Titlul Original:
Genul Cărții: 18+, BL (LGBTQ+), Familie, Tineret, Romantic,
Limba Nativă: Română Capitole: 20
Rating Conținut: 18+ - Restricționat (nuditate, violență, blasfemie etc)
Autor: Kally
Publicată în: August 2026
Rak este un student în primul an de facultate, un tânăr liniștit și inocent, provenit dintr-o familie obișnuită. Viața lui se schimbă însă radical într-o singură zi, când tatăl său își pune capăt zilelor în mod neașteptat. Rămas singur și copleșit de probleme financiare, Rak înțelege că nu mai poate depinde de nimeni și hotărăște să-și ia viața în propriile mâini.
Pentru a se putea întreține și pentru a-și putea continua studiile, Rak își găsește un loc de muncă part-time ca ospătar la un pub. Localul îi aparține lui Fai, un student mai mare de la aceeași universitate, care provine dintr-o familie bogată și influentă.
Într-o noapte, după ce Rak se îmbată ajunge să aibă o aventură de o noapte cu Fai. Pentru Rak acea noapte este o greșeală și preferă să o uite. Fai, însă, este profund atras de inocența și sinceritatea lui Rak și refuză să accepte că relația lor s-ar putea încheia atât de simplu.
Hotărât să-l păstreze pe Rak pentru el, Fai recurge la șantaj și îl determină pe acesta să îi devină partener de pat.
Deși cei doi provin din lumi diferite, iar relația lor începe cu stângul, pe măsură ce cei doi ajung să se cunoască mai bine, sentimentele lor începe să devină tot mai neclare. Rak trebuie să descopere dacă poate avea din nou încredere în cineva după dezamăgirea din trecut, în timp ce Fai va trebui să își înfrunte propriile sentimente și să înțeleagă că iubirea nu poate fi obținută prin forță sau șantaj.
Un tânăr drăguț și minion intră în curtea facultăți pierdut în gânduri și pășind spre locul obișnuit în care se întâlnea cu prietenii lui. Rak este un tânăr de aproape 20 de ani, dar majoritatea oamenilor de abia îi dau 18 ani și este în al doilea an la facultatea de arhitectura.
- Hei Rak, ce e cu tine? Întrebă Mali.
Mali este cea mai bună prietenă a lui Rak, și este o fată trans. Ei se cunosc încă din liceu, când ea s-a transferat în clasa lui Rak.
- Nimic doar am o presimțire ciudată azi. În fine probabil mă gândesc prea mult. Nu ai venit cu Satne azi?
- Ba da, dar s-a întâlnit cu linia lui de cod din anul 4.
- Doamne, acel Arthit e o adevărată bunăciune.
- Haha, atunci de ce nu îi zici lui Satne să îți facă lipeala cu el.
- Mai bine nu, e un afemeiat căruia nu îi plac relațiile serioase și pe deasupra nu știu dacă iar place o fată ca mine. Spuse Mali cu voce joasă la sfârșit.
Deși Mali este frumoasă și pare o persoană plină de încredere nu totul este așa cum pare, a suferit destul de multe abuzuri și jigniri în momentul tranziției sale, de aceea s-a transferat la o altă școală. Chiar și după transferul ei la alt liceu au mai existat unele comentarii răutăcioase după ce s-a aflat că este o fată trans dar Satne și Rak i-au luat mereu apărarea. E bine că familia ei i-a fost mereu alături și au sprijinit-o pe tot parcursul schimbări sale.
- Hai, nu te gândi prea mult la astfel de lucruri, acei oameni nu știu ce pierd.
- Haha, așa este unde ar mai găsi o fată că mine.
- Salut, despre ce vorbiți?
- Salut Satne, nimic important doar am întrebat unde ești, pentru că de obicei veniți împreună?
- Am vorbit cu phi Arthit, pentru a-mi da notițele de la cursul de engleză.
- O, hai să mergem la curs e aproape timpul.
- Bine hai să mergem.
Satne este cel mai bun prieten al lui Rak, ei se cunosc încă din gimnaziu deoarece au frecventat aceeași școală apoi la liceu au fost mereu împreună până când Mali s-a transferat în aceeași clasă cu ei.
În timpul liceului multă lume vorbea pe la spatele lor spunând că Rak este iubitul lui Satne deoarece erau mereu împreună și Satne nu avea o iubită. Dar lui Satne nu i-a păsat niciodată de bârfe.
Credeți-mă nu m-am gândit niciodată la asta, în plus prietenul meu „fermecător”, aceasta este și semnificația numelui Satne; e un tip hetero, iar eu nu m-am gândit să depășească acesta linie a prieteniei niciodată. El a fost prima persoană care a știut că îmi plac bărbații și a fost cel care m-a încurajat și m-a sprijinit mereu chiar și în momentele în care eu încă nu puteam accepta asta.
Deși Rak este destul de sociabil și vorbăreț când vine vorba de dragoste este destul de timid, în liceu a avut un singur iubit dar nu a fost o relație în adevăratul sens al cuvântului, și asta a fost un lucru bun, deoarece acea relația a fost o dezamăgire totală.
❤️🔥...❤️🔥...
- Neața mamă, Kiet nu ia micul dejun cu noi?
- Nu, a plecat în Hua Hin în zori. Trebuie să semneze documentele de cumpărare a terenului pentru noul resort.
- Tu ai cursuri de dimineață azi?
- Am cursuri de la ora 10 mamă, dar la ora 9 trebuie să predau un proiect.
- Apropo cum te descurci cu școală și cu munca, nu ești obosit?
- Sunt bine mamă, nu îți face griji. Mă descurc. Cred că mama și Kiet sunt mai obosiți decât mine.
Fai are 22 de ani și este fiul cel mic al lui Amy și Deka Mangkon. Kiet este cu 3 ani mai mare decât Fai iar în urmă cu aproximativ 2 ani tatăl lui a murit din cauza unei boli la inimă iar Amy și Kiet a trebuit să se ocupe de companie și de restul afacerilor. În acel moment tragic Kiet avea deja un an de când lucra în companie pentru a învăța meserie de la tatăl său și Kiet era și cel care se ocupa de clubul de noapte. Dar după acel moment tragic Fai a fost cel care s-a ocup de clubul de noapte.
- Bănuiesc că unchiul Chai a plecat cu Phi nu-i așa?
- Atunci Tom de ce nu ia micul dejun cu noi?
- Știi foarte bine cum e, eu i-am spus să vină să mănânce cu noi, dar a spus că preferă să mănânce în bucătărie.
- Azi mergi la companie, mamă?
- Da, trebuie să verific niște lucri în locul lui Kiet.
Probabil că acum vă întrebați de ce mama lucrează și nu este ca celelalte soți a oamenilor din cercul înalt al societății. Mama este americancă deci are o altfel de gândire, și de când mă știu mama a lucrat alături de tatăl meu la companie.
După ce au terminat de mâncat amândoi au ieșit în sufragerie.
- Khun Amy mașină e gata.
- Tom! Acum suntem doar noi.
- Scuze, mamă, spuse Tom schițând un zâmbet.
- Bine copii mei, eu am plecat prima.
- Hai să mergem și noi Tom.
- Tom azi conduc eu.
- Dar...
- Tom fără „dar”, ți-am mai spus tu ești ca și fratele meu. Nu mă interesează ce spun alți.
Chiar dacă Tom nu este fratele meu de sânge în sufletul meu el este ca fratele meu adevărat pentru că noi am crescut împreună de când ne-am născut.
Tom este fiul lui Chai mâna dreaptă a tatălui meu și acum a lui Kiet. Mama lui Tom la abandonat pe el cât și pe unchiul Chai când Tom avea doar câteva luni. Așa că mama l-a crescut pe Tom că pe propriul copil.
- Bine.
După aceea s-au suit în mașină au plecat spre facultate. O dată ajunși acolo au coborând din mașină și l-au văzut pe Arthit vorbind cu cineva așa că s-au îndreptat spre el dar până ca ei să ajungă acea persoană a plecat.
- Salut prietene, ademenești un nou copil? A vorbit Fai cu un zâmbet tachinator.
- Salut băieți. Nu, e doar un junior.
- Hei, și vrei să te cred? Continua Fai să își tachineze prietenul.
- Crede-mă nu am nici o treabă cu el, mi-a cerut notițele de la cursul de engleză.
- Dar apropo, mergi la club în seara asta am chef să beau ceva.
- Da trebuie să merg, nu am mai fost de două zile și oricum azi e vineri.
- Dar Jun nu a venit?
- Trebuie să ajungă, am vorbit cu el cu putimp în urmă și a spus că e prins în trafic.
- Bine hai să îl așteptăm la locul nostru obișnuit.
Toți trei au mers la locul lor obișnuit și au vorbit despre studii în timp ce îl așteptau pe Jun.
- Wow Jun, ce e cu fața asta? Întrebă Arthit după ce Jun se apropiase de masă.
Jun este prieten cu ei încă din primul an de facultate.
- Salut băieți. Jun se așeză pe bancă cu o expresie obosită.
- Ai ieșit aseară?
- Da, am ieșit la un pub cu foști colegi de liceu.
- Se pare că te-ai distrat destul de mult? Te-a obosit vreo tipă? Întrebă Arthit.
- Nu, doar am băut prea mult. Mă doare capul îngrozitor.
- Apropo de tipe, Sam nu flirta cu tine Fai?
- Ba da, de ce?
- Aseară am văzut-o cu Kan fiul senatorului Bunma.
- Haha, Sam iese doar cu cei cu portofelul gros. Iar eu știu de ce vrea să se încurce cu mine.
- Așa și ce? nu merge să te descarci măcar o dată? Întrebă Arthit.
- Nu vreau să mă încurc cu ea, acea tipă e o bătaie de cap.
Jun schiță un zâmbet apoi vorbi:
- Deci ai cercetat-o deja?
- Desigur, doar ști că am un simț bun când cineva încearcă să se apropie de mine doar din interes.
- Jun vi la clubul lui Fai în seara asta am chef să beau ceva? Întrebă Arthit.
- Bineînțeles, nu pot rata să beau gratis. Haha.
Deși Jun a vorbit așa știu că nu e genul de persoană care să profite de alți.
- Ești un idiot Jun.
- E timpul să intrăm, altfel vom întârzia. Spuse Tom brusc întrerupând conversația.
Cu toți ne-am ridicat și am mers spre clădirea facultății.
❤️🔥...❤️🔥...
- Of, mor de foame. Hai să mâncăm băieți. Spuse Mali
- Unde mergem?
- Hai să mergem la cantina facultăți, phi Arthit a spus că îmi va aduce notițele.
- Bine, hai să mergem.
O dată ajunși la cantină Rak se uita după o masă liberă iar Satne se uita să vadă dacă seniorul său e deja aici.
- Uite, P’ Arthit e acolo. Hai să mergem să îmi iau notițele.
- Oare vom găsi o masă liberă e atât de multă lume. Întrebă Mali.
- Uite, e o masă liberă aproape de seniorul lui Satne, a spus Rak
- Bună phi Arthit?
- Oh, ai venit după notițe.
- Da Phi.
- Și nu îmi faci cunoștință cu prieteni tăi, Satne? Spuse Arthit dar cu ochi ațintiți asupra lui Mali.
- Cum să nu, ea e Mali iar el e Rak cei mai buni prieteni ai mei.
- Hm... Ei sunt Fai, Jun și Tom.
Juniorii au ridicat mâinile în semn de respect. Atât Jun cât și Tom au salutat doar Fai a dat din cap și le-a aruncat o privire scurtă și indiferentă.
După ce Satne a terminat de vorbit cu seniorul său lui s-au dus și s-au așezat la masă.
- Mali ai văzut cum se uita phi Arthit la tine? a întrebat Rak.
- Am văzut, chiar dacă la prima vedere pare atras de mine cu siguranță când va ști cum sunt se va răzgândi.
- P’Arthit nu e o persoană închisă la minte l-am văzut flirtând atât cu fete cât și cu băieți, dar din câte am auzit îi place doar să se distreze fără a lua pe nimeni în serios, a spus Satne.
- Se pare că ești destul de apropiat de el.
- Nu chiar suntem doar cunoștințe, ne-am întâlnit de câteva ori la unele evenimente dar și în clubul pe care îl frecventez de obicei, iar tatăl meu și tatăl lui se cunosc din cauza afacerilor.
- Apropo cine e tipul acela Fai? pare atât de arogant și serios. Întrebă Rak din pură curiozitate.
- E Fai Mangkon, unul dintre moștenitori lanțului hotelier Dragon și al clubului la care merg de obicei. Spuse Satne.
- Uau, Satne tu chiar cunoști pe toată lumea, spuse Mali în mod tachinator.
- Nu am vorbit niciodată personal cu phi Fai, l-am mai văzut cu Arthit dar am auzit vorbind despre familia lui, iar tatăl meu are în discuție un proiect cu compania familiei sale. Iar dacă reușește să prindă acest contract câștigurile vor fi pe măsura faimei familiei Mongkon.
- Gata cu bârfă, hai să mâncăm, dacă mai vorbim mult pauza de masă se va termina în curând, a spus Rak.
În timp ce mâncam am discutat despre temele date de profesor apoi am mers la următorul curs.
- Of sunt atât de obosită. Ce bine că nu mai avem nici un curs azi.
- Hei aveți planuri pentru mâine? Ce ziceți să ieșim în oraș? Întrebă Mali.
- Bine, eu nu am nimic programat pe mâine după amiază.
- Dar tu Satne? Întrebă Mali.
- Nu, tata va pleca în China în seara asta pentru afaceri, așa că am câteva zile libere.
- Atunci hotărâți voi unde să mergem, apoi mă anunțați și pe mine, A răspuns Rak.
- Bine. Abia aștept să ajung acasă. Ce bine că nu trebuie să conduc azi.
- Da așa e, se pare că în ultimul timp am devenit șoferul tău, spuse Satne în mod ironic.
Mali îl prinse repede de braț pe Satne își apropie capul de brațul lui în timp ce îl privea cu ochii dulci și clipea repede.
Nu vă gândiți prea departe! Mali este așa doar cu cei apropiați ei. Ea și Satne se cunosc din copilărie deoarece locuiesc în același cartier și sunt vecini.
- Hei nu ești doar șoferul meu, ești prietenul meu și în unele cazuri falsul meu iubit. Spuse Mali zâmbind.
- Haha. Am uitat de asta. Se pare că în ultimul timp sunt doar șofer. Răspunse Satne
- Știi că nu îmi place să conduc, dacă zilele astea tot stai acasă și nu la apartament atunci mai bine să vin cu tine.
- Hai nu vă mai tachinați unul pe altul. Mașina mea e aici.
- Pa, ne vedem mâine.
După ce și-a luat rămas bun de la prieteni săi Rak s-a urcat în mașină și s-a îndreptat spre casă.
Dar cine ar fi știut că asta va fi ultima zi înainte ca viața lui Rak să fie dată peste cap complet.
- Băieți ne vedem la club, a spus Arthit după ce am ieșit de la ultimul curs.
- Bine, pe la ce oră veniți la club? Întrebă Fai.
- Probabil după ora 22. Îți termini treabă până atunci? Răspunse și întrebă Jun.
- Hm. Ne vedem mai târziu, a râs Fai în timp ce scotea cheile din buzunar și i le arunc lui Tom apoi vorbi.
- Acum e rândul tău să conduci.
Tom a dat din cap în semn de aprobare, apoi cei doi s-au suit în mașină și au plecat.
- Fai, e ceva în neregulă? Dintr-o dată Tom rupse tăcerea.
- Nu, doar mă gândeam la prosti. Haha.
Tom îmi aruncă o scurtă privire în timp ce stăteam la un semafor roșu.
- Hei, Tom nu mă privi așa. În timp ce mă uitam pe geam am văzut multe cupluri ținându-se de mână, așa că brusc mă întrebam dacă voi găsi și eu pe cineva care să mă iubească sincer.
