SUB LUMINILE ORAȘULUI (2025)

Răsăritul lumina timid orașul Shanghai, strecurându-se printre clădirile înalte și străzile încă umede de ploaia de noaptea trecută. Aerul răcoros aducea cu el mirosul de asfalt proaspăt ud și frunze căzute, iar zgomotul orașului începea să se audă încet, un murmur al dimineții ce se trezea. Zhang Min deschise ochii și pentru o clipă rămase nemișcat în patul mic din cămin, lăsându-și privirea să se plimbe pe tavanul simplu, luminat de primele raze de soare.

Gândurile îl purtau imediat către Li Wei. Imaginea chipului băiatului, cu ochii căprui pătrunzători și zâmbetul cald, îi apăru de fiecare dată când închidea ochii. Emoția nopții trecute nu se risipise; ba dimpotrivă, părea mai vie acum, în liniștea dimineții. Își aminti de momentele petrecute împreună, de privirile prelungi și de senzația de siguranță care-l învăluise. Întrebarea care-l frământa cel mai mult era: „Cum poate cineva să-ți atingă sufletul într-o singură seară?”

Se ridică încet din pat, simțind frigul podelei pe tălpi. Fiecare gest părea să-l aducă mai aproape de realitate, dar în același timp îl făcea să retrăiască fiecare atingere, fiecare zâmbet al lui Li Wei. Deschise fereastra și inspiră adânc aerul proaspăt, încercând să alunge emoțiile care îi accelerau inima. Pe stradă, studenți grăbiți treceau cu biciclete și rucsacuri, iar claxoanele taxiurilor și murmurul oamenilor se amestecau cu sunetul claxoanelor de bicicletă. Era o dimineață ca oricare alta, dar pentru Zhang Min, lumea părea că prinsese o culoare nouă, una caldă și luminoasă.

Telefonul său vibra pe birou. Îl ridică cu mâinile încă tremurânde și văzu mesajul:

"Bună dimineața. Ai dormit bine? – Li Wei"

Zhang Min simți cum un zâmbet i se așterne pe buze înainte de a răspunde:

"Bună dimineața. Da, mult mai bine decât mă așteptam. Tu? – Zhang Min"

Răspunsul lui Li Wei nu a întârziat:

"Și eu am dormit bine. Mă gândeam să ne vedem după cursuri. Ce zici?"

Inima lui Zhang Min tresări. Era ceva simplu, aparent firesc, dar emoția care-l copleșea era intensă. În fiecare cuvânt, în fiecare mesaj, simțea prezența lui Li Wei aproape, ca o adiere caldă care îl învăluia.

În timp ce se pregătea pentru facultate, Zhang Min își simțea fiecare gest amplificat: cum își legă șireturile, cum își aranja geaca, cum fiecare sunet din cameră părea să răsune mai puternic. Totul era încărcat de așteptare, de anticipare. Își dădea seama că acea întâlnire după cursuri nu era doar o banală ieșire pentru o cafea, ci un nou capitol în relația lor, unul pe care amândoi îl construiau cu pași timizi, dar siguri.

Pe drum spre facultate, privirea lui Zhang Min se oprea adesea asupra străzilor, a copacilor, a luminii care se reflecta în geamuri. Fiecare detaliu părea să-i amintească de Li Wei: zâmbetul lui, mâinile lui, felul cum îl privea când vorbeau despre literatură sau muzică. Era o prezență constantă, chiar dacă nu era acolo fizic.

Ajuns la facultate, Zhang Min se așeză într-un colț al sălii de curs, încercând să se concentreze, dar mintea îi fugea mereu la Li Wei. Profesorul vorbea despre literatură clasică, dar pentru Zhang Min cuvintele se amestecau cu imaginea nopții trecute, cu senzația de căldură și siguranță pe care o simțise lângă Li Wei. Fiecare gest al colegilor săi, fiecare râs sau murmur, părea să-l tragă departe de realitate, iar el se găsea navigând între dorință și timiditate.

