieteni apropiați. Era nesigur. Își amintea perfect toate glumele și tachinările de ieri. Merita să-și piardă timpul cu cineva care părea să-l vadă doar ca o sursă de divertisment?
Dar cuvintele lui Pruksa îi reveniră în minte: „Nu este nimic rău în a merge...”
— Mă duc, le șopti prietenilor săi, apoi îl urmă pe Jeeranai.
O apariție neașteptată.
Înainte ca cei doi să plece, un student din anul doi se repezi spre ei cu o expresie neașteptat de serioasă, aproape nervoasă.
— P’Joke, unde plănuiești să-l iei pe P’Zo? întrebă Tizzy, un student cunoscut pentru natura sa exuberantă, dar acum cu un ton aproape autoritar.
Atitudinea sa surprinse pe toată lumea, inclusiv pe Sitangsu, care rămase pe loc, privind cu ochii mari. Jeeranai, pe de altă parte, păru să găsească situația amuzantă, privindu-l pe Tizzy cu un zâmbet ușor ironic, dar nu spuse nimic imediat.
O confruntare dramatică în fața bibliotecii.
— Să luăm masa! răspunse Jeeranai, cu un ton calm, dar ferm.
Nong Tizzy, juniorul lor exuberant, făcu ochii mari și scoase un țipăt aproape melodios:
— P’Zo, mergi cu P’Joke?
— Da, răspunse Sitangsu scurt, deși nici el nu era complet sigur de decizia sa. Dacă Jeeranai nu ar fi fost fostul iubit al Nitei și dacă Pruksa nu ar fi insistat că aceasta era ultima sa șansă de a-și câștiga dragostea înainte de absolvire, nu ar fi făcut acest pas.
— Nu… sigur P’Zo a căzut în capcana lui P’Joke, exclamă Tizzy, privindu-l dezamăgit.
— Nu, asta e tot, doar o să mâncăm împreună, spuse Sitangsu încercând să clarifice, dar buzele lui Tizzy se mișcau deja nervos, ca și cum ar fi vrut să conteste situația.
Jeeranai, însă, nu spuse nimic. Zâmbind enigmatic, trecu pur și simplu pe lângă Tizzy, ignorându-i reacția dramatică.
— Voi ați fost și ieri să mâncați împreună, nu-i așa? La fel și azi dimineață. Tizzy știe, Tizzy vede, Tizzy a auzit totul! spuse juniorul, hotărât să-și facă punctul de vedere cunoscut.
Sitangsu îl privi surprins, clipind. Nu se așteptase ca activitățile sale să devină un subiect de discuție pentru alții.
— De unde știe Tizzy? întrebă el, nedumerit.
— Ei bine, oamenii vorbesc între ei. Dintr-un departament în altul, povestea se răspândește. Azi dimineață, Tizzy a auzit despre asta, răspunse acesta entuziast.
— Spun… ce?
— Au spus că ieri, P’Joke de la Departamentul de Guvernare și P’Zo de la Relații Internaționale au mers la un mic restaurant de pe alee pentru prânz. În ciuda căldurii și a aglomerației, cei doi s-au privit în ochi, au băut suc de bame din același pahar, ba chiar au mâncat cu aceeași lingură și…
— Stai! Tu și cu mine ieri nu am băut din același pahar și nici nu am mâncat cu aceeași lingură! îl întrerupse Sitangsu imediat, vizibil indignat.
— Dar nu poți nega că ați fost împreună, nu? continuă Tizzy, ignorând complet protestul.
— P’Zo al lui Tizzy a căzut cu siguranță în capcana lui P’Joke. Acum, voi doi mergeți din nou împreună. Numărând de ieri, este a treia oară când sunteți împreună cu Tizzy, nici măcar nu ați împărțit o masă!
Tizzy, vizibil frustrat, întinse mâna pentru a-i trage gulerul cămășii lui Sitangsu, dar acesta se retrase instinctiv, făcându-l pe Tizzy să se oprească brusc și să își schimbe expresia într-una rănită.
— P’Zo… Nu poți fi cu Tizzy, dar poți fi cu P’Joke, nu? Sunt trist… sunt foarte trist…
Printre suspine teatrale, Tizzy începu să-și exprime dezamăgirea, dar chiar în acel moment supervizorul bibliotecii interveni:
— Tizzy, coboară puțin vocea. Aceasta este o bibliotecă.
Juniorul se liniști temporar, dar privirea lui rămase plină de reproș, urmărindu-i pe Sitangsu și Jeeranai care părăseau biblioteca.
Jeeranai, amuzat de întreaga scenă, aruncă o privire către Sitangsu și, fără să spună nimic, îi făcu un semn scurt din cap:
— Să mergem.
Sitangsu, ușor jenat, își lăsă prietenii și juniorii în urmă, urmându-l pe Jeeranai, dar întrebările despre adevăratele intenții ale acestuia nu-i dădeau pace.
O masă într-un loc neașteptat.
Tizzy, vizibil supărat că „băiatul bun” l-a ignorat pentru a pleca cu Jeeranai, se întoarse spre bibliotecară, căutând simpatie.
— Voiam și eu să vorbesc încet, dar P’Zo m-a ignorat pentru a pleca cu P’Joke, spuse el, cu o expresie îmbufnată.
Sitangsu, care încă mai observa scena, oftă adânc. Se simțea obosit. Privi pe fereastra bibliotecii și îl văzu pe Jeeranai afară, fumând nonșalant. Imaginea acestuia, relaxat în fața bibliotecii, îi provocă o senzație de iritare, combinată cu resemnare.
Se uită spre tavanul bibliotecii, gândindu-se:
„Dacă nu ar fi fost Nita și ultima șansă din viața mea de facultate, nu aș merge nici mort cu tipul ăsta.”
Un loc diferit de așteptări.
După experiența de ieri, când fusese dus într-un restaurant aglomerat și sufocant, Sitangsu nu se aștepta la ceva diferit. Era sigur că urma o altă aventură incomodă.
Dar, spre surprinderea sa, autobuzul se opri într-o zonă mare comercială. Jeeranai îl conduse prin aleile curate și aglomerate, până când ajunseră la un restaurant cochet, situat la etajul doi al unei clădiri elegante.
Când intrară, Sitangsu rămase uimit. Decorul era impecabil, dominat de nuanțe de alb. Atmosfera era intimă, cu doar câteva mese așezate la o distanță confortabilă una de cealaltă. Muzica de fundal, moale și relaxantă, contribua la această ambianță sofisticată.
— Poți să mănânci aici? întrebă Sitangsu, încă surprins, dar cu o urmă de neîncredere.
Jeeranai zâmbi ușor și răspunse, relaxat.
— Suntem deja aici.
Sitangsu se uită în jur, încercând să-și stăpânească neliniștea. Recunoscu vag melodia de pe fundal, dar nu își putea da seama exact din ce limbă era. Apoi observă meniul în mâinile lui Jeeranai, pe care scria ”Bucătărie Vietnameză”.
„Probabil este un cântec vietnamez”, concluzionă el în sinea sa.
Comanda fără întrebări.
Fără să-și consulte companionul, Jeeranai comandă rapid:
— Rulouri de porc la grătar, o farfurie cu spaghete, un bol cu rulouri fierbinți de orez, prăjituri cu banane și niște apă filtrată.
Sitangsu, care încă privea în jur, observă că Jeeranai plasase deja comanda și pentru el. Oftă, lăsând meniul jos. Nici nu mai conta; oricum nu știa ce ar fi putut comanda.
După ce personalul luă comanda, cei doi rămăseseră singuri la masă. Jeeranai, purtând un tricou confortabil și blugi, se lăsă pe spate în scaun, relaxat. De cealaltă parte, Sitangsu părea neliniștit, evitând să stabilească un contact vizual direct.
Totuși, încercând să-și ascundă disconfortul, își îndreptă privirea precaută spre Jeeranai, exact cum făcuse și cu o zi înainte. Era ceva în comportamentul acestuia care continua să-l țină în gardă, deși nu putea identifica exact ce.
Jeeranai, aparent nepăsător, își păstră zâmbetul enigmatic, așteptând ca tensiunea din aer să se dizolve în liniștea restaurantului.
O conversație neașteptată.
— Acest restaurant este deținut de o persoană vietnameză, garantez că mâncarea este delicioasă, spuse Jeeranai, simțind tensiunea în aer și încercând să o dizolve.
Sitangsu, încă studiind decorul și atmosfera, se întoarse să-l privească și întrebă:
— Vii des aici să mănânci?
— Da, răspunse Jeeranai fără ezitare. Familia mea este formată din imigranți vietnamezi ilegali. Când ne este dor de patria noastră, trebuie să găsim ceva de mâncare. Nu putem găti acasă pentru că vecinii noștri vor ști, vor raporta la poliție și vom fi deportați înapoi în țara noastră, continuă el, cu o expresie serioasă.
Sitangsu îl privi surprins, cu ochii mari de uimire. Povestea îl luă complet pe nepregătite.
Văzându-i reacția, Jeeranai izbucni în râs, iar expresia lui serioasă dispăru complet.
— Arăți atât de amuzant, Zo. Ți-e greu să accepți că sunt un imigrant ilegal?
— Nu mi se pare greu să accept, răspunse Sitangsu, simțindu-se jenat că fusese atât de ușor surprins.
— Deci, sunt oameni care nu te acceptă, nu? Pentru că asta e puțin ciudat, continuă Jeeranai, schimbând tonul în ceva mai jucăuș.
— Ce spui? Nu înțeleg! replică Sitangsu, încercând să descifreze intențiile lui Jeeranai.
Jeeranai ridică din umeri, părând să-și piardă interesul:
— Nu trebuie să înțelegi.
Sitangsu oftă, realizând că nu avea rost să insiste. Apoi, cu o oarecare ezitare, întrebă:
— Și azi… de ce brusc m-ai adus aici?
Ochii ascuțiți ai lui Jeeranai se fixară pe el, analizându-l pentru o clipă. Chipul lui Sitangsu, cu trăsăturile sale fine și ochii frumoși, îi atrase din nou atenția. Ochii lui Sitangsu erau lungi și luminoși, cu o strălucire maronie care semăna cu pietrele prețioase. Genele dese și șuvițele castanii de păr îi încadrau perfect expresia.
— Pentru că ieri te-am tachinat un pic prea mult, răspunse Jeeranai.
— Deci, plănuiești să-ți ceri scuze? întrebă Sitangsu, ridicând o sprânceană.
— Nu, replică Jeeranai imediat, fără ezitare, cu o expresie care părea să spună că nu-i pasă de nimic.
Sitangsu oftă, dându-și ochii peste cap.
— Doar ca să-ți dau mai mult timp să întrebi ce vrei să știi despre Nita, adăugă Jeeranai, întorcând conversația către subiectul care îl măcina pe Sitangsu.
Sitangsu rămase nemișcat, surprins de tranziția bruscă.
— Dacă vrei să întrebi ceva, dă-i drumul. Ne vom întreba pe rând. Dacă mă întrebi ceva, răspund. Apoi, e rândul meu să te întreb și tu vei răspunde. Destul de corect, nu?
— Să mă întrebi? Despre ce? întrebă Sitangsu, nedumerit.
— Ei bine, despre tine! răspunse Jeeranai cu un zâmbet enigmatic, aplecându-se ușor peste masă.
O conversație care deviază de la subiect.
— Despre mine? Ce legătură are povestea mea cu Nita? întrebă Sitangsu, ridicând sprâncenele nedumerit.
— Nu are legătură, răspunse Jeeranai calm.
Cu cât vorbeau mai mult, cu atât Sitangsu devenea mai confuz.
— Ei bine, atunci de ce vrei să știi despre mine? insistă el.
Jeeranai își întoarse privirea, părând să caute o scuză în jurul său. După câteva clipe, se întoarse spre Sitangsu și zâmbi.
— Cineva vrea să flirteze cu tine, așa că m-a rugat să întreb, spuse el pe un ton relaxat.
Sitangsu clipi de câteva ori, surprins. „Flirtează cu el?” Această idee era complet nouă pentru el. Viața lui, până acum, fusese simplă și lipsită de astfel de complicații. Nu-și imaginase niciodată că cineva ar putea fi interesat de el în acest fel.
— Bine, m-ai întrebat mai devreme, așa că am răspuns. Acum e rândul meu să te întreb, interveni Jeeranai, readucându-l la realitate.
— Stai… începu Sitangsu să obiecteze, dar Jeeranai nu-i dădu timp.
— Îți place mâncarea vietnameză? întrebă Jeeranai rapid.
Sitangsu ezită, apoi mormăi:
— De ce întrebi așa ceva?
— Îți plac mâncărurile vietnameze? continuă Jeeranai fără să-și piardă ritmul.
— Ce zici de prăjiturile cu banane la micul dejun? Ai cursuri mâine?
Privirea amenințătoare a lui Jeeranai și ritmul rapid al întrebărilor îl făcură pe Sitangsu să răspundă sincer.
— Nu că nu-mi place, este delicios, dar îl mănânc rar, răspunse el.
— Nu-mi place mâncarea prăjită, inclusiv prăjiturile cu banane. Și… mâine, nu am cursuri.
— Nu am mințit cu privire la nimic, dar pot să te întreb ceva? Cine ți-a cerut să mă întrebi aceste lucruri? adăugă Sitangsu, încercând să-și recapete controlul asupra conversației.
În loc să răspundă direct, Jeeranai zâmbi enigmatic și se lăsă pe spate în scaun. După ce aruncă o privire spre farfuriile goale de pe masă, schimbă din nou subiectul.
— Ce fel de mâncare îți place cel mai mult? întrebă el.
Sitangsu oftă, simțindu-se copleșit de schimbările rapide de direcție ale conversației. Îl privi pe Jeeranai, realizând că acesta avea propriile motive, dar era clar că nu avea să-i spună nimic direct.
O conversație care atinge nervi sensibili.
— Încă nu mi-ai răspuns la întrebare, insistă Sitangsu, privindu-l direct pe Jeeranai.
— Pentru că cred că este inutil. Dacă îți place Nita, ar trebui să te concentrezi doar pe asta. Cât despre cine te place pe tine, asta nu trebuie să te preocupe. Nu are nimic de-a face cu tine, răspunse Jeeranai calm, cu un ton care părea să respingă orice alte discuții.
— De ce nu m-ar preocupa? Dacă cineva mă place, măcar ar trebui să știu. Deja sunt interesat de altcineva.
Ultima propoziție a fost spusă pe un ton scăzut, iar în vocea lui Sitangsu se simțea o urmă de milă. Își imaginase cum ar fi să placi pe cineva în secret, fără a putea să transformi acele sentimente în realitate. Bucuria timidă a dragostei ascunse era adesea umbrită de tristețe și singurătate.
Jeeranai observă expresia neliniștită de pe fața lui Sitangsu, iar un zâmbet abia vizibil îi întinse buzele. Sitangsu, surprins de acel zâmbet, întrebă brusc:
— De ce zâmbești?
De obicei, Jeeranai zâmbea când îi vedea pe ceilalți întâmpinând dificultăți, dar acest zâmbet părea diferit. Nu era răutăcios sau superior, ci mai degrabă cald, aproape nostalgic.
Fără să răspundă, Jeeranai luă calm o bucată de prăjitură și o mâncă, lăsând tăcerea să planeze asupra lor.
— De ce nu vrei să-mi răspunzi la întrebare? insistă Sitangsu, de această dată cu o umbră de dezamăgire în glas.
Observând nemulțumirea de pe chipul lui Sitangsu, Jeeranai păru relaxat, dar privirea lui trăda o ușoară încântare. Sitangsu, cunoscut pentru calmul și amabilitatea sa, rar își arăta frustrarea. Acest tip de expresie era o raritate, iar Jeeranai părea să o găsească fascinantă.
— Îți pasă doar despre Nita, asta e de ajuns. Bine, întreabă din nou. Ce vrei să știi despre Nita astăzi?
Tonul său transmitea clar că discuția despre altceva nu-l interesa.
Ochii căprui ai lui Sitangsu se întoarseră spre el, iar acesta lăsă capul în jos, mâncând în tăcere.
— Oh, nu vrei să întrebi? Atunci lasă-mă să o fac eu, spuse Jeeranai, cu o notă provocatoare.
— Vrei să știi dacă Nita a plâns sau s-a simțit rănită când m-am despărțit de ea? Dacă am sunat-o pe prietena Nitei să o întreb despre ea?
Făcu o pauză scurtă, apoi continuă, fără ezitare:
— Dacă răspund la toate aceste întrebări deodată, s-ar putea să fie dificil. Când mă despart, o fac hotărât, fără niciun regret.
— Ești fără inimă, spuse Sitangsu, vocea sa exprimând clar nemulțumirea.
Jeeranai zâmbi, ignorând reproșul.
— Zo, de ce ar trebui să mă obosesc să sun să o verific? După o despărțire, cel mai bine este să tai complet legăturile. Restul este pierdere de timp.
Tonul său rece și atitudinea indiferentă față de povestea fetei cu care avusese o relație romantică îl înfuriară pe Sitangsu. Simțea că indiferent de intențiile lui Jeeranai, răspunsurile sale lipsite de empatie erau greu de tolerat.
— Atunci, de ce te deranjezi să-mi oferi răspunsuri acum? întrebă Sitangsu, cu o notă de provocare în voce.
Această întrebare îl făcu pe Jeeranai să-și schimbe expresia, dar în loc să răspundă, zâmbi enigmatic, lăsând conversația să plutească din nou în ambiguitate.
Îndoieli și capcane.
— O iubești cu adevărat pe Nita? întrebă Jeeranai, ochii săi negri, ascuțiți și calmi, fixându-l pe Sitangsu.
Era ca o mare liniștită, dar Sitangsu nu putea să nu se întrebe dacă în spatele acelei liniști nu se ascundea o furtună.
— Trebuie să distingi, Zo. Trebuie să poți spune dacă o iubești cu adevărat pe Nita. Trebuie să fii sincer cu tine însuți, să recunoști dacă îți place Nita și vrei să fii iubitul ei, sau dacă doar îți este milă de ea sau o găsești drăguță, continuă Jeeranai, cu o claritate care părea să-i taie răsuflarea lui Sitangsu.
Pentru o clipă, Sitangsu rămase fără cuvinte.
„Cum... cum pot fi sigur? O plac doar așa... o iubesc cu adevărat?”
Întrebările răsunară puternic în mintea lui, dar inima sa nu găsea un răspuns clar.
Reflecții în tăcere.
Părăsiră restaurantul vietnamez, cu Jeeranai conducând drumul și Sitangsu urmându-l tăcut. Privirea sa se îndreptă spre spatele lat al lui Jeeranai, iar cuvintele acestuia îi răsunau în minte.
„Trebuie să fii sincer cu tine însuți. Doar o placi pe Nita sau o iubești cu adevărat și vrei să fii iubitul ei?”
Pentru cineva care nu avusese niciodată o relație romantică, întrebarea era de-a dreptul copleșitoare. Sitangsu crezuse întotdeauna că „o iubea” pe Nita, dar acum simțea nesiguranță. Gândurile i se amestecau, iar inima părea să bată doar pentru a-l ține în viață, nu pentru a-i oferi răspunsuri.
Confruntarea.
— Joke, strigă el, oprindu-se brusc.
Jeeranai, surprins de chemarea lui, se întoarse să-l privească, calm și curios. Sitangsu se apropie încet, cu o expresie tensionată.
— Când ai spus că trebuie să recunosc asta în inima mea, ce ar trebui să fac? întrebă el, vocea trădându-i ezitarea.
Jeeranai își privi ceasul, prefăcându-se că era grăbit, deși nu avea nimic urgent.
— Mâine te învăț. Am planuri pentru azi, spuse el, nepăsător.
În realitate, în adâncul sufletului său, Jeeranai se gândea.
„Doar fii puțin mai lipicios cu mine, Zo… puțin mai lipicios.”
Sitangsu simți că insistența lui ar putea părea nepoliticoasă, așa că, deși își dorea foarte mult să-și clarifice sentimentele, hotărî să nu mai insiste.
— Oh, bine, e în regulă… putem să o facem în altă zi, spuse el, resemnat.
În timp ce Sitangsu părea să accepte răspunsul, Jeeranai, care aștepta cu nerăbdare să fie „agățat” de insistențele tânărului, simți o ușoară frustrare. Se simțea ca un lup viclean care încerca să prindă un miel neștiutor, dar care aproape pierdea prada.
În sinea lui, Jeeranai își jură să nu lase mielul să scape din mrejele sale.
„Nu încă. Încă nu.”
Tactici subtile ale unui lup viclean.
— Dă-mi numărul tău. Vom aranja o întâlnire când vom avea timp, spuse Jeeranai pe un ton calm, dar ferm.
Sitangsu, fără să ezite, băgă mâna în buzunar pentru a scoate telefonul mobil. În timp ce butona, ochii ascuțiți ai lui Jeeranai observau cu atenție imaginea de pe ecran.
— Unde este asta? întrebă el, curios.
— Satul Patrimoniului Mondial. Vreau să-l vizitez, așa că l-am setat ca imagine de fundal, pentru inspirație, răspunse Sitangsu, zâmbind timid.
Jeeranai dădu scurt din cap, părând mulțumit de răspuns. Își scoase propriul telefon, dar înainte ca Sitangsu să poată arunca o privire asupra imaginii sale de fundal, Jeeranai o ascunse rapid.
După ce schimbul de numere fusese finalizat, Sitangsu plecă primul.
Observații tăcute.
Ochii lui Jeeranai urmăriră silueta zveltă care dispărea încet în mulțime. Pentru a doua oară în aceeași zi, privirea lui rămase fixată pe spatele acelei persoane. Își ridică telefonul și tastă un mesaj rapid către prietenul său consilier:
💌Astăzi, l-am tratat cu mâncare vietnameză.
Răspunsul veni imediat.
💌 I-ai cerut părerea înainte de a-l trata?
💌Nu, nu am făcut-o. Dacă poate să mănânce, atunci mănâncă. Dacă nu, nu va mai trebui să mănânce, răspunse Jeeranai cu o notă de amuzament.
💌Bine, acum am numărul lui! continuă consilierul.
💌Hmm, ai folosit forța ca să-l sufoci și apoi să-l înjunghii cu un cuțit? Hai, spune-mi.
💌L-am implorat politicos, răspunse Jeeranai, un zâmbet subtil întinzându-se pe buze.
💌Ce fel de rugăciune politicoasă a fost asta? Știu că l-ai tachinat mult.
💌Ei bine, știi deja. Nu tachinez pe toată lumea. Prietenul tău este special, așa că lasă-l să-și amintească mereu de acest tratament deosebit, încheie Jeeranai, înainte de a închide aplicația, prevenind alte mesaje deranjante.
Adevăruri ascunse.
Când telefonul său reveni la ecranul de start, imaginea de fundal deveni vizibilă. Nu era o plajă, o cascadă sau un peisaj obișnuit. Era o fotografie cu clădirea facultății, umbrită de un copac mare.
Sub acel copac, la o masă de piatră, stătea cineva. Cineva pe care Jeeranai îl observase în tăcere de la distanță, cu doi ani în urmă.
Era Sitangsu.
Acea imagine, surprinsă în secret, era un simbol al răbdării lui Jeeranai. Timp de doi ani, își ținuse sentimentele ascunse, limitându-se la a observa de la distanță.
Dar acum, în sfârșit, a venit timpul.
”A venit timpul, Zo… să știi cum e lumea mea.”
Capitolul 3
Jeeranai se uita furios la telefonul mobil de lângă el, în timp ce vocea profesorului continua să răsune în clasă. Însă el nu avea energia necesară să asculte sau să învețe ceva. Mintea lui era ocupată să găsească un motiv pentru care cineva care avea numărul lui de telefon de atâtea zile nu dădea niciun semn.
„De ce nu suni dacă ți-am dat numărul de telefon? Ce ai făcut cu el? Te-ai închinat la el? De ce nu suni?” vocea lui interioară devenea din ce în ce mai zgomotoasă.
— Ei bine, inițiază tu o conversație! a șoptit prietenul său, Prakan.
Jeeranai s-a întors spre el cu o privire rece:
— Nu!
— Uau! Chiar aștepți să te sune el primul?
— Da.
— De unde atâta încredere că va suna primul, Joke?
— Dacă nu mă sună, nici eu nu-l voi suna.
— La naiba! Te joci cu tine însuți! l-a apostrofat Prakan, înainte să se întoarcă la lecția predată de profesor.
Jeeranai a continuat să privească fix telefonul, dar rezultatul a rămas același. Nimic. Cursul de dimineață al Departamentului de Administrație s-a încheiat la prânz, iar telefonul nu avea niciun apel sau mesaj. Dezamăgit, a oftat, a băgat telefonul în buzunar și a urmat prietenul afară din clasă.
„De ce să sun eu? Zo ar trebui să fie cel care sună.”
— Hei, cred că nu trebuie să mai aștepți telefonul, vocea lui Prakan l-a scos din gânduri.
Jeeranai s-a întors și l-a văzut pe Zo, tânărul înalt și zvelt, coborând de la etajul doi al clădirii.
„Ah, azi a avut curs și de dimineață.”
Amândoi studiau în aceeași clădire, dar la etaje diferite: Jeeranai la parter, iar Zo la etajul superior.
Privirea lui Jeeranai se fixa cu atenție pe silueta elegantă a lui Zo, îmbrăcat impecabil în uniforma de student. Pielea lui albă aproape că se confunda cu albul cămășii. Vântul ușor îi răvășea părul castaniu, făcându-l pe Jeeranai nerăbdător să întindă mâna și să-l atingă.
„Oare e moale părul lui? Dacă îl ating ușor, îi va plăcea? Dacă degetul meu îi atinge obrazul, apoi alunecă spre buzele roșii și pline? Dacă folosesc acest deget pentru a-i atinge buzele, iar apoi tachinez ușor acea limbă umedă...”
— Fața ta pare foarte tensionată, Joke!
Vocea bruscă a lui Prakan i-a întrerupt gândurile, făcându-l să tresară.
Jeeranai a replicat răgușit:
— Atât de băgăcios
— Bine, dacă mă consideri băgăcios, atunci nu mă voi mai deranja să te ajut să vorbești cu el, mai bine mă întorc.
— Hei... Jeeranai l-a prins frustrat de guler pe Prakan, gata să-i aplice câteva lovituri. Această zonă era aglomerată, studenții ieșeau din clase agitați și nimeni nu i-a observat pe cei doi băieți care se ciondăneau. Nici elevii care coborau de la etajul doi nu le-au acordat atenție, dar totuși cineva a făcut-o!
— Joke, aici! a strigat Pruksa fluturând din mână.
Sitangsu s-a întors reflexiv iar între cei doi a existat contact vizual preț de câteva secunde.
— Te-ai întâlnit des cu el zilele acestea! l-a tachinat Pruksa, dar a continuat să meargă spre ei.
Trei studenți de la Relații Internaționale de la etajul doi s-au strecurat prin mulțime pentru a-și întâlni doi colegi de la Studii Administrative ai clasei de dimineață de la primul etaj.
— Hei, Prakan, de când Belle a încetat să mai conducă clubul ai dispărut și tu de pe teren.
Alongkot i-a făcut semn cu mâna și l-a salutat călduros pe Prakan, așa cum făceau înainte la același club de fotbal.
Cât despre acest tip Prakan, obișnuia să se antreneze cu sârguință doar când Belle era la club. În al treilea an însă, Belle a părăsit clubul iar el rar a mai trecut pe acolo.
— Unde nu sunt fete frumoase, nu este nevoie să fiu prin preajmă.
— Atunci de ce ai ales studiile administrative? Dacă vrei să găsești fete frumoase, ar trebui să vii în zona mea, studenții din primul an de la IR sunt cu toții fantastici, s-a lăudat Pruksa.
Prakan a aruncat o privire către Jeeranai care era tăcut, dar părea amuzat.
— Așa cred și eu. IR are doar studenți frumoși și fermecători, nu Joke?
— Mi-e foame! Jeeranai nu a răspuns la întrebare și a schimbat rapid subiectul, fără să-i pese de cine cu cine vorbea.
— Plănuim să mergem să mâncăm, Pat mormăie de foame de la zece și jumătate.
Studenții de la Administrație și IR s-au îndreptat împreună spre cantina facultății. De la clădire până la restaurant, Pruksa s-a plâns că îi este foame pentru că a mâncat puțin de dimineață. Jeeranai a mers încet în spatele lui Sitangsu, apoi s-a întors să-l amenințe pe Prakan.
— Dacă continui să te amesteci așa cum ai făcut mai devreme...
În ciuda posturii lui feroce, Prakan a chicotit și a ridicat din umeri.
— Nu vreau să mă încurc cu tine, Joke, dar tot pot cauza multe probleme, știi, a spus, apoi le-a strigat celor trei din față:
— Hei... Kot, Pat, Zo, plec!
A mers și s-a alăturat unui grup de prieteni din alt departament. Jeeranai era furios, dar nu putea să facă altceva decât să-i urmeze și să-l mustreze pe Prakan în sinea lui:
„Park, dacă lucrurile merg prost din cauza gurii tale mari, cu siguranță îți voi tăia limba.”
La ora prânzului, cantina studențească era aglomerată. Sitangsu a mers să comande, dar nu știa dacă să comande un alt fel de mâncare sau doar orez cu curry. După ce s-a gândit puțin, a optat pentru orez.
La standul de orez cu curry era ocupat, dar în această după-amiază, fără cursuri la care să te grăbești, așteptarea la coadă nu era o problemă.
— Ce îți iei? a șoptit o voce joasă lângă urechea lui.
Sitangsu s-a întors și l-a văzut pe Jeeranai care stătea lângă el, cu un pix și o bucată de hârtie în mână, pregătit să noteze felurile de mâncare.
— Hm... orez prăjit.
A observat că cineva plasase deja o comandă pentru orez, așa că a decis să aștepte, să fie următorul la rând. Jeeranai a realizat imediat că Sitangsu se hotărâse deja la un fel de mâncare simplu.
— Acest restaurant are onigiri (minge de orez japoneză). Nu-ți place orezul prăjit? Ce zici de niște yakisoba (tăieței prăjiți)?
— Cred că am luat odată, a răspuns Sitangsu nonșalant, iar Jeeranai a dat din cap de parcă tocmai își amintise și a propus o altă variantă.
— Paste cu calmar și gălbenuș de ou sărat?
— Pot să facă asta? De obicei, au doar calmari prăjiți cu gălbenuș de ou sărat.
— Pot, vrei? O să comand două porții.
— Hm.
— Lasă-mă să comand mâncarea, mergi să aduci băutura, ia...
Intenționa să menționeze băutura pe care o dorea, dar vocea lui Sitangsu a răsunat.
— Suc de bame.
S-au uitat unul la celălalt, iar Sitangsu s-a simțit jenat că îl întrerupsese.
— Ei bine, mi-ai zis data trecută că îți place.
Jeeranai a zâmbit satisfăcut, iar Sitangsu s-a simțit ciudat și a trebuit să privească în altă direcție.
— Da, ia un suc de bame.
Sitangsu s-a eschivat și s-a îndreptat spre taraba cu băuturi. Jeeranai a urmărit silueta zveltă îndepărtându-se, iar un zâmbet larg i-a luminat chipul frumos. A rămas nemișcat, încercând să își stăpânească emoțiile, cu privirea ațintită asupra unei singure persoane din cantina aglomerată.
„Uh... deci, atât de drăguț! La naiba, mult prea adorabil!”
După ce a plasat comanda de mâncare, s-a întors la masa unde stăteau Alongkot și Pruksa. S-a așezat pe un scaun înalt și a lăsat un spațiu gol lângă el.
O clipă mai târziu, Sitangsu a revenit, ținând în mână două pahare de băutură. Una era o băutură cu flori de crizanteme, iar cealaltă era un suc de bame. A pus sucul de bame în fața lui Jeeranai și a privit către prietenii săi, care erau ocupați cu mâncarea și nu acordau atenție la nimic altceva.
Nu era niciun loc liber lângă ei, așa că nu a avut de ales decât să se așeze lângă Jeeranai.
Acesta a scos niște monede pentru a plăti băuturile, dar Sitangsu a clătinat din cap.
— Nu este nevoie, ai cumpărat și tu înainte.
Jeeranai s-a încruntat ușor, dar nu s-a opus. A pus monedele la loc în buzunar, a luat o înghițitură din băutura preferată încercând să-și rețină zâmbetul vesel.
În mod normal, sucul de bame ar trebui să fie ușor acrișor, dar, la naiba, de ce este atât de dulce astăzi?
Fără un subiect de discuție și într-o atmosferă puțin apăsătoare, cei doi au continuat să își savureze băuturile.
— Îți place băutura de crizanteme?
Ochii negri ai lui Jeeranai s-au oprit asupra mâinilor frumoase și delicate care țineau paharul.
Din cauza zgomotului de la cantină, nu se auzeau clar, așa că a trebuit să se apropie mai mult. Parfumul blând și dulce emanat de Sitangsu l-a făcut să înghețe și să înghită mai multă salivă.
— Ce ai spus? Sitangsu și-a ridicat capul să-l întrebe, iar asta l-a făcut pe Jeeranai să realizeze că uitase deja.
Jeeranai a schimbat subiectul, simțindu-se puțin tulburat.
— Hm, întrebam... ce s-a întâmplat cu gâtul tău? Ai un semn roșu.
Mâna delicată și albă a lui Sitangsu a atins ușor pielea gâtului, unde, de fapt, nu exista niciun semn roșu.
— Semn roșu? Nu știu, nu mă deranjează.
— Dar te deranjează des?
— Da, uneori când intru în contact cu praful, mă mănâncă.
— De exemplu, nu pot intra în clădirea KIT.
Clădirea KIT era clădirea de afaceri studențești pentru departamentul de Științe Politice. În ciuda numelui său impunător, nu era clădirea principală a facultății, ci mai degrabă o încăpere folosită pentru diverse activități și, de asemenea, un loc plin de praf.
— Deci, cum intri acolo?
— Ei bine, obișnuiam să ajut la mutatul lucrurilor în camera de depozitare, dar am intrat puțin și am fugit imediat să iau medicamente pentru alergie.
Sitangsu a povestit o întâmplare din al doilea an, când s-a oferit voluntar să-și ajute colegii să-și depoziteze lucrurile.
Dar, după cum a menționat, era alergic la praf și, după ce a intrat, cineva a trebuit să-l îndrume afară pentru a căuta medicamente pentru alergii. În acel moment, era foarte speriat, strănuta și avea mâncărimi cu erupții roșii pe toată pielea.
— Dar am fost norocos, cineva avea medicamente și mi-a dat.
— Ăla am fost eu! a mormăit Jeeranai, dar vocea i-a fost acoperită de zgomotul din local.
— Ce ai spus acum?
— Nimic! a replicat rapid, în timp ce apelul bucătarului le-a întrerupt conversația.
S-a ridicat să aducă mâncarea, iar Sitangsu a vrut să-l urmeze, dar Jeeranai s-a întors și a rostit autoritar:
— Stai liniștit și păstrează locurile!
— Atunci ține banii.
Sitangsu era pregătit să scoată bani pentru mâncare, dar nu a apucat să o facă deoarece o mână mare l-a atins ușor pe cap.
— Mi-ai oferit o băutură, îți amintești?
Jeeranai și-a retras fâstâcit mâna și a plecat. Sitangsu l-a urmărit cu privirea pe tânărul cu spatele lat, iar în mintea lui a apărut o dilemă:
„Este ciudat, unii oameni pe care îi întâlnești doar de câteva ori, iar numărul de conversații poate fi numărat pe degetele de la o singură mână, devin dintr-o dată prieteni, mănâncă și își petrec timpul împreună. Tipul ăsta tot vine să stea pe lângă mine așa...”
— Zo! Vocea lui Alongkot l-a trezit din gânduri.
— L-ai întrebat pe Joke despre întâlnirile cu Nita? a întrebat cu o voce atât de joasă, încât doar ei puteau auzi.
— Zvonul, despre întâlnirile lui cu Nita, a continuat Alongkot.
Ah... corect, motivul pentru care se învârte pe aici sunt zvonurile despre întâlnirile lui cu Nita.
Înainte să răspundă, Jeeranai s-a întors la masă și a pus în fața lui Sitangsu o farfurie de spaghete cu calmar și gălbenuș de ou sărat.
Sitangsu nu a mai spus nimic, și-a luat furculița și a început să mănânce pastele liniștit.
— Sunt delicioase?
— Da.
Răspunsul l-a satisfăcut fără îndoială pe Jeeranai.
S-a aplecat încântat să mănânce, dar întrebarea tipului de lângă el l-a oprit brusc și i-a spulberat toată satisfacția.
— Joke! Ce-i place Nitei să mănânce?
Ochii lui au clipit des, iar instantaneu o urmă de supărare a pus stăpânire pe fața sa frumoasă. Însă, pentru că ținea capul aplecat, nimeni nu a observat.
A ridicat privirea și s-a uitat la Sitangsu, apoi la farfuria cu mâncare.
— Cu siguranță nu ceea ce mănânci tu! a răspuns rapid, dar pe un ton aspru care arăta clar iritarea lui.
Sitangsu nu a îndrăznit să întrebe altceva și l-a lăsat pe Jeeranai să își termine prânzul.
Când Prakan s-a întors cu mâncarea, Jeeranai l-a grăbit să mănânce, iar la nici zece minute mai târziu, cei doi prieteni de la Departamentul Administrației Publice s-au scuzat și au părăsit cantina.
— Băiatul ăla Joke mănâncă de parcă ar fi mort de foame, nu-i așa? Oare mestecă înainte de a înghiți? Sau înghite și apoi mestecă? a vorbit nonșalant Pruksa, acum că cei doi dispăruseră.
Sitangsu a rămas tăcut și a continuat să mănânce, dar prietenul său tachinator a insistat.
— Și tu ești ciudat, Zo! În mod normal, nu ai încerca nimic nou, dar când Joke îți recomandă, mănânci.
— Păi, spaghetele cu calmar sunt o mâncare normală.
— Normală pe naiba! N-am văzut pe nimeni până acum să comande acest fel de mâncare.
Ei bine, este adevărat, Sitangsu nu văzuse niciodată pe cineva să comande mâncarea respectivă. Ba mai mult, cineva ca el nu îndrăznise niciodată să încerce preparate necunoscute.
”Nu ai băut lapte de soia pentru că era acru. Când l-ai încercat în acea zi, era încă acru, dar nu suficient de acru încât să nu-l bei. Cât despre mâncarea vietnameză, totul a avut un gust atât de bun, chiar peste așteptările tale. Și astăzi, această... yakisoba cu calmar și gălbenuș de ou sărat, un articol unic în meniu. Nu ai văzut pe nimeni să-l comande, dar se potrivește perfect gustului tău. Nu spune doar Pruksa că i se pare ciudat, chiar și pentru tine este neobișnuit.”
Oare din cauza lui Jeeranai? a insistat vocea interioară a lui Sitangsu.
— Ce l-ai întrebat pe Joke de a mâncat în grabă și a plecat când totul părea în regulă? a continuat să întrebe Pruksa.
— Am întrebat ce îi place Nitei să mănânce.
Cei trei s-au uitat unul la celălalt în tăcere, apoi Alongkot a ridicat nepăsător din umeri.
— Poate că nu știe, iar plecarea lui rapidă arată că nu cunoaște preferințele Nitei.
Sitangsu a rămas tăcut. Privind la mâncarea din farfurie, a observat că, deși acest preparat include de obicei ceapă, în farfuria lui nu existau felii de ceapă.
Tânărul și-a amintit de ziua în care au mâncat la restaurantul vietnamez împreună, iar el a refuzat să fie adăugate frunze de mentă în farfuria sa.
— Nu-mi plac ierburile cu miros puternic! a obiectat el când bucătarul se pregătea să-i pună frunze de mentă în farfurie.
— Toate ierburile sunt la fel.
— Nu, nu sunt! Menta, busuiocul și coriandru au miros, la fel ca ceapa.
— Deci, vrei să spui că nu mănânci nimic cu miros puternic, nu? Dar când comanzi carne prăjită cu busuioc? Nu-mi spune că o comanzi fără busuioc!
— Nu am comandat niciodată carne prăjită cu busuioc. Sunt o mulțime de feluri de mâncare delicioasă fără ierburi, a răspuns Sitangsu.
Acești tăiței cu calmar și gălbenuș de ou sărat nu aveau niciun fel de plantă, nici măcar o cantitate mică.
Jeeranai nu este cineva căruia îi pasă de ceilalți, nu? El știe ce îi place Nitei să mănânce și ce nu, așa că este posibil să-și amintească faptul că eu nu mănânc ceapă. Dar își amintește chiar tot despre mine?
Sitangsu se simțea nervos. Sentimente ciudate, dar încă fragile, au început să-și facă loc în inima lui. Era o senzație pe care nu o mai trăise până acum.
— Unde te grăbești, Joke? Încă nu am terminat de mâncat! vocifera frenetic Prakan în spatele prietenului său.
— Sunt supărat!
— Ei bine, dacă ești supărat pe cineva, atunci du-te și rezolvă cu el! De ce mă grăbești? La naiba, am mâncat doar cinci minute! Sunt om, nu vacă! Dacă mama ar ști că am mâncat așa, cu siguranță m-ar certa.
— Cearta mamei tale te privește pe tine, nu pe mine!
Lui Jeeranai nu-i păsa, s-a răsucit și a continuat să meargă, pentru că nu voia să mai vadă cantina și nici persoana care era încă înăuntru.
Atmosfera fusese bună, dar apoi trebuia să o aducă în discuție pe Nita... atât de enervant!
— Stai puțin! a alergat în grabă Prakan, blocându-i calea.
— Ce te deranjează, Joke? Îți dorești să mănânci cu el, dar pleci în grabă. Nu înțeleg!
— Ți-am spus deja, sunt supărat!
— Ce te-a supărat atât de tare? Prakan insista.
Jeeranai a oftat puternic, dezamăgirea și demoralizarea erau clare pe chipul lui.
— M-a întrebat ce îi place Nitei să mănânce.
— Ei bine, asta e de înțeles. Dacă ai spus că îl ajuți să se apropie de Nita, atunci bineînțeles că întreabă despre ea. Ar trebui să întrebe despre tine?
Prakan analiza situația cu răceală, încercând să fie imparțial. Când pe fața lui Jeeranai a apărut o grimasă, și-a dat seama că îl provocase, dar și celălalt ar fi trebuit să fie mai cu tact, să fie conștient când este momentul potrivit, nu să întrebe așa brusc despre fata pe care o place.
— Fiți puțin mai atenți unul la inima celuilalt, nu suport... Uite, pleacă, du-te să vorbești cu ei.
Prakan a arătat spre grupul care tocmai plecase. Jeeranai a aruncat o privire rapidă și l-a văzut pe Sitangsu în spate, așa că, brusc, și-a tras prietenul de mână și s-au retras într-un colț al clădirii.
— De ce te comporți așa?
— Nu vreau să-l întâlnesc!
— Ah! Ești imposibil, orice ar fi! În această dimineață, ai vrut să te sune, acum îl eviți când îl întâlnești. Lasă-mă să-ți spun, nervii tăi vor fi distruși înainte ca el să simtă ceva pentru tine! a mormăit Prakan.
Jeeranai a primit mustrarea fără să riposteze, dar fața i-a rămas încruntată.
Telefonul mobil din buzunarul pantalonilor a sunat brusc. Jeeranai a încremenit pentru o clipă când s-a uitat la ecran.
— Ce se întâmplă? Cine te sună? Ce ai pățit?
Îngrijorat de privirea consternată a amicului său, Prakan și-a aplecat capul spre telefon, dar nu era vizibil niciun nume. În schimb, erau afișate trei puncte „...”.
— Ce? Cum? I-ai salvat numele cu puncte, puncte, puncte?
În ochii lui Jeeranai a apărut o urmă de satisfacție, iar buzele i-au schițat un zâmbet slab. Iritația de mai devreme dispăruse complet.
— Crezi că nu te cunosc?
Prakan ofta, conștient că avea un prieten dificil, a cărui gândire nu era mereu logică. Se întoarse să se uite spre colțul clădirii unde cei trei prieteni stăteau împreună. Da, așa este, persoana care ținea telefonul la ureche era Zo.
Înainte ca Prakan să-l poată tachina din nou, Jeeranai a răspuns la apel.
— Hm... a rostit el cu un ton moale. Deși inima îi bătea puternic, încercând să-i sară din piept, încerca să pară calm și să-și controleze emoțiile.
— Uh, Joke, nu?
„E Zo, e într-adevăr Zo cel care mă sună.”
— Da, ce s-a întâmplat?
— Păi, ești liber azi?
— De ce?
— Ai spus că mă vei învăța cum să o curtez pe Nita, nu?
Au urmat câteva clipe de liniște. Jeeranai era pus din nou în dificultate.
— Poți să aștepți? Sunt ocupat cu ceva.
Ce ceva? Nu avea nimic de făcut. De fapt, era foarte liber în după-amiaza aceea, dar la naiba, propunerea asta nu-i era deloc pe plac.
— Bine, când termini, sună-mă. Te voi aștepta la bibliotecă. Între timp, îmi voi ajuta colegii cu materialele lor de cercetare.
„La naiba! Chiar are ceva de făcut în timp ce mă așteaptă?”
— Ei bine, pot să-mi rezolv problemele și prin telefon.
În tipul ăsta nu se poate avea încredere deloc. Oriunde mergea, elibera feromoni și toți studenții îl simpatizau. Trebuia supravegheat.
— Bine, atunci ne întâlnim la bibliotecă în cincisprezece minute. O să-mi fac treaba la cafenea, mă poți aștepta acolo.
— Ok, te aștept la bibliotecă.
Apoi, apelul s-a încheiat. Jeeranai a tras adânc aer în piept înainte de a expira încet, încercând să-și păstreze calmul.
Prakan, care asistase la discuție, a întrebat curios:
— Dragă Joke, te rog spune-mi, ce fel de lucruri poți face la telefon?
— Multe lucruri!
— Deci, până la urmă, tu și el veți ieși la cafenea în după-amiaza asta, nu? Ești încă nervos?
— Dacă nu aș mai fi nervos, de ce l-aș face să mă aștepte cincisprezece minute? a răspuns Jeeranai, apoi s-a răsucit și a plecat.
— Hei, unde te duci? Nu ăla e drumul spre bibliotecă!
— Mă duc să fumez! răspunsul a fost tăios, iar Prakan a dat din cap exasperat.
„Dacă ai fi cu cineva într-o competiție, când problema este dificilă nu știi să o rezolvi, când e ușoară nu e rândul tău, dar meriți să fii lăudat. Înfrunți atâtea greutăți, dar încă alergi după el.”
După ce a fumat și s-a liniștit, Jeeranai a mers la cafenea să-l întâlnească pe Sitangsu. A comandat un espresso, a scos telefonul mobil și a început să lucreze cu sârguință la „rezolvarea problemelor.”
Între timp, Sitangsu își savura liniștit cafeaua, un latte cu gheață, pe care îl prefera în defavoarea celorlalte cafele, care, din perspectiva lui, aveau un gust amar.
„La naiba! Mi se pot citi pe față stările prin care trec, dar el nu înțelege și nu știe niciodată ce a greșit.”
Jeeranai părea să-și descarce furia pe telefon. Din când în când, arunca o privire către tânărul din fața lui, iar cu cât privea mai mult, cu atât mai puțin își dorea să-și îndepărteze privirea. Cu cât îl privea mai mult, cu atât mai mult voia să-l păstreze doar pentru el, să-l ascundă undeva, să nu-l mai vadă nimeni.
— Bine, atunci spune-i că a făcut ceva greșit, a tastat interlocutorul său.
— Nu!
— Atunci nu mai țipa.
Dialogul pe care îl avea cu persoana de la celălalt capăt al conversației nu era tocmai plăcut. Era în contradictoriu și asta l-a enervat pe Jeeranai, care a pufăit pe nas. Zgomotul iritației sale a fost suficient de puternic ca Sitangsu să-l audă și să ridice privirea. Ochii săi căprui, umezi și strălucitori, l-au făcut pe Jeeranai să simtă că era supărat pe o persoană care, deși părea să aibă multe păcate, era complet nevinovată legal.
Exact cum te-ai enerva pe cineva beat care, cu siguranță, când se va trezi, nu-și va aminti nimic.
Jeeranai a oftat din nou și și-a pus telefonul mobil în buzunar.
— Bine, vorbește, povestește-mi despre situația ta.
Părea obosit și dezamăgit, rezemându-se nonșalant pe spătarul scaunului, așteptând ca tânărul din fața sa să vorbească. Sitangsu nu știa dacă acest gest era din cauza epuizării fizice, dacă i se datora lui, sau dacă era altceva.
— Hm... Dacă nu te simți confortabil să vorbești despre asta, atunci nu trebuie să o faci, a spus Sitangsu cu grijă. Știa că Nita fusese fosta iubită a lui Jeeranai și se gândea că menționarea ei încă îl incomoda.
— Dacă nu mă întrebi pe mine, pe cine ai de gând să întrebi? a răspuns Jeeranai, ridicând o sprânceană.
— Păi...! a ezitat Sitangsu.
Din câte știa, Nita avea un singur fost iubit, pe Jeeranai, iar dacă era vorba de prieteni, avea doar câteva prietene de sex feminin. Așa că nu avea altă alternativă.
— Să faci curte fetelor nu este așa cum crezi. Și nici nu știi dacă Nita te place sau nu.
— Zo, chiar dacă ești amabil și blând, nimeni nu îndrăznește să se bazeze pe tine într-un timp atât de scurt și atât de ușor! a început Jeeranai pe un ton ferm.
— De exemplu, un tip a învățat-o să practice sportul care-i place în primul an, dar asta nu a fost suficient să o țină lângă el. Dacă vrei să te întâlnești cu ea, nu este atât de simplu. Trebuie să o cunoști și să știi ce simți, altfel vă veți despărți după trei zile.
O singură frază și chipul lui Sitangsu a devenit din ce în ce mai palid. Privirea lui uluită trăda că era marcat, parcă fusese lovit în față. Văzând această reacție, Jeeranai nu a rezistat, a respirat rapid și a continuat:
— Bine, o să te învăț! Spune-mi, ce fel de gânduri ai cu Nita? a întrebat, fixându-l atent pe Sitangsu.
— Tocmai spuneam...
Sitangsu și-a mușcat buzele, încercând să evite o confruntare, dar, văzând expresia lui Jeeranai, a continuat:
— Atunci spune-mi! Cum pot ști ce sentimente am cu adevărat pentru Nita?
— Ești sigur că îți vei urma sentimentele?
— Da, voi încerca.
— Absolut sigur?
— Da!
— Atunci... încearcă să crezi că nu-ți place Nita.
O pereche de ochi frumoși au clipit, plini de confuzie. În interiorul cafenelei, zumzetul era copleșitor, dar între ei se lăsase o liniște apăsătoare. În această liniște exista un joc de noroc, unde norocul și durerea aveau dreptul să plece sau să se întoarcă în fiecare secundă.
— În niciun caz, nu pot face asta! Întotdeauna am crezut că îmi place Nita, a refuzat Sitangsu, dând din cap înverșunat. Tremurul acela feroce al capului arăta că nu va urma sub nicio formă sfatul lui Jeeranai.
„La naiba, este atât de neștiutor!”
— Ai și altă opțiune? a întrebat Sitangsu prudent.
Jeeranai a rămas tăcut, cu mintea frământată de gânduri.
„Oare chiar nu are nicio idee sau doar se preface?”
A jurat în sinea lui că, dacă persoana din fața lui nu ar fi fost Sitangsu, s-ar fi ridicat deja și i-ar fi aplicat o lovitură în față.
— Nu, dacă nu o faci, nu te mai ajut. Asta e!
— Agh, atunci nu va merge!
— Bine! Dacă nu asculți ce îți spun, ce vrei să mai fac?
— Dar în felul tău, chiar nu pot, serios! Vocea lui Sitangsu nu mai era la fel de intensă, dar privirea lui arăta clar cât de încăpățânat era.
Jeeranai începuse să-și piardă răbdarea. Voia să se ridice, să-l ignore și să părăsească cafeneaua. Dar, în timp ce se gândea ce ar trebui să facă, ochii lui Sitangsu s-au mărit de uimire, iar corpul i s-a încordat, părând înghețat.
Jeeranai s-a întors să vadă ce îl tulburase pe tânăr.
— Nita! De ce e aici? a șoptit Sitangsu, vizibil anxios.
— Zo!
Sitangsu a tresărit când a surprins privirea rece a lui Jeeranai.
— Dacă nu ești sigur pe sentimentele tale, dacă nu o poți aborda, dacă nu o poți face acum, atunci uită-te la mine! a poruncit Jeeranai, cu o voce joasă, dar fermă.
— Ha?
— Ți-am spus să te uiți la mine. Uită-te doar la mine! Vocea severă și ochii pătrunzători l-au imobilizat pe Sitangsu, care nu putea reacționa.
— Uită-te la mine, nu te uita la nimeni altcineva. Prefă-te că nu vezi nimic!
Chiar și după ce Jeeranai s-a oprit, Sitangsu nu-și putea lua ochii de la el. Ochii negri, adânci, puternici și misterioși ai lui Jeeranai păreau să-l atragă într-o lume doar a lor.
— Uită-te la mine... doar la mine, Zo! a rostit din nou aceeași voce joasă, aproape hipnotică. Sitangsu simțea că își pierde controlul, ca și cum cădea într-o stare în care nu mai exista decât el și Jeeranai.
— Zo, Joke! Vocea dulce a Nitei a spart vraja.
Ochii căprui ai lui Sitangsu au început să clipească, iar în acel moment, Jeeranai a simțit o frică profundă. Frică să nu-l piardă pe Sitangsu. Fără să ezite, a făcut o mișcare îndrăzneață: a întins mâinile și i-a prins fața albă între palme, ținându-l în raza lui vizuală, împiedicându-l să privească în altă parte.
Privirile lor s-au intersectat din nou, dar Jeeranai și-a înclinat capul și a vorbit calm cu Nita:
— Lasă-l în pace, nu interacționa cu el.
Nita era uluită. Privirea ei se muta între cei doi colegi, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. Tulburată de scena din fața ei, nu a îndrăznit să-i mai deranjeze și s-a mutat într-un alt colț al cafenelei.
Când „fosta iubită” a plecat, Jeeranai l-a eliberat pe Sitangsu din strânsoare. Și-a retras calm mâinile de pe fața băiatului și și-a mutat privirea în altă parte.
Buzele trandafirii ale lui Sitangsu s-au strâns de anxietate, iar tânărul a clipit de câteva ori până și-a revenit complet.
Nu înțelegea ce tocmai se întâmplase cu el. Căzuse în transă? Zgomotul din jur părea să se atenueze, dar el tot putea auzi clar vocea lui Jeeranai, oricât de moale ar fi fost aceasta.
De ce...
Din cauza a ce...
Își simțea trupul tremurând, de parcă ceva în inima lui se schimbase, dar nu știa ce era. Era o stare nouă, ceva ce nu mai simțise niciodată, iar brusc a fost copleșit de frică.
— Eu... plec! a spus el, cu voce tremurată.
Cu cât încerca să înțeleagă mai mult, cu atât devenea mai înfricoșător, iar cea mai bună decizie părea să fie să plece de acolo. S-a ridicat, gata să-și ia geanta, dar a fost oprit de o mână care l-a prins de braț.
Sitangsu a făcut o pauză și a privit în jos la mâna mare care îl ținea strâns. Căldura care radia din acea palmă s-a răspândit în tot corpul lui, paralizându-l aproape complet.
Jeeranai și-a eliberat strânsoarea, dar în timp ce o făcea, s-a ridicat și el.
— Hai să ne uităm împreună la un film! a rostit Jeeranai, evitând să-și întâlnească privirea.
Sitangsu era extrem de tulburat și nu știa cum să reacționeze. În timp ce încerca să găsească o scuză pentru a refuza politicos, Jeeranai a făcut câțiva pași spre ușă.
L-a urmărit cu privirea, dar a rămas nemișcat. Când a realizat că însoțitorul său nu îl urmează, Jeeranai s-a oprit, s-a întors și a așteptat.
Nici de data aceasta Sitangsu nu a putut rezista. Picioarele lui, de parcă aveau o voință proprie, s-au îndreptat încet spre silueta înaltă care îl aștepta la ușă. Înainte să-și dea seama, ieșiseră deja din cafenea.
— Hai să ne uităm împreună la un film, a repetat Jeeranai, mai mult pentru el însuși.
În acel moment, Jeeranai a știut că alesese să trăiască și să moară cu Sitangsu. În ciuda întunericului și a obstacolelor dintre ei, chiar și atunci când nu se puteau vedea sau vorbi, era suficient să știe că sunt unul lângă celălalt.
„Este de ajuns. Nu a plecat nicăieri, încă. Ce naiba! Azi m-am simțit frustrat de atâtea ori, dar era prea ușor să-l las să plece așa...”
Capitolul 4
,,A fost un film atât de captivant , să-l ia naiba!”
Capitolul 5
Capitolul 6
Capitolul 7
Capitolul 8
Capitolul 9
Pruksa s-a așezat la masa de piatră din fața facultății. Tânărul a observat mașina de lux a lui Jeeranai care a staționat în parcarea departamentului de la IR. Era cuprins de un sentiment de neliniște. Prietenul său Sitangsu, lipsise de la facultate timp de o săptămână, din cauza raportului la care lucra. L-a observat pe Sitangsu coborând și mergând alături de proprietarul mașinii. Cei doi erau angajați într-o conversație care părea să-i izoleze de restul lumii.
- Crezi că prietenul tău a terminat-o cu Joke? Pruksa l-a întrebat pe Alongkot, care stătea la aceeași masă.
Capitolul 10
Annop s-a uitat cu nostalgie la clădirea fostei sale facultăți. De când a absolvit, s-a întors de puține ori acolo. Ca senior al lui Sitangsu, își promisese că nu se va amesteca în acțiunile naive și prostuțe ale acestuia. Și-a scos telefonul și s-a uitat din nou la câteva mesaje de la foști săi juniori. Era cuprins de un sentiment ciudat, de dezamăgire.
Capitolul 11
Jeeranai nu se așteptase niciodată, să-și rețină atât de bine dorințele. Totul a început cu un sărut de noapte bună, urmat de un sărut care îi exprima sentimentele. Faptul că Sitangsu a consimțit la ambele săruturi l-a uimit, lăsându-l cu o satisfacție atât de copleșitoare încât se simțea fără suflare.
Asta e de ajuns... astăzi.
Să ajungă în acest punct era chiar mai bine decât sperase. Exact asta și-a dorit. Să o ia încet, pas cu pas. Să devină o persoană bună și de încredere. Îmbrăcat lejer, într-o cămașă și blugi, și-a luat telefonul mobil și a deschis aplicația de mesagerie. A trimis un mesaj consilierului său.
,,Bună dimineața, sunt în camera lui Zo.”
S-a gândit că acesta nu s-a trezit încă, așa că a lăsat un mesaj în avans. Știa că probabil i-ar provoca un atac de cord atunci când se va trezii. La fel ca în noaptea precedentă, când i-a trimis un sms pentru a se lăuda...
„Nu am venit să-l iau, îmi petrec noaptea aici. Dacă nu mă crezi, poți să-l întrebi pe prietenul tău.” A chicotit în sinea lui și a privit spre bărbatul care încă dormea în pat. O pătură groasă îi acoperea trupul până la gâtul alb, expunându-i doar fața blondă și un smoc de păr brun închis.
,, Îmi voi ține promisiunea, Zo...te trezesc exact cum am spus....”
Jeeranai și-a lăsat capul în jos pentru a-și apăsa buzele reci și vârful nasului de pielea moale a obrazului lui Sitangsu. Parfumul pielii lui îl ispitea. Și-a trecut în mod repetat limba peste propriile buze. S-a apropiat și mai mult, aproape ajungând la destinație. Ochii lui Sitangsu s-au deschis brusc. A aruncat o privire mirată asupra persoanei cu intenții răutăcioase. Sitangsu a încremenit pentru moment. Apoi a ridicat ambele mâini și a îndepărta fața ,,infractorului.”
Ce faci ? A întrebat el, făcând ochii mari. Jeeranai a păstrat o expresie nonșalantă, de parcă ar fi fost ceva obișnuit. Ochii lui scânteiau în timp ce vocea lui interioară exclama încântată: ,, Un astfel de iubit! ... Dacă nu te trezești curând, vei primii și un sărut pe obraz!...”
Du-te să faci un duș, e ora șapte. Apoi te duc la școală. A spus el calm.
În ciuda grimasei de pe față, Sitangsu a dat repede din cap. A răsturnat pătura, s-a ridicat, a smuls prosopul și s-a îndreptat direct spre baie.
Jeeranai a privit silueta tânărului dispărând în baie. Și-a mușcat limba pentru a-și reține râsul. Chiar dacă a ratat sărutul de dimineață, o ciupitură de obraz a fost binevenită. S-a ridicat din pat, intenționând să părăsească dormitorul. Trimisese un mesaj, la care încă nu primise răspuns. Nu era sigur că mentorul lui era treaz, trebuia sa verifice mai întâi.
Însă ecranul telefonului lui a rămas întunecat. În schimb ecranul telefonului lui Sitangsu, care se încărca pe noptieră, s-a luminat. Ochii lui ageri s-au îndreptat spre el. Soneria mobilului s-a făcut auzită.
Un apel la șapte dimineața? Cine ar putea fi? S-a gândit el nedumerit. Nu voia să se amestece în intimitatea lui Sitangsu, dar acest apel matinal i-a trezit suspiciuni. Tânărul s-a uitat curios la ecran. Numele care a apărut l-a lăsat uluit.
,,Me And”
„IR” care urma, indica fără îndoială, Facultatea de Relații Internaționale. Facultatea la care studia Sitangsu. Dar cum rămâne cu literele dinainte? Ce însemnau ele?
Mee? Mee... Mee.... Mi sau sau Mil sau Eu... Ar putea fi „N’Mee?” S-a gândit el. S-a repezit ca o felină, a ridicat prompt telefonul și a răspuns la apel.
Bună dimineața. Vocea lui suna ferm. La celălalt capăt al firului, câteva clipe bune de liniște.
P’ Zo? A întrebat o voce feminină într-un târziu.
Nu, cine este?
Mee sunt. P’ Zo nu s-a trezit încă?
,,Este cu adevărat N’Mee!” Lui Jeeranai nu-i venea să creadă.
Da, ce sa întâmplat? A întrebat el, ținându-și respirația, deși inima îi bătea cu putere deja.
,,Cum au N’Mee și Zo, unul numărul celuilalt? De cât timp se cunosc? Și de ce sună N’Mee?” Gândurile nu-i dădeau pace lui Jeeranai.
Păi... Am observat că P’Zo a are un curs devreme astăzi, așa că am sunat. Îmi era teamă că P’Zo nu se va trezi la timp. Jeeranai a rânjit nervos. Începea să-și piardă răbdarea. Aceste trei propoziții îi spulberaseră toată reținerea.
Nu-ți face griji. Se trezește, se poate descurca și singur. A adăugat el înainte de a încheia rapid apelul. Inițial nu voia să-i invadeze intimitatea lui Sitangsu, dar acum nu-i mai păsa. S-a uitat la telefonul lui Sitangsu, concentrându-se pe secțiunea de chat cu N’Mee. A simțit că sângele îi fierbea, în timp ce derula mesajele vechi. Sms-urile lui Sitangsu, erau sfaturi prietenoase, dar mesajele acelei fete păreau mai degrabă încercări de a se apropia. Fie că „persoana publică” era conștientă sau nu, pe baza acestor câteva mesaje, Jeeranai deja simțea că altcineva se luptă pentru rolul lui. Și-a reprimat emoțiile și a înghițit în sec. Înainte de a părăsi dormitorul, telefonul din mâna lui a fost strâns, atât de strâns încât aproape că a crăpat.