- Cu siguranță vei găsi pe cineva care să fie potrivit pentru tine.
- Apropo Tom, tu nu te-ai gândit niciodată la iubire. Nu vrei să ai pe cineva?
- La un moment dat am făcut-o, dar acum nu mai sper la nimic. Voi lăsa asta pentru viitor.
- Deci asta înseamnă că ai pe cineva în inima ta?
Tom a tăcut brusc părând surprins de întrebarea lui Fai.
- Tom lasă-mă să îți spun ceva. Dacă îți place de cineva spune-i, pentru că te vei simți mai bine, indiferent de răspunsul pe care îl vei primi greutatea din inima ta va dispărea.
- De când ai devenit un expert în probleme de inimă? Când tu nici măcar nu ai avut o relație serioasă.
- Wow, asta doare Tom.
E adevărat că nu am avut o relație serioasă, dar puținele întâlniri pe care le-am avut m-au făcut să-mi dau seama dacă persoana respectivă era sinceră cu mine sau nu. Iar după moartea tatălui meu am simțit că majoritatea oamenilor se apropie de mine doar din interes.
Tom o persoană rezervată care rareori spune ce are pe suflet, comparativ cu mine care sunt destul de direct. Chiar dacă am crescut împreună nu vorbește niciodată despre sentimentele sale. Așa că nu am mai insistat să întreb mai multe.
- Bună, khun Fai.
- Bună mătușa. Mama s-a întors?
- Da, khun Amy a sosit cu o clipă în urmă. A mers să facă un duș și va coborî pentru cină.
- Khun Fai iei cina acasă?
- Da. Tom du-te fă un duș și vino să mănânci cu noi. După cină vom merge la club.
- Da.
Tring... Tring...
În timp ce urcam scările la etaj telefon a sunat. Așa că am răspuns la apel.
- S-a întâmplat ceva Phi Bell?
(„Khun Fai vi în seara asta la club?”)
- Da voi fi acolo după cină. Ce este?
(„Khun Wipa, vrea să vorbească personal cu tine și cred că ști despre ce e vorba.”)
- Hm... Am înțeles. Acel bătrân începe să mă calce pe nervi.
(„Atunci nu te mai deranjez, vorbim mai târziu Khun.”)
- Bine, phi Bell ne vedem mai târziu.
După ce a închis apelul Fai a intrat în camera sa să fac un duș și să se schimbe pentru a coborî la cină.
- Despre ce vorbiți? Bună mamă.
- Nimic deosebit, doar îmi întrebam celălalt copil cum o mai duce, pentru că în ultimul timp nu prea am vorbit.
- Phi Kiet se întoarce azi?
- Da, am vorbit cu el și a spus că va ajunge mai târziu.
- Au fost probleme?
- Nimic deosebit, doar că vânzătorul a vrut să crească puțin prețul. Așa că negocierile au durat puțin mai mult. Dar totul s-a rezolvat acum.
- Hm...
- Tom a spus că mergeți la club. Te întorci acasă sau rămâi la apartament?
- Probabil rămân la apartament mamă. Arthit și Jun vin și ei să bem ceva. E gata cina? Mi-e foame.
- Da, hai să mergem să mâncăm, spuse Amy.
După ce au luat cina Fai și Tom au plecat spre club.
❤️🔥...❤️🔥...
În timp ce Rak se îndrepta spre casă acea senzație ciudată pe care o avea de dimineață a reapărut și parcă sentimentul de neliniște se intensifica din ce în ce mai mult.
Apropiindu-se de casă a văzut mașini de poliție și o ambulanță în fața porții.
- Ce naiba se întâmplă? Am mormăit eu dar dintr-o dată inima mi s-au strâns bătând cu putere.
Am parcat mașina și am alergat repede să văd ce s-a întâmplat dar un agent de poliție m-a oprit spunând că nu pot intra.
- Ce s-a întâmplat cu tata? Sunt fiul lui Phai Klahan. Auzind asta agentul de poliție s-a uitat la mine cu milă și a vorbit:
- Îmi pare rău copile...
În acel moment am știut că ceva rău se întâmplase, ochii mi s-au înroșit iar lacrimile au început să curgă fără să îmi dau seama.
- Lasă-mă! vreau să intru. Ce s-a întâmplat cu tata.
- Lasă-l să intre. Se auzi o voce din ușă casei.
În timp ce mă îndreptam spre casă picioarele îmi tremurau și pași parcă erau tot mai grei, răsuflarea mi se tăia, iar mintea mea se golea.
Când am intrat în casă am văzut-o pe bătrână menajeră plângând.
- Mătușă Nam... ce s-a întâmplat cu tata? Am întrebat cu o vocea bâlbâită și joasă în timp ce mătușa Nam m-a privit printre lacrimi.
- Khun Phai... E mort, a spus mătușa Nam.
- Nu... nu poate fi adevărat...
În momentul în care am primit confirmarea a ceea ce am bănuit picioarele mi-au cedat și m-am prăbușit pe podea. Lacrimile îmi curgeau și mai tare în timp ce în mintea mi-au venit o mulțime de întrebări dar nu reușeam să vorbesc.
Mătușa Nam a venit și m-a îmbrățișat încercând să mă consoleze.
- Îmi pare rău, copilul meu... poate dacă azi veneam mai repede reușeam să îl salvez.
Rak își ridicat capul și o privi pe mătușa Nam printre lacrimi.
- Ce s-a întâmplat? În acel moment era singurul lucru care îmi venea în minte.
- Ești gata să vorbești? Se auzi o voce din spate.
Rak își întoarse privirea și dădu încet din cap în timp ce încerca să se ridice apoi merse și se așeză pe canapeaua din sufragerie.
- Voi fi direct cu tine, khun Klahan s-au sinucis. A spus agentul de poliție.
Ochii lui Rak s-au mărit de șoc când a auzit și nu putea crede că așa ceva e adevărat.
- Nu, asta nu poate fi adevărat... De ce? De ce? Întrebă Rak printre lacrimi.
- Din primele cercetări pare că suferea de depresie?
- Ce? Nu, tata...
În acel moment în minte mi-au venit o avalanșă de amintiri. E adevărat că de ceva vreme tata părea abătut și distras dar de fiecare dată când îl întrebam ceva primeam același răspuns că e doar obosit din cauza munci și că nu e nimic grav.
- Știai că tatăl tău urma un tratament medicamentos?
- Nu... Ce s-a întâmplat? În acel moment era singura întrebare ce îmi venea în minte pentru a înțelege ce s-a întâmplat.
- Tatăl tău a luat o supradoză de medicamente combinate cu alcool care i-a fost fatală.
Nu puteam să cred că așa ce se întâmplă. Nu puteam înțelege de ce a făcut tata asta. De ce? De ce?
- Khun Klahan a lăsat și o scrisoare pentru tine.
- Unde e? Vreau să o citesc.
- O vei primi mai târziu un expert o va verifica pentru a vedea dacă e autentică pentru a elimina orice suspiciune.
- Căpitane, corpul e gata pentru a fi transport la morgă.
- Bine. Cine se va ocupa de toate procedurile legale? Poți suna o rudă să te ajute.
- Nu am rude. Răspunse Rak cu voce joasă.
În acel moment nu știam ce să fac eram atât de confuz și șocat încât nu puteam gândi. Când mama a murit eu eram adolescent așa că tata a fost cel care s-a ocupat de tot.
Mătușa Nam m-a strâns de mână și a întrebat:
- Când poate fi dus la templu?
- Cel târziu mâine dimineață. Răspunse căpitanul.
- Rak, mătușa se va ocupa te toate pregătirile funerare. Voi suna eu la templu pentru a pregăti tot.
- Mulțumesc mătușa.
În timp ce stăteam acolo corpul neînsuflețit al tatălui meu a fost dus spre mașină.
- Pot să îl văd?
- Nu acum. Hai să mergem la morgă. Spuse căpitanul.
- Da. Rak se ridică și l-a urmat pe căpitan spre mașină.
După ce a urcat în mașină telefonul lui Rak a început să sune, l-a scos din buzunar și a văzut că era cel mai bun prieten al său așa că a răspuns la apel.
(„Ce faci Rak? Eu și Mali am hotărât unde să mergem mâine, așa că te-am sunat să îți spun.”)
„...” Eram atât de pierdut în gânduri încât nu puteam vorbi.
(„Hei, mă auzi? Rak!”)
- Da... Am răspuns eu cu voce joasă
(„Ce e în neregulă cu tine? Ai o voce ciudată?”)
- Tata e mort... Au fost singurele cuvinte care mi-au venit în minte.
(„Rak, unde ești? Vin la tine. Ce s-a întâmplat?”)
- Sunt în drum spre spitalul... Trebuie să mă ocup de procedurile legale.
(„Vin acum spre spital. Vorbim mai târziu.”)
După ce am terminat de vorbit lacrimile au început să îmi curgă din nou. Încercăm să procedez toate informațiile și să înțeleg ce se întâmplase. Dar cu cât mă gândeam mai mult cu atât eram mai confuz.
După ce am ajuns la spital am rămas încremenit neștiind ce să fac și priveam în gol la ușă camerei unde trupul tatălui meu a fost băgat.
- Rak! Un strigă m-a scos din transă. Când am privit înapoi i-am văzut pe Satne și Mali venind spre mine. Încă o dată lacrimile au început să curgă. Mali a venit și m-a îmbrățișat în timp ce Satne îmi mângâia încet spatele în mod consolator.
Nimeni nu a întrebat nimic până când suspinele au început să se domolească.
- Ce s-a întâmplat Rak? A întrebat Satne.
Mi-am ridicat capul de pe umărul lui Mali și am încercat să îmi dreg glasul pentru a vorbit:
- Tata s-au sinucis.
- Ce? În acel moment o privire șocată a apărut pe chipul prietenului meu.
- De ce, ce s-a întâmplat? A întrebat Mali uimită și ea.
- Nu știu... Nu mai înțeleg nimic. Totul e prea mult... Nu știu ce să fac în continuare. Nu reușesc să gândesc.
- Calmează-te Rak. Merg eu să vorbesc cu poliția și să rezolv toate procedurile legale. Mali rămâi cu el. Spuse Satne.
Nu am răspuns doar am dat din cap în semn de aprobare. Atât eu cât și Mali ne-am așezat pe o bancă dar nimeni nu a spus nimic.
După un moment de tăcere am început să vorbesc, simțeam nevoia să mă descarc cuiva.
- Poliția a spus că tata suferea de depresie și că a luat o supradoză de medicamente amestecate cu alcool... Nu știam că tata e bolnav. De ce nu mi-a spus? De ce nu am observat nimic? Întrebă Rak cu o voce plină de vinovăție.
- Rak nu te învinovăți. Depresia nu e ceva ce se poate trata chiar ușor și în general pentru cei din familie e greu de observat dacă cel bolnav refuză să accepte asta.
- De ce nu am fost mai atent... poate acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Am văzut că în ultimele luni tata părea tot mai stresat și abătut dar când îl întrebam spunea că nu e nimic grav doar probleme cu munca. Acum nu mai am pe nimeni...
- Hei Rak, nu spune asta și nu te mai învinovăți. Ascultă aici, mă ai pe mine și pe Satne. Noi vom fi mereu lângă tine. Spuse Mali cu îngrijorare.
Am privit-o pe Mali cu ochi încețoșați, în timp ce mă gândeam că totuși mai am prieteni buni care vor fi lângă mine în aceste momente grele.
O dată ajuns în fața clubului atitudinea lui Fai se schimbă, față s-a devine serioasă și aproape lipsită de expresie, tonul voci devine calm și rece ne mai rămânând nimic din atitudinea relaxată pe care o avea în timpul zilei sau când e cu persoanele apropiate lui. Asta e o mască necesară atunci când trebuie să lucreze, și acest lucru l-a învățat de la tatăl său. Fai are bine întipărit în minte cuvintele tatălui „În afaceri păstrează-ți calmul, arată siguranță și nu îți lasă emoțiile să preia controlul, asta e cheia succesului”.
Chiar dacă uneori e obositor e necesar.
Privind de afară pare un normal club de lux dar înăuntru e altceva. La parter e un club unde oricine își permite poate intra. La etaj e un club VIP care oferă “plăcere” și nu oricine are acces în zona VIP. Clienți clubului VIP sunt doar oamenii foarte bogați, politicieni și oficiali de rang înalt care vin să se relaxeze și să își dea frâu liber fanteziilor.
Gazdele care lucrează aici o fac de bună voie și nimeni nu este forțat să meargă cu un client dacă nu vrea. Gazdele sunt atât bărbați cât și femei.
- Bună șefu’. Salută Phut.
- Bună, unde e phi Bell?
- E la etaj vorbește cu angajații. Răspunse Phut.
- Spunei să vină la mine în birou.
- Da șefu’.
Fai a urcat la etaj și a intrat în birou să o aștept pe Bell managerul clubului.
Cioc… cioc
Se auzi o bătaie în ușă apoi Bell intră.
- Bună șefu’.
- Hai stai jos și raportează. Spuse Fai în timp ce Bell se apropie și se așeză pe scaun.
- Cu ce vrei să încep?
- Începe cu lucrurile iritante.
- Haha, bănuiam că vei spune asta, a spus Bell râzând.
- Khun Wipa a venit pentru a prelungi împrumutul, dar i-am spus să vină să vorbească cu tine.
- Hm, acel bătrân e o adevărată bătaie de cap.
- Așa este, mereu întârzie cu plata ratelor, de aceea i-am spus să vorbească cu tine. A răspuns Bell.
- Foarte bine. Când a spus că va veni?
- Mâine. Uite lista celor care au solicitat un nou împrumut, cea a celor care au venit să plătească și cea a celor care au întârziat cu plata.
Fai a citit documentele care i-au fost înmânate de Bell cu atenție apoi a vorbit:
- Aprobă-le tuturor împrumutul pentru că aceștia nu au făcut probleme niciodată.
- Da șefu’, și celor care au întârziat cum vreți să procedăm. Acordă-le un termen de cinci zile dacă nu plătesc atunci le vom da un mic imbold.
Afacerea cu împrumuturi este de pe vremea bunicului meu. În acele timpuri bunicul meu împrumută bani oricărei persoane avea nevoie dar după ce tatăl meu a preluat afacerea cu timpul a început să selecteze clienți oferind împrumuturi doar oamenilor bogați care aveau nevoie de bani rapid și nu voiaiu să treacă prin procesul complicat al băncilor.
- Azi au sosit analizele gazdelor și toată lumea e curată.
Gazdele sunt obligate să facă analize de sânge cât și testul anti-doping în mod regulat. Aceasta este una din regulile care trebuie respectate de oricine vrea să lucreze în club. Cine încalcă această regulă este pur și simplu concediat.
- Bine, alte probleme?
- Nimic deosebit. La ce oră vrei să stabilesc întâlnirea cu khun Wipa mâine?
- La ora 19:00.
- Pune pe cineva să pregătească camera de relaxare, prieteni mei vin să bea ceva în seara asta.
- Da șefu’. Răspunse Bell în timp ce se ridica să plece.
Fai a continuat să verific documentele până când Tom a intrat în birou.
- E vreo problemă, Tom?
- Doar una minoră, aseară fiul senatorului Bunma s-a luat la ceartă cu un alt client în parcare. Dar situația nu a degenerat pentru că Phut a intervenit la timp.
- Dacă Kan va mai face probleme va trebui să iau măsuri. Au sosit Arthit și Jun? A răspuns și a întrebat Fai.
- Da le-am spus să aștepte în camera de relaxare, a răspuns Tom.
- Hai să mergem și noi am terminat cu treabă momentan. A spus Fai și ieși din birou împreună cu Tom.
❤️🔥…❤️🔥…
- Totul e gata Rak, hai să semnezi documentele, și apoi poți merge să îl vezi pe tatăl tău. Mâine dimineață corpul va fi dus la templu.