După cursuri, Zhang Min simți cum inima îi bate nebunește. Se îndrepta spre locul stabilit pentru întâlnire, încercând să se liniștească. Gândurile sale erau un amestec de anticipare și emoție pură. Când zări silueta lui Li Wei așteptând sub copac, zâmbetul lui făcu ca toate tensiunile să dispară. Era simplu, real și totuși de neînlocuit.

- Hei, salut! spuse Li Wei, vocea lui caldă și ușor obosită. Ai așteptat mult?

Zhang Min își întoarse privirea, simțind cum obrajii îi ard de emoție.

- Nu... doar câteva minute. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul, răspunse el, încercând să pară calm.

Li Wei zâmbi și îi întinse o cafea aburindă:

- Ți-am adus asta. Să-ți încălzești mâinile.

Zhang Min luă cafeaua cu ambele mâini, simțind căldura ei cum i se strecoară până în degete. Privirile li se întâlniră și pentru o clipă timpul păru să se oprească. Fiecare gest, fiecare respirație, fiecare zâmbet devenea o punte între ei, o legătură care se adâncea cu fiecare moment.

- Vrei să mergem să ne plimbăm puțin prin parc? întrebă Li Wei, cu vocea lui caldă.

Zhang Min încuviință, simțind cum emoția și anticiparea cresc. Merseră pe alei umbrite, printre copaci încărcați de frunze ruginii, iar aerul proaspăt le aducea o liniște rar întâlnită în orașul aglomerat. Se așezară pe o bancă retrasă, și tăcerea care cădea între ei nu era grea, ci reconfortantă, plină de prezența celuilalt.

Li Wei își întinse mâna și o așeză peste a lui Zhang Min, degetele lor împletindu-se instinctiv. Zhang Min simți o emoție neașteptată: căldură, protecție și o legătură care depășea cuvintele. Își ridică privirea și îi întâlni ochii lui Li Wei, simțind că acolo exista un univers întreg de sentimente nespuse.

- Zhang Min, șopti Li Wei. Știi că nu trebuie să te temi, nu?

Zhang Min a oftat, simțind cum tensiunea din piept îi cedează:

- Știu... doar că totul pare atât de nou.

- Nou, dar frumos, adăugă Li Wei cu un zâmbet cald. Și promite-mi că nu o să te temi niciodată să fii tu însuți în fața mea.

- Promit, șopti Zhang Min, atingând ușor mâna lui Li Wei.

Și acolo, pe banca simplă, între frunzele ruginii și lumina palidă a după-amiezii, doi băieți de 18 ani descopereau încet intensitatea unei legături care începea să prindă contur. Era doar începutul, dar emoția și intimitatea lor se simțeau infinite, ca și cum fiecare clipă petrecută împreună adăuga un strat de lumină și siguranță între ei.

Soarele urca mai sus pe cer, încălzind treptat aerul rece al dimineții și transformând frunzele ruginii de pe aleile parcului într-un tablou plin de lumină. Zhang Min simțea cum fiecare adiere de vânt îi aducea și mai aproape prezența lui Li Wei, deși erau doar împreună pe o bancă, ușor depărtați, dar cu mâinile apropiindu-se instinctiv.

- Zhang Min, spuse Li Wei cu voce joasă, privindu-l fix. Vreau să fiu sincer cu tine.

Zhang Min își întoarse privirea spre el, simțind un nod în stomac, un amestec de emoție și anticipare.

- Cu mine? întrebă el, încercând să-și controleze tremurul vocii.

- Da… continuă Li Wei. De ceva vreme simt… simt că tu ești cineva special pentru mine. Nu doar un prieten, ci cineva cu care… aș vrea să fiu aproape mereu.

Inima lui Zhang Min tresări. Cuvintele lui Li Wei păreau să vibreze direct în pieptul lui, să atingă fiecare fibră a ființei sale. O parte din el voia să sară de bucurie, dar altă parte era copleșită de vulnerabilitate.

- Li Wei… șopti Zhang Min, cu vocea aproape stinsă. Și eu simt la fel. Am simțit încă de când ne-am întâlnit prima dată că… că există ceva între noi.