Acest lucru necesita o explicație!
Cincisprezece minute, au fost necesare pentru Sitangsu. Să facă duș și să se îmbrace. Pentru Jeeranai, în schimb a fost ca o bătălie spirituală. Tânărul a ieșit din dormitor în ținuta de școală și i-a oferit un zâmbet persoanei care stătea încă pe canapeaua din sufragerie.
Joke, mi-ai văzut telefonul? Ai luat micul dejun? E lapte în frigider. Proprietarul apartamentului nu-și găsea telefonul și a început să caute prin încăpere. În ciuda faptului că era încă sub impulsul contactul intim pe care l-au împărtășit aseară, în această dimineață, el a pus întrebarea într-un mod prudent.
Jeeranai nu a răspuns la întrebare. În schimb, s-a ridicat și i-a predat telefonul mobil celui care îl căuta.
Oh, unde era? Mâna albă a lui Sitangsu era pe cale să ia telefonul, dar vocea lui Jeeranai l-a oprit.
N’Mee a sunat. Sitangsu a încremenit. Ochii lui frumoși s-au făcut mari. Inima a început să-i bată necontrolat.
N’Mee... junioara din primul an de la facultate, nu? A cerut Jeeranai, încă o dată confirmarea. Sitangsu a dat încet din cap. Jeeranai și-a mutat privirea într-o altă direcție, simțindu-se ca și cum i s-ar fi umplut gura cu apă amară. El știa că persoana din fața lui era foarte iubită și mulți alții ar sta cu plăcere acolo unde se află el acum, dacă ar avea ocazia.
Te place de multă vreme? A întrebat el cu voce tremurândă.
Nu știu. A răspuns Sitangsu încet. Jeeranai a schițat un zâmbet slab, cu subînțeles.
Încă nu știi până acum? Lasă-mă să te luminez. N’Mee a participat la evenimentul de bun venit anul trecut și de atunci te-a plăcut.
De unde ști?
De unde știu eu, nu este important. Important este ceea ce tu alegi.
Jeeranai s-a uitat la fața palidă a lui Sitangsu și a rostit cu o voce fermă.
O fată ca N’Mee? Sau un băiat ca mine? S-a oprit o clipă, apoi s-a chinuit să spună o propoziție care i-a rănit pe amândoi.
...Sau pe niciunul.
Sitangsu a ridicat capul și i-a întâlnit privirea. Buzele lui erau strânse, iar ochii subțiri oglindeau durerea pe care o simțea. Era ca o reflectare a inimii lui. Annop avea dreptate. Cel care se rănea nu este doar „Joke”, ci... și el.
Durere... pentru că îl doare pe cel de lângă tine...Durere... pentru că dezamăgești acea persoană... Durere... pentru tot, inclusiv pentru efortul constant, depus de acest băiat...
Ochii frumoși dar triști, s-au uitat la persoana de pe scaunul șoferului. Azi nu era atmosfera obișnuită, când s-a urcat în mașină. În mod normal, șoferul vorbea despre orice, de la vreme, la subiecte semnificative precum politica internațională. Ei se certau de multe ori sau, erau de acord unul cu celălalt, schimbau sfaturi, învățau unul de la altul și se cunoșteau prin ochii, vocile și zâmbetele lor.
Dar azi era doar liniște... Mașina era complet parcata în parcarea facultății. Șoferul, care nu scosese o vorbă de când plecase din apartamentul 504, a luat cuvântul brusc, fără să se uite măcar, la persoana de lângă el.
Chiar mă întreb, faptul că m-ai lăsat să dorm cu tine ieri a fost pentru că vrei să-ți dai seama pe cine vei alege?
Nu, Joke. Nu cred. A răspuns Sitangsu simțindu-se jenat.
Dar nu mi-ai dat speranțe și mie și juniorilor? A întrebat din nou tânărul șofer încercând să fie cât mai calm și mai rațional.
Nu i-am dat nicio speranță lui N’Mee.
Deci sunt singurul? Atunci de ce îți vorbește în fiecare zi așa?
Joke, eu recunosc, îmi este milă de ea. Dar nu m-am gândit niciodată să-i dau speranțe. Încerc să o refuz.
Deci, ce zici de mine? Încerci să-mi spui și mie nu și nu ști cum? A întrebat Jeeranai din nou dorind să afle în ce ipostază se află.
Nu este...
Nu se gândise niciodată să-l respingă pe Jeeranai. Dar nu putea vorbii, pentru că nu știa cu adevărat ce simțea. Dragoste? Prietenie? Sau pur și simplu confort....Cum poate acum să-l convingă pe Joke să rămână alături de el, deși nu își cunoaște propriile sentimente...
Sitangsu a continuat să se gândească. Voia un răspuns din inimă despre ce simțea pentru persoana de lângă el. Tăcerea lui l-a făcut pe Jeeranai să simtă că înnebunește. Și-a trecut mâna prin păr și a oftat adânc, apoi a concluzionat.
Îți dau timp să alegi! Jeeranai se simțea atât de neputincios în relația aceea. Tot ceea ce făcuse până atunci, nu l-a determinat pe Sitangsu să se concentreze pe deplin asupra lui... așa că alege, alege ce vrei.
Îți dau trei zile. După trei zile, trebuie să-mi spui ce alegi! Vorbea cu o voce liniștită, cu ochii privind drept înainte, fără să se uite la el. Părea resemnat. Sitangsu nu putea spune nimic. Senzația din piept nu era clară, dar știa că nu-i place deloc acest tip de senzație. Era incomodă și extrem de chinuitoare. Buzele lui s-au ondulat încet, strigându-i numele. Însă proprietarul numelui a refuzat cu încăpățânare să se uite la el.
Coboară, e opt și jumătate. Hai să mâncăm înainte de școală, iar dacă vrei să te întorci, sună. A rostit el rece, cu chipul împietrit. În ciuda faptului că era încăpățânat și refuza să se uite înapoi, Jeeranai aștepta totuși un semn de la Sitangsu. Dar nu a primit nimic. Tânărul student în uniformă îngrijită, a deschis în liniște ușa mașinii și a plecat. Jeeranai a privit în oglinda retrovizoare, până când umbra lui Sitangsu a dispărut în clădirea facultății. S-a trântit furios cu spatele de scaun, scoțând un oftat plin de durere și disperare.
,,Sunt cu adevărat epuizat. Epuizat mental, fizic... Epuizat numai din cauza lui Zo...” S-a gândit el în timp ce și-a scos telefonul mobil din buzunar. Pe ecran au apărut mai multe mesaje text de la consilierul său onorific. Parcă toată lumea arăta un interes profund pentru Sitangsu.
,,Ce i-ai făcut prietenului meu?”
,,Nu i-ai făcut nimic, nu?”
,,Dacă i-ai făcut ceva, îi voi suna părinții, frații și îi voi anunța și pe seniorul lui. Nu va fi ușor pentru tine.”
,,Răspunde-mi, la naiba, de ce taci?”
,,Spune-mi, ai făcut-o?”
Erau mai mult de zece mesaje. Nu era neobișnuit să fie interogat de cealaltă persoană. Cu atât mai mult acum, pentru că s-a lăudat că a dormit în camera lui Sitangsu. Dar, doar a dormit și s-au sărutat de două ori. Totuși, de unde a venit această N’Mee? A apărut de nicăieri, îi știa numărul, îi cunoștea programul și chiar îl suna să-l trezească...
„Eu sunt cel care a fost ,,trădat” de prietenul tău.” A tastat Jeeranai înapoi. Mesajul trimis a fost citit rapid, iar cealaltă parte a întrebat.
„Ah, pe scurt, ce ți-a făcut prietenul meu, sau cum?”
,,Prietenul tău are o aventură.”
Până și tastarea cuvântului,, aventură” era dureroasă pentru Jeeranai.
„Ai grijă la cuvintele tale. Este o alegere, nu o aventură.” „Sunt destul de bun, de ce să caute alte opțiuni?”
Jeeranai a simțit că înnebunește din nou, tastând mesajul de parcă și-ar fi eliberat frustrarea.
„Bun dar nu foarte bun, potrivit, dar nu perfect.” A apărut un mesaj nou.
„La naiba. Nu e nevoie să subliniez așa ceva.”
„Calmează-te, sunt multe neînțelegeri.”
„Voi rămâne calm trei zile, mai mult nu și nu mă voi confrunta cu tine.”
Jeeranai a tastat furios. Apoi a băgat telefonul în buzunar, a deschis ușa mașinii și a coborât.
,,...Trei zile... plus ultimii doi ani de așteptare... dacă eșuez, veți eșua toți cu mine.” S-a gândit el plin de amărăciune dar și cu o urmă de răzbunare.
La naiba, trei zile! A exclamat Pruksa, ridicând privirea de pe telefonul mobil din mână. Acest lucru l-a făcut pe Alongkot, care stătea în apropiere și se juca pe telefon, să tresară și să se întoarcă. A întrebat fără să observe că Sitangsu se apropiase.
Trei zile pentru ce, domnule Pat?
Trei zile... Ce-i cu cele trei zile, Zo? L-a întrebat Pruksa pe tânărul care acum, stătea lângă ei.
Cuvintele „trei zile” păreau să-i afecteze și mai tare inima lui Sitangsu. Trei zile... Joke îi dăduse timp de gândire, trei zile... pentru a decide.
Sitangsu a clătinat din cap ca răspuns și și-a odihnit capul pe cartea de pe masă. Alongkot și Pruksa au făcut schimb de priviri când au văzut cât de palid și slăbit era chipul prietenului lor.
Zo, ce e cu tine? Pruksa a rostit întrebarea și apoi s-a așezat mai aproape. A pus un braț în jurul umărului lui Sitangsu, ca acesta să poată ridica capul pentru a vorbi. Dar singurul răspuns era fluturarea părului brun închis, în timp ce tânărul clătina din cap, îngropat cu fața în jos pe masă.
Nu merg la curs. S-a auzit vocea înăbușită a studentului silitor. Cei doi prieteni l-au privit surprinși. Dar, desigur știau că trebuie să existe un motiv pentru asta. Au încercat să ghicească care era acesta.
La naiba cu Joke, ce a făcut? A întrebat cu vocea aspră Alongkot.
Fraza aceea l-a făcut pe Sitangsu să a ridice capul și să-i privească pe prietenii săi. Alongkot s-a uitat uluit la Sitangsu care devenea din ce în ce mai supărat. L-a interogat cu o expresie enervată pe chip. "Ce a făcut?"
Nu, nu era vorba de ceea ce făcuse Jeeranai. Sitangsu a fost cel care i-a făcut ceva ce nimănui nu i-ar plăcea. Alongkot l-a apostrofat din nou și mai nervos.
Nu-l mai proteja! Aseară s-a culcat cu tine. Ce a făcut? A treia întrebare a lui Alongkot a făcut ca întreaga masă să rămână în tăcere. Pruksa și-a dat seama, și l-a bătut pe frunte. Sitangsu a icnit ușor.
Ce? De unde știi?
Cei doi tineri au rămas tăcuți. Alongkot era tăcut pentru că era foarte supărat, iar Pruksa s-a ghemuit în tăcere de parcă ar fi ascuns ceva.
Pat, știi și tu, nu? Că Joke a fost cu mine aseară? Tipul căruia i-a fost adresată întrebarea s-a întors și a privit către Alongkot. Se ruga în tăcere să poată găsi curajul pentru a-i spune adevărul. Dar Alongkot era furios, nu era dispus să se uite la el. Pruksa a simțit că el era singurul care putea înfrunta adevărul chiar atunci.
,, Nu mă întreabă niciodată despre lucruri bune, întreabă doar despre lucrurile naibii!...” S-a gândit el.
- Spune-mi, ce mai știi, Pat? A rostit Sitangsu rugător.
Nu știu... nu știu cum să spun asta. I-a răspuns Pruksa parcă în pragul lacrimilor. Știa că trebuie să spună adevărul, dar nu îndrăznea. Dacă adevărul despre Joke ar fi fost dezvăluit, ar fi cel mult sfâșietor, dar nu fatal. Dacă Sitangsu ar afla, totuși...
Respirând adânc, Sitangsu a decis să vorbească cu o voce calmă.
Spune-mi, te rog ! În esență, Sitangsu era un tip amabil. Dar în această perioadă, nu se prea putea abține. Pruksa a tăcut o clipă, apoi a vorbit.
Știi cu cine de data asta... Joke... are o aventură?
Flirtează cu mine. A spus Sitangsu serios, făcându-i semn preventiv să spună adevărul.
- Ți-a spus el, asta? Pruksa a făcut ochii mari. Dacă Jeeranai nu spunea nimic, atunci Sitangsu cu siguranță nu știa. Tânărul a dat din cap, confirmându-i suspiciunea.
Când?
Când am fost la Chiang Khan. A răspuns Sitangsu. Pruksa s-a uitat la prietenul lui, care încă se holba la el. A scos un oftat greu. Acum că aventura lui Jeeranai nu mai era un secret, Sitangsu trebuia să știe și ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.Pruksa a deschis o aplicație a telefonului său mobil și l-a pus în fața lui Sitangsu. Apoi s-a întors să-i facă un semn lui Alongkot. Inițial acesta a refuzat, dar a fost lovit în cap. Sub amenințarea lui Pruksa, Alongkot a cedat în cele din urmă, punând și el telefonul în fața lui Sitangsu.
Voi băieți... vorbiți des cu Joke? Sitangsu s-a uitat la pagina de chat de pe cele două telefoane. Interacțiuni dese și numeroase între proprietarii celor două telefoane și Joke. A glisat în sus pentru a vedea discuțiile mai vechi, care erau în mare parte despre el și Jeeranai. Diferența era că chatul lui Alongkot conținea în cea mai mare parte insulte și injurii.
În timp ce chatul lui Pruksa conținea mai multe mesaje de susținere.
Joke te place, așa că ne-a rugat să-l ajutăm.
Și ați fost de acord să ajutați ? A întrebat deodată Sitangsu. Se simțea de parcă ar fi fost înșelat de cei mai buni prieteni ai săi. Pruksa a răspuns rapid.
Se pare că ajutorul nostru chiar nu face diferența. Are sentimente pentru tine de mult timp. Kot a spus că, dacă nu ar putea aștepta până în anul al patrulea, nu ar trebui să-i dăm speranțe false sau să-l lăsăm să-ți mărturisească sentimentele.
Dar de ce să aștepte până în al patrulea an? A întrebat Sitangsu nelămurit. Pruksa a arătat spre Alongkot, cel care provocase situația.
Pentru că ticălosul ăla de Kot a vrut să câștige timp.
Nu am vrut să trag de timp, am vrut doar să știu cât de serios este el cu adevărat. S-a despărțit de Nita și la doar câteva zile, mi-a spus că te place. Cum să-l cred?
Ce naiba? S-a despărțit de Nita la începutul anului doi, iar la sfârșitul anului doi, a spus că îi place de el. Cei doi prieteni se certau atât de tare încât până și Sitangsu devenise confuz.
Pat, când ai spus că s-au despărțit Joke și Nita ?
În primul semestru al celui de-al doilea an. Știu că cei doi s-au întâlnit doar două sau trei luni.
Ah, dar... ai spus că tocmai s-au despărțit. Pruksa a scos un oftat adânc. De data aceasta Alongkot a arătat spre prietenul său.
Trebuia să găsim o modalitate să îl aducem pe Joke în viața ta. Voiam doar să-i anunț pe Joke și Zo unul despre celălalt. Atunci individul ăsta i-a promis lui Joke că dacă așteaptă până în al patrulea an, îl va ajuta.
Tocmai spuneam asta! A contracarat Alongkot.
Păi...atunci despre ce vorbim? L-ai văzut așteptându-l pe Zo. De doi ani, Joke nu a avut niciun alt partener. În fiecare zi, se uită doar la Zo, întreabă doar despre Zo. L-ai tot făcut să aștepte, iar acum nu-l poți ajuta. Poți?
Nu-mi pasă! Îmi ajut doar prietenii!
Nu I-ai ajutat pentru că ți-ai făcut griji că Joke ar putea să îl rănească pe Zo, sau pentru că Joke este un tip, nu ai vrut să îl ajuți?
Oh, da? Dacă Joke ar fi fost fată, nu aș fi spus nimic! Este pentru că este un tip, prietenul meu trebuie să înfrunte viața, să se confrunte cu societatea! Cineva ca Joke nu ar putea avea grijă de viitorul prietenului meu! Nu pot lăsa viitorul prietenului meu să fie incert, din cauza lui. A argumentat Alongkot.
Ești îngrijorat de viitorul lui Zo, dar cum rămâne cu prezentul lui Zo? Nu vezi ce vrea prietenul tău cu adevărat în momentul de față? Pruksa era vizibil iritat.
Nu s-ar fi ajuns la asta, dacă nu l-ai fi lăsat tu pe Joke să intre în viața lui!
Chiar dacă nu l-aș fi lăsat eu să intre, crezi că Joke nu s-ar fi riscat el însuși? Discuția în contradictoriu dintre cei mai buni prieteni ai lui Sitangsu părea o discuție fără sfârșit.
Voi doi, încetați să vă certați. A strigat Sitangsu. El era adevăratul protagonist al situației și a intervenit rapid, știind că cei doi erau în pragul unei lupte fizice.
Uită-te la el, Zo. A spus că Joke trebuie să aștepte până în al patrulea an, așa că Joke a așteptat. Apoi i-a făcut loc lui N’Mee. Ești un prost, într-adevăr.
„La naiba, Pat!” Înainte ca acel gând să se poată transforma în cuvinte, prietenul său, Alongkot, a rostit un blestem.
Joke mi-a dat trei zile. Eu... trebuie să-i spun pentru cine am sentimente. Este...el... N’Mee... sau Nita.
Deci ai făcut o alegere? A întrebat Pruksa, făcându-l pe Sitangsu să scuture din cap frustrat.
Nu cred că pot alege. Pentru mine, N’Mee este doar o simplă fată.
Și cum rămâne cu Nita?
Nu știu... Sitangsu a recunoscut sincer că nu era sigur de sentimentele lui pentru Nita, nu știa dacă chiar o plăcea cu adevărat.
Atunci poți să uiți de Nita. Abia îi dai atenție, darămite să o cunoști. Nita și Joke s-au despărțit în al doilea an și tu nici nu ți-ai dat seama. A concluzionat Pruksa.
Sitangsu nu putea nega. Chiar nu știa când s-au despărțit cei doi. Poate că a fost vina lui pentru că a fost atât de absorbit de studii încât nu a interacționat prea mult cu ceilalți.
Acum, rămâne doar Joke. Pruksa, o persoană simplă și hotărâtă, lua decizii rapid și ușor.
Dar cu Joke, nici eu nu știu ce simt pentru el.... Îl iubesc, îmi place de el sau sunt doar... ne înțelegem bine? O expresie îndurerată și-a făcut apariția pe chipul lui Pruksa. A oftat adânc. A înțeles că Sitangsu alerga în cerc, incapabil să găsească o cale de ieșire. Fiecare acțiune, cuvânt sau sentiment pe care îl avea față de Jeeranai era suficient de evident, încât până și cei din jur îl puteau simții.
Zo, ascultă-mă. Chiar dacă nu poți defini fiecare sentiment, trebuie să ști ce vrei. Joke nu are nevoie să audă dacă îl iubești sau nu, îl placi sau nu, sau pur și simplu te simți bine cu el. Tot ce vrea să știe el acum, este dacă vrei să fii cu el atât de mult, pe cât vrea el să fie cu tine. Singura întrebare la care trebuie să răspunzi este, vrei să fii cu el? Răspunsul lui Sitangsu a venit rapid și concis.
Asta e! Tu vrei să fii cu el, iar el vrea să fie cu tine. Să nu ne gândim prea mult. A concluzionat Pruksa, însă Alongkot a intervenit imediat.
Asta rezolvă lucrurile? La naiba! Care este problema ta? Zo petrece mai mult timp cu Joke decât cu N’Mee, așa că, de asta a spus că vrea să fie cu Joke.
A urmat un schimb dur, de înjurături și blesteme între cei doi prieteni. Apoi, Alongkot s-a întors către Sitangsu care părea și mai nedumerit.
Zo, ai spus că vrei să fii cu Joke pentru că ești mereu în preajma lui. De ce nu încerci să te îndepărtezi de el și să vezi cum te simți fără el? N’Mee este o opțiune bună, ea te place și te poate face să te simți la fel cum te simți cu Joke. Pruksa a fost surprins de analiza lui Alongkot. Putea fi adevărat ceea ce spunea dar, nu trebuia să intervină. Aceasta era o chestiune de inimă, nu un experiment științific.
După ce a fost ,,luminat” de cei mai buni prieteni ai săi, Sitangsu a părăsit obosit școala. S-a trezit așezat singur la masa în aer liber din fața facultății. Era trist și plictisit. Se simțea ca și cum ceva îl roade, lăsând în urmă doar goliciune. Erau doar trei zile... doar trei zile pe care i le dăduse Jeeranai pentru a lua o decizie. Ochii săi căprui s-au ațintit asupra telefonului mobil pe care îl ținea în mână. Ecranul afișa un apel.
N’Mee...
Când a răspuns la apel, vocea ei a răsunat veselă. A fost și mai voioasă, atunci când el a invitat-o la cină, în ziua următoare. A confirmat în mod repetat. Sitangsu s-a prăbușit cu capul pe masă, simțea că profita de fericirea ei.
Ah, P’Zo! Ce cauți singur aici? Un salut puternic l-a trezit din gânduri. Era N’Tizzy, un student extrem de energic de la aceeași facultate, care se apropiase cu entuziasm de masă.
Cu puțin timp în urmă, Tizzy i-a văzut pe P’Kot și P’Pat îndreptându-se spre clasă. Părea că se ceartă atât de intens, încât nu am îndrăznit să-i salut. Să-l văd pe P’Zo stând singur mi se pare un pic ciudat. Băiatul s-a așezat apoi pe un scaun gol de la masă. Sitangsu i-a oferit un zâmbet slab și a clătinat din cap.
Nu, eu... pur și simplu nu mă pot concentra. De aceea nu am vrut să merg la cursuri azi. Tizzy părea alarmat, și-a pus mâna pe piept...
Pierdut în gânduri? Uau, trebuie să visezi cu ochii deschiși la cineva, nu?
Sitangsu a fost surprins de cuvintele juniorului său. Era pe cale să respingă ideea, dar Tizzy, cu vocea ascuțită a salutat un alt tânăr de la distanță.
Oh, e P’Grand, chipeș, elegant, de vârf, grozav la fotbal. Hei, vino puțin aici!
Tizzy i-a făcut semn din mână, până când persoana salutată s-a întors și i-a zâmbit. Sitangsu a privit pasiv cum juniorii făceau schimb de saluturi. Tizzy era deosebit de entuziasmat și dezinvolt.
Tizzy! A strigat el încet, făcându-l pe cel care le arunca sărutări și salutări juniorilor, să se uite înapoi. - Oh, ești pierdut pe gânduri, nu? Te deranjez ? Tizzy a uitat, voi pleca acum. Dar înainte ca juniorul să se poată ridica, o mână albă s-a întins și l-a apucat de braț. Tizzy, prins de braț de Sitangsu a părut surprins. Nu se aștepta să fie atins așa de seniorul pe care îl plăcea.
Scuze! Sitangsu i-a dat repede drumul, când a observat expresia rigidă și surprinsă a juniorului.
Am ceva de întrebat. A rostit el. Tizzy, care era de obicei vorbăreț, a devenit brusc tăcut. Studentul a dat din cap, făcându-i semn lui Sitangsu să continue. Fața lui s-a înroșit, era ușor emoționat.
Când... îi place lui Tizzy cineva, cum se simte?- Păi... când îmi place de cineva, vreau să-l văd. A răspuns juniorul fără să stea prea mult pe gânduri.
Privirea lui Tizzy s-a întors spre Sitangsu, apoi și-a pus timid un deget pe buze. Totuși, seniorul a continuat cu întrebările, fără să ia în considerare semnalele transmise de juniorul din același departament.
Dar lui Tizzy îi plac mulți oameni, nu? Nu doar o persoană? A insistat Sitangsu. Tizzy a încremenit. Dulceața care a fost acolo cu doar o clipă în urmă, a dispărut instantaneu.
Adică... Tizzy prinde o mulțime de pești, nu? Tizzy nu își limitează plăcerea la o singură persoană, ci arată liber și altora simpatie. Da... ne plac diferite feluri de mâncare, frate. Nu ne place doar orezul cu ouă prăjite. Ne plac și tăițeii tom yum uscați, terci, pizza și altele. Într-o viață, cuiva pot să-i placă multe lucruri, dar odată ce iubește pe cineva, nimic nu poate înlocui asta.
Dacă Tizzy ar adăuga cuvântul „dragoste”, l-ar lăsa să stea și să contempleze fără să facă prea multe progrese.
Atunci de cine s-a îndrăgostit Tizzy?
Nu pot să spun, dar nu ești tu, P’Zo. Lui Tizzy îi este prea frică de moștenitorul magazinului cu aur. A murii bogat sună frumos, dar e mai bine să fii bogat mai întâi și apoi să mori, mai târziu. Sitangsu s-a încruntat confuz, iar Tizzy a oftat din nou.
Uau! Cine altcineva ar fi moștenitorul magazinului de aur dacă nu P’Joke al lui Tizzy? Toată lumea știe că îl țintește pe P’Zo. Bărbatul zvelt a înghețat brusc.
Cum ai ajuns la concluzia asta? A întrebat Sitangsu mirat.
P’Joke se comportă ca un șofer care te ia atât dimineața, cât și după-amiaza. Alții nici măcar nu se pot apropia de mâncare, cu atât mai puțin să se apropie de tine, P’Zo. Ca să nu mai spun că el face mereu spectacol în fața noastră oriunde merge, dând de înțeles că P’Zo îi aparține lui P’Joke, așa că nu mai spune.
Vrei să spui... că tu ști că Joke... mulți oameni știu?
Nu spune asta. Este mai corect să spui că toată universitatea știe. Nici măcar nu au mai existat zvonuri despre P’Joke , de când s-a despărțit de P’Nita de la științe sociale. Apoi, brusc, anul acesta, s-a agățat de P’Zo, făcându-l și mai popular. Serios, nici măcar Tizzy nu poate ține pasul. Când P’Joke se întâlnea cu Nita, seniorii mi-au spus că s-au despărțit cu ceva vreme în urmă.
Știai? Joke și Nita s-au despărțit de mult? A rostit Sitangsu curios.
Știam! Toată lumea știe despre asta! Dar nimeni nu a îndrăznit să spună nimic cu voce tare. Se spune că P’Joke a avut inima zdrobită când s-a despărțit de P’Nita, refuzând să se implice cu cineva din nou.
Sitangsu a tăcut, făcându-l pe Tizzy să se oprească pentru o clipă.
Nu-mi spune... P’Zo nu știe, nu? Sitangsu a încercat să zâmbească ca răspuns, dar a fost mai degrabă o grimasă. În ziua aceea toată lumea spunea că este naiv. Cu adevărat naiv, dar și destul de neștiutor.
Serios, P’Zo nu știe?
Am aflat doar de curând. Tizzy și-a pus brusc o mână pe piept, parcă ar fi încercat să-și prindă inima care era pe cale să sară afară.
Atunci nu ai înțeles, de ce dintr-o dată P’Joke a început să te urmărească?
Deci... ai crezut că este doar...Înseamnă că nici nu ți-ai dat seama ca a flirtat cu tine! A spus Tizzy uimit.
,,Cu adevărat naiv și inocent! ” Și-a spus juniorul, dar nu îndrăznea să-i spună unui senior precum Sitangsu. Doar faptul că arăta posomorât şi jalnic era suficient.
E în regulă, P’Zo. Este în regulă să nu știi, dar... acum că știi că P’Joke este interesat de tine, ce plănuiește să facă P’Zo în continuare? Sitangsu a clătinat din cap în loc să răspundă, deoarece nu era sigur de următorii săi pași. Lui Tizzy i s-a părut și mai jalnică expresia lui și a vrut să-l consoleze. S-a uitat în stânga și în dreapta, dar nu a văzut pe nimeni.
Șeful Departamentului Administrativ, despre care toată lumea spunea că „ îl ține pe P’Zo ca o cobră ține de fapt un ou.” A întins mâna și l-a bătut ușor pe braț .
Îți place să flirtezi cu el? Vrei să continue să te curteze? Dacă da, atunci fii de acord. Dă-i tot ce poți. Acum, lasă-l pe Tizzy să te înveselească.
Tizzy, aplauze pentru, Tizzy! Aplauze pentru, Tizzy! A strigat tânărul în timp ce strângea mâna frumoasă a seniorului pe care îl admira de mult.
Ziua lui Sitangsu a trecut încet. Nu a mers deloc la cursuri ci doar a stat la masa de piatră. Pe lângă Tizzy, care a trecut să-l salute, doar câțiva studenți din același departament, au venit să socializeze. Cu toate acestea, nu avea de gând să vorbească cu nimeni, așa că a ajuns să stea singur acolo până când prietenii lui au terminat cursurile. După școală, Alongkot și Pruksa l-au dus la cantină să mănânce. Acolo l-a întâlnit pe Jeeranai. Două perechi de ochi fixați unii asupra celorlalți. Privirea lui Jeeranai era atât de intensă, încât a stârnit inima lui Sitangsu.
Vrei ceva de mâncare? Mă duc să-ți cumpăr. Vocea lui era la fel de blândă ca și ochii. Provocându-i lui Sitangsu piele de găină. El nu a putut decât să scuture din cap și să răspundă încet.
Nu mi-e foame.
Cum să nu-ți fie foame? E amiază. Hai să luăm niște Jeeranai era pe cale să plece, dar înainte de a se mișca, Sitangsu l-a prins de braț. A fost reținut și înainte de a reacționa, a fost tras într-un colț gol al cantinei. Cu cât erau mai puțini oameni, cu atât era neliniștea mai mare și presiunea mai intensă. Sitangsu a simțit aerul din jur apăsând pe umerii lui, atât de tare, încât devenise greu să-i ridice. Era atât de inconfortabil încât abia reușea să respire. Nici măcar nu era suficient de puternic pentru a scoate un sunet.
,,Dar... indiferent ce...Oricum... trebuie să-i spun lui Joke...” Până și frământările sale interioare erau dezbinate.
Persoana din fața lui a rămas tăcută. Chipul îi era inexpresiv, iar transpirația îi udase deja spatele lat. Atmosfera din jurul lui, combinată cu felul în care Sitangsu își ținea capul plecat, transmitea că, ceea ce îi va spune, nu va fi plăcut.
,,Nu... Te rog, nu-mi spune nimic care să-mi rănească inima.’’ S-a rugat el în gând.
Îmi pare rău, dar... nu ne vom vedea timp de trei zile. Jeeranai a simțit că i se oprește respirația când a auzit cuvintele spuse de tânărulul din fața lui. Le auzise limpede, zbârnâind în ambele urechi. Nu s-a putut abține să nu-l întrebe, încruntat.
Ce vrei să spui?
Ochii frumoși s-au uitat la el, plini de tristețe și dezamăgire. Apoi, buzele s-au întredeschis pentru a răspunde.
Trei zile pe care mi le-ai dat... te rog... să nu ne vedem.
Răspunsul i-a răsunat adânc în urechi și-n minte. A simțit că fiecare cuvânt apăsa pe inima lui provocându-i durere.
Capitolul 12
-Niciodată! Îți dau trei zile să te gândești, nu să mă dai deoparte! O voce furioasă a răsunat din spatele cantinei, surprinzându-l pe Sitangsu. A făcut un efort, pentru a calma furia lui Jeeranai și a răspuns pe un ton blând.
-Joke, nu te îndepărtez. Vreau doar să înțeleg câteva lucruri, în aceste trei zile pe care mi le-ai dat. Mâine, plănuiesc să iau prânzul cu N’Mee. Trebuie să știu cum e fără tine. Oamenii proști ca mine trebuie să recurgă la asta. Vreau cu adevărat să înțeleg dacă timpul pe care îl petrec cu altcineva se simte la fel, ca acela în care sunt cu tine.
A explicat Sitangsu, cu fața marcată de greutatea deciziei sale. Era una dintre cele mai semificative decizii din viața sa. Vocea lui era hotărâtă, iar ochii săi îndurerați au înmuiat inima lui Jeeranai.
,,Dar, la naiba! Oameni precum Joke cu siguranță nu apreciază această abordare!”
-Astăzi este prima zi, mai e doar mâine şi poimâine! Trebuie să-mi dai un răspuns poimâine. A exclamat Jeeranai.
Ăsta era timpul pe care i-l putea acorda, trei zile! Mai mult decât atât, el și-ar fi dorit să experimenteze cum este cu o fată dar, dacă îi plăcea? Deci, așteptarea în tot acest timp a fost inutilă? În nici un caz, nu te mai gândi la asta acum! Gândurile lui Jeeranai erau numeroase și îndoielnice. Sitangsu și-a înclinat ușor capul în timp ce se gândea la cronologia menționată de bărbatul din fața lui.
-Așteaptă! Am presupus că ai socotit că mâine este prima zi. Credeam că data la care te referi începe mâine și aștepți un răspuns până miercuri.
-Ce miercuri! Trebuie să-mi răspunzi poimâine! A răspuns Jeeranai iritat.
-Ah, păi așa, îmi dai doar o zi. Este suficientă o zi? Este suficient ca cineva ca mine, să găsească răspunsuri într-o zi?
-O zi este suficientă! De ce m-ai abandona atât de mult timp și te-ai implica cu o fată? Cu cât Sitangsu insista mai mult, cu atât devenea mai rău, cu cât insista mai mult, cu atât creștea teama lui Jeeranai.
,,N’Mee l-a plăcut de anul trecut. Dacă Sitangsu are și el sentimente pentru ea?”
-Zo, poți găsi răspunsul la mine! Dacă vrei să știi ceva, doar întreabă-mă. Nu trebuie să cauți în altă parte, Zo.
-Joke, vreau pur și simplu să înțeleg ce aș face dacă nu te-aș avea.
Acea voce liniștită a suprimat emoțiile pasionale ale lui Jeeranai. Cu toate acestea, astăzi, vocea aceea s-a transformat într-o armă care a lovit direct inima vulnerabilă a tânărului.
-Păi, cum te-ai simțit înainte să intru eu în viața ta? Dar cei doi ani în care nu am fost cu tine? Doi ani, Zo, doi ani fără mine? Și acum mai vrei trei zile să-ți dai seama de propriile sentimente? Ești egoist, ști? Te gândești măcar la sentimentele mele?
Sitangsu a simțit că nu poate respira. Trebuia să recunoască că el era cel egoist, cel prost care provoca durere altora. Iar cel căruia îi provoca cel mai mult chin era Jeeranai.
-Nu mai face expresia asta! Mâine până la prânz, ar trebui să poți decide pe cine alegi! Mâine...
Jeeranai a vrut să-i propună un plan, dar menționarea zilei de mâine, când avea să iasă din viața lui Sitangsu și să-l lase să găsească pe altcineva, i-a strâns inima și gâtul. Nu știa ce să spună, ce s-ar întâmpla dacă îi permitea celuilalt să plece de lângă el.
-Mâine, când pleci de acasă, trebuie să mă suni. Când te duci la universitate, vei suna din nou. Spune-mi unde iei prânzul și când te întorci, sună din nou. Odată ce ai ajuns în camera ta, închide ușa, încuie-o și apoi sună-mă iar! Înțelegi?
Ochii frumoși ai lui Sitangsu s-au mărit ca răspuns la instrucțiunile lungi ale persoanei din fața lui. Aceste cuvinte erau asemănătoare cu încercarea de a-l controla în fiecare moment al vieții sale, dictându-i acțiunile.
-Am spus că vreau o viață fără tine! Sitangsu a protestat, dar Jeerenai nu i-a dat atenție. Părea că răbdarea lui era pe sfârșite, iar vocea îi era acum plină de hotărâre.
-Nu-mi pasă! Trebuie să-mi oferi răspunsul înainte de prânz poimâine!
-Dar, Joke, mai devreme ai menționat că va fi poimâine după prânz. De ce este acum înainte?
Deși putea părea nevinovat, inteligența lui Sitangsu era destul de avansată. Cu toate acestea, acel individ inteligent, nu putea concura cu bărbatul deștept și viclean din fața lui. Așa că, Jeeranai a contracarat rapid.
-Dacă îți ții promisiunea, îți voi acorda timp până poimâine la ora cinci. Te poți descurca?
Vocea furioasă a lui Jeeranai demonstra că i se epuizase răbdarea, atrăgând atenția celorlalți studenți din cantină. Sitangsu nu a răspuns cu cuvinte, dar a dat din cap acceptând situația. Câteva momente au stat liniștiți în colțul din spate al cantinei. Dar tăcerea lui Jeeranai a devenit din ce în ce mai chinuitoare pentru Sitangsu. Astăzi nu-l va vedea decât pe el, dar mâine, mâine va fi cu altcineva pentru a-și explora sentimentele. Între timp, el nu putea decât să aștepte și să se roage ca persoana pe care o alesese să-l aleagă înapoi. Doi ani grei de așteptare, doi ani, așteptându-l mereu.
Gândurile lui Jeeranai nu mai conteneau, era furios, dezamăgit și deziluzionat. A întins mâinile și a prins brațele albe ale lui Sitangsu. Ochi lui gânditori îl priveau, buzele erau întredeschise, dar cuvintele pe care intenționa să le exprime, emoțiile pe care intenționa să le transmită i s-au înecat în gât.
Înainte ca cei doi să mai poată spune sau face ceva, o voce puternică s-a auzit din spatele lor.
-Hei, voi doi colegi de acolo! Ce se întâmplă? Izbucnirea anterioară de furie a lui Jeeranai atrăsese atenția unui profesor care i-a abordat, îndreptându-se spre ei.
-A răspuns Jeeranai făcându-l pe Sitangsu să-l privească.
Încă o dată, Jeeranai a cedat situației. Fără să mai spună un cuvânt, a eliberat strânsoarea brațelor lui Sitangsu și s-a întors în cantină. Tânărul l-a urmărit cu privirea pe bărbatul cu spatele lat, retrăgându-se. Apoi și-a coborât privirea spre brațele sale, unde stăruia încă căldura și strânsoarea lui Jeeranai. Intensitatea acelei priviri pătrunzătoare care îl sfredelise, i-a rămas gravată în inimă, făcându-i tot corpul să tremure. Chiar dacă nu au fost rostite prea multe cuvinte și nu au fost făcute cereri mărețe, acei ochi au spus multe. Păreau să transmită clar reticența lui Jeeranai de a-l lăsa să plece. Ei au vorbit și în trecut despre dorința de a fi împreună, de fiecare dată cu ochii plini de profunzime și îngrijorare. Dintr-o dată, o emoție necunoscuta și-a făcut apariția, claritatea. Toate emoțiile lui Joke erau transparente și palpabile. Sitangsu s-a simțit copleșit de profunzimea fără echivoc din acei ochi, până în punctul în care întregul său corp a tremurat și s-a străduit să stea în picioare. Era „evident” dragoste, afecțiune sau pur și simplu confort... Inima îi spunea că nu vrea ca ochii aceia să-l părăsească. Jeeranai s-a întors în cantină, și-a luat geanta și l-a atenționat pe cel mai bun prieten al său, Prakan, făcându-l să-și piardă pofta de mâncare. Cei doi au plecat imediat, în grabă trecând pe lângă Sitangsu care avea o expresie tulburată pe chip. Pruksa a trebuit să-i cumpere o cutie de lapte, dar Sitangsu nu l-a putut termina, așa că tânărul a fost nevoit să-l ducă înapoi în camera lui.
-Deci, ești mulțumit acum? Vocea lui Alongkot i-a tot repetat cuvintele lui Pruksa iar și iar. Cerul prânzului trecuse la nuanțe de violet și negru, la fel ca expresia de pe fața lui Sitangsu, care le era încă întipărită în minte.
Tânărul fotbalist de la facultate a lovit mingea și a trimis-o în poartă, șutând repetat fără să țină evidența. Fotbalul îl ajuta pe vremuri să-și găsească alinare, dar în ziua aceea nu-i mai putea oferi aceeași senzație. Mingea s-a rostogolit și apoi s-a oprit pe iarbă. Epuizat, a părăsit terenul de fotbal în liniște. O liniște apăsătoare, a nopții, care îi devenise tovarășe.
-Nu te mai amăgi. Joke a câștigat, trebuie să te obișnuiești cu ideea. Cuvintele lui Pruksa îi răsunau în urechi. În ciuda lipsei de tact și modestie a lui Jeeranai, nu putea nega că eforturile sale romantice erau destul de bune.
-Știm cu toții ce simte Zo pentru Nu doar tu și cu mine, ci chiar și P’Wave știe. Chiar dacă a absolvit, știe.
-Recunoaște! Zo nu vrea doar să fie cu Joke... el este deja îndrăgostit de el.
Alongkot s-a întins pe iarbă, cuvintele lui Pruksa îi ocupau gândurile. El a recunoscut că a înțeles sentimentele prietenilor săi. Totuși o parte din el, nu și-a dorit deloc să se termine așa.
,,Pentru că Joke este un bărbat...’’
Lumea exterioară este departe de limitele campusului universitar. Dincolo de aceste limite, există oamenii care înțeleg și cei care nu. Există cei care sunt mereu gata să ofere ajutor, dar și cei care vor doar să-i păteze pe alții în cele mai răutăcioase moduri.
,,Cum va fi Zo dacă această problemă se va transforma într-o armă îndreptată spre viitorul lui?”
-De la distanță, am crezut că ești un cadavru. A spus cel mai bun prieten al său, privind în jos la Alongkot și aruncându-i sticla cu apă rece pe piept.
-La naiba, asta doare. Deja mă durea că am căzut, iar acum asta. Pruksa a ridicat din umeri, observându-și prietenul în timp ce acesta se ridica. A deschis sticla de apă pe care o cumpărase și a băut cu poftă, făcând ca apa să se reverse.
-Sincer, asta nu este o priveliște pe care vreau să o văd. A spus el dezarmat. Ce mai face Sitangsu ? Tipul de pe iarbă a ridicat privirea la silueta care încă stătea în picioare.
-I-am spus să meargă să-și revizuiască raportul. Sunt destul de sigur că dacă se concentrează pe asta îl va ajuta să se calmeze. Ah, gândindu-mă la acel raport, s-ar putea să renunț la acest curs. Creierul meu nu poate face față!
-Deci, ți-ai amintit ceva, te-ai întors pentru ceva anume?
-Alongkot a privit din nou către prietenul său. El mereu uita câte ceva. Cum reușești să ai memoria unui pește de aur?
-Am uitat că este un alt tip care devine prost mai mereu aici. Alongkot nu s-a obosit să spună mai mult. Tânărul sportiv a zâmbit și a tras de brațul prietenului său care stătea în picioare, îndemnându-l să stea lângă el. În fața stâlpului porții, doi studenți ai aceleiași facultăți s-au așezat în tăcere, unul lângă celălalt.
-Cum te simți? Este bine în al patrulea an? A întrebat brusc Alongkot.
-Hm, încă nu am reușit să arăt farmecul meu la toate fetele din departament. Există Danta de la inginerie, ea este mereu în laborator, iar asta îmi îngreunează orice mișcare.
-Asta este tot ? Doar la lucruri de genul acesta te poți gândi? Și cum rămâne cu tine? Ce nu ai realizat în toți acești ani? Pruksa se întoarse la rândul său să întrebe.
-Cred că nu există nimic. Acest departament mi-a oferit Pe lângă cunoștințe și experiență, această facultate mi-a oferit prietenii puternice, o legătură între colegi și o camaraderie între seniori și juniori. Mai ales prieteniile... legăturile făcute aici nu sunt ca oricare altele. Prietenii pe care îi facem aici devin cei mai apropiați. Pat, despre Zo... știi că uneori poți fi foarte insistent. A rostit încet Alongkot. Pruksa smulgea câte un fir de iarbă, ca și cum și-ar fi eliberat emoții reținute.
-De fapt ești insistent de obicei, dar de ce să-ți asumi un asemenea risc?
-Pentru că știu că, dacă greșesc, vei fi acolo să mă oprești.
-Huh, am eu această putere? Alongkot a reușit să zâmbească slab în colțul gurii.
-Mulțumesc că ai fost prietenul meu în ultimii patru ani. Patru ani în care am învățat să avem răbdare unul cu celălalt.
Alongkot știa că atât el, cât și Pruksa aveau partea lor bună, iar dezacordurile dintre ei erau mai mereu constructive și îi ajutau în luarea multor decizii. Au fost multe cazuri în care s-au iritat și s-au enervat unul pe obiceiurile celuilalt. Dar în ziua aceea, atunci, stăteau unul lângă celălalt, împărtășind cele mai sincere impresii.
-Te porți ca și cum ai muri mâine. Mulțumesc, din nou. Tânărul fotbalist a chicotit înainte de a îndrepta conversația spre cel de-al treilea prieten al lor.
-Și ce zici de Zo? O să stea pur și simplu așa, fără reacție? Dacă nu are nicio idee vizavi de ce ar trebui să facă, indicat ar fi să stea pe loc și să aștepte, nu?
-E deja îngrijit de Joke. Atâta timp cât îl are pe Joke, Zo va fi bine, chiar dacă pământul se oprește din a se învârti. A vorbit Pruksa despre un tip al cărui nume, pe Alongkot obișnuia să-l supere. Dar acum nu putea decât să elibereze un oftat prelung.
-Joke din nou, cred că ar trebui să accept acest nume, nu?
-Ca prieten, ar trebui să accepți asta. Suntem prietenii lui, este în regulă să-ți faci griji pentru el, dar nu lua decizii în numele lui. L-am introdus pe Joke în viața lui, dar este decizia lui Zo dacă îl păstrează, nu a noastră.
Pruksa avea dreptate, iar acele cuvinte au ajuns fix la inima lui Alongkot. În fața acelui adevăr, tânărul nu știa ce să răspundă. A înțeles, a știut, dar încă era îngrijorat.
-Kot, înțeleg că ai motivele tale pentru a-l face pe Joke să aștepte. O parte din acestea, este probabil faptul că vrei să-l faci să reflecteze dacă îl place cu adevărat pe Zo sau nu. Dar au trecut doi ani... Nu ți-a dovedit Joke până acum?
Alongkot l-a văzut pe Sitangsu ca pe o persoană blândă și grijulie. Își făcea mereu timp să se gândească la ceilalți, mereu preocupat de sentimentele celorlalți. Inițial, el a crezut că Jeeranai era interesat de el din cauza aspectului său. Dar după interacțiunile lor, Alongkot s-a îngrijorat că cineva atât de răbdător ca Sitangsu ar putea deveni obositor pentru cineva ca Jeeranai. Era mai preocupat de asta, decât de sexul lor.
,,Nu și-a demonstrat Joke suficient angajamentul, în tot timpul acesta?”
Nu știa dacă cuvintele lui Pruksa îl tulburau sau nu. Tânărul a arătat spre rucsacul de lângă ei și i-a spus lui Alongkot.
-Ia-mi telefonul.
În ziua aceea, chiar și Pruksa, de obicei obraznic și jucăuș, părea serios. Alongkot a fost de acord și s-a ridicat să recupereze telefonul. S-a întors și i l-a dat lui Pruksa care era încă așezat pe iarbă.
-Așază-te!
-Ce este cu tine? Sunt servitorul tău? În ciuda lamentărilor sale, Alongkot s-a așezat lângă Pruksa ca înainte. După o clipă, Alongkot a aruncat o privire spre telefonul mobil din mână și a rostit.
-O să o sun pe N’Mee. Privirea lui Pruksa s-a îndreptat spre difuzor.
-Tu mergi înainte? După ce au petrecut patru ani împreună, cum putea Pruksa să nu înțeleagă ce simțea Alongkot în acel moment? Nu era corect să implice un junior în asta, nu era corect să pună o fată între Sitangsu și Jeeranai, dar cel mai important, nu era corect să o folosească pe N’Mee ca un instrument pentru a crea o diviziune cu Jeeranai. Pruksa a rămas tăcut, pur și simplu s-a așezat lângă el și a așteptat până când Alongkot era gata să continue.
Monticha stătea de ceva vreme în fața garderobei ei. Avea programată pentru mâine o întâlnire cu un senior care o inspirase să aleagă Facultatea de Științe Politice, în special Relații Internaționale. El era în prezent în al patrulea an, în timp ce ea tocmai începuse primul an. Știa că se cunoșteau doar de un an și era posibil să nu se cunoască bine, dar tot credea că există o șansă.
Cuvântul „Șansă” la care ea spera atât de mult, părea să aibă și mai mult sens, mai ales după ce ea, a devenit junior al aceleiași catedre. Și acea oportunitate era și mai evidentă când ea s-a trezit în același departament cu el. Mâine, el o rugase să iasă la masă. Fata s-a uitat în oglindă și a zâmbit. Ea s-a întors la stânga și a exersat un zâmbet, apoi s-a întors la dreapta și a exersat încă unul. Nu știa ce fel de zâmbet i-ar plăcea lui Zo, dar știa că mâine trebuia să-i zâmbească mult, iar el probabil, va face la fel. Telefonul care a sunat a făcut-o să se întoarcă și să se întindă după mobil. Numele de pe ecran i-a provocat un zâmbet satisfăcător înainte să răspundă la apel.
-Da, P’Kot.
-N’Mee, Zo te-a sunat şi ţi-a spus că te scoate la masă?- Da, te-a informat și pe tine P’Zo? A fost puțin surprinzător că Sitangsu ar împărtăși acest lucru cu seniorul ei. Dar având în vedere că erau prieteni apropiați, era logic să discute despre lucrurile din viața lor.
-Hm, și eu am ceva să-ți spun...P’Zo a menționat că ar trebui să aleg restaurantul. N’Mee nu știe ce loc să aleagă. Spune-mi ce fel de mâncare îi place lui P’Zo?
-Alege orice vrei. N’Mee poate alege orice loc, doar anunță-l. Apoi vocea de la celălalt capăt a firului a dispărut, lăsând doar liniște. Fruntea fetei s-a încruntat ușor. Tăcerea seniorului ei cu același număr de cod a fost urmată de un oftat.
-N’Mee... Îmi pare rău.
Următoarele cuvinte ale lui Alongkot s-au simțit ca un amortizor, totuși ea s-a încurajat singură. Nu voia să-i fie umbrită fericirea pe care o anticipa pentru a doua zi.
-P’Kot, ce e în neregulă cu N’Mee?
-N-ar fi trebuit să o las pe N’Mee să îl întâlnească pe Zo.
-Ce vrei să spui, P’Kot? De fapt... Zo nu a vrut să spună nimic când m-a invitat să ies la cină mâine. Tu ai sugerat totul, n-ar fi trebuit să faci asta! Ce i-ai spus P’Kot? A vrut să-și testeze sentimentele pentru altcineva... ce înseamnă asta?
Monticha a tăcut. Cuvântul „altcineva” i-a amintit ceea ce îi spuseseră odată prietenii ei. ,,Seniorul din anul patru, P’Zo de la relații internaționale, este deja rezervat.” Pe atunci, ea o tratase ca pe o glumă. Încă se agăța de o speranță.
-Cealaltă persoană pe care ai menționat-o este P’Joke, nu? Tăcerea a servit drept răspuns. Tânăra a oftat și s-a lăsat ușor pe pat. Ar fi trebuit să știe că șansele ei erau destul de mici. S-a născut prea târziu, a sosit prea târziu pentru a fi mai mult decât junioara lui Sitangsu.
-Nu vreau să admit asta! A spus ea, mușcându-și buza fără tragere de inimă. Dar dacă nu este P’Joke, atunci cine ar putea fi? a mormăit ea. O tratase ca pe o glumă, dar atunci, a înțeles că persoana „rezervată” pentru Jeeranai era Sitangsu. Chiar și ea a recunoscut că atunci când erau împreună, zâmbetul lui Sitangsu era strălucitor, un zâmbet plin de căldură și afecțiune autentică, un zâmbet pe care nu-l dăruise niciodată nimănui. A așteptat.
-Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să te implic în asta. Dacă ești supărată, îndreaptă-ți furia către mine. Nu fi supărată pe Zo, a făcut-o pentru că a fost manipulat.A rostit vocea interlocutorului.
- Nu dau vina pe P’Zo”, a răspuns rapid Monticha. Știa bine că speranța ei fusese însămânțată de ea însăși. Cum l-ar putea învinovăți pentru asta?
- Bine, P’Kot, mulțumesc că m-ai anunțat. Înțeleg. Nu trebuie să-ți faci griji, nu-l voi fura pe P’Zo.
- Nu sunt îngrijorat că N’Mee îl va lua pe Zo, dar nu mi-aș dori ca N’Mee să aibă speranțe dincolo de prietenie. Monticha a chicotit. În ciuda faptului că s-au întâlnit de curând, fiecare cuvânt de la acest senior o consola. Ea a apreciat acele cuvinte pentru că au trezit-o la realitate, amintindu-i de propria ei raționalitate.
- Mulțumesc, P’Kot. Dar dacă te sun mâine, te rog să răspunzi ca să pot plânge la telefon. Tăcerea s-a lăsat din nou, înainte ca el să răspundă blând și plin de compasiune.
- Este în regulă să plângi, voi fi aici să ascult. Nu era nimic altceva între ei, decât sunetul blând al plânsetelor și compasiune, o legătură între doi tineri de optsprezece ani.
Sitangsu era conștient de faptul că acțiunile lui nu erau diferite de cele ale prietenilor săi. Victima lor nu ar fi trebuit să devină Monticha. Admirația ei pentru el, nu era un comerț echitabil pentru propria lui nebunie.
- Zo, ce ai vrea sa mănânci? Vocea clară a fetei i-a atras atenția, făcându-l să întoarcă capul și să o privească. Monticha era lângă el, îmbrăcată într-o uniformă ordonată de boboc. Zâmbetul ei a rămas strălucitor, deși ochii ei umflați trădau lipsa somnului.
- O să te las pe tine să decizi. - Ce ai chef să mănânci? Ah... ce zici de restaurantul ăla? Fata a făcut un semn către un restaurant vestic aflat de-a lungul drumului. Sitangsu a dat din cap în semn de acord, conducându-o înăuntru. Monticha era pură și veselă, fiind ușor să fii în preajma ei. Dar, nu la fel de ușor ca în preajma lui Joke. Solicitarea chelnerului pentru comanda lor, nu a reușit să-l scoată pe Sitangsu din năucire. Mintea îi era tulburată și fixată pe Jeeranai. Ce o să comande Zo?
- Eu voi lua friptură de pește și salată Caesar. Sitangsu s-a uitat la meniul din mâinile lui, apoi înapoi la Monticha. Era abătut și distrat. El a răspuns cu un zâmbet slab. -- Tăieței pentru mine, te rog!
Chelnerul a strâns meniurile și a plecat, lăsând în urmă o liniște incomodă între senior și junior. Monticha a observat cu atenție expresia tânărului așezat vizavi de ea. Și-a amintit conversația telefonică cu Alongkot din ziua precedentă. Sitangsu o rugase să iasă astăzi la cină doar pentru a-l ajuta să-și clarifice sentimentele. Era conștientă că era folosită, dar stătea acolo.
-N’Mee. Vocea blândă a tânărului de vizavi a rupt tăcerea, iar expresia sumbră a lui Monticha a dispărut când privirile lor s-au întâlnit. Și-a păstrat zâmbetul dulce, prefăcându-se că nu știe nimic.
-Hm, îmi pare rău. Scuzele i-au apărut pe buze, profunde și sincere. Monticha a încremenit o clipă, apoi a îndrăznit să întrebe.
-De ce se scuză Zo?
-Te-am rugat să vii aici azi, N’Mee, pentru că eu... uh, nu prea știu cum să explic, dar în adâncul sufletului meu, am vrut să înțeleg ce simt când sunt cu alți oameni. S-a hotărât să mărturisească Sitangsu, ducând singur greutatea pe umăr, nevrând ca junioara dinaintea lui să gândească altceva despre el. A făcut o pauză, adunându-și gândurile. Oricât de meticulos ar fi încercat să-și aleagă cuvintele, fata nu a putut să nu tremure. Cu toate acestea, în cele din urmă, tânăra a afișat o expresie neclintită și a întrebat încet.
-Este vorba despre P’Joke? Ochii uimitori ai lui Sitangsu păreau că se află în punctul de a cădea. În ciuda eforturilor sale de a evita să-l menționeze, în mod neașteptat, această fată știa. Mee a știut de la început. De data aceasta, ochii care erau deja mari s-au dublat de uimire.
-P’Zo vrea să afle dacă a fi cu P’Joke și a fi cu altcineva, se simte la fel, nu? Sitangsu nu putea decât să-și coboare capul, rămas fără cuvinte, cu excepția scuzelor.
-Da, îmi pare rău.
-Mee este aici să te ajute. Indiferent de cine încerci să te apropii, nu va fi niciodată la fel ca P’Joke. Monticha și-a strâns mâinile, ca și cum ar fi stimulat propria hotărâre. Ea nu înțelegea de ce a rămas atât de calmă. Poate asta se datora convorbirii ei cu Alongkot de ieri, altfel ar fi putut izbucni în lacrimi până acum.
-L-ai ales pe P’Joke ca punct de referință, l-ai ales pe el primul. Deci, indiferent cu cine experimentezi, sentimentul nu va fi la fel ca acela când ești cu P’Joke. Sitangsu a rămas din nou fără cuvinte. Monticha era cu trei ani mai tânără, dar părea să înțeleagă mai bine, în timp ce studentul de anul IV, pe punctul de a absolvi, părea blocat în prostia lui.
-Îmi pare rău. În afară de această propoziție, Sitangsu nu știa ce să spună. A lăsat capul în jos, încărcat de sentimente de vinovăție pentru faptele sale.
-Știi de ce te plac? Pentru că P’Zo este așa, direct, sincer, drăgăstos. Ea și-a încheiat fraza cu un zâmbet sincer, un zâmbet care iradia din interior. Oricum ar fi, i s-a părut drăguță încăpățânarea lui.
-Îmi pare rău doar că m-am născut puțin prea târziu. Dacă m-aș fi născut în aceeași perioadă cu P’Zo și P’Joke și aș fi fost la școală cu frații mei, poate aș fi putut concura cu P’Joke și poate aș fi schimbat rezultatul. Sitangsu a simțit că întelepciunea lui Monticha depășea anii ei. - - Dar te-am întristat... nu-i aşa? A întrebat el îngrijorat.
Era o fată foarte hotărâtă, chiar dacă avea propriile ei opinii, era dispusă să accepte adevărul.
-P’Zo, nu mai face fața aia vinovată. Poate vrei să mai furi câte ceva de la mine! Fata l-a tachinat, făcându-l să se înroșească ușor. Dar gluma ei aducea cu ea, un sentiment de ușurare.
Monticha a zâmbit blând la expresia lui de vinovăție. Deși regreta că nu a avut șansa să-i vadă toate expresiile, a avut totuși ocazia să stea aici și să-i ofere câteva sfaturi.
-Ah, sincer, m-am simțit destul de tristă astăzi când nu m-ai ales, așa că te invit la cină în seara asta! Monticha s-a uitat la el curioasă, iar Sitangsu a răspuns cu un zâmbet.
-Sigur, pot să te invit și eu pe tine să vizionezi un film? Ți-ar plăcea asta?
-Serios? Două filme? Ea a radiat. Zâmbetul ei a fost suficient pentru a atenua o parte din vinovăția pe care o simțea.
-Așadar, tu te uiți la un film, iar eu mă voi uita la un film, asta face două filme. A glumit tânărul.
-P’Zo! Ești amuzat sau doar încerci să mă tachinezi? Sitangsu a chicotit la întrebarea juniorului său. Cât despre Monticha, ea a râs și l-a certat pe Sitangsu pentru că era tachinator și jucăuș.
-Glumesc, vreau să văd două filme. Te duc să vezi două. Fata și-a dat ochii peste cap fâstâcită de tachinarea lui. Seniorul a zâmbit apoi a întins degetul mic spre ea.
-Îți promit, te voi duce la două filme. Deși nu o alesese, felul în care a zâmbit și și-a împletit degetul mic cu al ei, îi confirma că nu îl plăcea degeaba. Sitangsu avea un mod al lui, de a topi inimile. Monticha a scos un oftat blând, înțelegând că trebuie să renunțe la băiatul din fața ei. Recunoștea că rivalul ei, nu era o persoană obișnuită. Cineva ca Jeeranai nu ar lăsa-o ușor, să-l urmărească pe Sitangsu. Cu toate acestea, chiar și așa, acest senior va rămâne pentru totdeauna în inima ei.
Cuvintele calde zăboveau în aer, însoțite de un zâmbet slab. Ea și-a amintit că, chiar dacă nu l-ar putea avea, ar face tot ce era necesar pentru a păstra această legătură. Pentru a păstra acest zâmbet, pentru totdeauna. Da. Fata a întins la rândul ei degetul mic, pentru a-l atinge pe al lui. Dar, firește că această prietenie pură nu a scăpat de atenția cuiva care stătea de ceva vreme în restaurant și, desigur, nu era o coincidență. Jeeranai și-a spus că trebuie să mai aibă răbdare. Să îndure, așa cum îndurase aproape doi ani. Încă trei zile de răbdare nu ar strica. Dar de data aceasta, Dumnezeu nu a fost de partea lui.
-Hei, de ce un junior cochetează cu seniorul care împărtășește același cod cu Pok? De ce îi lași să ia masa singuri? De-a lungul după-amiezii, vărul lui Jeeranai l-a bombardat cu telefoane, împărtășind cuvinte care l-au făcut neliniștit. Vărul lui i-a oferit un flux constant de actualizări despre persoana de care era interesat Jeeranai.
Tipul stătea într-un restaurant romantic, occidental și îl trăda pe Joke cu o fată, toată lumea fiind martoră la asta. Fata în cauză era genul de rol feminin din filme la care visează oamenii. Era frumoasă, strălucitoare și la fel de atrăgătoare ca o bijuterie de aur. Nu era nevoie de alte descrieri. Jeeranai știa că fata în cauză era N’Mee. Cu toate acestea, gândul că cei doi erau singuri împreună a început să stârnească neliniște asupra lui. Probabil că Zo își etala ochii nevinovați, arătându-și aspectul frumos și păstrându-și manierele politicoase. Toate aceste trăsături combinate ar face cu siguranță orice fetiță să ,,leșine”. Doar acel gând îl făcea pe Jeeranai să înnebunească. Nu s-a putut abține să nu ia în considerare că după această ieșire, fata s-ar putea să nu-l lase pe Zo, iar Zo ar putea, de asemenea, să-i răspundă la sentimente.
-Ce s-ar întâmpla cu el, cu Joke, în acest scenariu? Sau ar trebui să mă ocup de asta pentru tine? Vărul lui Jeeranai a luat rapid o decizie. Nu-l putea lăsa pe fratele său să fie privit cu dispreț așa.
-Nu fi așa, nu te amesteca în treburile lui Zo! Din telefon se auzi o altă voce, iar Jeeranai a recunoscut-o imediat ca fiind a lui Pok. Și-a dat seama că Jeng nu venise singur la restaurant, ci și-a adus și prietenul care avea același număr de cod ca
-Insinuezi să-l las pe fratele meu să fie încornorat așa? Pe Jeeranai îl durea inima la această remarcă, era dureros să audă asemenea acuzații chiar înainte de a avea șansa să acționeze. Zo îi era deja infidel, în mintea lui Jeng.