- Mulțumesc. Era singurul lucru pe care îl puteam spune în acel moment.
După ce Rak a terminat de semnat documentele a mers să îl văd pe tatal său.
O dată ajuns în fața ușii simțeam că rămân fără suflare, inima îmi bătea atât de tare încât îmi ieșea din piept, simțeam că nu mă mai pot mișca și undeva în mintea mea speram că totul e o greșeală că nu tatăl meu e în aceea cameră.
Într-un final mi-am făcut curaj și am pășit înăuntru dar cu cât mă apropiam mai mult de masă pe care era întins tatăl meu cu atât vederea mi se încețoșa și ochi mi se umpleau de lacrimi. Când am văzut trupul tatălui meu ultima fărâmă de speranță a dispărut și în acel moment am conștientizat că nu mai am pe nimeni în timp ce un gol imens mi-a cuprins inima.
Am simțit cum picioarele îmi cedează și vederea mi se întunecă apoi nimic…
- Rak! Hei Rak! Ești bine?
Mi-am auzit numele strigând, simțeam un puternic miros de alcool dar parcă nu îmi puteam deschide ochii, după câteva secunde am început să îmi deschid pleoapele și i-am văzut atât pe Mali cât și pe Satne privindu-mă cu ingrijorare.
- Ești bine acum, întrebă asistenta.
- Ce s-a întâmplat?
- Ai leșinat Rak, spuse Satne.
- E în regulă acum? O întrebă Mali pe asistentă.
- Da toate valorile sunt normale. Leșinul s-a datorat din cauza emoțiilor și a stresului.
- Pot merge acasă?
- Da, doar odihnește și încearcă să nu te stresezi prea mult.
Ușor de zis greu de făcut.
- Rak ce zici să dormi la mine la apartament în noaptea asta? Mâine dimineața te duc să te schimbi și mergem la templu.
- E o idee bună Satne, așa voi fi și eu mai liniștită, spuse Mali.
- Atunci hai să mergem. Te duc mai întâi acasă. Răspunse Satne.
- Nu e nevoie am sunat șoferul să vină să mă ia. Probabil e deja aici, a spus Mali în timp ce ieșea din camera de tratament.
Toți trei au ieșit în parcare și au condus-o pe Mali la mașină.
- Pa băieți. Ne vedem mâine la templu.
- Pa. Rak ce vrei să mănânci? Întrebă Satne în timp ce mergeam spre mașină.
- Nu mi-e foame. A răspuns Rak cu o voce aproape inaudibilă.
- Hei, știu că treci prin momente grele dar tot trebuie să ai ceva în stomac altfel vei ajunge din nou la spital.
- Vreau terci cu creveți, a spus Rak.
- Aproape de apartamentul meu e o tarabă unde are un terci delicios. Vrei să mâncăm acolo sau luăm la pachet?
- La pachet. Răspunse Rak scurt.
După ce s-au suit în mașină Satne nu a mai vorbit. Știa că prietenul său are nevoie de timp să asimileze tot ce i se întâmplă.
Rak era atât de pierdut în gânduri încât nici măcar nu a știu când a ajuns la apartamentul prietenul său.
- Hai coboară din mașină să mergem sus.
- Vrei să faci un duș mai întâi sau vrei să mănânci?
- Cred că mănânc mai întâi.
- Bine, o să pun în masă.
Saten a intrat în bucătărie iar Rak l-a urmat și s-a așezat la masă, știa că pare a fi nepoliticos dar chiar nu aveam energie să facă nimic.
- Poftim, mănâncă cât e cald.
- Mulțumesc, a răspuns Rak și gustă din terci.
- Nu e pe gustul tău? Văd că de abia te-ai atins de el. Spuse Arthit în timp ce își privea prietenul.
- Ba da, doar că nu prea intră.
- Te înțeleg, dar trebuie să te forțezi puțin.
- Hm… Rak a dat din cap ca răspuns apoi a continuat să mănânc.
- Du-te și fă un duș, spăl eu vasele. I-ați haine de schimb din partea dreaptă a dulapului.
- Bine. Rak a ieșit din bucătărie și a mers în dormitor. După ce și-a a luat haine a intrat în baie.
După ce am intrat în duș am stat acolo încremenit lăsând apa să îmi curgă pe cap sperând că toate problemele mele vor dispare. Dar în realitate asta nu se poate întâmpla...
După ce am stat o bună bucată de vreme în baie am ieșit afară și l-am văzut pe Satne privindu-mă îngrijorat.
- Sunt bine, doar am făcut o baie lungă.
„…” Satne nu a spus nimic doar a intrat în baie să facă și el un duș.
Rak s-a prăbușit pe pat și a privit în gol tavanul dar din cauza epuizării a adormit.
❤️🔥…❤️🔥….
- Ai terminat treaba. Întrebă Arthit când Fai și Tom au intrat în cameră.
- Da.
- Bun, atunci ce vrei să bei? Întrebă Arthit.
- Whisky cu gheață.
- S-a întâmplat ceva pari enervat? Întrebă Jun.
- Idiotul de Kan s-a luat la ceartă cu un client aseară.
- Tâmpitul ăla face probleme oriunde merge. E prea plin de el. Spuse Jun.
- Da, se bazează doar pe reputația tatălui. A spus Arthit.
- Hai să nu mai vorbim despre el că nu vreau să îmi stric buna dispoziție, spuse Fai.
Apoi cei patru prieteni au băut și au vorbit până când ușa s-a deschis și toți cei patru și-au întors privirea spre ușa.
- Salut phi Kiet, au salutat Arthit și Jun
- Salut băieți.
- Ce faci Phi? Întrebă Arthit zâmbind.
- Am venit să mă relaxez puțin, răspunse Kiet pe un ton calm.
- Bei ceva P’Kiet? Întrebă Arthit.
- Vin.
- Cum îl vrei? Întrebă Arthit.
- Îl pregătesc eu, spuse Tom.
- Se pare că cunoști bine gusturile lui P’Kiet, a spus Jun în mod tachinator.
- Normal doar ne cunoaște de muți ani. Răspunse Tom pe un ton normal.
- Ești stresat Phi? Vrei pe cineva să te relaxezi? Întrebă Fai schițând un zâmbet malițios.
Kiet își privi fratele pentru o clipă apoi dădu din cap în semn de aprobare.
- Vrei o femeie s-au un bărbat? A întrebat Fai.
- Bărbat.
- Uau, atunci înseamnă că ești destul de stresat, își tachină Fai fratele mai mare.
- Doar puțin. Răspunse Kiet scurt.
În mod normal Kiet alege femei dar când e stresat alege un bărbat care să îi poată susține emoțiile.
- Vrei pe cineva anume?
- Nu.
- Bine atunci o voi chema pe phi Bell pentru a o întrebă cine e disponibil.
În acel moment Fai i-a aruncat o privire scurtă lui Tom, deși fața lui părea lipsită de expresie ochii lui îl trădau. Cine nu îl cunoaște nu și-ar da seama, dar Fai crescând împreună cu Tom își poate da seama ce simte pentru fratele său mai mare. Tom nu i-a spus niciodată lui Fai despre sentimentele sale dar în același timp Fai știe că nici fratelui său Tom nu îi este indiferent.
Nu știu de ce cei doi nu ajung la o înțelegere. Cu toate că știu asta nu m-am băgat niciodată în problemele lor și nici nu am vorbit despre asta cu niciunul din ei, practic continui să mă prefac că nu știu nimic.
După câte minute Bell a intrat în cameră.
- Oo șefu’ șefilor a venit pe la noi, ți-a fost dor de mine khun Kiet? Întrebă Bell în glumă.
- Bineînțeles, mi-e dor de tine mereu. Îi răspunse Kiet cu un zâmbet.
- Arunci vino mai des.
- Sunt prea ocupat cu munca.
- Deci ai venit să te relaxezi? Pe cine vrei. Întrebă Bell parcă știind de ce a fost chemată.
- Oricare dintre băieți e liber și care îmi poate susține emoțiile răspunse Kiet fără menajamente.
- Am înțeles. Din cei liberi cred că cel mai potrivit e Song, spuse Bell după ce se gândi o clipă.
- Se pare că știi să alegi ce e mai bun pentru mine. Spuse Kiet cu un zâmbet și se ridică de pe canapea.
- Se pare că Song va avea o noapte grea, glumi Arthit.
Deși phi Kiet folosește serviciile gazdelor din club nu o face niciodată gratis iar bani pe care gazda îi privește se consideră bacșișul propriu fără a da procentaj clubului.
Cei patru au băut și au vorbit diverse lucruri iar după aproximativ două ore Kiet s-a întors părând mult mai relaxat.
- Trebuie să sun o ambulanță, l-a întrebat Fai pe fratele său în glumă.
- Nu e nevoie, l-am futut nu l-am bătu. A spus Kiet zâmbind.
Atât Arthit cât și Jun au izbucnit în râs, singurul care a rămas serios era Tom.
- Vi acasă în seara asta, Fai? a întrebat Kiet.
- Nu. Ce acum că te-ai eliberat vrei să pleci? Își întrebă Fai fratele.
- Da sunt obosit. Tom tu mergi acasă s-au rămâi cu Fai?
- Voi merge acasă, mâine am ceva de făcut cu tata. Răspunse calm Tom.
- Vrei să vi cu mine?
Tom îi aruncă o privire lui Fai parcă așteptând ca acesta să îi dea aprobarea.
- Tom de câte ori să îți spun că după ce îți termini treabă poți face și merge unde vrei nu trebuie să îmi ceri mie voi. Ești chiar enervant! Phi explică-i și tu poate că așa va înțelege, eu m-am săturat să îmi bat gura degeaba, a vorbit Fai cu o voce iritată.
- Pa băieți, hai să mergem Tom. Spuse Kiet și amândoi au ieșit pe ușă.
- Tom e prea cu bun simț, și tu ar trebui să ști asta cel mai bine, spuse Arthit.
- Fai pot să te întreb ceva? Întrebă Jun.
- Hm, răspunse Fai zâmbind în colțul gurii știind ce urma să spună Jun. De ce nu ar ști? Fai știa bine că Jun e un bun observator în comparație cu Arthit.
- Serios vorbind, care e treabă între phi Kiet și Tom? Întrebă Jun.
- Stai... Stai puțin mi-a scăpat ceva? Vorbi Arthit nedumerit.
- Sincer, nu știu, dar exact ca și tine bănuiesc că cei doi au sentimente unul pentru altul, dar nu le înțeleg comportamentul. Atitudinea lor s-a schimbat la ceva vreme după ce Kiet s-a întors de la studii din America.
- Și nu ai încercat să vorbești cu ei? Întrebă Jun curios.
- Nu, nu vreau să mă bag în problemele lor pentru că până la urmă amândoi sunt frați mei. Răspunse Fai sincer.
- Ai dreptate. Și eu să fiu în locul tău aș proceda la fel, a spus Jun.
- Eu de ce nu am observat nimic? Întrebă Arthit confuz.
- Haha, pentru că ești prost, a spus Jun.
- Bine că ești tu deștept, îi răspunse Arthit lui Jun.
- Hei! Hei, nu vă mai certați e deja târziu nu vreau dureri de cap, a spus Fai râzând.
- Arthit cred că ar trebui să plecăm și noi, a spus Jun.
- Tu mai rămâi Fai? A întrebat Arthit.
- Nu cred, voi merge să vorbesc cu P’Bell și dacă nu sunt probleme plec și eu, a răspuns Fai.
- Noi am plecat, a spus Jun.
- Pa băieți, conduceți cu grija.
Fai a mers să vorbească cu Bell, dar când a văzut că totul e în regulă a plecat spre apartament.
❤️🔥...❤️🔥...
A doua zi
- Rak! Rak! Trezește-te e dimineață.
- Hm… Cât e ceasul?
- E 8:00. Hai trebuie să mergi să te schimbi, la 10:00 trebuie să fim la templu.
Rak a deschis ochii și s-a ridicat din pat simțindu-se amețit așa că s-a clătinat puțin.
- Ești bine Rak. Întrebă Satne îngrijorat.
- Sunt bine, doar o mică durere de cap, a răspuns Rak
- Vrei să iei o pastilă.
- Hm… Merg să mă spăl pe față mai întâi.
După ce a ieșit din baie Rak a luat medicamentul și a plecat împreună cu Satne spre casa lui.
Cu cât Rak se apropia de casă cu atât simțeam că inima îl doare mai tare. O dată ajuns în fața casei Rak a respirat adânc apoi a intrat înăuntru, un sentiment greu și sufocant i-a invadat corpul și mintea.
Oare asta va fi senzația pe care o voi avea de fiecare dată când voi intra în această casă goală?...
Fai s-a trezit târziu în cursul zilei, a fost la sala de sport a condominiului să facă exerciții iar când s-a întors a făcut un duș, a revizuit niște proiecte pentru facultate apoi s-a relaxat până seara când a trebuit să plece la club.
- Bună, phi Bell. A ajuns Khun Wipa? Întrebă Fai cu o voce calmă.
- Da. A răspuns Bell.
- Spune-i să vină în biroul meu, a spus Fai cu o expresie nonșalanță.
- Bine șefu’, răspunse Bell și plecă să îl anunțe pe Wipa.
Fai intră în biroul său și se așeză relaxat pe scaunul său lăsându-se pe spate cu o expresie calmă.
Cioc... Cioc...
Se auzi o bătaie și ușa se deschise în timp ce Bell intră urmat de Wipa.
Fai îl privi dar nu se ridică de pe scaun și nici nu salută.
- Bună seara Fai, a spus Wipa.
- Bună, stai jos, a spus Fai pe un ton calm. În timp ce Wipa îl privi cu o ușoară iritare.
- Vă servesc cu ceva? întrebă Bell.
- Nu, răspunse atât Wipa cât și Fai.
- Atunci eu mă retrag, a spus Bell.
- Phi Bell după ce termin de vorbit cu Khun Wipa să vi în biroul meu, a spus Fai în timp ce își întoarse capul să se uite la Bell.
- Da, a răspuns Bell și a ieșit pe ușă.
- Vorbește, te ascult, a spus Fai pe un ton ferm.
- Păi așa vrea să solicit un nou împrumut, afacerile nu au mers prea bine în ultima vreme, a spus Wipa.
- Hm... Chiar? Amanta ta îți cere prea mulți bani? Sau ai pierdut iar prea mulți bani la cazinou? Întrebă Fai cu un zâmbet batjocoritor.
- Tu... Wipes a vrut să se certe dar s-a abținut.
- Să nu crezi că nu știu ce faci și că în acest moment soția ta e cu ochii pe tine... A spus Fai cu un rânjet în timp ce Wipa îl privi cu ochii plini de uimire.
- Deci îmi vei acorda împrumutul? Întrebă Wipa încercând să vorbească normal dar aproape că scotea flăcări pe ochi de enervare.
- Nu, pentru că nu ți-ai achitat celălalt împrumut și ești în urmă cu ratele, a spus Fai calm în timp ce îl privea cu dispreț.
- Cine dracu te crezi copile? A izbutit Wipa furios.
- Hehe... Cred că ar trebui să vorbești frumos, a spus Fai batjocoritor.
- Ce mă ameninți? Urlă Wipa aproape pierzându-și cumpătul când vedea atitudinea relaxată a lui Fai.
- Încă nu te amenințat, dar dacă nu îți achiți ratele o voi face. Uite un mic imbold poate asta te va face să îți schimbi atitudinea, a spuse Fai în timp ce deschise sertarul și scoase o fotografie și i-o arată lui Wipa.
În momentul în care Wipa a văzut fotografia, a făcut ochii mari de șoc și a rămas aproape fără voce.
- Te... te rog nu-i face nimic fiului meu, a spus Wipa cu o voce bâlbâită și cu un ton plin de teroare.
- Ce voi face depinde de tine, a răspuns Fai pe un ton rece.
- Te rog, dă-mi 10 zile la dispoziție și îți voi aduce toți bani, a implorat Wipa.