Li Wei zâmbi, dar nu era doar un zâmbet; era un zâmbet care conținea ușurință, promisiune și o căldură care părea să știe exact ce simțea Zhang Min. Mâna lui se apropie și se așeză cu delicatețe peste cea a lui Zhang Min. Degetele lor se împletiră, iar pentru o clipă lumea păru să dispară în jurul lor.

- Mă bucur că simți la fel… murmură Li Wei. Pentru că… pentru că vreau să te cunosc cu adevărat. Nu doar cum ești la suprafață, ci fiecare gând, fiecare frică, fiecare bucurie…

Zhang Min simți cum vocea lui Li Wei pătrunde în el mai adânc decât oricând. Emoțiile îl copleșeau, dar în același timp îi dădeau curaj să fie vulnerabil.

- Și eu vreau să te cunosc, Li Wei… mai mult decât am făcut-o până acum.

Tăcerea care căzu între ei era plină de un fel de liniște rară, intensă, în care fiecare sunet al parcului părea amplificat: foșnetul frunzelor, ciripitul unei păsări, murmurul orașului îndepărtat. Era o liniște care le permitea să respire în același ritm, să simtă apropierea unul altuia fără a fi nevoie de cuvinte.

Li Wei se aplecă încet, ca și cum ar fi testat spațiul dintre ei, și atingerea buzelor lui Zhang Min cu ale sale fu lentă, ca un dans de descoperire. Zhang Min simți fiori urcându-i pe șira spinării și o căldură în piept care îi accelera respirația. Nu era doar un sărut; era o promisiune mută, o declarație fără cuvinte despre conexiunea lor.

Când se retrase ușor, Zhang Min își lipi fruntea de a lui Li Wei, simțind căldura și bătăile inimii lui.

- Nu știu cum să descriu asta, murmură Zhang Min. Parcă… totul e mai clar acum. Mai real.

- Și eu simt la fel, răspunse Li Wei, atingându-i obrajii cu degetele. Este ca și cum tot ce s-a întâmplat până acum ne-a adus exact aici.

Încet, începură să povestească unul altuia despre temerile lor, despre visele pe care le țineau ascunse și despre momentele care i-au format. Li Wei vorbi despre dorința lui de a deveni pictor, despre cum uneori se simțea pierdut între așteptările familiei și propriile visuri. Zhang Min îi povesti despre iubirea pentru literatură, despre scrisul care îl făcea să se simtă liber și despre singurătatea pe care o ascundea adesea în zâmbetul lui calm.

Fiecare confesiune apropia mai mult inimile lor. Zhang Min simțea cum fricile și nesiguranțele lui erau ușurate de prezența lui Li Wei, iar Li Wei părea să găsească în Zhang Min o siguranță pe care nu o mai cunoscuse niciodată.

- Zhang Min… șopti Li Wei, privindu-l în ochi. Vrei să… să mai rămânem puțin aici? Doar noi doi?

Zhang Min încuviință, simțind cum întreaga lume se reduce la bancă, la frunzele ruginii, la atingerea delicată a mâinilor lor. Apropierea lor nu era grăbită; era o explorare lentă, intensă, în care fiecare gest avea semnificație și fiecare privire era încărcată de emoție.

Pe măsură ce după-amiaza înainta, timpul părea să încetinească. Vorbele lor deveneau șoapte, râsetele mai rare și mai prețioase, iar atingerea lor mai naturală, mai intimă. Li Wei își sprijini capul pe umărul lui Zhang Min, iar acesta simți căldura corpului lui, bătăile inimii lui, și o pace rar întâlnită.

- Vreau să-ți fiu aproape mereu, murmură Li Wei. Să împărtășim totul…

- Și eu vreau asta, răspunse Zhang Min, atingându-i fața cu palmele.

Și acolo, în lumina blândă a după-amiezii, doi băieți descopereau intensitatea unei legături care creștea cu fiecare clipă, o legătură care nu mai necesita cuvinte, ci doar prezență, atenție și răbdare. Era începutul unei povești în care fiecare atingere, fiecare sărut, fiecare privire avea propria ei valoare, iar universul lor începea să se contureze cu adevărat.