-Nu este infidel! A strigat Jeeranai în telefon. Disperarea din vocea lui era evidentă. Simțea că își pierde controlul, dar încerca și să-și protejeze mândria.
-Nu sunt încornorat, mi-au spus totul. Sunt foarte conștient că au mers împreună și deși nu îmi place în mod deosebit, el m-a informat. Deci, nu sunt încornorat.
-Ah, atunci de ce ai fost de acord cu asta? Dacă aș fi fost eu, nu aș fi putut suporta. Nu este acceptabil ca soția mea să fie soțul altcuiva... Uh! Pok! De ce m-ai lovit? Jeeranai era complet de acord cu vărul său, dar, în realitate, nimeni nu se căsătorise cu el. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât devenea mai furios.
-Este frustrant să lași o oportunitate să scape printre degete. Ar trebui să-ți prinzi repede iubitul și să-l ții alături. L-a sfătuit Jeng. Va aștepta și va vedea ce se întâmplă. După aproape doi ani de așteptare, azi trebuia luată o decizie! Zo vrea să știe cum e să fii cu altcineva.
-... Îi voi acorda o zi.
-Hei, frate, dragostea ta este la fel de vastă ca Oceanul Pacific. Lui Jeng îi era greu să înțeleagă asemenea lucruri.
-Deci, unde este acum? Ce restaurant? Adevărata problemă era că, deși încerca să pară nonșalant, era curios de restaurantul în care Sitangsu a dus-o pe N’Mee să ia masa. Era același restaurant în care mergea el cu Sitangsu de obicei?
-Ah, un restaurant occidental. Fata aia a vrut o friptură de pește și o salată. Seniorul lui Pok a vrut... ce a mâncat?
,, Hei, Zo, vrei să te uiți la mine în timp ce mănânci spaghete? Uau, vrei să împarți cu mine?” - Fata aceea pare că mănâncă mult! Oooh! A raportat mândru Jeng. Jeeranai a tras adânc aer în piept, ușurat că măcar Sitangsu nu a dus-o la restaurantul lor. Dar de ce ar trebui să împartă Zo ceva cu ea?
-Nu te mai arăta, la naiba! A exclamat Jeeranai.
-Dragă frate, nu trebuie să aștepți până la sfârșitul zilei, o jumătate de zi este suficientă. O să fiu sincer cu tine, lucrurile au escaladat până în acest punct... Ooh! De ce m-ai lovit Pok? Spun adevărul. Tu nu poți vedea, dar mingea de dragostei este în joc! Îți spun, dacă seniorul tău ar fi fost un pește KatPan, până acum ar fi reprodus de trei ori. În mijlocul exclamațiilor vărului său, s-au auzit și mustrări din partea celui care stătea lângă el. Între timp, Jeeranai, care trăia în nesiguranță, nu putea decât să numere orele până la prânz, a doua zi. Dar persoana pe care o aștepta? El lua masa cu o altă fată, schimbând priviri dulci.
-Mulțumesc că m-ai sunat. Vocea îi suna încordată, iar mâinile începeau să-i tremure. Pe cine va alege Sitangsu? Dacă ar decide să opteze pentru fată astăzi, ce ar face Jeeranai?
-Omule, nu sunt unul care să facă tam-tam, dar oamenii mei sunt ai mei, indiferent de circumstanțe. P’Joke, trebuie să fii atent, poți suporta să vezi persoana care îți place, că iese cu altcineva? Dacă este al tău, este al tău și nimeni altcineva nu-l poate avea sau împărții. Nu poate fi folosit de alții. Ultimul „nu” al frățiorului de la celălalt capăt al firului s-a simțit ca un ciocan lovind peretele de răbdare al lui Jeeranai. Exact! Dacă ar continua să aștepte cu răbdare și ar ajunge să-l piardă pe Sitangsu, ar prefera să nu aștepte deloc! În timp ce căuta răspunsuri, inima încă ii bătea năvalnic. Acel trup încă mai aștepta ca persoana dragă să vină. Și, bineînțeles, acea iubire încă aștepta un răspuns satisfăcător.
-Nu voi accepta asta! A rostit pe un ton sever și a închis telefonul. S-a ridicat de pe canapea. S-a întors pentru a-și recupera portofelul și cheile mașinii. I-a scris cuiva care îi trimisese un mesaj la prânz, spunând că va lua masa cu N’Mee. „Zo, încă aștept răspunsul tău.” Unui asemenea prost, trebuia să i-o repete iar și iar, de parcă nu și-ar fi amintit că cineva încă mai aștepta un răspuns. „Voi aștepta în fața camerei tale.” A tastat din nou, cu ultima ,,fărâmă” de răbdare. Pentru alții, a aștepta înseamnă a sta, dar pentru Jeeranai însemna să ia inițiativa de a face un pas înainte. Și desigur, era și o modalitate pentru el de a evalua modul în care era tratat. Zgomotul pașilor grăbiți răsunând pe coridorul din fața liftului, a indicat că cineva se grăbea spre casă. Persoana care aștepta în fața Camerei 504 a trebuit să se uite în sus, fața deja palidă devenind și mai palidă. Pe măsură ce tânărul se apropia, emoțiile lui Jeeranai creșteau.
-Joke! Ai spus că vei veni pentru răspuns mâine, nu? Proprietarul Camerei 504 a mers atât de repede, încât a rămas fără suflare, oprindu-se în fața figurii înalte care îi trimisese mesajul despre așteptarea la ușă. Sitangsu văzuse mesajul în timp ce ieșea de la cinema, ceea ce însemna că Jeeranai așteptase deja la ușa camerei, de cel puțin trei ore.
-Doar în cazul în care ai uitat. A răspuns cel care aștepta cu o expresie calmă, de parcă nu era obosit de la așteptarea de ore în șir.
-Cum aș fi putut să uit? Ai mâncat? Intră mai întâi. Tânărul a deschis ușa și a pășit înăuntru. Când și-a dat seama că nimeni nu l-a urmat, a întors capul să se uite la Jeeranai, care stătea afară, complet nemișcat.
-Dacă intru înăuntru, trebuie să primesc răspunsul pe care mi-l doresc. Întregul său corp a rămas nemișcat, lăsând impresia că nu se va clinti decât dacă va primi răspunsul pe care și-l dorea.
-Păi... de unde să știu dacă răspunsul meu se aliniază cu ceea ce vrei să auzi? Jeeranai a rămas tăcut. Se simțea ca și cum inima i-ar fi fost zdrobită în milioane de bucăți. Cu toate acestea, în acel moment, el putea face, fără tragere de inimă un pas înapoi.
-E în regulă, dacă nu vrei să spui serios, nu voi insista pentru răspuns.
-... Tânărul zvelt nu a putut continua. A rămas cu privirea ațintită asupra persoanei neclintite din fața camerei sale. Cuvintele lui păreau lipsite de importanță, în fața unui asemenea gest. Jeeranai venise de câteva ore, căutând un răspuns. Sitangsu a rămas tăcut. Chiar dacă nu era pe deplin sigur de sentimentele lui pentru cealaltă persoană, un lucru era clar, dorea să fie cu acest bărbat. Joke a spus că nu vrea să știe dacă îl iubește sau nu. Ceea ce vrea să audă este că Sitangsu vrea să fie cu el atât de mult pe cât vrea el să fie cu Sitangsu. ...Doar să vreau să fiu cu Joke, este cu adevărat suficient? Joke nu dorește nimic altceva...
-Zo, te rog nu te juca cu mine. Te-am așteptat doi ani. În acești doi ani, nu a trecut nicio zi în care să nu mă pregătesc pentru o dezamăgire. Vocea profundă a răsunat din nou, iar acei ochi căprui captivanți se uitau la individul poziționat de cealaltă parte a ușii. Proprietarul camerei a făcut încă un pas înapoi, retrăgându-se în cameră și a deschis larg ușa. Intră mai întâi înăuntru. Ochii întunecați ai lui Jeeranai s-au coborât spre podea, în ei se putea citi îngrijorare. O mână albă s-a întins înclinată și a făcut contact cu încheietura mâinii lui Jeeranai.
-Poate că răspunsul meu se va alinia cu ceea ce vrei să spui. A rostit Sitangsu încet. Silueta înaltă a lui Jeeranai a dispărut în interiorul camerei 504, ușa închizându-se în urma lui.
Capitolul 13
În interiorul micului apartament bine organizat, domina liniștea. Proprietarul stătea ascultător pe canapea, în timp ce oaspetele neașteptat, Jeeranai, stătea în picioare, cu brațele încrucișate, cu privirea ațintită în vârful capului lui Sitangsu. Părea că așteaptă să primească răspunsul datorat. Privirea lui neînduplecată l-a făcut pe proprietarul apartamentului să devină incomod și tensionat.
-Ei bine, de ce nu iei un loc mai întâi? Ce-ar fi să bem ceva, lasă-mă să merg să aduc o băutură. Sitangsu era pe punctul de a se ridica pentru a scăpa de situația incomodă, dar brațul i-a fost prins ferm.
-Știu să mă așez, pot să-mi aduc singur băutura, dar ceea ce caut este răspunsul tău! Nu te sustrage!
Răspunsul lui Jeeranai a fost direct și neclintit. Intensitatea privirii lui asemănătoare cu a șoimului a întâlnit ochii frumoși ai lui Sitangsu, făcându-i inima să se strângă atât de tare încât a trebuit să-și abată privirea.
-Am vorbit cu N’Mee și am decis să rămânem doar prieteni. Cât despre tine și mine, ei bine...
-Legătura mea cu tine? Este treaba noastră! Nu este nevoie să mă îndepărtezi de tine! A intervenit Jeeranai.
-Te rog să nu mă întrerupi, încerc să clarific acest lucru.
Proprietarul apartamentului și-a încruntat ușor fruntea, parcă căutând cele mai inteligibile cuvinte.
-... încă nu mi-am dat seama cum să etichetez sentimentele mele. M-am confruntat cu situația, Joke dar încă nu sunt sigur dacă este vorba de dragoste sau doar de dorința de a fi prieteni. Cu toate acestea, vreau să fiu cu tine. Îmi doresc să te am lângă mine, să te văd în fiecare zi, să conversez, să râd, chiar să mă cert cu tine.
Discursul a fost lung, de parcă tânărul și-ar fi revărsat cele mai intime gânduri. Simțind că încă nu era adecvat, Sitangsu se uită la Jeeranai și adăugă încet.
-Vreau să rămânem așa.
Jeeranai nu-și mai putea înăbuși zâmbetul. Aproape doi ani de așteptare nu fuseseră în zadar. Credea că acei ani au fost un vis, iar acum gusta în sfârşit din fructul dulce al răbdării sale.
-Dacă nu te superi, pot să întreb eu primul ?
-Băiatul, a cărei dragoste este la fel de vastă ca Thai Binh, a răspuns rapid, dar și-a blocat, în același timp, propria ieșire.
-Atunci, hai să fim mai întâi într-o relație și să pornim de acolo! Sitangsu clipi, aparent procesând informațiile, apoi clătină în grabă din cap.
-Nu, nu vreau să spun că ar trebui să devenim un cuplu.
-Huh? Fața radiantă a lui Jeeranai s-a contorsionat imediat de parcă tocmai ar fi pierdut o comoară care i-a fost smulsă de cineva.
-... cred că încă nu știu destul. Vreau să ne cunoaștem mai întâi.
,, Să ne cunoaștem mai întâi? Să aflăm mai multe unul despre celălalt?” Jeeranai se simțea confuz.
-Ridică-ți capul și privește-mă în ochi. Cum mă numesc? Tonul era serios, cererea sa obligând privirea nevinovată a lui Sitangsu să se întâlnească cu a lui.
-Numele tău este Jeeranai Tangkanchanaphanich.
-Care este mâncarea mea preferată? Respondentul a clipit, apoi a continuat.
-Am auzit că îți place să bei suc de bame și... despre mâncare, ai menționat odată că îți plac tăițeii prăjiți. Dar cred că ești ușor de mulțumit când vine vorba de mâncare. Îți plac aromele picante, dar nu mâncărurile prea fierbinți. Dacă este prea fierbinte, vei sufla până se răcește. Nu ești un mare fan al fast food-ului. Cafeaua ta preferată este Espresso.
Auzindu-l recitând această listă, Jeeranai a găsit-o exactă și nu s-a putut abține să nu zâmbească. Și-a apăsat limba pe obraz pentru a-și înăbuși râsul, dar în cele din urmă, nu a reușit, așa că s-a întors ușor să-l ascundă de Zo.
-Joke, am spus ceva greșit? Vocea nevinovată din spate, i-a făcut inima să bată mai tare. ,,Acest lucru este ridicol! Nu pot suporta... Această persoană este cu adevărat insuportabil de drăguță.” Se gândi Joke apoi își drese glasul. Silueta lui înaltă se întoarse, cu expresia calmă și serioasă, dar o licărire de veselie nestăpânită îi strălucea în ochi.
-Ai spus bine! Ajunge, de ce continui?
-Dar nu cred că este suficient. Dacă ar fi să ieșim la întâlnire, ne-am putea cunoaște și mai bine. Joke, ești un tip, și eu sunt un tip. Nu vreau să-ți provoc dureri de inimă.
Jeeranai simțea că imaginea lui asupra lumii devenise una magică. Inițial, s-a gândit să refuze, dar următoarea propoziție din mintea lui a fost: ,, Îi este frică să nu mă rănească? Asta e?”
-De ce ți-e frică să nu mă rănești? A întrebat băiatul înalt, frumos, emanând un aer de sfidare.
-Ei bine, dacă oamenii ar afla că ne întâlnim cu băieți... A recunoscut Sitangsu, simțind o strângere de inimă.
-La naiba! Cum poate un lucru atât de banal să mă rănească?
-Joke! Sitangsu a observat expresia ciudată a persoanei dinaintea lui, așa că a adoptat un ton blând. Părea că îi explică unui copil care dorea să devină super-erou pentru a salva lumea, pur și simplu îmbrăcând ținuta de super-erou.
-Familia ta este de origine chineză, nu? Nu este foarte semnificativă descendența familiei? Dacă ar afla că ai un iubit, cum s-ar simții? Oh, nu te supăra, vreau doar să te înțeleg. Știu de asemenea, că familia ta este una bună. Într-adevăr statutul social al familiei Tangkanchanapanich fusese întotdeauna sinonim cu cuvântul glamour. Chiar dacă Sitangsu nu era interesat de știrile din media, cineva scrisese despre bogăția lui Jeeranai Tangkanchanapanich.
-Doar suntem înstăriți, nu este nimic altceva special la noi. Jeeranai a rostit fără prea mult interes, recunoscând că familia lor deținea o afacere stabilă și se bucura de o stare financiară bună.
-Așa este. Am observat un eveniment caritabil în care bunica ta a fost gazdă și există o poză cu tine și cu ea. Bunica ta este în vârstă. Nu prea înțelege asta. Ce-ar fi să continuăm să ne întâlnim la fel ca înainte? Să ne cunoaștem mai bine și, pe măsură ce familiile noastre vorbesc treptat despre noi, vom continua. Dacă vrei să fac ceva, voi face. Sitangsu l-a liniștit cu o voce blândă, privirea din ochii săi frumoși căutând să-l încurajeze ba chiar și palma netedă s-a întins în formă de cupă, de parcă i-ar fi oferit mângâiere. A fost un moment emoționant. Cu toate acestea, o persoană cu o personalitate ca a lui Jeeranai va insista să obțină ceea ce își dorește și va continua să cerceteze până când va găsi soluția potrivită.
-Deci, pe scurt, tu și cu mine vom fi în continuare un cuplu, nu? Expresia lui Sitangsu era una de neîncredere. Chiar spusese atât de multe lucruri dar nu se făcuse înțeles? A oftat și a revenit la răspunsul său anterior.
-Nu acum, să ne cunoaștem mai întâi.
-Deci, suntem încă în proces de cunoaștere, dar cu statutul de cuplu, nu? Lui Jeeranai nu-i plăcea să se oprească, el, nu era cineva care să se oprească! Cum să o facă? Munca depusă de el, trebuia să aibă un scop, un obiectiv clar. Cel puțin ar trebui să existe un statut definit.
-Deci, în afară de mine, mai este cineva care te curtează?
-Nu, nu există altcineva. Acesta a fost, fără îndoială, răspunsul pe care Jeeranai dorea să-l audă. Cu toate acestea, când Sitangsu a spus „nu”, nu a fost pentru că nu era nimeni altcineva interesat de el. A fost pentru că a cunoaște pe cineva ca Jeeranai era deja, o problemă emoțională, iar implicarea unei alte persoane, ar fi copleșitor.
-Bine, sunt de acord cu ideea de a continua să ne cunoaștem, dar există o condiție. Ar trebui să fiu singurul care te curtează. Dacă cineva flirtează cu tine, trebuie să-l anunți că ești luat, sau anunță-mă. Eu mă voi descurca singur. În acest fel, nu va trebui să cauți niciun răspuns și este ca și cum te-aș opri să te uiți la alți oameni. Există o singură poziție și o voi rezerva doar pentru mine. Sună bine? Poate că nu era prea diferit de a fi un cuplu, dar cel puțin această abordare părea mai bună decât a revendica titlul de îndrăgostiți.
-Da, e bine. Sitangsu a acceptat. Jeeranai aproape ar fi transmis știrile în întreaga lume. Cel pe care îl așteptase și tânjise după el, aproape doi ani, ajunsese în sfârșit acolo unde îi era locul. Dar dacă făcea asta, probabil că îl va șoca pe Zo.
- De ce nu te duci să faci un duș, se face târziu. Nu vreau să te îmbolnăvești din nou. Persoana care fusese recent trecută de la statutul,,un prieten obișnuit, la un prieten cu care se cunoaște” și-a arătat îngrijorarea, dar un zâmbet larg îi rămase întipărit pe față.
- Bine, atunci poți să te întorci acasă.
- Huh? Persoana nou promovată era decăzută din nou, iar zâmbetul de pe buze i s-a stins instantaneu.
- Păi, du-te să te odihnești acasă.
- Tocmai eram în proces de cunoaștere, Zo. A fi într-o relație ca iubiți înseamnă să fii aproape unul de celălalt, mai ales în spații intime ca acesta. Ar trebui să ne apropie, să nu ne încurcăm în definirea statutului.
- A nu fi iubiți încă, înseamnă a afla mai multe, unul despre celălalt mai întâi. Repetă Sitangsu, dar Jeeranai flutură mâna cu nonșalanță.
- Ei bine, să-i spunem așa. Și, apoi mă gonești?
- Păi de ce mai ești aici? Mă simt obosit. Îți spun ceva, mâine... Trebuie să mă întâlnesc cu un profesor de dimineață, apoi să merg la bibliotecă. Poți să vii să mă iei, sau ar trebui să ne întâlnim la școală?
- La ce oră să te iau?
- Să rămânem la programul obișnuit. Ai cursuri? Putem lua micul dejun împreună mai întâi și apoi să mergem la școală.
- Luăm micul dejun împreună înainte de a merge la școală. A confirmat Jeeranai. El era încă vrăjit. Încă în inconștiență, și-a dat brusc seama că a ieșit din camera 504. Proprietarul apartamentului i-a zâmbit nevinovat și a pronunțat ultima propoziție.
-Noapte bună, ne vedem mâine, Joke! Apoi ușa camerei s-a închis, lăsându-l pe Jeeranai în picioare uluit. Cu siguranță el trebuia să fie propriul său laureat al păcii, de neegalat, la Departamentul de Științe Politice. A lăsat să-i scape numeroase oportunități după ce a fost promovat la statutul de prieteni în cunoaștere. Primul a fost sărutul de dimineață. Intenționa să-i de-a un sărut de bună dimineața când deschidea ușa camerei lui Sitangsu.
Dar tânărul dormise prea mult și se grăbea să ajungă la școală din cauza unei întâlniri de la opt dimineața cu un profesor. Situația nu-i era favorabilă, așa că grăbit, abia a reușit îl ciupească ușor, doar cu vârful degetelor. Apoi, când s-au urcat în mașină, Sitangsu a discutat cu entuziasm despre o rachetă care urma să se prăbușească în ocean, undeva în lume. Înainte ca el să poată comenta, Sitangsu deja vorbea despre dorința sa de a vizita acea țară care lansează rachete, măcar o dată în viață.
,,Nici măcar nu te întâlnești cu mine și totuși, punctezi în mod activ problemele de parcă te-ai îndrepta direct spre iad? La naiba! Idiot prostuț!” Gândurile, nu-i dădeau pace lui Jeeranai. Și pentru că Sitangsu era atât de bucuros, sentimentele lui trebuiau să fie limitate. Oricât de supărat sau de furios s-ar fi simțit, nu putea decât să-și suprime acele emoții din interior, nedorind să-și dezlănțuie frustrarea asupra băiatului cu pielea deschisă care se grăbea să-l întâlnească, după întrevederea sa cu profesorul.
-Ți-e foame? Scuze că te-am făcut sa aștepți. Sitangsu se îndreptă cu viteză spre persoana care aștepta, aruncând o privire spre ceasul de pe mână. Își încheiase întâlnirea cu profesorul în doar cincisprezece minute.
-Nu chiar. Răspunsul lui Jeeranai părea a fi o amalgamare între răspunsul la prima parte a întrebării și ignorarea celei de-a doua. Dar, fără îndoială, în mintea tulbure a lui Sitangsu, el l-a auzit pe primul.
Tânărul purta cu greu, un teanc mare de cărți în brațe. Jeeranai a observat situația și i-a oferit rapid ajutor.
-De ce porți atât de multe cărți? A mormăit el, în timp ce mâinile îi erau ocupate să apuce cărțile. Mâinile fragile ale lui Sitangsu, puteau să suporte doar două cărți subțiri, în timp ce Jeeranai jongla cu trei groase.
-Domnul Put mi le-a împrumutat.
-Domnul Put? Nu-mi spune că nu ai terminat raportul pe care mi l-ai trimis? Întrebă silueta înaltă în timp ce se îndrepta spre cantină, cu băiatul cu pielea deschisă în urmă.
-De fapt, trebuie să-l revizuiesc astăzi. Altfel, nu voi putea studia materialul. Am un examen în viitor. După ce vom studia azi, să luăm prânzul la cantină. Voi reveni la revizuirea raportului mai târziu.
-Ascultătorul a răspuns scurt, înainte de a pune o întrebare.
-Mai sunt şi alte sarcini? Având în vedere că era în al patrulea an, nu ar fi trebuit să fie atât de multe misiuni de îndeplinit.
-Încă două teme și încă cinci examene. Ochii lui negri se măriră de surprindere.
-Ce! Două lucrări și cinci examene? Pentru șapte materii?
-Sitangsu a răspuns scurt, fără ezitare.
-Ești în al patrulea an, Zo. De ce mai ai șapte materii?
Jeeranai era pe punctul de a țipa. De ce un student de anul patru precum Sitangsu, părea să se comporte de parcă n-ar fi învățat nimic în toți acești ani. Dar, din nou această metodă a fost, de asemenea viabilă: plătiți pentru toate cursurile simultan sau studiați până la absolvire. Universitatea ar beneficia cu siguranță de pe urma acestei abordări.
- Păi, doar subiectele care merită.
- Deci, când încep examenele?
- Săptămâna viitoare. Jeeranai își dădu ochii peste cap.
„În întreaga lume, există cineva la fel de norocos în dragoste ca mine? Acum că am început să fim un cuplu... da, partenerul meu are de cercetat, de editat raportul și apoi se scufundă în citirea cărților. Nu merge nicăieri fără o carte.” În mintea lui, Jeeranai protesta cu exclamații puternice, dar telefonul lui Sitangsu a început să sune atrăgându-i atenția. Cu o încântare evidentă, acesta a aruncat o privire către ecranul care afișa apelul de la mama lui. A zâmbit și apoi și-a îndreptat atenția către persoana care stătea lângă el.
-Sună mama, Joke. Poți să mergi mai departe și să comanzi mâncare? Cu aceste cuvinte, silueta zveltă a tânărului se așeză la o masă neocupată de la cantină și a începu să vorbească la telefon.
-Bună, mamă. Nu, nu am cursuri momentan. Sunt încă în campus, m-am oprit să vorbim și apoi plec la bibliotecă. Se apropie termenul limită, iar raportul este încă în așteptare. Încă nu am avut ocazia să citesc cărțile. Da, mă voi întoarce acasă după examenul final. Lasă-mă să verific când pot depune raportul.
Între timp, Jeeranai a rămas în apropiere, cu mintea tulburată. ,,Ce vrei să spui? În afară de a susține examenele pentru cinci materii și de a întocmi două rapoarte, tipul ăsta vrea să plece acasă imediat ce a terminat? Deci, unde mă încadrez în asta? Ce s-a întâmplat cu timpul nostru în care trebuia să ne cunoaștem? Unde s-a dus?”
-Ai nevoie de ceva de la Bangkok? Pot să-ți iau! A continuat Sitangsu, dar a simțit ochii aprigi ai lui Jeeranai ațintiți asupra sa. Și-a ridicat privirea spre silueta care stătea încă în apropiere. Expresia lui Jeeranai arată atât de deschis supărarea încât tânărul a fost nevoit să vorbească încet în receptorul telefonului.
-Mama, așteaptă o clipă. Te sun în curând. Iute, mâna lui dreaptă a încheiat apelul. Cu brațele încrucișate, Jeeranai îl privea intens. De îndată ce apelul s-a încheiat, tonul lui a devenit ferm.
-Ai de gând să pleci acasă?
-Da, odată ce am depus raportul. Răspunsul sincer a lui Sitangsu a fost atât de direct încât l-a făcut să se simtă neputincios și nu și-a putut înfrâna un oftat puternic de exasperare.
-Ce te deranjează, Joke? A întrebat Sitangsu nevinovat.
-Nimic! A replicat el fără să se întoarcă.
-Nu este nevoie să pari atât de enervat.
-Nu sunt enervat!
-Ah, da, dar nu este expresia ta obișnuită. Îmi poți vorbi despre orice. Suntem în proces de cunoaștere și vreau să aflu mai multe despre tine. Pentru cineva care era agitat, comportamentul lui s-a înmuiat brusc ca cimentul plin de apă transformându-se în noroi .
,,Doar lasă-mă să dispar! Viața este minunată, mai ales când Zo spune: începem să ne cunoaștem, se simte autentic când iese din gura lui. Râd din nou, la naiba... râd din nou, ce să fac?”
-Eu simt că ne lipsește timpul petrecut împreună. Jeeranai și-a menținut o expresie serioasă în timp ce a rostit o replică dramatică, de parcă spera să primească milă.
-Dar acum suntem împreună.
-Acum? Citești cărți, studiezi pentru examene și lucrezi la rapoarte.
-Dar te pregătești și tu pentru examene și lucrezi la rapoarte, nu-i așa? A contracarat Sitangsu rapid.
-Exact! Dar la sfârșitul semestrului, vrei să mergi acasă!
Jeeranai nu s-a putut decide dacă să fie mai supărat de examenele finale viitoare, sau de planul lui Sitangsu de a se întoarce în orașul natal.
-Mă întorc acasă în fiecare pauză de semestru.
-Deci când vom petrece timp împreună?
-Acum, presupun.
-Zo, tu...O trecere de la dispoziție bună la una rea, vechiul Joke bipolar, a revenit.
-S-ar putea să nu înțeleg pe deplin, dar încă ne vedem în fiecare zi. Încă mă iei de acasă, încă luăm masa împreună, iar seara, ne putem suna.
-Și crezi că este suficient? A întrebat Jeeranai sarcastic, dar celălalt a răspuns ferm și hotărât.
-Cred că este suficient.
,,S-a terminat, jocul s-a terminat.” Jeeranai scoase un oftat, puse cele trei cărți groase pe care le ținea pe masa mare de aluminiu și îi aruncă o privire.
-Îți mănânci prânzul și aștepți la bibliotecă! Am să vin să te văd după ore. Cu acea comandă scurtă, a părăsit cantina fără să fi mâncat absolut nimic.
,,Poate să-ți fie de ajuns, dar mie nu-mi este de ajuns, aștept de prea mult timp! Am înțeles, la naiba!” Sinele lui Jeeranai striga îndurerat.
Tocmai sunase clopoțelul, iar Prakan și-a folosit toată puterea pentru a ieșii în grabă din clădire și a-și găsi prietenul, care era ocupat să se laude cu relația lui care aparent intrase într-o nouă etapă. În clasă se răspândise o veste de la un martor care l-a văzut pe Joke certându-se cu Zo la cantina din cadrul departamentului IR.
„A aruncat o carte pe masă și i-a spus lui Zo să aștepte la bibliotecă”. A povestit un alt prieten, incidentul care a stârnit îngrijorare. Lui Prakan i-a fost greu să creadă, având în vedere că cei doi părea că au dus relația lor la un nou nivel. „De fapt, l-am văzut fumând pe terenul de fotbal”. A adăugat un alt prieten. De data aceasta părea adevărat, deoarece să sari peste cursuri și să stai singur pe terenul de fotbal în timp ce fumezi indica cu siguranță o dispoziție proastă. Lăsând în urmă clădirea departamentului de administrație, Prakan s-a îndreptat direct spre terenul de fotbal al facultății. În mod normal, în acel moment, locul era gol. Cu toate acestea, era o singură siluetă așezată în tribune. De la distanță, Prakan și-a recunoscut prietenul apropiat.
-Joke! Hei, Joke! Strigă Prakan cu voce tare, cu ochii cercetând împrejurimile. Însă, persoana apelată nu a răspuns, a continuat să privească în gol.
-Ce-i cu această aură întunecată? S-a apropiat și a întrebat, Prakan.
-Dacă ești conștient că e întunecată, și ști ceea ce se întâmplă, atunci nu te mai chinui și întoarce-te la școală! Se răsti Jeeranai, avertizându-l pe Prakan să nu-i testeze frustrarea. Dar Prakan era genul de prieten care nu dădea înapoi. Dacă ar fi trebuit să tacă, ar fi tăcut. Dar nu și-ar fi lăsat niciodată prietenul singur, pe terenul de fotbal, fumând îndurerat. Oftând, Jeeranai și-a dat seama că avertismentul său anterior fusese în zadar, deoarece Prakan,s-a așezat lângă el și a întrebat.
-Deci, care-i treaba? Ce-ai făcut aseară? Recunoscând nutilitatea amenințării sale anterioare, Jeeranai a răspuns, deoarece Prakan nu intenționa să plece de lângă el.
- Ei bine, o poți considera o mărturisire. Eu și tipul acela am avut o conversație.
- Da, ai menționat aseară că Zo te-a ales pe tine, în locul bobocului sau așa ceva.
Așa era, cu o seară înainte, Jeeranai se lăudase că a fost ales, dar nu explicase cum și pentru ce statut. În acel moment, pur și simplu nu se gândise prea mult la asta. El a presupus că nu avea de ce să-și facă griji, deoarece ideea că Zo l-a ales, suna mai bine decât ideea de a se cunoaște.
-El a sugerat să ne cunoaștem mai întâi.
- Ce? Să vă cunoașteți? Să știți ce?
- Să aflăm cum simt inimile noastre.
- Serios? Și ce ați aflat?
- De unde să știu? După ce a spus asta, l-am întrebat dacă aș putea fi iubitul lui. Mi-a spus că ar trebui să ne cunoaștem mai întâi și apoi să decidem dacă să devenim iubiți.
- Și ești de acord cu asta?
- Am de ales?
Prakan clătină din cap, cu ochii mari plini de neîncredere. Jeeranai pe care îi știa el, nu ar proceda de obicei în acest fel. Era greu de crezut că tipul dur pe care îl știa, îl va lăsa pe Sitangsu să-i facă asta.
-Superstarul departamentului administrativ este controlat ca o marionetă de un idiot de la departamentu IR?
Prakan a subliniat cuvântul „marionetă”, lăsându-l pe Jeeranai fără cuvinte din cauza sentimentului de jenă.
- Deci, care este planul tău acum?
- Ce altceva pot să fac? A răspuns Jeeranai iritat.
Tocmai când voia să explodeze, avea să-și amintească expresia inocentă și ochii limpezi ai lui Sitangsu, din acea dimineață. Jeeranai nu era dornic să discute chestiunea aceea, iar curiozitatea lui Prakan nu era prea ușor de suportat. Nu conta, cel mai bun prieten al lui avea să afle în cele din urmă.
-Și azi dimineață... începu el, făcând o pauză pentru a respira adânc, Idiotul ăla a menționat că, din moment ce este sfârșitul trimestrului, trebuie să se concentreze pe citirea cărților, să susțină examene și să pregătească rapoarte.
-Deja? Prakan s-a chinuit să facă legătura, până când a observat că privirea celui mai bun prieten al său se fixa pe el.
-Îl văd doar în timpul navetei de dimineață sau după-amiază și când mâncăm în cantină. Fără întâlniri private, fără ieșiri. A continuat Jeeranai și mai trist decât înainte.
-La naiba! Acordă prioritate studiilor dar se distanțează de viața lui? Vocea lui Prakan era plină de indignare, făcându-l pe Jeeranai să vrea să-l înjure. Cu toate acestea, înțelepciunea din cuvintele prietenului său, l-a pus în Nu putea să riposteze.
-Bine, doar calmează-te și așteaptă să se termine. Va fi mai mult timp odată ce se termină semestrul. A încercat Prakan să-l consoleze, creionând o imagine a unei lumi frumoase, în care cerințele semestrului școlar s-ar ușura și ar putea face tot ce își dorește. Voia să ofere confort, dar în schimb a primit o expresie profund îngrijorată de la prietenul său apropiat.
-Se întoarce acasă.
Întâlnirile lui Zo și Joke în afara școlii, au fost puține, iar revelația despre situația orașului natal al lui Sitangsu a afectat și mai mult starea de spirit a lui Jeeranai.
-Oh! Și unde locuieşte? Prakan știa doar că Sitangsu este din regiunea de sud. Îl tachinase chiar despre pielea lui deschisă, că nu era obișnuit cu climatul ecuatorial.
-A răspuns Jeeranai sec. Ascultătorul dădu din cap.
-Ei bine, se pare că nu este la ecuator, dar totuși... la naiba! Joke a vrut să-l ducă pe Sitangsu la BangSaen, dar distanța dintre aceste două locații era de 900 de kilometri.
-Te gândești să duci un copil din Marea Andaman în Golful Thailandei, omule? L-a întrebat Prakan nedumerit.
-Da, de ce?
-De ce? Marea Andaman este mai uluitoare decât Golful Thailandei!
-Vreau să aflu dacă e mai bine sau nu! Am motivele mele. A rostit Jeeranai neclintit.
-Dacă cauți o experiență uimitoare, mergi la Siam Park! Are și mare, la naiba! Prakan îl certa, dar Jeeranai a rămas tăcut. Era clar că era întotdeauna precaut când era vorba de chestiuni legate de Sitangsu.
-Bine, este timpul să încerci să-ți îmbunătățești un pic starea de spirit. Tristețea nu durează veșnic, ploaia se oprește în cele din urmă. Uitați de faptul că nu vă puteți vedea de la sfârșitul trimestrului și în perioada următoare când Sitangsu se întoarce acasă. Încearcă să-l scuturi înainte să se blocheze. Și când se întoarce Zo din Krabi?
-Nu știu. Nu am chef să vorbesc cu el! A răspuns Jeeranai dezarmat.
-Ești un mincinos. Ai spus că nu ai chef, dar apoi i-ai făcut cu mâna când a trecut și ai fugit să-l vezi. Îl mustră Prakan, făcându-l pe Jeeranai să ofteze adânc. S-a prăbușit pe spate în scaunul tribunei, simțindu-se din ce în ce mai îngrădit de timpul limitat care-i mai rămăsese la facultate. Asta îi provoca un sentiment de neliniște.
-Un alt semestru este aproape de sfârșit. Următorul va fi ultimul. Mă tem că lucrurile se vor schimba...
Pentru prima dată, Prakan a văzut oboseala gravată peste tot, pe chipul și în gesturile deznădăjduite ale tânărului. Oboseala lui Jeeranai era evidentă și pentru prima dată, cineva ca el și-a mărturisit temerile. Colțurile inimii lui erau învăluite în întuneric. Dacă inima lui Sitangsu nu s-ar putea întoarce spre el, ar exista o șansă pentru ei după părăsirea universității?
-Chiar îmi este frică. Chipul lui Jeeranai a rămas inexpresiv, totuși sprâncenele lui încruntate spuneau multe.
Din ziua în care trântise cartea pe masa cantinei, conversațiile lor deveniseră rare. Deși fizic erau împreună, o atmosferă de liniște i-a cuprins. Sitangsu era foarte conștient de această abatere, dar ori de câte ori încerca să întrebe, răspunsul primit era sec.
- Nu... e în regulă. Sunt stresat în legătură cu raportul. Am spus că e în regulă!
- Concentrează-te doar pe munca ta, nu-ți face griji pentru mine. Tânărul a oftat, aruncând o privire scurtă către bărbatul care îl însoțise sâmbătă la bibliotecă pentru a se pregăti pentru examenele din săptămâna următoare. Jeeranai stătea printre rafturile falnice de cărți, cu capul în jos și citea cartea pe care tocmai o ridicase. Dar a citit mai puțin de un minut înainte să o returneze și să aleagă alta. Acest stil de a lectura, nu indica o dispoziție bună. Sitangsu și-a mutat atenția înapoi spre cartea lui, realizând brusc că cei doi prieteni cei mai buni ai săi, îi urmăreau cu atenție de la masa vecină. Pruska și Alongkot au fost prinși cu garda jos, iar unul afișa o expresie batjocoritoare, în timp ce celălalt i-a oferit un zâmbet în semn de scuze.
- Am observat că te-ai uitat la Joke.
- Nu este într-o dispoziție bună. A explicat Sitangsu.
- De ce, ce se întâmplă?
- Nu e într-o dispoziție bună, dar văd totuși că fața lui arată la fel ca de obicei. A remarcat Alongkot.
- Acesta nu este comportamentul lui obișnuit. L-am întrebat dacă îl deranjează ceva, dar a tot negat. Când l-am întrebat din nou, a menționat stresul în legătură cu raportul său. Rapoartele pot fi provocatoare, nu? Ești aproape de Pokrong, nu-i așa? Poate ai putea oferii ceva ajutor.
- Raportul lui este dur. Ce pot face pentru a-l ajuta? Toată lumea se luptă cu lucrările și examenele chiar acum.
Deși începea să se deschidă, Alongkot încă nu părea să fie complet de acord.
-Înțeleg că toți sunt sub presiune, dar când sunt stresat, el mă ajută. Așa că atunci când este stresat, vreau să fac același lucru pentru el.
-Cum îl vei ajuta? Dacă nu te descurci singur...
,,Eh! Nemernicul ăsta!” Alongkot era pe cale să-și bată joc, dar Pruksa stând lângă el, i-a acoperit gura cu mâna, apoi s-a întors către Sitangsu.
-La sfârșitul semestrului, roagă-l să mergeți într-o excursie.
-Nu este posibil pentru că trebuie să merg acasă.
-Ce zici de Joke?
-Va fi în continuare la Bangkok.
-Deci, la sfârșitul semestrului, amândoi aveți locații diferite, unul aici și altul în Krabi? A insistat Pruksa.
-Da, corect. A confirmat Sitangsu.
-Atunci înțeleg de ce este stresat Joke. A concis în cele din urmă Pruksa. Mâna lui a părăsit gura lui Alongkot, pentru a-i legăna capul. Totul era prea jalnic pentru Jeeranai, care a trebuit să navigheze pe calea cea mai dificilă a iubirii. Uneori, să iubești pe cineva care nu te iubește, poate fi mai ușor decât să iubești pe cineva care nu a iubit niciodată, pe cineva ca Sitangsu.
-Știi, Pat? Spune-mi, ca să-l pot ajuta. Întrebă Sitangsu repede, cu o expresie serioasă și hotărâtă, dornic să ușureze povara evidentă a lui Jeeranai. Pruksa se uită direct la el.
-Zo, tu și Joke vă întâlniți, nu?
-Hai să-i spunem că ne cunoaștem mai întâi, să nu spunem întâlniri. Dacă află alții, Joke va fi nefericit. Pruksa a ales să nu menționeze că întreaga universitate știa deja, că cei doi erau într-o relație. Cine a răspândit vestea? Cine altcineva decât minunatul Tizzy?
-Da, tu și Joke ați început să vă cunoașteți și pe măsură ce vă cunoașteți, el vrea să fie mai mult cu tine.
-Dar astăzi, am fost chiar să-l văd și mi-am făcut o programare cu el aici, la facultate.
-Când vă vedeți așa, s-ar putea să vrea mai mult de la fiecare întâlnire.
-Asta înseamnă că vrea să petreacă toată ziua cu mine? A întrebat Sitangsu nevinovat.
-Cam aşa ceva. Pruksa nu a vrut să intre în detalii, el doar a sugerat să găsească modalități de a fi împreună mai des. Restul depindea doar de capacitatea lui Jeeranai.
-... Sitangsu a înțeles doar într-o oarecare măsură, așa cum nu era pe deplin sigur ce își dorea cealaltă parte. Pentru că Jeeranai nu comunicase nimic, nu dezvăluise ceea ce dorea să afle. Prin urmare, Sitangsu a rămas nesigur.
-Să ne vedem în fiecare zi, să vorbim zilnic ar putea fi suficient pentru o persoană, dar pentru cealaltă, ar putea fi prea puțin. Atunci, ce crezi că ar trebui să fac?
Sitangsu clipi nevinovat și se adresă lui Alongkot, care era pe cale să vorbească. Cu toate acestea, Pruksa l-a împiedicat împingându-i o bucată de hârtie în gură, apoi a luat mâna prietenului său și a început să-și spună planul.
-Înainte să te duci acasă, acordă-i mai mult timp.
La plecarea de la bibliotecă, Jeeranai a condus să-l ducă pe Sitangsu înapoi în apartament. Amândoi aveau numeroase cărți la care sa lucreze pentru rapoartele lor. După ziua de azi, ar trebui să se concentreze pe examenele finale și nu s-ar mai putea vedea în fiecare zi.
Mașina era deja parcată în parcarea complexului. Mâna albă a desfăcut centura de siguranță și o pereche de ochi frumoși s-au uitat la persoana care stătea în continuare tăcută. În acest timp, ei nu comunicaseră aproape deloc.
-Joke nu trebuie să mă iei săptămâna viitoare. Pot să merg singur la examen.
-Dar ziua examenului este aceeași pentru amândoi. A început Jeeranai, dar nu a terminat fraza. Sitangsu a clătinat din cap.
-Nu este nevoie. Poți să pleci, iar eu pot să merg singur. Când termin, nu te voi aștepta. Când termini, du-te acasă și odihnește-te.
-Nu am nevoie de pauză și nici de odihnă! A replicat brusc Jeeranai, cu faţa încreţită de indiferenţă. Persoana de lângă el a scos un oftat ușor, mâna lui atingând brațul mare înainte de a vorbi pe un ton blând.
-Ești foarte tensionat de data asta, știi?
-Sunt la fel ca întotdeauna!
-Sunt îngrijorat pentru tine, Joke.
Persoana care era pe cale să se enerveze a fost surprinsă. Ochii lui au aruncat o privire spre tipul care se înroșise din cauza afirmației atât de directe.
-Serios?
-Da, foarte serios. O pereche de ochi frumoși și calzi au evitat contactul vizual direct, privind în altă parte. Dar, o mână puternică i-a ridicat bărbia, făcându-le privirile să se întâlnească.
-Zo, ești îngrijorat pentru mine?
-Doar un răspuns scurt, dar inima lui Jeeranai a explodat. Ochii săi se plimbau pe fața albă. Acest chip, acei ochi limpezi, acele buze tandre, tânjea să le revendice ca fiind ale sale. Zo, pot să te sărut?
-...Sitangsu era pe cale să protesteze, dar cealaltă parte a intervenit repede.
-Geamul mașinii este din sticlă cu sens unic.
-Asta e bine. Se auzi o voce blândă.
La început, căldura i-a atins ușor buzele, iar Sitangsu a fost puțin încordat câteva secunde. Cu toate acestea, el s-a relaxat treptat, acceptând contactul blând pe măsură ce se obișnuia cu afecțiunea lui Jeeranai pentru el.
A fost a treia oară, al treilea sărut al lui Joke. De data aceasta, buzele bărbatului au zăbovit, întinzându-se încet, de parcă ar fi vrut să-și graveze fiecare secundă care trecea în inima lui, o amintire de neuitat. În cele din urmă, el s-a îndepărtat tandru. Sitangsu deschise ochii și ridică privirea, găsind ochii misterioși ai lui Jeeranai încă fixați asupra lui. Ochii aceia au rămas la fel de adânci și plini de dragoste ca întotdeauna.
-Joke, nu te stresa prea mult și concentrează-te pe examene.
Jeeranai nu intenționa să facă promisiuni, dar expresia rugătoare din ochii lui Sitangsu l-a determinat să-și de-a acordul. În consecință, dădu din cap iar buzele frumoase care tocmai fuseseră gustate, s-au ondulat într-un zâmbet strălucitor și dulce.
-Atunci, după ce s-au terminat examenele și ai depus raportul, ne vom întâlni.
-Ne întâlnim? Ce vrei să spui? Nu te mai duci acasă?- Voi pleca acasă, dar înainte de a pleca, voi petrece o zi cu tine.
Era ca și cum o inimă ofilită primea nutrienți, accelerându-i creșterea. Jeeranai era pe cale să întrebe mai multe, dar silueta zveltă deschise rapid portiera mașinii și ieșii, stând acolo cu un zâmbet, afișat pe fața frumoasă.
-Concentrează-te să studiezi pentru examene și să lucrezi la rapoartele tale. Nu-ți lăsa notele să sufere pentru că ești preocupat de gândul că nu mă vezi!
-Și dacă notele mele se îmbunătățesc, ce primesc? Întrebă Jeeranai iute, cu ochii plini de nerăbdare.
-Nu sunt sigur, dar voi lua în considerare acest lucru. A venit răspunsul, la pachet cu un zâmbet larg. Înainte ca Jeeranai să poată spune altceva, silueta zveltă a intrat în grabă în clădire. În urmă, a rămas un zâmbet pe chipul lui Jeeranai care părea de neoprit.
,, Semestrul acesta, notele mele trebuie să se îmbunătățească! O să fac totul, voi face să se întâmple!”
Capitolul 14
Examenele finale marchează un moment decisiv în viața studenților. Jeeranai și-a studiat cu sârguință cărțile și a lucrat din greu la raportul său, respectând acordul inițial. Și-a dedicat tot timpul îndeplinirii promisiunii făcute lui Sitangsu, temându-se că, dacă nu o va face, lucrurile ar putea lua o întorsătură nefavorabilă.
,,Ai mâncat?”
Deși nu se puteau vedea, își trimiteau mesaje zilnic. De fapt, Jeeranai ar fi vrut să sune, dar îi era teamă să nu îl deranjeze pe celălalt, așa că a preferat să comunice prin mesaje.
-Am luat niște pâine dimineața, tăiței după-amiaza, iar la cină... încă nimic.
Răspunsul lui Sitangsu l-a făcut pe Jeeranai să-și verifice imediat ceasul. Era deja noapte și încă nu luase cina. Ar trebui să meargă să gătească pentru el ? Jeeranai s-a ridicat brusc și a format imediat numărul tânărului. Apelul a fost preluat aproape instantaneu. Era pe punctul de a-l mustra, când a auzit râsete la celălalt capăt.
-Știam că vei suna! Vocea lui Sitangsu avea un ton jucăuș.
-Ai terminat raportul sau mă tachinezi?
-Mai am puțin, așa că am luat o pauză ca să gătesc.
Sitangsu a pornit difuzorul pentru a avea acces mai ușor în bucătărie.
-Joke... ce zici de un apel video?
Întrebarea lui Sitangsu l-a făcut pe Jeeranai să se oprească pentru o clipă înainte de a accepta. A apăsat butonul pentru a trece la apel video. După doar câteva secunde, chipul lui Sitangsu a apărut pe ecran, cu pielea lui deschisă, ochii limpezi și ochelarii cu ramă subțire, totul completat de un zâmbet frumos. Jeeranai nu s-a putut abține să nu zâmbească. Trecuseră doar câteva zile, dar îi era deja foarte dor de Sitangsu. Dacă ar fi fost să-l întrebi dacă i-a fost dor de el, ar fi spus că i-a fost enorm de dor. Cu toate acestea, văzându-se astfel, cuvinte precum „Mi-e atât de dor de tine” păreau inadecvate. Nu doar îi era foarte dor de Sitangsu, îl iubea profund.
„Şi mie!” În ciuda faptului că știau că nu se pot vedea acum și că mai aveau treabă de făcut, această încurajare se va transforma în motivație pentru amândoi.
- Când trimiți raportul? Jeeranai aruncă o privire spre teancul de cărți care era deschis pe masa de sticlă din fața canapelei unde stătea el.
-Ei bine, aproape l-am terminat. Probabil săptămâna viitoare.
-La fel și eu. Îl trimit pe al meu luni. Vrei să luăm prânzul împreună în ziua aceea?
-Ce vrei să mănânci?
-Vreau să mănânc tăiței prăjiți, acum. Râsul inocent a rezonat cu o față și un zâmbet frumos. Au apărut împreună pe ecran, făcând inima lui Jeeranai să bată.
-Mă refeream la lunea viitoare, nu acum. Vrei să mănânci la acel restaurant vietnamez? Nu a fost nevoie să menționeze numele restaurantului pentru că în memoria lui, exista un singur restaurant vietnamez, un local mic la etajul doi al unei clădiri comerciale din cartierul din apropierea universității.
-Vrei? Dacă nu, putem merge la alt restaurant.
-Dacă tu vrei acolo, eu sunt de acord.
- Atunci mâncăm acolo, dar tu tot mergi înainte și înapoi prin încăpere. Când vor fi gata tăițeii? Vor fi gata astăzi? Și nu mai adaugi nimic la ei nu? L-a tachinat Jeeranai, dar Sitangsu nu s-a supărat. Pur și simplu a radiat și s-a repezit în bucătărie.
-Oo! Tăițeii mei!
Sitangsu a dispărut de pe ecran, iar Jeeranai nu mai auzea decât zgomotul ustensilelor de bucătărie, semn că mâncarea era încă în curs de pregătire. În timp ce continuau să discute, el stătea întins pe canapea, cu telefonul aproape. Conversația lor a continuat până când, din partea lui Jeeranai, s-a așternut liniștea. Fața albă a lui Sitangsu s-a uitat la ecranul telefonului și a văzut că cealaltă persoană adormise adânc. Nici nu bănuia cât de blânzi și iubitori îi erau ochii chiar în acel moment, iar un mic zâmbet i-a înflorit pe buze în timp ce a șoptit încet:
-Dormi bine, Joke.
În acea seară, Jeeranai a dormit foarte bine. Dar vremea nu părea promițătoare. Silueta înaltă clătină din cap de câteva ori, încercând să alunge senzația de oboseală. De la ultimul apel video cu Sitangsu, nu se mai văzuseră, dar continuau să-și trimită mesaje zilnic. Jeeranai lucra neobosit la rapoartele sale și studia pentru examene, iar uneori abia reușea să se odihnească, ceea ce îl făcea să se simtă ca și cum ar fi răcit. Jeeranai a clătinat din cap, sperând că starea lui era provocată de vreme și că totul va fi bine. La urma urmei, urma să se întâlnească cu Sitangsu azi. Tânărul coborî în grabă din clădire. Sitangsu îl aștepta în față, nu purta uniforma obișnuită de școală, pentru că nu avea cursuri. Tocmai depusese raportul și venise să se întâlnească cu Joke. Era îmbrăcat într-o cămașă albastru deschis, blugi și adidași, atrăgând privirile celor din jur, mai ales pe cea a lui Jeeranai.
-Este ceva în neregulă? Întrebă el, apropiindu-se încet.
Jeeranai a răspuns pe un ton slab si oarecum vag. A expirat fierbinte și și-a întins mâna să-și atingă propriul gât, dându-și seama că temperatura corpului său crescuse.
-Ești sigur că ești în regulă? Poate ar trebui să nu mergem niciunde. Sitangsu a observat că Jeeranai nu reacționa prea mult și a început să se simtă îngrijorat. Cu toate acestea, tânărul a făcut un gest liniștitor cu mâna.
-Nu, hai în mașină. Jeeranai a ocupat locul șoferului, iar însoțitorul său s-a apropiat și s-a așezat pe scaunul pasagerului. O pereche de ochi frumoși îl priveau pe Joke cu îngrijorare. Dar înainte să poată întreba mai multe, telefonul lui a început să sune.
Sitangsu și-a luat telefonul mobil și a aruncat o privire spre ecranul care afișa un apel primit de la mama lui.
-Bună, mamă. Examenele s-au terminat și am predat raportul. Ies la cină, cu un prieten. După aceea, a aruncat o privire către persoana de lângă el, sperând că Jeeranai va înțelege că erau doar prieteni în ochii celorlalți.
-Nu, nu este Kot sau Pat. Este un alt prieten apropiat. Chiar dacă această persoană nu prea arăta ca un prieten apropiat obișnuit.
-Mă întorc mâine dimineață. Lasă-mă să-mi rezerv un zbor. Vocea de la celălalt capăt al firului a continuat cu întrebări, până când Sitangsu a intervenit.
-Stai, mama! Oprește-te! O pereche de ochi frumoși se îndreptară din nou spre persoana care conducea mașina. Jeeranai a rămas concentrat pe drum, iar Sitangsu nu era sigur dacă se gândise mult la faptul că erau pur și simplu prieteni când l-a prezentat ca atare.
Dar... acest prieten este special, spre deosebire de orice alt prieten.
-Mamă, ai vrea să vorbești cu Joke? Prietenul cu care o să iau cina? De data aceasta, șoferul s-a întors brusc și s-a uitat uimit la el. Sitangsu a activat difuzorul și a adus telefonul mai aproape de bărbatul de la volan.
-Bună ziua, doamnă. Jeeranai era oarecum perplex, așa că a început cu un simplu salut.
-Numele tău este Joke sau Jo?
-Joke.
-Deci, ce vor mânca Joke și Zo?
-Mâncare vietnameză.
-Oh, grozav, poate Zo să mănânce asta?
-Pot mamă, Joke mă scoate la restaurant vietnamez. Spuse Sitangsu zâmbind.
-Oh... Joke, este foarte bună! Dar Zo nu a mâncat asta niciodată până acum.
-Atunci poate să încerce. A explicat în grabă fiul, temându-se de reacția puternică a mamei sale. Un râs vesel răsună de la celălalt capăt al firului.
-De aceea am spus că Joke este grozav. Joke poate cere ce vrea din Krabi. Eu voi pregătii, iar Zo îți va aduce când începe semestrul.
Jeeranai a vrut să-și exprime dorința de a se căsători cu cineva din Krabi, dar se temea că mama lui nu va înțelege. Era mai bine să aștepte până se vor întâlni ca să îl poată cere imediat pe Sitangsu în căsătorie.
-Nu vreau nimic acum, mamă. El a subliniat cuvântul „acum” și a înmuiat cuvântul „mamă”.
-Când vrei ceva, anunță-mă. Nu te mai deranjez. Mănâncă bine și nu uita să trimiți detaliile zborului. A continuat ea adresându-i-se fiului său.
-Știu deja. A răspuns fiul înainte de a închide dar a ezitat totuși să trimită un mesaj cu detaliile zborului pentru a doua zi. Da, mâine Zo avea să se întoarcă acasă, iar la Bangkok revenea la începutul trimestrului școlar. Nu era foarte mult, dar pentru cineva ca Jeeranai era dureros de mult.
-Mâine... te duc la aeroport. Spuse el, încercând să afișeze cea mai bună expresie posibilă, în ciuda dezamăgirii sale. Sitangsu s-a întors și a zâmbit.
-Mulțumesc. Dar chiar nu vrei nimic de la Krabi, nu-i așa? Banh Trang este delicioasă.
-Ar trebui să promovezi specialitățile Krabi, nu prăjitura Trang. O persoană din Krabi care tocmai prezentase specialitățile provinciei Trang a zâmbit strălucitor.
-Prăjitura de acolo este delicioasă, dar aici este... Jeeranai bătu ușor fruntea albă a însoțitorului său.
Această persoană se enervează atât de ușor, apoi râde și vorbește cu o față atât de drăguță. Cum să-l lase să se întoarcă în Krabi?
-Joke, de ce îți sunt mâinile atât de fierbinți? Când mâna lui i-a atins fruntea, Sitangsu a simțit că temperatura lui nu era deloc normală. Atinse din nou mâna lui Joke, făcând ochii mari.
-Mâinile tale sunt atât de fierbinți!
Jeeranai a ezitat, apoi și-a tras mâna departe de mâna albă a lui Zo, în timp ce a intrat în parcare și a găsit un loc unde să parcheze rapid.
-Joke, ești rău? Hai să mergem acasă!
-Nu este așa, sunt bine. O să iau cina cu tine pentru ultima oară înainte să te întorci la Krabi. Cine ar fi destul de prost să plece acum... Mâncăm mai întâi și apoi ne întoarcem.
-Dar ești atât de fierbinte!
-Sunt bine.
-Huh?
-Bine, e în regulă. Pentru că nu te simți bine în căldura asta, hai să mergem să vedem ce luăm de mâncare! Apoi bărbatul înalt a deschis repede ușa și a coborât din mașină. Dar de îndată ce s-a ridicat, a simțit că pământul s-a cutremurat brusc și a întins mâna să apuce ușa mașinii pentru sprijin. Amețeala bruscă i-a încețoșat privirea și nu putea decât să bâjbâie prin aer. După câteva momente s-a prăbușit.
-Joke! Vocea lui Sitangsu a răsunat în toată parcarea, dar Jeeranai abia dacă a auzit-o.
Saljal,cea de-a cincea noră a familiei Tangkanchanaphan, se uita la emisiunea TV de după-amiază în biroul soțului ei. Avea o întâlnire cu soțul ei seara, dar din moment ce și-a terminat treaba devreme, a așteptat. Viața unei femei cu copii mari devenise mai liberă și nu avea prea multe lucruri în legătură cu care să-și facă griji, cu excepția... când un număr ciudat i-a apărut pe ecranul de la telefon. Chinezoaica plinuță s-a uitat la număr și a decis să răspundă la apel.
-Bună ziua! Mama lui Joke? Degetele ei dolofane, împodobite cu inele mari cu diamante, au întins mâna pentru a opri redarea emisiunii tv.
-Da, eu sunt.
-Numele meu este Zo, sunt prietenul lui Joke. El nu se simte bine acum, are febră mare și...
-Unde eşti acum?
-La apartamentul lui Joke.
-Voi fi imediat acolo! Femeia s-a ridicat repede de pe canapea și i-a spus soțului ei, care lucra, să-și sune cumnatul, pentru că avea nevoie urgent de un medic.
Trebuia să se grăbească la apartamentul fiului ei mijlociu. Din fericire, al șaptelea frate al soțului ei este medic. Saijai stătea cu brațele încrucișate în tăcere, cu inima cât o furnică, anxioasă și neliniștită. Când Soi Jek, al șaptelea unchi al lui Jeeranai, și-a scos stetoscopul din urechi, tăcerea îndelungată a fost întreruptă.
-Ce se întâmplă, Soi Jek? Ar trebui să-l ducem la spital? Pracha, fiul cel mic al familiei Tang Kanchanaphan și singurul care nu s-a implicat în afaceri, ci a ales medicina, s-a întors să se uite la cumnata lui.
-Nu este necesar. Are doar febră. Nu s-a odihnit suficient. Uită-te la cearcănele de sub ochi. Apoi unchiul și-a mângâiat cu afecțiune și drag nepotul bolnav.
-Atunci să-l ducem la casa principală, cineva va avea grijă de el. Saijai era pe cale să sune, pentru a cere pe cineva să o ajute să-și aducă fiul înapoi la casa familiei lor, dar apoi a părut să-și amintească ceva și s-a oprit.
„ Ama nu se simte bine, să-l vadă pe Joke bolnav, asta o va face și mai îngrijorată...”
-Este în regulă să-l lași pe Joke aici. Voi avea eu grijă de el. Vocea celei de-a patra persoane care stătea în colțul camerei, îi făcu pe Saijai și pe Pracha să se întoarcă și să se uite. Acest prieten al lui Joke, pe care ei nu l-au mai întâlnit până atunci, părea să fie destul de apropiat.
-Ești prieten cu Joke? Întrebă Pracha.
-Da, suntem colegi de clasă.
- Sunteți în același
departament?
-Nu, dar eu aveam programare să depun un raport astăzi. Apoi am mers să mâncăm împreună mâncare vietnameză, dar Joke... Joke a leșinat, așa că l-am adus acasă. A explicat Sitangsu, deoarece el a fost cel care l-a ajutat pe Jeeranai să se întoarcă în mașină și l-a condus în siguranță acasă.
-Mâncare vietnameză? Saijai și Pracha au schimbat priviri dezinvolte înainte de a se întoarce către prietenul lui Jeeranai.
-De cât timp îl știi pe Joke? A întrebat unchiul din nou.
- Ne cunoaștem de un an, dar abia de curând am început să ieșim. Recent am devenit prieteni...
Saijai a aruncat o privire la prietenul fiului, apoi s-a întors către fratele mai mic al soțului ei.
-Lasă-l pe Soi Jek să aibă grijă de el, vino cu mine un pic.
Sitangsu o urmă pe femeia dolofană cu pielea alb-aurie și coc impunător. Judecând după ținuta și accesoriile ei, era evident că mama lui Jeeranai se îndrepta către un eveniment dacă nu era apelul său telefonic. Cu toate acestea, persoana bine îmbrăcată, care părea să participe la o petrecere, a mers direct în bucătărie. A deschis un dulap, apoi altul, ținând în mână o tigaie, o oală, terci instant și ouă. Ustensilele nu prea se potriveau cu rochia ei strălucitoare.
-Ce ai de gând să faci pentru Joke? Lasă-mă să mă ocup de asta pentru tine, altfel rochia s-ar putea murdării. S-a oferit Sitangsu amabil. Femeia de vârstă mijlocie îi aruncă o privire înainte de a încuviința din cap și de a se lăsa deoparte.
-Ai menționat mai devreme că aveai de gând să mănânci mâncare vietnameză cu Joke?
-Da. Am promis că ne vom depune rapoartele astăzi, iar apoi urma să mâncăm împreună.
-Ce restaurant este?
-Este lângă universitate, un restaurant mic, dar toate preparatele sunt delicioase. Probabil din cauza lui Joke. Dacă ar fi să merg singur, s-ar putea să nu știu ce să comand.
-Deci, acesta este restaurantul ales de Joke?
-Da. Sitangsu a zâmbit, apoi s-a întors să rupă un pachet de terci gata făcut, l-a turnat într-un vas curat cu apă și l-a așezat pe plita încinsă. Ochii lui cercetau ustensilele de bucătărie. Tânărul din fața lui Saijai, părea nu numai că a mai fost aici, dar a și folosit această bucătărie.
- Și am mers să mâncăm împreună mâncare vietnameză, nu facem asta mereu.
-Pot să te întreb ceva? Cum de Joke și Zo sunt atât de apropiați?
Sitangsu a făcut o pauză, dar nu a îndrăznit să se uite la Saijai. S-a gândit puțin, apoi a răspuns.