- ... Bine, 10 zile nici măcar un minut în plus. A spus Fai.
- Mulțumesc, atunci vă rog să mă scuzați Khun Fai, a spus Wipa în timp ce se ridică și se îndreaptă spre ușă.
- Of... Fai nu e o persoană chiar buna care nu a făcut rău nimănui dar nici nu ar face niciodată rău unui copil nevinovat, pur și simplu îi cunoștea bine slăbiciunea lui Wipa așa că a profitat de asta pentru al face să plătească.
După ceva timp Bell a venit în biroul său să vorbească despre muncă.
❤️🔥...❤️🔥....
Ceremonia de înmormântare a durat 3 zile. În acest timp multă lume a venit a venit să îi aducă un ultim omagiu tatălui lui Rak și de al încuraja pe Rak știind că a rămas singur deoarece nu mai avea rude.
Mătușa Nam a fost cea care s-a ocupat de toate ritualurile înmormântări iar Satne a fost cel care a vorbit cu decanul și profesori explicând situația lui Rak.
Printre cei care au venit să îi aducă un ultim omagiu a fost și avocatul tatălui său pe care Rak îl cunoștea bine.
- Îmi pare rău Rak că trebuie să treci prin așa ceva. Dar poți ieși să vorbim pentru o clipă.
Rak a fost puțin nedumerit dar a dat din cap în semn de aprobare deoarece credea că trebuie să fie ceva important de avocatul îi cere să vorbească acum.
Amândoi au ieșit afară și s-au așezat pe o bancă în curtea templului.
Avocatul se uită la Rak cu o privire ezitantă și o expresie serioasă parcă ne știind cum să înceapă să vorbească. Văzând ezitarea din ochii lui Rak a vorbit primul:
- Hai unchiule Tin, spune, ce poate fi mai rău de atât.
- Rak după incinerare vreau să vi la mine la birou pentru că trebuie să avem o discuție serioasă. Acum nu e nici locul și nici momentul pentru a discuta despre asta. Știut că poate părea bruscă cererea mea dar eu peste 4 zile trebuie să plec în străinătate pentru câteva săptămâni iar unele chestiuni legale nu pot fi amânate. Așa că vreau să vorbesc cu tine, a spus avocatul aproape pe nerăsuflate.
După ce a auzit cuvintele avocatului și i-a văzut privirea Rak a intuit că ceva nu e în regulă și că trebuie să se fi întâmplat ceva grav dar în acest moment creierul lui nu funcționa normal.
- Bine unchiule, poate veni și Satne să asiste la discuție.
- Sigur Rak nu e nici o problemă, e chiar bine să vină cineva cu tine.
Și azi e ziua incinerări, după ce toate ritualurile au fost făcute Rak a plecat cu Satne spre biroul avocatului.
- Ești bine? Întrebă Satne cu îngrijorare.
- Nu știu. În acest moment nu mai știu nimic. Mă simt că un zombi care nu are nici o țintă, nu mă pot gândi la nimic, a spus Rak cu voce joasă.
- Hai, probabil nu e nimic grav și sunt dor chestii legale. A încercat Satne sa îl încurajeze.
- Și eu sper la fel dar am un presentiment rău de când am vorbit cu unchiul Tin, a răspuns sincer Rak.
- Orice ar fi eu sunt lângă tine, știi asta, nu-i așa? Îl asigură Satne.
- Mulțumesc, nu știu ce aș fi făcut dacă tu și Mali nu ați fi lângă mine.
O dată ajunși la birou secretara i-a invitat să intre în biroul avocatului.
- Bună ziua unchiule Tin. Atât Rak cât și Satne au ridicat mâinile în semn de respect.
- Luați loc. Îmi pare rău... dar voi fi sincer și direct, a spus avocatul fără a prelungi prea mult situația.
Văzând seriozitatea avocatului am știut că ultima mea speranța va fi spulberată la următoarea propoziție și în acel moment nu puteam decât privi în tăcere așteptând un răspuns.
Unchiul Tin a tras puternic aer în piept și a întrebat:
- Rak știi situația financiară a tatălui tău?
- Nu...
- Îmi pare rău... Din cauza depresiei sale tatăl tău a luat multe decizi greșite, deși l-am avertizat în nenumărate rânduri. Phai a pierdut totul și în plus mai are o datorie de 500 de mii de baht pe care tu ca singurul său fiu trebuie să o plătești. A spus avocatul direct și sincer.
În acel moment am simțit cum cerul se prăbușește peste mine, nici măcar nu mai putem respira și creierul meu refuza să creadă că e adevărat.
- Nu... Nu poate fi adevărat... Ce voi face acum? a bâlbâit Rak în timp ce lacrimile au începu să curgă necontrolat, încă refuzând să creadă că e adevărat.
- Calmează-te Rak, vom găsi o soluție împreună, spuse Satne în timp ce îi mângâia spatele pentru al consola.
- Aici sunt toate documentele legale, le poți verifica când dorești. Singurul bun rămas este casa în care locuiești deoarece este pe numele tău, a continuat să vorbească avocatul.
În acel moment Rak l-a privit pe unchiul Tin nedumerit.
- Înainte de a muri mama ta, a trecut casa pe numele tău și trebuia să primești actele în ziua în care împlinești 20 de ani, dar având în vedere situația actuală ți le voi da acum, a lămurit Tin nedumerirea lui Rak.
În aceste zile am primit atâtea vești șocante încât m-au lăsat fără cuvinte. Singurul lucru bun era că măcar mai am un acoperiș deasupra capului. Se gândi Rak în mintea lui.
- Apropo, căpitanul care s-a ocupat de cazul tatălui tău a venit să vorbească cu mine și mi-a lăsat scrisoare pe care tatăl tău a scris-o înainte de... Ia-o și când vei fi pregătit citește-o, a spus unchiul Tin.
- Dacă ai nevoie de ajutor spune-mi. În două săptămâni eu mă întorc din străinătate.
- Mulțumesc. Dacă e ceva te anunț unchiule, a răspuns Rak cu voce joasă.
Rak și Satne s-au ridicat de pe scaun și au ieșit afară. Rak simțea nevoia să respire aer curat deoarece simțeam că se sufocă.
- Vrei să mergi la mine la apartament sau... Saten nici măcar nu a reușit să termine propoziția.
- Du-mă acasă, a răspuns Rak ferm.
- Ești sigur Rak? Întrebă Satne îngrijorat.
- Da, a răspuns scurt Rak.
După ce s-au urcat în mașină Satne și-a scos telefonul din buzunar și a trimis un mesaj apoi a pornit mașină și a plecat. Pe tot parcursul drumului nimeni nu a mai vorbit.
Când au ajuns la casa lui Rak, Mali stătea acolo așteptând.
- Am venit să mâncăm împreună, spuse Mali cu un zâmbet, evident forțat.
Rak se oprit în fața ușii a respirat adânc parcă făcându-și curaj să intre. O dată ce a pășit înăuntru a simțit o strângere de inimă și un gol inexplicabil care îi întărea parcă tot mai tare ideea de singurătate și că asta era noua lui realitate. A privit în jur parcă căutând ceva dar era pustiu.
- Rak în acest moment nu știu ce aș putea să îți spun pentru a te face să te simți mai bine, dar vreau să știi că suntem lângă tine. Spuse Mali cu o voce plină de îngrijire.
După ce Rak a fost forțat să mănânce ceva s-a așezat pe canapeaua din sufragerie pierdut oarecum în gânduri dar în același timp putea vedea îngrijorarea prietenilor săi așa că a vorbit:
- Am nevoie de puțin timp singur pentru a înțelege și a decide ce voi face de acum înainte, a spus Rak privindu-și prieteni.
- Rak ești sigur că poți sta singur? Întrebă Mali cu o voce stresată.
- Nu vă faceți griji, vreau doar să-mi pun gândurile în ordine. Nu mă privi așa, nu voi face nici o prostie, a adăugat Rak.
- Ști să citești gândurile? Întrebă Mali schițând un mic zâmbet.
- Fața te trădează Mali, a spus Satne.
- Bine atunci noi vom pleca. Dacă e ceva sună, să răspunzi la telefon. Spuse Arthit
- Da, a răspuns scurt Rak.
În momentul în care prieteni mei au plecat un sentiment de singurătate și un fior mi-au străbătut șira spinării. E o senzație greu de descris. Nu credeam că voi ajunge să mă confrunt cu astfel de probleme dar din păcate asta e noua mea realitate.
În timp ce Rak încerca să asimileze tot ce i s-a întâmplat și să se gândească la ce va face în continuare ochii i-au căzut asupra scrisori de pe masă.
- Curaj Rak, mormăi el încurajându-se singur și întinse mâna pentru a lua bucata de hârtie să o citească.
În timp ce a început să citească lacrimile au început să curgă din nou, un sentiment de durere și tristețe îi invada inima.
📝 “Te rog iartă-mă copilul meu, știu că e greșit față de tine să fac asta dar eu nu mai pot suporta această durere și singurătate. Am ajuns într-un punct în care cred că pentru mine nu mai există cale de întoarcere. Iartă-mă că te-am dezamăgit Rak. Te iubesc tata.”
Rak nu știe cât a stat acolo plângând și gândindu-se la ce urma să facă…
Două zile mai târziu
- Rak! Rak! Auzind acel strigăt îmi întorc privirea în direcția sunetului.
- Ma… mamă ce faci aici?
- Am venit să vorbesc cu tine. Zâmbi dulce mama în timp ce se așeză pe canapea lângă mine.
- Rak, nu fi supărat pe tatăl tău. Știu că ți-e greu dar tu, copilul meu ești puternic, de acum înainte trăiește-ți viața așa cum eu și tatăl tău nu am putut să o facem și iubește pe cine te va face fericit, a spus mama și se ridică de pe canapea în timp ce mă mângâia blând pe cap.
- Unde te duci mamă?
- Trebuie să plec acum copilul meu drag, fi fericit…
Am deschis ochii speriat privind în jur și atunci mi-am dat seama că a fost doar un vis… era prima dată când am visat-o pe mama de când a murit.
Lumina soarelui pătrundea prin ferestrele mari ale sufrageriei, atunci mi-am dat seama că era o nouă zi, că de azi înainte trebuie să încep o nouă viață…
- Nu te voi dezamăgi mamă, am mormait eu pentru mine. În acel moment mi-am dat seama că o nouă viață înseamnă înseamnă schimbare…
Rak își luă telefon și a apelat pe cineva.
- Poți veni să mă vezi? A întrebat Rak pe un ton normal.
(“Rak s-a întâmplat ceva?”) întrebă Satne îngrijorat.
- Sunt bine, vreau să mă ajuți cu ceva. A răspuns Rak.
(“Bine, vin în curând.”)
După ce a închis apelul cu prietenul său Rak a început să se plimbe prin casă a urcat la etaj și a intrat în camera părinților săi privind fotografia de pe perete cu un sentiment de dor dar în același timp și cu un sentiment de liniște.
- Viața trebuie să continue. Mulțumesc mamă, a mormăit Rak în timp ce atingea chipul mamei lui.
- Sper că veți fi de acord cu decizia pe care am luat-o, a continuat Rak.
După un timp a auzit strigăte de la parter.
- Cobor acum, răspunse Rak.
Saten își privea micul prieten coborând scările deși ochi lui erau roși din cauza plânsului expresia lui părea calmă.
- Să întâmplat ceva Rak? Ești bine? Întrebă Satne cu îngrijorare.
- Sunt bine, nu fă fața asta. Doar vreau să mă ajuți cu ceva, a răspuns Rak schițând un mic zâmbet.
- Sigur, ce este? Întrebă Satne surprins de atitudine prietenului său.
- M-am gândit mult zilele astea la ce voi face așa că am luat o decizie, a spus Rak pe un ton hotărât.
- Vreau să vând casa, voi plăti datoria și îmi voi cumpăra un mic apartament cu banii rămași. Trebuie să încep o nouă viață iar asta aduce cu ea schimbări majore, spuse Rak.
- Ești sigur Rak? Întrebă Satne uimit de decizia prietenului său.
- Da, noaptea trecută a fost prima oară când am visat-o pe mama de când a murit… a povestit Rak în timp ce Satne îl ascultă cu atenție.
- Deci vrei să te ajut să vinzi casa? a întrebat Satne iar Rak a dat din cap în semn de aprobare.
- Bine o voi suna pe mătușa mea. Ea are o agenție imobiliară. A spus Satne în timp ce își scoase telefon din buzunar pentru a-și suna mătușa.
- Bună mătușa. Îl poți ajuta pe prietenul meu să vândă o casa?... Zona X2… O perfect, atunci ne vedem curând… a terminat Satne de vorbit la telefon și se întoarsă să își privească prietenul.
- Mătușa mea e prin zona asta așa că va trece pe aici în acest moment, i-a spus Satne lui Rak.
După aproximativ o oră mătușa lui Sante a sosit și a examina casa făcând o evaluare a impobilului.
- Casa valorează în jur de un milion de baht având în vedere zona și mărimea casei, a spus agentul imobiliar.
- Bine, aș vrea să o vândă cât mai repede posibil și aș vrea să cumpăr un apartament, a spus Rak.
- Dacă vrei să o vinzi repede atunci va trebui să scădem puțin prețul? Ce fel de apartament vrei, în ce zonă și care e limita de preț. Întrebă mătușa lui Sante.
- Vreau un apartament cu două camere și o bucatarie în zona universități W dacă se încadrează în maxim 300 de mii de baht, a răspuns Rak.
- Sigur în acea zonă se găsesc apartamente de genul și mai ieftine depinde de ce îți va place. Îți voi pune la dispoziție mai multe apartamente pentru a le vedea în timp ce voi încerca să vând casa, a răspuns mătușa lui Sante într-un mod profesional.
- Mulțumesc, a răspuns Rak politicos.
- Atunci eu voi pleca și voi începe să mă ocup de asta. Și-a luat rămas bun mătușa lui Sante.
Trei săptămâni mai târziu
În acest timp Rak a mers la facultate ca de obicei, a început să își împacheteze din lucruri și împreună cu Satne și Mali au văzut diferite apartamente până când în final a luat o decizie asupra unuia dintre ele.
(“Rak ai o ofertă pentru casă, dar la un preț mai mic decât cel stabilit dar vor face plata imediat”) A spus agentul imobiliar.
- Cât, întrebă Rak.
(“900 de mii, ești de acord?”)
- Da. Și m-am hotărât și asupra apartamentului. Îl vreau pe cel din condominiul D3 cel cu 250 de mii de baht, a spus Rak.
(“Bine voi stabili o întâlnire pentru a semna contractul.”)
După ce contractul a fost semnat Rak s-a mutat în noua s-a locuință ajutat de prieteni săi, și a vorbit cu avocatul tatălui său pentru a plăti datoria.
- Of… acum totul e la locul său, a spus Mali epuizată și trântindu-se pe canapeaua din sufragerie.
- Mulțumesc foarte mult de ajutor, a spus Rak cu recunoștință.
- Acum că tot haosul s-au terminat ce vei face? Întrebă Mali.
- Cu siguranță va trebui să îmi găsesc ceva de lucru pentru a mă întreține deoarece bani rămași îi voi păstra pentru taxa de școlarizare, a răspuns Rak sincer.
- Te vei putea descurca cu școală și cu munca? Întrebă Satne.
- Dacă alți o pot face, voi putea să o fac și eu, a răspuns Rak cu încredere.
- Bine cum spui tu, a spus Satne.
Rak a mers la universitate ca de obicei și a început să verifice anunțurile pentru a-și căuta un loc de muncă part-time care să fie compatibil cu programul său de la facultate.
- Eu merg până la baie, spuse Rak în timp ce se îndrepta spre sala de curs.
În timp ce era în baie a auzit pe cineva vorbind.
- Știai că Phut cel de la facultate de sport lucrează că bodyguard la club Dragon?
- Serios? Nu știam. A răspuns celălalt.