După ore de confesiuni și râsete ușoare, atmosfera dintre ei devenise mai relaxată, dar în același timp încărcată de tensiune emoțională. Zhang Min simțea cum inima îi tresare la fiecare gest al lui Li Wei, iar mintea lui era prinsă într-un amestec de anticipare și timiditate.

- Li Wei… spuse el încet, ridicând privirea spre fața băiatului, simțind cum obrajii îi ard de emoție. Vrei să stăm puțin aici, doar noi, fără să vorbim prea mult?

Li Wei zâmbi cu blândețe, aplecându-se ușor spre el și atingându-i mâna cu degetele, aproape tremurând.

- Sigur… murmură el. Cred că și eu am nevoie să simt asta, să fim doar noi doi.

Se lăsară pe bancă, aproape unul de celălalt, și pentru o vreme doar respirau în același ritm. Zhang Min își sprijini capul pe umărul lui Li Wei, iar acesta încuviință încet, simțind cum greutatea lui nu era doar fizică, ci și emoțională – o legătură de încredere și apropiere.

- Zhang Min… șopti Li Wei, atingându-i obrazul cu palma, ca un gest instinctiv de protecție. Vreau să știi că poți să-mi spui orice, să fii vulnerabil. Nu te voi judeca niciodată.

Zhang Min simți lacrimi mici, aproape invizibile, care îi umeziră ochii. Era prima dată când cineva îi oferea o astfel de siguranță și sinceritate.

- Li Wei… murmura el, cu vocea tremurândă. E greu pentru mine să fiu atât de deschis. Dar cu tine… mă simt ca și cum aș putea să respir mai liber.

Li Wei se apropie, sprijinindu-și fruntea de a lui Zhang Min, iar distanța dintre ei se micșoră cu fiecare secundă. Era o apropiere delicată, dar încărcată de tensiune și dorință, o conexiune care nu avea nevoie de cuvinte.

- Zhang Min, spuse Li Wei încet, atingându-i mâinile cu ale lui. Vrei să… să simțim asta mai mult? Nu grăbit, doar… mai aproape.

Zhang Min încuviință, iar Li Wei îl trase ușor spre el, învăluindu-l într-o îmbrățișare lentă și atentă. Simțea căldura și siguranța trupului lui Li Wei, iar fiecare atingere părea să transmită un mesaj: „Ești în siguranță, ești dorit, ești important.”

Respirațiile lor se amestecau, bătăile inimii lor se sincronizau într-un ritm lent, hipnotic. Li Wei își sprijini bărbia pe umărul lui Zhang Min și începu să-i mângâie brațele cu degetele, fiecare gest plin de tandrețe, dar încărcat de dorință. Zhang Min simți un fior care îi străbătu întregul trup, o emoție necunoscută până acum, dar complet copleșitoare.

- Nu vreau să ne grăbim, șopti Li Wei. Vreau să simțim fiecare clipă, fiecare gest… să fim atenți unul la celălalt.

- Și eu… murmură Zhang Min, simțind cum își pierde controlul asupra propriei timidități. Fiecare atingere a lui Li Wei părea să-l apropie mai mult de sinele lui autentic, de inima lui.

Li Wei își apropiă fața de a lui Zhang Min, șoptindu-i la ureche cu o voce tremurândă:

- Ești atât de… minunat. Vreau să știi asta.

Zhang Min simți cum obrajii îi ard, iar inima îi bate nebunește. Își sprijini mâinile pe pieptul lui Li Wei, simțind căldura lui, bătăile inimii lui, fiecare mișcare care transmitea siguranță și pasiune.

- Li Wei… șopti el, tremurând. Și tu ești minunat… și… îmi dau seama că nu am simțit niciodată așa înainte.

Privirile lor se întâlniră, iar ochii lui Li Wei păreau să-i pătrundă în suflet. Întregul parc dispăruse în jurul lor; exista doar căldura și apropierea lor. Li Wei își puse mâinile încet pe spatele lui Zhang Min, îmbrățișându-l ușor, dar cu o nevoie care acum era mai clară și mai puternică.