- Pentru că mă gândeam să flirtez cu fosta iubită a lui Joke. Voiam ca Joke să mă ajute, să mă învețe. Acest motiv poate părea ciudat, dar interesant, a recunoscut Saijai dând din cap.
-Deci, flirtul tău a avut succes? Un mic râs a venit din partea individului, urmat de o ușoară clătinare din cap.
-Nu mă pricep prea bine să înțeleg astfel de emoții. Odată ce am înțeles, nu m-am mai gândit să flirtez cu fosta iubită a lui Joke. Dar la vremea aceea, eram aproape de Joke.
-Îți place să bei ceai de mușețel? O întrebare nepotrivită după cele anterioare l-a făcut pe Sitangsu să se fâstâcească.
-Da, mulțumesc, mătușă. Joke îmi aducea ceai de mușețel făcut de tine.
Saijai și-a ridicat mâna și și-a atins pieptul. Această persoană era acea ,, prietenă” pentru care făcuse ceai.
,, E băiat? Prietenul acela al lui Joke este un tip! „ Femeii nu-i venea să creadă!
-Mătușă, este ceva în neregulă? E puțin spațiu în bucătărie. Vrei să ieși și să te așezi pe canapea? Mă descurc eu aici.
Pierdută în gândurile ei, Saijai și-a fluturat mâna și apoi s-a așezat pe un scaun la bar.
Doare, dar vrea și ea să știe puțin mai mult. Ce calități are acest bărbat care îl face pe fiul ei atât de fascinat de el.
-Care e numele tău?
-Zo.
- Ești din Bangkok?
- Nu, sunt din Krabi.
-La ce departament studiezi?
-Relații internaționale.
-O, vei fi ambasador după ce vei termina școala? Sitangsu a privit-o în stilul său duios, care topea inimi, apoi a zâmbit slab și a răspuns.
-Este visul meu. Dar am o persoană importantă aici. Nu vreau să merg nicăieri.
-Persoană importantă? Adică un iubit?
- Hm, mă refeream la părinți, rude și un prieten important. Sitangsu a răspuns, dar Saijai nu a fost mulțumită de răspuns și a continuat să întrebe.
- Este prietenul tău atât de important?
-Da, foarte important. O persoană importantă îți dorești să fie întotdeauna prin preajmă indiferent de sacrificiu.
-Dar Zo, în comparație cu părinții tăi? Sitangsu își înclină uşor capul.
-Nu se poate compara, pentru că este diferit.
- Și dacă ar trebui să alegi?
-Pentru părinți, este un fel de iubire, pentru prieteni, este un alt fel de iubire. Nu poți alege pe nimeni și nimeni nu poate înlocui pe nimeni.
-Părinții tăi sunt de acord?
-Cred că părinții mei vor înțelege și cred că el va veni cu mine.
Pe chipul blând al lui Sitangsu era o hotărâre și o determinare care nu putea fi schimbată. El a răspuns cu o sinceritate debordantă. Datorită acestei propoziții, Saijai a înțeles de ce fiul ei era atât de serios în privința lui Zo. Onestitate, puritate, sinceritate, erau cuvintele care îl caracterizau pe tânăr. Desigur, există milioane de alți oameni în lume cu aceste calități, dar persoana care stătea în fața ei i-a transmis un sentiment diferit. Atmosfera din jur era caldă și confortabilă, afectată doar de un singur lucru: el este băiat.
„Ce va crede Ama? Și băieții, vor înțelege? Nu contează, hai să vorbim despre asta mai târziu.” S-a gândit femeia apoi a continuat.
-Zo... când ai terminat, hai să mergem în dormitor.
-Da.
Saijai a coborît de pe scaunul barului, pe cale să părăsească bucătăria, dar ceva a determinat-o să se uite atent la bărbatul care scotea terci în castron.
„Uite, uită-te la devotamentul acela! Începe să atingă inima mamei.” S-a gândit femeia din nou.
-Zo. Proprietarul numelui a ridicat privirea.
-Știi de ce te-a dus Joke să mănânci mâncare vietnameză?
-Nu, poate pentru că lui Joke îi place?
-Atunci, întreabă-l pe Joke. Și de acum înainte, spune-mi „Mamă”! De asemenea, mama este fericită că cuiva îi place să bea ceaiul de mușețel al mamei. Sitangsu a devenit confuz la cuvintele lui Saijai, dar fără să aștepte răspunsul lui, ea s-a întors și a plecat în dormitorul lui Jeeranai.
,,Acei ochi puri. Cu siguranță este o persoană bună...”
Saijai și Soi Jek l-au așteptat să vină în cameră, apoi și-au strâns hainele și obiectele și au plecat liniștiți acasă. În apartamentul luxos al bolnavului, a rămas doar Zo și silueta zveltă, încă inconștientă de pe pat.
Soi Jek a spus: „Lasă-l pe Joke să se odihnească. Amintește-i să bea multă apă și să ia toate medicamentele. Se va recupera în curând.”
Sitangsu s-a așezat încet pe podea lângă pat, temându-se să nu-l trezească pe tipul care avea nevoie de odihnă. A întins mâna și a atins ușor fruntea bărbatului. A observat că corpul îi era încă fierbinte, buzele uscate, dar afișa totuși o frumoasă aură masculină.
,,Frumos... și frumos și bun și mereu dispus...” Mâna lui albă a trecut peste obrazul încă cald. Jeeranai nu este o fată, cu piele obrajilor netedă și o structură facială moale. Este un bărbat frumos, cu trăsături bine definite. Sunt mulți oameni în lume la fel de chipeși, dar nimeni nu i-a captivat atenția lui Sitangsu atât de mult timp. Tânărul s-a aplecat încet înainte. Știa riscul de a face și el febră, știa că cealaltă persoană era încă bolnavă și inconștientă, dar voia să... Buzele lui moi atinseră ușor fruntea febrilă a lui Jeeranai. Înainte de a se îndepărta, un sărut blând a aterizat și pe vârful nasului bolnavului, atingând ușor buzele uscate ale acestuia. A urmat o rugăciune pentru ca pacientul să-și revină repede.
-Fă-te bine curând, Joke. A rostit Zo zâmbind ușor.
Flashback :
,,Joke!”
Jeeranai s-a încruntat, vrând să răspundă...
,,De ce strigi?”
,,Joke, încearcă să te urci în mașină. Te duc acasă.” Această persoană continuă să facă ceva ce nu știe. Nu va mânca mâncare vietnameză? De ce să te întorci?
,,Dă-mi cheile de la mașină. Unde sunt cheile de la mașină? În buzunar?”
,, La naiba, nu căuta așa, sau vei găsi altceva care nu este o cheie.”
,,Care este numărul părinților tăi? Joke, deschide ochii și spune-mi mai întâi...Joke, te rog!”
,, Hm... poți suna pe oricine.”
,,Joke, ți-e frig? Ești bine?”
,,Este frig. Pornește aerul condiționat pentru a te asigura că nu răcești.”
,,Mănâncă, Hai să luăm medicamente.”
,,Nu mi-e foame. Nu vreau sa mănânc nimic.”
,,Fă-te bine curând, Joke.”
„Spune-o din nou, vocea ta este atât de caldă.”
„Voi dormi aici, strigă-mă când vrei.”
„Unde dormi? Este confortabil să dormi acolo?”
,, Mulțumesc că m-ai luat.” ,,Pleci? Nu poți pleca!”
,, Ne vedem la începutul semestrului.”
„ Dar vreau să te văd în fiecare zi. Nu vreau să aștept până la începutul semestrului.”
Sfârșitul flashback-ului.
Cu ochii strâns închiși, sprâncenele încă încruntate, Jeeranai, și-a recăpătat cunoștința. A fost deranjat de lumina din camera lui. Nedumerit, a deschis ochii, privind în jur. Scena asta era camera lui? Jeeranai voia să-și atingă capul care îi pulsa.
-Ești treaz? O voce a răsunat, făcându-l pe Jeeranai să-și deschidă ochii mai mult și să se întoarcă pentru a privi sursa vocii. Proprietarul era nimeni altul decât Sitangsu. O siluetă înaltă, într-un tricou și pantaloni scurți până la genunchi, a intrat în cameră cu o tavă cu mâncare aburindă.
-Voiam să te trezesc să mâncăm împreună. A spus Sitangsu, așezând tava cu mâncare pe noptieră. Jeeranai a crezut că acesta este un vis, dar a fost ridicat și rezemat de tăblia patului. O mâna albă s-a așezat cu blândețe pe curba gâtului lui, lăsându-l uluit pe Jeeranai.
-Febra a scăzut, dar tot trebuie să iei toate medicamentele. Soi Jek le-a comandat pentru tine.
- Soi Jek? Tânărul a repetat, nu pentru că nu știa cine este Soi Jek, ci pentru că se întreba de ce l-a menționat Sitangsu pe unchiul său.
-Nu-ți amintești nimic? Ah, mănâncă puțin mai întâi. Lingura cu terci de orez i-a fost adusă aproape de gură, însoțită de o întrebare care l-a făcut pe Jeeranai să clipească.
- Să îmi amintesc ce? Îmi amintesc doar că plănuiam să mâncăm împreună mâncare vietnameză. Și apoi... asta-i tot. Ce s-a întâmplat după aceea?
Sitangsu observă expresia gânditoare de pe chipul pacientului și îi explică calm.
-Voiam să mâncăm mâncare vietnameză, dar tu nu te-ai simțit bine și te-ai prăbușit în parcare. Deci, am luat cheile și te-am adus aici. Îmi pare rău că ți-am condus mașina fără acordul tău. Văzând că Jeeranai mâncase ascultător puțin terci, Sitangsu i-a mai întins o lingură și a continuat:
-Te-am tot strigat, dar nu te-ai trezit, așa că a trebuit să folosesc telefonul să sun acasă, ți-am sunat mama. Ea a venit. Ultima parte l-a făcut pe Jeeranai să se înece cu terciul, făcându-l să tușească violent.
-Ce ai spus?
-Ți-am sunat mama. Ea a venit cu Soi Jek, care este medic. Azi dimineață, mama a venit din nou, dar tu nu erai treaz, așa că a lăsat terciul aici.
- Azi dimineață? Jeeranai a făcut ochii mari.
-Da. Sitangsu a dat din cap, verificând rapid ceasul de pe noptieră care nu afișa numai ora, ci și ziua, data și luna.
- Azi este marți...Hei! Marți? Nu ar trebui să mergi la Krabi azi? Chipul lui frumos, dar palid, s-a întors surprins când a întrebat asta. Sitangsu a zâmbit ușor și a luat lingura de terci pentru a sufla.
-Cum aș putea să plec? Ești atât de bolnav. Nu eram sigur. Îi voi spune tatălui meu că mă voi întoarce mai târziu. Îmi voi cumpăra un bilet nou când vei fi mai bine. Hai să mai mâncăm puțin.
Jeeranai s-a simțit brusc atins de cuvintele tânărului din fața lui. Preocuparea lui Sitangsu, îl făcea fericit, faptul că își amânase întoarcerea în orașul natal, însemna mult pentru el.
-Bea-ți supa ca să te faci bine. Când privirile lor s-au întâlnit, inima lui Sitangsu a tresărit. Și-a dorit să se întoarcă acasă pentru a-și vedea familia, dar în inima lui... trebuie să fi simțit aceeași pasiune pe care o simțea Jeeranai pentru el, de obicei.
-Tu ai mâncat? A întrebat Jeeranai.
-Am mâncat! Când mama a venit în vizită, a făcut terci și mâncare.
-Mama l-a făcut?
-Păi da. I-am mulțumit că, din când în când, îmi face ceai de mușețel. Jeeranai a clipit.
-Ce a spus mama?
-Nimic. Mama a spus doar că voia să cunoască persoana căreia îi place să bea ceai de mușețel ocazional.
„La naiba, ce poate fi mai mult? Mama mea a trecut deja testul de aptitudini generale!” S-a gândit ușor amuzat Jeeranai.
-Ești sătul? Mai mănâncă puțin și apoi ia-ți medicamentele. Și dormi mai mult. Soi Jek a spus că nu ai dormit suficient. Nu ar fi trebuit să te îndemn să ieșim să mâncăm. Ochii frumoși ai lui Sitangsu s-au uitat la fața palidă a lui Jeeranai.
-Eu am vrut să mâncăm împreună.
-Atunci așteaptă să mă întorc și vom merge împreună.
-Nu vreau să aștept! Ochii lui negrii, încă înlăcrimați de la febră, dezvăluiau emoțiile copleșitoare care se conturau în mintea lui.
-Nu a mai rămas mult timp pentru noi. Sfârșitul primului semestru? Cât de curând intrăm în al doilea semestru și dacă... dacă se termină al doilea semestru și nu te pot face să stai cu mine, ce voi face? Expresia de pe chipul lui slăbit de febră l-a făcut pe Sitangsu să se simtă anxios. Nu-l mai văzuse niciodată pe Jeeranai așa, cu ochii lui negri adânci plini de îngrijorare.
-De ce ți-e frică, Joke?
-Tocmai am avut un vis. Am visat că te-am dus la aeroport, iar apoi ai plecat. Când ne-am reîntâlnit, începuse semestrul. M-am trezit. A fost doar un vis, dar nu vreau să visez așa. Deci, nu vreau să te văd... lasă-mă...
O mână albă, blândă, a atins ușor obrazul febril și palid al lui Joke. În același timp, o mână fierbinte și aspră a vrut să-l îndepărteze, dar Zo și-a îngropat adânc fața în ea.
-Nu plec nicăieri. Mă duc acasă, dar mă voi întoarce.
-Știu, știu, dar nu vreau să...
-Dar mă întorc, ia-ți medicamentul ca să te faci bine.
-Dacă îmi revin, vei pleca? Persoana bolnavă a început să semene cu un copil mic.
-Trebuie să merg acasă oricum. Dacă ești bine, mă duc acasă fără să-mi fac griji. Apoi, când termini școala, poți să vii la mine acasă să mă vizitezi. Ultima propoziție l-a făcut confuz pe Jeeranai.
-Să merg la tine? În Krabi?
-Da, de la început, plănuiam să te invit odată. Dar nu mi-am dus niciodată prietenii acasă, așa că mi-e teamă că părinții mei vor fi șocați. De data asta, îi voi informa eu mai întâi, apoi te prezint ca prietenul meu. Te rog să nu fii supărat pe mine, bine?
Frica, anxietatea, îndoiala cu privire la sentimentele băiatului frumos din fața lui s-au risipit ca prin minune. Era adevărat că Sitangsu refuza să dezvăluie adevărata lor relație familiei lui, dar fiecare acțiune a sa, arăta că Jeeranai era special pentru el. O mână mare a tras corpul zvelt al lui Sitangsu mai aproape, ținându-l strâns la piept. Tânărul a tresărit și a încremenit pentru o clipă, dar s-a relaxat repede. Din moment ce a jurat că va învăța de la acest om, ce este dragostea, era pregătit să înțeleagă acțiunile profunde și pline de emoții ascunse ale lui Jeeranai.
-Așteaptă. A rostit el ușor sufocat.
-Mulțumesc, Zo.
-Pentru ce îmi mulțumești?
-Îți mulțumesc că m-ai acceptat.
Sitangsu și-a sprijinit fața pe umerii puternici ai bolnavului. Corpul înalt era încă cald, făcându-l să realizeze că până și oamenii puternici precum Jeeranai, puteau fi vulnerabili. Când intenționezi să înțelegi și să iubești pe cineva, trebuie să te obișnuiești și cu vulnerabilitățile lui.
-Rămâi cu mine, Zo!
O mână albă și blândă i-a mângâiat ușor spatele lat.
-Bine.
Suna ca o promisiune, promisiunea de a fi împreună mereu...
Capitolul 15
Jeeranai stătea singur pe balconul apartamentului, privind fix o clădire în depărtare, un loc unde odinioară cineva stătea cu el pentru a admira priveliștea. Dar astăzi, acea persoană nu mai era acolo. Zo plecase, înapoi în Krabi. Chiar dacă promisese că vor rămâne împreună, Zo trebuia să se întoarcă acasă. Părinții lui îl așteptau acolo.
-Dacă ai chef să dansezi, nu te voi opri. Jeeranai s-a uitat la persoana rezemată de ușa balconului cu ochii mijiți și i-a oferit un zâmbet forțat.
-Dacă dansez sau nu, e treaba mea. De când Sitangsu se întorsese în Krabi, mama lui Jeeranai trimitea în fiecare zi o persoană diferită, să-l supravegheze. Era ca o gardă rotativă, iar astăzi era rândul lui Jeng. Și bineînțeles, tipul ăsta nu lăsa lucrurile să decurgă normal! Și-a adus ,,soția” și odată ajunși, s-au dus direct în bucătărie. După ce au terminat discuția din bucătărie, au ieșit să-l deranjeze.
-A! Deci, încă dansezi? Bine, dansează azi, mâine P’Zo va veni la înmormântare!
-La naiba, Jeng! Ești atât de enervant. Cu cât Jeeranai se simțea mai inconfortabil, cu atât părea că Dumnezeu se bucura mult să-l tachineze.
Trimiterea acestui tip să-l supravegheze, cu siguranță nu era o alegere potrivită. Jeng a zâmbit, apoi a ridicat din umeri și i-a întins telefonul. Cineva era pe apel video.
-Zo! A strigat Jeeranai și a apucat telefonul cu nerăbdare. Sitangsu a zâmbit ca de obicei și apoi a vorbit.
-Dansezi? Chiulești de la școală? Chiulești de la școală când semestrul nici măcar nu s-a terminat? Ce altceva mai faci?
-Nimic special, tu ce faci? Ai timp liber?
-Ă, părinții și rudele mele mă ajută cu împachetatul. Cam asta e tot. Telefonul mobil i-a fost înmânat unui tânăr cunoscut. Jeeranai l-a recunoscut imediat pe tovarășul care i se alăturase în călătoria spre Chiang Khan ultima dată.
-Bună, P’Joke. Ce mai faci? Te-ai căsătorit? El a făcut un semn cu mâna într-un salut , însoțit de o întrebare la care Jeeranai voia cu disperare să răspundă. Persoana cu care mă voi căsătorii este vărul tău.
-Hei, ce întrebare e asta? Joke nu a terminat încă școala. Persoana de la telefon, a răspuns printre râsete. Se părea că nu a înțeles pe deplin întrebarea vicleană a vărului său.
-Lasă-mă să-ți o arăt pe mama, Joke. Uite-o pe mama. Apoi, telefonul a fost dat unei femei de vârsta a doua, care zâmbea și îi făcea cu mâna. Zâmbetul semăna exact cu cel al lui Sitangsu. Expresia lui Jeeranai s-a schimbat brusc, când pe ecran a apărut soacra sa. A reușit totuși să ridice o mână în semn de respect în timp ce ținea telefonul.
-E Joke? O, tigrule, ești mult mai frumos decât în fotografii.
-Mulțumesc. Laudele soacrei sale l-au lăsat pe Jeeranai fără cuvinte.
-Acesta este tipul despre care Zo a menționat, cel cu care a fost la Chiang Khan? Vocea unui bărbat a răsunat în telefon. Îi era necunoscută lui Jeeranai și l-a făcut să-și încrunte sprâncenele.
-Da, tată. Sprâncenele lui încruntate s-au relaxat rapid. Expresia serioasă a devenit calmă. Cea de adineauri era vocea socrului său.
-Sincer, aș prefera să întâlnesc oamenii în realitate. De data aceasta, vocea a devenit puțin mai puternică. Jeeranai nu a înțeles. Bărbatul era mult mai frumos decât el. Când i-a văzut fotografiile, a înțeles cât de arătos era, iar acum la telefon părea și mai chipeș. Cuvintele soacrei sale l-au făcut să respire puțin mai ușor. Telefonul i-a fost înapoiat lui Sitangsu.
-Mama spune mereu că Joke e chipeș. Dacă alții îl lăudau, avea tendința să-i blesteme, dar aceasta era soacra lui, nu o putea blestema, în schimb s-a trezit râzând necontrolat.
-Și mama ta este frumoasă. Acum înțelegea de ce Sitangsu are o față atât de fermecătoare, la fel ca ea.
-Nu ai voie să flirtrezi. Tata ar putea deveni gelos. A spus tânărul cu fața zâmbitoare, urcând scările spre etajul superior al casei. De când Sitangsu se întorsese acasă, cei doi vorbiseră la telefon aproape zilnic și adesea cu nostalgie prin apeluri video. Tânărul plecat împărtășea frecvent detalii despre familia, adresa și orașul său natal cu cealaltă persoană. Acum, a adus pe cineva din Bangkok în propriul său dormitor. De la acea fereastră, se putea vedea soarele pe cale să apună la orizont în Krabi. A jurat că atenția lui, din momentul în care se uitase în camera lui Zo prin telefon, era concentrată pe peisajul frumos de afară, nu pe patul cu ursulețul mare de pluș.,,Ăla e patul în care doarme Zo în fiecare zi? Și doarme cu ursulețul în fiecare noapte? Aș vrea să fiu eu ursulețul.”
-Joke... mâine mă întorc la Bangkok. O voce din Krabi, l-a trezit din visare.
-Sigur, trimite-mi detaliile zborului. Vin să te iau. A, ai cursuri la facultate mâine?Jeeranai a întrebat despre program, conștient că a doua zi era începutul semestrului, dar nesigur dacă Sitangsu avea cursuri în prima zi.
-Eu am, dar Kot și Pat nu. Probabil voi amâna cadourile pentru ei și le voi da mai târziu.
- Și eu?
-Și tu ai! Banh Trang! Sitangsu a zâmbit larg, dar Jeeranai s-a bosumflat. Banh trang este o specialitate din altă provincie, nu din Krabi.
-Când voi vizita Krabi mai târziu, voi explora eu însămi specialitățile de acolo!
-Bine. Oricum le-am spus părinților mei că după ce absolv, te voi invita la noi acasă.
- Ce au spus părinții tăi? A întrebat Jeeranai, cu inima bătându-i puternic de nerăbdare.
-Sunt de acord. Așteaptă cu nerăbdare să te aibă prin preajmă. Simpla menționare a acestui lucru i-a luat o greutate imensă din piept, nu era nimic mai încântător decât ca oamenii importanți ai iubitului său să îl aprecieze și ei. Au continuat să vorbească până când un zgomot puternic a întrerupt conversația telefonică. Sitangsu a dispărut pentru scurt timp înainte de a reapărea pe ecran.
-Cei doi unchi ai mei au trecut pe la mine. Lasă-mă să cobor să-i salut.
-Sigur, poți să mergi. Un zâmbet larg a apărut pe ecran înainte ca apelul să fie întrerupt. Jeeranai era pe punctul de a pune telefonul jos, dar a un mesaj text și-a făcut apariția, aducându-i un zâmbet încântat pe față.
-Ne vedem mâine, Joke.
-Ne vedem mâine. Aeroportul Don Mueang, Terminalul Intern. Zborul era dimineața devreme, oameni mulți, inclusiv Jeeranai, așteptau de destul de mult timp. În sfârșit, a venit anunțul, zborul din Krabi ajunsese în siguranță la Bangkok. După ce așteptarea a părut o veșnicie, a apărut o siluetă înaltă, îmbrăcată într-o cămașă albă și pantaloni în stil occidental, trăgând o valiză cu mâna stângă și ținând o cutie în dreapta. Un rucsac mare îi împovăra spatele. Când Sitangsu l-a văzut pe Jeeranai, chipul i s-a luminat și un zâmbet strălucitor și-a făcut apariția pe fața lui frumoasă.
-De ce cari atât de multe bagaje? Chiar în timp ce fața i se încrunta mormăind, mâna lui mare s-a întins să ia cutia.
-Sunt cadouri. A explicat Sitangsu, zâmbind, apoi și-a căutat telefonul și l-a pornit. În clipa în care semnalul a venit, s-a auzit un apel. Dându-i rucsacul lui Jeeranai, Sitangsu a răspuns la telefon.
-Bună, mamă. Tocmai am ajuns și deja l-am întâlnit pe Joke. Jeeranai nu a putut înțelege cealaltă parte a conversației din cauza gălăgiei din aeroport, dar a observat că persoana de lângă el scotocea printr-o geantă.
-Oh, nu e aici! O pereche de ochi frumoși s-au mărit de uimire, făcându-l pe Jeeranai să întrebe cu neliniște în glas.
-Ce? Ce s-a întâmplat ? Chiar dacă încă vorbea la telefon, Sitangsu s-a întors panicat.
-Cheia camerei! Am uitat-o acasă, în Krabi!
-Cheia camerei tale?
-Da! Atât cardul, cât și cheia. Ce ar trebui să fac acum?
-E în regulă, am...A intervenit Jeeranai repede, fără să stea pe gânduri. Luase în secret un set de chei când fusese prima dată acasă la Sitangsu.
-Exact! Ai un card! Sitangsu părea să întrezărească o soluție. Totuși, această speranță s-a spulberat rapid.
-Dar ai doar cardul, fără cheia camerei, nu poți intra. Jeeranai mințea rar, dar acum era obligat să o facă. Cheia camerei lui Sitangsu zăcea într-un sertar de la biroul său.
-A, ce facem acum? Persoana care își lăsase cheile acasă ridică privirea, ultima sa propoziție părea îndreptată atât către el însuși, către mama sa de la celălalt capăt al firului, precum și către persoana care stătea lângă el.
-Poți dormi în camera mea. A sugerat Jeeranai cu generozitate.
-Să dorm în camera ta?
-Da, și apoi să rogi un membru al familiei să-ți trimită cheia. Nu ar trebui să fie dificil.
-Dar asta nu ar fi un deranj pentru tine?
-Care este deranjul? Lasă-mă să vorbesc cu mama ta. Sitangsu i-a întins nonșalant telefonul mobil lui Jeeranai. Acesta și-a dres glasul încet, ajustându-și tonul pentru a suna de încredere, ca al unui om pe care părinții lui Sitangsu se puteau baza să aibă grijă de fiul lor.
-Bună ziua, sunt Joke.
-Da, Joke.
-L-am sfătuit pe Zo să nu-și facă griji.
-Lasă că aranjez ca cineva să vină la Bangkok. Trebuie doar să aștepte puțin și îi vor aduce cheia.
,,Ah, soacra nu i-a acordat nicio șansă acestui ginere!”
-Nu e nevoie, nu e nevoie! Lăsa-ți l pe Zo să stea cu mine, apoi puteți trimite cheia prin poștă. A rostit Jeeranai profitând de ocazie înainte ca altcineva să poată interveni.
-Ești sigur, Joke?
-E în regulă, camera mea e spațioasă și locuiesc singur. Nu vă face-ți griji, trimite-ți cheia prin poștă la adresa mea.
-Atunci voi aranja ca cineva să trimită cheile prin livrare expresă.Cealaltă persoană părea dornică să ajute, dar Jeeranai nu avea nevoie de ajutor. Apelul s-a încheiat, iar el i-a dat telefonul înapoi lui Sitangsu, care încă părea puțin consternat că uitase ceva atât de crucial. A tresărit puțin, probabil din cauza mustrării ușoare pe care o primise înainte de a închide. Jeeranai, cu o voce moale, a întrebat:
-Ai avut o perioadă grea?
-Nu, de ce? Am spus ceva rău? Dar nu știu când va sosi cheia. Ar trebui să încerc să-l întreb pe domnul Phat dacă are o cheie de rezervă? A reflectat Sitangsu cu voce tare.
-Proprietarul! Dacă aș fi proprietarul, aș păstra cu siguranță o cheie de rezervă.
-Asta este o treabă vicleană. L-a tachinat Jeeranai ușor amuzat.
-Nu, domnul Phat este o persoană bună. A negat Sitangsu în grabă, cu un ton hotărât. Joke s-a uitat jucăuș la el, apoi a făcut un gest spre propria față frumoasă și s-a autoproclamat.
-Da! Și eu sunt o persoană bună. Așa că poți sta în camera mea până când ajunge cheia. Găsise o oportunitate de care să profite. În cele din urmă, Sitangsu nu l-a putut contrazice. Observând expresia ușor plictisită a lui Sitangsu, Jeeranai nu s-a putut abține să nu zâmbească. Prima zi a noului semestru părea promițătoare, o compensație, poate, pentru așteptarea din ultimii doi ani.
-Joke, de ce râzi? Oamenii sunt supărați pentru că au uitat ceva important, dar tu ești atât de vesel? Persoana care uitase cheia s-a bosumflat, faptul că a fost certat de mama lui era suficient, iar Jeeranai a râs din nou. În mod normal, nu râdea prea mult, dar în situații ca acestea, râsul era inevitabil.
-Hai să mergem, ca să nu rămânem blocați din nou în trafic. Cele două siluete înalte, au ieșit din terminalul de pasageri. Jeeranai încă zâmbea, dar persoana în cămașă albă din spate nu-l putea vedea.
„Hai să mergem acasă după școală.” Această propoziție nu i-a trecut niciodată prin minte lui Jeeranai de la intrarea la grădiniță până în ultimul semestru de facultate. Dar acum, era prima dată după ce terminase orele de dimineață, când era atât de nerăbdător să meargă acasă și nu a uitat să-și aducă un ,,prieten” cu el.
-Camera lui Joke este atât de curată astăzi, ultima dată când am venit să ajut la curățenie, era ca un câmp de luptă. Oaspetele de onoare, invitat să stea câteva zile, a observat curățenia din apartamentul lui Joke.
Jeeranai era puțin confuz, cum putea explica că astăzi camera lui era curată? Ultima dată era dezordonată pentru că el îl ademenise pe Sitangsu la el acasă.
-Vrei să fie la fel de dezordonată ca ultima dată când ai venit? Sitangsu a clătinat din cap, zâmbind.
-Nu vreau, nu voi putea dormi.
-Pune-ți geanta în dormitor. Pot pune cutia asta aici? Spuse Jeeranai întrebând despre cutia plină de cadouri.
-Da, trebuie să le desfac ca să văd care, cui îi aparține. A răspuns oaspetele de onoare, stând nemișcat în mijlocul camerei fără să ducă bagajele în dormitor.
-Păi... e în regulă să dorm în dormitor?
-Este. Proprietarul camerei a răspuns scurt, trăgând imediat valiza după el. Sitangsu l-a urmat în grabă, temându-se să nu-l supere.
-Joke, nu pot...
-Mi-a fost dor de tine de moarte. Ai venit să dormi cu mine și totuși alegi să dormi în altă cameră? Vocea joasă a persoanei care trăsese geanta în dormitor dezvăluia starea lui de supărare, chiar dacă Sitangsu nu-i putea vedea decât spatele lat și frumos. Sitangsu a înțeles că acțiunile sale ar fi putut să-l facă pe Jeeranai să se simtă inconfortabil, provocându-i furie. A mers la persoana care stătea cu spatele și chiar dacă ar fi putut fi cea mai nechibzuită decizie din viața lui, brațele albe s-au strecurat în jurul taliei bărbatului mai înalt, îmbrățișându-l strâns.
-Și mie mi-a fost dor de tine. Jeeranai s-a oprit brusc, starea lui mohorâtă și frustrarea au dispărut instantaneu. S-a uitat în jos la brațul înfășurat în jurul taliei sale, apoi s-a întors și a văzut un cap rotund și castaniu.
-De fapt, nu ne-am mai văzut de ceva vreme, dar parcă a trecut o veșnicie. Chiar dacă vorbim în fiecare zi... tot vreau să te văd mai mult. Inima lui Jeeranai părea să se topească. Nu știa dacă cuvintele erau menite să-l consoleze sau dacă erau sincere, dar au avut un impact profund asupra inimii sale.
-Dar nu vrei să dormi cu mine, nu-i așa? A încercat să-și stăpânească râsul, ridicând vocea sever, încercând din greu să ascundă orice semn de bucurie.
-Nu, dar mă tem că nu ești obișnuit să ai pe cineva cu care să dormi. Răspunsul slab a venit din spate, Jeeranai a încercat să vadă expresia celuilalt, dar Sitangsu îl îmbrățișa atât de strâns încât nu se putea mișca, reușind doar să se ridice și să se lase îmbrățișat.A încercat să se întoarcă din nou să se uite, dar nu a putut vedea decât părul șaten al lui Zo. E imposibil să fii îmbrățișat și totuși să-ți întorci capul la 360 de grade ca să vezi în spate.
-Dar ai mai petrecut noaptea în camera mea înainte.
-A fost diferit, nu eram așa.
-Așa, cum?
-Acum încercăm să ne cunoaștem. Ah, nu mai e la fel ca înainte, eu mă tem că nu te simți confortabil.
-Dar tu? Tu te simți confortabil?
-Când m-am întors în Krabi, am cumpărat un urs mare ca să dorm cu el și în fiecare dimineață, când mă trezeam, ursul era căzut din pat. Nu știu de ce mă rostogolesc așa când dorm. Ah, ursulețul de pluș la care Jeeranai s-a uitat în secret în timpul unui apel video cu Sitangsu.
-Ți-e teamă că mă vei da jos din pat ca pe ursulețul de pluș? Jeeranai și-a împins limba în obraz, încercând să nu zâmbească.
-Nu dar ma tem să nu te lovesc. Jeeranai nu s-a mai putut abține și a râs la cuvintele inocente ale băiatului, care încă își îngropa fața în spatele lui.
Apoi i-a luat brațul de pe talie și l-a întors să se uite la el, dar el încă privea în jos. I-a ridicat fața care odată fusese albă, dar acum se înroșise de jenă. Ochii frumoși l-au privit cu teamă. El, știa că bărbatul pe nume Jeeranai cu siguranță nu va lovi niciodată pe cineva pe nume Sitangsu.
- Eu nu lovesc cu piciorul.
- Dar dacă mă rostogolesc eu și te lovesc?
- Te sărut. De îndată ce propoziția s-a terminat, buzele strălucitoare ale lui Sitangsu nu au mai putut spune nimic. Jeeranai a înnăbușit toată dorința pe care o avea și a înlocuit-o cu tandrețea după care tânjise atât de mult timp. Era atât de intens încât Sitangsu aproape că nu mai avea suflare. Ambele sale mâini trebuiau să se țină de brațele mari ale bărbatului înalt, pentru a se susține. Înainte ca buzele lui Jeeranai să se despartă încet, mâna care îi ținuse obrajii palizi s-a mișcat încet în jos, pentru a-i atinge talia și al trage mai aproape. Ochii pătrunzători și negrii
au privit adânc în ochii frumoși, căprui, provocându-i lui Sitangsu o stare de euforie. Între timp și-a strecurat încet mâna sub cămașă, și-a pus ușor palma pe talia lui Sitangsu. Buzele lui s-au mișcat înainte și înapoi, mângâind încă o dată gura frumoasă a tânărului. Și de data aceasta, nu era doar un sărut, ci introducerea vârfului limbii în gura celuilalt. Sunetul telefonului din buzunarul cămășii bărbatului a sunat, speriindu-i pe cei doi. Sitangsu a tresărit, a făcut un pas înapoi și s-a uitat la telefon. Mama lui îl suna.
-Bună, mami. Buzele îi tremurau. Când ochii lui frumoși s-au uitat la persoana care stătea în fața lui, el a întors capul să se uite în cealaltă direcție, încercând parcă să-și controleze emoțiile.
-Adresa la care să trimiți cheile? Ah... Mamă, vorbește cu Joke. Apoi mâna albă îi dădu telefonul bărbatului înalt.
-Mama a sunat să întrebe de adresă, vorbim mai târziu. Mă duc să desfac mai întâi cadourile.
-Da, doamnă. Jeeranai i-a dat mamei lui Sitangsu adresa și a ieșit din dormitor. Aruncând o privire prin apartament, l-a văzut stând în fața televizorului, sortând cadourile din cutii. Două erau pentru cei mai buni prieteni ai săi, Pruksa și Alongkot. Ochii frumoși s-au uitat la proprietarul apartamentului și apoi s-au întors spre suveniruri. Se simțea jenat de ceea ce tocmai se întâmplase, iar asta îl afecta.
-Unde e cadoul meu? Jeeranai s-a îndreptat spre el.
-Ah, o prăjitură. Poți să o mănânci? Și am cumpărat și cadouri pentru acasă. Nu am știut ce să cumpăr. Am întrebat-o pe mama ta și ea a spus că nu poți mânca pastă de creveți, așa că am cumpărat curmale. Sitangsu s-a așezat pe jos, nu și-a ridicat capul să răspundă, a continuat să aranjeze cadourile, făcând ca tivul cămășii să se deschidă și să dezvăluie pielea albă din jurul taliei. Ochii negri ai lui Jeeranai priveau fix acolo. Putea jura că își dorea cu adevărat să-și ia privirea din locul acela, nevrând deloc să se uite la talia lui Sitangsu, dar acei doi ochi, nu puteau face ce-i cerea mintea.
-Joke, mută-te de aici ca să pot lua lucrurile. Sitangsu a văzut că Jeeranai stătea încă în fața lui, blocând geanta cu suveniruri, și a trebuit să ridice capul ca să spună asta, în timp ce era privit fix. Brusc a tresărit și și-a întors repede fața ca să scape.
-A, îmi pare rău. Jeeranai s-a dus să se așeze pe canapea, în timp ce Sitangsu a întins mâna după o pungă de plastic,iar pielea expusă a apărut din nou, atrăgându-i fără să vrea privirea.
,,La naiba! Înnebunesc, ce să fac?”
-Vorbești des cu mama? Tânărul încerca să-și calmeze entuziasmul vorbind despre mama lui.
-Nu des, dar mama ta a sunat când eram plecat din oraș, așa că am întrebat...te deranjează că vorbesc cu ea fără să știi?
-De ce să mă deranjeze? Poți să o suni pe mama mea oricând vrei. Însă ai grijă să nu devii suspicios. Fără îndoială, îți poți imagina ce se va întâmpla. O pereche de ochi frumoși s-a deschis larg.
-Serios! Ai fost certat? Sitangsu s-a întors și a întrebat îngrijorat. Chiar dacă Jeeranai își informase părinții despre el, încă erau în faza de cunoaștere , iar aceste lucruri necesita timp de adaptare.
-Ce s-a întâmplat? Vom avea probleme? Jeeranai și-a coborât capul pentru a privii fața albă a bărbatului care stătea mai jos decât el, privirea lui a căzut pe gulerul descheiat al cămășii sale.
,,E atât de albă! Și... Bulina aceea roz!”
Jeeranai a înghițit în sec, simțind cum i se usucă gâtul.
,,Dacă... sug chestia aia roz de pe pieptul acela alb.Dacă o ating cu degetele, dacă o sug și o ating... Joke afurisitule!” Silueta înaltă s-a ridicat brusc, lăsându-l pe Sitangsu nedumerit de acțiunea lui bruscă.
-Mă duc la baie! După ce rezolvi totul, hai să mâncăm! Apoi, Jeeranai s-a întors repede și s-a dus direct la baie fără să se uite înapoi la persoana din spate. Era o zi în care viața îi creea necazuri.
După ce a admirat semnul de pe pieptul său alb, Jeeranai l-a dus în grabă pe Sitangsu să mănânce afară. Când doi oameni sunt afară, în mijlocul mulțimii, nu se creează o atmosferă prea excitantă. Dar, în cele din urmă, cealaltă persoană va dormi în aceeași cameră cu el. Cum va face asta? Jeeranai a ales să stea întins pe spate și nu a dormit toată noaptea din cauza stresului, de teamă că s-ar putea întoarce accidental spre tipul de lângă el în somn și va face ceva necontrolat.Nu că nu ar vrea, dar adevărul este că nu știa dacă era Sitangsu pregătit? Ce se întâmplă dacă se ajunge la asta și Zo se îndepărtează? Atunci pur și simplu totul se va termina. A doua zi, dis-de-dimineață, l-a dus în grabă pe Sitangsu la facultate. Din fericire, el avea ore de dimineață astăzi, în timp ce Jeeranai avea ore după-amiază. Așa că s-au întâlnit doar la prânz. Dar după școală, el oricum urma să se întoarcă în apartamentul lui. Pentru a suta oară, Jeeranai a oftat. „ Stăm întinși împreună în același pat, dar nu îndrăznesc să merg mai departe. Ești o găină, Joke!”
-Am știut imediat că te ascunzi aici.O voce a răsunat, făcându-l pe tânărul cu ochi negri să-și întoarcă privirea dezamăgit de la terenul de fotbal al facultății. Și-a ridicat ușor sprâncenele pentru că nu credea că persoana care mergea spre el era Pruksa.
-Nu ești în aceeași clasă cu Zo? A întrebat el în timp ce și alți studenți veneau și se așezau la vechea masă de piatră din curtea facultății.
- Sunt în anul patru. Trebuie să mă odihnesc acum, nu doar să studiez.
-Prietenul tău este și el student în anul patru. A glumit Jeeranai, făcându-l pe Pruksa să râdă ușor.
-Cel care a făcut universitatea să piardă bani a fost tipul ăla, Zo. Și azi a fost un pic neobișnuit. A spus Pruksa, comportându-se misterios. A continuat să formeze un număr de telefon și i s-a adresat lui Jeeranai.
-Dacă nu te duci la școală, stai și vorbește puțin cu mine. Ascultătorul a făcut o pauză, apoi s-a întors să se uite la Pruksa, care încă ținea telefonul în mână. A zărit aplicația de chat care era deschisă, iar în colțul ferestrei era numele lui Zo. Fără să aibă timp să întrebe nimic, Pruksa a continuat.
-Zo m-a întrebat dacă doarme în camera mea în noaptea asta, e bine?
-De ce ar trebui să doarmă în camera ta? Nu a existat niciun răspuns verbal. În schimb, Pruksa i-a întins telefonul mobil, iar mesajul care a apărut pe ecran era unul tulburător de la Sitangsu.
„Nu știu ce e în neregulă cu Joke, nu vorbește cu mine.Sunt îngrijorat că se simte inconfortabil. Nu cred că e obișnuit cu mine acolo. Pot să dorm la tine acasă în seara asta?”
Jeeranai a citit doar câteva propoziții, apoi telefonul a fost retras.
-Ce s-a întâmplat? De ce nu vorbești cu el? O întrebare din partea prietenului apropiat al lui Sitangsu, l-a făcut să se întoarcă. Pruksa este o persoană căreia îi place să tachineze, dar astăzi era serios.
-Era să fac o mișcare perversă asupra prietenului tău. De fapt, nu este întru totul corect să eticheteze asta drept „perversiune”, pentru că atunci când i-a pus mâna pe talie, când și-a introdus limba în gura lui, Sitangsu nu a opus rezistență. Dar dacă merge puțin mai departe de atât, va accepta? Îi va fi frică? Va crede că este înfricoșător?-Hm? Și ce a făcut Zo?
-Ei bine, nimic încă. Chiar atunci, a sunat mama lui.
-Pe scurt, tu și el n-ați făcut încă nimic? Deci de ce nu vorbești cu prietenul meu? Am crezut că vrei să-l părăsești. Expresia înfricoșătoare a lui Pruksa de mai devreme s-a risipit rapid. Jeeranai și-a sprijinit coatele pe genunchi și și-a coborât capul, frecându-și tâmplele cu ambele mâini.
-Mă tem că nu mă pot controla.
-Zo, sau tu te-ai oprit?
-Nu mă refer la lucruri complicate. Vreau doar să-l ating puțin, probabil nu mă va opri... Nu e deloc ciudat, dar dacă merg mai departe și îi este frică și îmi spune să mă opresc, iar eu nu pot? Jeeranai se temea, se temea că atingerile lui îl vor rănii pe cel pe care îl iubește. Sitangsu era persoana pe care o aștepta, cea pe care voia să o facă fericită. Dar dacă într-o zi l-ar face să plângă, pentru că nu-și putea controla gesturile, cel care ar regreta ar fi el.
-Cred că ar trebui să vorbești cu Sitangsu. A sugerat Pruksa, părând îngrijorat.
-Știi de ce învață bine? Pentru că își pune mereu sufletul în asta. Povestea ta e aceeași, vrea să știe ce te deranjează. Nu-ți face griji, spune-i pur și simplu ce vrei. S-ar putea să nu funcționeze, dar pariez că va face tot posibilul să te facă fericit. Prietene, te iubește mai mult decât crezi. Pruksa l-a bătut ușor pe umăr înainte de a se uita la telefonul mobil, unde Sitangsu aștepta un răspuns.
-Deci, îl vei lua pe prietenul meu să doarmă la tine acasă în seara asta? Pruksa s-a întors să-l întrebe pe cel care stătea lângă el, proprietarul unui apartament de lux unde prietenul său stătuse cu o zi înainte. Jeeranai a respirat adânc, ca și cum ar fi luat decizia finală.
-Dacă prietenul tău nu ,,supraviețuiește’’, atunci nu mă suna.
-Hm, dacă prietenul meu nu ,,supraviețuiește” atunci ar trebui să te pregătești pentru logodnă. Poate vei deveni ginerele nostru. A spus Pruksa zâmbind înainte de a se înclina și a răspunde la mesajul text primit de la Sitangsu.
-Te rog, cere-i mai întâi permisiunea lui Joke, apoi poți veni la mine acasă să dormi. În acest fel, Pruksa se asigura că Sitangsu nu îl va întreba pe Joke. Tânărul se simțiea puțin jenat după evenimentele din ziua precedentă, când a trebuit să doarmă în camera lui Jeeranai. L-a auzit pe acesta din urmă oftând fără să explice nimic și nu știa ce să facă. Oare din cauza a ceea ce se întâmplase între ei în dormitorul acela, Jeeranai era supărat? Nu era suficient de bun? Sau lui Joke nu-i plăcea? Sau poate că nu era obișnuit ca altcineva să doarmă în camera lui? Sitangsu voia să doarmă în camera celui mai bun prieten al său, dar Pruksa nu a îndrăznit să-l accepte, temându-se că Jeeranai se va înfuria din nou. Din fericire, Jeeranai avea o oră de curs astăzi după-amiaza, iar el era singur. Dar în ciuda acestui fapt, trebuiau să locuiască împreună în acel apartament luxos. După ce a făcut o baie, tânărul de la I R s-a prăbușit pe canapea, confuz. Cu puțin timp în urmă, au mers împreună, dar Jeeranai nici măcar nu s-a uitat la el. Sitangsu simțea că făcuse ceva greșit. Proaspăt ieșit din baie, nu știa cum să se asigure că părul său spălat se va usca cum trebuie. Întins leneș pe canapea, tânărul a închis ochii, nesigur dacă dormitul în același pat era o idee bună. Poate că Jeeranai dorea să-și recapete intimitatea. Poate că treaba cu uitarea cheii nu a fost o mișcare bună...
-Hei! Părul tău nu este încă uscat, de ce dormi aici? Sunetul aprig și intens l-a trezit pe Sitangsu. A deschis încet ochii, după ce amețise în timp ce reflecta la diverse lucruri.
-Ah, am adormit. Persoana de pe canapea s-a ridicat, frecându-și ochii, dar mâna lui Jeeranai a prins-o pe a lui.
-Dacă vrei să dormi, du-te în dormitorul tău. Dar înainte să faci asta, usucă-ți părul. Am un uscător de păr, lasă-mă să ți-l aduc. I-a spus proprietarul apartamentului, pe cale să se întoarcă în dormitor, dar Sitangsu îl ținea de mână.
-Joke... Pot dormi aici.
-Cred că am vorbit despre asta.
-Știu. Dar, nu vreau să te simți inconfortabil. Dacă te simți așa, din cauza mea, pot dormii aici.Dacă sosește cheia voi merge acasă la mine.Nu vreau să te incomodez.Nu, pur și simplu nu vreau să te simți inconfortabil. Pentru că am dormit cu tine ieri, nu te-ai simțit bine, nu? A fost pentru că erai obișnuit singur și dintr-o dată eu am rămas peste noapte... deci nu te-ai simțit confortabil. Sitangsu și-a exprimat îngrijorarea, dar nu i-a dat șansa lui Jeeranai să explice. Acesta s-a așezat pe canapea, privindu-l cu o expresie serioasă și l-a întrebat.
-Cum te-ai simțit când te-am sărutat?
- Păi, bine, în regulă.A răspuns el stângaci.
-Ce-ai făcut când ți-am tras cămașa în sus? De data aceasta Sitangsu a înlemnit, ochii lui evitând privirea intensă a lui Jeeranai.
-Ă...ce ai întrebat?
-Vreau să știu dacă ești pregătit. Spusele lui Jeeranai au avut sens, mai ales când Sitangsu s-a uitat în acei ochi negri și adânci. În ciuda naivității sale, a înțeles conotația din spatele cuvântului „pregătit”.
-Zo, sincer, am oftat mult aseară, pentru că am vrut să duc lucrurile mai departe, cu tine. Ochii lui Sitangsu s-au mărit la cuvintele directe ale lui Jeeranai. În timp ce își ferea privirea, încercând să evite contactul vizual, mâna fermă a lui Jeeranai l-a împiedicat să privească în altă parte.
-Vreau să te sărut, să te îmbrățișez, să-ți ating corpul, să fiu intim cu tine, să arăt lumii că suntem împreună.Ești pregătit pentru asta?
Tânărul a rămas tăcut, cu gura întredeschisă, incapabil să răspundă.Era copleșit nu doar de cuvintele directe ale lui Jeeranai, ci și de profunzimea emoției transmise prin ochii lui intenși, negri ca abanosul.
-Dacă ești pregătit, vom petrece noaptea împreună. Dar dacă nu ești, nu te voi mai întreba. Mă duc să dorm pe canapea. Jeeranai a făcut mișcarea. Dar Sitangsu s-a înroșit, buzele i s-au întredeschis, ca și cum ar fi avut un răspuns, dar nu-l putea exprima. Jeeranai a așteptat, un minut, apoi două, apoi trei, totuși Sitangsu, cu fața roșie, a menținut contactul vizual, dar a rămas tăcut. Sau poate că, chiar nu era pregătit.,,La naiba! Am încercat tot ce am putut, dar totul s-a năruit! La naiba, Pat!”
-Bine, am înțeles. Lasă-mă să iau perna și pătura. Jeeranai s-a ridicat repede de pe canapea cu fața palidă. Dar înainte să se îndrepte spre dormitor, vocea lui Sitangsu s-a făcut auzită în sfârșit.
-Joke. Proprietarul numelui s-a întors, întâlnind scurt privirea lui Sitangsu înainte de a-și coborî privirea și a vorbi încet.
-Când am ajuns acasă, mi-am văzut părinții împreună. Mi-am amintit de noi. Vreau să fim ca părinții mei, să ne înțelegem chiar și atunci când ne certăm. Uneori, dacă nu ne înțelegem, vom învăța împreună. Vreau asta pentru noi.
-Ce spui? A întrebat Jeeranai neîncrezător.
-Sunt gata. Ochii căprui și -au ridicat din nou privirea, fața lui Sitangsu s-a înroșit mai tare ca niciodată.
-Sunt gata, gata să fiu alături de tine și să te înțeleg mai bine.
Capitolul 16 - (+18)
Întregul corp al lui Sitangsu a înțepenit când un braț cald i-a cuprins talia, iar o pereche de buze, au început să-i sărute fiecare centimetru al feței. Așa cum promisese, Jeeranai făcea tot ceea ce spusese că va face. Deși Sitangsu se pregătise mental, încă exista un sentiment persistent de panică în inima lui. S-a agățat de tivul cămășii lui Jeeranai ca de o frânghie de salvare, abandonându-se complet căldurii sărutului, deschizându-și gura pentru a primi limba jucăușă a lui Jeeranai. Dar imediat ce a fost inițiat, sărutul a devenit mai pasional decât anticipase el. Sitangsu aproape a leșinat în acel moment. A încercat să țină pasul cu senzațiile copleșitoare, dar totul era...se întâmpla prea repede. Trecerea de la tandrețea pe care o simțise mai devreme, la pasiunea intensă după care Jeeranai tânjise atâta timp, era evidentă. Mâna caldă a tânărului i-a alunecat sub cămașă, făcându-i tot corpul să tremure. Dar apoi, brusc, mâna s-a retras, iar sărutul s-a oprit.
-Asta este o glumă? Sitangsu a deschis ochii și a vorbit cu o voce joasă și confuză. Furtuna intensă de emoții care tocmai îl cuprinsese s-a potolit pentru o clipă. Ochii profunzi ai lui Jeeranai îl priveau cu un amestec de poftă și teamă.
-Ești sigur că ești pregătit?A întrebat Jeeranai,dorind să se asigure că partenerul său era conștient de ceea ce urma să se întâmple.
-Eu... sunt sigur, da! S-a bâlbâit Sitangsu.
-Atunci de ce tremuri atât de tare?
-Ah... ei bine... Sitangsu a ezitat, nevrând să recunoască faptul că nu mai mersese niciodată atât de departe cu nimeni, nici măcar cu o femeie. Jeeranai era primul... Primul care l-a atins astfel.
-Nu ești încă pregătit, nu-i așa, Zo?
-Dar...
-Nu spune că ești pregătit doar ca să eviți furia mea. Nu mă subestima așa.
-Ah... îmi pare sincer rău. Jeeranai a respirat adânc și s-a întors, încercând să evite să-l privească pe tânărul cu chipul îmbujorat din fața lui. Acei ochi umezi nu-i dădeau nici cel mai mic motiv de supărare. Era imposibil să se enerveze. Tipul acela drăguț era incontestabil de sexy, dar ce poți face când tremură ca un cățeluș speriat?„...Și dacă va continua să tremure așa tot restul vieții, jur că voi deveni vegetarian! Ce ar trebui să fac, ce ar trebui să fac?...”
-Ai făcut-o vreodată singur? A întrebat Jeeranai brusc.
-Ă...? Ochii lui Sitangsu s-au mărit de panică.
-Dacă te întreb, ar trebui să răspunzi. A insistat Jeeranai.
-Eu... am mai făcut-o și eu înainte, da. A răspuns Sitangsu încet, coborându-și fața, prea timid pentru a-i întâlni privirea lui Jeeranai. Cum putea vorbi atât de direct despre ceva atât de personal? Sitangsu era din fire o persoană timidă.
-Atunci ajută-mă. A spus Jeeranai cu o voce fermă. Tensiunea era palpabilă, iar Jeeranai, cineva atât de încrezător, se afla acum într-o situație pe care nu o putea pur și simplu ignora. Nu voia ca Sitangsu să tremure de fiecare dată când se atingeau pentru tot restul vieții lor. Așa că, pentru seara asta, „mâinile” ar trebui să fie suficiente. O figură subțire, încă îmbrăcată într-un tricou și pantaloni scurți, era presată între corpul înalt al lui Jeeranai și peretele rece și placat cu gresie al băii. Inima lui Sitangsu bătea cu putere, iar pielea i se încingea în timp ce buzele lui Jeeranai îi atingeau obrazul. Gemete ușoare îi răsunau în ureche, în timp ce excitația atingea cote maxime.
-Mișcă-te... din nou... ăăă... da...Deși avea o oarecare experiență cu sine însuși, aceasta era prima dată când atingea pe altcineva. Întregul corp al lui Sitangsu se simțea fierbinte, brațul i se încorda în timp ce încerca să țină pasul cu partenerul său. Deodată, o mână mare se strânse peste a lui, ghidându-l să-i aducă plăcere bărbatului înfierbântat.Mâna palidă a lui Sitangsu se mișca stângaci, tremurând de frică în timp ce întâlnea ceva necunoscut, fierbinte, rigid și mare. Era copleșit de jenă și prea timid ca să se uite în jos la ceea ce atingea. De ce nu-și putea ascunde fața în umărul lat al lui Jeeranai și să-și muște buza pentru a-și înăbuși emoțiile?
-Zo, pot să o fac și eu pentru tine? A murmurat vocea joasă a lui Jeeranai lângă urechea lui. Panica s-a ivit în ochii lui Sitangsu în timp ce încerca instinctiv să se îndepărteze, simțind cum propriile emoții se intensifică. Pentru că gemetele profunde ale lui Jeeranai din urechea lui sunau ca desprinse dintr-un film erotic, iar lucrul ciudat era că se simțea și el acaparat de acele sunete.
-Mă ocup eu de asta. A decis Jeeranai cu îndrăzneală când Sitangsu nu a răspuns. I-a descheiat încet pantalonii. Atingerea lui lentă și deliberată, a făcut să i se încălzească întregul trup. Nevoia de a se elibera l-a cuprins, acumulându-se între picioarele lui.
-Ah... Joke... nu... ah... nu... A gâfâit Sitangsu, vocea tremurându-i într-un amestec de protest și plăcere. A vrut să refuze, dar când mâna mare a lui Jeeranai l-a ținut, tot ce a putut face a fost să geamă și să se rușineze.
-Îți place asta? A întrebat Jeeranai, în timp ce dorințele lor se întâlneau și mâna lui puternică le ghida. Sitangsu nu a îndrăznit să răspundă, putea doar să geamă ușor, îngropându-și fața și mai adânc în umărul lui. Jeeranai, nemulțumit, și-a folosit cealaltă mână pentru a ridica fața roșie a lui Sitangsu forțându-l să-i întâmpine privirea.
-Îți place? Ochii frumoși și plini de lacrimi ai lui Sitangsu, obrajii roșii și buzele moi prinse între dinți, exprimau starea lui, mai tare decât ar fi putut-o face orice cuvînt. Dar când mâna lui Jeeranai a început să se miște mai viguros, pentru el a devenit imposibil să-și stăpânească vocea.
-Ah... Joke... doare...
-Dacă mă mișc prea încet, nu vei termina.
-Au... dar... doare... ah...Joke!
-Mai stai puțin.
-Ah... o, bine.
-E mai bine așa?
-E în regulă să fii puțin mai intens... a-a-ah...! În momentul în care Sitangsu i-a dat permisiunea ezitant, mâna mare a lui Jeeranai a început să se miște mai agresiv.
Corpurile lor s-au lipit unul de celălalt, fierbinți și tremurând, în timp ce strigătele necontrolate ale lui Sitangsu erau înăbușite de buzele lui Jeeranai.
Sărutul a fost intens, limbile lor împletindu-se în timp ce căldura de jos le alimenta pasiunea. Mâna lui Jeeranai l-a trimis pe Sitangsu spre extaz, până când, în cele din urmă, a atins apogeul, revărsându-se într-o cascadă fierbinte.
-Ah... ah... Întregul corp al lui Sitangsu a devenit inert, abia putând să stea în picioare. A trebuit să se sprijine de pieptul solid al lui Jeeranai, care încă se ridica și cobora din cauza respirației grele. Dar mâna lui nu s-a oprit. A continuat să-l mângâie ușor, provocând un protest slab din partea epuizatului Sitangsu.
-Joke... e de ajuns... nu mai pot face nimic.
-O dată e de ajuns?
-Vrei să spui, că vrei să continui? Ochii frumoși ai lui Sitangsu s-au mărit de uimire.
-Ai spus că vrei să mă cunoști mai bine, dar acum, eu sunt singurul care face ceva pentru tine.
-Ei bine, la început am făcut-o și eu.
-Dar nu până la capăt. Hai să o facem din nou, dar de data asta preia tu controlul.
-Dar sunt epuizat.
-Câți ani ai? Obosești după o singură rundă, oare ar trebui să te duc să-ți verifici inima? L-a tachinat Jeeranai, iar mâna lui nu s-a oprit, forțându-l pe Sitangsu să continue.
-Sunt foarte obosit. Ah, ah... ah.Nu pot continua să frec, e prea mult... Sitangsu nu a mai putut formula cuvinte coerente. În ciuda epuizării, s-a simțit obligat să se apropie și să-și unească corpurile. Senzația fierbinte, electrică, l-a cuprins din nou, făcându-l să tremure.
Un geamăt puternic a răsunat în baie, marcând sfârșitul intensei întâlniri a nopții.
Pruksa a mers de la stația de autobuz a universității spre clădirea facultății, oprindu-se ocazional să-i salute pe boboci. Acest gest, dădea puțină bătaie de capul unui elev în ultimul an. Avea un curs după-amiaza, la care urma să participe împreună cu Alongkot și Sitangsu. Alongkot călătorise cu familia sa și nu se întorsese la timp pentru începutul semestrului. Cât despre Sitangsu... Pruksa avea îndoieli că va apărea, probabil având nevoie de o pauză de la școală, pentru că nu se mai putea ridica după „prea mult exercițiu”. Acest gând i-a trecut prin minte lui Pruksa doar un minut, înainte ca ochii săi să privească spre masa de piatră de sub copacul mare din fața campusului. În mod normal, mesele nu aveau locuri fixe, dar acest loc fusese întotdeauna un loc obișnuit de întâlnire pentru cei trei. Și acum, unul dintre membrii grupului lui Pruksa stătea acolo.
,,Zo? Cum poate fii la școală?”
-Zo! Pruksa s-a grăbit să meargă spre Sitangsu, complet uluit și șocat. Când s-a apropiat, a observat că Jeeranai stătea la aceeași masă cu Sitangsu, ceea ce l-a derutat și mai tare. Se presupunea că „se cunosc” mai bine, nu-i așa? Și dacă lucrurile deveneau intense, nu era Zo prea obosit ca să vină la școală?
-Ah, Pat, stai jos. A spus Sitangsu, ridicând privirea de la cartea deschisă de pe masă și afișând un zâmbet larg. Părea neobosit. ,,Ce este asta? N-a făcut nimic încă?” Pruksa s-a așezat, încă confuz, dar nu a putut rezista tentației de a-l privii pe Jeeranai. Băiatul cu ochi ageri, i-a întors privirea, dar nu a spus nimic.
-Ți-am adus un cadou. Sitangsu i-a înmânat prietenului său o pungă cu cadouri din orașul lui natal. Dar de data aceasta, Pruksa nu se gândea deloc la cadou. Singurul lucru pe care-l avea în minte era să-și dea seama ce se întâmplase între ei.
-Ah,mulțumesc. Credeam că nu vii azi!
-De ce ai crezut asta? Avem cursuri astăzi. Răspunsul confuz al lui Sitangsu l-a făcut pe Pruksa să se simtă vinovat pentru că se gândise la lucrurile acelea. Dar înainte să poată răspunde, o voce familiară a răsunăat în apropiere.
-P’Zo, destinul tău a sosit! Tizzy, un elev din anul doi care pretindea că este liderul clubului de fani al lui Sitangsu, s-a repezit la masa unde stăteau cei trei, cu ochii ațintiți doar asupra elevului din ultimul an.
-Tizzy a crezut că a fost abandonat! De ce nu ai spus nimic după ce te-ai întors din Krabi? A spus el bosumflat, apucându-l pe Sitangsu de braț și scuturându-l jucăuș dintr-o parte în alta.
-P’Zo, ești atât de alb! Folosești ceva pentru a arăta așa? Uau, ești atât de alb!
-De unde ai știut de Krabi?A întrebat Sitangsu, atenția lui îndreptându-se către Tizzy, care își mutase deja privirea către Jeeranai.
-De la P’Joke! El s-a lăudat.
-P’Joke s-a lăudat? Cu ce s-a lăudat? A întrebat din nou Sitangsu, adresându-i-se atât lui Tizzy, cât și lui Jeeranai. Dar Tizzy nu a așteptat un răspuns din partea lui Joke. S-a așezat rapid lângă P’Zo al lui, și-a luat telefonul și a deschis o populară aplicație de socializare. Pe ecran era o postare cu o imagine a celebrului tort din provincia Trang, însoțită de o descriere. „Tort Trang din Krabi.” Mesajul era scurt și simplu și chiar dacă omitea un detaliul crucial, la cine se referea când folosea cuvântul „Krabi”, postarea adunase deja sute de comentarii de la prieteni și cunoștințe care speculau despre cine era această misterioasă persoană.