- Da am vorbit cu el, a spus că plata e bună și programul e flexibil deoarece e plătit la oră.
Auzind asta lui Rak i-a venit o idee.
- Vreți să veniți cu mine? Întrebă Rak.
- Unde vrei să mergi? Întrebă Satne nedumerit.
- Merg să vorbesc cu P’Phut la facultatea de sport, a răspuns Rak.
- De ce? întrebă Mali uimită. Apoi Rak le spuse prietenilor săi ce a auzit în baie.
- Uite P’Phut e acolo, spuse Satne.
- Bună phi Phut, pot să vorbesc ceva cu tine? Întrebă Rak.
- Sigur, ce este? Întrebă Phut surprins.
- Phi am auzit că lucrezi la clubul Dragon. Nu știi dacă mai au nevoie de personal? Întrebă Rak în timp ce Phut îl privi cu confuz.
- Phi, probabil că ai auzit ce mi s-a întâmplat. Sincer situația mea financiară nu e prea bună așa că am nevoie de un loc de muncă care să îmi permită să mă întrețin și să îmi continui studiile, a spus Rak sincer.
- Am auzit, îmi pare rău Rak. Tocmai unul dintre chelneri și-a dat demisia, crezi ca te vei descurca? A întrebat Phut.
- Cred că da Phi, a spus Rak.
- Bine, voi vorbi cu managera clubului și voi stabili o întâlnire. Dar cu siguranță va trebui să dai o probă. Te voi anunța după ce voi vorbi, a spus Phut.
- Mulțumesc phi Phut. Eu voi plecat. Rak a ridicat mâinile în semn de mulțumire.
Două zile mai târziu Rak se afla în fața clubului așteptând ca phi Phut să vină.
- Ai ajuns? Hai să te duc să vorbești cu phi Bell managera clubului, spuse Phut și Rak dădu din cap în semn de aprobare. În timp ce intra înăuntru Rak privea cu uimire interiorul clubului de lux deoarece nu mai fusese niciodată aici.
- Bună ziua Khun, spuse Rak în timp ce își ridică mâinile în semn de respect deoarece persoana din fața lui era mai în vârstă. În momentul în care Rak o văzu își putea da seama că este o femeie trans deoarece trăsăturile ei erau mai masculine, nu erau ca ale lui Mali care este mai feminină și mai drăguță.
- Bună, îmi poți spune phi Bell. Phut mi-a spus un pic despre situația ta. Ești drăguț, ești sigur că vrei să lucrezi ca chelner? Întrebă Bell după ce îl privi din cap până în picioare.
Auzind cuvintele lui Bell Rak o privi cu confuzie, neînțelegand ce vrea să spună.
- Phi Bell, nu te gândi prea departe din câte îl cunosc nu e acel gen de persoană, a spus Phut imediat în timp ce Bell a zâmbit.
- Ce este phi Phut, ce a vrut să spună P’Bell? Întrebă Rak confuz.
- Îți explic mai târziu, a spus Phut.
- Bine. Te voi pune să dai o probă să vedem cum te descurci și ce trebuie să mai înveți. Vei fi plătit la oră. Avem două tipuri de bacșiș unul colectiv care se pune în notă de plată și se împarte tuturor la sfârșitul zilei și unul individual, adică dacă clientul e mulțumim îți va da banii în mână și aceea sunt ai tăi. Nu trebuie să îi împărți cu nimeni.
- Am înțeles, a răspuns Rak. În timp ce coborau în zona clubului Bell îi explică îndatoririle de serviciu.
- Atunci hai să mergem să văd ce știi să faci. A spus Bell.
Bell a fost destul de mulțumită de Rak după ce acesta a dat proba de lucru, și a văzut că e destul de priceput și învață repede.
- Atunci de când vrei să începi? Întrebă Bell.
- Cât mai repede posibil, a răspuns Rak.
- Bine ce zici de mâine seară, până atunci îți voi pregăti uniforma de lucru, a spus Bell și au mai vorbit unele detalii legate de muncă.
- Bine, ne vedem mâine la ora 18:00, a răspuns Rak în timp ce și luă la revedere de la P’Bell și P’Phut.
Rak plecat de la club cu un zâmbet pe buze, era fericit că își găsise un loc de muncă care îi poate permite să își continue studiile dar și să se întrețină.
- Bună șefu’, salută Bell în timp ce intra în biroul lui Fai.
- S-a întâmplat ceva? Întrebă Fai ridicând privirea spre Bell.
- Am venit să îți spun că am angajat un nou chelner la recomandarea lui Phut, a spus Bell.
- L-ai investigat? A întrebat Fai.
- Am trimis oameni oricum să se ocupe de asta, probabil cât de curând voi primi toate informațiile, a răspuns Bell.
- Bine, las asta în seamă ta oricum nu lucrează în zona VIP, dacă e ceva suspect mă anunți, a răspuns Fai apoi au vorbit despre alte probleme legate de serviciu.
❤️🔥...❤️🔥...
Au trecut aproape două săptămâni de când Rak lucra că chelner și era mulțumit de bani pe care îi câștigă. El se înțelegea bine cu colegii săi de muncă iar Bell era și ea mulțumită de muncă lui Rak.
- Hei Rak, rămâi în seara asta după închiderea clubului să bem ceva? Întrebă Phut.
- Phi, sincer eu nu prea beau. E vreo ocazie e specială? Întrebă Rak.
- Da e ziua mea de naștere, așa că vreau să îmi cinstesc colegi de muncă, a spus Phut cu un zâmbet.
- Oh... La mulți ani Phi. Dar eu nu am pregătit nici un cadou, nu am știut că e ziua ta, a spus Rak oarecum jenat.
- Nu face nimic, Rak când va fi ziua ta voi bea pe gratis, a spus Phut când văzu expresia lui Rak.
- Bine Phi, atunci voi rămâne și eu, a spus Rak și și-a continuat treabă că de obicei.
❤️🔥...❤️🔥...
Cioc... Cioc
Se auzi o bătaie în ușă biroului lui Fai în timp ce cei doi prieteni ai săi, Arthit și Jun intrară.
- Ce faceți aici? Întrebă Fai.
- Am venit să bem ceva, oricum e vineri și mâine nu avem cursuri, a răspuns Arthit.
- Ai terminat treaba? Întrebă Jun.
- Aproape, mai am puțin. În timp ce eu termin treabă mergeți în sala de relaxare și cereți chelnerului să pregătească băuturi, a spus Fai.
- Bine, au spus cei doi și au ieșit din biroul lui Fai.
După un timp Fai intră în sala de relaxare însoțit de Tom.
- Ca de obicei? îl întrebă Arthit pe Fai și Tom.
- Da, a răspuns Fai.
- Eu nu beau trebuie să conduc, a răspuns Tom.
- Nu rămâi cu mine la apartament Tom? Întrebă Fai zâmbind în colțul gurii deoarece comportamentul lui Tom din ultimele săptămâni era destul de suspicios, iar Fai bănuia de ce, dar nu a întrebat nimic.
- Nu, a răspuns Tom scurt.
După ce au stat o vreme și au băut Fai se ridică și se îndreptă spre peretele de sticlă pentru a privi atmosfera din zona clubului.
În timp ce privea îl zări pe noul chelner, sprâncenele i se încruntă puțin deoarece i se părea cunoscut dar nu știa unde îl mai văzuse.
- Hei băieți, veniți puțin, a spus Fai.
- Care e treaba? Întrebă Arthit. În timp ce el și ceilalți doi se îndreptau spre peretele de sticlă.
- Uitați-vă la chelner din stânga, cel care stă lângă masa acelor fete. Îmi pare că l-am mai văzut undeva dar nu știu unde? Întrebă Fai.
- Haha, ce șef ești dacă nu îți cunoști angajați, îl tachina Arthit.
- Idiotule, știi bine că nu mă ocup eu de angajările din clubul de la parter. Phi Bell m-a informat că a angajat pe cineva nou și că nu e nimic suspect la el.
- Dacă nu mă înșel îl cheamă Rak, și e prieten cu Satne juniorul lui Arthit, a spus Jun în timp ce îl privea. Arthit îl privi mai cu atenție apoi vorbi:
- Ce naiba, Jun lucrezi la evidența populației? Da e Rak, spuse Arthit în glumă în timp ce râdea.
- Dar cum a ajuns să lucreze aici? Întrebă Arthit.
- Nu știu, phi Bell a spus că Phut a fost cel care l-a recomandat, a răspuns Fai.
❤️🔥...❤️🔥...
- Hei Rak rămâi la ziua lui Phut? Întrebă un alt chelner în timp ce erau în vestiar și se schimbau din uniforma de lucru după ce își terminase treaba.
- Rămân și eu chiar dacă nu prea mă pricep să beau, dar tu phi Din? Întrebă Rak.
- Cum să nu, nu ratez nimic ce e gratis, spuse Din cu un zâmbet jucăuș. Apoi cei doi ieși din vestiar și merse la masa unde era Phut.
- Hei Rak, ce bei? Întrebă Phut.
- Nu știu ceva ușor, a răspuns Rak.
- Cred că cel mai potrivit pentru tine e un cocktail, ce zici Pond? Spuse Phum dar în același timp îl întrebă pe barman.
- Și eu cred la fel. Hai îți prepar eu ceva bun, spuse Pond. Apoi îi pregăti un cocktail și îi întinse paharul lui Rak.
- Mulțumesc Phi, a spus Rak și gustă din băutura colorată. În timp aroma dulce și ușorul gust de alcool îi invada pupilele gustative, Rak își mări ochii surprins neașteptându-se să fie atât de bun.
- Ce zici Rak, e pe gursul tău, întrebă Pond doar pentru a face conversație, pentru că expresia feței lui Rak când a gustă era atât de evidentă încât nu mai avea nevoie de confirmare.
- Da phi Pond, e excelent, îl laudă Rak.
După ce Rak bău câteva cocktailuri simțea că obrajii îi ardeau și că începe să se amestecă.
- Unde mergi Rak? Întrebă Phut.
- Merg până la baie Phi, a răspuns Rak.
- Vrei să vin cu tine? Pari destul de amețit, a spus Rak.
- Nu Phi, mă descurc nu sunt chiar beat, a spus Rak și se îndreptă spre baie.
❤️🔥...❤️🔥...
- Cred că e timpul să plecăm, spuse Jun.
- Tu mai rămâi Fai? Întrebă Arthit.
- Nu cobor și eu cu voi dar o să merg să îl felicit pe Phut, a răspuns Fai și toți trei au coborât la parter.
Jun și Arthit s-au despărțit de Fai care a mers spre masa lui Phut.
- La mulți ani Phut. Pond pune băutura în contul meu, îl felicită Fai și îi dădu ordin barmanului.
- Mulțumesc șefu’, bei un pahar cu noi? Phut își ridică mâinile în semn de mulțumire și îl întrebă pe Fai.
- Nu Phut, am venit doar să îți urez „La mulți ani” apoi voi pleca și eu, a răspuns Fai și se îndreptă spre coridorul care dădea spre parcarea din spate.
În momentul în care a ajuns în dreptul ușii din baie o persoană beată se izbi de pieptul său. Fai se încruntă ușor și prinse persona mică de talie pentru a nu cădea.
Silueta minionă își ridică o mână pentru a-și freca fruntea dar cealaltă mână încă se odihnea pe pieptul bărbatului înalt.
- Hei, ce faci? Întrebă Fai nedumerit.
- Oh... Scuze, a spus Rak în timp ce își ridică privirea. Obraji săi erau roșii și ochii erau doar pe jumătate deschiși, se simțea atât de amețit încât abia se mai putea ține pe picioare.
Rak privi fața bărbatului chipeș care îl ținea în timp ce mâna lui a început să se miște pe pieptul bărbatului simțind mușchi fermi și bine definiți.
Fai se încruntă când văzu atitudinea bețivului din brațele sale.
- Wow Phi, arăți... atât de bine, mormăi Rak.
Fai păru ușor surprins în timp ce se aplecă și îi șopti la ureche:
- Știi măcar cine sunt? Întrebă Fai cu voce joasă. Un parfum dulce și ușor îi umplu nările lui Rak.
Respirația caldă care îi suflă peste ureche îi creă un fior de plăcere pe șira spinării. Acest sentiment cu siguranță era din cauza alcoolului.
- Da... Ești un tip incredibil de sexy, spuse Rak cu o voce dulce în timp ce își linse buzele plinuțe într-un mod senzual.
Răspunsul lui Rak îi dădu de înțeles lui Fai că nu știa cine e. Acel gest inconștient și acea privire inocentă îl făcu pe Fai care nu se eliberase de ceva vreme să vrea să guste acele buze pline și roși.
- Vrei să mă săruți? Întrebă persoana beată.
Când Fai auzi întrebare nu a putut rezista și își apropie buzele de cele ale bețivului.
Fai începu cu un sărut ușor sugându-i buza de sus apoi alternând cu cea de jos. Limba lui îi mângâia ușor buzele în timp ce încerca să se strecoare în acea gură dulce și să se împletească cu limba mică. Acel sărut care a început ușor a devenit tot mai pasional până când silueta mică își înfășura brațele în jurul gâtului bărbatului înalt abia mai putând să se țină pe picioare și să respire.
Fai își dădu seama că persona minionă nu are prea multă experiență dar acel sărut stângaci îi trezit o poftă nebună de a face ceva mai mult.
- Um... săruți atât de bine, spuse Rak după ce Fai se retrase pentru a lăsa persoana beată să respire.
- Știu, dar vrei să știi cât de bun sunt la pat? Întrebă Fai tachinator dar răspunsul bețivului l-a surprins din nou.
- Dacă Phi vrea să mă învețe atunci eu vreau să știu, răspunse Rak.
În acel moment ochii lui Fai s-au mărit de surpriză nu îi venea să creadă că o persoană atât de drăguța nu mai făcuse ceva cu nimeni.
- Hei, ai înțeles ce vreau să spun? Întrebă Fai pentru a fi sigur.
- Da... Phi vrea să se culce cu mine, iar eu vreau un tip sexi și bun să mă învețe, a răspuns Rak privindu-l cu o față dulce.
Văzând acea față dulce, acele buze plinuțe vorbind așa și acel corp subțire care se freca inconștient de el, emoțiile lui Fai crescură atât de mult încât aproape că voia să îl târască în baie dar a trebuit să se abțină.
- Bun, atunci vi cu mine? Întrebă Fai iar micuța siluetă dădu din cap.
Fai știa că nu ar fi trebuit să facă asta deoarece acea persoană nu era pe deplin conștientă, și mai ales că el nu se încurca niciodată cu angajații săi, dar ceva în micuțul din brațele sale îl făcu să nu se poată controla.
Fai prinse mica siluetă de șoldurile și o ridică în sus punându-și palmele mari pe fesele rotunde pentru al susține. Rak își înfășura picioarele în jurul taliei bărbatului înalt care se îndreaptă spre mașina din parcare fără să fie văzut de nimeni.
După ce îl puse în mașină Fai se suie pe scaunul șoferului și porni spre apartamentul său. În mod obișnuit Fai nu își ducea niciodată parteneri de pat în apartamentul său, de obicei îi ducea la un hotel sau folosea una din camerele din zona VIP dar acum nu era cazul și nu voia să fie văzut de nimeni că își duce unul din angajați acolo.
O dată ajuns în parcarea condominiului luă mica siluetă în brațe și se îndreptă spre lift. Dar persoana beată părea că nu își poate tine mâinile locului și începu să îi mângâie pieptul în timp ce buzele moi îi sărută ușor gâtul. Fai strânse din dinți în timp ce emoțiile sale creșteau din ce în ce mai mult.
- Se pare că ești chiar nerăbdător, mormăi Fai printre dinți. În acel moment sunetul liftului oprindu-se și sunetul ușilor ce se deschideau îl făcu pe Fai să răsufle oarecum ușurat și se îndreptă cu pași repezi spre apartamentul său.