Zhang Min simți cum trupul lui se relaxează complet în brațele lui Li Wei, în timp ce respirația lor începea să se sincronizeze perfect. Era o intimitate fără grabă, în care fiecare atingere era prețioasă și plină de emoție.

- Zhang Min… murmură Li Wei aproape la buzele lui. Vreau să fim doar noi doi, să nu existe nimic în afară de ceea ce simțim acum.

- Da… răspunse Zhang Min, apropiindu-se încet. Este… perfect.

Și apoi, pentru prima dată în adevăratul sens, se sărută din nou – mai lung, mai intens, mai încărcat de emoție decât înainte. Fiecare sărut era o explorare, o declarație de dorință și protecție, o conexiune care le cuprindea sufletele și trupurile în același timp.

Zhang Min își înfășură brațele în jurul gâtului lui Li Wei, simțind fiecare fibră a trupului lui, fiecare atingere. Li Wei răspunse cu aceeași intensitate, dar cu grijă, cu atenție pentru fiecare reacție a lui Zhang Min. Era un dans delicat a emoțiilor și dorinței, fără graba care ar fi putut să distrugă magia momentului.

Când se retraseră ușor, Zhang Min își sprijini fruntea de a lui Li Wei, respirând greu și simțind că întreaga lume se condensase în acest moment, doar pentru ei doi.

- Li Wei… murmură el, cu vocea tremurândă. Nu cred că am simțit vreodată atât de multă apropiere…

- Și eu, răspunse Li Wei, atingându-i ușor obrajii. Dar știu că ăsta e doar începutul.

Tăcerea care căzu între ei nu era incomodă; era plină de sens, de promisiune și de dorința de a continua să se descopere reciproc, pas cu pas, atingere cu atingere.

Pe măsură ce soarele cobora încet spre orizont, lumina caldă a serii pătrundea printre crengile copacilor, desenând umbre delicate peste aleile parcului. Aerul se răcise ușor, iar frunzele căzute foșneau sub pașii câtorva trecători. Zhang Min și Li Wei rămăseseră așezați pe banca lor retrasă, aproape unul de celălalt, simțind cum momentul lor de intimitate continuă să plutească în aerul parfumat de toamnă.

- Îmi place… spuse Zhang Min, sprijinindu-și bărbia pe umărul lui Li Wei și privindu-l indirect. Îmi place cum ești cu mine. Fără să încerc să fii altcineva, fără să te prefaci.

Li Wei zâmbi slab, dar profund, lăsându-și mâna să o cuprindă ușor pe a lui Zhang Min.

- Și tu… ești diferit. Nu doar pentru mine, ci… cred că pentru tine însuți. Știu că ești timid, că ești rezervat, dar… când stai lângă mine, te simți liber.

Zhang Min închise ochii, simțind cum cuvintele lui Li Wei îi pătrundeau în suflet. Era o recunoaștere a propriei fragilități, dar și un gest de protecție care îl făcea să se simtă în siguranță pentru prima dată în mult timp.

- Și mă simt… atât de bine, murmură el. De parcă toate grijile mele… toate temerile mele, dispar.

Li Wei îl trase încet mai aproape, sprijinindu-și fruntea de a lui Zhang Min.

- Promit să fiu aici pentru tine. Oricând. Fără să te grăbesc, fără să te presez. Doar să fim noi doi.

Respirațiile lor se potriveau într-un ritm lent, aproape hipnotic. Zhang Min simți cum fiecare atingere, fiecare gest al lui Li Wei transmitea nu doar dorință, ci și respect și grijă profundă. Își strânse mâinile în jurul brațului lui Li Wei, simțind cum căldura lui pătrunde adânc în pieptul său.

Pe măsură ce se lăsa întunericul, lumina portocalie a felinarelor din parc se reflecta pe chipurile lor. Li Wei îl trase încet, așezându-l astfel încât să poată privi ochii lui Zhang Min, care străluceau de emoție și anticipare.

- Vrei să-ți arăt ceva? spuse Li Wei cu un ton jucăuș, dar cald.

- Ce anume? întrebă Zhang Min, simțind un fior de curiozitate și nerăbdare.