-Uită-te la poza postată de P’Joke! Chiar dacă Tizzy și-ar pierde mințile, tot ar ști cine e această persoană din Krabi. Vocea și expresia tânărului arătau clar cât de gelos era. Sitangsu a zâmbit ușor și s-a întors să se uite la Jeeranai, care stătuse liniștit tot timpul.
-Asta e o mare lăudăroșenie, Joke. A remarcat el zâmbind.
-Exact! P’Joke se laudă atât de mult! Crezi că P’Zo va fi din nou online? Toată lumea așteaptă. Tizzy așteaptă și el.
-Nu-mi amintesc parola. A răspuns Sitangsu încet. Nu era sigur dacă uitase parola pentru că nu intrase de atât de mult timp, sau dacă nu intrase de atât de mult timp, pentru că uitase parola.
-Atunci voi crea una nouă pentru tine. Tizzy o poate configura și poți folosi numărul meu de telefon ca parolă, bine?
-Nici e-mailul nu mi-l amintesc.
-Atunci putem crea unul nou pentru tine. Lasă-l pe Tizzy să se ocupe.
-Nu e nevoie. O voce gravă l-a întrerupt, înainte ca vorbitorul să-și lase telefonul jos.
-Dacă vrei să resetezi parola, folosește-l pe al meu. Afirmația l-a făcut pe Sitangsu să chicotească ușor. Apoi s-a întors să vorbească cu juniorii. Între timp, Pruksa a venit, s-a așezat lângă Jeeranai și a șoptit încet.
-Joke... Ce s-a întâmplat? Nu ai făcut nimic cu prietenul meu încă, nu-i așa? Ochii lui i-au aruncat o privire rece lui Jeeranai, contrastând puternic cu modul obișnuit în care îl privea pe Sitangsu.
-Am făcut multe lucruri.
-Ei bine, recunosc că vreau să știu aceste,, multe lucruri.”
-Că vrei să știi, e treaba ta nu a mea. A răspuns Jeeranai scurt.Curiozitatea lui Pruksa a fost stârnită.
-Ei bine... Înainte să poată găsi o modalitate să-l convingă pe Jeeranai să vorbească, Tizzy s-a ridicat și a făcut cu mâna, cerându-și permisiunea de a se întoarce la școală. Sitangsu și-a îndreptat apoi din nou atenția către cei doi tineri care șoșoteau.
-Despre ce vorbiți?
-Nimic important. A răspuns Pruksa în grabă, așa cum era de așteptat.
-Mergi la ore? E deja ora zece. Mențiunea lui Sitangsu i-a atenuat curiozitatea lui Pruksa. Deși încă foarte curios, a trebuit să accepte răspunsul lui Joke și să lase masa de piatră în urmă în timp ce se îndrepta spre clădirea școlii. După-amiază, deși Sitangsu și Jeeranai studiau materii diferite și participau la cursuri diferite, se aflau în aceeași clădire. Chiar când erau pe punctul de a se despărți pe scări, Sitangsu fiind la etajul doi la ora de științe politice, o fată cu o expresie tensionată a coborât în fugă scările. Era Nita. Ea a trecut în viteză pe lângă cei trei și în graba ei, s-a ciocnit accidental cu Sitangsu. Impactul l-a făcut să se uite la ea surprins, oferindu-i o imagine clară asupra feței acesteia.
-Ce s-a întâmplat? A întrebat Pruksa când a observat că Sitangsu se holba insistent la Nita.
-Cred... am văzut-o pe Nita plângând. Cuvintele lui l-au făcut pe Jeeranai să se oprească și să se întoarcă.
-Plângea?
-Da, cred că am văzut lacrimi. Nu știu ce s-a întâmplat. Bunul Sitangsu, mereu preocupat de cei din jurul său, era pe punctul de a alerga să verifice, dar a fost oprit rapid de Jeeranai care l-a apucat de braț.
-Unde te duci? A întrebat Jeeranai, ținându-l pe Sitangsu pe loc.
-Vreau să văd ce e în neregulă cu Nita. Dacă plânge, trebuie să o ajut.
Corpul înalt al lui Jeeranai a înlemnit în timp ce procesa situația. Dacă Sitangsu ar vedea-o pe Nita plângând, probabil ar fi înduioșat și ar empatiza cu ea, iar asta nu-i plăcea lui Jeeranai.
-Nu trebuie să mergi.
-Dar Nita...
-Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. Du-te la școală, ne vedem după-amiază. A spus Jeeranai înainte de a ieșii din clădirea școlii pentru a o urma pe fosta lui iubită, Nita.
-Chiar ești de acord cu asta? A întrebat Pruksa, observând îngrijorarea lui Sitangsu în timp ce Jeeranai dispărea din raza lor vizuală.
-Ce vrei să spui? A întrebat tânărul, confuz.
-Inima ta este la fel de vastă ca marea și oceanul la un loc. Generozitatea ta este incomensurabilă.
-Generozitate? Crezi că sunt generos? Ce vrei să spui cu asta?
-E în regulă să-ți lași partenerul să alerge după fosta sa iubită ca să o consoleze? Nu-ți faci griji că Jeeranai va șterge lacrimile altcuiva? E în regulă? Să nu ne oprim însă asupra acestui lucru, este alegerea ta. Ar trebui să mergem în clasă, nu vreau să întârzii la prima oră. Acestea fiind spuse, Pruksa s-a întors și s-a îndreptat spre sala de clasă. Sitangsu și-a urmat prietenul, puțin nedumerit. S-a uitat totuși înapoi, pentru o ultimă dată. ,,Dar, ei bine, poate că e în regulă. Un fost poate fi și un prieten.”Fără să mai zăbovească asupra acestui lucru, tânărul l-a urmat pe Pruksa în sala lor de clasă. Sitangsu încă stătea în apartamentul lui Jeeranai, deoarece cheia nu fusese încă trimisă la Bangkok. De aseară, relația lor se intensificase, apropiindu-i mai mult. Acum, stăteau pe canapea, uitându-se la televizor. Brațul lui Jeeranai era așezat sub spatele lui Sitangsu, mâna acestuia mângâindu-i jucăuș părul castaniu.
-Când ești liber săptămâna aceasta? A întrebat Jeeranai, degetele lui jucându-se în continuare cu buclele, în timp ce se uita la televizor.
-Nu am ore vineri după-amiaza. De ce?
-Vreau să te duc la mama. I-ai cumpărat un cadou, nu? Verific dacă e liberă vineri și o invit să mâncăm rulouri la grătar. A spus Jeeranai, ridicând telefonul pentru a scrie un mesaj text cu o singură mână.
-În trecut, ai spus că nu-ți place să trimiți mesaje. De ce trimiți mesaje acum? A întrebat Sitangsu, întorcându-se spre el. Își amintea că atunci când s-au apropiat prima dată, Jeeranai mai mult suna, decât trimitea mesaje.
-Voiam să-ți aud vocea. A răspuns Jeeranai simplu, făcându-l pe Sitangsu să roșească. Oare Jeeranai voia ca el să se simtă timid? Tânărul s-a hotărât să-l tachineze pe Jeeranai pentru a risipii confuzia.
-Și acum nu vrei să auzi vocea mamei?
-Nu, nu vreau. Mamei mele îi place să vorbească despre tine. Mă face să mă simt ca un idiot. Sitangsu a râs încântat, de tonul serios al iubitului său. Jeeranai nu știa că de fiecare dată când mama lui suna și îl menționa, Sitangsu se simțea ca un copil adorat.
-Ah, mama m-a întrebat dacă știu de ce m-ai scos să mâncăm mâncare vietnameză? Jeeranai a făcut o pauză din tastat și s-a uitat la Sitangsu, care îl privea curios.
-Ce i-ai spus?
-Am spus că nu știu. Ea a spus că ar trebui să te întreb.
-Oricum nu-ți voi spune.
-Spune-mi, te rog.
-Dacă vrei să știi, află singur. Nu ar trebui să ne cunoaștem? Jeeranai a ridicat o sprânceană sfidător. Nu au putut continua conversația pentru că telefonul lui Jeeranai a sunat. Deși era curios, Sitangsu a încercat să nu intervină, dar ochii lui au zărit numele de pe ecranul telefonului care suna. „Nita.” Tânărul era uluit, inima i-a tresărit, aparent fără niciun motiv.
,,De ce sună Nita?” A clipit ca să-și recapete calmul, dar când s-a uitat înapoi, Jeeranai plecase deja. Se dusese pe balcon să răspundă la apel. Sitangsu a întins mâna să simtă căldura persistentă din locul în care stătuse Jeeranai. O senzație, că o mie de ace îi străpungeau inima și-a făcut rapid apariția. Tot ce putea vedea pe balcon era spatele lat al lui Jeeranai. Nu îi auzea vocea și nu îi putea vedea fața. Pentru prima dată, Sitangsu s-a simțit ca și cum Jeeranai era departe de el, atât de departe încât părea de neatins. Mâna lui s-a îndreptat instinctiv spre piept apăsând, simțind cum inima i se strânge, ca apoi să crape în milioane de bucăți. Doamne... durerea asta îl mistuia și odată ce a căzut în ea, nu mai exista cale de întoarcere. Chiar dacă nu dormise deloc, toată noaptea, îi era imposibil să se odihnească. Mintea îi era copleșită de întrebări, fără răspunsuri. Voia să știe de ce sunase Nita, ce-i spusese Jeeranai și dacă conversația lor avea legătură cu lacrimile Nitei din după-amiaza aceea.
Dar Jeeranai nu pomenise nimic despre Nita, iar Sitangsu nu îndrăznise să aducă vorba despre asta.
Gândurile lui Sitangsu erau mai confuze ca niciodată.
,,Este oare povestea privată a lui Jeeranai și a Nitei? Sau e doar problema lui Jeeranai?”
Voia să întrebe, dar îi era prea frică să o facă. Dacă partenerul lui i-ar fi dat șansa, cu siguranță ar fi îndrăznit să întrebe, dar acesta nu a spus nimic, lăsându-l pe Sitangsu să se prefacă că nu e curios. Sitangsu a început să realizeze că procesul de cunoaștere putea fi o sabie cu două tăișuri. Rămânea neclar dacă alegerea de a știi mai multe despre dinamica dintre doi prieteni, în loc să se concentreze pe relație, era corectă sau greșită. Cu cât încerca mai mult să înțeleagă, cu atât simțea că trebuie să abordeze cu mai multă atenție genul acela de probleme. A oftat ușor, pierdut în acele gânduri, care îl făceau să se simtă rău de dimineață.
-N-ai dormit noaptea trecută? Arăți de parcă ai fi fost treaz toată noaptea. A observat Jeeranai în timp ce mergeau împreună spre facultate. Pe tot parcursul drumului, Sitangsu oftase și arăta atât de palid, încât nici măcar nu ar fi trebuit să fie la școală. Tânărul și-a forțat un zâmbet ușor și a clătinat din cap, încercând să-și ascundă disconfortul.
-Nu e nimic, doar mă simt puțin ciudat.
-Ce s-a întâmplat? Ai dormit în camera mea de atâtea ori, să nu mai amintim și de ziua aceea, de ce te comporți așa acum? Menționarea „zilei aceleia” l-a făcut pe Sitangsu să se înroșească de jenă. Amintirea momentelor lor intime împreună era încă proaspătă și inconfortabilă.A fost tulburat.
-Nu, nu e nevoie... Cu cât vorbea mai mult, cu atât devenea mai agitat. Sitangsu și-a plecat capul până când bărbia aproape că i-a atins pieptul și s-a grăbit spre cafenea. În ciuda ritmului său rapid, Jeeranai a ținut pasul cu ușurință.
-Nu trebuie să te porți așa. Dacă vrei să mă cunoști mai bine, e nevoie de practică. Ai promis că-mi spui când ești gata. Tonul lui Jeeranai era nepăsător, ca și cum ar fi cerut mărunțiș pentru micul dejun, doar că vorbea încet. Obrajii lui Sitangsu s-au înroșit și mai mult. Ca să evite subiectul, a rostit repede:
-Ah... poți să aduci niște orez? Schimbarea subiectului părea cea mai bună metodă de scăpare. Buzele lui Jeeranai s-au arcuit într-un zâmbet când a observat încercarea lui Sitangsu de a schimba subiectul conversației.
-Ce vrei să mănânci? L-a întrebat acesta, încă zâmbind.
-Ia paste cu creveți. Mă duc să cumpăr niște apă. S-a oferit Sitangsu, sperând să depășească momentul jenant.
-Nu e nevoie. Stai aici și așteaptă, aduc eu. A spus Jeeranai pe un ton liniștitor înainte de a se întoarce și a intra în restaurant. Sitangsu a privit silueta frumoasă a partenerului său, care plasase comanda, iar acum se retrăgea și se îndrepta spre bar. Inima lui s-a strâns, când a văzut-o pe Nita apropiindu-se și a auzit-o întrebând încet de Jeeranai. Felul în care ochii Nitei se plimbau în jur, căutându-l în mod clar, l-a tulburat profund. Când Jeeranai s-a întors cu mâncarea, Sitangsu era abatut și anxios. Prezența Nitei a adăugat un grad de tensiune pe care nu-l putea ignora. Jeeranai, observând tensiunea, i-a spus lui Sitangsu să mănânce primul, în timp ce el o lua deoparte pe Nita. Când cei doi au plecat împreună, Sitangsu a simțit o urmă de neliniște, în mintea lui năvălind întrebări despre conversația lor. Jeeranai s-a întors și l-a găsit pe Sitangsu încă la masă, vizibil supărat. Îngrijorarea lui Jeeranai era evidentă când l-a întrebat de ce nu mâncase încă. Răspunsul a fost unul vag, că nu-i era foarte foame, însă era mai degrabă o reflectare a tulburării sale emoționale decât a poftei de mâncare. Menționarea Nitei care îl aștepta în mașină, nu a făcut decât să adâncească confuzia și îngrijorarea lui Sitangsu. Hotărârea lui Jeeranai de a se asigura că el este bine, în ciuda situației stânjenitoare cu Nita, l-a făcut pe tânăr să pună la îndoială propriile sentimente. Complexitatea situației îl făcea să se simtă copleșit și nesigur în privința locului său în viața lui Jeeranai. Gestul de a-l duce pe Sitangsu în clasă, promițând în același timp să i se alăture Nitei, a adăugat și mai multă neliniște stării lui din momentul acela. Sitangsu a rămas cu mai multe întrebări decât răspunsuri, simțindu-se prins între dorința de a înțelege și teama de a insista prea mult. Inima îl durea în timp ce se lupta cu incertitudinea și distanța care creștea între el și Jeeranai. Menționarea Nitei și explicația vagă despre cum că, va face niște comisioane nu făceau decât să-i amplifice grijile. În ciuda gesturilor grijulii ale partenerului său și a promisiunilor de a se întâlni mai târziu, tânărul nu putea scăpa de sentimentul de neliniște legat de Nita și de ceea ce însemna ea pentru Jeeranai. Stătea singur în sala de clasă, iar evenimentele petrecute în ziua aceea îi provocau neliniște, fiindu-i greu să se concentreze. Durerea de a se simți exclus, combinată cu conștientizarea faptului că relația sa cu Jeeranai era una complexă și nedefinită, îl făceau să se simtă izolat. Voia să fie mai mult decât un simplu prieten, dar acum trebuia să lupte cu limitele pe care se părea că Jeeranai intenționa să le stabilească. Liniștea din clasă nu făcea decât să-i amplifice gândurile. Întrebările despre Nita, trecutul lui Jeeranai și ce însemna el însuși în situația actuală i se învârteau în minte. Incertitudinea cu privire la propriul său rol și lipsa unor răspunsuri clare din partea partenerului său, îl făceau să se lupte cu propriile emoții. Era cuprins de un amalgam de sentimente, de speranță , incertitudine și durere.
Capitolul 17
Jeeranai a aruncat o privire spre tânăra fată care stătea cu el în mașină. Nita, fosta lui iubită, avusese o relație cu el timp de trei luni în al doilea an de facultate. S-ar putea spune că despărțirea lor a fost una amiabilă, deși amândoi au fost puțin răniți și dezamăgiți. Cu toate acestea, un bărbat ca Jeeranai a mers repede mai departe. Dar, din cauza acelei relații, Sitangsu devenise pentru el o greutate care îi sufoca inima.
-Nu s-a străduit prea mult pentru mine, Joke. Plânsul Nitei începuse încă de când plecaseră de la facultate și continua. Mașina era blocată în trafic, iar plânsul ei nu contenea. Jeeranai își dorea să poată scăpa de ambuteiaj și de situația în care se afla. Azi părea a fi apocalipsa și cumva, el a fost prins chiar în mijlocul ei.
-Desparte-te de nenorocitul ăla. A spus el pe un ton nepăsător. Nita a înlemnit, l-a privit neîncrezătoare.
-Cum să mă despart? Îl iubesc, Joke.
-Atunci stai și vezi dacă iubitul tău face ce-i sugerezi. A răspuns Jeeranai, indiferent, fără să țină cont de sentimentele ei. Nita părea gata să explodeze, cu ochii plini de lacrimi.
-Fugiți împreună!
-Ai înnebunit? Suntem în al patrulea an! Dacă fugim acum, vom ajunge căsătoriți și vom avea copii înainte de a termina studiile. Ce vom face mai târziu? Cum vom trăi? Nita plângea de două zile. Părinții ei plănuiau să o mărite cu un străin, chiar dacă ea avea deja un iubit. Partea mai dureroasă era că iubitul ei, fusese de acord cu despărțirea și era gata să o lase să plece cu altcineva.
-Atunci așteptați până în ultimul semestru, după ce se termină examenele. A sugerat Jeeranai.
-O fi de acord iubitul meu? Când am adus vorba despre asta, el a refuzat. A spus ea, cu vocea tremurândă. Jeeranai a oftat adânc. Dacă ar fi avut răspunsurile, ar fi trebuit să stea acolo ascultându-i divagațiile? Nu voia să audă despre căsnicia ei, la fel cum nici ea nu voia să vorbească despre asta.
-Ia-ți propriile decizii! Nita a respirat greu și i-a aruncat o privire iritată persoanei de lângă ea, care nu-i era deloc de ajutor.
-Dacă ar fi fost Zo, m-ar fi ajutat mai mult,sau cel puțin m-ar fi consolat. A mormăit ea, clocotind de frustrare. Acceptarea ajutorului ofertit de Jeeranai ieri, fusese în mod clar o greșeală. Ajutorul lui Sitangsu ar fi putut fi mai potrivit, dar iată-o, blocată cu Jeeranai, care nu făcea altceva decât să-i ofere câteva opțiuni și să o lase să se descurce singură. Asta numea el ajutor?
-Nu mă mai deranja. A rostit Jeeranai scurt.
-Uau, ce pacoste! Maestrul e atât de iritat. A izbucnit Nita, cuvintele ei fiind însoțite de sarcasm. A scos un șervețel și și-a șters lacrimile, încercând să-și păstreze calmul.
-Te comporți așa pentru că Zo nu ți-a permis să vii cu mine ieri, nu-i așa?
-Nu, nu am vrut ca Zo să vină să te vadă, așa că am venit eu însumi. A răspuns Jeeranai, ca și cum ar fi fost întruchiparea cavalerismului. Însă era clar că nu voia ca nimeni, cu atât mai puțin Nita să se apropie de Sitangsu. Părea hotărât să-i țină despărțiți.
-Ți-e teamă că Zo mă va ajuta? A întrebat Nita, mijind ochii, curioasă. Un zâmbet ironic a apărut pe fața lui Jeeranai.
-Ești foarte deșteaptă, Nita. Fata s-a holbat la el, cu cuvintele blocate în gât. Dacă ar fi spus ceva, probabil ar fi fost un lung șir de blesteme. Deodată, telefonul lui Jeeranai a sunat. Ea l-a ridicat și a privit ecranul care afișa trei puncte.
-Ce înseamnă asta? A întrebat curioasă.
-Este numărul lui Zo. A răspuns el răspicat.
- De ce trei puncte?
-Este o formă de alint specială. A spus Jeeranai nepăsător. Nita era surprinsă. Se întâlnise cu el pentru o scurtă perioadă de timp, dar Jeeranai pe care și-l amintea ea, era nerăbdător și lipsit de romantism.
-Hm, te rog, răspunde. Nu-l face pe Zo să aștepte prea mult. A spus Jeeranai, dând din cap spre telefon, dar cu ochii ațintiți asupra traficului aglomerat. Nita a ezitat, dar în cele din urmă a răspuns.
-Bună, Zo! Joke conduce. Traficul e groaznic. S-a lăsat liniștea la celălalt capăt al firului, iar Nita și-a imaginat că Zo, era probabil surprins să-i audă vocea.
-Ah... mulțumesc că m-ai anunțat. Mă duc singur acasă. A rostit Zo, într-un târziu.
-Joke, Zo a spus că va merge singur acasă. L-a informat Nita pe șofer. Jeeranai s-a încruntat și a răspuns.
-Spune-i să aștepte.
-Să aștepte ce? Nici măcar nu am ajuns încă, Joke. A mormăit fata, uitându-se la el. Drumul din față se întindea la nesfârșit. Ar dura mai mult de o jumătate de oră să ajungă înapoi la universitate în ritmul ăsta.
-Dacă e prea aglomerat pe aici, o iau pe autostradă. A spus Jeeranai hotărât.
-E mai bine să fii blocat aici decât pe autostradă. A replicat Nita. Înainte ca Jeeranai să poată răspunde, vocea lui Sitangsu s-a auzit slab la telefon.
-Pot merge singur acasă. Nu e nevoie să mă ia. Nita a transmis din nou mesajul.
-Joke, Zo a spus că nu e nevoie să-l iei... Oh, a închis. Convorbirea s-a întrerupt exact când a terminat de vorbit.
-Sună-l din nou. A ordonat Jeeranai iritat. Fata a apelat, dar nimeni nu a răspuns. Nici nu a fost sunat înapoi. Nita a înlemnit, un sentiment de groază instalându-se. Instinctele îi spuneau că ceva nu era în regulă.
-Joke, cred că ai probleme din cauza mea. A spus ea încet. Frustrarea lui Jeeranai era pe cale să explodeze, deoarece se temea că nu va reuși să ajungă la timp la Sitangsu. Când a ieșit din ambuteiaj și s-a întors la universitate, era deja trecut de ora unu după-amiaza. S-a grăbit spre clasa unde îl lăsase pe tânăr mai devreme, doar pentru a afla de la colegii săi că Sitangsu plecase deja. Disperat să afle unde este, Jeeranai a decis să-l sune pe cel mai bun prieten al său, Pruksa, să-i ceară ajutorul.
-Pat, Zo e cu tine? A întrebat el nerăbdător.
-Credeam că mă vei suna în viața următoare. A răspuns Pruksa batjocoritor.
-Termină cu prostiile, Pat! Nu mă enerva!
-Relaxează-te. Da, Zo e cu mine. Doarme. Nu trebuie să intri în panică. Hack îl duce acasă în după-amiaza asta, așa că Zo poate să-și ia cheia și nu va mai trebui să stea la tine.
-Tipul ăla, Hack? A întrebat Jeeranai, îndreptându-se deja spre parcare. Următoarea lui destinație era casa lui Pruksa, chiar dacă nu avea nicio idee unde se afla.
-Da, Hack. Nu-ți face griji, Zo e bine. Totuși, dacă vorbesc prea mult, s-ar putea să-l trezesc. A răspuns Pruksa înainte de a încheia brusc apelul. Jeeranai a rămas înlemnit preț de câteva secunde, era furios și frustrat. În ciuda iritării sale, următorul pas era clar, trebuia să găsească casa lui Pruksa. Dar cum putea să ajungă acolo, dacă nu avea locația. Când apelul s-a încheiat brusc, Jeeranai a rămas cu un sentiment de deznădejde. Părea că Sitangsu era supărat pe el. „Hack îl va duce acasă în după-amiaza asta.” Au răsunat cuvintele lui Pruksa în mintea lui, consolidându-i decizia de a-și schimba planul. Nu putea merge la casa prietenului lui Sitangsu pentru că nu știa adresa. Dar la apartament? Asta știa. În plus, avea atât cartela de acces, cât și cheia de rezervă! Fără ezitare, Jeeranai a sărit în mașină și a ieșit în viteză din parcarea facultății. ,,Ne vedem curând, Zo. Ne vedem curând!” Între timp, Pruksa și-a aruncat telefonul pe canapeaua unde stătea cel mai bun prieten al său, Sitangsu. În ciuda a ceea ce îi spusese el mai devreme lui Jeeranai, Sitangsu nu dormea. Nici măcar nu putea sta locului. Fața lui palidă și postura cocoșată vorbeau de la sine, arătând cât era de supărat. Pruksa nu l-a presat pentru a afla detalii. Nu era nevoie, nu cu Hack acolo.
-Nu trebuie să te duci acasă în seara asta. Joke probabil e deja în drum spre apartamentul tău. Dormi aici. A spus Pruksa nonșalant.
-Mulțumesc. A răspuns Sitangsu încet înainte de a se întoarce spre Hack, care stătea în cealaltă parte a camerei.
-Mulțumesc că ai luat cheia și m-ai adus aici. A adăugat el. Hack a ridicat din umeri.
-Nicio problemă. Cheia a fost lăsată în holul apartamentului lui Jeeranai în această dimineață. L-au sunat, dar nu a răspuns. Din fericire, îmi lăsasem numărul de telefon ca rezervă, așa că m-au contactat pe mine. Dacă mai ai nevoie de ceva, spune-mi. A mai spus Hack, cu un ton cald. -Chiar dacă e vorba de Joke. Oferta lui Hack era sinceră. Era genul de prieten care ar fi sărit să ajute indiferent de situație, chiar dacă asta implica pe cineva atât de dificil precum Jeeranai. Sitangsu a rămas tăcut. Să spună că asta nu are nicio legătură cu Jeeranai ar fi fost o minciună, iar a-l învinovății era o greșeală. De fapt, era vina lui. ,, E vina ta...” Gândul acesta îl rodea. Nu se putea abține să nu simtă invidie pe Nita, care părea să fi împărtășit atât de multe cu Jeeranai, spre deosebire de el.
-Nu te voi mai deranja, Hack. A spus Sitangsu în cele din urmă. Pruksa, simțind disconfortul celui mai bun prieten al său, a intervenit rapid.
-Bine, mulțumesc pentru ajutor, Hack. Ne ocupăm noi de aici. Hack a înțeles aluzia și s-a ridicat să plece. Înainte de a pleca, a repetat:
-Anunță-mă oricând, dacă ai nevoie de ceva. În timp ce Hack pleca, Sitangsu s-a prăbușit înapoi pe canapea și a închis ochii. Oboseala lui nu era fizică, provenea de la durerea de la inimă.
-Ești bine? A întrebat Pruksa îngrijorat.
-Ă...da. A mormăit Sitangsu.
-Vrei să dormi sau vrei să vorbești despre ce s-a întâmplat, mai întâi? A sugerat Pruksa cu blândețe. Era hotărât să ajungă la originea întâmplărilor dintre Sitangsu și Jeeranai. Aveau noroc că Alongkot nu se întorsese încă din plimbare. Dacă ar fi știut că ,,fiul” său are inima frântă, nu și-ar fi lăsat ginerele în pace nici măcar o secundă. Ochii lui Sitangsu s-au umplut de tristețe în timp ce își trăgea pătura pe care i-o împrumutase Pruksa până la gât. În ciuda brizei ușoare a ventilatorului, a simțit un fior rece adânc în oase.
-Sunt gelos... A recunoscut el încet. Pruksa a rămas tăcut, oferindu-i spațiul necesar pentru a continua.
...Nu sunt atât de generos pe cât crezi, Pat. Aseară, Nita a sunat să-l caute pe Joke. A ieșit afară să vorbească și habar n-am despre ce au discutat. Și astăzi... orice ar fi vorbit ei, mie nu mi s-a părut potrivit. Pruksa a oftat și s-a așezat pe canapea lângă el.
-A spus Joke ceva despre asta? Ți-a explicat despre ce au vorbit?
-Nu, nu a spus. Pentru că eu și Joke... doar încercăm să ne dăm seama de ceva. Nu l-am putut întreba. Sitangsu a șovăit. Cu cât vorbea mai mult, cu atât îi era inima și mai grea. Jeeranai îi dăduse o șansă, dar el alesese să o lase deoparte. Dacă Jeeranai decidea să ofere acea șansă altcuiva acum, nu ar fi fost vina lui.
-Atunci de ce nu-i spui că vrei să fii iubitul lui? A întrebat Pruksa, cu ochii lui pătrunzători plini de îngrijorare.
-E prea târziu...
-Ce vorbești? Joke ar lăsa totul baltă pentru tine într-o clipă! Dar chiar dacă Pruksa îl încuraja, Sitangsu nu putea scăpa de imaginea Nitei. Fata aceea, fosta iubită a lui Jeeranai, părea să-l înțeleagă în moduri în care el nu putea să o facă. Ea era cea pe care Joke făcea mereu tot posibilul să o ajute, chiar dacă de obicei erau indiferenți unul față de celălalt.
-Pat, de ce s-au despărțit cei doi? A întrebat Sitangsu brusc. În adâncul sufletului, își dorea un motiv, orice motiv care să-l asigure că Jeeranai și Nita nu se vor mai împăca. Neînțelegere, trădare, orice era potrivit. Atâta timp cât cei doi rămâneau despărțiți.
-Nu știu. A răspuns Pruksa gânditor.
-Nimeni n-a menționat asta vreodată, dar Nita are un nou iubit de mult timp. Nu e student ca noi. Sitangsu s-a afundat mai adânc în canapea. Gelozia se amesteca cu frica, întărindu-i sentimentul de nesiguranță.
-Dacă se împacă? A întrebat el, cu vocea tremurândă.Pruksa nu avea un răspuns. Iar dacă exista unul, putea fi răspunsul de care Sitangsu se temea cel mai mult. Fața i-a devenit palidă și a închis ochii strâns, încercând să blocheze teama de a-l pierde pe Joke. Ceva din interiorul lui s-a cutremurat violent, fiindu-i imposibil să-și stăpânească anxietatea. Pruksa a oftat în timp ce își privea prietenul suferind în tăcere. Privirea i-a coborât spre telefonul din mână, numărul lui Jeeranai fiind încă afișat de la ultimul apel. Ar trebui să-l sune înapoi? Să-i spună cât de nesigur se simțea Sitangsu în acel moment? Știa că doar el putea alina tristețea prietenului său, dar își făcea griji. Dacă Sitangsu nu era pregătit să-l înfrunte? Dacă întâlnirea cu Jeeranai nu ar face decât să înrăutățească starea emoțională și așa destul de fragilă în care se aflau amândoi? Sitangsu a rămas ghemuit, cu fața încordată de îngrijorare și respirația sacadată. În afara camerei 504, Jeeranai se plimba înainte și înapoi nerăbdător. Ochii i se îndreptau rapid spre ceas la fiecare două minute, apoi înapoi spre lift. La fiecare cinci minute, își lua telefonul, verificând notificările, dar ecranul rămânea neschimbat. Trecuseră peste patru ore.
„La naiba, Zo, de ce nu te-ai întors încă?” A mormăit el în șoaptă. Răbdarea lui Jeeranai, oricât de persistentă ar fi fost, aproape că se terminase. Absența lui Sitangsu îl scotea din minți. În cele din urmă, și-a luat telefonul și l-a sunat pe verișorul său, care avea întâmplător un iubit în aceeași clasă cu Sitangsu.
-Jeng, poți să-l întrebi pe iubitul tău dacă știe unde locuiește Pat? Zo s-ar putea să fie la el acasă. A rostit Jeeranai, cu o voce în care se putea simții disperarea. Jeng a transmis întrebarea cuiva din apropiere.
-P’Joke vrea să știe dacă știi unde este casa lui Pat. Știi?
-Habar n-am. A răspuns iubitul lui scurt. Jeng a oftat, vizibil iritat.
-Uf, nu ești de niciun ajutor. Și-a apostrofat el iubitul, înainte de a se întoarce la apel.
-Îmi pare rău, Joke. Pok nu știe. Și lasă-mă să-ți spun, dacă chiar ar ști, ar avea niște explicații serioase de dat, nu stă bine deloc la capitolul orientare. Oh, la naiba, de ce mă lovești acum, Pok? Reproșurile puternice ale lui Jeng au răsunat în telefon, însoțite de sunetele inconfundabile ale unei discuții între îndrăgostiți. Jeeranai a oftat. Nemaidorind să se confrunte cu haosul din jurul lui Jeng, a închis, hotărât să găsească o altă cale. A format un alt număr, amintindu-și că seniorul său, Trin, ar putea avea legături cu cineva din cercul lui Sitangsu.
-Frate Trin, sunt eu, Joke. A spuse repede Jeeranai.
-Ah, Tigrul! N-am mai auzit de tine de mult timp. Deja îmi curg lacrimile! Mă suni doar când ai nevoie de ceva, nu-i așa, ticălosule?
-Mă ajuți sau nu? Nu am timp de pierdut!
-Bine, bine. A cedat Trin.
-Îl cunoști pe Zo, nu-i așa? De la IR? Juniorul lui P’Wave? Eu și Zo ne întâlneam, dar acum se ascunde la prietenul său, Pat. Am nevoie de adresa lui Pat. Poți să mă ajuți?Trin a făcut o pauză, tonul său devenind tachinator.
-Zo de la IR? Juniorul lui Wave? Uau, nu știam că are o relație cu tine!
-Ba da! A izbucnit Jeeranai nerăbdător.
-Acum, poți să-mi dai adresa sau nu?
-Bine, bine. Stai trei minute.
-Îți dau doar unul. A replicat Jeeranai iritat. Trin a râs înainte să închidă, dar el nu avea chef de râs. Bănuia că Trin va întreba absolvenții mai în vârstă, iar șansele de a obține informații de încredere erau mici. A început să plănuiască o strategie de rezervă, dar telefonul său a vibrat din cauza unui mesaj.
,,Am primit doar niște informații de la P’Ron. Dacă găsește adresa, îți trimite o captură de ecran. Apropo, am făcut un pariu cu P’Wave, să nu mă dezamăgiți!” Jeeranai voia să întrebe despre ce era vorba, dar asta putea aștepta. Prioritatea era să-l găsească pe Sitangsu. Între timp, Pruksa stătea în sufragerie, răsfoind alene prin telefon. Aerul condiționat bâzâia încet, menținând temperatura camerei la 25 de grade. S-a uitat la Sitangsu, care era încă înfășurat confortabil într-o pătură și dormea profund. Mai devreme, tânărul făcuse febră. Pruksa plănuise să-l vadă când se va trezi, poate să-l hrănească și să-i dea niște medicamente. Deodată, a primit un mesaj. Temător că l-ar putea deranja pe Sitangsu, Pruksa a redus telefonul rapid la tăcere. Dar notificările continuau să apară, invadându-i ecranul. Frustrat, a mormăit în șoaptă.
„La naiba, Joke.” Curiozitatea l-a învins și a început să citească mesajele. Ochii i s-au mărit de uimire pe măsură ce citea. Mesajele erau de la fratele mai mare al lui Jeeranai, iar conținutul era șocant. Prima postare era intitulată: „Proiect de localizare a iubitului fratelui meu: Joke îl caută pe Zo de la facultatea de Relații Internaționale.” Apoi continua: „Se bănuiește că locația actuală este casa lui Pat din cadrul facultății de Relații Internaționale. Dacă cineva știe adresa lui Pat, vă rog să mi-o trimiteți. P.S.: Să mă ajutați e ca și cum ați construi șapte turnuri, veți câștiga merite importante!” Pruksa a continuat să deruleze, clătinând din cap. ,,Nu imploră nimeni încă, nu-i așa?” A mormăit el sarcastic. Dar haosul creat nu făcea decât să îl îngrijoreze și mai mult. Poate că prezența impunătoare a fratelui mai mare al lui Jeeranai, cu relațiile sale influente, sau poate că entuziasmul de a-l ajuta pe Jeeranai să-l caute pe Sitangsu a stârnit un val neașteptat de reacții. De la elevii care absolviseră demult, la cei din anul trei și patru și până la cei din primul an, care abia se cunoșteau, a apărut un val de răspunsuri. Zgomotul era incontestabil, toată lumea părea dornică să împărtășească adresa lui Pruksa. În timp ce citea, Pruksa, nu era conștient de agitația din online. A stat liniștit și a oftat în timp ce se uita la Sitangsu, care încă dormea dus pe canapea. În mod normal, Pruksa nu s-ar fi implicat în escapadele dramatice ale lui Joke, dar de data aceasta era clar că Zo avea nevoie de ajutorul lui.Pruksa a ezitat, apoi a deschis un chat privat, și a tastat, gata să-și împărtășească adresa. Chiar când era pe punctul de a apăsa butonul de trimitere, scârțâitul de roți al unei mașini care frâna brusc afară i-a atras atenția. A tresărit, s-a uitat pe fereastră și spre surprinderea sa, chiar persoana căreia urma să-i trimită mesajul a apărut, ca o zeitate coborând pe Pământ. Cu ochii mari, Pruksa și-a verificat rapid telefonul. Mesajul nici măcar nu fusese trimis. Persoana de afară nu a pierdut timpul. A înaintat furios spre ușă și a urlat.
-Unde este tipul ăla? De ce trebuie să se ascundă de mine? Pruksa a privit din ușă, mormăind în șoaptă:
-O, nu, e ca și cum tocmai a venit apocalipsa. Dar în momentul în care Jeeranai a intrat în sufragerie și l-a văzut pe Sitangsu dormind liniștit pe canapea, atitudinea sa feroce, de tigru, s-a transformat în ceva surprinzător de blând. Pruksa a observat transformarea ușor amuzat, în timp ce Jeeranai se ghemuia lângă canapea, împăturind cu grijă pătura în jurul lui Zo. Mișcările sale erau delicate, fiecare acțiune fiind menită să nu-l deranjeze pe cel care dormea. ,,Deci, tigrul a devenit acum o pisică de casă, nu-i așa?”Hotărât să nu întrerupă momentul, Pruksa a deschis încet ușa de la bucătărie,pentru a aduce un bol cu terci cald. În timp ce închidea ușa ușor, a observat cum Jeeranai s-a întors brusc, ochii lui sclipind din nou ca ai unui tigru. Era ca și cum l-ar fi certat pe Pruksa pentru că făcea chiar și cel mai mic zgomot lângă Sitangsu. ,,E atât de protector și totuși Zo își face griji că se va întoarce la fosta lui? La naiba, Zo!” S-a gândit Pruksa, clătinând din cap.
-Ar trebui să-l trezești să mănânce terciul și să-și ia medicamentele. A spus tânărul, așezând tava ușor pe măsuța din apropiere.
-Kot a sunat mai devreme și a întrebat dacă e ceva în neregulă. Probabil bănuiește că fratele tău a trimis cu un motiv acel mesaj în grup. A spus că se va întoarce cât de curând posibil. Dacă Kot apare și îl găsește pe Zo bolnav, amândoi suntem ca și morți. Pruksa s-a uitat la Sitangsu, care s-a mișcat ușor sub pătură. Hotărând că era mai bine să-i lase în pace, a părăsit în liniște sufrageria. Oricât de mult ar fi vrut să tragă cu urechea, știa că cei doi aveau nevoie de intimitate pentru a-și rezolva neînțelegerile. Rămas singur în cameră, Jeeranai l-a privit pe Sitangsu cum începe să se trezească. Încet, ochii lui s-au deschis, dezvăluindu-i o siluetă neclară așezată pe podea, holbându-se la el. A clipit, a închis din nou ochii și apoi i-a redeschis. De data aceasta însă, imaginea a devenit clară.
-Joke? Vocea slabă a lui Sitangsu a spulberat tăcerea.
-Ești Joke! A exclamat el, ridicându-se brusc, șocat.
-Sunt om, nu fantomă. De ce ești atât de speriat? L-a tachinat Jeeranai, tonul său familiar calmând tensiunea. Sitangsu s-a uitat în jur, dându-și seama că era încă în casă la Pruksa, deși gazda nu era acolo.
-Pat a adus terci, pentru tine. A spus Jeeranai, tonul său înmuindu-se în timp ce întindea mâna după tavă. Pe ea se afla un bol cu terci, un pachet de analgezice, antipiretice și un pahar cu apă.
-Haide, mănâncă ceva. Ești bolnav? A întrebat Jeeranai, aplecându-se mai aproape pentru a-și pune dosul palmei pe gâtul lui Sitangsu ca să-i verifice temperatura. Mâna lui s-a mutat pe obrajii și fruntea lui Sitangsu,iar îngrijorarea lui a devenit evidentă. Sitangsu a înlemnit sub atingerea familiară, dar copleșitoare. Inima îi bătea cu putere, frica de a pierde persoana din fața lui devenind tot mai puternică. Privirea i-a coborât în poală, evitând privirea lui Jeeranai.
-Hei, uite lingura! A rostit Jeeranai, întrerupând tăcerea.
-Sau ar trebui să te hrănesc eu? A pus lingura în mâna lui Sitangsu, cu cealaltă mână susținând bolul cu terci acoperit cu carne de porc mărunțită.
-Eu... pot mânca singur. A mormăit Sitangsu răgușit, inocența sa îndulcindu-i expresia lui Jeeranai, care a oftat ușor de ușurare. Mai devreme, Pruksa îi explicase de ce se ascunsese Sitangsu acolo. Acum, văzând atitudinea fragilă, dar familiară a tânărului, a simțit o urmă de speranță că poate, ar putea repara ceea ce fusese stricat. „Nu e că Zo nu are încredere în tine, a spus Pruksa încet.E pentru că nu crede în el însuși. Îi este frică să nu te piardă.”
Jeeranai, așezat cu picioarele încrucișate pe podea, în fața canapelei, a ridicat privirea spre Sitangsu.
-Vrei să mă întrebi ceva, Zo? Tânărul, care mânca liniștit terciul, cu capul plecat, a înlemnit preț de o clipă, înainte de a întâlni privirea lui Jeeranai. Chiar dacă Sitangsu stătea aplecat, pentru că se simțea copleșit și epuizat, poziția sa pe canapea, îl plasa puțin deasupra nivelului ochilor persoanei din fața lui.
-Am convenit să ne cunoaștem mai bine. A continuat Jeeranai.
-Dacă ai ceva de întrebat, întreabă. Nu ține doar pentru tine. Dar dacă nu vrei să întrebi nimic, lasă-mă pe mine să o fac mai întâi.
-Ce vrei să întrebi? A rostit Sitangsu ezitant, confuzia lui fiind evidentă.
-De ce nu m-ai așteptat să te iau?
-Ah... Sitangsu a ezitat din nou.
-Am văzut că erai blocat în trafic.
- De ce ai închis telefonul?
-Tu conduceai...
-Dar Nita ținea telefonul, nu eu. La auzul numelui ei, expresia feței lui Sitangsu s-a întunecat. Un nume care odinioară ajutase la reducerea prăpastiei dintre el și Jeeranai acum părea un obstacol.
-Zo, te gândești prea mult la mine și la Nita, nu-i așa?A întrebat Jeeranai, cu o voce mai blândă.
-Ei bine...da. A recunoscut Sitangsu cu reticență.
-Nu vreau să fi împreună cu Nita! Nu vreau să vorbiți și nu știu de ce. Nu m-am simțit niciodată așa. N-am fost niciodată atât de egoist, dar cu tine, sunt... sunt atât de gelos când cineva se apropie de tine, de simt că mor. Jeeranai a zâmbit slab.
-Cu alte cuvinte, nu ești doar gelos, ești foarte gelos. Ultimele cuvinte l-au făcut pe Sitangsu să mărească ochii de uimire, confuzia sa inocentă fiind înlocuită de sentimentul de înțelegere.
-Foarte gelos? A repetat el încet, cu glasul plin de emoție. Jeeranai a întins mâna, mângâind ușor părul moale și șaten al lui Sitangsu.
-Motivul pentru care ai văzut-o pe Nita plângând, a fost pentru că s-a certat cu iubitul ei. Mama ei o obliga să se căsătorească cu un alt bărbat, iar iubitul ei a fost de acord.
-Ah... săraca Nita! A murmurat tânărul, bunătatea lui naturală făcându-l să se simtă vinovat pentru gândurile sale anterioare.
-Exact! A spus Jeeranai cu un zâmbet ușor ironic.
-De aceea nu am vrut să-ți spun. Cunoscându-te, știu că ți-ar fi milă de ea și mai mult, ai încerca să o ajuți. Dacă ai ajuta-o, te-ai apropia și mai mult de ea. Nu sunt sigur de situație încă. Nita m-a rugat să vorbesc eu cu iubitul ei. Casa ei este atât de departe, aproape de Nakhon Pathom, de asta am întârziat.
-Ce i-ai spus iubitului ei? A întrebat Șitangsu curios.
-I-am spus să o ia pe Nita și să plece. A răspuns Jeeranai direct.
-Și când se vor întoarce, să-și aducă copilul, să-i aducă omagiile. Ochii lui Sitangsu s-au mărit neîncrezători.
-Chiar e în regulă?
-Tu ce ai fi făcut în locul meu? L-a provocat Jeeranai.
-Aș fi rugat-o pe Nita să-și ducă mai întâi iubitul la părinții ei și să discute despre asta cu calm. A sugerat Sitangsu, pe un ton serios.
-Cum ai făcut și tu? Jeeranai a ridicat o sprânceană.
-Ă... Sitangsu a ezitat, expresia de pe chipul său trădându-l.
-Când vom merge în Krabi, voi povesti familiei mele despre noi. Asta ai făcut și tu, nu-i așa? I-ai lăsat pe părinții tăi să se obișnuiască încet cu ideea, nu? Chiar am rugat-o pe mama să vorbească cu mama ta.
Cuvintele lui, l-au luat prin surprindere pe Jeeranai. În timp ce se îmbufna și se compătimea, Sitangsu se străduia în liniște să normalizeze relația în ochii familiilor lor. „La naiba, Zo! Fără să mă consulți... dar mă faci atât de fericit.” S-a gândit Jeeranai simțindu-se mândru.
-Abordarea asta e în regulă, Joke, nu rănește sentimentele nimănui. A spus Sitangsu cu vocea lui blândă, apoi a continuat.
-Mama te place mult, dar tata... nu prea mult. Mama tot spune că ești foarte chipeș și asta îl enervează.
Jeeranai a chicotit.
-Mănâncă-ți terciul înainte să se răcească. A spus el, presărând mai multă carne de porc mărunțită deasupra.
-Joke, nu sunt de acord să fugă. O să-i spun Nitei. A spus Sitangsu, cu o voce calmă, dar cu o urmă de tensiune în glas când a rostit numele fetei. S-a uitat la Jeeranai, care a zâmbit ușor, în ciuda ezitării anterioare a lui Sitangsu.
-Începe să-mi placă când mă asculți. Data viitoare, când vorbesc cu Nita, te las și pe tine să mergi!
-Nu e nevoie să mergem totuși atât de departe. Am încredere în tine. A răspuns Sitangsu, deși o licărire subtilă de nesiguranță i-a umbrit expresia.
-Atunci ar trebui să ai încredere și în tine. Mie îmi ajungi! A spus Jeeranai scurt, simplu, dar sincer. Cuvintele lui nu erau pompoase, dar au avut efectul de a transmite o căldură prin corpul lui Sitangsu. Era ca și cum ai primii un buchet de flori într-o zi grea.
-Grăbește-te! Mănâncă și ia-ți medicamentele. Te voi duce acasă să dormi la mine în apartament. Și nu te uita nelămurit, ca și cum te-ai întreba: ,, în al cui apartament ?’’ Protestele nu sunt permise! Nu mergi în camera ta dacă nu te simți bine.
-Nu sunt bolnav. Doar, nu am dormit suficient. A murmurat Sitangsu, încercând să minimalizeze importanța situației.
-Și de ce nu dormi suficient? Nu-mi spune că e pentru că te gândești atât de mult la mine și la Nita încât nu poți dormii. A rostit Jeeranai pe un ton jucăuș. Expresia obosită a lui Sitangsu i-a servit drept răspuns și implicit tonul lui s-a înmuiat.
-Poți pune întrebări când ești nelămurit. Nu te gândi prea mult la lucruri nesemificative. Nu-ți face singur rău, din cauza asta.
-Bine, nu voi mai face asta data viitoare. A răspuns tânărul fiind de acord și luând o gură de terci. Fie că a fost vorba de carnea de porc mărunțită dulce-sărată, fie de prezența cuiva care îl privea, a terminat tot bolul.
-Ai mâncat ceva până acum, azi? A întrebat Jeeranai după ce Sitangsu a terminat , privindu-l cu atenție. Tânărul a pus bolul gol înapoi pe tavă, apoi a răspuns.
-Nu.
-Când ne întoarcem la apartament, o să fac eu ceva. Ia-ți medicamentele, Pat te lasă să pleci.
-Ah, unde a dispărut Pat, de fapt? A întrebat Sitangsu, plin de curiozitate.
-Și tu? Cum ai găsit locul ăsta?Jeeranai și-a luat telefonul și a derulat o postare în care cerea ajutor seniorilor săi. Postarea avea o mulțime de comentarii, dar ce i-a atras atenția lui Sitangsu a fost replica seniorului cu același cod ca al lui . „O, tigrule, ajungi atât de departe?” Răspunsul lui Jeeranai era unul nonșalant dar ferm.,, Ți-am spus că o voi face.”
-Îmi pare rău. Ar fi trebuit să aștept la departament. Făcând asta, te-am deranjat și pe tine și pe seniori. A murmurat Sitangsu, cu o voce moale și nesigură.
-Dar, de fapt, e mai bine că am întârziat eu. Măcar te-ai odihnit puțin. A răspuns Jeeranai. Iritația lui se intensificase inițial, dar când l-a văzut pe Sitangsu bolnav, întins pe canapea, palid și epuizat, frustrarea sa a fost înlocuită de furia față de iubitul Nitei, pentru că acțiunile lui, o împinseseră pe aceasta să-i ceară ajutorul. Sitangsu a ezitat, apoi a continuat:
-Ah, serios e în regulă dacă aștept. Dar, din moment ce tu și Nita ați fost iubiți, mă tem că te vei întoarce la ea. Ă... nu mă înțelege greșit, nu cred că mă vei înșela, dar nu sunt sigur că pot concura cu Nita. Deci, nu sunt sigur că sunt suficient de bun pentru tine. Fără un cuvânt, mâna mare a lui Jeeranai s-a întins, mângâind ușor obrazul palid al tânărului. Degetul lui mare a mângâiat ușor partea de sub ochii lui Sitangsu. Atingerea lui era familiară, tandră și liniștitoare.
-Știi de ce ne-am despărțit eu și Nita? A întrebat Jeeranai încet. Sitangsu a clătinat din cap, cu inima strânsă. Privirile lor s-au întâlnit pentru o clipă în tăcerea densă, apoi Jeeranai a continuat, cu vocea calmă, dar fermă.
-Ne-am despărțit din cauza ta. Sitangsu a clipit des, procesând informația. -Ce vrei să spui?
-Când eram iubitul Nitei, te vedeam adesea cum te uitai la ea. A spus Jeeranai, în timp ce privirea i se intensifica. Mărturisirea l-a luat prin surprindere pe Sitangsu, punându-l pe gânduri. Prietenul său menționase că Joke și Nita se întâlniseră în primul lor an. Își amintea că auzise că Nita, o studentă la sociologie, nu era deosebit de atrăgătoare sau bogată, dar avea o strălucire aparte, imposibil de ignorat.
-Sunt o persoană irascibilă. I-am spus lui Pat să-ți spună să nu te mai uiți la Nita, dar a spus că nu-ți păsa de ea, pentru că erai mereu atât de concentrat pe a fi singur. A continuat Jeeranai. Sitangsu și-a mutat privirea stânjenit, incapabil să întâlnească ochii lui în timp ce procesa cuvintele.
-Nu am mai putut face nimic altceva după aceea. A adăugat Jeeranai, o urmă de frustrare strecurându-se în tonul său.
-Și tu ai fost mereu atât de obsedat de studiu. Buzele lui Sitangsu s-au întredeschis, gata să răspundă, dar tânărul a continuat să vorbească.
-De fiecare dată când eram cu Nita, simțeam că cineva se uită la noi, mai ales când erai tu prin preajmă. Te holbai la ea. Voiam să vorbesc cu tine, dar aveai un grup atât de grozav de prieteni, încât nici măcar nu am putut să te întâlnesc o dată. Și apoi am început să mă enervez. Până la urmă, Nita a fost cea care a pus capăt lucrurilor.
Gândurile lui Sitangsu au luat-o razna:
-Deci, până la urmă, Nita s-a despărțit de tine... nu e vina ta? A întrebat el, încruntându-se ușor. Jeeranai a oftat, tonul său înmuindu-se pe măsură ce povestea.
-Nu, nu e vina mea. A fost, din cauza ta, acesta e doar începutul. După ce m-am despărțit de Nita, am vrut să știu ce vei face în continuare. Dacă Nita e singură, poate vei face ceva. Te-am căutat atât de des, încât știam exact unde și când te găsesc, în clasă, la cantină, la masa de piatră cu cei din fața campusului și chiar în stația de autobuz a facultății. Voiam să știu atât de multe despre tine,încât chiar și în zilele în care nu aveam cursuri, tot veneam la facultate doar ca să te văd. Când m-am hotărât sa te abordez, nu s-a întâmplat pentru că seniorul tău, cu același număr de cod, se prefăcea că te protejează nebunește. M-am dus să-i spun lui Pat că am de gând să flirtez cu tine, dar Kot a refuzat. Mi-a spus să aștept până în anul patru, pentru că trebuie să-i dovedesc că te plac cu adevărat. Ochii tânărului erau întunecați iar durerea din voce inconfundabilă. Mărturisirea lui plutea în aer. Doi ani de dor și pasiune și o dorință îndelungată care nu fusese arătată până acum.
-Sentimentele mele, poate că nu sunt la fel de puternice ca ale tale. A murmurat Sitangsu, cu o ușoară expresie de vinovăție pe față. Jeeranai a ridicat din umeri nonșalant
-Sigur că nu. Te iubesc de doi ani, Zo. Tu, abia recent ai început să simți asta. Deci cum te poți compara cu mine?
-Dar nu e corect față de tine. A protestat Sitangsu încet.
-Nu am nevoie de dreptate. A răspuns Jeeranai, expresia feței înăsprindu-i-se, dar o licărire slabă de căldură încă îi persista în ochi.
-Ceea ce vreau este să mă iubești! Sitangsu a rămas tăcut, dar lui Jeeranai nu părea să-i pese. A ridicat din umeri, ca și cum nu ar fi fost afectat de cuvintele care nu fuseseră încă rostite. Dragostea era un lucru greu de exprimat atunci când cealaltă persoană nu o înțelegea, iar el era de acord cu asta.
-Chiar și acum, chiar dacă nu-mi poți spune, e în regulă. Atâta timp cât ești lângă mine, îngrijorându-te pentru mine, cred că știu deja cum te simți. Bărbatul înalt a luat mâna albă a lui Sitangsu, împreunându-le degetele, și a apăsat ușor camera telefonului, făcând o fotografie.
-Pentru ce faci poze? A întrebat Sitangsu, un zâmbet slab arcuindu-i buzele.
-Raport militar! A răspuns Jeeranai nonșalant și amuzat, ridicându-se de la podea și trăgându-l pe tânăr după el. Ochii și degetele lui au rămas concentrate asupra telefonului, dar l-a condus pe Sitangsu afară din sufragerie.
-Pat, noi plecăm. A spus Jeeranai, atenția lui fiind încă captată de telefon. A auzit o voce puternică de la persoana din spatele lui, dar nu s-a întors să se uite. Atenția lui a rămas la telefon în timp ce vorbea.
-Ne vedem mâine la departament. A răspuns Pruksa înainte de a-i face cu mâna, apoi s-a uitat în ochii celui mai bun prieten al său, arătând spre cel mai înalt.
-Dacă vrei să faci ceva, pur și simplu fă-o. Dacă vrei să spui ceva, spune-o ca să nu regreți mai târziu. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Pruksa le-a rostit înainte ca cei doi prieteni să plece din casă. Sitangsu i-a oferit un zâmbet înainte ca ușa să se închidă, un zâmbet care i-a spus lui Pruksa că Sitangsu se hotărâse în sfârșit. Un prieten a răsuflat ușurat în liniștea casei sale, știind că furtuna se terminase. Pruksa s-a îndreptat spre bucătărie să mănânce ceva. Chiar înainte să se așeze, telefonul său a vibrat. Tânărul de la Departamentul de Relații Internaționale, și-a scos telefonul din buzunar și s-a uitat la el. Încă o dată, mesajele au inundat ecranul, ca o cascadă. „Uită-te la asta. Hei.”
„Țin mâinile împreună.”
„Tizzy vrea să facă un plan pentru a-l fura pe P’Zo de la P’Joke. Vrea cineva să se alăture?”
„Hai să cooperăm în viața următoare. În viața asta, P’ îl aplaudă pe Joke.”
„P’ nu vrea să-l învingă pe P’Joke? Dacă facem o alianță, vom câștiga.”
„De ce este P’Wave atât de tăcut? Este suspect, P’Wave nu vrea aurul?”
„E ingenios. Familia lui Joke vinde aur.” Când Pruksa a dat clic pentru a vedea postarea lui Jeeranai, a apărut o imagine cu două mâini împreunate, una cu cealaltă. Una dintre mâini, evident a autorului postării, era familiară, dar cealaltă mână albă cu care era împletită, era greu de identificat. A derulat până la sfârșitul fotografiei. Primul comentariu a fost de la autor. Se părea că atunci când a postat fotografia, era nerăbdător să se laude, însă fără descriere, doar cu un comentariu scurt. Dar, propoziția scurtă spunea multe: „Mâna lui Zo”. Chiar dacă era scurtă, clarifica lucrurile, arătând clar cât de bine se descurcau Joke și Zo, în relația lor.
Capitolul 18
Alongkot s-a întors la studii odată cu începerea semestrului. De fapt, plănuia să vină puțin mai târziu. Dacă nu ar fi fost recentul scandal de pe rețelele de socializare și povestea cu Nita, nu ar fi trebuit să se grăbească înapoi la Bangkok.
-Ieși la distracție? Sitangsu și-a salutat vesel cel mai bun prieten, imediat ce s-au întâlnit în sala de clasă. Tânărul fotbalist a privit ceasul de mână. Era opt și jumătate, zece minute înainte de începerea orelor.
-Stai jos! a spus el. Și-a luat geanta după scaunul rezervat prietenului său și a pus-o pe cealaltă parte, unde era locul lui Pruksa.
-Ce mai faci? Alongkot a pus o întrebare banală. Această întrebare părea banală, dar dacă te uitai în ochii lui, era suficient să știi ce poveste vrea să afle. Sitangsu a zâmbit ușor înainte de a răspunde. Și-a pus mâinile împreună pe masă. Degetele albe s-au frecat unele de celălalte , ca și cum ar fi încercat să-și transpună sentimentele din inimă în cuvinte.
-Cred că am crescut mult. Obișnuiam să cred că lumea mea era mică și că totul era normal. Până când a apărut Joke, simt că tocmai mi-am dat seama de anumite lucruri, peste care am trecut mereu cu vederea. Nu știam că lumea mea era mai mare decât îmi imaginam. Ah... Înțelegi ce spun? Nu sunt bun la explicații. Ultima propoziție a fost spusă pe un ton tânguitor.
-Înțeleg. Ai explicat foarte bine. Și...tu și cu el vă înțelegeți bine? A întrebat Alongkot, înainte de a pune o altă întrebare care îl măcina.
-Ești deja iubitul lui? Fața lui Zo s-a albit ușor.
-Încă nu. Nu i-am răspuns încă.
- Și ce mai aștepți? Pruksa, așezat lângă Alongkot, și-a ridicat fața și a întrebat. În ziua aceea, când Joke l-a găsit pe Sitangsu acasă la el, lucrurile au devenit și mai clare pentru Pruksa. Acum se străduia și mai mult să-i susțină și să-i încurajeze să vorbească și să-și exprime sentimentele. Acesta nu era un lucru mărunt iar Zo, încă se gândea să zăbovească?
-Nu... Nu aștept... Dar... dar eu... Vreau să-i spun ce simt. A...dar încă nu știu cum se numesc sentimentele mele. Să spun te iubesc sau îmi placi?
-Te iubesc atât de mult. A rostit repede Pruksa.
-Nu te iubesc, pur și simplu mă simt bine cu asta. A spus la rândul său Alongkot. Răspunsurile celor doi prieteni apropiați au fost foarte diferite. Sitangsu s-a uitat la Pruksa și la Alongkot și nu știa pe cine să creadă.
-Cred că ar trebui să te întrebi cum a fost când ai înțeles-o greșit pe Nita, cum te-ai simțit? A spus Pruksa, care a fost implicat în incident.
-Trebuie să-ți întrebi și părinții. Dacă te întâlnești cu Joke, părinții tăi vor fi de acord? În timp ce Alongkot a sugerat asta, ca un fel de ghinion mai degrabă decât un succes, Sitangsu i-a oferit un răspuns categoric.
-Obișnuiam să fac apeluri video să ne vedem. I-am rugat pe părinții mei să-l duc pe Joke la mine acasă după terminarea studiilor. Alongkot nu se aștepta ca cel mai bun prieten al lui să fi făcut deja aranjamentele.
-Dar părinții lui?
-Câteva dintre rudele lui Joke știu deja și sunt bine cu asta.
-Dar cei care nu știu? Chestiunile legate de familie sunt importante. După cum ști, nu toată lumea poate accepta asta. Dacă încă există oameni care nu știu, nu poți ști dacă acceptă sau nu. Nu ar trebui ca în viitor asta să se transforme într-un conflict, prin urmare...lucrurile trebuie expuse treptat și cu atenție.
-Știu că relația mea cu Joke nu este una ușoară. Nu suntem un cuplu alcătuit din bărbat și femeie. Există mulți factori care ne vor face să nu ne putem înțelege cu toată lumea. Dar, eu voi face tot posibilul. Voi face ca oamenii din jurul meu să accepte. Sau cel puțin să nu las pe nimeni să interpreteze această problemă ca fiind una jenantă. Treburile mele nu trebuie să intereseze pe nimeni. Privirea hotărâtă a lui Sitangsu l-a făcut pe Alongkot să rămână tăcut. Pruksa s-a apropiat de prietenul lui de la clubul de fotbal și i-a dat mai multe informații.
-Știi ...Zo a studiat și limba chineză. I-a spus el lui Alongkot, apoi s-a uitat la persoana care se zbătuse să caute un curs de limba chineză.
-De când studiez politica chineză, sunt dornic să învăț chineza. Înainte, exista un text în limba engleză, însă oamenii care studiază politica externă chineză, dar nu învață niciodată limba chineză, sunt ușor de contrazis. Alongkot a ascultat explicația apoi a întrebat direct.
-Ai învățat chineza din cauza lui Joke, nu-i așa? Răspunsul a fost o încuviințare din cap, urmată de câteva cuvinte care l-au uimit.
-Joke a intrat în lumea mea, vreau să fiu și eu în lumea lui, cumva. Alongkot a rămas fără cuvinte. Prietenul la care a ținut întotdeauna, un prieten la care se gândea de când era copil, crescuse treptat și ajunsese în punctul în care voia să protejeze pe cineva. Nu dorea ca omul de lângă el să fie rănit sau trist și ținea cu tot dinadinsul să facă parte din lumea lui.
-Îmi place foarte mult Joke, dar sentimentele mele sunt...