- Ești atât de bun la provocat, să nu plângi mai târziu că nu mă voi opri, spuse Fai în timp ce ușa apartamentului se închise în urma lui.
- De ce să te opresc? când și eu vreau asta, spuse persoana beată.
- Atunci ne-am înțeles micuțule, a răspuns Fai dar nu a mai așteptat un răspuns și își vârî limba în gura dulce sărutându-l cu pasiune.
- Umm... Un geamăt dulce scăpa din gâtul lui Rak în timp ce simțea cum spatele sau atinge salteaua moale a patului.
Corpul său subțire era încălecat de bărbatul înalt care îl sărută până când fu mulțumim apoi își desprinse sărutul în timp ce privea cu ochii pofticioși corpul subțire. Fai începu să îi desfacă nasturi cămăși unul câte unul apoi se aplecă și se cuibări în curbura gâtului alb sărutându-l și sugându-l ușor până când au apărut semne roși.
- Ahh... Rak simți cum un fior îi străbate tot corpul dar mâinile lui mici mângâiau spatele lat neîncetat.
Fai își târî limba de la gât până în zona sfârcurilor mici și le linse alternativ până când persoana de sub el gemu.
- Umm...
Fai se ridică în genunchi își scoase cămașa dar privirea lui pofticioasă era aținti asupra siluetei de sub el.
Fai se aplecă și îi șopti ușor ceva la ureche apoi își trase limba peste lobul urechi:
- În noaptea asta ești al meu.
- Mm... Ah... gemu Rak.
Fai zâmbi viclean în colțul guri când a înțeles că acela era unul dintre puncte sensibile ale lui Rak. Fai își întoarse capul și îi ciuguli ușor buzele dar limba lui fierbinte voia din nou să guste dulceață din gura mică. Limba lui se împleti cu limba mică în timp ce una dintre mâinile lui Fai a început să îi tachineze sfârcurile creând și mai multă plăcere. Fai își trase mâna peste abdomenul plat până a ajuns la marginea pantalonilor și îi desfăcu cu măiestrie, apoi începu să-i mângâie zona inghinală pe deasupra lenjerie până aceasta începu să crească în mâinile sale.
- Ah... Rak gemu de plăcere în timp ce își împinse talia inconștient în sus.
Fai se retrase ușor din sărut se dădu jos din pat își dădu pantaloni și lenjeria intimă jos rămânând gol.
Rak care privea silueta înaltă făcu puțin ochi mari când privirea sa îi căzu asupra masculinități celuilalt care era evident mult mai mare decât a lui. Rak înghiți în sec și își feri privirea jenat.
Fai văzând gestul micuțului zâmbi la drăgălășenia acestuia și deschise sertarul noptierei pentru a lua ceva.
- La naiba nu am prezervative, mormăi Fai în timp ce lua gelul.
Când Rak auzi asta îl privi cu o ușoară panică pe bărbatul înalt.
- Nu îți fă griji sunt curat, dacă vrei mâine îți arăt analizele. Tu ai spus că nu ai mai făcut-o cu nimeni nu-i așa? A spus și a întrebat Fai. Nu este o persoană credulă dar nu știe de ce a crezut cuvintele micuțului, probabil lipsa lui de experiență l-a făcut să-l creadă.
Rak doar dădu din cap cu o față roșie.
Fai se suie pe pat îi trase pantaloni și lenjeria micuțului apoi îi depărta picioare în timp se bagă intre ele.
Văzând privirea pofticioasă din ochii lui Fai, Rak încerca să își acopere mijlocul dar a fost prins de mână.
- Hm... Lasă-mă să te privesc, ești atât de sexi, a spus Fai în timp ce își lingea buzele.
- Oh... Era singurul lucru pe care Rak îl putea spune în acel moment.
Fai se întinse să ia o pernă să o pune sub șoldurile micuțului pentru a avea o poziție mai bună dar în același timp își apropie buzele de urechea lui și vorbi cu o voce blândă.
- De acum în colo nu mai există cale de întoarcere micuțule.
Rak simți cum și cel mai mic fie de păr i se ridică din cauza fiorului.
Fai se retrase între picioarele lui îi ridică unul dintre picioare și le puse pe umărul său apoi sărută acea coapsă albă până a ajunse în zona inghinală trăgându-și limba peste cele două bilele și peste penisul al cărui cap roz începea să se umezească în timp ce îl înconjura cu limba. Gura lui Fai se deschise și acapară capul roz sugându-l și lingându-l după bunul plac.
- Umm... Ah... Gemu Rak de plăcere. Era o senzație nou pe care nu o mai simțise până atunci pentru că nimeni nu îi mai făcuse asta.
Când Fai auzi gemetele dulci se simțea din ce în ce mai excitat. Așa că își retrase gura de pe penisul mic privind persoana care gâfâia după aer cu un zâmbet satisfăcut. Fai întinse mâna lua gelul îl turnă pe degete și pe mica gaură roz.
- Ah... gemu Rak când simți răcoarea și degetele care îi masau ușor canalul care nu mai fuse atins niciodată. Fai încercă să își împingă un deget înăuntru dar silueta mică se crispă ușor și scoase un geamăt înăbușit dar totuși Fai reuși să îl bage în gaura strâmtă.
- Ahh...
Fai își mișcă degetul ușor înainte și în afară apoi mai adaugă un deget.
- Umm... Gemu micuțul în timp ce corpul său era invadat de încă un deget. Fai a ajuns într-un final să își bage trei degete în gaura strâmtă în timp ce le mișcă cu pricepere.
- Ahh... acolo... Mm... se simte atât de bine, gemu și vorbit Rak cu o voce tremurândă. Fai își ridică ochii cu un zâmbet în timp ce privea fața dulce care se deforma de plăcere iar răbdare lui atinse punctul limită.
- Uh... Un sunet de ușurare îi scapă din gât în momentul în care Fai își retrase cele trei degete.
Fai lua gelul își turnă în palmă și începu să își miște penisul mare de câteva ori apoi îl frecă de gaura roz care pulsa ritmic.
- Ah... Au... Strigă Rak în momentul în care Fai își împinse capul gros în gaura sa mică. Deși fusese pregătit înainte ceea ce îi invada corpul acum era mult mai mare decât cele trei degete.
- Ah... Fai scoase un geamăt satisfăcut în timp ce strângea din dinți pentru a-și înăbușit emoțiile brute și a nu-l răni prea tare.
- Relaxează-te puțin, altfel te vei răni... Ah... Spuse Fai în timp ce se aplecă peste corpul mic și îl sărută pentru ai distrage atenția.
O dată ce sărutul devenea tot mai pasional Rak începu să își relaxeze corpul și Fai începu să se miște încet. Transpirația a început să îi curgă pe frunte deoarece pereți noi îi strângeau atât de tare penisul încât îl durea iar emoțiile începeau să preia controlul. După ce a reușit să intre mai bine de jumătate Fai își retrase șoldurile apoi se împinse dintr-o dată până la capăt și zăbovi acolo.
- Ahhh... Un țipăt de durere se auzi în timp ce ochii lui Rak se umplu de lacrimi și își înfipse unghiile în spatele bărbatului de deasupra lui.
- Um... Gemu Fai în timp ce încă rămase nemișcat pentru ai da timp să se obișnuiască.
- Ah... fi mai blând... doare, imploră Rak.
- Mă pot mișca acum, întrebă Fai în timp ce privi chipul dulce. Fai nu înțelege de ce era grijuliu cu persoana de sub el, în mod normal nu era genul de persoană pe care să o intereseze prea mult de partenerul său. Toți cei cu care se culcase înainte aveau experiență dar Rak nu și probabil că nu voia să îi lase o amintire urâtă despre prima lui dată.
- Hm... Răspunse Rak și dădu din cap în semn de aprobare.
- Dacă te doare prea tare mă poți mușcă... Spuse Fai, pentru că își cunoștea bine temperamentul.
Fai începu să își împingă șoldurile cu mișcări lente în timp ce alterna cu mișcări mai rapide lovind punctul sensibil din când în când. Ori de câte ori acesta era lovit silueta mică se zvârcolea de plăcere.
- Ah... Um... Gemu silueta mică. Era un amestec de plăcere și durere care îl lasă fără suflare.
Sunetul umed, zgomotul cârni lovindu-se una de cealaltă însoțit de gemetele celor doi umplea camera.
Fai își împingea șoldurile atât de tare încât silueta mică se cutremura din cauza impactului.
- Ahh... Phi nu mai suport... ahhh... Gemu Rak incontrolabil, deoarece zona sa erogenă era atât de stimulată de penisul fierbinte încât simțea o durere în parte inferioară a corpului.
- Încă puțin... Ahh... Mă strângi atât de tare încât îmi pierd mințile, mormăi Fai în urechea lui Rak și își intensifică mișcările în timp ce se cuibări în gâtul lui.
Rak își mușcă buza de jos, în timp ce își încurcă mâinile în părul bărbatului de deasupra lui care își retrăgea penisul aproape până la capăt apoi se împingea în el atât de violent încât simțea că rămâne fără aer.
- Ahh... Nu mai suport... Urlă Rak cu lacrimi în ochii.
- Ahh... Ești atât de bun... Îl laudă Fai în timp ce întinse mâna pentru a stimula penisul lui Rak. În momentul în care Fai îi atinse penisul și îl mișcă de câteva ori Rak se convulsionă eliberând un lichid alb în mama lui Fai. În momentul eliberării canalul iubiri se contractă și mai tare stimulând și mai mult excitarea lui Faci.
- Ahh... Gemu Rak de o plăcere extremă și gâfâind după aer.
Bărbatul înalt se mai împinse de câteva ori în canalul care îl strângea mai tare decât înainte până când penisul său se zvâcni și eliberă un lichid fierbinte în interiorul canalului.
- Ummm... Gemu Fai cu satisfacție și săruta tâmpla transpirată a micuțului din brațele sale dar încă zăbovind în acea gaură fierbinte și strâmtă.
- Uh... Mormăi Rak epuizat și respirând greu.
- Ești bine? Întrebă Fai deoarece știa că își pierduse puțin controlul.
Rak dădu din cap apoi pleoapele sale se închise adormind din cauza epuizării.
- Hm... Deja ai adormit, a spus Fai sărutând fruntea și buzele celuilalt. Fai se retrase fără tragere de inimă din canalul iubiri, chiar dacă ar mai fi vrut încă o rundă dar putea înțelege mica siluetă pentru că era prima dată și pe deasupra mai era și beat.
Fai se dădu jos din pat, merse la baie și ieși cu un prosop în mână pentru a șterge silueta mică de lichidul lipicios. După ce îl șterse cât putu de bine Fai a vrut să îl îmbrace dar un zâmbet viclean îi curbă buzele. Își luă telefonul din buzunarul pantalonilor și îi făcu câteva poze gol, apoi îi trase lenjeria pe el luă cel mai mic tricou din dulap și îl îmbracă.
- Ce naiba fac? Niciodată nu am avut grijă de nimeni așa! Mormăi Fai în timp ce trase silueta mică pe jumătatea de pat curată, se așeză lângă el și făcu un selfie. Era prea leneș acum să schimbe lenjeria.
- Oare cum vei reacționa mâine dimineață? Vei face o criză când vei ști cu cine te-ai culcat? Se întrebă zâmbind Fai.
- Uf... Ce durere de cap. Mormăi Rak în timp ce încerca să își deschidă ochii. Cu cât își deschide ochii mai tare își dădu seama că e într-un loc necunoscut.
- Unde sunt? Se întrebă Rak și încercă să se ridice în șezut dar o durere ascuțită îi străbătu partea inferioară a corpului.
- Ce naiba? De ce mă doare așa? Își spuse Rak și privi în jur pentru a-și da seama unde e. În momentul în care ochii lui văzu bărbatul chipeș și cu bustul gol dormind lângă el făcu ochii mari de șoc și instinctiv se retrase puțin.
- La naiba, ce am făcut? Și amintirile din noaptea precedentă începeau să îi apără în minte una cate una.
În momentul în care Rak privi mai bine fața bărbatului de lângă el își dădu seama cine e.
- O nu... Nu poate fi adevărat! Fai Mangkon? Bolborosi Rak și încercă să se miște pentru a de da jos din pat ușor pentru a nu trezi cealaltă persoană.
În momentul în care Rak își puse picioarele pe podea și încercă să se ridice o durere crâncenă îi străbătu talia, dar strânse din dinți și se forța să meargă să își adune hainele care erau împrăștiate pe jos.
În timp ce Rak își târî picioarele pentru a ieși din cameră se auzi un zgomot... Instinctiv Rak încremeni și își întoarse privirea către persoana întinsă în pat care se mișcă să se întoarcă pe cealaltă parte dar care încă dormea.
- Of... Rak oftă de ușurare că bărbatul din pat nu se trezise dar față i se înroși când văzu urmele de zgârieturi de pe spatele acestuia.
- Oare eu am făcut asta? se întrebă Rak pe sine și deschise încet ușa pentru a ieși din dormitor, își trase pantaloni pe el în grabă și ieși din apartament pentru a merge acasă.
După ce opri un taxi și ajunse la condominiul său tânărul își luă ceva de mâncare și merse în camera sa simțindu-se epuizat.
- Doamne... Nu trebuie să mai beau, fac numai prosti! Își spuse Rak și se prăbuși pe canapea.
Imaginile din noaptea precedentă începeau să devină tot mai clare. Până când ochii i se mări din nou când își dădu seama că o făcuse fără prezervativ.
- Ești un idiot Rak, la naiba! Ce a fost în capul tău? Se certă Rak pe sine.
- Of... Ce voi face acum? Rak mai stătu câteva minute așa gândindu-se la noapte trecută apoi se hotărî să se ridice și să meargă să facă un duș.
După ce termină de făcut duș, deschise sertarul și luă un antiinflamator. Deși nu se mai culcase niciodată cu nimeni asta nu înseamnă că nu știe ce ar trebuie să facă, pentru că citise despre asta.
Rak se întinse în pat și o mulțime de întrebări îi veneau în minte: ce voi face acum? Oare să mai merg la muncă? Cum naiba voi da ochii cu el?
- Hai Rak doar nu ești o femeie care va plânge că și-a pierdut virginitatea. Ai trecut prin lucruri mai grele de atât. Încerca Rak să se consoleze singur dar din cauza oboseli adormi.
❤️🔥...❤️🔥...
Fai deschise ochii privi cealaltă parte a patului și văzu că e gol, dar un zâmbet viclean îi apăru în colțul gurii.
- Hm... Ai fugit, nu-i așa? Sunt chiar curios ce vei face? Dar cu siguranță nu vei scăpa ușor de mine. Își spuse Fai.
Nu știe de ce dar Fai avea un sentiment că nu ar trebui să-l lase pe micuț să scape. Era ceva ce nu își putea explica.
Fai se ridică din pat și merse spre baie fluierând și bine dispus. Când trecu prin fața oglinzii și văzu zgârieturile de pe spatele său un zâmbet satisfăcut îi apăru pe fața.
- Ești chiar fierbinte micuțule!
Seara Fai se îndreptă spre club bine dispus.
- Ești într-o bună dispoziție șefu’ ? Întrebă Bell cu un zâmbet viclean când îl văzu pe Fai intrând în club.
- Da. Răspunse Fai zâmbind.
- Și cine te-a bine dispus așa? Întrebă în mod tachinator Bell deși nu se aștepta la un răspuns.
- Treaba mea, răspunse Fai zâmbind malițios și îi făcu semn lui Bell să îl urmeze în birou. După ce au discutat problemele legate de muncă Fai spuse ceva ce o lasă surprinsă pe Bell.
- P’Bell adu-mi te rog informațiile noului angajat al clubului, a spus Fai pe un ton normal.
- E ceva în neregulă șefu’ ? Întrebă Bell surprinsă deoarece dacă nu era o persoană problematică nu prea era interesat de angajați clubului de la parter.