- Un loc unde… putem fi doar noi doi, fără să ne deranjeze nimeni, fără să simțim privirile altora.

Li Wei îl conduse pe aleile parcului, printre copaci care foșneau sub adierea vântului, până ajunseră la o mică poieniță aproape ascunsă. Iarba moale acoperea pământul, iar un râu liniștit curgea încet în apropiere. Reflexiile lunii se jucau pe apă, creând o scenă care părea desprinsă dintr-un vis.

- E frumos aici, murmură Zhang Min, uitându-se în jur, simțind cum toate grijile sale se risipesc.

- Așa cum ești tu pentru mine, spuse Li Wei încet, atingându-i mâna și strângând-o ușor. E locul nostru… un loc unde putem să fim sinceri, vulnerabili, doar noi doi.

Zhang Min își sprijini capul pe umărul lui Li Wei, iar acesta îl trase ușor pe iarbă, astfel încât să se poată întinde, unul lângă celălalt. În acea poziție, apropierea lor era perfectă: piele lângă piele, respirație lângă respirație, fiecare atingere încărcată de emoție și dorință.

Li Wei începu să-i mângâie părul cu degetele, atingere după atingere, cu o tandrețe care părea să vibreze în aerul rece al serii. Zhang Min își înfășură brațele în jurul pieptului lui Li Wei, simțind căldura lui și protecția pe care o oferea.

- Simt că… murmură Zhang Min, simțind cum vocea îi tremură. Simt că nu am mai fost niciodată atât de aproape de cineva.

- Și eu simt la fel, răspunse Li Wei, apropiindu-și fața de a lui Zhang Min. Fiecare moment cu tine e… ca și cum timpul s-ar opri.

Întunericul nopții părea să fie un aliat tăcut, lăsându-i pe ei să simtă fiecare detaliu al prezenței celuilalt: căldura pielii, ritmul bătăilor inimii, fiorul care trecea prin fiecare atingere. Zhang Min își sprijini fruntea de a lui Li Wei, iar gestul simplu devenea o declarație profundă de încredere și dorință.

- Li Wei… șopti el, încercând să-și controleze tremurul. Cred că te iubesc… sau cel puțin… simt că pot să te iubesc.

Li Wei îl privi cu ochii mari, încărcați de emoție. Atingerea lui devenea mai intensă, mai atentă, fiecare gest transmisând nu doar dorință, ci și grijă profundă.

- Zhang Min… murmură el. Și eu simt la fel. Vreau să fim aproape mereu. Fără să ne grăbim, dar să ne lăsăm să simțim totul.

Privirile lor se întâlniră, și pentru o clipă, întreaga lume păru să dispară. Tot ce exista era această apropiere, această conexiune care îi învăluia și le oferea siguranță și emoție pură. Fiecare atingere era o promisiune tăcută, fiecare gest un legământ nerostit.

Li Wei își puse mâna pe spatele lui Zhang Min, strângându-l ușor, iar Zhang Min răspunse printr-o atingere delicată, dar fermă, care întărea legătura lor. Între ei, tăcerea devenea un limbaj propriu, plin de emoție, dorință și iubire.

Luna plină răsărise deja deasupra Shanghaiului, aruncând o lumină argintie peste poienița lor retrasă. Reflexele apei, combinate cu strălucirea distantă a orașului, creau o scenă magică, ca și cum universul întreg se oprise pentru a le oferi un moment doar lor. Zhang Min și Li Wei stăteau întinși pe iarbă, aproape lipiți, respirând în același ritm, simțind cum apropierea lor devine din ce în ce mai intensă, dar totuși plină de delicatețe și respect.

- Știi, începu Li Wei încet, vocea lui tremurând ușor, există momente în viață care te schimbă pentru totdeauna… și cred că se întâmplă acum. Cu tine.

Zhang Min își întoarse capul spre el, ochii lui mari și luminoși oglindind lumina lunii, și își lăsă degetele să-i atingă fața cu blândețe.

- Eu… nici nu știu cum să descriu ce simt. E ca și cum aș fi găsit o parte din mine pe care nici nu știam că o căutam, murmură el.