-Sunt de acord cu Pat, va trebui să găsești singur răspunsul. A rostit Alongkot, apoi a oftat ca și cum ar fi renunțat la ceva.
-Este în regulă, încearcă, te susțin. Sitangsu a zâmbit larg. A simțit acceptare dar și sinceritate. Era sinceritatea unui prieten la care el ținea foarte mult și care avea dreptate: complexitatea sentimentelor trebuia să o descopere singur. Dar Sitangsu, încă nu știa exact de ce natură erau acele sentimente. Pruksa și Alongkot s-au retras lăsându-l să-și analizeze cu atenție situația și trăirile. În privința asta,nu putea merge să se consulte nici cu Jearanai. O modalitate bună pentru un iubitor de studiu ca Sitangsu să știe, este să întrebe pe cineva cu experiență. Iar singurele lui cunoștințe în acest moment sunt părinții care îl sună în fiecare seară. Dar când fiul din Bangkok îl va cere pe tatăl său la telefon și va pune întrebări importante iar mama le va auzii, tatăl nu va fi jenat?
-Ce? Cum să fiu jenat? Întrebarea a fost urmată de sunetul unei ușii închise iar Sitangsu a ghicit că tatăl său trebuie să fi găsit un loc unde să vorbească liniștit.
-Te întreb ceva tată? Când ți-ai dat seama că o iubești pe mama, cum te-ai simțit?
-Ei bine, chiar și atunci când mama ta stătea cu alți oameni, nu contează câți erau, eu o vedeam mereu doar pe ea. Sitangsu a fost uluit de cuvintele tatălui său. Deodată, s-a gândit la Chiang Khan, când a ieșit din magazinul de cămăși, erau mulți oameni pe stradă, dar el nu putea vedea decât spatele lui Joke. Și nu, chiar nu a fost nevoie să se uite de două ori.
-Sau poate pentru că mama ta mă iubește, nu știu. Ce știu însă, este faptul că, indiferent câți oameni sunt, eu caut doar ochii mamei tale. Vocea tatălui a răsunat din nou, făcându-l pe tânăr să râdă ușor.
-Oh, dacă mama ar auzi că râzi, cu siguranță urechile tale vor avea de suferit.
-Hai să aflăm cât de mult îl iubește mama pe tata. A râs la rândul ei, Sai, înainte de a vorbi cu o voce calmă, dar blândă.
-Zo, dragostea este specială. Ne face să vedem o persoană obișnuită ca pe un înger. Corect? Dar gândește-te la viitor. Trebuie să te întrebi dacă poți trăi cu acea persoană până la bătrânețe? Dacă da, sentimentele tale nu mai sunt doar pofte, ci vor avea sens. Dacă îți pui această întrebare, înseamnă că te gândești la propriul tău viitor împreună cu acea persoană. Sitangsu a ascultat calm, dar îi tremura inima în timp ce se gândea la ceea ce făcea... începuse să-și familiarizeze părinții cu apariția lui Joke în viața lui. Să-i facă pe părinți conștienți de existența lui Joke... Pentru că spera ca într-o zi în viitor, părinții lui să-l iubească și să fie fericiți pentru povestea lor. Zo simțea că ușa inimii lui s-a deschis larg, suficient de larg încât să vadă un tânăr înalt, cu o față frumoasă, care rareori își arăta emoțiile stând în ea. Nu știa dacă era acolo de mult timp sau nu, dar încă stătea în ea. Ca și cum ar fi așteptat...
-Tata a spus... Este important cuvântul iubire? A continuat tânărul fâstâcit.
-Nu contează, dar nu știu de ce femeilor le place să-l audă, de fapt tuturor oamenilor care au sentimente le place. Nu este interesant, dar trebuie spus în cuvinte. A continuat tatăl și a tușit ușor. Sitangsu a râs vesel. Se gândea la bărbatul din spatele ușii deschise a inimii sale, așteptând niște cuvinte de la el. Dacă mama i-a mărturisit tatălui, nu poate fi prea dificil.
-Tata nu o putea spune atât de ușor. Înainte de a vorbi de fiecare dată, trebuia să exerseze mai întâi în fața unei oglinzi. Oh...și exersa ore întregi. A rostit Sai și a râs. Zo nu înțelegea de ce era greu de spus. Tatăl său era un om serios. Chestia cu a spune „te iubesc” și „îmi placi” părea dificilă chiar și pentru el. Tatăl și fiul au mai vorbit câteva minute, apoi apelul a fost închis. După ce a stat liniștit, singur în propria cameră, subiectul pe care l-a vorbit cu tatăl său părea să se cristalizeze treptat în inima lui. În cele din urmă, s-a ridicat și s-a îndreptat spre oglindă. ,,Privește-te în oglindă și spune-o!... Dragostea ne schimbă. Sentimentele noastre vor transforma o persoană obișnuită într-o persoană extraordinară,din cauza iubirii? Un tip obișnuit, ca Joke... să-l vezi ca pe cineva special de fiecare dată. „Dragoste” este un cuvânt scurt, ușor de spus, dar când încerci să-ți analizezi inima, îl poți spune într-o propoziție mai lungă?” Tânărul a reflectat în oglindă, iar fața sa a devenit ușor palidă. Dar acea pereche frumoasă de ochi era foarte hotărâtă. Chiar dacă era dificil de spus, exersând suficient, probabil nu va fi prea dificil. „Te... iubesc... Joke.” Oglinda a reflectat chipul zâmbitor al lui Sitangsu. Era greu de spus, dar se simțea foarte bine spunând asta. Jeeranai a aruncat o privire spre persoana de lângă el, pe care o luase de la camera numărul 504 în această dimineață. Sitangsu părea într-o dispoziție foarte bună astăzi. Nu știa de ce, dar îi zâmbea de la prima oră a dimineții. Plus că îl rugase să oprească la templu pentru a da mâncare călugărilor înainte de a merge la facultate. O persoană a mâncat totul în cinci minute, în timp ce cealaltă persoană nu mâncase nici măcar jumătate.
-Nu e nimic, nu îmi este prea foame, ești liber azi pe seară?
-Da. Vinerea după-amiaza nu am cursuri. Sitangsu l-a rugat pe Joke să-l duca la Saijai la cină, ca să-i poată duce un suvenir pe care îl adusese din Krabi. El s-a întors de ceva vreme deja, dar suvenirul din Krabi nu a ajuns încă la casa mamei lui Jeeranai.
-Ți-am adus ceaiul. E în spate în mașină. Vrei să amân programarea din seara asta? Sitangsu a rămas tăcut, un sentiment de nerăbdare i-a străbătut tot corpul, iar el s-a foit ușor pe scaun. Sprâncenele de deasupra ochilor negrii s-au încruntat. „Ce naiba? Poți aștepta încă o zi.” O pereche de ochi frumoși se uitau fix la persoana care stătea vizavi. Tânărul se gândea la ceea ce a exersat, dar când a auzit strigătul unei comenzi de la restaurantul cu orez, a tresărit. A realizat că în acel moment el și Joke erau în cantina facultății, care nu este deloc un loc în care să-ți exprimi sentimentele. Trebuia să găsească un loc special, dorea ca Joke să fie impresionat.
-Gândește-te! Dacă nu, vei merge într-o altă zi. Hai să ne grăbim și să plecăm, e deja ora nouă. Chiar dacă inima lui Sitangsu voia ca Jeeranai să știe ce simte, el îi oferea întotdeauna spațiu celeilalte persoane. Când aceasta nu voia să vorbească, el nu insista. Cei doi au ieșit împreună din cantină și s-au îndreptat spre clădirea școlii. Joke nu l-a condus în clasă, pentru că Sitangsu se întâlnea cu colegii săi din departament. Dar ochii ageri și negrii l-au urmărit până când corpul înalt și zvelt a dispărut pe coridor. Când s-a întors să plece, l-a văzut pe cel mai bun prieten al său stând acolo cu un zâmbet viclean pe față.
-Mă gândesc să fac exact asta. Am ceva să-i spun lui Zo. Vorbitorul nu a detaliat, dar s-a întors să-l urmeze pe Sitangsu. În acel moment, un bastion s-a năpustit asupra lui și l-a apucat de gulerul cămășii.
-Dacă ai ceva pe inimă, nu-i mai spune. Ultima dată cu Nita, el nu a spus nimic, a fugit de mine și s-a ascuns în casa lui Pat.
-S-a terminat bine povestea Nitei sau nu?
-Nu știu și nu-mi pasă. Din ziua în care i-a explicat acele lucruri lui Sitangsu, acest student de la Facultatea de Științe Politice a decis să anuleze hotărât orice ajutor oferit Nitei. Să o lase pe ea și pe prietenul ei să-și lămurească problemele.
-Cine putea să beneficieze de situație? Fratele Ron, care era la Disciplina în anul nostru? Știu că acea persoană îl viza mereu pe Zo.
-Încă o face. Am dat peste el în timp ce eram cu Zo la cumpărături. Și el cunoaște și adresa lui Pat dar nu a spus nimic când am întrebat. P’Trin a spus că mai e cineva, tot cu același cod, dar a fost plecat și nu s-a mai întors o vreme. Zo nici măcar nu-și amintește numele celuilalt. Sunt doi cei mai buni prieteni care îmi stau în cale. El a căzut în mâinile mele acum, dar...
-Haide, până la urmă sunt doar niște studenți cu același cod. Tu și Zo nu sunteți împreună acum, de ce îți este frică? Jeeranai se simțea ca și cum ar fi fost înțepat într-o rană adâncă din inimă.
-Of, nu e așa de simplu!
-Huh? Tânărul a oftat și și-a luat mâinile de pe cămașa prietenului său înainte de a se sprijini de peretele coridorului.
- Aș vrea să fie totul clar. Să știu ce statut am, să știu cât sunt de important.
- Ah, așa e Zo. Îi pasă de toți oamenii din lume.
-Ei bine, da îi pasă de toate. Acum va merge și la un curs de limba chineză. A spus că vrea să vorbească cu Ma Ku în chineză cândva. Jeeranai a împărtășit ideea genială a lui Zo, care părea să-i placă din ce în ce mai mult lui Saijai. Cât despre el... e adorabil? E adorabil dacă a făcut asta. Jeeranai îl adoră din toată inima.
-Familia ta știe despre Zo?
-Știu, da. Și familia mea îl place. Am făcut chiar o programare să mâncăm împreună azi. Jeeranai a clipit. Era ca și cum ar fi fost trezit dintr-un labirint. A realizat ca mama lui știa despre asta. Fratele, vărul sau chiar Soyjek, care este un unchi, știa. Și toată lumea părea să fie mulțumită. În plus, mamei lui îi plăcea de Sitangsu!
-O, da! De ce nu m-am gândit la asta? Și Zo obișnuiește să spună că o parte din rudele lui știu deja.
-Bravo, dragul meu prieten. Îndeplinești toate condițiile! Și acum ce vei face? Jeeranai a luat telefonul și a format un număr. În timp ce aștepta ca persoana de la capătul liniei să răspundă, s-a întors și s-a uitat la cel mai bun prieten al său cu ochi plini de speranță. Apoi a rămas cu sufletul la gură, până când la capătul liniei s-a auzit o voce.
-Bună, mamă! Am nevoie de ajutorul tău în legătură cu Zo. Ochii, tonul și expresia lui spuneau foarte multe astăzi! Era hotărât să facă un pas și avea nevoie de sprijin. Saijai tocmai închisese telefonul de la fiul mijlociu care strigase după ajutor. El îi spusese că vrea să-l ceară pe Sitangsu într-un mod cuviincios, având-o ca martoră. Joke a spus că îl va ruga pe Zo să-i fie iubit.Cu toate acestea, ea nu era doar mama lui Joke, era noră la un magazin de aur și deținea o companie de export de bijuterii. Să-și lase fiul să-și ceară iubitul doar cu vorbe nu i se părea corect! Și-a desfăcut degetele pentru a se uita la un inel. Dar toate inelele sale erau cu diamante mari. Așa cum era de așteptat, voia să-l accepte pe Sitangsu ca pe un alt copil al său. Dar bijuteriile ei nu erau potrivite pentru un tânăr ca Zo. ,,Bănuiesc că trebuie să deschid seiful și să scot cutia de bijuterii.” A decis femeia și s-a dus direct să-și deschidă seiful. Dar s-a oprit brusc când a văzut pe cineva stând în spatele ei. „Ama!” O bătrână, cea mai în vârstă din familia Tang Kanchanaphan, care locuiește la etajul 7, stătea zâmbind la etajul 8 al clădirii locuinței. Saijai a privit în stânga și în dreapta, dar nu a văzut-o pe a patra cumnată, care avea mereu grijă de bunică.S-a liniștit puțin, femeia era singură. Bătrâna cu ochii mijiți i-a oferit un zâmbet cald. Era ca și cum un munte i s-ar fi ridicat de pe piept. Ama tocmai a apărut. Înseamnă că nu a auzit-o vorbind la telefon cu fiul mijlociu.
-Vrei ceva? Bunica i-a zâmbit larg.
-Vreau să văd chipul unui băiat pe nume Zo. Saijai s-a aruncat la pieptul bunicii și a îmbrățișat-o strâns. Iubirea nu face doar minuni, iubirea topește inimi. Jearanai a fost și el șocat când a terminat școala la prânz și a descoperit că mama lui nu venise singură, ci venise cu bunica să-l vadă la facultate.
-Joke, ama știe și e de acord. Așa că a cerut să vină cu mine.A rostit femeia calmă.
-Și acesta este prietenul lui Joke? Ama vorbea clar thailandeza, în timp ce nepotul amuțise. Bunica s-a uitat la băiatul cu piele albă care stătea lângă nepot. Sitangsu a înlemnit. -Da. A rostit el încet.
-Te cheamă Zo? Bunica vrea să știe mai multe despre Zo.A spus ea zâmbind. Dar ochii aceia ridați s-au holbat până când Joke a trebuit să se miște un pas, pentru a sta în mijloc.
-Despre asta, ama mă poate întreba pe mine. Un gentleman care îl poate proteja pe Sitangsu de bărbații din întreaga lume, trebuie să fie capabil să-l protejeze și de propria bunică. Pentru că se temea că fiul ei mijlociu ar putea spune ceva care ar înrăutății lucrurile, Saijai și-a mișcat mâinile, pentru a-l opri să vorbească. Sitangsu care se afla în spate, l-a tras și el ușor de braț. Interzis atât de mama sa, cât și de cel mai apropiat prieten, persoana nerăbdătoare a pufnit stânjenit, înainte de a se întoarce în spate, spre Sitangsu.
-Și tu? Știu că vrei să o iei încet. Dar se pare că ama, nu poate aștepta, dacă a venit în acest loc așa. I-a spus el tânărului, înainte de a se întoarce din nou, spre cea mai grandioasă bătrână din familie.
-Ce vrei să știi? A întrebat-o din nou pe ama. Sitangsu s-a uitat în jur și a mișcat din nou brațul lui Joke.
-Ce e în neregulă cu tine? O să lămurim lucrile cu ama. Saijai a intervenit imediat.
-Nu așa, trebuie să vorbești încet, să nu trebuiască să țipi și să nu vorbești aici. Mergi la masa de piatră cu Zo. Nu e nimeni la prânz acolo. Va fi mai ușor. Și nu te mai simții ofensat.
-Mă cicălești mereu! Haide, ama, te voi duce să stai jos și să vorbim încet. Oricât de nerăbdător și frustrat ar fi fost nepotul, cu ama în schimb, s-a comportat incredibil de politicos, oferindu-i brațul ca să o ajute să meargă. Între timp a făcut o grimasă ușor iritată și a aruncat o privire în spate.
-Sunt calm... A spus el și a continuat să meargă. Sitangsu mergea pe lângă Saijai, iar ea l-a bătut cu mâna ușor pe umăr ca și cum ar fi vrut să-l consoleze,să nu se gândească prea mult. Dar el , cu siguranță se gândea prea mult. Accidental, natura lui altruistă pentru copii, femei și bătrâni și-a făcut apariția din nou cu bunica! Era ca și cum ar vedea poza când Joke s-a dus să o ajute pe Nita să negocieze cu iubitul ei. Dacă ar fi trebuit să se confrunte cu aceeași problemă pe care a întâmpinat-o Nita, forțat să se căsătorească cu cineva pe care nu-l iubește, în ciuda faptului că exista o persoană pe care o iubea deja, singura soluție era să fugă! Dar Zo spusese că nu este de acord cu asta. Ar trebui să negocieze mai întâi.
-Ce fel de persoană este Zo? A întrebat bunica pe drumul între sala de clasă și masa de piatră, care nu era departe, dar ea se mișca încet, așa că timpul de deplasare era prelungit. Ama s-a uitat scurt în spatele ei. Apoi s-a întors să-l privească în ochi pe nepotul său.
-Nu seamănă deloc cu tine. Mai sunt mulți alții. Mai drăguți decât cel de aici și nu sunt greu de găsit. Cunoștințele noastre te pot ajuta.
- Nu e nevoie. Îmi place să-i găsesc singur.
-Deci nu vrei pe cineva de nivelul tău? Afacerile, banii, pe care îi ai de la familie îi vei returna complet? Apoi vei rămâne singur ? Jeeranai a oftat ușor înainte de a se opri și a se întoarce către mama sa.
-Deci mama mă va elimina din moștenirea M.O.K.? Zo mă mai vrea dacă sunt sărac? Sitangsu a făcut o pauză, apoi s-a întors să se uite la mama lui Jeeranai.
-Să fii privat de moștenire, nu e vorba doar de sărăcie, Joke, ci și de familia ta. Rudele tale... Poți trăi fără ele? Sitangsu îi considera pe Jeeranai și pe rudele acestuia, mai apropiați decât oricine altcineva.
-Banii îi poți face din nou, dar rudele, dacă le scoți din viața ta, nu le vei mai putea găsi. Tânărul s-a întors, s-a uitat la bunică și a spus:
- Joke nu s-a gândit mult la asta. El, doar încearcă să le obțină pe ambele. Bătrâna a profitat imediat de ocazie pentru a-și învăța nepotul. L-a privit pe Zo care părea incapabil să țină pasul cu conversația și a explicat.
-Hei! Eu sunt foarte bine cu asta, dar trebuie să știi să gestionezi situația Joke. Îmi este foame, hai să mergem la magazin să mâncăm și să vorbim despre asta. Bătrâna și-a dat ochii peste cap în timp ce se uita la nepotul ei.
-Sunt bătrână, Joke. Chiar dacă voi muri azi sau mâine, nu-mi pare rău. Ama nu a trăit mult degeaba. Deci orice e în regulă. Dar mulți soți și soții se ceartă și se bat între ei, asta nu e în regulă, Joke. Așa cum era de așteptat de la o familie optimistă și deschisă la minte, acceptarea identităților urmașilor nu era o problemă complicată. Iar expresia „orice ar fi, e în regulă” l-a făcut pe nepot să zâmbească.
-Nu zâmbii Joke! Ești vinovat că ai ascuns asta . Astăzi nu trebuie să mâncăm terci. Voi comanda trei seturi de Naem Nueng pentru ca ama să nu mănânce singură. A rostit Saijai.
-Oh... Și Zo poate mânca mâncare vietnameză! A spus Jeeranai în grabă. Îl antrenase până când Sitangsu mânca aproape totul. Ama s-a întors să se uite la bărbatul cu piele albă. O pereche de ochi frumoși o priveau fix. Erau puri și strălucitori. Arăta drăguț și adorabil.
-Zo poate mânca? Sitangsu a zâmbit în semn de acceptare. Jeeranai făcuse ca multe lucruri neacceptate înainte, să devină parte din viața de zi cu zi a tânărului student de la IR. După masă, Jearanai și-a dus mama și bunica la casa mare. La început, bunica a insistat să rămână, să ia din nou cina împreună. Dar Sitangsu era atât de sătul încât nu mai putea mânca. Așa că Jeeranai trebuia să-l ducă înapoi în camera sa. Era sătul, obosit și cu siguranță nu era un om bun la crearea de oportunități, însă Joke era acolo.
-Coboară și fă o plimbare mai întâi. Nu ai spus că ești foarte sătul? Trebuie să te miști puțin. Vehicolul de lux al lui Jeeranai s-a oprit într-o zonă de pe malul râului, unde era răcoare. O briză ușoară adia încet și era suficient de aglomerat încât să le ofere o senzație de intimitate. Doi tineri mergeau unul lângă altul pe malul râului. Lucrurile între ei deveneau din ce în ce mai clare. ,,Nu cred că va exista vreodată un moment mai bun decât acum... Trebuie să-l rog pe Zo să fie iubitul meu!...” S-a gândit Jeeranai, analizând situația. Dar, nu a putut deschide gura, că într-o clipă, persoana de lângă el s-a oprit, și s-a întors să-l privească. Între ei era o distanță de un braț, fix cât era necesar să-i facă să se privească bine. Fața frumoasă a persoanei care stătea în fața lui Jeeranai îi zâmbea, strălucitor.
-Ce s-a întâmplat? A întrebat tânărul curios. Deși zâmbetul lui Sitangsu era blând și luminos ca de obicei, inima acestui om, mai puternic decât Marele Zid Chinezesc, tremura.
-Eu... am ceva să-ți spun. Vocea blândă, dar serioasă i-a tăiat respirația lui Joke. Un fior rece și-a făcut apariția în tot corpul iar stomacul i s-a strâns de emoție.
-Știi că n-am mai avut niciodată o prietenă. Nu știu ce e dragostea între iubiți, așa că l-am sunat și l-am întrebat pe tata. ,,Ochii neșlefuiți sunt orbi? L-a întreabat pe tata?! La naiba Zo!” Dar Sitangsu a zâmbit puțin, amintindu-și de momentul în care l-a întrebat pe tatăl său. Jeeranai a început să simtă o durere în piept. Dar nu putea pleca, nici măcar nu se putea mișca și nu putea scăpa de privirea lui Zo în niciun alt mod. Era ca și cum ar fi fost sub un fel de vrajă care l-a făcut să-și fixeze privirea asupra lui Sitangsu, care îi zâmbea.
-Când vorbeam cu tatăl meu, deodată m-am gândit la momentul în care am mers împreună la Chiang Khan. Când am ieșit din magazinul de cămăși, am văzut că strada era plină de oameni. Dar când m-am întors și ți-am văzut spatele, chiar și pentru o clipă, ți-am strigat numele...
-Pentru că sunt înalt! A argumentat tânărul, ignorând cât de tare îi bătea inima.
-Când tatăl meu a spus asta, apoi a continuat spunând că trebuie să-mi fie dor de tine, că deja numai ești o persoană obișnuită, ceea ce cred și eu și anume că ești special, am înțeles... Dacă vreau să fiu cu tine, vreau să fiu cu tine până la adânci bătrâneți! Sitangsu își mărturisea sentimentele, fara să-i pese că ascultătorului, sufletul îi părăsise corpul. Jeeranai și-a înghițit saliva până când mărul lui Adam a alergat în sus și în jos iar gura i s-a uscat. Cu ultimele forțe a reușit să îngâne câteva cuvinte.
-Ce vrei? Spune-mi! Expresia lui l-a făcut pe Sitangsu să râdă ușor. Cu cât îl vedea mai tensionat, cu atât își dădea seama că acest bărbat dur era emotiv și jenat. O mână albă s-a întins să strângă o mână mare, dar tremurândă, fapt care a făcut ca tânărul înalt să tresară ușor.
-Oh... Hai să o luăm încet.
-Spune-mi, ce vrei? A repetat Jeeranai ușor iritat, cu ochii lui frumoși scânteind. Sitangsu era de fapt o persoană naivă. Dar era numit și copil minune în anumite privințe. Îi plăcea să se distreze, dar nu exagera. Îi plăcea să tachineze oamenii apropiați dar fără să deranjeze.
-Nu vreau nimic Joke.... dar l-am întrebat pe tatăl meu. Pentru că vreau să știu dacă am început să te iubesc. Jeeranai a oftat adânc și s-a uitat fix la persoana care a vorbit. Sitangsu îl privea iar ochii lui frumoși nu erau goi. Proprietarul acestor ochi își recunoștea sentimentele? Voia să îi dezvăluie ceva?
-M-ai întrebat înainte, dacă vreau să fiu cu tine.
-Obișnuiai să spui că ai prefera să fii cu mine decât cu Nita. A intervenit Jeeranai nerăbdător. Un zâmbet dulce a apărut pe fața frumoasă, iar Sitangsu a dat ușor din cap.
-Da... și acum am o altă întrebare. Ochii negrii îl priveau intens, în așteptare.
-M-ai întrebat dacă aș putea rămâne cu tine pentru tot restul vieții mele, nu? Starea de spirit a lui Sitangsu în acel moment, nu era apăsătoare. Ere eliberatoare, calmă și confortabilă.
-Tatăl meu a spus că dacă pun cuiva această întrebare, arată că vreau să-mi petrec viitorul cu acea persoană. Și probabil că nu voi fi cu nimeni altcineva. Cred că...te iubesc deja Joke. Jeeranai nu s-a gândit niciodată în întreaga lui viață, că Sitangsu își va mărturisi dragostea. Și nu s-a gândit niciodată că o propoziție scurtă ca aceasta i-ar face inima să tremure așa. Și cel mai important... Nu s-a gândit niciodată că dintre ei, prima persoană care își va mărturisi cu adevărat sentimentele va fi Zo. Se gândea că el își urmează iubirea, deoarece îl plăcea pe celălalt de o perioadă mai lungă de timp, dar niciodată că Zo va creea o atmosferă potrivită și îi va spune că îl iubește, așa cum o făcea acum. Lui îi venea să plângă, dar Sitangsu zâmbea ușor, iar fața îi era luminoasă.
-Și îți fur și scena...A rostit Sitangsu timid.
-Ce scenă furi? Nu mă mai surprinde nimic... Mâna albă care ținea mâna lui Joke,a tremurat ușor.
-Te voi ruga să fii iubitul meu. Sitangsu a făcut o pauză. O pereche de ochi frumoși se potriveau cu ochii negrii care priveau direct.
-Familia ta știe. Tu însuți ai spus că Thaksin știe. Și te ajut să vorbești cu părinții tăi, să accepte povestea noastră. Chiar dacă există posibilitatea ca unii să ne accepte, iar alții nu, vei fi de acord să fii iubitul meu? Era ca și cum ar cere ceva care se întâmpla deja, ca și cum ai trage cele cinci râuri să se reverse în mare. Sitangsu și-a amintit ce condiții pusese. Știa că acele condiții erau greu de îndeplinit, dar... dacă reducea puțin condițiile, pentru ca relația lor să avanseze, ca ei să fie împreună. Era... bine pentru toți...
-Ăăă... Jeeranai era mut de uimire! Bărbatul dur și arogant se transformase într-un tânăr emotiv, roșu la față și cu lacrimi în ochi. Trecuse printr-un amalgam de sentimente într-o perioadă scurtă de timp dar eliberarea și ușurarea pe care le simțea acum, au meritat efortul pe deplin. Cei doi își zâmbeau fericiți unul altuia. Jeeranai i-a prins și mâna cealaltă și s-a apropiat de fața îmbujorată a tânărului. Dar înainte să se întâmple ceva, Sitangsu și-a întors fața și a zâmbit jenat.
-Acest loc nu este potrivit... Și-a tras mâna din strânsoare și a fugit să stea pe marginea gardului dintre potecă și râu. Jeeranai a oftat ușurat. Apoi l-a urmat și s-a oprit lângă el cu o ușoară grimasă pe față.
-Poți scăpa de mine doar astăzi. Ori de câte ori vei merge să stai în camera mea, cu siguranță nu vei scăpa. Fața albă care zâmbea ușor a pălit.
-Asta înseamnă că dacă este în altă parte, nu vei fi de acord? Ei bine... ți-am spus deja că sunt gata. A rostit Sitangsu încet. Fața i s-a înroșit înainte de a se întoarce să se uite la persoana de lângă el, care părea șocată.
-Sunt chiar pregătit, Joke... Oh! Unde te duci? Nu am terminat de vorbit. Tipul care părea șocat cu doar un moment în urmă, nu știa unde să-și arunce conștiința. A tras rapid de brațul alb pentru a-l urma.
-Unde te duci? Chiar dacă s-a conformat, Sitangsu i-a privit spatele și a întrebat cu suspiciune. Fața frumoasă a lui Jeeranai s-a uitat înapoi, iar el a răspuns tare și clar:
-Hai și dovedește-ți disponibilitatea! Dacă tremuri ca ultima dată, nu știu ce-ți voi face!
Capitolul 19 - +18
Apartamentul luxos al lui Jeeranai, nu dădea aceeași senzație ca dățile anterioare când cei doi au fost împreună acolo. Ambii știau concret de ce veniseră și care era scopul pentru a fi împreună în acel apartament. Vor face un pas mai departe... Cei doi stăteau stingheriți unul lângă celălalt, o mână mare a prins încet mâna albă și moale a lui Sitangsu. O pereche de ochi frumoși s-au întors să se uite la persoana de alături. În ei se putea vedea o urmă de teamă, de jenă, dar și un sentiment de hotărâre. Jeeranai a tras corpul tânărului de lângă el mai aproape, i-a prins bărbia cu cealaltă mână și i-a întors capul. Și-a frecat ușor vârful nasului de cel al lui Sitangsu. Dar... nu prea mult, deoarece, încercând să se eschiveze, tânărul și-a îngropat imediat fața în pieptul lat al partenerului său. În acel moment inima proprietarului a căzut pe podea. Începea să-și facă griji. Oare lui Zo îi era rușine să spună că nu e pregătit?
-Joke... Pot să fac un duș mai întâi? Am fost afară toată ziua. A rostit o voce înăbușită din partea din față a corpului lui Jeeranai, unde Sitangsu își ținea capul încă îngropat.
-Iubitule, vom face împreună! A negociat bărbatul generos.
-Genul ăsta de lucruri trebuie făcute împreună într-un cuplu.
-Să mai lăsăm puțin timp să treacă, trebuie să petrecem timp împreună și după...a rostit Sitangsu încet. ,,Oh... nu, inima mi se va slăbi din nou.” Jeeranai era dispus să-l lase pe tânăr să se desprindă din îmbrățișarea sa, dar totuși l-a urmat până la ușa băii. Ochii lui sclipeau de dorință. Dacă Sitangsu ar fi dat din cap scurt, în semn de acord, l-ar fi urmat imediat, fără îndoială. Dar... tânărul a fost vehement, a clătinat din cap hotărât.
-Atunci grăbește-te la duș...
-Ah, poți pleca acum. Mâna albă a tras ușa să o închidă, dar Jeeranai și-a pus mâna peste ea. Sitangsu s-a mișcat jenat și a dat din cap înainte de a închide ușa. A fost inspirat atunci când și-a ales casa. A ales un apartament mare. Două dormitoare, două băi. Un dormitor a fost transformat în birou. Baia de lângă birou este rar folosită. Dar în momente că acestea devenea foarte utilă. Proprietarul a mers repede să facă un duș, apoi s-a întors înapoi să aștepte în dormitor. A auzit sunetul dușului încă pornit. Apoi, pentru o clipă s-a făcut tăcere. Cu cât zgomotul făcut de apa care curgea era mai slab, cu atât mai puternic îi bătea inima persoanei care aștepta. Sunetul ușii de la baie care s-a deschis, i-a făcut inima să bată și mai tare. S-a întors să se uite. Tânărul frumos și înalt era îmbrăcat într-un tricou subțire și o pereche pantaloni scurți pe care îi lăsase acolo pentru orice eventualitate. Era o priveliște care emana senzualitate. Era atât de drăguț și de sexy, până în punctul în care Jeeranai a trebuit să înghită o cantitate imensă de salivă. Persoana care tocmai terminase de făcut duș s-a mișcat prin cameră, pentru a pune prosopul la uscat. Dar înainte de a se întoarce, întregul său corp era îmbrățișat din spate. A tresărit ușor, dar a fost de acord să rămână în acea îmbrățișare fierbinte și pasională.
-Joke... ai făcut baie? a întrebat persoana care era îmbrățișată, fără să se întoarcă să se uite. Nu a primit niciun răspuns, doar sărutări multe și scurte pe gâtul alb.
-Eh... Joke...Chiar aici? Patul era prea departe pentru ceea ce avea tânărul înfierbântat nevoie chiar acum. Jeeranai a întors corpul slab spre el și l-a împins aproape de oglinda mare de pe peretele din spate, împrăștiind sărutări fierbinți cu acele buze proaspete în timp ce palma lui mare, trecea pe sub tricoul subțire.
-Oh... doar o pauză... Vocea lui Sitangsu tremura în timp ce mâna caldă, se plimba pe sub tricoul său subțire.
-De ce îl porți? L-a întrebat Jeeranai între două săruturi pasionale, în timp ce mâna care ajunsese sub tricou, a îndepărtat obstacolul trăgându-l spre cap. Dezvăluind astfel o platoșă albă decorată cu două vârfuri roz. Ochii neclintiți, ai lui Jeeranai au scânteiat de dorință. A mângâiat încet cu palma talia albă până a ajuns la piept. Lăsând urme fierbinți pe suprafața corpului care tremura. Sitangsu a închis ochii și a strâns buzele.
-Deschide ochii să poți vedea ce fac. A șoptit o voce profundă și răgușită. Cu o respirație caldă suflându-i pe obraji, o pereche de ochi frumoși și umezi s-au deschis, întâlnind încă o dată ochii, profunzi și negrii ai lui Jeeranai. Tânărul simțea că se cufundă în întunericul ochilor lui. O față frumoasă a alunecat pe pieptul său, în timp ce ochii lor încă se urmăreau reciproc. Jeeranai și-a apăsat buzele pe pieptul alb. Sitangsu a tremurat din nou. A făcut-o și mai puternic, când o mână mare și fierbinte i-a frecat marginea pijamalei și i-a descheiat încet nasturii.
-Eh... Joke... ah! Sitangsu nu a putut spune nimic. A scos un geamăt slab, în timp ce partenerul său se întorcea să-i cuprindă partea superioară a pieptului stâng cu buzele fierbinți. O stare necunoscută până atunci, i s-a răspândit prin corp atât de repede încât abia se mai putea ține pe picioare. Cu atât mai mult, cu cât mâna fierbinte i-a invadat cele mai sensibile părți. O pereche de ochi frumoși s-au dilatat și mai mult. Mâinile albe și tremurânde, l-au urmat în grabă pentru a-l opri. Dar... Jeeranai nu-i va mai da drumul niciodată. Odată ce partea sensibilă a fost prinsă bine, mâna fierbinte a început să-i provoace emoții și să o înalțe și mai mult. Fiind hărțuit atât în partea superioară, cât și în cea inferioară a corpului, Sitangsu s-a înroșit complet și și-a mișcat capul înainte și înapoi gemând insuportabil. Mâna lui Jeeranai se mișca atât de viguros încât partenerul său începuse să se umezească. Acela a fost momentul în care Jeeranai s-a aplecat, pentru a înlocui mâna cu cavitatea sa bucală fierbinte.
-Ah! Corpul tremurând a tresărit de șoc și de emoție. A încercat să scape de căldura și umezeala pe care i le dădea gura lui Joke, dar o mână mare i-a cuprins strâns șoldul, amplificându-i și mai tare starea. Tânărul experimentat, a accelerat ritmul, a tras, a supt și a lins la nesfârșit. Persoana care inițial a vrut să se îndepărteze a reacționat la ritmul său aplecându-se și apăsându-i capul ușor. Ochii negrii și-au ridicat privirea spre o pereche de ochi frumoși, plini de dorință și pasiune. Sitangsu și-a mușcat buzele ca să-și înăbușească gemetele. Fața îi era roșie și arăta de parcă era pe cale să plângă. Părea jenat, dar... nu se mai putea opri. Ochii lui încă se întâlneau cu cei negri și intenși ai lui Jeeranai, care continua să-și miște buzele non-stop. Cu cât se uita mai mult în ochii lui Zo cu atât își apăsa limba mai tare. Tânărul cu piele albă, care acum devenise total roșie, și-a mișcat capul în sus și apoi pe spate. Șoldurile îi zvâcneau sălbatic.
-Ah... ah... nu... Nu mai pot suporta... Ugh... Ugh! Un jet arzător a erupt în gura lui Jeeranai în secunda următoare. Acesta a supt și a strâns până când cel care se ,,calmase” o dată, a început să se zvârcolească din nou.
-P... întâi... ah... nu... asta... este din nou tensionat... ăă... Zo vorbea deschis, ceea ce era extrem de plăcut pentru cel care îl ,,tortura,,. Silueta înaltă și-a retras ușor buzele, apoi s-a ridicat și l-a ținut mai aproape pe cel deja deprimat. Își pierdutse energia și a fost îmbrățișat strâns. Simțea că terenul de sub picioarele sale era instabil. Dacă cealaltă parte nu i-ar fi cuprins corpul , cu siguranță s-ar fi așezat pe podea, fără a ține cont de nimic. Apoi trupul i-a fost ridicat până când picioarele i s-au îndepărtat de sol și a fost purtat în brațe spre pat. De la oglindă până la pat distanța era mică. Dar pentru un tânăr ale cărui emoții încă mocneau, precum Sitangsu, a fi purtat atât de senzual pe un abdomen bine lucrat și gol nu era un lucru bun. Când a fost eliberat pe pat, partea sa din față era din nou întinsă și tare. Tânărul și-a plecat capul, jenat. Simțea că vrea să plângă. Nu numai că se eliberase în gura partenerului său, dar doar frecându-se de abdomenul lui Jeeranai, era din nou așa? Două mâini albe au încercat să acopere partea care se extindea din ce în ce mai mult. Nu se așteptase niciodată ca el să aibă astfel de nevoi. În acel moment, însă și-a dat seama că Jeeranai îl urmase deja în pat. Trupul său era întins ușor pe pat, ambele picioare îi erau larg desfăcute și intercalate cu un corp zvelt și gol. Căldura arzătoare și forța cu care se agăța de el, l-au făcut pe Sitangsu să tremure până când a trebuit să îmbrățișeze strâns trupul de deasupra lui.
-Sst... e în regulă...te descurci grozav! Buzele fierbinți care îi sărutau obraji iar și iar i-au șoptit reconfortant la ureche, stârnindu-i emoții și fluturi în stomac. Jeeranai i-a mângâiat ușor părțile intime, înainte de a-și introduce încet vârful unui deget îmbibat cu gel alunecos, în orificiul roz.
-Ah!! Corpul străin i-a apăsat trupul, făcându-l să tremure din nou.
-Zo... Relaxează-te și reglează- ți încet respirația. L-a consolat Jeeranai grijuliu. Vârfurile celor două degete care deja călătoreau în corpul lui s-au oprit instant. Posesorul lor s-a uitat în ochii frumoși care străluceau de frică și teamă.
-Nu se poate... Nu pot...Nu pot oricât m-aș forța... Sitangsu și-a strâns buzele atât de durere cât și de frică. Unul dintre lucrurile pe care le știa, era că îl va durea foarte tare, dar... dar dacă cu degetele era așa, să intre Joke...
-Ești sigur? Două vârfuri lungi de degete au început să se miște. Corpul tânărului tremura ca o frunză, ceea ce aproape l-a determinat pe Jeeranai să se oprească. Era pe punctul de a decide să renunțe la intenția sa, de a-și lua o soție în acea zi. Dar partea din față a lui Sitangsu s-a ridicat să-l salute, ca și cum ar fi deblocat toate grijile. Jeeranai știa că aceasta era permisiunea cea mai consensuală. Tipul de sub el, nu era pregătit doar mental, ci și fizic. Iar el era cu adevărat dispus să-l învețe, mai ales când... se deschidea către el așa. Nu mai exista niciun alt motiv pentru a rata oportunitatea... Vârful celui de-al treilea deget, a fost apăsat înăuntru pentru a lărgi canalul. Un geamăt dulce a venit de la persoana care era invadată de el. Jeeranai simțea că nu mai poate...abia rezista. Voia să-și introducă propria umflătură în corpul de sub el chiar atunci. Dar... nu voia ca Zo să sufere mai mult decât o făcea deja, așa că era necesar să aibă răbdare. Trebuia să-l familiarizeze și să-l mai incite înainte de a interveni.
-Ahh...! Forța părții intime a lui Jeeranai era mai mare decât presiunea celor trei degete. Sitangsu a tresărit. Vârfurile degetelor sale s-au prins strâns de lenjeria de pe pat. Jeeranai și-a cufundat încet corpul în înghesuiala călduroasă. Învăța să se oprească când o mână albă părăsea patul și îi atingea ușor talia. Au învățat să comunice unul cu celălalt și cu privirea când o pereche de ochi dulci și frumoși l-au îndemnat să se miște puțin mai mult. Mușchii lui s-au încordat, în aproape fiecare parte a lungii călătorii. A întins brațele peste cele ale lui Sitangsu. Buzele viu colorate erau acum acoperite de sânge, dar nu exista nicio urmă de respingere din partea proprietarului acelor buze.
... Sitangsu a îndurat...
Jeeranai s-a aplecat și i-a dat un sărut dulce în semn de consolare și recunoștință, lingându-l încet, lăsându-i corpul să se obișnuiască cu existența corpului său în interiorul lui. Dar...stai... palma albă i-a făcut un semn, o mângâiere ușoară pe spate... lent, senzual și provocator... Jeeranai niciodată nu mai făcuse dragoste cu cineva de care să fie atât de îndrăgostit, nu mai experimentase nicicând acest sentiment. De multe ori o făcuse pentru a se descărca și atât. Dar niciodată nu a făcut-o pentru a afla despre celălalt în felul acesta... În momentul acela a înțeles că sexul nu era doar o eliberare, era o revelație pentru ca doi oameni să învețe unul despre celălalt...
-Ah... Părul șaten flutura pe perna albă. Corpul lui Sitangsu era cuprins de dragostea transmisă de partenerul său. Fiecare emoție părea să fie întipărită în corp, ca și cum ar fi fost copleșită de valurile de sentimente iar și iar. Palmele sale albe alergau pe spatele lat. Când presiunea era aproape insuportabilă, își înfigea unghiile astfel încât cel de sus să știe. Când dorea mai mult, mângâia încet până la ceafă. Ritmul iubirii nu fructua așadar, doar în funcție de satisfacția lui Jearanai, ci și de satisfacerea și sentimentele lui Sitangsu. Jeeranai l-a mângâiat tandru pe tot parcursul călătoriei, i-a sărutat constant obrajii plini de lacrimi și a acordat atenție fiecărei mișcări sau grimasă făcută de iubitul său. În cele din urmă, la capătul puterilor, tânărul a pătruns adânc, a accelerat mișcările și i-a dus împreună pe tărâmul viselor. Sitangsu a tremurat și a strâns între picioare persoana care se afla deasupra lui, înainte de a se elibera cam amândoi în același timp. Fața frumoasă a lui Jeeranai a căzut în curbura gâtului alb gâfâind, dar corpul lui puternic a rămas cufundat în corpul celuilalt, în timp ce fiecare nerv al său era încă încordat. Jeeranai știa... Încă nu se săturase. Corpul lui îi șoptea asta, în ciuda faptului că era ascuns sub transpirație. „Huh?” Pieptul pe care stătea întins părea să se miște în sus și în jos cu ușurință, spunându-i că și Sitangsu respira normal. Figura înaltă s-a retras ușor și și-a îndepărtat prezervativul. Apoi a luat unul nou și a rupt plicul, în ciuda faptului că încă făcea contact vizual cu acea pereche frumoasă de ochi larg deschiși. Sitangsu și-a înghițit saliva și s-a împins în grabă să se ridice în șezut, chiar dacă era epuizat. Dar... în zadar. Părea că nu va supraviețui...
-Stai... Stai puțin... Nu ești obosit? Tânărul care încerca să se ridice cu sârguință, nu a fost capabil, așa că s-a întins din nou.
-Pot să fac asta până dimineață. A rostit Jeeranai cu ochii sclipind de dorință. Fața lui Sitangsu era roșie. Și-a strâns buzele tare și a murmurat încet:
-Dar... ai spus că nu ești un robot...
-Am blufat până când te-am prins. Și după aceea... dar de când te aștept...Persoana întinsă pe pat nu a mai formulat nicio plângere. Cei doi bărbați pe nume Jeeranai și Sitangsu nu aveau nimic în comun. Jeeranai era o persoană care gândea repede, vorbea repede, lua decizii rapid, îi plăcea să mănânce mâncare picantă, iubea sucul de bame. Nu-i era niciodată frig și adormea foarte greu. Sitangsu gândea încet. Vorbea puțin, nu lua niciodată decizii pripite, putea mânca doar câteva alimente și nu mânca legume sau condimente mirositoare. Îi plăcea sucul de crizanteme. Îi plăcea să simtă aerul condiționat rece și doar dacă lovea perna cu capul adormea. Chiar dacă erau aproape total opuși, acești doi bărbați începeau să se cunoască treptat. Nu mai era nevoie să-și facă griji pentru timpul rămas. Statutul lor era clar și gata să fie o bază solidă într-o viață pe care să o trăiască împreună. Prieteni... de la colegi de clasă din departamente diferite au devenit prieteni, apoi a apărut o scânteie și au devenit prieteni apropiați, un statut vag... iar apoi... sunt iubiți acum... Jeeranai a ieșit de după colțul clădirii și a văzut pe cineva care stătea la masa de piatră, așteptându-l, sub copacul mare, în fața clădirii școlii. Această masă de piatră era aceeași la care îl văzuse adesea pe Sitangsu stând înainte. Și era aceeași masă de piatră la care stătea tipul din imaginea de fundal a telefonului său. În fotografia pe care a făcut-o din spate, se vedea doar spatele unui bărbat înalt stând singur la acea masă. A fost făcută pe ascuns și o putea păstra doar pentru a o privi singur, în secret. Dar acum... indiferent de motiv, nu mai trebuia să stea și să se uite la Sitangsu din spate. Tânărul s-a îndreptat spre masă și a pus un pahar mare de suc în fața persoanei care se înclinase să citească cartea împrumutată de la bibliotecă. Sitangsu a ridicat privirea și a zâmbit.
-Mulțumesc, Joke. Jeeranai a dat din cap scurt înainte de a se așeza la masă. Nu mai avea nevoie de nimeni care să-l invite să stea. Nu mai trebuia să se prefacă că din pură coincidență împărțeau același scaun. Nu trebuia să facă ceva ca brațele să li se atingă întâmplător. Putea sta liniștit pe un alt scaun, pentru că acum, Sitangsu era deja conștient de existența lui. O mână albă a lăsat creionul pe foaia de notițe, apoi s-a întors să ia paharul cu suc de crizanteme. O pereche de ochi frumoși, întunecați, s-au uitat la persoana care își petrecea timpul liber de după-amiază, studiind liniștită, la masa de piatră. Sitangsu nu a mai tresărit. Acel tip de privire îi era deja familiar.
-Cum te pot face să-mi cunoști părinții? La început, m-am gândit că după ce termin examenul, te voi invita să mergem împreună la Krabi. Dar... Tu și cu mine vom începe să lucrăm. Nu voi avea timp să merg. Deci, hai să ne întâlnim în ziua absolvirii, nu-i așa? Sitangsu își găsise un loc de muncă și intenționa să susțină examenul pentru a intra în serviciul guvernamental,în poziția pe care dorea să o ocupe. Jeeranai îl va ajuta cu munca de acasă. Planul lui de a merge la Krabi, așadar, trebuia anulat.
-Da,haide. Oricum plănuiam să te las să-l cunoști și pe tatăl meu în ziua absolvirii.
-Tata, o să se enerveze? Fiecare dintre ei știa bine de ce era supărat tatăl lui Jeeranai. Fiul său se întâlnea cu un bărbat, iar asta nu era ceva ușor de acceptat.
-Dar părinții tăi? A întrebat Jeeranai înainte să răspundă.
-Tatăl meu probabil va fi puțin furios.
-Ah... puțin… E foarte înfricoșător? A întrebat Sitangsu în timp ce ochii i s-au mărit.
-Ți-e frică? Jeeranai la privit fix. Tânărul și-a lăsat privirea în jos și a dat încet din cap.
-Deci, te vei retrage?
-Cum să mă retrag?
-Tot trebuie să le spui părinților tăi. Sitangsu se temea, dar chiar dacă se temea, era gata să înfrunte pe oricine se opunea relației lui.
-Dar vreau să le spun. Vreau ca părinții mei să știe.Și vreau ca și tatăl tău să accepte.
-Dar ți-e frică, nu?
- Da, da... O pereche de ochi frumoși s-au ridicat și s-au uitat la persoana care stătea în apropiere. Apoi a urmat o întrebare simplă:
-Tu... vei lupta alături de mine? Nu era o întrebare dulce, nici blândă, nu conținea cuvinte de dragoste sau sentimente, dar chiar și așa, a fost întrebarea care a făcut inima lui Jeeranai să tresalte. Din cauza emoțiilor a trebuit să ridice paharul cu suc și să bea, lăsând doar gheața.
-Vom lupta împreună? A întrebat Sitangsu din nou, încurcat.
,,Vei lupta cu siguranță dacă persoana de lângă tine este Zo... Vei lupta până la moarte dacă îl vei obține pe Zo...” În capul lui Jeeranai dăinuiau cuvinte ce nu puteau fi rostite, iar răspunsul nu putea fi altfel...
-Oh ! A acceptat tânărul, simțindu-se ciudat de jenat de o întrebare scurtă și clară. La răspunsul afirmativ din gâtul său, fața albă a zâmbit luminos. Sitangsu a respirat adânc. Inima lui era încă speriată, dar curajul încolțea și se răspândea în jur.
-Apropo... chiar dacă tata este furios sau nu. Fie că părinții tăi acceptă sau nu, noi... vom lupta împreună oricum.
-Bea tot. Te voi duce să mănânci mâncarea vietnameză veche pe care o iubește bunica. Jeeranai l-a ajutat să-și strângă lucrurile, în timp ce Sitangsu a sorbit în grabă tot sucul din pahar. Apoi, cei doi tineri s-au ridicat de pe banca de piatră din fața clădirii școlii și au mers unul lângă altul spre parcare. Seara târziu, într-o comunitate online bine-cunoscută, au apărut imagini cu doi tineri stând împreună la o masă de piatră sub un copac mare în fața clădirii facultății. În acea imagine se vedea doar spatele lui Sitangsu și fața din lateral a lui Jeerainai care ridica paharul la gura lui. Cât despre persoana care a postat poza, nu era altcineva decât Nong Tizzi, o personalitate celebră de la Facultatea de Științe Politice. Desigur, multe comentarii au inundat spațiu virtual, înainte de a apărea un comentariu de la un utilizator pe nume Jeeranai. ,,Pot avea o poză la dimensiunea reală?” Tânărul îi cerea un răspuns clar lui Tizzi. ,,În această fotografie, Zo mă invită să lupt alaturi de el.’’ ,,Luptat? Cu cine te lupți? Pentru ce lupți? Ce obții din asta?” Replicile nu mai conteneau. Desigur, au fost multe comentarii care l-au îndemnat pe Tizzi să nu trimită poze pentru a fi decupate, dar... un moment mai târziu, „acea poză”, dar cu o rezoluție mai mare, a fost trimisă prin chat privat. Jeeranai a apăsat lung cu degetul pentru a seta imaginea primită ca fundal de ecran al telefonului în loc de imaginea precedentă în care era doar Sitangsu stând singur la masa de piatră. Ochii lui ageri s-au holbat la silueta care apăruse lângă tânărul de la masă. Apoi, un zâmbet slab a prins contur în colțul gurii. ,,De acum înainte... nu va mai exista Zo care stă singur...De acum înainte... nu va mai exista Joke care stă departe. De acum înainte... vom fi împreună... Vom fi unul lângă altul... Vom lupta împreună de acum... pentru totdeauna.” Nu exista alt moment în universitate în care mulțimea să fie atât de numeroasă ca în sezonul absolvirilor, atât absolvenți, cât și rude apropiate, prieteni ai absolvenților care se adunau în fața clădirii Facultății de Științe Politice. Erau oameni care căutau o celebritate de la Departamentul de Relații Internaționale despre care se știa că părăsise auditoriul și se întorcea la grup. „Foarte chipeș... poate fi mai chipeș de atât?” „Este necesar să porți o robă de absolvire ca să arăți așa?” ,, Frumos și talentat. Uită-te la zâmbetul ăla, e pe cale să te topească.” Un tânăr înalt și zvelt, îmbrăcat într-o robă albă de absolvire, lungă și cu volane care fluturau odată cu pașii a traversat spațiul din fața clădirii. Un zâmbet strălucitor și politicos îi împodobea fața, scoțându-l în evidență și făcând mai mulți oameni să vrea să se apropie. De la ieșirea din auditoriu până la sosirea la grup, Sitangsu a fost rugat să facă poze de zeci de ori, atât de cunoștințe, cât și de persoane necunoscute. Ar fi făcut și mai multe, dacă nu ar fi fost tânărul în robă de absolvire, care îl urma. O figură înaltă, de asemenea, în ținută albă, arătos, dar mereu încruntat. Ochii subțiri și oblici au scanat împrejurimile puțin iritați, dar când persoana care mergea în față s-a întors pentru a-l întreba ceva, privirea anterioară care părea frustrată a dispărut rapid.
-Ce Joke, te așteaptă acasă?Pentru că intraseră în auditoriu dimineața devreme, atât Jeeranai, cât și Sitangsu, ieșiseră primii și lăsaseră familia să-i urmeze mai târziu. -Pe terenul de fotbal. Părinții tăi așteaptă la masa de piatră cu din fața clădirii facultății? A întrebat la rândul său Jearanai, încercând să se uite la masa de piatră. Dar înălțimea lui în acel moment era aproape inutilă. Pentru că erau prea mulți oameni.
-Aceia sunt Pat și Kot. Sitangsu și-a văzut prietenii apropiați cărora le lipsise pe parcursul auditoriului. Și cei doi l-au văzut și de aceea au pășit grăbiți înainte.
-Uite, ți-am spus că cei doi sunt împreună.Nu trebuie să-ți faci griji pentru asta. Pruksa s-a întors și i-a spus lui Kot.
-De ce ești îngrijorat? a întrebat Sitangsu confuz.
-Nu te-a văzut când ai părăsit auditoriul. La început, el a cerut să se uite din nou înăuntru. Ofițerii i-au spus că toți oamenii au ieșit, de aceea a fost de acord să se întoarcă la facultate. Alongkot a făcut o grimasă, furios că a fost pârât de cel mai bun prieten al său. Sitangsu a zâmbit ușor.
-Am văzut mulți oameni, așa că m-am întors printre primii. Ia-ți văzut pe cei de acasă?
-Da, i-am găsit. Părinții tăi sunt la masa de piatră, vărul Art este și el. Haide! Te duc acolo. A spus Alongkot în timp ce se întorcea să plece. Sitangsu s-a uitat la persoana de lângă el ca și cum i-ar fi cerut părerea. Jeeranai a dat scurt din cap în semn de aprobare.
-Ce? Ce înseamnă asta ? Vorbești cu ochii? Vă înțelegeți din priviri? A intervenit Pruksa, ca o persoană căreia îi plăcea să observe.
-Îl lasă să-l cunoască pe Papa Man. Este și ziua în care va întâlni o familie completă, plus rude. Nu mai trebuie să-l duci pe Zo părinților lui. Lasă-i pe cei doi să meargă împreună. Vor aduce un omagiu cerurilor și pământului. O a treia persoană ca tine este irelevantă. Pruksa s-a întors să vorbească cu cel mai bun prieten al său, înainte de a arăta cu degetul spre un copac înalt și mare din fața clădirii școlii.
-Uite, părinții tăi sunt acolo. În clipa următoare însă, o voce familiară, a răsunat în apropiere.
-P’Zo al destinului meu! O mulțime gălăgioasă și zâmbitoare, în frunte cu Tizzi, s-a apropiat.
-De mult timp nu te-am văzut, Tizzi, a salutat Sitangsu și a zâmbit politicos.
-Nu l-ai întâlnit pe Tizzi, dar Tizzi l-a întâlnit des pe P’Zo în online. Pentru că fratele Joke a postat întotdeauna fotografii cu tine. Fiecare fotografie postată de P’Joke este ca o piesă dintr-un puzzle. Cea mai recentă imagine de genul acesta... E cotul lui P’ Zo, sau ce e?! Sitangsu a râs ușor. S-a întors să se uite la persoana de lângă el, care încă avea o expresie serioasă pe față. Tânărul a râs luminos, din nou. Știa, că se postau adesea poze cu el pe rețelele de socializare. Chiar dacă nu le-a văzut niciodată, a auzit de la prieteni că erau doar forme ciudate și dacă nu era specificat că e el, nimeni nu ar fi știut.
-Hai să faci o poză cu Tizzi mai întâi de toate, P’Zo. A rostit juniorul din anul trei și a sărit imediat să îl îmbrățișeze pe Sitangsu. Acesta a râs ușor, în timp ce Pruksa, în ciuda protestelor inițiale, a fost de acord să le facă o poză.
-Felicitări, Tizzi. Acesta este cadoul lui Tizzi! A exclamat tânărul încântat.
-Domnișoara Tizzy, pe lângă faptul că m-ai folosit ca să-ți fac poze, nu există o poză și pentru mine? Pruksa nu s-a putut abține să nu se plângă. Dar Tizzi, încrezător și-a ridicat capul.
- Ei bine, Tizzi intenționează să facă o fotografie doar cu P’Zo. Îți mulțumesc foarte mult, Pat, că ai fost cameraman pentru mine. Dar când a folosit degetul pentru a mări imaginea... Tizzi și-a mărit ochii surprins, la cineva din imagine. Apoi și-a ridicat capul să se uite la persoana care se apropia.
-P’Zo! Întregul grup s-a întors să privească în direcția vocii. Proprietara vocii era sora mai mică, care este acum în al doilea an, Nong Mi. Ea a salutat iar Sitangsu a zâmbit. Fata care s-a apropiat de el cu un zâmbet dulce pe față a fost întotdeauna doar junioara lui... Din prima zi în care s-au întâlnit până astăzi.
-Bună! A ridicat mâna pentru a saluta, apoi a zâmbit tuturor înainte de a-și opri privirea la Sitangsu, ultima persoană. Acest senior foarte drăguț încă îi zâmbea ca de obicei. Monticha s-a uitat la acel zâmbet. Voia să ofteze adânc, pentru că încă nu putea șterge sentimentele pe care le avea pentru el. Dar tot ce a putut face a fost să zâmbească pentru că nu dorea ca el să se simtă inconfortabil.
-Felicitări P’Zo! Am auzit că ai primit și onoruri.
-Mulțumesc. Ah... Hai să facem o poză, da? Monticha a rămas ușor tăcută. S-a uitat la Jeeranai. Dar grupul lui vorbea cu colegii absolvenți care veniseră să-i salute. Nu părea să fi acordat prea multă atenție acestui lucru. A dat din cap în semn de aprobare. Sitangsu s-a întors către Tizzi, care avea un telefon cu cameră și i-a cerut ajutorul.
-Tizzi, te rog, fă o poză pentru mine și nong Mi. Tânărul a răspuns cu un bombănit scurt și și-a ridicat propriul telefon. Seniorul și sora sa mai mică au stat unul lângă altul, dar la o oarecare distanță. Monticha nu s-a apropiat prea mult, știind foarte bine care era statutul ei. El avea deja pe altcineva, iar partenerul său avea grijă să îi păstreze zâmbetul foarte bine.
-Gata! Tizzi nu a numărat, nu a anunțat, doar și-a apăsat degetul pe ecran. Nu știa dacă fotografia va ieși frumos sau nu... dar nu trebuia să fie frumoasă deloc! Dacă nu era P’ Joke, sau persoana de lângă Sitangsu nu era Tizzi, nu conta.
-Stai, când primesc poza de la Tizzi, ți-o trimit. Sitangsu s-a întors să vorbească cu junioara. Monticha s-a uitat la fața lui albă, care încă purta un zâmbet politicos. Nu l-a văzut mult timp, dar... nici până acum nu a putut renunța. Era însă foarte mulțumită. Era fericită că a absolvit. Și se bucura că era fericit cu partenerul lui. Chiar dacă acea persoană nu era ea. Chiar dacă ea încă nu putea renunța la el. Chiar dacă sentimentele ei erau încă acolo...zâmbetul lui Sitangsu îi spunea că el era bine. În ziua aceea,Monthicha i-a dat drumul la mână. Tânăra doar a zâmbit ușor și s-a întors către seniorul din linia ei de cod, Alongkot.
-Așteaptă-l pe fratele mai mic din primul an. Toți vor să facă poze cu tine. Alongkot a dat din cap scurt, iar junioara nu a mai spus nimic, s-a întors și a plecat. Sitangsu nu s-a putut abține, a urmărit-o cu privirea și a observat tristețea de pe chipul ei. Dar... acum avea pe altcineva care să aibă grijă de sentimentele lui și nu va face nimic ca acea persoană să fie tristă din nou. Tânărul absolvent și-a luat ochii de la spatele junioarei și s-a întors către Jeeranai, care stătea în apropiere. I-a oferit un zâmbet dulce și i-a spus.
-Nong Mi mi-a transmis felicitări și a spus că se bucură să mă vadă fericit. Privirea din ochii subțiri ai lui Joke părea destul de satisfăcută. Sitangsu a râs încet.
-Hai să mergem, hai să-ți vedem părinții.Aducem respect părinților tăi, apoi te voi duce și pe tine să-i aduci un omagiu tatălui meu. Tânărul a zâmbit. Era un zâmbet larg, cald, luminos și încrezător. S-a întors către Tizzi, Pruksa și Alongkot:
-Mergem să-i vedem pe părinții noștri mai întâi. Apoi hai să facem o poză împreună. Tânărul fotbalist a oftat ușurat și a făcut un gest cu mâna să se retragă.
-Mergeți... Sunt alături de tine! Sitangsu a zâmbit fericit,a făcut un gest cu mâna în direcția lui Tizzi și a plecat. Pe drum, li s-a cerut să facă fotografii. Generațiile mai tinere, doreau sa aibă amintiri cu seniorii lor. Era aglomerație, dar chiar și așa, cei doi au stat mereu împreună. În mijlocul multor oameni, la masa de piatră de sub copacul mare din fața clădirii școlii, stătea o familie. Erau bătrâni, adulți, adolescenți și copii. Jeeranai a respirat adânc. S-a emoționat puțin, așa că a trebuit să prindă brațul cuiva care era cu un pas în față.
-Zo... O pereche de ochi frumoși s-au întors să se uite. Privirile lor s-au întâlnit, o ușoară stare de îngrijorare se putea citi în ochii negrii ca abanosul. De partea cealaltă, o față albă și zâmbitoare și o privire plin de sentimente prețioase și încurajare. Sitangsu a da din cap și a mers alături de Jeeranai. Trebuia să se prezinte, pentru a face cunoștință cu o familie care a creat pe cineva care să-i fie alături în acel moment și pentru tot restul vieții.
-Bună ziua, numele meu este Joke... După pasul acesta... va fi începutul următoarei povești. Povestea din afara gardului universității.Povestea a doi bărbați pe nume Jearanai și Sitangsu... Cu sentimente și relații clare...
Capitol Special 1
,,By Nier” este un eveniment de rămas bun pentru elevii din ultimul an de liceu, care este pe cale să se încheie. Sună ca un eveniment potrivit pentru persoanele care sunt în armonie cu seniorii și juniorii din facultate. Dar... Jeeranai este una dintre ființele umane ,,atât de amabile’’ cărora nu le pasă de nimeni. Nu-i pasă de niciun eveniment. Cu siguranță nu va duce la bun sfârșit acest tip de muncă, dar... din păcate, fratele lui Code, nu este genul de persoană care să-l lase să facă ce vrea.