- Nu, vreau doar să știu cine e, Jun a spus că frecventează aceeași universitate ca noi. A răspuns Fai.
- Imediat îți aduc toate informațiile, spuse Bell și ieși din birou.
După câte minute Bell reveni și îi înmâna toate documentele. Fai le privi în timp ce un zâmbet îi apăru în colțul gurii fără să își de-a seama.
Bell care îl privea i se păru destul de suspectă atitudinea lui Fai dar nu întrebă nimic.
- Rak... deci așa te cheamă, șoșoti Fai.
- Ai spus ceva șefu’ ? Întrebă Bell deoarece nu a auzit bine ce a spus Fai.
- Nu... Nimic. Și azi lucrează Rak? a răspuns și a întrebat Fai. Iar asta îi confirmă lui Bell și mai mult că ceva e suspect cu siguranță.
- Nu e ziua lui liberă, a spus Bell.
- Hm... Atunci poți pleca, eu voi verifica documentele, a spus Fai.
❤️🔥...❤️🔥...
Tring... Tring...
Sunetul telefonului îl trezi pe Rak. Când acesta deschise ochii văzu că afară începea să se întunece.
(„Ce faci?”) Întrebă Satne.
- Dormeam, răspuns scurt Rak cu o voce răgușită.
(„Cum de dormi la ora asta? Nu te simți bine?”) Continuă să întrebe Satne.
- Nu, mormăi Rak.
(„Ce ai pățit? Vrei să vin la tine?”) A întrebat din nou Satne.
- Nu e nevoie, ieri a fost ziua lui phi Phut și am rămas după muncă să bem ceva, a răspuns Rak.
(„Sper că nu te-ai îmbătat prea tare, să faci tâmpenie, hehe...”) Zise Satne râzând, deoarece știa că prietenul său nu rezista la băutură iar dacă se îmbată prea tare nu e de bine...
- Nu, doar m-am amețit puțin apoi am plecat acasă, a mințit Rak deoarece nu era încă pregătit să îi spună prietenului său ce făcuse pentru că se simțea prea rușinat.
(„Atunci e bine, mănâncă ceva și odihnește-te.”) Spuse Satne în încheiere.
Rak se ridică din pat simțindu-se puțin amețit dar și fierbinte, când își duse mâna la frunte își dădu seama că are febră așa că Rak se duse să mănânce ceva și apoi să își ia din nou medicamentele. După ce termină se puse din nou în pat gândindu-se la ce va face până când adormi din nou.
Rak se trezi târziu în cursul zilei următoare, își duse mâna la frunte și constată că febră îi dispăruse, încă mai simți puțină durere în partea inferioară dar era mult mai bine decât ziua precedentă.
După ce își făcu un duș își făcu temele care trebuiau predate profesorului săptămână viitoare.
Cu cât se apropia ora de mers la serviciu Rak începea să devină puțin stresat deoarece încă nu se hotărî ce va face încercând să analizeze bine problema.
- Nu pot renunța la serviciu, veniturile sunt bune și programul e convenabil. Oricum probabil că nu îl voi vedea prea des. De când lucrez acolo nu l-am întâlnit niciodată, mormăi Rak pentru sine.
- Și dacă îl voi întâlni? Ce ar trebuie să fac?... Se întrebă Rak și își frecă față de frustrare.
- Hai, mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat. A fost doar o aventură de-o noapte. Își spuse Rak apoi se pregăti să meargă la serviciu.
- Hei Rak, unde naiba ai dispărut? Întrebă Phut îngrijorat.
- Oh, scuze Phi că am plecat fără să anunț, m-am amețit și am plecat acasă, a mințit Rak.
- E bine atunci, m-am speriat, am crezut că ai pățit ceva, a spus Phut cu îngrijorare.
- Phi merg să mă schimb și să mă apuc de treabă, spuse Rak încercând să evite alte întrebări.
În timp ce se schimba Din a intrat în vestiar.
- Ce faci Rak? Unde ai dispărut? Întrebă Din cu curiozitate în timp ce privea mica siluetă de lângă el.
- Am plecat acasă pentru că mă simțeam amețit, a spus Rak dar nu se întoarse să îl privească pe cel de lângă el.
- Hm... Ai avut o noapte fierbinte? Întrebă Din cu un zâmbet malițios. În acel moment mâinile lui Rak se opri din ce făcea, simțea cum față i se înroșește de jenă neștiind ce să spună deoarece se temea că poate a fost văzut când a plecat cu Fai.
- Nu Phi. De ce întrebi? Întrebă Rak încercând să își controleze tonul voci.
Din își întinse mâna și atinse semnul roșu de la baza gâtului.
- Din cauza asta întreb, a spus Din ridicând din umeri.
- Probabil m-a mușcat o insectă s-au ceva. Rak încerca să găsească o scuză.
- Dacă zici tu, a spus Din zâmbind dar nu a crezut ce spusese Rak.
- Hai grăbește-te, trebuie să începem să lucrăm, a spus Rak schimbând subiectul.
❤️🔥...❤️🔥...
- Phi Bell angajatul acela Rak a venit la muncă? Întrebă Fai pe un ton normal și cu o față lipsită de expresie.
- Da, de ce? Întrebă Bell nedumerită. Fai zâmbi ușor în colțul gurii apoi expresia sa reveni la normal. Dar Bell totuși văzu acel zâmbet.
- Du-te și adu-l să vorbească cu mine, a răspuns Fai. Bell își ridică ușor sprâncenele dar nu a mai întrebat nimic și a mers să îl caute pe Rak.
- Bună phi Bell, spuse Rak în timp ce își ridică mâinile în semn de salut.
- Bună Rak. Șefu’ vrea să vorbească cu tine, urmează-mă, spuse Bell în timp ce ochii lui Rak se mări de surpriză și rămase încremenit.
- Nu sta acolo înțepenit. Hai, nu o să te mănânce, a spus Bell cu un zâmbet.
- S-a întâmplat ceva Phi? Întrebă Rak în timp ce încerca să își controleze emoțiile.
- Nu, șefu’ a spus că vrea să te cunoască pentru că frecventați aceeași universitate, a răspuns Bell cu nonșalanța.
- Oh... Dar cu cât se apropia mai mult de biroul lui Fai inima lui Rak bătea atât de tare încât îi ieșea din piept.
Oare ce vrea de la mine? Nu cred că vrea doar să mă cunoască.
Cioc... Cioc
Când ușa biroului se deschise și Rak pași înăuntru simțea cum i se înmoaie picioarele și față i se încălzea dar a încercat să se comporte cât se poate de normal încercând să evite privirea lui Fai care stătea relaxat în scaunul de la birou cu o expresie normală.
Fai văzând atitudinea micuțului i s-a părut drăguță.
- Bună... seara, a spus Rak cu o voce bâlbâită.
- Stai jos, Bell poți pleca, a spus Fai.
- Bine șefu’, a răspuns Bell.
Rak se așeză pe scaun ezitant dar era atât de jenat încât nu putea face contact vizual cu bărbatul din fața lui.
După un moment de tăcere Fai a vorbit primul:
- Știi cine sunt? Întrebă Fai pe un ton normal.
Auzind întrebarea Rak, aproape că a rămas fără cuvinte dar a încercat să răspundă fără a face contact vizual.
- Da, ești... ești khun Fai Mangkon, răspunse Rak încercând să își dreagă glasul.
- Hm... am crezut că sunt un tip sexi, îl tachină Fai intenționat fixându-l cu privirea. Când auzi asta Rak a simțit că o să leșine, era atât de rușinat încât îi venea să intre în pământ. Nu credea că cealaltă persoană îl va tachina în felul acesta.
Fai luă o foaie și i-o întinse lui Rak.
- Poftim, ia-o și citește-o, a spus Fai. Rak ridică ușor privirea și luă foaia de hârtie confuz.
În momentul în care Rak o privi ochii lui se mari de șoc.
- Așa cum ți-am spus în acea „noapte”... deci poți sta liniștit sunt curat, a spus Fai zâmbind și subliniind cuvântul „noapte”. Rak avea atât față cât și urechile roși de rușine.
Văzând atitudinea stânjenită și acea privire inocentă a micuțului, lui Fai i se părea că e și mai adorabil.
Rak își dădu seama că e tachinat dar nu înțelegea de ce Fai face asta. Așa că respiră adânc pentru a-și face curaj.
- Și ce are de gând khun Fai să facă? Vrei să îmi dau demisia? Poți sta liniștit, nu te voi deranjat și nici nu voi spuse nimănui ce s-a întâmplat. Rak și-a adunat tot curajul și a vorbit dar de data aceasta nu a evitat privirea lui Fai.
- De ce vrei să mai lucrezi aici? Întrebă Fai oarecum surprins de schimbarea de atitudine a lui Rak.
- Am nevoie de bani pentru a mă întreține. Și acest servici îmi permite să îmi pot termina studiile, a răspuns Rak sincer.
- Hm... Fai știa foarte bine toată situația lui Rak, așa că îi veni în minte o idee nebunească... Dar oarecum era și un test pentru a vedea dacă intuiția lui în privința micuțului era corectă sau nu.
- Deci ai nevoie de bani nu-i așa? Întrebă Fai în timp ce se ridica de pe scaun și se apropie de scaun lui Rak. Fai se aplecă și își sprijini ambele mâini pe cotierele scaunului privindu-l fix în ochii. Rak rămase aproape fără suflare și îl privi șocat pe cel din fața lui.
- Ce zici dacă devii partenerul meu de pat pe o sumă de bani mult mai mare decât salariul tău lunar, a spus Fai și își apropie față mai mult de cea a micuțului care rămase cu gura căscată de uimire clipind repede.
Instinctiv Rak își puse mâinile pe pieptul lui Fai pentru al ține la distanță.
- Khun... Sunt sărac dar nu mă vând. Ce... ce s-a întâmplat în acea noapte a fost o greșeală. Eram beat, a spus Rak. Fai zâmbi satisfăcut de răspuns, ochii lui erau aținti asupra acelor buze plinuțe simțind nevoia să le guste din nou.
Pup...
Rak fu cu adevărat șocat de acel pupic deoarece nu se aștepta la asta. Văzând acea față dulce care se înroși și mai tare Fai a zâmbit.
- Ce... ce faci? Mormăi Rak cu voce joasă.
- Ce crezi că fac? Vreau să te sărut, a spus Fai.
Dar Rak nu a avut timp nici să răspundă și nici să reacționeze. Fai îl prinse de ceafă blocându-l și începu să-i sugă și să-i guste buzele lui Rak care a simțit cum un curent electric îi străbate tot corpul și inima îi bătu cu putere. Rak deschise gura după aer dar asta îi dădu ocazia lui Fai să invadeze gura mică cu limba lui fierbinte, tânjind după acea dulceață și stângăcie pe care a simțit-o și data trecută. Fai îi prinse vârful limbii și i-l supse ușor. Fiorul pe care Rak îl simți îl făcu să răspundă stângaci și inconștient la sărutul pasional în timp ce mâinile sale mici strângeau cu putere cămașa bărbatului.
Când Fai simți că micuțul nu mai poate respira corect se desprinse cu regret de acele buze care acum erau roși și umflate. Fai își trecu degetul mare peste buze privindu-l fără să clipească.
Rak simțea că leșină și că inima lui era aproape pe punctul să explodeze, nu înțelegea de ce Fai face asta.
- Ți-am demonstrat încă o dată cât de bun sunt... la sărutat, i-a șoptit Fai la ureche lui Rak și se îndepărtă sprijinindu-se de birou în fața scaunului lui Rak.
- De... de ce faci asta? A spus Rak cu o voce întreruptă și se ridică în picioare să plece, dar nu reuși să facă nici măcar un pas că brațele puternice ale lui Fai îmbrățișă talia subțire și îl trase spre el până când corpurile lor se lipi unul de altul iar mâinile lui Rak ajunse din nou pe pieptul ferm. Rak era atât de surprins de atitudine celuilalt încât nu mai poate gândi sau anticipa ce va face celălalt bărbat.
Fai văzând acea față dulce atât de șocată își mișcă o mână mai jos până când palma sa mare cuprinse una din fesele rotunde.
- Mai doare? Întrebă Fai tachinator.
Chipul dulce se înroși și mai tare, își și ridică mâna să-l lovească dar Fai a fost mai rapid și îl prinse strâns de mână.
- Îmi place asta, a spus Fai cu un zâmbet viclean.
- Ce mama naibii faci? Crezi că sunt unul din parteneri tăi sexuali, țipă Rak indignat de comportamentul lui Fai.
- Nu ești unul din parteneri mei dar... ești soția mea, a răspuns Fai cu un zâmbet dar cu o privire serioasă.
- Ești nebun... Ce naiba, a fost doar o aventură de-o noapte... a spus Rak ridicând tonul.
- Serios? Vorbește frumos cu unicul tău soț Rak, a spus Fai pe un ton jos și cu o expresie serioasă.
Rak văzând expresie serioasă a celuilalt a încercat să își controleze emoțiile, știa că nu se poate lupta cu bărbatul din fața lui așa că respiră adânc și vorbi:
- Ce vrei mai exact de la mine? Întrebă Rak.
- Sincer, nu știu... dar momentan te vreau, a răspuns Fai cu o franchețe care la lăsat uluit pe Rak.
- Nu sunt jucăria ta... Și dacă refuz sau îmi dau demisia ce îmi vei face? Rak își adună tot curajul și întrebă.
- Hm... Nu ai auzit nimic de mine până acum? Ce crezi că aș putea să îi fac unei persoane care nu are familie și care și-a cumpărat recent un apartament în zona W aproape de universitate. Apropo arăți chiar sexi dezbrăcat în patul meu, a spus Fai.
- Ce vrei să spui cu asta? A întrebat Rak surprins și aproape fără voce.
- Mi-ai părut drăguț așa că ți-am făcut niște poze gol în patul meu, a spus Fai nonșalant. În acel moment fața lui Rak arăta panică și șoc.
- Dacă asculți ce îți spun voi păstra pozele doar pentru mine dacă nu probabil că le voi posta din greșeală pe pagina universități, a spus Fai direct.
- De ce te-aș crede că ai poze cu mine? Rak voia să se asigure că nu e păcălit. Un zâmbet îi apăru în colțul gurii lui Fai, își bagă mâna în pantalonii scoase telefonul apăsă pe el și îi arată o fotografie lui Rak. Fața acestuia se înroși de jenă și totodată de furie.
- Cât timp? A întrebat Rak.
- Nu știu, probabil până mă voi plictisi, a spus Fai cu un zâmbet în colțul gurii.
- Și de unde voi avea siguranța că după ce te vei plictisi de mine nu vei posta pozele?
- Sunt un om de cuvânt, va trebui să ai încredere în mine, a pus Fai cu o voce serioasă.
- Nu trebuie să îmi răspunzi acum, ai trei zile la dispoziție să te gândești. Sper că vei lua decizia corectă, a spus Fai.
- Acum poți merge să îți continui munca, îi ordonă Fai. Dar înainte să îl elibereze din îmbrățișare Fai îi mai săruta încă o dată buzele apoi îi dădu drumul.
Rak se îndepărtă repede dar când să deschidă ușă o siluetă înaltă cu un chip asemănător cu al lui Fai era în fața ușii.
- Oh... Scuze, a spus Rak și a trecut în grabă pe lângă bărbatul impunător cu o față roșie.
Kiet păru puțin surprins de comportamentul micuțului care ieși dar când văzu zâmbetul fratelui său mai mic a înțeles că cu siguranță acesta punea ceva la cale.
- Cine e copilul acela? întrebă Kiet pe un ton normal.
- E un junior de la universitate care lucrează la parter, a spus Fai cu un zâmbet viclean și plin de satisfacție. Când Kiet văzu acel zâmbet pe care îl cunoștea bine a fost destul de surprins.
- De când te joci cu angajații? Întrebă Kiet ridicând din sprâncene.
- Încăpățânatul ăla mic e primul, a răspuns Fai nonșalant.