Li Wei zâmbi, simțind că inima îi bate mai repede. Își apropie fruntea de a lui Zhang Min, iar gestul lor părea să lege nu doar trupurile, ci și sufletele.

- Și eu simt la fel. De când te-am întâlnit, ceva s-a schimbat în mine… Parcă fiecare moment în care nu ești lângă mine îmi lipsește.

Zhang Min îi răspunse printr-o privire adâncă, plină de emoție, și fără să spună nimic, își înfășură brațele în jurul lui Li Wei. Simțea că prezența lui e tot ce avea nevoie pentru a se simți complet.

- Li Wei… spuse el cu voce tremurândă, poate că nu ar trebui să spun asta chiar acum… dar cred că… te iubesc.

Li Wei rămase câteva secunde tăcut, surprins de sinceritatea cuvintelor. Apoi, cu un zâmbet cald și plin de emoție, îl trase mai aproape și îl sărută ușor pe frunte.

- Zhang Min… și eu te iubesc. Și nu doar pentru ceea ce simt acum, ci pentru tot ceea ce ești, pentru fiecare fragilitate, fiecare zâmbet, fiecare moment în care te vezi cu adevărat.

Zhang Min simți cum o căldură străbate întregul corp, iar o lacrimă se prelinge pe obrazul său fără să știe exact de ce. Era o emoție pură, amestecată cu bucurie, recunoștință și dorință de apropiere.

Li Wei îl strânse mai tare, simțind că fiecare bătaie a inimii lor devenea un mesaj tăcut: „Sunt aici. Nu vei fi niciodată singur.”

- Vrei să facem o promisiune? spuse Li Wei, vocea lui tremurând ușor. Să nu ne grăbim, să fim sinceri, să fim împreună, indiferent de ce va veni.

Zhang Min îl privi cu ochii umezi, și fără să ezite, dădu din cap.

- Promit, șopti el. Promit să fiu aici, lângă tine, chiar și atunci când va fi greu.

Li Wei îi întinse mâna, iar Zhang Min o luă. Degetele lor se împletiră, iar contactul acela simplu părea să închidă un cerc, un legământ nevăzut care îi va lega pentru totdeauna.

Întreaga poieniță părea să fie martoră la acest jurământ: vântul adia ușor printre frunze, apa râului șoptea în surdină, iar luna privea tăcută. Fiecare clipă petrecută astfel întărea conexiunea lor, făcându-i să se simtă invincibili împreună.

- Știi… murmură Zhang Min după câteva momente de tăcere, e ciudat cum ne-am întâlnit întâmplător. Parcă întregul oraș a conspirat ca să te întâlnesc.

Li Wei râse ușor, cu un râs cald și sincer.

- Poate că a fost destinul. Sau poate doar… universul știa că avem nevoie unul de celălalt.

Zhang Min se apropie și îl sărută pe buze cu delicatețe, un sărut care părea să dureze o eternitate. Li Wei răspunse, prelungind atingerea, fiecare gest încărcat de emoție, dorință și iubire.

În acea seară, sub lumina lunii și în poienița liniștită, Zhang Min și Li Wei descoperiseră cât de puternică poate fi apropierea între două suflete. Fiecare atingere, fiecare șoaptă, fiecare gest devenea o promisiune: să fie împreună, să se protejeze și să-și ofere unul altuia tot ce aveau mai bun.

Respirațiile lor se liniștiră treptat, iar tăcerea care se așternuse era plină de sensuri nerostite. Zhang Min își sprijini capul pe pieptul lui Li Wei, simțind bătăile regulate ale inimii lui, și șopti:

- Aș vrea să rămânem așa… pentru totdeauna.

- Și eu, răspunse Li Wei, strângându-l mai aproape, fără să mai fie nevoie de alte cuvinte.

Sub lumina lunii, cu vântul ușor și foșnetul frunzelor, cei doi tineri simțeau că tocmai descoperiseră începutul unei iubiri care va dăinui, o iubire construită din sinceritate, tandrețe și promisiuni tăcute, dar neclintite.