-Mâine, la By Nier, vino cu mine. Acestea au fost cuvintele fratelui Code, la fel ca cele ale lui Trin, care este o figură autoritară căreia îi place să arate cu degetul spre ființele umane care merg în direcția opusă lumii tot timpul. Nu e distractiv deloc, e bun la studiu, dar urăște socializarea. E doar o legendă printre seniori și prieteni care spun că este o persoană frumoasă cu o minte bună, dar anti-lumea reală. Bineînțeles, la evenimentul de adio din acest an, Jeeranai va participa timp de o jumătate de oră și apoi va dispărea și nimeni nu-i va mai vedea umbra. Anul acesta evenimentul a crescut puțin, era implicată mai multă lume. A vorbit cu seniorii, dar scurt. Conceptul inițial era să nu se alăture niciunei adunări. Anul acesta, seniorul cu numărul lui de cod, termina. Trin a țintit spre spatele tânărului care stătea la masa de piatră din fața clădirii școlii. Săptămâna viitoare avea loc evenimentul By Nier. Acesta va fi organizat și pentru el. Cât despre fratele de cod din anul trei, căruia nu-i prea pasă de lume, cu o autoritate foarte mare, a spus că va merge la eveniment o jumătate de oră. Nu era corect, alți prieteni de-ai lui aveau mulți juniori cu aceeași număr de cod pe care să-i încurajeze. Să fie el singurul care își pierde reputația din cauza lui Joke? S-a îndreptat brusc spre fratele cu același număr de cod care stătea singur. S-a oprit puțin. A pus telefonul mobil în buzunar și a privit în sus, înainte de a ridica mâna.
-Stai singur? Întrucât era în ultimul an, vorbea informal cu tânărul. Va trebui să adune, să scadă, să înmulțească, să împartă pentru a creea motivație ca tânărul să participe la eveniment. Joke s-a uitat în stânga și în dreapta, înainte de a se întoarce către seniorul său.
-Hei, ai văzut pe cineva stând cu mine? Enervant de la primul cuvânt... Fața unei persoane nobile... fratele de cod mai mic, arăta de parcă ar fi vrut să-l sfâșie. Dar Trin a ridicat din umeri, ca și cum nu i-ar fi păsat, ca de obicei.
-Ce s-a întâmplat? Dacă întrebi de Fah, nu a venit azi. Călătorește în străinătate. Trin s-a întors și a ridicat ușor o sprânceană când celălalt l-a menționat pe cel mai bun prieten al său din alt grup. Nume nobil, față nobilă și pare inaccesibil. Dar oameni ca Trin pot lua ,,bățul” când este nevoie.
-Nu-mi spune că Fah nu ți-a spus. Dacă nu ști, bănuiesc că statutul tău e deja instabil. Controlează-ți emoțiile. Trebuie cel puțin să apari, la evenimentul Bye Nier. Vom vorbi despre muncă săptămâna viitoare.
-Ce fel de muncă? A întrebat Jeeranai iritat.
-Despre Bye Nier.
-Oh, nu...
-Nu te încăpățâna să spui nu! Nu poți să scapi! Și ar fi indicat să stai până la sfârșitul evenimentului!
-Nu am spus că nu voi merge. Dar spun că nu există... Jeeranai nu a putut termina de vorbit. Ochii lui au zărit pe cineva mergând spre masa de piatră din fața clădirii școlii. Cineva cu pielea foarte albă. Cineva cu un zâmbet frumos. Cineva care... îi furase inima.
-Hei! Stai jos!
-Ce, de ce mă inviți să stau?
- Ți-am spus să stai jos! Trin a fost de acord să facă ce i-a spus Nong Code. Iar când s-a așezat, a fost nevoit să ridice cartea de pe scaun și să o țină în mână. Dar apoi s-a aplecat ca și cum ar fi citit-o.
-Ce naiba faci?
-Nu mă întreba, stai liniștit...nu mă duc nicăieri.
-Uite, mă ademenești pe mine, care voi absolvii, amenințându-mă că vei pleca... Trin nu a avut timp să mai spună nimic. Studenții din anul trei care se alăturau facultăților, din diferite departamente și care treceau pe acolo, s-au întors să ridice mâinile în semn de respect. El i-a salutat de asemenea, pentru că erau fețe familiare. S-a întors către fratele său mai mic, care se prefăcea indiferent, în același moment în care doi studenți din anul trei au trecut pe lângă masa lor. Vorbeau despre evenimetul care urma.
-Atunci du-te înapoi și uită-te la câinele tău. Eu voi merge singur săptămâna viitoare. Crede-mă! Chiar pot merge singur. Trebuie doar să găsesc o jachetă, am cămașă, am pantaloni, am pantofi.
-Vreau să spun că gustul tău vestimentar este foarte prost. Mâine seară, te voi însoți din nou. Du-te, poți pleca acum, vei avea mult timp să te decizi. Conversația dintre cei trei studenți s-a încheiat. Au aranjat să meargă împreună până la stația de autobuz a universității. Dar fratele de cod al lui Trin a lăsat imediat cartea jos și s-a ridicat rapid, în mijlocul privirilor nedumerite.
-La naiba, am un frate de cod care este frumos, inteligent, dar nu este chiar normal... Autobuzul universității a oprit în zona comercială. Un număr mare de studenți au coborât din mijlocul de transport. Unul dintre ei, era Sitangsu. Ochii lui ageri ca de vultur, au fixat silueta frumoasă, cu pielea albă care ieșea cel mai mult în evidență când a coborât din mașină alături de ceilalți. Urmăritorul încă stătea la depărtare, în timp ce Sitangsu părea că nu avea nicio idee unde va merge în continuare. Pe partea opusă se afla un magazin universal mare. Dacă era în căutarea unei jachete de purtat la un eveniment de neuitat, acolo o găsea cu siguranță. Sau, o plimbare pe malul mării era probabil cea mai bună opțiune pe vremea aceea călduroasă. Dar... Sitangsu s-a întors în schimb, într-o altă direcție. Nu exista altă opțiune pentru Joke. Trebuia să-l urmeze în ciuda căldurii și a soarelui care încă îi stătea deasupra capului. În primul magazin în care a intrat tânărul cu pielea albă, a zăbovit puțin, iar Joke a stat și a așteptat. În următoarele trei magazine, persoana respectivă a intrat o clipă și a ieșit. Nu a cumpărat nimic. La al doilea magazin, Jeeranai a intrat prefăcându-se că voia să aleagă o cămașă. Dar ochii lui îl urmăreau pe Sitangsu luând o jachetă și probând-o, dar în cele din urmă a plecat. Al treilea magazin. De data aceasta, tânărul l-a urmat, dar Sitangsu nu l-a observat, pentru că a trecut pe lângă el cu o privire impasibilă. Nici în acel magazin nu a găsit nimic care să îi convină...,, La naiba! E greu să alegi ceva? Jacheta aia pe care ai luat-o mai devreme era bună. De ce ai alege un alt magazin?” Joke nu mai înțelegea nimic. De data aceasta era deja la al patrulea magazin. Desigur, la acesta din urmă, nu se va mai ascunde. L-a urmat pe Zo în imediata apropiere și când acesta a apucat una dintre jachete, a întins mâna și a prins-o...
-Oh, Joke! Asta era clipa pe care o aștepta. O pereche de ochi frumoși s-au întors să-l privească. În plus, îl numea și cu un alt nume. Ah, nu, nu, inima lui era de necontrolat. Dar expresia tânărului a rămas calmă. Nu s-a schimbat deloc. Ceea ce părea să crească a fost sclipirea din ochii săi negrii. Dar... cealaltă persoană cu siguranță nu a observat. Și-a mutat privirea și s-a uitat în jur, prin magazin.
-Ei bine... aceia i se potrivește lui Zo. Dar și cea albă arată bine, Zo este alb, cu cât porți mai mult alb, cu atât mai multă aură...Ă, ce-ar fi să o porți la eveniment? Nu erau chiar atât de apropiați, dar mereu și-au văzut fețele unul altuia. În plus, amândoi erau bărbați. Sitangsu nu știa exact cum să numească cealaltă parte, așa că a lăsat-o așa. Seniorul lui Joke era un prieten apropiat din alt departament al seniorului său. Desigur, povestea tipului care sărea peste evenimente constant îi ajunsese la ureche.
-Ai fost acolo în fiecare an, nu-i așa? O pereche de ochi frumoși, sclipitori și poznași, l-au tachinat înainte de a continua.
-Dar te văd mereu fugind primul... Joke a tăcut. Nu se aștepta ca cealaltă persoană să-și amintească povestea. Iar înainte să zâmbească ștrengărește, și-a pus repede limba pe obraz. Sitangsu s-a întors să aleagă o jachetă. Dar părea incapabil să se hotărască pe care să o încerce. O mână mare a arătat spre o jacheta albă.
-Ți se potrivește. Crede-mă! Figura frumoasă a lui Zo s-a întors să urmărească sunetul, înainte de a arunca o privire către posesorul degetului.
-Pot încerca și eu asta? Joke nu s-a uitat la persoana de lângă el, ci s-a întors să vorbească cu vânzătorul din magazin.
-Totuși....alb? Și ce culoare de pantaloni ar trebui să port cu ea? Zo a luat jacheta, dar era indecis.
-Încearcă mai întâi. Apoi ne dăm seama sigur. Când celălalt a susținut asta, Zo a încercat să o poarte peste cămașa de student și s-a dus să se uite în oglindă. Joke l-a urmat, a stat în spatele lui și l-a privit.
-Și pantofi. La început, aveam de gând să-mi pun pânză. Dar dacă port o jachetă albă, ar trebui să port pânză? El rareori se îmbrăca elegant. Cu alte cuvinte, tindea să se îmbrace simplu, tricouri, cămăși, pantaloni scurți, blugi, adidas. Nu avea prea multe ideei în legătură cu faptul că trebuia să se îmbrace elegant pentru un eveniment.
-Pantofi de student? A răspuns Joke scurt.
-Dar pantalonii? a întrebat din nou Sitangsu. Nu-mi pot imagina ce culoare de pantaloni să port cu o jachetă albă. Persoana de lângă el, care purta un set complet de haine elegante, s-a întors și i-a zâmbit dulce. Fața lui Zo era albă și gânditoare. Nu părea încrezător și a rostit ușor:
- Oare există unii potriviți? Ah... acolo ...ar trebui să fie. Acum imaginea din capul lui Joke, era Zo care își scoatea câte o piesă vestimentară pe rând. Tânărul voia să elimine acea figură frumoasă, din acele gânduri păcătoase.
-E totul alb? Tot, alb așa? Va arăta ciudat? Care este tema evenimentului? Gândurile tânărului au fost întrerupte de vocea lui Zo.
-Ce contează? Poți purta ce vrei...
-Dar tema evenimentului este... Epoca Întunecată, nu-i așa?
-Și ce dacă? Ignori tema... Nu crezi că o vor face și alții?
-Nu cred! Va fi ciudat...Alții vor purta negru și eu să port alb așa.... Desigur, oamenii ca Zo nu ieșeau din tipare. Însă trebuie să menționăm încă o dată faptul că ascultătorul îl admira în secret în inima lui... Chiar și când vorbea lucruri serioase, era foarte drăguț...
-Te vei îmbrăca la fel ca un prieten. Cuvintele simple ale lui Joke au răsunat după o apăsare puternică a limbii pe obraz. Zo a râs ușor, cu fața luminoasă.
-Și prietenul fuge primul , după prima jumătate de oră. Ochii celor doi s-au întâlnit într-o ciudată reflexie. Se uitau unul la altul în felul acela, iar ceva puternic și statornic s-a transmis, până în punctul în care erau în impas.
-Bine, tu porți alb, eu port alb! A rostit Joke la fel de serios ca reflecția clară din ochii lui.
-În regulă, dar să nu fugi primul! L-a apostrofat Zo înainte de a se preda să cumpere acea jachetă albă, pe care să o poarte la petrecere. La ieșirea din magazin, cei doi s-au despărțit. Zo i-a făcut cu mâna la revedere și a făcut stânga. Joke s-a întors la dreapta. Dar înainte de a face un pas în față, ceva l-a ispitit pe tânărul student de la IR, să se întoarcă și să se uite la persoana pe care o întâlnise accidental în magazin. O siluetă înaltă a pășit liniștită în depărtare. Înainte de a părăsi zona comercială, nu a mai vizitat alte magazine. O pereche de ochi frumoși au strălucit puternic. Și apoi o întrebare i-a răsunat în minte: ,,Joke... n-a cumpărat nimic?”
Evenimentul din acest an a avut ca tematică ,,Epoca Întunecată”, așa că totul a fost întunecat și negru. Inclusiv oamenii care au venit la eveniment, toți îmbrăcați în culori închise. Cu excepția cuiva, care era îmbrăcat tot în alb. Pruksa nu s-a putut abține să nu comenteze.
-Când un prieten drag precum Zo vine la un eveniment purtând o jachetă albă, pantaloni albi, cămașă albă, pantofi din piele strălucitori, plus o coafură îngrijită...ești atât de elegant încât îmi vine să blestem, eu sunt lipsit de bun gust. A rostit cuvintele în așa fel încât părea că a vrut să scuipe acea propoziție.
- Zâmbești inocent și arăți chiar jenat. Chiar și așa, coada pentru cei care te rezervă este deja lungă. Dacă vezi o versiune de vârstă mijlocie ca asta a ta, îți garantez că sunt zece mii de oameni care aplică pentru postul de iubit. A mers în cerc de trei ori, privindu-și prietenul din cap până în picioare și nu a putut spune decât că prietenul lui era cu adevărat bun.
-Despre ce vorbești? Tânărul care tocmai a fost complimentat, l-a privit râzând neînțelegător, ca un om care nu știa nimic.
-Aceasta este jacheta... cea pe care ai cumpărat-o în ziua respectivă? A întrebat Alongkot zâmbind cu subînțeles.
-Nu sunt eu cel care a ales-o! O să-i dau o recompensă frumoasă lui Joke. Sitangsu a râs din nou, întorcându-se să se uite la persoana care tocmai vorbise.
-Ce spui? Joke? Cum așa? A întrebat Pruksa pe un ton ușor irascibil.
-În ziua aceea, l-am găsit la magazin. Deci m-a ajutat să aleg. La început nu am vrut să o iau, dar el a spus că este frumoasă și mi-a spus să o port cu pantaloni albi și cămașă albă.
-Nu trebuie să-i spui asta idiotului ăstuia. Alongkot a intervenit imediat.
-De ce? Zo era la fel de inocent și naiv ca întotdeauna.
-Ei bine... te va certa. Nu-l va mai lăsa să fie prietenul tău. Dar eu te voi susține, chiar dacă lui nu-i place Joke. Zo nu dorea să spună mai mult, chiar dacă Pruksa a afirmat că Alongkot greșa în legătură cu Joke. Așa că nimeni nu a mai menționat nimic despre asta. Doi prieteni din departamentul relațiilor internaționale erau pe cale să intre în sala de ceremonie. Dar cineva a intrat înaintea lor pe ușa mare, spre biroul de înregistrare. Un tânăr înalt, purtând o jachetă albă și o cămașă neagră. Doi nasturi descheiați pe piept, pantaloni negri, pantofi de piele strălucitori și părul așezat lejer. Aristocratul Joke, un băiat rău, genul pe care chiar și colegii de clasă care îl știu de mult timp, îl privesc în continuare cu ochii uimiți.
-La naiba Joke! Dacă ajungi să fii chipeș așa, data viitoare consiliază-mă și pe mine! Pf, asta era treaba lui! Cum poate un începător chipeș să nu fie atent la mine? Fratele Code, la fel ca Trin, care au stat și l-au așteptat din toată inima pe fratele Joke afară, a strigat tare. Pe lângă faptul că întârziase, venea arogant și chipeș, ca cineva care mergea la propria nuntă.
-Și ce costum alb este acesta? Nu ai văzut tema? Epoca Întunecată...
-Uau! Dar astăzi Ai Code este prea chipeș! Nu este natura însăși suficient de întunecată, de ce să fiu și eu? Un frate bun al lui Code trebuia să-l tachineze puțin. Dar pe un tip ca seniorul lui, nu-l putea tulbura atât de ușor. Joke nu a spus că mai era o persoană îmbrăcată în alb ca el. Cei doi nici măcar nu s-au salutat. Dar pentru o clipă, două perechi de ochi frumoși dar diferiți, s-au întâlnit și s-au privit. Buzele strălucitoare ale tânărului de la IR, s-au desfăcut ușor și i-au oferit un zâmbet slab, ca și cum ar fi vrut să-i mulțumească că a purtat alb, așa cum a promis. Apoi silueta albă sa pierdut în mulțime.
-De ce zâmbești, Joke?a întrebat cel mai bun prieten al său care stătea în apropiere. Înainte de eveniment, el a promis că va rămâne până la sfârșitul acestuia, dar... când s-a prăbușit și s-a așezat la masa celor din anul trei, Departamentul de Administrație, și-a dat seama că a rămâne în acest loc până la sfârșit era extrem de dificil!
,,... Nenorociții! Cine a aranjat masa celor de la Administrație, lângă masa IR-ului din al treilea an? Și acolo!... La naiba! Zo stă vizavi de mine...Nu trebuie să te uiți la mine deloc! Nu trebuie să te uiți la mine și să zâmbești ca și cum mi-ai mulțumii! La naiba!... Vrei să-ți zâmbesc înapoi? Pot să zâmbesc și să răspund...”
-Joke de ce zâmbești iar? a insistat Prakarn ca și cum ar fi vrut neapărat un răspuns. -Crezi că vreau să zâmbesc?Persoana care tocmai fusese întrebată a încercat să-și împingă limba pe obraz, dar nu a putut... oricum nu s-a putut opri nici din zâmbit. Pentru că gura nu-l mai asculta!
-Ai gingiile uscate, prietene. Mută masa sau stai la altă masă. A rostit Prakarn oferind o soluție ca și cum ar fi vrut să ajute. Însă, cine știe unde va duce această oportunitate de a sta la masa de lângă cei din anul trei de la IR.
-Mută-o! A repetat el înjurând, dar cu o față zâmbitoare, așteptând să vadă zâmbetul tânărului care i-a acaparat ochii pe tot parcursul nopții. Nu a putut pune evenimentul pe pauză... nu a putut pleca primul. În plus, a trebuit să stea și să vadă fața lui Zo de la IR pe tot parcursul evenimentului. De data aceasta „Joke Rules” a avut o tulburare bipolară agravată toată noaptea!...
Capitol Special 2
Sunetul unui telefon mobil așezat lângă el, s-a auzit mult timp. Ochii i-au strălucit văzând numele care a apărut pe ecran. Și-a întors privirea la panorama capitalei pe care o admirase înainte. În seara aceea, nu plănuia să plece nicăieri. Îi era prea lene să meargă acasă. În cele din urmă, a decis să se așeze, să se relaxeze și să bea bere. A cântat la chitară,singur pe balconul apartamentului său. În depărtare, o clădire cu o formă ciudată se lumina noaptea. Dar asta era tot. Nu a găsit nimic care să-l motiveze prea mult. Telefonul a sunat din nou. După ce s-a lăsat liniștea, Jeeranai s-a întors să privească ecranul și a constatat că apelantul era aceeași persoană. Hia Trin, fratele lui de cod. A oftat, dar a lăsat telefonul să sune, până când a amuțit. În secunda în care s-a gândit cât de confortabilă era liniștea, telefonul a sunat din nou pentru a treia oară. De data aceasta, sprâncenele lui Jeeranai s-au încruntat. ,,Iar? Ce-i asta?...” Un tânăr care era pe cale să intre în al treilea an în acest nou semestru, îl căuta. A ridicat telefonul, a apăsat butonul pentru a răspunde și l-a dus la ureche.
-Asta e! a răsunat imediat o voce triumfătoare. Trin îl suna folosind telefonul altcuiva.
-Am crezut că fratele meu a murit!
-Voi aștepta să mori primul. Chiar dacă rareori vorbea așa cu cineva, a făcut-o pentru că nimeni nu trebuia să îl insulte, pe acest student aristocrat al Facultății de Științe Politice.
-Nu mă înjura. O să mor și îți va părea rău! Ești liber mâine?
-Nu. Nici nu era nevoie să întrebe, pentru că semestrul era terminat deja. Dar Jeeranai a răspuns imediat că este ocupat.
-Oh, poți să te gândești două minute înainte să-mi răspunzi? Tânărul era pe punctul de a se simții frustrat, dar din fericire, avea o cutie rece de bere în mână din care să bea ca să-și potolească iritarea.
-Dar tu? Prima întâlnire este mâine? Prima dată când întâlnești grupul?
-Nu vii, Joke?
-Nu, de ce aș veni acolo? A întrebat Jeeranai plictisit.
-Oh! Pentru că seniorii ca noi trebuie să vadă fața celor din primul an!
-Dar eu nu vreau să particip la nicio activitate.
-Ești sigur? Știi cine e șeful acestui eveniment? Eu sunt! Sunt eu, fratele meu Wave și juniorul lui, cel cu același număr de cod. Interlocutorul a tăcut. Nu era chiar indiferent la organizatorul care era juniorul fratelui de cod al lui Trin, care își asumase un rol important ca cel de supraveghetor al evenimentului First Date.
-Sigur nu participi? Nu vrei să vii să mă ajuți cu munca? Jeeranai a auzit un oftat adânc.
- Am noroc cu juniorul lui Wave, e un student pe care te poți baza! Fratele meu de cod, nu face nimic să mă ajute. Am un frate mai mic degeaba! La naiba! Trebuie să sun și să invit pe altcineva! E bine că tocmai am sunat să cer un junior cu energie, de la Wave. Îl am pe Zo să mă ajute, așa mă simt mai ușurat... Apoi, fratele de cod al lui Jeeranai a vorbit mult timp. Dar... ascultătorul era tăcut, deoarece auzise cuvântul „Zo”. Există o singură persoană cu acest nume în Facultatea de Științe.
-Hei, ce ai spus chiar acum? Va veni Wave mâine? Lumea spune că este Fratele Disciplină se implică el în evenimente de felul acesta?
-Ei bine, este Fratele Disciplină, dar se teme că treaba va eșua. Așa că l-am rugat să mă ajute. Jeeranai și-a folosit mintea repede... Dacă P’Wave va veni, va veni și fratele de cod al lui P’Wave, cel cu...
-Joke? Ce e în neregulă cu tine? De ce taci? Te rog de mult timp. Deci... această activitate nu e prea interesantă... De asta i-am spus să-și aducă și juniorul, ca să-l ajute la muncă. Nu știu încă , dacă Nong Zo va veni sau nu? Jeeranai aproape că a uitat să respire. A înghițit saliva cu numele „Zo” de la capătul firului... ,,Dacă vine sau nu... atunci voi merge și eu. Cel mult, mă întorc... dar... dacă Zo merge... și eu merg.”
-Nu te mai deranjez. Te-am sunat doar să te invit la activitatea de mâine. Dar dacă ești ocupat, e în regulă. Vorbim... Voi continua să invitit pe alții. Părea că Trin era pe cale să închidă. Jeeranai s-a hotărât să vorbească în acel moment.
-Hei! Și-a ținut ușor respirația, înainte de a decide să-și creeze o oportunitate pentru el însuși.
-Ă, dacă mă gândesc... mâine... sunt liber... hai să mergem împreună.Brusc, a devenit o activitate la care „Joke” era foarte dispus să participe, dar să reținem... ,,Dacă Zo nu vine, mă voi întoarce.”La urma urmei ce putea fi atât de complicat? O primă întâlnire, este doar o primă întâlnire între studenții din ultimul an și cei din primul an, la fațada Facultății de Științe Politice. Pe lângă activitățile de a juca jocuri și de a răspunde la întrebări, există o altă activitate pe care studenții din ultimul an sunt foarte mândri să o prezinte! Aceasta este activitatea „Turneul Sing Noi”, care îi duce pe studenții din primul an mergând de la separeu înapoi la facultate pentru a explica tuturor despre diverse repere din universitate. Sau se numește pur și simplu „turul tinerilor”.Pentru că anul acesta, sunt aproape două sute de persoane din cele patru departamente ale Facultății de Științe Politice, studenții din ultimul an limitează numărul de persoane în fiecare tur la maximum cincizeci. Și de data aceasta, ghidul studențesc, purtând prestigioasa insignă a unui leu pe un fundal colorat, stătea deja în față, încruntat. Era vorba de domnul Annop de la Departamentul de Relații Internaționale, care, pe lângă faptul că a preluat rolul de șef, este târât și de un prieten apropiat să-l ajute la activitățile de astăzi. În plus, pare să facă o treabă foarte bună ajutând oamenii, deoarece deține puterea tuturor părților. Jeeranai a cercetat împrejurimile cu ochii, dar nu a spus nimic. Apoi a văzut un bărbat cu piele foarte albă care escorta un elev din anul întâi afară din clasă.,,Ok, Zeița Păcii a mea a sosit. Pot fi liniștit...”
-Dacă crezi că te oblig... Atunci lasă semnul să-l țină Golf. Jeeranai însă nu a auzit nimic. Trebuia să spună dacă ar lăsa semnul pentru ca altcineva să-l țină, însă răspunsul era incert. A rămas tăcut, ținând eticheta strâns ca și cum ar vrea să o țină pentru tot restul vieții!
-Ce-i, Joke, o vei ține tu sau o va ține altcineva? a întrebat din nou Annop. Ochii lui ageri și negri ca smoala l-au privit pe senior, înainte de a răspunde clar:
-Ține-l tu, am spus că voi veni, dar nu am mai făcut asta înainte. Ultima propoziție era pur și simplu corectă, era pentru prima dată când participa la astfel de activități.
-Da, fiți buni și faceți ca totul să arate bine. Vă este frică de mine? Nu văd motivul pentru care să afișez o față mai blajină. Acești copii din primul an nu sunt chiar mici doar numele lor nu ne sunt încă cunoscute. Apoi trebuie să împărtășim ceva, dar... Există întotdeauna două părți ale acestei lumi, la fel cum există două tipuri de oameni. Dar dacă ceva nu funcționează, spuneți-le repede. În timp ce o persoană că Annop, era indiferentă față de orice ființă umană. Alții erau interesați și preocupați de întreaga lume. Jeeranai și-a lăsat ochii să privească persoana care era ținta ochilor lui de mult timp. Frumosul student de la IR folosea hârtie pentru a identifica și saluta copiii care stăteau în picioare.,,Ah... veniți și suflați-mi puțin... vreau o suflantă ca să stingă focul în inima mea.” Însă dintr-o dată, o pereche de ochi frumoși și limpezi s-au întors și i-au întâlnit privirea, ochii lor intersectându-se. Tânărul cu ten alb i-a zâmbit. Zgomotul asurzitor s-a oprit instant.
-E cald Joke? A întrebat Trin, observându-i obrajii ușor înroșiți.
-Este cald..., a răspuns el scurt, de teamă că va fi prins, iar ceilalți vor crede că are gânduri necinstite față de colegii săi. Așa că a trebuit să mai adauge câteva cuvinte nepoliticoase. Sitangsu a zâmbit, înainte de a rupe cartonul din mână pe jumătate și de a i-l întinde.
-Aruncă-l, te rog! Persoana pe care o adoraa creat o oportunitate. El a distrus cu sârguință oportunitatea cu o expresie încruntată pe față. Apoi, tânărul i-a dat mai multe hârtii să arunce și gata, s-a întors să-i invite pe studenții din primul an să vorbească prietenos. Jeeranai a rămas nemișcat, cu cartonul rupt în mână.,,Dacă nu era din mâinile tale... Chiar dacă e gunoi, pentru mine e placat cu aur... e din mâna ta, din mâna lui Zo. Din cauza asta...”
-Ce s-a întâmplat, Joke? De ce zâmbești? Bătrânul Code, asemenea lui Trin, s-a întors să-l vadă pe Nong Joke cu fața descrețită. Avea ochii umezi de la vântul evantaiului de hârtie din mână, dar tot flutura cartonul înainte și înapoi.
-Împrumută-mi niște hârtie. O să leșin. A cerut Trin făcându-și aer cu mâna. Code și-a îndreptat privirea spre teancul de hârtie, inclusiv spre semnul Sing Noi On Tour din mâna stângă și spre evantaiul de hârtie din mâna dreaptă.Dar nu a avut timp să îl laude, pentru că cineva a ieșit să anunțe începutul activităților turneului.
Jeeranai ținea în mână un semn pentru a conduce și era urmat de juniorii din primul an, împreună cu un număr de seniori care îl urmau și ei. Asta s-ar putea numi alăturarea mândră la activitățile grupului pentru prima dată în viața lui Joke. ,,Dar... Unde s-a dus Zo?” Silueta înaltă se răsucea în spate periodic, pentru a găsi oameni care participau la activități împreună, ca seniori. Și apoi a văzut o persoană așezată la capătul rândului ... Zo era la capătul rândului..Dar ce face acolo?’’
-Vino aici. Ieși din cerc pentru o clipă. Seniorul din al treilea an s-a întors și l-a strigat pe unul dintre juniorii care mergea puțin în spatele lui. Juniorul a fost chemat să înainteze. Înainte să se oprească, Joke i-a îndesat rapid în mână semnul „Sing Noi On Tour”
-Tu conduci! Tânărul era confuz, ca cineva care nu avea habar ce să facă. Dar Jeeranai s-a desprins repede din rând.
-Oh... atunci... De ce zâmbești, frate Joke? Pentru că l-a lăsat pe tânăr să-i preia poziția, acesta trebuia să se grăbească să ridice semnul pentru ca cei mai tineri să-l vadă, deoarece exista posibilitatea ca activitatea să eșueze, din cauza schimbării bruște a șefului de rând. Un student din anul doi de la Departamentul Guvernamental s-a uitat la superiorul său, care a scăpat ușor de îndatoririle sale. Apoi s-a scărpinat în cap fără să înțeleagă. A văzut spatele seniorului său la capătul rândului... ,,Fratele Joke nu este chiar atât de normal pe cât pare...” A concluzionat tânărul în timp ce ridica brațul.
-O, Joke, nu ții tu semnul? Când a ajuns la capătul rândului, Sitangsu, care se afla în fața tinerilor din acea zonă, s-a apropiat să-l întrebe. Jeeranai voia să sară și să danseze de bucurie, când a auzit că Zo se interesa de el în felul acela. Dar... nu...nu... trebuia să se abțină.
-Juniorul meu vrea să-l țină A spus simplu, aruncând vina pe elevul din anul doi. Sitangsu a zâmbit slab. Dar înainte să mai poată spune ceva, parada Sing Noi On Tour s-a oprit. Studentul care deținea rolul de ghid,a sugerat ca toată lumea să se uite la vechea clădire din dreapta. Sitangsu, care era la această universitate de trei ani, părea încă interesat de acele lucruri ca un student din primul an. Ochii negri ai lui Jeeranai, s-au fixat pe fața albă și frumoasă care asculta cu atenție. Au fost adresate mai multe întrebări de către tineri. Sitangsu s-a oferit să răspundă și a dat numai răspunsuri bune. Documentat și atent ca un student din primul an... acesta este tipul de student cu profunzime, spre deosebire de ceilalți care sunt șlefuiți în toate. Dar...
-Joke? O voce din apropiere l-a strigat pentru al trezii, trăgându-l de braț și făcându-l să realizeze că persoana la care se uita s-a întors să îl privească. Două perechi de ochi s-au întâlnit din nou. Ochii misterioși, negri ca smoala, erau plini de o multitudine de sentimente. În timp ce ochii frumoși, clari și căprui închis, erau curați și plini de bunăvoință pentru cei din jur. S-au privit în liniște, ca doi oameni care nu erau apropiați unul de celălalt și rareori studiau împreună. În plus, erau în departamente diferite. Sitangsu era totuși atent la eveniment, iar Jeeranai îl privea atent, fără să se poată opri. La un moment dat, ținta lui s-a clătinat ușor, cu fața palidă, dar cu zâmbetul pe buze.
-Zo... Dacă nu mai poți, atunci spune-mi. Serviciul de ambulanță este pregătit. Dar, studentul cu pielea albă a scos o pungă de bumbac îmbibată cu amoniac din buzunarul pantalonilor. Ambulanța era pregătită, în cazul în care vreunul dintre studenții din primul an ar leșina pe drum. Era cald și sufocant în ziua aceea. Și distanța de la fațadă la facultate nu era deloc mică. ,,Ah...Cu cât este mai sensibil și mai vulnerabil, cu atât mă cufund mai mult în numeroasele sentimente din inima mea. Vreau să deschid gura să spun adevărul, să-mi spun toate sentimentele. Dar... sunt sigur că el nu va asculta.” Sitangsu și-a îndreptat privirea către vorbitor. Jeeranai părea surprinzător de calm. Pentru că tânărul afectat de căldură spusese că e în regulă, nu avea niciun rost ca el să fie iritant. Dar , chiar și așa Sitangsu nu s-a putut abține să nu bage mâna în celălalt buzunar al pantalonilor și să scoată o batistă.
-Haide, ai transpirat pe toată fața... Jeeranai era pe punctul de a ridica dosul palmei ca să-și șteargă sudoarea, dar conștiința l-a făcut să-și rețină mâna la timp. Sitangsu i-a înmânat o batistă. Înainte de a-și întinde rapid mâna ca să apuce batista, deținătorul i-a zâmbit larg. Dar nu a mai văzut, pentru că și-a coborât capul și și-a șters transpirația cu batista celeilalte persoane, ca și cum s-ar fi declarat proprietarul acelei batiste.
,,Batista lui Zo... Dar transpirația mea...” Nu știa că transpira atât de mult, dar... ce știa era că batista era complet șifonată!
-Eh... am călcat-o, dar când am pus-o în buzunarul pantalonilor, s-a șifonat din nou ca înainte... a spus proprietarul batistei timid, urmărind privirea lui Jeeranai. Știa deja că fusese călcată. Știa că o putea spăla și el. Dar nu-și dorea asta pentru că mirosea atât de bine...
-E în regulă! A alternat cuvântul ,,e în regulă” cu acțiunea. A apăsat batista pe față și s-a șters până la gât ,,La naiba... Era ca și cum tipul ăla dulce, îl săruta de pe obraz până la gât... Al naibii de bine...” Jeeranai s-a uitat la fața frumoasă a colegului său de universitate, părea puțin mai rozalie, și a fost mulțumit. Cel puțin arăta mult mai bine decât înainte. Nu au mai vorbit, pentru că procesiunea Sing Noi On Tour a început deja să se pună în mișcare. A îndesat ușor batista aia albastră în buzunar și i a refuzat să mai vorbească despre asta.... ,,Batista trebuie să fie a mea! Chiar dacă Zo o cere înapoi nu o voi returna!” Dar când mergeau ușor pe lângă facultate, un strigăt puternic s-a auzit din capătul rândului.
-Ce se întâmplă? Cine strigă? Sitangsu s-a grăbit să se uite. Jeeranai, care nu a acordat nicio atenție acelor strigăte, a trebuit să-l urmeze. Pentru că voia să fie lângă el. Mânerul semnului era făcut din lemn. Exista un loc unde vopseaua s-a desprins, ceea ce făcea ca lemnul să fie neuniform. O așchie a străpuns palma persoanei care îl ținea. Și așchia era destul de mare, pentru că, deși a scos-o, sângele tot a țâșnit. Chipul lui Sitangsu exprima îngrijorare. Dar a rămas neclintit. S-a uitat la sângele care încă se prelingea pe mâna juniorului său și pe față i-a apărut o grimasă.
-Golf are o batistă sau un șervețel? Curăță sângele mai întâi. Cine ține trusa medicală? Să vină să desinfecteze rănile. A rostit el, înainte să-și verifice buzunarele pantalonilor, stânga, dreapta, convins că purta mereu o batistă. Dar nu a găsit-o. În acel moment și-a amintit că o purta în fiecare zi, dar astăzi a dat-o cuiva. O pereche de ochi frumoși s-au uitat la silueta înaltă care stătea lângă el, puțin surprinși.
-Batista ta e deja murdară de transpirație. A spus Jeeranai temându-se că proprietarul o va cere înapoi ca să șteargă sângele altcuiva. ,,Batista ta este să-mi șterg eu transpirația. Nu este nevoie să absoarbă și sângele altora...”
-Da, este adevărat... a spus fostul proprietar al batistei, chiar în momentul în care persoana care ținea punga cu medicamente a pășit spre locul unde stăteau ei. Studentul din anul trei de la Departamentul Administrativ care a fost rănit a primit ajutor. Dar Sitangsu, care era bun cu toate viețuitoarele de pe pământ, a rămas încruntat.
-Hei! De ce îl mai porți? A izbucnit el văzându-l pe Jeeranai că i-a înmânat din nou semnul.
-Ei bine, mâna lui Golf este deja rănită. Tee Ta Rio de la Departamentul Guvernamental a intervenit.
-Oh... și dacă Golf îl ține din nou, nu-și va mai lovi mâna în așchii? A întrebat Sitangsu. Întregul grup părea să fie de acord. Dar Jeranai a argumentat imediat.
-Oricum a fost rănit! Dacă se va rănii din nou, nu e mare lucru. O ființă umană fără inimă. Sitangsu se holba la persoana care fusese rănită. Dacă se rănea din nou, nu era în regulă. Juniorul nu a putut decât să clipească încurcat. S-a uitat la seniorul cu pielea albă, iubit de el și de întregul grup, și a înghițit în sec. ,,Dacă Zo o ținea și îi rănea mâna... Dacă Zo sângera, se întorcea la fațada Facultății...Inutil să spun că i-aș fi sfâșiat pe toți! Nu vreau să mă gândesc...” Jeeranai se lupta cu propriile gânduri. Cine nu ar vrea pe cineva cu o inimă atât de bună? Dar, fratele de cod al lui Sitangsu este feroce ca un tigru. Dacă vrei să respiri până în ziua absolvirii, nu ar trebui să pui piciorul pe teritoriul tigrului pe nume Annop!
-Oh! Bine! Știu cum este să faci niște sacrificii! Jeeranai a subliniat cuvântul sacrificii, deși nu se sacrificase încă, niciodată pentru nimeni. S-a întors să se uite la Sitangsu, care pornise înapoi la capătul rândului să-și facă treaba. Grupul de prim ajutor pentru persoana rănită s-a dispersat și i procesiunea Sing Noi On Tour a continuat să meargă. Sitangsu care stătea la capătul rândului, încă nu se mișca, se uita la rănit cu îngrijorare. Desigur, Jeeranai care mergea lângă el simțea că atenția îi era distrasă de un copil de anul doi, care își zdrobise puțin propria mână.
-Zo! Proprietarul numelui a tresărit, întorcându-se să se uite la apelant. Acesta încă avea o față crispată.
-Fratele tău îți va reproșa asta!
-Ce să-mi reproșeze și de ce? A întrebat Sitangsu cu ochii mari, confuz.
-P’Wave te va certa. Ține-ți capul sus! S-a auzit un îndemn puternic de încurajare în spatele lui. Atenția lui Sitangsu a revenit asupra unui bărbat pe nume Jearanai, ca înainte. În plus... existau câteva obiecte ale lui care deveniseră proprietatea tânărului cu ochi misterioși și negri ca zmoala. Jeeranai a băgat mâna în buzunarul pantalonilor și a strâns batista încântat. Bătăile inimii s-au intensificat, și-a aruncat privirea în spate și l-a văzut pe Sitangsu mergând încet. Ochii ageri au scânteiat. ,,Batista lui Zo a devenit a mea. Atenția lui Zo s-a întors la mine... Abține-te Joke! Nu poți zâmbii!”
Capitol Special 3
-Excursie regională? Ce este o excursie regională? A întrebat Jeeranai imediat ce Sitangsu, târât de cei doi prieteni ai lui de la Departamentul de Relații Internaționale, a menționat una dintre activitățile programului IR : o „excursie regională”. Tehnic, știa ce era, dar cuvântul „regional” era diferit. Simțea că este complet separat de lumea lui Sitangsu! El era de la Departamentul de Administrație Publică, iar Sitangsu era la Relații Internaționale. Deci erau în departamente diferite. Și excursia regională? Niciun student din afara acelui departament nu putea participa.Asta înseamna că Singtansu mergea undeva unde el nu-l putea urmări. Acum simțea că trăiesc în lumi diferite.
-Ah... ei bine... este o excursie în care studenții din aceleași departament merg împreună într-o călătorie. A explicat nervos Sitangsu.
-Și ce dacă? Chiar dacă știa deja în adâncul sufletului, Jeeranai se prefăcea că nu știe.
-Ei bine... IR va avea o excursie regională sâmbătă... trei zile... mergem la Hua Hin.
-Atunci merg și eu! A rostit ferm Jeeranai. Știa în ce departament studia și știa că al lui Sitangsu nu era același. Dar un om ca el, care se enerva din cauza oricărui lucru, nu avea de gând să lase pur și simplu baltă asta. Dar departamentul IR nu l-a trimis doar pe Sitangsu să se ocupe singur de această situație. Era însoțit de Flora și Alongkot.Flora nu era o problemă. Dar Alongkot se născuse enervant. Și Sitangsu încă nu reușise să-l calmeze.
-Nu poți înțelege? Administrația și IR sunt diferite! Aceasta este o excursie regională. Studenții de la alte departamente nu pot participa! A izbucnit Alongkot. Sitangsu s-a întors și a tras de brațul prietenului său ca să-l împiedice să escaladeze situația. Apoi s-a uitat la Jeeranai, care evident avea cea mai mare miză în toată această problemă.
-Dar eu tot merg! A insistat el, plin de nervi și încăpățânare. Era hotărât, indiferent de situație, nu-l lăsa pe Sitangsu să plece singur în acea călătorie.
,,În Hua Hin? Petreceri la piscină, valuri pe plajă? E ca și cum ai atrage un tigru... în timp ce deja stai în groapa cu crocodili.”
-Nu știi despre ce vorbești! Am spus că e o călătorie regională. Nu sunt permiși străini! Departamentul tău nu face parte din asta! Nu a fost niciodată nimeni din domeniul tău care să fi mers! A izbucnit Alongkot, cu ochii ageri fulgerând.
-Și? Te opresc eu să mergi în călătoria ta regională, nu te opresc. Deci tu de ce mă oprești pe mine? De ce Zo are voie să meargă, dar eu nu? A fost o izbucnire de gelozie care l-a lăsat pe Alongkot fără cuvinte pentru o clipă.
-Bine! Dacă nu mă lași să merg, nici eu nu-l voi lăsa să meargă! Zo, nu te duce la Hua Hin! Te duc în altă parte! Sitangsu părea tulburat. Nu din cauza furiei lui Jeeranai, ci pentru că această excursie era menită să conecteze studenții din anul trei și din ultimul an, și chiar și profesorii urmau să fie acolo. Profesori, de care erau cu toții foarte apropiați. ,,Uf... O să mor. Chiar vreau să merg... dar... Joke...”
-Ce? Ce-i cu fața asta? Tot vei merge? Jeeranai i-a aruncat o privire și a văzut ochii triști și expresia mohorâtă, cuprinsă de panică.
-Toată lumea merge... și profesorii merg... a spus el încet.
-Dar eu nu merg! A subliniat Jeeranai.
-Ei bine... nu putem merge într-o excursie împreună, altă dată? Doar noi doi... Sitangsu nici măcar nu terminase de vorbit când Jeeranai s-a ridicat brusc în picioare, frustrat.
-Dacă pleci, atunci pleacă! Nu te mai băga în seamă cu mine... a spus el tăios, apoi s-a întors repede și a plecat.
-Joke! A strigat Sitangsu după el, încercând să-l urmeze, dar Alongkot l-a apucat imediat de braț.
-Tipul ăsta e atât de încăpățânat...
-Ah... dar acum e supărat pe mine. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mă simt mai rău. A răspuns Sitangsu vizibil afectat de cele întâmplate.
-Lasă-l în pace. Îl răsfeți prea mult. Tonul lui Alongkot era ferm și sever.
-Dar...
-Sau nu mai mergi? Toți prietenii tăi din IR merg. Tot anul tău merge. Doar pentru că Joke nu poate merge, te retragi și tu? Chiar e din cauza lui Joke? L-a provocat Alongkot, vrând să îl facă să-și dea seama cine era de fapt nerezonabil.
-Eu... eu vreau să merg, dar... Joke este iubitul meu. Nu vreau să fie supărat. Și acum este supărat. Și când este așa, nu poate face nimic bine. Dacă se supără și mai tare, va fi foarte rău...
-Dar dacă te duci să te revanșezi față de Joke, după ce te întorci?
-Uf! Înainte ca Alongkot să poată termina, Flora, care fusese tăcută tot timpul, i-a acoperit gura. S-a întors și i-a zâmbit dulce lui Sitangsu.
-Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. Tânărul a dat ușor din cap și s-a îndepărtat repede pentru a-l ajunge din urmă pe Joke. Rămas în urmă, Alongkot a reușit în sfârșit să se elibereze din mâna Florei.
-La naiba! Ți-ai dat mâna cu lipici? E și sărată și lipicioasă!
-Ar trebui să-ți sigilez gura din nou? Flora și-a ridicat mâna ca și cum ar fi vrut să o facă, dar Alongkot s-a ferit.
-Stai! Ugh! Femeia asta curioasă... îl lasă pe Sitangsu să plece să se împace din nou cu Joke!
-Sunt iubiți. Bineînțeles că se vor împăca. Nu te mai comporta ca un tată strict. Copilul tău tocmai a plecat de acasă, ce o să faci, o să trimiți o echipă de salvare?
- Am spus deja, excursia este regională, nu poate merge cu el! Pruksa a oftat ușurat. Jeeranai nu a ascultat cuvintele lui Alongkot. Cineva ca el nu o face niciodată. Dar dacă ar fi fost Sitangsu cel care ar fi spus-o? În mai puțin de cinci minute, Joke ar fi cedat deja.
-Cine ești tu să-i spui ce să facă și să te aștepți să te asculte? A întrebat Pruksa ușor ironic.
-Lasă-l pe nenorocitul ăla să vorbească. Jur, dă-i cinci minute și o să se lase dus, ca întotdeauna.A continuat Pruksa. Alongkot a rămas tăcut. Fața lui era plină de frustrare, dar nu putea nega ceea ce văzuse de-a lungul timpului. Oricine era apropiat de ei, putea să-și dea seama cât de mult i-a cedat Jeeranai lui Sitangsu. Dacă ar fi arătat spre o pasăre și ar fi numit-o băț, Jeeranai ar fi fost de acord. Ar fi arătat spre un băț și ar fi spus că e pasăre? Tot ar fi fost de acord.
-Lasă-i să rezolve problema. Crede-mă, Sitangsu merge! a spus Pruksa convins.Alongkot s-a uitat la el, părând încă enervat. Chiar dacă credea că Sitangsu se va alătura în cele din urmă călătoriei, trebuia să pecetluiască asta cu o amenințare.
-Dacă nu merge, îl bat la fund.
Un pahar mare de suc de bame i-a fost pus în faţă. Jeeranai, aşezat la o masă lângă terenul de fotbal, şi-a întors privirea de la iarba verde la băutura roşie, apoi la mâna albă care ţinea paharul. Încet, privirea i s-a ridicat spre faţa persoanei care i-l oferea.Sitangsu a zâmbit uşor, întinzându-i băutura.
- L-am cumpărat pentru tine.
-Crezi că asta o să mă facă să te las să pleci?A întrebat tânărul administrator, batjocoritor în timp ce se întorcea.
-Nu-l vreau! Sitangsu stătea oricum lângă el. Gheața începuse să se topească, dispărând încet, pe măsură ce căldura aburea paharul, îi uda și îi răcea mâna.
-Nu-mi place... când nu sunt cu tine... a mormăit Jeeranai.
-Pleci cu departamentul tău, lăsându-mă singur trei zile. Sitangsu a oftat.
-Îmi pare rău. Înţeleg cum te simţi. Dar... asta e ultima dată când voi putea călătorii cu prietenii mei din departament. Juniori mei din clasa a XI-a, cei din clasa a X-a... şi profesorii. Şi ei sunt importanți pentru mine, Joke. Nu aş fi ajuns în anul patru fără ei. Vocea i s-a înmuiat.
-Nu e vorba că te neglijez sau că nu eşti important. Vreau doar să-ţi cer trei zile. Lasă-mă să petrec timp cu oamenii care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi, chiar aici lângă tine. Ultima replică l-a lovit puternic pe Jeeranai. Nu putea nega. Sitangsu era înconjurat de oameni buni pentru că era o persoană bună, optimistă și cu inimă caldă. Nu se apropiau de el pur şi simplu din senin. Îl îngrijeau, îl protejau şi îl ajutau să devină Sitangsu care acum stătea lângă Jeeranai.
-Dar tu, eşti mai important pentru mine decât oricine altcineva. Dacă, până la urmă, chiar nu vrei să plec... dacă te simţi inconfortabil, voi rămâne. Îţi voi accepta decizia. A adăugat tânărul pe un ton din ce în ce mai slab. Jeeranai s-a uitat la el.
-Profesorii tăi... din departament? Sitangsu a făcut o pauză. Dar în adâncul sufletului, ştia deja că, dacă Jeeranai ar fi fost încă supărat sau rănit, ar fi renunţat la această călătorie. Nu voia să fie el motivul pentru care iubitul lui se simţea prost. Nu dacă asta însemna să piardă ceva special. Pentru că Joke... era important. Atât de important încât voia să-i protejeze sentimentele cu orice preț. Dar protejarea sentimentelor lui Joke ar fi însemnat şi renunțarea la această ultimă amintire.
-Dacă... nu te simți confortabil, nu voi merge. Afirmația i-a făcut inima lui Jeeranai să tremure. Sitangsu ar fi dat înapoi doar din cauza sentimentelor sale. Dar nu putea face acest lucru. Nu voia să fie motivul pentru care Sitangsu rata ceva. Nu dacă asta însemna că iubitul lui va ajunge trist, sau va pierde ceva important pentru el.
,,Hua Hin. Trei zile......Trei zile în care nu ar fi știut ce se întâmplă. Ar avea altcineva grijă de el? L-ar rănii cineva?Trei zile în care nu ar fi împreună...’’
-Nu înota în piscină. Nu purta şorturi de baie. Dacă vrei să înoți în mare, trebuie să porţi tricou şi pantaloni scurţi. Nu purta cămăşi albe. Nu bea până te îmbeţi. Nu te îndepărta prea mult de Kot şi Pat. Și nu sta în camerele altora. Ai voie să dormi doar în camerele nenorociților ăstora doi. O voce joasă a răsunat, calmă, dar fermă. Era autoritară şi severă dar, deşi suna strict, era ca şi cum Jeeranai i-ar fi permis lui Sitangsu să se alăture călătoriei regionale... cu câteva condiţii. Tânărul a înlemnit. Ochii frumoşi i s-au mărit de surpriză.
-Promit! A spus el, ridicând solemn mâna.
-Atunci... să mă suni şi pe mine des. A adăugat Jeeranai, refuzând în continuare să se întoarcă și să se uite la persoana de lângă el. Chiar şi fără contact vizual, doar ascultându-l pe Sitangsu vorbind, era suficient să-i topească inima și să-i spulbere încăpăţânarea. Insistase la început să nu îl lase să plece, dar acum, își dădea seama că făcea uşor compromisuri.
-Oh. A fost un răspuns scurt şi profund. Jeeranai a aruncat o privire în lateral, unde Sitangsu, îl privea direct cu acei ochi limpezi spunându-i în tăcere ,,mulţumesc”. Şi apoi, zâmbetul acela a apărut din nou pe faţa lui frumoasă...Inima lui Joke, s-a topit ca gheaţa lovită de încălzirea globală.
-Joke, bea sucul te rog, ți l-am cumpărat eu. Apoi i-a întins un pahar cu suc de bame, încă rece. Jeeranai s-a holbat la el, aceeaşi băutură pe care o dezaprobase cu tărie înainte. Dar chiar şi după ce aflase că va fi separat de Sitangsu timp de trei zile, a cedat. A întins mâna şi a luat paharul. Totuşi... în momentul în care mâinile lor s-au atins în timpul schimbului, Sitangsu a încercat rapid să se retragă. Jeeranai i-a prins mâna și a strâns-o.
-De ce ţi-e mâna aşa rece? a spus el, certându-l uşor în timp ce îi ţinea mâna umedă şi albă. Sitangsu doar a zâmbit, dar nu i-a dat drumul. Era ca şi cum i-ar fi putut încălzi mâna rece, cu a lui. Una dintre mâinile lui Jeeranai o ţinea pe a lui, în timp ce cealaltă a luat sucul, pentru a sorbi o înghiţitură. Ochii lui priveau spre terenul de fotbal, evitând orice alt contact, dacă putea.
,,Stai trei zile e prea puţin. Hai să fie cinci. Nu... şapte. Sunt mort, sigur! Mort din cauza slăbiciunii mele pentru el...” Chiar dacă nu s-a mai uitat la tânărul de lângă el, a simțit că ceva moale i se odihnea pe umăr. Instinctiv, şi-a întors capul şi a făcut o pauză. Era Sitangsu, care îşi sprijinea uşor capul pe umărul lui. O, inima lui... Topită, exact ca gheaţa dintr-un pahar cu apă de rose. Înainte să apuce să ducă sucul la buze, ca să evite să spună ceva jenant, câteva cuvinte i-au scăpat involuntar...
-E în regulă. Nu voia ca el să plece. Dar când i-a mulţumit, chiar şi puţin, s-a trezit predându-se complet. ,,La naiba, Joke!”
Sâmbătă dimineaţa. Facultatea de Ştiinţe Politice, care ar fi trebuit să fie goală, avea un mic grup de studenţi de la departamentul de Relaţii Internaţionale adunaţi în jurul ei. Astăzi era excursia lor regională la Hua Hin. Autobuzul, cu aerul condiţionat pornit îi aştepta deja.
-Ne vedem luni seara, Joke. A spus Sitangsu ntorcându-se spre Jeeranai, care îl dusese cu maşina la facultate. Chiar dacă fusese de acord să îl lase să plece, faţa lui încă părea iritată.
-Îţi cumpăr o oală de curry! S-a oferit el ca să-i potolească încruntarea. Dar Jeeranai se încrunta în continuare.
-A înota în mare înseamnă tricou și pantaloni scurţi. Fără cămăşi albe. Fără beții. Fără dormit în alte camere. Dormi cu Knot şi Pat. Şi sună-mă. Des. Sitangsu a râs vesel văzându-i tonul strict şi faţa morocănoasă. El l-a salutat jucăuş.
-Am înţeles. Te sun de trei ori după cină și încă o dată înainte de culcare. Jeeranai s-a prefăcut că era serios, dar licărirea de năzdrăvanie din ochii limpezi ai lui Sitangsu l-a făcut să chicotească.
-Joke, mai vrei ceva în afară de oala de curry?
-Nu este nevoie să cumperi nimic, pentru nimeni. A mormǎit el, încercând din răsputeri să nu cedeze. Voia să îl tragă în brațe pentru un sărut de rămas bun, dar...
-Joke cu fratele Zo... O voce a strigat din spate. Atât Sitangsu cât şi Jeeranai s-au întors. Era Pok Chat, juniorul lui Sitangsu și totodată iubitul verişorului lui Jeeranai. Bineînţeles... din moment ce Jeeranai a venit să-l conducă pe Sitangsu, cum ar fi putut să nu vină şi ruda lui? În spatele lui Chat se afla Jet, iubitul acestuia . Cu trăsături similare, chiar semăna cu Jeeranai.
-Salut, P’Zo! A salutat Jet.
Pe lângă faptul că arătau similar, şi expresiile lor semănau, amândoi, evident, nu voiau să-şi lase iubiții să plece într-o excursie la care ei nu puteau participa.
-Au spus că autobuzul e pe cale să plece. A spus jet, deşi încă nu se mișcaseră. Chat l-a luat de braţ, ţinându-l pe loc. Jet a oftat uşor când a întâlnit expresia severă a iubitului său.
-Fără cămăşi albe. Fără înot. Fără beții. Repet asta de când am plecat din apartament. Dacă trebuie să o spun din nou, o să tai curentul toate cele trei zile. În ciuda certurilor, Chat nu părea supărat. Avea o expresie dură, ca şi cum ar fi vorbit serios. Jet nu a putut decât să geamă încet, dar tot nu i-a dat drumul la braţ.
-Ti-am spus, sună des, în toate cele trei zile. Te întorci luni. După toate aceste ameninţări, tonul lui Chat s-a îmblânzit. Jeeranai privea în tăcere, uimit de cât de complet îl înfăşurase Chat pe Jet în jurul degetului său.
-Hai să mergem în maşină, P’Zo”. A spus Chat, întorcându-se spre Sitangsu. El a dat din cap, s-a întors să-i arunce lui Jeeranai un ultim zâmbet, i-a zâmbit din nou lui Jet, apoi s-a dus la autobuz împreună cu Chat, lăsându-i pe Jeeranai şi Jet în acelaşi loc. Cei doi bărbaţi, cu acelaşi nume de familie, cu aceeaşi faţă, stăteau și își priveau iubiții de la IR urcând în autobuz. Cei doi le-au făcut cu mâna pe geam. Chiar dacă nu voiau să-i lase să plece, tot le-au făcut cu mâna. Amândoi au ridicat brațul și au răspuns cu același gest. Apoi cuprinși de remușcări, s-au încruntat la ei înşişi pentru că au făcut-o. Odată ce toți studenţii se aflau în autobuz, acesta s-a îndepărtat, lăsându-i pe Joke şi Jet în locul în care erau. Au rămas tăcuți, până când Jet a spulberat liniștea.
-Trei zile, P’hi.
-Ştiu. Nu e nevoie să-mi aminteşti.
-Trei zile... Prea mult timp. Cei doi veri s-au privit. Ochii s-au îngustat la unison.
-A cui maşină o luăm? A ta sau a mea? A întrebat Jeeranai hotărât.
-A ta. Chat a cam stricat-o pe a mea.
-Atunci cheamă pe cineva să o ridice. A... şi sună-l pe Jay. Întreabă dacă putem împrumuta apartamentul din Hua Hin pentru trei zile. Apoi, pur şi simplu, cei doi băieți s-au îndreptat direct spre maşina lui Jeeranai. Şi astfel, călătoria de urmărire a departamentului IR a început. O excursie regională este o excursie regională. Puteţi merge, băieţi. Şi noi la fel.
Capitol Special 4
În această perioadă la universitate, oamenii vorbeau despre o ,,facultate” mică care avea propriul club de fotbal și propriul teren. Motivul nu era acela că studenții protestaseră, formaseră o gloată sau riscaseră să fie aruncați în închisoarea High Park. Nu... era din cauza unui zvon care s-a răspândit ca ,,focul în paie”. Încercau să nu se uite, dar ochii tuturor s-au îndreptat în mod natural spre omul despre care se vorbea în toată universitatea, Joke. „Cineva a spus că familia lui este super bogată... „La examenul de admitere, el a fost pe primul loc în departamentul său! A completat altcineva. „Oh! Este și vărul acelui contabil din anul trei, iar Rafa, tipul cu animalele, este prietenul lui apropiat. Fratele lui de cod este P’Trin, nu?”
„Cele mai bune conexiuni!” Da, așa era, o pregătire uimitoare, studii academice excelente, conexiuni puternice. Cine îl putea întrece pe Joke? ,,...O persoană bună ca P’Zo, de ce l-ar alege pe acel elev îngâmfat din clasa a doua? Nu înțeleg.”
Cantina universității era arhiplină. Nu pentru că era ora prânzului, ci din cauza veștii de ultimă oră: Sitangsu are un iubit. Toată lumea a venit să-l vadă pe iubitul lui în public. Apoi s-au uitat din nou...Și din nou, cu uimire... apoi cu invidie. Persoana bârfită nu au mai putut suporta. „Dacă nu sunt demn de el... dacă nu sunt demn, ar trebui să mă părăsească, să nu mai fiu pe acest pământ, iar el să nu mai fie cu nimeni!”
-Îndreaptă-ți fața, Joke, a mormăit Fortress, așezat vizavi de cel mai bun prieten al său.
-Oamenii se vor întreba cum cineva atât de uimitor ca Sitangsu a ajuns să aibă un prieten nebun. A urmat o privire furioasă și plină de reproș din partea lui Joke.
-Oamenii sunt geloși! Tânărul Jeeranai din Departamentul Administrativ era deja iritat. Nu putea accepta să fie numit nedemn de Sitangsu.,,Nedemn pentru tine?! Hm...”
-Merg să-l urmez pe Joke, a mormăit Fortress, simțind nebunia crescândă în ochii prietenului său. Apoi s-a gândit că poate ar trebui să ia cu el un băț în caz că Sitangsu avea nevoie de protecție. Lui Jeeranai nu-i păsa dacă prietenul lui apropiat îl urma, sau nu. Nu se putea gândi decât la acele fețe geloase din cantină. De îndată ce Sitangsu termina ora, urma să mănânce cu el. Și...da, avea să-i facă pe acei oameni să moară de gelozie pentru că el îl avea pe Sitangsu, mândria de la IR! Apoi cineva a menționat despre o fată care a leșinat. Prakan, care stătea lipit de telefon, a ridicat brusc privirea.
-Și? Ce e în neregulă cu asta? Au spus că un junior a leșinat. Ce legătură are cu Sitangsu? Cineva leșinase, care era responsabilitatea lui Sitangsu?
-Dă-mi telefonul tău! I-a cerut Joke lui Fortress, ignorându-i pe toți ceilalți. Prietenul său, care îl cunoștea prea bine, s-a îndepărtat repede, de teamă că Joke ar putea să găsească conversația lui cu Sitangsu.
-Bine, îl voi suna eu. Puștiul ăla încă se joacă cu oamenii! E deja prânzul și el, n-a mâncat nimic! A format numărul și a rostit cu voce aspră.
-Zo! Unde ești? Asta era versiunea lui de „salut”. Sfâșietor, nu-i așa? Apoi a continuat.
-Studiezi Relații Internaționale sau asistență medicală? Da, clasicul Joke. Nici măcar o urmă de blândețe sau de empatie.
-Încă nu ai mâncat! Vino și mănâncă acum! Expresia lui devenea tot mai iritată cu fiecare propoziție. Fortress a pariat în liniște cu sine însuși,oare va câștiga Sitangsu, studentul la Relații Internaționale, sau Jeeranai rebelul, runda asta?
-Nu vin! Vino tu la cantină! A vorbit cu atâta forță încât Fortress aproape că și-a mutat pariul de pe Sitangsu. Dar apoi lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
-Bine! Vin! Așteaptă acolo! Jocul s-a terminat. Sitangsu a pierdut...din nou. Joke s-a ridicat, ușor satisfăcut.
-Mă duc să-l găsesc pe aiuritul ăla. Vii și tu?
-Stai, ce-i cu cel leșinat? A intervenit Prakan din nou.
-Nu știu! Nu am întrebat!
-Deci... Tot ce ai întrebat a fost despre Zo? Cine a leșinat? Juniorul sau Zo?Dacă Sitangsu ar fi leșinat, Joke nu ar fi stat așa acolo. Nici nu ar fi trebuit să existe o asemenea întrebare.
-Stai! Ieșirea e pe aici! A strigat Fortrres în timp ce Joke se îndrepta spre rândurile de tarabe cu mâncare, complet opuse ieșirii. Tipul care tocmai ceruse ca Sitangsu să vină să mănânce la cantină s-a întors către el.
-Cumpăr ceai.... Nu a mâncat nimic, s-ar putea chiar să leșine acum! Fortress a trebuit să aștepte încă cinci minute, în timp ce Joke a cumpărat un pahar mare de ceai... și un sandwich. Nici măcar nu trebuie să te întrebi dacă acele două lucruri erau pentru Sitangsu, care avea grijă de elevul leșinat, sau pentru cel care chiar leșinase. Pentru că Jeeranai avea un singur răspuns.
-Dar ce, copilul ăla e ruda mea? Doar faptul că Zo stă acolo e deja prea mult. Chiar trebuie să cumpăr pentru toată lumea? Tipul ăsta este un om care... în afară de persoana pe care o iubește... nu vrea să arate milă nimănui altcuiva. Cei doi studenți au mers spre fața clădirii școlii. Sub un copac mare, la masa de piatră, stăteau doi elevi. Chiar și de departe, erau ușor de recunoscut, băiatul cu pielea foarte deschisă la culoare era Sitangsu, iar celălalt, un tip mai înalt și cu pielea mai închisă, era Alongkot. Cât despre elevul leșinat care zăcea pe scaun, Sitangsu era deja acolo, gata să folosească o carte în loc de evantai, pentru a-i face aer.
-Zo! La masa de piatră, erau trei persoane. Dar nimeni nu a spus nimic. Sitangsu s-a întors doar să zâmbească, deși expresia lui purta încă o urmă de iritare. Pat se dusese să aducă trusa cu medicamente pe care încă nu o returnaseră lăsând micuța siluetă nemișcată. Nici urmă de prietenii săi prin preajmă.
-Ă... e Nong Gum. A rostit Sitangsu, dându-se la o parte pentru ca cei doi tipi de la Departamentul Guvernamental să-l poată vedea pe studentul slab și mic de statură, întins nemișcat pe scaun.
-Da, e Nong Baitong. Cei care știau doar lucrurile „frumoase” l-ar fi recunoscut pe acest student din anul trei, cunoscut pentru că frângea inimile bărbaților din tot campusul.,,Nong Baitong era porecla, dar nimeni nu-i știa numele real. Numele complet, era de asemenea, un mister. Ceea ce știa toată lumea era că acest student din anul trei aparținea departamentului lor. O „soră” cu aspect delicat, masculină, dar feminină și cochetă. Chiar dacă nu era la fel de faimoasă pentru sinceritatea ei precum Tizzi, toată lumea o cunoștea drept „Madonna” acestei generații. Și cel mai important... Fortress auzise că îl plăcea pe Joke.
-Îi cunoști prietenii? Sună-i. Nu ar trebui să se întoarcă singură... Sitangsu, mereu un suflet bun,a rostit cu blândețe. Dar înainte ca cineva să poată răspunde, elevul s-a mișcat și s-a ridicat în șezut.
-Nu te ridica încă, o să amețești.Deși Sitangsu era de obicei lent, se mișca întotdeauna repede când cineva avea nevoie de ajutor. S-a grăbit să îl susțină de braț, chiar dacă cei trei băieți din apropiere nu s-au clintit. Unul dintre ei avea o față care arăta clar, că nu va ridica un deget.
-Sunt bine... a răspuns elevul, ținându-și capul plecat.
-Atunci ce te-a făcut să leșini brusc? Noroc că te-au văzut elevii din clasele superioare. Dacă nu am fi ajuns la timp? Dacă te-ai fi lovit cu capul de asfalt? a întrebat Sitangsu, evident îngrijorat. Ultimul comentariu l-a făcut pe Jeeranai să se încrunte.
-Ei bine... am văzut că se clătina, așa că eu...
-I-ai spus și lui, nu? Că l-ai ajutat și l-ai lăsat să se odihnească pe scaun. A adăugat repede Alongkot, încercând să prevină orice neînțelegere între Jeeranai și Sitangsu. Se pricepea la genul ăsta de lucruri, știa cum ar trebui să aplaneze discuțiile. Jeeranai s-a uitat mijit la iubitul său și a râs sec.
-Ei bine... a leșinat, Joke. Mai ai cursuri după-amiază? Sitangsu a încercat rapid să schimbe subiectul conversației înainte ca tipul ăla cu ochi strălucitori să înrăutățească lucrurile. S-a întors către elev, care încă stătea cu capul plecat.
-Nu...
-A, atunci poți merge acasă acum. Cum te duci de obicei? Întrebarea, desigur, a venit de la Sitangsu, studentul foarte blând și empatic de la IR. S-a uitat la Joke, Fortress și Alongkot. Pentru cei trei băieți, privirea grijulie a lui Sitangsu a părut o amenințare, ca și cum ar fi văzut viitorul. Fortress a pășit înainte. Nu pentru că ar fi vrut să se joace de-a eroul, ci pentru că se temea că bunătatea lui Sitangsu ar putea crea haos, mai ales cu Baitong, despre care se zvonea că era îndrăgostit de Joke. Odată ce Fortress s-a oferit să ajute, Sitangsu s-a aplecat și i-a aruncat elevului de pe scaun o privire blândă.
-Nu trebuie să te întorci singur. Imediat, Sitangsu, Prakarn și Alongkot s-au întors să se uite la ,,fratele Joke,,a lui Baitong. Tânărul cu limba ascuțită de la Departamentul Administrativ s-a uitat încruntat la colegii săi, care păreau să-i sugereze în tăcere să-l ia pe Baitong acasă.
-Nu sunt taxi! A rostit el aspru. Sfârșit! Bunătatea lui avea limitele ei.
-Joke... a strigat Sitangsu cu o voce liniștită. Răspunsul scurt al bărbatului înalt a făcut ca întreaga atmosferă să fie puțin tensionată.
-E deja trează. Lasă-l să se ducă singur. O să mănânci, sau nu? Sau plănuiești să aștepți apusul? Lui Jeeranai nu-i păsa de nimeni altcineva. Atenția lui era complet fixată... pe gura iubitului său.
-Oh! L-am cumpărat de la o tarabă, probabil nu e delicios. Mănâncă doar cât să-ți potolești foamea, deocamdată. Nu a mai rămas nimic în cantină. Trec pe la magazin să iau ceva pentru tine mai târziu. A spus Jeeranai, nu doar vorbind, ci trăgându-și iubitul să stea lângă el în timp ce îi îndesa un sandwich în mâinile albe.
-Eh... Dar fratele lui... Sitangsu, încă îngrijorat de elevul mai tânăr care stătea în apropiere, a aruncat o privire în lateral.
-Dacă nu-l găsești pe Park să te ducă acasă, atunci du-te singur. A rostit Jeeranai sec. După ce a spus asta, s-a întors din nou către iubitul său.
-Hai! Hai! Să mergem să luăm niște orez! L-a tras pe Sitangsu după el, iar acesta nu a avut de ales decât să îl urmeze, dar tot le-a făcut un semn cu capul în semn de rămas bun lui Alongkot și Prakarn. Totuși, în timp ce își lua rămas bun de la elevul care tocmai își revenise după leșin, privirea lui Nong Baitong l-a făcut să se oprească.
-La naiba! Mergi și privește înainte! Nu mai privi înapoi! Vocea lui Jeeranai a intervenit din nou. Sitangsu s-a întors fără tragere de inimă și s-a concentrat asupra drumului, deși atenția lui era încă ațintită asupra elevului din anul trei dintr-un alt departament. Cei doi iubiți au plecat, lăsându-i în urmă pe Alongkot, Fortress și studentul din anul trei. Dar exact când Fortress se întorcea să arate bunătate ca un bun senior, tânărul s-a ridicat brusc în picioare, complet refăcut după ce se întâmplase mai devreme. Alongkot și Fortress au schimbat priviri confuze. Cea mai confuză dintre toți, însă, a fost Flora, care a venit în fugă cu trusa de prim ajutor, doar pentru a constata... că nimeni nu mai era leșinat. Biblioteca Facultății de Științe Politice era răcoroasă și plină de activitate. Oamenii care doreau să studieze trebuiau să-și găsească propriile colțuri liniștite, pentru că „majoritatea” era gălăgioasă. Jeeranai era unul dintre cei care veniseră la o întâlnire, dar persoana pe care o aștepta nu sosise încă, deoarece nu terminase cursurile. Un student din anul patru ocupase o masă mare și adormise. În ciuda zgomotului din jurul său, rămânea pierdut în propria lume.
-Frate Joke... A strigat cineva dintr-o dată. Jeeranai dormea, dar și-a auzit vag numele. Nu a recunoscut vocea, așa că a ignorat-o. Elevul morocănos din anul patru și-a încrețit sprâncenele.
-Frate Joke... A strigat din nou vocea. De data aceasta, nu doar sunetul, ci și o mână i-a atins umărul. Jeeranai a ridicat capul și s-a întors cu o privire neprietenoasă.
-De ce mă strigi? Nu vezi că dorm? Cel care striga nu era altul decât Nong Baitong, ,,Madona” de la Departamentul de Administrație ... dar Jeeranai nici măcar nu și-l putea aminti. Tânărul s-a bâlbâit.
-Stau singur pentru că nu vreau să mă deranjeze nimeni! La naiba! Și acum îndrăznește cineva să vină să mă strige... Vocea bărbatului înalt era feroce, iar tonul lui iritat. Era pe punctul de a adormi din nou când Nong Baitong a refuzat să plece.
-Am spus că nu vreau să mă deranjeze nimeni! a izbucnit el. Chiar înainte ca Jeeranai să îl certe mai mult, Tizzi, elevul din anul doi de la științe sociale, a văzut situația de departe și s-a repezit să intervină între studetul din ultimul an și cel din anul trei.
-P’Joke a spus clar, Nong Baitong! Nu vrea ca nimeni să-l deranjeze! S-a întors și a încercat să doarmă, iar simpatizantul lui, abia s-a înduplecat să plece. În timp ce Baitong se îndepărta încet de masă, Tizzi s-a prăbușit pe scaunul de lângă Joke și l-a împins imediat pe braț.
-Nu te preface mort! Trezește-te și vorbește mai întâi cu Tizzi.
-Ce vrei?
-Deci, ce se întâmplă? De ce ai lăsat-o pe fata aia cu frunză de bananier să ,,te muște”?Plănuiești să îl înșeli pe Zo al lui Tizzi? Chiar dacă Joke era cunoscut ca fiind numărul unu, bârfele despre „interesul” lui Nong Baitong pentru el încă din primul semestru, erau peste tot.
-Bărbat infidel! Sunt sigur că ,,fata” aia îl place pe P’Joke.
-Îi place de mine? Jeeranai a clipit neîncrezător.
-Și nu știe că am deja un prieten? Uau... asta înseamnă că mulți oameni nu știu că eu și Zo suntem împreună! Nu ți-am zis să răspândești vestea pentru mine, Tizzi? S-a întors direct să-l certe pe juniorul de la alt departament.
-Oh, am răspândit-o atât de mult încât probabil a ajuns la Pluto! Nong Baitong știe! Dar nu înțeleg de ce îl mai ciugulește pe Joke? Te temi că nu va ști tot universul că P’Zo e prietenul tău, nu? Cineva o să se încurce!
-Dar Nong Baitong? Joke s-a liniștit brusc. Sincer, nu-i păsa cu adevărat dacă cineva îl plăcea sau nu. Sitangsu nu-i arătase niciodată gelozie... cu excepția momentului petrecut cu Nita. Dar chiar și atunci, el nu și-a dat seama că era gelos. Joke și-a mijit ochii și a zâmbit ușor, Tizzi s-a gândit că era un zâmbet frumos, dar și foarte suspicios.
-Tizzi... ajută-mă cu ceva. Tragând adânc aer în piept, studentul din anul doi a recitat în gând: „Nu te încrede în bărbați... cu excepția lui P’Zo.”
-Vreau să-l văd pe Zo gelos.
-Nu! Tizzi a refuzat instantaneu. Să se joace cu sentimentele cuiva nu era stilul lui, mai ales când venea vorba de P’Zo, iubitul lui. Un admirator ca Tizzi nu ar fi fost niciodată de acord. Joke părea netulburat de răspuns, ca și cum ar fi planificat deja următoarea mișcare.
-L-ai văzut vreodată pe Zo gol?
-Ce?! Ochii lui Tizzi s-au mărit. Jeeranai a rânjit și și-a fluturat telefonul.
-Am o mulțime de poze. „Probabil nu știți... Sitangsu are o piele delicată, atât cât se vede. Dar ce nu se vede ... Încerc să nu-mi imaginez lucruri păcătoase, dar nu pot rezista. Sitangsu e atât de alb... Nici măcar nu știu cât de alb poate fi. Și textura... e fermă... Doar auzind-l pe Joke, mă face să vreau să-mi înfig dinții în el și să-l mestec, iar și iar...!” Vocea interioară a lui Tizzy și-a făcut rapid apariția.
-Ce vrea P’Joke să facă Tizzi?
-Vreau să-l văd pe Zo gelos.
. . .
Cursul lui Sitangsu s-a terminat la ora 16:00. După ce i-a împrumutat unui prieten notițele de curs, și-a luat rămas bun și s-a îndreptat spre bibliotecă. Era aproape ora 16:30. A împins ușa de sticlă, uitându-se după cineva care de obicei îl aștepta, dar nu a zărit pe nimeni. Apoi a apărut chipul familiar al unui student în anul trei de facultate. Tizzi, s-a grăbit spre el.
-Bună, P’Zo. A spus el politicos, ridicând mâna în semn de salut. Dar, l-a apucat repede pe Sitangsu de braț și l-a târât spre colțul raftului de cărți.
-Ce s-a întâmplat, Tizzi?- Tizzi are ceva să-ți spună! Sitangsu a clipit confuz.
-Frate Zo, l-ai văzut pe frățiorul ăla? Tizzi a arătat spre băiatul de la Departamentul Administrativ, care stătea departe, dar era totuși în raza lor vizuală.
-Îl cunoaște pe Fratele Joke?
-Oh, da! Ultima dată când ne-am întâlnit a leșinat. În ziua aceea, am simțit că nu se va putea duce singur acasă și... da, am auzit elevii din clasă spunând că l-au auzit zicând că casa lui e lângă apartamentul lui Joke.Tizzi a făcut ochii mari și s-a întors către elevul din anul trei.
- Nu! A îndrăznit să spună că locuiește lângă P’Joke? Îi place de el!
-Eh? Sitangsu s-a uitat neîncrezător la vorbitor. Știa deja că Jeeranai era arătos, inteligent și avea o personalitate picantă, așa că nu era de mirare ca cineva să-l placă.
-Se zvonește despre asta, încă de când P’Joke era președintele consiliului studențesc!
-Ah... chiar așa? O urmă de îndoială și-a făcut apariția. Sitangsu nu știa cum să reacționeze. Inima i s-a strâns puțin auzind că cineva îl place pe Joke... dar probabil nu era nimic, nu?
- Frate Zo, n-ai de gând să faci ceva?
-Ei bine... ce vrei să fac?Sitangsu, care nu mai fusese niciodată îndrăgostit, nu avea nicio idee. Nu știa cum să se exprime în situații de genul acela.
-Du-te și arată-te! Spune clar că ești iubitul lui P’Joke!
-Ăăă... să mă arăt? Nu sună bine, Joke e un tip. Oamenii ar putea bârfi și spune lucruri rele despre el. Dacă ies și mă declar iubitul lui... Încă o dată, Tizzi și-a dat ochii peste cap dramatic. ,,Ce pereche! Unul vrea ca întreaga lume să știe că sunt un cuplu. Celălalt se teme prea mult că va afecta imaginea iubitului său. Au vorbit vreodată despre asta?! Ce vor face când se vor căsători într-o zi? Dar dacă fratele Joke nu face nimic și studentul ala nu știe, s-ar putea să creadă că P’Joke e un băiat liber. O să-i placă și mai mult. Ar fi atât de trist!” Tizzy era bulversat. Folosind emoțiile drept scuză, Sitangsu, fiind un tip moale cu inima temătoare, a început să se simtă vinovat. Ochii lui frumoși s-au mărit iar el părea vizibil îngrijorat.
-Ai dreptate. Deci, ce ar trebui să fac? Ar trebui să-i spun direct? Asta nu îl va face să se simtă și mai rău?
-Nu! Suntem intelectuali, avem tact! Urmează doar planul lui Tizzi.
...
Jeeranai stătea la o masă în biblioteca cu aer condiționat, cu o față inexpresivă ca întotdeauna. Totuși, chiar și cu expresia aceea nepăsătoare, era centrul atenției în întreaga bibliotecă. Sigur, unii oameni știau deja cine era, dar le era totuși greu să-și întoarcă privirea. Fața lui stoică, carismatică, merita admirație, era într-adevăr chipeș într-un mod clasic, curat. Dar acestui tip arătos și chipeș nu-i păsa că cineva se holba la el. Ochii lui ageri erau fixați asupra spațiului dintre rafturi, privind cum Tizzi încerca să scoată pe cineva afară. ,,Așa încet! Când vor termina de vorbit?” Câteva secunde mai târziu, o siluetă zveltă cu pielea albă a ieșit dintre rafturi. Atenția bibliotecii, care fusese concentrată asupra tipului inexpresiv de la departamentul guvernamental, s-a îndreptat acum către studentul departamentului de Relații Internaționale. Jeeranai voia cu tot dinadinsul să le scoată ochii tuturor celor care se holbau la Sitangsu, dar a rămas nemișcat. Avea o misiune... ,,Misiune. Misiune...” A repetat cuvântul în sinea lui în timp ce privea cartea deschisă care nu fusese atinsă de o oră.
-Joke... O voce joasă s-a auzit încet din fața lui. Jeeranai a ridicat privirea, arcuindu-și o sprânceană către iubitul lui, care deja trăgea scaunul de lângă el.
-Ăă... te grăbești să mergi acasă? a întrebat Sitangsu, luând loc lângă el și făcând tot posibilul să ignore felul în care Baitong îl privea.
,,...Mda, chiar îi place Joke. Se uită la el non-stop.Trebuie să știe. Trebuie să știe ca să nu-și mai facă speranțe.” Gândurile lui Sitangsu au fost întrerupte de vocea ușor severă a lui Jeeranai.
-Am spus că nu mă grăbesc. M-ai auzit? Am mai spus o dată... a rostit, Jeeranai enervat. Sitangsu a revenit brusc, surprins. S-a întors imediat către iubitul său.
-M-ai întrebat ceva și nici măcar nu mi-ai ascultat răspunsul. Ce-i asta?
-Ajută-mă să scriu aceste caractere chinezești. Nu mi-am făcut încă tema. Trebuie să o dau mâine. Ochii lui ageri l-au privit jucăuș, apoi s-a uitat în jos la telefon. A trimis în secret un mesaj privat cuiva, fără să știe că tipul acela era membru al grupului care se ocupa de „misiunea ce pot face să îl fac gelos?” Și-a îndreptat privirea spre Tizzi, care era în apropiere.
-Nu te uiți la poze nud, nu-i așa? A întrebat Jeeranai, în timp ce Sitangsu își lua telefonul și încerca să se întoarcă, ca el să nu poată vedea ecranul. Chiar și așa, Tizzi și-a întins gâtul și a zărit numele de pe mesaj, era numele său.
-Joke! Câteva momente mai târziu, Sitangsu și-a ridicat capul de la telefon și s-a uitat la persoana de lângă el. Jeeranai se prefăcea că derulează ceva pe propriul telefon, dar a ridicat privirea.
-Eu... nu pot scrie asta. Mă poți învăța? Un deget fin a arătat spre caracterele chinezești dezordonate. Nu era clar care linii au fost scrise primele sau ultimele. Jeeranai, având origini chinezești, s-a întins după creionul din mâna lui Sitangsu ca să-l învețe cum trebuie. Dar mâna aceea s-a îndepărtat brusc. Ochii lui Sitangsu au strălucit. Joke și-a dat seama că nu era vorba doar de învățarea caracterelor chinezești, era vorba de Sitangsu care își etala statutul! Realizând asta, Jeeranai și-a păstrat o față serioasă pentru a-și ascunde rânjetul. Apoi a întins mâna și l-a prins pe Sitangsu de braț.
-Ah... m-brațul tău mă blochează. Nu pot vedea.
-Atunci trebuie să te cuprind pe la spate? a rostit Jeeranai clar. Fața tânărului s-a înroșit. Ochii lui se plimbau prin biblioteca aglomerată. Și printre mulțime, se afla Baitong, care încă se holba la ei.
-Ne putem întoarce să te îmbrățișez la apartament! De ce o faci aici, în bibliotecă, unde oamenii se uită?
-Ăăă... aici e bine... A mormăit Sitangsu încet.
-Deci, asta înseamnă că te pot îmbrățișa?
-Ăă... o, bine... sigur, bine! Jeeranai nu a mai întrebat. Cu permisiunea acordată, s-a apropiat, înfășurându-și brațul în jurul umerilor lui Sitangsu pentru a-i ține mâna și a-l ghida în scrierea caracterelor chinezești. În acel moment, Sitangsu practic s-a topit în îmbrățișarea iubitului său, chiar acolo, în fața tuturor. Pieptul lat al lui Jeeranai s-a lipit de spatele lui , iar bătăile puternice ale inimii au răsunat între ei. Dar chiar mai puternice decât bătăile inimii lui Jeeranai erau cele ale lui Sitangsu. Indiferent cât de mult progresase relația lor, de câte ori erau apropiați, inima lui tot bătea cu putere de fiecare dată. Pentru cineva nefamiliarizat cu acest tip de intimitate, era întotdeauna copleșitor.
-Deci, am spus că am scris eu partea asta și urmează...vocea lui Jeeranai l-a scos pe Sitangsu din starea de euforie. Fața lui a pălit ușor. Vocea profundă și blândă și respirația caldă care îi atingea obrazul l-au făcut să roșească. Se simțea timid si jenat în același timp. Dar Tizzi îi spusese să aibă răbdare. Să-i spună lui Baitong că Joke avea deja un iubit. În felul acesta, tânărul admirator putea pleca fără regrete. Totuși... chiar este acesta modul corect de a proceda? I se părea ciudat...
-Mă asculți? Vocea lui Joke s-a auzit din nou, mai profundă de data aceasta, readucându-l pe Sitangsu în prezent. A ridicat privirea să răspundă, dar a făcut o pauză, celălalt bărbat încă îl ținea în brațe, fețele lor fiind inconfortabil de apropiate.
-Cred că nu ești concentrat. Hai să ne întoarcem la exersare când ajungem în cameră. A spus Jeeranai, dându-i drumul la mână și prefăcându-se că se îndepărtează. Mișcarea lui l-a lăsat pe Sitangsu tulburat. S-a uitat la Baitong, care încă îi privea. Sitangsu trebuia să ia o decizie.
-Joke! Ăă... este... a început el nervos. Jeeranai nu a fost nevoit să întrebe nimic. Ochii lui s-au fixat asupra lui Sitangsu, simțind ezitarea. Privirea iubitului său s-a îndreptat rapid spre Baitong, dar Jeeranai a refuzat să se întoarcă și să se uite. A continuat să se holbeze la Sitangsu.
-Este... Tizzi a spus că îi place foarte mult de tine. Deci... sunt eu... Oare eu...
-Gelos? Jeeranai a rezumat toate încercările lui într-un singur cuvânt. Tânărul de la Departamentul Administrativ a zâmbit. Dacă iubitul lui naiv și stângaci de la IR, nu ar fi continuat, ar fi făcut-o el.
-Nu, dar... pur și simplu nu vreau să creadă că ești singur și să-și facă speranțe prea mari în legătură cu asta. Îmi pare rău pentru el. Cuvintele lui Sitangsu au declanșat pe neașteptate gelozia lui Jeeranai. Nici măcar nu-i știa numele real, de ce să îi pară rău pentru el?
-Tizzi a spus... pentru că nu știa. E vina mea, serios, că nu am spus nimănui despre noi. Pur și simplu nu am vrut ca oamenii să creadă că ești ciudat pentru că ești cu mine... dar de acum înainte ar trebui să spunem oamenilor. Vocea lui Sitangsu s-a înmuiat, iar el a aruncat o privire nervoasă în jur. Fruntea i-a căzut pe masă pentru a-și ascunde fața, dar urechile îi erau colorate într-un roșu aprins.
...
Apoi, la plecare au dat peste Wave.
-Ah... iubitul lui Joke... nu-i așa? L-a tachinat el. La fiecare dintre prietenii lui care spunea asta, le va da zece baht de aur din magazinul bunicii! Deși Jeeranai se simțea bine și voia să-i recompenseze pe toți cei care spuneau lucruri dulci despre ei, prințul rece al departamentului guvernamental a rămas calm și stăpân pe sine.
-Ți-e jenă să fii iubitul meu. Ah, iată drama. Acum era în centrul atenției.
-Nu, Joke. Mi-e jenă pentru că... nu sunt suficient de bun pentru tine. În afară de studiu, nu pot face nimic bine. Nu pot găti orez ca tine. Nu pot gândi repede. Nu pot ține pasul cu ceilalți. Nu provin dintr-o familie bogată. Mă am doar pe... mine și atât. Jeeranai era consternat, nu se așteptase la un asemenea răspuns din partea studentului eminent de la IR.,,Nu sunt suficiente inima și corpul tău? Pentru mine sunt, nu vreau nimic altceva...Dar... tocmai a spus că sunt bun? Liniștește, Joke. Nu mai zâmbi așa. Adună-te!”
-Ai totul și... Baitong te place... a adăugat Sitangsu încet, aruncând o privire spre studentul mai tânăr care încă îi privea. Gelozia l-a împuns din nou. Dar când s-a întors timid, a primit o altă întrebare.
-Îți plac? Asta l-a făcut pe Sitangsu să se uite înapoi. Se aflau într-o bibliotecă aglomerată, dar întrebarea i-a răsunat în inimă iar și iar.
-Îți plac? Jeeranai a întrebat din nou.
-Este ...mai mult decât atât... Dacă ar trebui să o exprim în cuvinte, aș spune... Îmi placi mai mult decât... Jeeranai nu s-a mai putut abține. Obrajii i s-au ridicat într-un zâmbet larg, dezvăluind bibliotecii fața sa calmă și blândă. Capetele s-au întors. „Conducătorul Joke” zâmbea.
-Joke... oamenii se holbează. Sitangsu s-a uitat în jur, dându-și seama că mai mulți oameni îi priveau, inclusiv Baitong, care s-a uitat fix la ei o clipă înainte de a se întoarce și a ieși în fugă din bibliotecă. Sitangsu, cel bun la suflet, a oftat. Gura i s-a deschis ușor, surprins când l-a văzut pe studentul din anul trei dispărând rapid.
-Hei! Micuțule Baitong!... Joke, hai! Sitangsu s-a întors către iubitul său și s-a ridicat repede, grăbindu-se după elevul mai tânăr. De data aceasta, reacționa condus de creier. Vinovat părea să fie Joke și cel care facilitase lucrurile, adică Tizzi. Deși își arătase deschis gelozia, iată-l, grăbindu-se să alerge după studentul din anul trei!
,,Ce naiba se întâmplă?” Sitangsu era înalt și zvelt, cu picioare lungi, destul de diferit de constituția subțire și mică a lui Nong Baitong. Era ca și cum ar fi fost din generații diferite. Totuși, după câțiva pași rapizi, Sitangsu a reușit să-l ajungă din urmă și l-a apucat ușor de braț pe băiatul mai mic.
-Stai puțin... Tânărul s-a întors cu o expresie dureroasă pe chip. Ochii i s-au umplut de lacrimi în timp ce se uita la Sitangsu, un amestec de furie și durere strălucind în ei. Dar Sitangsu, bun la suflet ca întotdeauna, nu s-a deranjat. De fapt, vederea acelor lacrimi l-a durut. A scos repede o batistă și a întins-o.
-Poți folosi asta...
-Lasă-mă în pace ! a izbucnit băiatul mai mic, împingând brutal mâna oferită, fără să accepte bunătatea lui Sitangsu. El primise totul de la Joke, dragostea lui, atenția lui, grija lui. Primise atât de mult încât nu-i mai rămăsese nimic lui Baitong...Nici măcar puțin.
-Îmi pare rău! a spus seniorul, cu o expresie de remușcare pe toată fața. Dar, în loc să-i aline durerea lui Baitong, nu a făcut decât să-l facă să se simtă și mai frustrat. Nici măcar nu apucase să se așeze măcar o dată lângă Jeeranai.
-De ce îți ceri scuze?! Îți bați joc de mine? Ai deja totul de la Fratele Joke! Sitangsu a oftat ușor. Înțelegea emoțiile puternice ale lui Baitong. Și poate... dacă ar fi fost mai direct de la început, nu s-ar fi ajuns la asta.
-N-am avut niciodată încredere în mine... a recunoscut Sitangsu încet.
-Joke este o persoană atât de bună... atât de bună încât simt mereu că nu sunt suficient de bun pentru el. De aceea... nu am îndrăznit să spun nimănui. Am simțit că, dacă nu aș putea deveni mai bun, nu aș merita pe cineva ca el. Dar teama mea... nu a făcut decât să-ți lase sentimentele să crească necontrolat, nu-i așa? Trebuie să fi durut... Lucrul care a ieșit cel mai mult în evidență a fost sinceritatea cu care a spus Sitangsu: „Joke este o persoană bună.” Îi plăcea foarte mult Joke, dar nici măcar nu o spusese vreodată cu voce tare.
-Îmi pare rău. Dacă ai fi știut de la început despre mine și Joke, poate că nu s-ar fi ajuns la asta. Poate că nu ar fi durut atât de mult. Îmi pare foarte rău. Sitangsu se învinovățea că nu a făcut publică relația lor. Această decizie, fără să știe, permisese sentimentelor unui elev mai tânăr să crească, doar pentru a se termina cu o durere în suflet. Apoi, vocea lui Jeeranai a răsunat puternic, direct. Vocea bărbatului pe care Baitong îl admirase în liniște, era atât de intensă, încât el nici măcar nu a îndrăznit să ridice privirea.
-Ai înțeles? a spus Jeeranai, intervenind și vorbind direct cu elevul mai tânăr. Dar Baitong și-a ținut capul plecat. Sitangsu s-a uitat la iubitul său și la băiatul care fusese rănit de tăcerea lor. Și-a țuguiat buzele cu compasiune. Era adevărat că dragostea nu aparține oricui, dar nici nu ar trebui să doară așa.
-Hai să mergem! I-a spus Jeeranai iubitului său. Tocmai apăruse cu o privire plină de subînțeles și bănuia deja că Sitangsu va fi îngrijorat pentru Baitong. De aceea era gata să-l tragă înapoi el însăși. ,,Uff, chiar încep să fiu gelos pe copilul ăsta și pe iubitul meu!” Joke și-a prins iubitul de braț, încercând să-l tragă înapoi spre bibliotecă. Dar Sitangsu și-a întins brațul, apoi s-a întors către băiatul mai mic. În fața ochilor atenți ai lui Jeeranai, a întins mâna și l-a atins pe Baitong. Ochii lui Jeeranai s-au mărit neîncrezători. ,,Chiar ar trebui să fiu gelos pe copilul ăsta și pe iubitul meu!!”
-Ia asta în semn de scuze. A spus Sitangsu, punând ușor batista în mâna lui Baitong. Tânărul s-a uitat la bucățica de pânză, uluit. Dorul și suferința i-au strălucit în ochi. Dar înainte să poată răspunde, Sitangsu s-a întors și a dat din cap ușor, ca o invitație nerostită de a se întoarce cu ei. O parte din Baitong voia să arunce batista înapoi. Dar o altă parte din el... se simțea mângâiată de bunătatea lui Sitangsu. În cele din urmă, nu i-a returnat-o. Îndrăgostiții din anul patru se întorceau deja la bibliotecă, lăsând-l pe tânărul din anul trei singur, ținând batista în mână. Totuși, era greu să nu simpatizeze, pentru că cel cu care se confrunta Baitong era Sitangsu, cineva care cucerise complet inima lui Jeeranai și a întregii comunități. Băiatul și-a îndreptat rapid privirea către elevul din anul doi de la Departamentul de Științe Sociale, Tizzi. Îi mai văzuse vorbind și înainte. Și dintr-o dată, i-a venit în minte o întrebare ciudată. „P’ Tizzi... Îl place pe P’ Zo?” Baitong nici măcar nu a înțeles de ce s-a întrebat asta. Ar fi putut să se întrebe despre Fratele Joke, dar cumva, a ajuns să întrebe despre persoana pe care o considera un rival. Și-a îndreptat privirea spre bibliotecă, unde Joke și Zo dispăruseră deja. Cel mai probabil, Joke îl va consola și îl va ruga pe Sitangsu să nu-și mai facă griji pentru ceilalți. Dar asta era greu, pentru că Sitangsu era genul acela de persoană, care mereu se gândea la ceilalți. Ce putea spune? De fiecare dată când Baitong îl vedea pe Sitangsu, simțea că lumea devenea un loc mai bun, pentru că încă existau oameni buni ca P’Zo. Baitong stătea nemișcat, pierdut în gânduri. Amintirea momentului când leșinase în curtea din față a facultății i-a revenit în minte. Totul se întunecase. Urechile îi țiuiau, vederea i se încețoșa.Dar era un lucru pe care și-l amintea clar. Atingerea blândă, constantă, care îl strângea puternic, îi scutura brațul, îl trezea la viață. Pe atunci, nu știa cine era. Dar când și-a revenit... și-a dat seama... Acea persoană era, fratele Zo de la IR, iubitul lui P’Joke”, acel statut i-a străpuns inima lui Baitong. Dar... nu putea să nu recunoască faptul că cineva atât de bun ca Sitangsu putea face lumea să pară un loc mai bun.
-Uf! Mi se face pielea de găină, a mormăit Tizzi, frecându-și brațele. Înțelegea că statutul de ,, persoană bună „varia pentru fiecare, dar totuși, a-l lăuda pe „Conducătorul Joke” ca fiind o persoană bună era cam exagerat. Baitong s-a întors să se uite la el, iar Tizzi și-a dat seama repede că băiatul mai mic l-ar putea considera și el, o persoană bună, exact cum făcea Sitangsu.
-Ăă... scuze. Nu mă deranjez să definesc ce înseamnă o persoană bună. Și... ei bine... Nong Baitong poate iubi pe cine vrea. Nu poți opri asta. Dar dacă îl urăști pe P’Zo, poți să-ți placă în continuare P’Joke? Când Joke îl iubește atât de mult pe Zo? Sau vrei doar să-l învingi pe P’Zo? Baitong, s-a gândit îndelung. Tizzi a zâmbit din nou, de data aceasta cu o urmă de tristețe. Era o persoană bună la suflet care nu voia să vadă pe nimeni rănit, așa că a renunțat. Dar...
-Ai grijă. P’Zo ar putea ajunge să-ți fure inima. Studentul din anul doi de la departamentul de Științe Sociale l-a avertizat ca cineva care fusese admiratorul lui Sitangsu încă din primul an de facultate. Baitong nu a spus nimic. S-a uitat pur și simplu la batista din mână, cu buzele strânse.,,...Să fii atent? Să nu-ți fure inima așa?” Jeeranai, pe de altă parte, nu era foarte mulțumit de cum evoluaseră lucrurile. Nu numai că iubitul lui nu arătase gelozie pe toată demonstrația dramatică, dar acum, una dintre batistele lui Zo aparținea acelui băiat! Nici măcar nu-și amintea numele copilului, dar totuși, batista aceea fusese o comoară rară pe care o avea doar el... și acum și altcineva avea una! Un oftat ușor i-a scăpat printre buze. De când părăsise clădirea facultății, Sitangsu arăta posomorât. O singură privire și era clar că inima lui era îngrijorată pentru acel băiat. „Nu e vina lui”, probabil ar spune el. Și Jeeranai nu se putea abține să nu simtă resentimente față de studentul, care cumva, devenise centrul atenției lui Sitangsu. ,,Sunt gelos acum! Sunt gelos!”
-E vina mea... Nu am încercat să vorbesc cu nimeni. Am crezut că nu sunt suficient de bun pentru tine. Nu voiam să-ți fie rușine dacă oamenii ar afla că sunt prietenul tău. Am uitat să mă gândesc că asta... ar rănii pe cineva. Scuzele discrete ale lui Zo au fost auzite atât de Jeeranai, cât și de Tizzi. Iar când l-a auzit adăugând: „Joke e o persoană bună”, desigur, lui Tizzi i s-a făcut din nou pielea de găină. Jeeranai și-a împins limba pe obraz, reprimându-și un rânjet fatal în timp ce iubitul lui îl lăuda ca pe un sfânt.
-Nu îmi va fi niciodată jenă că oamenii știu că ești iubitul meu. A spus el, mândru.
-De fapt, vreau să mă laud în fața întregului univers. Sitangsu s-a întors spre el și a oftat din nou, simțindu-se și mai nedemn. Tipul înalt era adâncit în gânduri. Să fii văzut ca o persoană bună de cineva pe care îl iubești este minunat, dar dacă Sitangsu tot nu îndrăznea să spună nimănui despre el, lucrurile s-ar putea înrăutăți din nou. Jeeranai știa că de data asta trebuia să fie mai serios. A pornit semnalizatorul și a oprit mașina.
-Zo... Posesorul numelui s-a întors să se uite, dar și-a coborât rapid privirea, cu capul plecat, cu fața încă plină de îngrijorare și regret. Se învinovățea pentru tot. ,,În niciun caz! Dacă simte așa, nu voi spune niciodată nimănui că suntem împreună!” S-a răzgândit rapid Jeeranai.
-Ascultă-mă. Nu sunt o persoană bună! Tu ești persoana cea bună. Un alt fel de ,,bună” și sincer, ești mult mai bun decât mine. Sitangsu a ridicat imediat privirea.
-Nu e adevărat. Ești o persoană bună. Mă înveți, ai grijă de mine. Gândesc încet, acționez încet, dar tu stai mereu lângă mine...
-Dar eu sunt cel care te-a făcut să te simți nesigur. Nu am făcut asta nimănui altcuiva.
-Atunci... de ce te place Nong Baitong?
-De unde să știu? Poate că e doar nebun, a ridicat din umeri Jeeranai, fără să se gândească prea mult.
-Dar... faptul că te place înseamnă că trebuie să fii o persoană bună. Chiar dacă tu nu crezi asta...Vocea lui Sitangsu s-a stins, gândurile lui rămânând în interior. Știa că fiecare persoană definea termenul ,,bună,, diferit. Dar a fi iubit sau plăcut de cineva era un fel de declanșare. Însemna că acea persoană era „persoana bună” a cuiva. Poate că și el era o persoană bună. Și poate că sentimentele lui Baitong confirmau asta. Jeeranai nu a putut face prea mult decât să-și frece limba de interiorul obrazului.,,...Stai așa, Joke! Să nu vadă nimeni că zâmbești!”
-Chiar dacă am spus că nu îndrăznesc să spun nimănui, pentru că nu mă simțeam suficient de bun să fiu iubitul tău, când altcineva a spus că sunt iubitul tău... M-am simțit un pic jenat, dar am fost mândru. Sunt mândru să fiu iubitul lui Joke. Această ultimă propoziție a făcut ca pe fața lui Jeeranai să apară un zâmbet larg, incontrolabil.
-Nu te tachinez. Doar întreb... Din moment ce ești mândru că ești iubitul meu, ai putea să le spui oamenilor că eu sunt iubitul tău? A adăugat el în timp ce aprindea din nou semnalul luminos și se îndrepta spre stradă, inima lui repetându-i în continuare cuvintele lui Zo: „Sunt mândru că sunt iubitul lui Joke.” Și Joke era la fel de mândru că era iubitul lui Zo de la IR.
Cursurile combinate ale elevilor din anul întâi și trei s-au terminat la 15:45. Dar imediat ce elevii au părăsit sala, un elev din anul IV a intrat în clădire. Ochii ageri ai lui P’Joke au scanat zona. Mai mulți elevi din anul I au șoptit despre apariția bruscă a elevului cu față severă, dar lui Jeeranai nu i-a păsat. A observat imediat silueta subțire pe care o căuta și s-a dus direct spre ea. Baitong își strângea materialele de studiu. Dar când a ridicat privirea și l-a văzut pe elevul din ultimul an venind spre el, a înlemnit. Joke nu a scos niciun cuvânt. Pur și simplu și-a întins mâna în fața băiatului. Mesajul era clar:
-Returnează batista pe care ți-a dat-o Zo, acum. Dacă s-ar fi întâmplat asta înainte, Baitong ar fi fost încântat și tulburat. Dar acum? S-a retras ușor, ca și cum ar fi fost încolțit.
-Îți place de mine, nu-i așa? Ți-am spus să-i returnezi batista lui Zo! Joke era complet nepăsător, folosind afecțiunea altcuiva ca monedă de schimb. Baitong s-a uitat fix la elevul din ultimul an care îi plăcuse cândva și și-a mușcat buza. ,,Ce ochi a folosit P’Zo ca să-l vadă pe P’Joké ca pe un om bun? ...O persoană bună este P’Zo.”
-Îmi plăceai înainte! a strigat clar Baitong. Jeeranai a făcut o pauză, apoi a continuat.
-Stai, nu-mi spune... Baitong și-a ridicat bărbia cu încredere. Oamenii buni meritau dragoste. Și de data asta, era sigur pe inima lui.
-Îmi place de P’Zo acum! Și nu-ți dau batista înapoi! Acea propoziție simplă l-a făcut pe Joke să rămână cu gura căscată.,,...La naiba! Joke, ești un om bun, tocmai ți-ai făcut încă un dușman al inimii!”
Capitol Special 5
Amurgul de seară făcea ca universitatea, mărginită de copaci înalți, să pară mai întunecată decât de obicei. Pe un drum care ducea spre o zonă retrasă, spre terenul de fotbal, pâlpâia o dâră de lumină de la un neon colorat. Era ca şi cum lumina aceea i-ar fi ghidat pe toți către cel mai aglomerat loc din incinta universității, Facultatea de Științe Politice. În seara aceea, avea loc mult așteptată întoarcere acasă, sau cum i se mai spunea în mediul studențesc, Noaptea lui Tham.
Notă: „Tham" se referă la Tham Sing, simbolul emblematic al unui grup. Absolvenţi de toate vârstele, au umplut curtea facultăţii. Pe lângă standuri cu suveniruri şi chioşcuri de înscriere, existau arcade şi fundaluri foto pentru instantanee memorabile. Râsete și conversații animate se amestecau cu muzica de pe scena amenajată pe terenul de fotbal, reflectând entuziasmul vechilor prietenii reunite. Atmosfera era plină de zgomot, nostalgie şi căldură. În mijlocul tuturor evenimentelor, un murmur tot mai mare s-a răspândit ca focul în păduri, din gură în gură, provocând țipete şi șoapte care au făcut inimile să tresară.
„Ăsta e Nong Zo de la IR!” „Dumnezeule, ce frumos! Şi ce finețe a tenului!” „Pe atunci, nu puteam să-l admir pe P’Zo, decât în online. Vedeam pozele lui doar din poveştile lui P’Code. Dar acum că-l văd în persoană... la naiba, s-a terminat.” Strălucirea aceea... e cu siguranţă aura unui student de la IR.” „Zâmbetul ăla... E ca și cum lumea e mai luminoasă datorită lui.” P’Zo...” Țipetele şi gemetele de admirație nu erau deloc subtile. Posesorul acelui nume, abia sosit la eveniment, se tot întorcea în toate direcțiile, în timp ce oamenii îi strigau numele din toate părţile. Dar indiferent cine îi prindea privirea, era întâmpinat de un zâmbet orbitor. Tineri sau mai puțin tineri, bărbaţi sau femei, toți se topeau sub căldura acelei priviri. Dar... exista cineva în mulțime care nu putea zâmbii deloc. Un tânăr brunet, cu ochii negri ca pana corpului, care avusese dreptul absolut de a sta alături de Sitangsu încă din al patrulea an, şi-a dres glasul şi a tuşit . Ochii i-au zburat în jur, cercetând oamenii din apropiere, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. Sitangsu, pe de altă parte, era înconjurat de mulți oameni, unii familiari, alţii complet străini, încă de când sosise la eveniment. Nici măcar nu conta dacă erau sau nu, oficial studenți . Doar din reacția mulțimii, era deja sigur, tânărul se va alătura acelei facultăți, fără îndoială.
-Ah! Asta este generația noastră!
Sitangsu şi-a coborât privirea şi a zâmbit la saluturile călduroase din jurul său, apoi s-a întors să arunce un ochi la etichetele cu modele aliniate pe cort înainte de a păși înainte. Şi bineînțeles, cineva s-a agățat deja de el.
-Fratele Zo, fratele Sitangsu nu-i aşa? Un student purtând o legitimație de personal l-a salutat cu încredere. Tânărul a făcut repede calculele mentale pentru a estima anul în care absolvise, apoi s-a încruntat. Nu avea cum să fi fost la universitate cât timp el era încă student acolo, așa că de unde naiba îi știa numele complet? În timp ce o persoană s-a încruntat la străinul care părea prea familiarizat cu ea, adevăratul Sitangsu a zâmbit politicos şi a răspuns:
-Ce? Şi tu mă cunoști?
-Nu doar te cunosc, a zâmbit băiatul.
-Sunt onorat să servesc pe cineva ca Sitangsu. Altora, trebuie să le verificăm numele pe hârtie pentru a-i înregistra. Dar pentru fratele Zo... Juniorul a întors foaia cu încredere, a găsit numele fără ezitare şi a arătat spre căsuța pentru semnătură. După ce Sitangsu a terminat de semnat, juniorul şi-a scris numele cu grijă pe un abțibild şi a întins mâna.
-Permite-mi să pun asta pe cămașa fratelui Zo.
Atunci, bărbatul de lângă el, încă încruntat, şi-a pierdut în cele din urmă, răbdarea. Chiar când abțibildul era pe punctul de a ateriza pe pieptul lui Sitangsu, a întins mâna şi i-a prins încheietura juniorului!
-Și-l pune şi singur! Ochii lui pătrunzători l-au fixat pe elev. Tânărul elev i-a întâlnit privirea pentru scurt timp, apoi s-a întors cu un zâmbet larg, îndreptat tot către Sitangsu, ignorând complet privirea furioasă a celuilalt.
-Deci, fratele Zo poate lua cuponul pentru a-l schimba pe mâncare la chioșc... Conform protocolului, un membru bun al personalului ar trebui să explice cum se folosește cuponul de mâncare. Dar tânărul a simțit o privire atât de intensă străpungându-l în spate, încât a trebuit să se uite înapoi. Cel care se holba, nu era nimeni altul decât același tânăr cu ochi subțiri şi o expresie evident iritată cel care venise cu P'Zo. Acesta era zvonitul programator cu multă carismă... Dar, ce dacă... Elevul din clasa a XI-a, care bănuia că tovarășul lui Sitangsu trebuia să fie un elev important din clasa a XII-a, a ridicat pur şi simplu din umeri, netulburat. Apoi a arătat alene spre teancul de hârtii de lângă el.
-Îţi poți găsi propriul nume şi poți semna. A spus-o sec, apoi s-a întors către Sitangsu cu un zâmbet dulce şi şi-a coborât vocea cu subînțeles.
-Sunt cinci cupoane. Du-le la chioșc pentru mâncare. Şi dacă nu e de ajuns, poți oricând să vii înapoi...
-Hei! Ăla e Wave! A intervenit brusc vocea lui Jeeranai, atrăgându-i imediat atenția lui Sitangsu. P’Code, superiorul său apropiat, care îl îngrijise încă din primul an, intra acum nonșalant. Fața i s-a luminat imediat ce l-a văzut pe Annop.
-Deci ai venit, Joke, I-a salutat Annop cu un rânjet, apropiindu-se de Sitangsu. Acesta i-a făcut un semn prietenos din cap, apoi i-a făcut unul și mai politicos însoțitorului lui Sitangsu, chiar dacă era clar că încă era puțin enervat. Dar, trebuia să fie corect, Jeeranai dovedise de mult cât de mult îi păsa de Zo.
-Bineînțeles că am venit. Dacă n-aş fi venit, m-ar fi mâncat câinele! Răspunsul tânărului pistruiat i-a făcut pe câțiva din apropiere să tresară. Annop a scanat nepăsător mulțimea, apoi s-a uitat la chipul inocent al lui Zo, care încă zâmbea, complet inconștient de agitația pe care o stârnea.
-Haide, intră înăuntru. Ceilalți așteptau să te vadă. Annop şi-a tras ușor micuțul drag după el. Dar chiar când Sitangsu era pe punctul de a pleca, vocea juniorului de la înregistrare s-a auzit din nou.
-Aa... fratele Zo. Juniorul încă întindea cupoanele de mâncare şi suvenirul. Era clar că voia să i le înmâneze direct lui Sitangsu, ca parte a datoriei sale.
-Mulţumesc, a spus Sitangsu politicos. Dar Annop a intervenit rapid, a smuls totul din mâinile juniorului şi l-a privit cu scepticism. Nimeni nu a mai îndrăznit să scoată un cuvânt după aceea. S-a întors şi s-a îndepărtat, conducându-l pe Sitangsu spre eveniment. Jeeranai, privindu-i pe cei doi frați programatori din spate, a aruncat o privire scurtă spre juniorul uluit, dându-şi seama că bietul copil nu era încă pregătit pentru întreaga experiență de ,,științe politice.” Acel bărbat, demn şi mândru, a fost chiar motivul pentru care Sitangsu a rămas singur până în al patrulea an. Dar poate că până acum oamenii și-au dat seama: o legendă rămâne o legendă. Legenda unui om carismatic din științe politice pe nume Annop.
-Adu-mi cupoanele şi suvenirurile, a spus el. Tânărul de la cabină i le-a înmânat ascultător.
-Persoana aceea era P’Wave...? a întrebat el, fără să pară prea încântat.
-Ce? Ai auzit numele? Tânărul a dat din cap. Probabil că nu-și imaginase niciodată că cineva pe nume P’Wave, un nume transmis ca din folclor, ar avea o prezență atât de puternică în persoană. Crezuse că era doar un nume care dăinuia și ...nimic mai mult. Dar când l-a văzut cu adevărat, a știut... Un om cu adevărat prestigios nu-şi pierde niciodată aura. De data aceasta, juniorul s-a întors să se uite la Jeeranai, persoana pe care o confundase mai devreme cu P’Wave.
-La început, am crezut că eşti P’Wave. Te-am văzut cu fratele Zo şi mi-am zis: Nu poate fi același P’Code înfricoșător despre care vorbesc oamenii....
Jeeranai pur şi simplu a zâmbit, fără să spună nimic. În momentul în care elevul din anul trei și-a dat seama că îl judecase greșit, expresia feţei i s-a schimbat. Totuși, ca orice elev politicos de la aceeași facultate, și-a reluat sârguincios sarcina.
-Cum te numești? Îți voi scrie abțibildul. Tânărul şi-a ridicat din nou capul, dar apoi a înlemnit.
-Ce?! Joke... Asta a fost tot ce a spus. Şi pur şi simplu, personalul de la înregistrare nu a putut decât să se uite cu ochii mari și cu gura căscată.
,,Joke...” Numele l-a făcut să se înțeleagă... Şoaptele transmise din generație în generație i-au revenit în minte. ,,Dacă îl întâlneşti pe P’Wave, vei ști cum arată o legendă adevărată. Nimeni nu îndrăznește să flirteze cu el. Dar cel care este și mai înfricoşător este Fratele Joke. Pe atunci, când ei erau încă studenți, nici P’ Wave nu putea face altceva, decât să privească în tăcere cum Joke îl lua pe Fratele Zo. ,,Nu încerca nimic nechibzuit. Crede-mă, aş fi murit pentru o ocazie... dar cel adevărat a apărut!” și-a spus juniorul gânditor. Şi astfel, numele legendare din facultatea de Ştiinţe Politice a acelei epoci au fost din nou rostite, poveştile lor fiind vii în inimile noii generaţii.
Zo cel frumos și blând... Wave, un bărbat foarte carismatic... şi Joke, cel înfricoșător. Trei nume, unul mai greu decât celălalt. Cerul se înnegrise deja, dar terenul de fotbal al Facultății de Ştiinţe Politice rămânea animat şi puternic luminat. Rânduri de tarabe cu mâncare erau încă pline de studenți care schimbau cupoanele pe produse delicioase. Pe scenă, spectacolele studenților actuali, erau intercalate cu ceremoniile de premiere. Au existat mai multe premii, pentru „Cea mai loială generație”, acordat generaţiei cu cel mai mare număr de participanți. Pentru „Cel mai bun jucător”, bazat pe rezultatele meciurilor de fotbal inter generaționale. Și bineînțeles, premiul pentru Absolvent remarcabil”, o recunoaștere a absolvenților distinși care au adus mândrie facultății. Dar niciunul dintre premii, nici luminile intermitente sau difuzoarele care răsunau nu au putut să-i capteze atenția lui Jeeranai. Privirea îi era ațintită asupra mesei seniorilor. Chiar şi în întunericul nopții, oamenii de acolo, îmbrăcați în alb, păreau să strălucească în timp ce conversau râdeau şi își aminteau unii de alții. Printre ei, desigur, se afla şi Annop. Împreună cu el se aflau alţi patru sau cinci absolvenţi, unii din ei din alte departamente, toți erau adunați la masa lui Sitangsu. Joke şi-a dat seama că unii dintre aceşti seniori, cei care nu fuseseră apropiaţi de Zo în trecut, profitau acum de această ocazie pentru a se apropia de el. Nu s-au ridicat deloc de la masă. Totuşi, Jeeranai avea încredere în P’Wave. Nu lăsa pe nimeni să-l atingă pe Sitangsu, niciodată. Dar, tensiunea se acumulase în mod evident, pentru că, în afară de zgomotul respirație nazale, pe care îl scotea... nu făcea nimic altceva. Fortress era aproape liniștit. Dar la un moment dat, unul dintre seniorii de la masă şi-a scos telefonul, iar Sitangsu a făcut la fel. În clipa în care tânărul a întins mâna după telefon, băiatul care respira sacadat, s-a ridicat brusc în picioare, cu un scârțâit puternic al scaunului lovit de podea. Pur și simplu a sărit în sus.
-Joke! Nu... Fortress era cât pe ce să-l oprească, dar Jeeranai deja îi întorsese spatele şi se îndepărtase, spre masă. A trecut rapid de mese, de tarabele cu mâncare, până în spatele chioșcului. Sitangsu s-a întors uşor, observându-i mişcarea. Prakan a trimis în grabă un semnal silențios, aproape ca în limbajul semnelor, către P’Wave.
-Scuzaţi-mă o clipă. Mă întorc. Prakan s-a scuzat politicos, s-a ridicat de la masă şi l-a urmat pe cel care tocmai plecase în viteză.
-De ce mă urmărești? Vocea îi era ascuțită și rigidă iar ochii nu erau aceiași ca mai devreme. Când s-a întors să se uite la Prakan, acesta a observat altceva în ei.
-Ți-e foame, Joke?
-Oh! De fapt, nici măcar nu-i era foame. Chiar şi la masă, tot ce făcuse era să se holbeze la masa seniorilor, unde stătea Sitangsu. Nu se atinsese deloc de mâncare.
-Ce vrei să mănânci? Pui prăjit? Chiar dacă zona era aglomerată pe alocuri, Prakan a avut grijă să stea aproape de Joke. Ştia că era nervos, că iubitul lui nu se întorsese la masa lor nici măcar o dată... Dar seniorii îl invitaseră să stea de vorbă, pentru că trecuse atât de mult timp de când se văzuseră ultima dată.
- Îl vreau pe el! A răspuns repede tânărul cu ochi subțiri. Dar Sitangsu doar a clătinat din cap și s-a ridicat să-l însoțească.
-... Sunt aici doar ca prieten al lui Joke. Acea simplă propoziție ,,Sunt aici doar ca prieten al lui Joke”, a fost de ajuns ca să-i frângă inima unui conducător precum Jeeranai. Joke a trebuit să-şi muşte repede interiorul obrazului doar ca să-și țină cumpătul, încă o dată. Între timp, persoana care, fără să știe, frânsese inima fragilă a lui Joke nici măcar nu părea să observe. Ochii lui continuau să scaneze tarabele cu mâncare. Deasupra fiecărui chioșc era un afiş care arăta ce grup îl sponsorizase. Şi grupul lui strânsese bani pentru a închiria un restaurant pentru standul lor.
-Uau... au adus chiar şi bingsu! Unul mare, vă rog. ( Desert popular coreean.) În timp ce treceau pe lângă diferite chioșcuri, Sitangsu era întâmpinat din când în când de studenți, unii familiari, alţii străini. Totuși, el le zâmbea la fiecare în parte, cu căldură. Era genul acela de zâmbet.... Zâmbetul cuiva de care te îndrăgostești ușor. Zâmbetul cuiva care se întorsese într-un loc de care îi fusese foarte dor, un loc drag, plin de amintiri. Iar oamenii care stăteau la tarabe nu se puteau abţine să nu-l privească.
-Clădirea şcolii... Băiatul care mergea în față, a vorbit încet, aproape șoptit arătând spre vechea clădire de lângă terenul de fotbal. Jeeranai a dat din cap şi l-a urmat. Deşi uşile sălilor de clasă erau toate încuiate, coridorul era deschis. Becurile transparente din tavan luminau calea în faţa lor, în timp ce mergeau în tăcere. Dar Jeeranai ştia. Ştia că persoana de lângă el era pierdută în gânduri, cu siguranță se gândea la trecut, la amintiri vechi și la versiunea sa, care încă trăia în acele amintiri. Sitangsu s-a oprit la balconul cu vedere la terenul de fotbal, care acum era folosit pentru reuniune. Doi ochii frumoși și nostalgici priveau peste baza sportivă din faţă. Acel teren de fotbal...atât de familiar. Era acolo de atât de mult timp...
Încă din prima lui zi de facultate, îl văzuse. În unele zile, stătea liniștit, doar un câmp deschis cu iarbă şi fantome invizibile. În altele, răsunau uralele echipelor de fotbal ale facultății. În alte zile, găzduia meciuri împotriva altor facultăți. În unele zile, erau mulţimi în jurul lui, în altele, nu era nimeni. Dar astăzi...Terenul de fotbal al Facultăţii de Ştiinţe Politice arăta foarte diferit de cum îşi amintea. Fusese transformat într-un loc de desfășurare a evenimentelor. Spoturi amplasate în diferite colțuri iluminau întreaga zonă, făcând ușor vizibilă mulțimea. Unii stăteau la mese, alții se plimbau, unii glumeau şi se jucau, în timp ce alţii mâncau discutând cu prietenii. Dar toți aveau un lucru în comun: odată, au fost cu toții studenți ai Facultăţii de Ştiinţe Politice. În trecut, au venit aici ca studenți, parte a ceva măreț, și astăzi, deși în viață au mers mai departe, s-au întors aici. Au revenit pentru a revedea trecutul pe care l-au trăit atât de bine cândva. Ochii lui Jeeranai au cercetat împrejurimile. Nu era doar terenul de fotbal, erau clădirile şcolii, cantina, biblioteca. Unele locuri se schimbaseră, fuseseră îmbunătățite sau construite recent. Dar, în esenţă, aceasta era tot Facultatea de Ştiinţe Politice. Locul care îl formase. S-a întors să se uite la persoana care stătea lângă el. Ştia că Sitangsu iubea acest loc nu doar pentru că era această facultate... ci pentru că îi oferise atât de multe lucruri în viaţă. Şi pentru Jeeranai...aici a fost... Aici I-a întâlnit pe Sitangsu. Aici s-a îndrăgostit. El nu fusese niciodată foarte activ la evenimentele facultății. Se părea că nu avea prea multe amintiri legate de acest loc. Dar adevărul era că nu era nimic mai important în viaţa lui decât Sitangsu. Tânărul de lângă el, a râs încet, fața lui strălucind chiar şi în coridorul slab luminat, de luminile din tavan.
-Te-ai supăra, dacă ți-aş spune că acest loc mi-a permis să te întâlnesc...? Ne-a adus împreună pe noi... şi pe ceilalţi. A rostit Jeeranai brusc. Sitangsu a clipit. -De ce să mă supăr? Ce, crezi că sunt genul gelos? Şi-a înclinat uşor capul şi a adăugat încet:
-Sincer, tot nu înţeleg. De ce spun oamenii că eu sunt ,,o persoană publică?” El nu se considera aşa. Era doar un tânăr care studia din greu, nimic mai mult. Oamenii spuneau asta ca şi cum ar fi fost dureros, ca și cum el ar fi fost cineva care frângea inimi, iar ăsta nu era un lucru foarte bun. Dar Sitangsu nu se vedea ca pe cineva care putea fi genul oricui. Şi totuşi, el era bun la suflet, frumos, bine educat şi umil.
-Ei bine! a izbucnit Jeeranai.
-Eşti iubitul meu. Cei care spun asta sunt oameni care încearcă să-mi fure ceva ce este al meu. Sitangsu a râs de gelozia lui dramatică. Inocentul de lângă el aruncase brusc o replică care l-a făcut pe Jeeranai să se înfioare. S-a întors și l-a privit surprins, doar ca să fie întâmpinat de niște ochi limpezi şi strălucitori şi de un zâmbet care... l-a uimit.,,La naiba. Inima mi-e distrusă. Nici măcar nu pot înjura cum trebuie...!”
-Ce naiba?! Nu te mai prostii! Nu pune la suflet, hai să mâncăm ceva! După aceea, cred că ar trebui să ne întoarcem deja. Tânărul l-a tras de braț pe băiatul palid ca să-l pună în mișcare. Dar, I-a auzit pe Sitangsu râzând vesel în spate, ceea ce l-a făcut să se întoarcă și să-l privească încruntat. Dar Sitangsu doar i-a zâmbit. A întins din nou mâna, de data aceasta nu doar trăgându-i brațul, ci prinzându-i mâna... pentru a-şi împleti degetele cu ale lui. Va merge mână în mână...cu cineva pe care l-a întâlnit chiar aici. Unul dintre cei mai prețioși oameni pe care îi dăduse această Facultate.
-Eşti un dar din partea acestei facultăți...a spus Sitangsu încet.
-Indiferent ce se va întâmpla nu te voi lăsa să pleci niciodată. Jeeranai a uitat să-și muște limba. În acel moment , limba lui ar fi putut la fel de bine să se topească şi să-i alunece direct în stomac. Siluetele înalte ale celor doi tineri s-au întors mână în mână pe terenul de fotbal aglomerat. Oamenii au observat. S-au uitat în jos la mâinile împletite. Apoi s-au uitat din nou la faţa zâmbitoare a lui Sitangsu și la tânărul impunător de lângă el. Poate că era prima dată când unii oameni l-au văzut pe Joke zâmbind așa. Un zâmbet adevărat și sincer. Un zâmbet care confirma că el era darul lui Sitangsu... Şi dacă în seara asta, Joke a spus că iubeşte această facultate...chiar iubea acest loc. I-a plăcut foarte mult acolo, pentru că Facultatea îi reunise. I-a plăcut foarte mult...pentru că Facultatea îi dăruise pe cineva, pe care să-l iubească.
Despre Kiri Danika
Am o mare pasiune pentru tot ce este frumos în lumea asiatică. Iubesc și eu cultura asiatică și tot ce ține de aceasta, de la tradiții și obiceiuri până la cinematografie și literatură.
Această pasiune, pe care chiar o pot numi hobby, mă încântă zilnic, mă relaxează și îmi permite să mă descopăr, să mă înțeleg mai bine. E o adevărată plăcere care chiar mă face să uit problemele de zi cu zi!
Cu toate că vara îmi place să merg la mare, prefer totuși drumețiile la munte. Ghici ce?! Îmi place fotbalul, sunt microbistă! Hi hi
Comentarii