- Îți place de el? Întrebă Kiet direct pentru că cunoștea bine personalitatea fratelui său mai mic.
- Sincer nu știu, are ceva ce mă atrage, a răspuns Fai.
- Fai te întreb sincer, cum ai ajuns să te încurci el? Îmi poți spune? A întrebat Kiet pentru că cunoscându-și fratele era sigur că acel copil trebuie să-l fi impresionat.
- Da, îți spun... Fai a început să îi spună toată povestea inclusiv discuția pe care au avut-o cu un moment în urmă, despre motivul pentru care îi făcu inițial poze; dacă micuțul voia să îi facă probleme voia să le folosească pentru al amenință dar nu s-a gândit că va folosi acele poze pentru al șantaja pe micuț să fie cu el. El i-a povestit fratelui său mai mare totul fără a-i ascunde nimic.
- Hm... Acum înțeleg. Cred că te joci cu focul, i-a spus Kiet lui Fai.
- Hehe, ai uitat că eu sunt focul, a spus Fai râzând.
- Nu am uitat, dar ai grijă să nu te arzi singur, îl sfătui Kiet.
- Ce și tu te-ai ars cu propriul foc? Întrebă Fai zâmbind și ridicând din sprâncene dar Kiet nu a răspuns.
Rak coborî scările la parter strângându-și pumni de frustrare.
- Hei Rak e ceva în neregulă? De ce te-a chemat khun Fai să vorbească cu tine? Întrebă Din oarecum nedumerit. În mod normal dacă nu era o problemă mai gravă Fai nu intervenea cu angajații de la parter, orice problemă apărea Bell era cea care se ocupa.
- Pai... Khun Fai a vrut să mă cunoască pentru că eu și el frecventam aceiași universitate și a auzit că P’Phut a fost cel care m-a recomandat, a inventat Rak cea mai banală scuză care i-a venit în minte.
- Oh! Din a fost puțin surprins dar nu s-a gândit prea mult la asta.
- Hai să continuăm treabă, a spus Rak.
Rak a lucrat cu sârguință până la sfârșitul programului încercând să nu se gândească prea mult pentru a nu face greșeli. O dată ce munca s-a încheiat Rak a mers acasă să se odihnească deoarece a doua zi era luni și trebuia să meargă la facultate.
- Doamne arăți groaznic? a spus Mali îngrijorată văzându-și prietenul venind spre masa lor obișnuită.
- Crezi că nu m-am uitat în oglindă, a răspuns Rak sarcastic cu un zâmbet sec.
- Serios Rak, dacă munca e atât de obositoare lucrează mai puțin, a spus Satne.
Rak știa că prieteni lui erau îngropați pentru el dar ce putea face? Trebuie să se întrețină așa că trebuia să muncească.
- Mă descurc, știu că sunteți îngrijorați pentru mine dar trebuie să mă întrețin, a spus Rak sincer.
- Rak dacă ai nevoie de bani atât eu cât și Satne te putem ajuta, a spus Mali.
- Hei! Am mai discutat despre asta, nu vreau să profit de pe urma prieteniei noastre. Trebuie să îmi iau viața în propriile mâini și nu pot depinde mereu de cineva, le-a spus Rak prietenilor săi.
Prieteni lui cunoșteau foarte bine caracterul lui Rak și știa că nu e genul de persoană care să profite de pe urma altora. În timpul liceului multă lume spunea că Rak este prieten cu Satne și Mali doar pentru că aceștia erau bogați. El a suferit destul de mult din această cauză dar cu timpul s-a obișnuit cu astfel de comentarii răutăcioase și a încercat să nu le pună la suflet.
- Rak, noi doi știm foarte bine ce fel de persoană ești. În primul rând noi suntem cei care ne-am oferit să te ajutăm pentru că suntem îngrijorați pentru tine și în al doilea rând în ultima lună ai trecut prin multe probleme care ti-au schimbat viața radical, a spus Mali.
- Așa e Rak, dacă simți că nu mai poți ia-o mai ușor. Nu îți cerem să renunți la locul tău de muncă. Saten a confirmat cuvintele lui Mali.
- Mulțumesc prieteni, a spus Rak. El nu era atât de obosit din cauza munci dar era stresat din cauza discuției de aseară cu Fai care nu l-a lăsat să doarmă până aproape în zori.
- Ce faceți copii? Se auzi brusc o voce.
Toți trei s-au întors să privească în direcția voci, era grupul lui Fai. Rak înlemni când îl văzu pe Fai schițând un zâmbet viclean, așa că i-a evitat privire.
Văzând reacția lui Rak Fai nu putea decât să se gândească că e chiar drăguț.
- Bună Phi. Ce faceți aici? Întrebă Satne.
- Am venit să îți aduc și celelalte notițe pe care ți le-am promis, a răspuns Arthit.
- Oh, Satne vineri am văzut că prietenul tău lucrează la clubul lui Fai, a spus Arthit.
- Da Phi, micul meu prieten e chiar încăpățânat și nu prea acceptă ajutorul nimănui, a spus Satne într-un mod glumeț îmbrățișând h gâtul lui Rak.
Fai ridică ușor din sprâncene auzind cuvintele lui Sante confirmându-i că presupunerilor sale nu erau greșite, dar totodată s-a simțit puțin frustrat când a văzut atitudinea lui Sante față de Rak.
- Rak te descurci și cu facultatea și cu locul de muncă? Îl întrebă Arthit din curiozitate.
- Da phi, mă descurc, nu e chiar atât de greu și veniturile sunt bune, a răspuns Rak pe un ton normal.
- Deci asta înseamnă că Fai nu e chiar un șef rău, a spus Arthit vrând să își tachineze prietenul.
- Vorbești prea mult, a spus Fai știind că prietenul său vrea să îl tachineze. Arthit îl privea insistent pe Rak așteptând un răspuns.
- Nu știu Phi, de obicei dacă e ceva, am văzut că phi Bell se ocupă nu l-am văzut pe phi Fai până acum la muncă, a minții Rak. Un zâmbet malițios îi apăru pe buze lui Fai care îl privea pe Rak fără să clipească, făcându-l să știe că prietenii lui nu știu ce se întâmplase intre ei.
- Așa e, de obicei Fai nu se ocupă de angajați de la parter, a răspuns Arthit.
- Hai să mergem Arthit cursul nostru va începe curând, a spus Fai întrerupând conversația.
- Satne, mi s-a părut doar mie s-au P’Fai îl privea într-un mod insistent pe Rak? Întrebă Mali. Rak a vrut să obiecteze dar știa că atunci prieteni lui ar deveni și mai suspicioși.
- Și mie mi s-a părut la fel, a răspuns Satne.
- Am auzit că are doar parteneri de pat, atât femei cât și bărbați dar nu i-a pe nimeni în serios. Mulți oameni vor să-l prindă doar pentru că e chipeș și are bani, a spus Mali din ceea ce a auzit.
- Așa e, Rak ai grijă, dacă P’Fai are vreun comportament neadecvat față de tine să îmi spui, a spus Satne. Rak aproape că rămase fără cuvinte dar nu putea spune nimic pentru că se simțea prea rușinat să le povestească prietenilor săi ce se întâmplă.
- Apropo, știți ce am mai auzit? P’Fai nu se încurcă niciodată cu niciun angajat. E o regulă pe care se spune că o respectă cu sfințenie, a adăugat Mali. Rak își strânse buzele pentru că îi venea să urle și să spună că nu e adevărat pentru că Fai tocmai îl șantajase.
- De unde ști? Întrebă Satne curios.
- Pai îți amintești de Nil? Intre Mali.
- Hm, a răspuns Satne după ce a stat puțin să se gândească.
- Păi, Nil îl plăcea pe P’Fai și s-a angajat la club în speranța că îi va fi mai ușor să-l cucerească dar nu a fost așa, după ce i s-a spus în față că nu se încurcă cu angajații și-a dat demisia. Dar nici așa nu a reușit să-l cucerească. Mai mult s-a făcut de râs, a povestit Mali.
- Poate exista o prima dată pentru orice. Modul în care îl privea pe Rak nu mi-a plăcut, a răspuns Satne.
- Hei, vă gândiți prea mult. Cineva de statutul lui nu s-ar încurca niciodată cu cineva mine, a decis să spună Rak.
- O excepție de la regulă poate exista oricând, mai ales că îi place să iasă cu băieți de genul tău, a adăugat Mali zâmbind.
Rak simțea că nu mai suportă să se vorbească despre acest subiect așa că a încercat să pună capăt discutiei.
- Nu mai bârfiți. Hai, să mergem la curs.
Au trecut trei zile și în seara asta Rak trebuia să îi de-a un răspuns lui Fai. Rak nu îl învinovățea pe Fai pentru că îl șantajase, dar după ce a auzit multe povesti despre el zile astea nu înțelegea de ce o face, era doar furios pe Fai că îi aruncase bani în față. Rak se învinovățea pe sine pentru că era conștient că el provocase toată situația asta stânjenitoare așa că trebuie să o rezolve singur. Singura frică a lui Rak este că se va îndrăgosti de Fai și că după ce acesta se va plictisi tot el va avea de suferit. Rak știe bine că este o persoană care se îndrăgostește repede dacă cineva îi acordă prea multă atenție. Singurul bărbat care face excepție e Satne, pentru că Rak nu l-a văzut niciodată pe Satne ca posibil iubit.
- Salut ce faci? întrebă Rak când a ajuns la locul lor obișnui.
- Mă uitam pe Facebook pentru a nu mă plictisi până ajungi tu și Mali, a spus Satne.
- Salut băieți, a spus Mali când a ajuns și se așeză lângă Satne apoi arunca o privire spre ecranul telefonului lui Satne.
- Doamne P’Fai pare un zeu grec sculptat, a spus Mali privind poza de pe Facebook.
- Satne, arătai și lui Rak, a adăugat Mali dar nu a avut timp să răspundă că Mali i-a luat telefonul lui Satne și ia arata lui Rak.
Era o poza cu Fai în patul lui la bustul gol care îl făcu pe Rak să simtă că i se încălzește fața când se gândi la acea noapte. Dar ceea ce îl făcu pe Rak să facă ochii mari era mesajul care însoțea poza.
„Sper că voi primi un răspuns satisfăcător...”
Rak nu era sigur dacă acel mesaj era adresat lui sau nu.
Ding...
O notificare se auzi pe telefonul lui Rak. Acesta îl scoase din buzunar pentru a vedea ce este. Era un contact nou dar când văzu poza de profil și citit mesajul aproape că se înecă cu cafeaua pe care o bea.
✉️”La ora 23 te aștept în parcarea din spatele clubului. Sper ca voi primi un răspuns satisfăcător”.
Acum era evident că mesajul era pentru el dar nu s-a gândit niciodată că Fai va face o postare despre asta pe Facebook.
Rak a mers la serviciu normal dar a anunțat că va pleca cu o oră mai devreme și nimeni nu a obiectat pentru că oricum era în timpul săptămânii și el era plătit la oră.
Când se apropie ora plecării Rak a mers în vestiar s-a schimbat apoi a mers în parcarea din spatele clubului. O dată ajuns acolo el nu a văzut pe nimeni așa că a stat pe loc dar farurile unei mașini sport de lux s-au aprins și s-au stins. Rak e o persoană ageră la minte așa că a înțeles repede că aceea trebuie să fie mașina lui Fai, așa că s-a apropiat de mașină pe partea șoferului. Când s ajuns geamul mașinii s-a deschis.
- Urcă în mașină, a spus Fai pe un ton serios. Rak s-a urcat ascultător în mașină iar Fai a plecat din parcare.
- Unde mă duci? Întrebă Rak.
- La apartament, a răspuns scurt Fai. Rak nu era un prost așa că știa ce urma să se întâmple.
Pe parcursul drumului nimeni nu a scos un cuvânt. Când mașina s-a oprit în parcare cei doi au coborât iar Rak îl urmă pe Fai cu inima bătându-i cu putere. Când ușa liftului s-a închis Fai s-a întors către Rak l-a prins de talie, l-a tras spre el și l-a sărutat violent. Rak a fost atât de surprins încât nici măcar nu a avut timp să reacționeze. A fost un sărut aspru și fierbinte care aproape că l-a lăsat fără aer.
După ce a fost mulțumit Fai s-a retras a privit chipul frumos care se uita la el cu ochi inocenți. Acea inocență din ochii lui Rak, Fai nu o mai văzuse la nimeni și asta îl făcea să își piardă calmul.
- Dacă ai venit cu mine și nu m-ai respins înseamnă că răspunsul pe care îl aștept e satisfăcător, a spus Fai cu o voce blândă.
- Crezi că am altă opțiune? Întrebă Rak sarcastic. Fai a zâmbit mulțumit. A putut vedea că Rak nu e o persoană prefăcută și e cineva care nu îi cântă în strună doar pentru al mulțumi.
Ușa liftului s-a deschis și cei doi s-au îndreptat spre apartament intrând înăuntru. Rak rămase lângă ușă și respiră adânc încercând să își facă curaj.
- Hai, ia loc pe canapea să vorbim mai întâi. A spus Fai.
- Îți place de prietenul tău Satne? Întrebă Fai pe un ton serios.
- Ești nebun sau ce? El e cel mai bun prieten al meu. Ce legătură are asta cu treabă noastră? Țipă Rak confuz.
- Până nu mă plictisesc de tine nu ai voie să te încurci cu nimeni, nu îmi place să fiu pe locul doi, a ordonat Fai. Rak își strânse buzele frustrat.
- Eu merg să fac un duș, vrei să facem un duș împreună? A spus Fai pentru al tachina.
- Nu, du-te fă duș apoi merg și eu, a răspuns Rak cu o față roșie.
- Cum vrei. Fai putea vedea că micuțul era timid și stânjenit așa că i-a dat puțin timp să se obișnuiască cu ideea.
După ce a făcut duș Rak a îmbrăca o cămașă supradimensionată și a ieșit din baie. Când a văzut silueta înaltă și musculoasă a lui Fai doar în boxeri stând pe marginea patului simțea că picioarele îi tremură și nu poate merge în timp ce fața lui era roșie de jenă.
Fai îi privea din cap până în picioare de parcă ar fi fost hipnotizat, picioarele netede și albe care se vedeau de sub cămașă care îi acoperea zona inghinală îl făceau să se simtă din ce în ce mai fierbinte.
- Vino aici, spuse Fai. Rak merse spre el cu capul plecat pentru că era atât de stânjenit încât nu îl putea privi în ochii.
- Tu ai fost cel care a spus că vrei să te învăț, îl tachină Fai cu un zâmbet pentru a destinde atmosfera.
- Eram beat, de aceea am spus asta, a spus Rak cu o voce joasă.
- Uite Rak, îmi pot da seama că ești timid și ți-e rușine dar relaxează-te și lăsa-te ghidat de instinct, a spus Fai în timp ce mâinile sale au început să îi mângâie coapsele și fesele. Apoi Fai începu să îi descheie nasturi cămăși unul câte unul în timp ce Rak își strângea tare pumni neștiind ce să facă.
Fai îl prinse de bărbie și îl trase spre el până când fețele lor erau doar la câțiva centimetri distanță. El privi acele buze plinuțe căruia nu-i putea rezista și își apropie buze pentru un sărut. Fai i-a supt buza de jos apoi cea de sus le-a tachinat cu limba și apoi și-a introdus limba fierbinte în gură pentru gustă acea dulceață în timp ce își împleti limba cu limba mică. A început cu un sărut blând dar s-a transformat într-un sărut pasional și fierbinte în timp ce mâinile lui Fai îi explorau tot corpul.
- Umm, un geamăt satisfăcut îi scapă lui Rak și mâinile sale tremurânde s-au înfășurat în jurul gâtului lui Fai.
Fai încă stătea în șezut pe pat și Rak în picioare în fața lui. Când Fai fu mulțumit de sărut s-a retras și față lui e exact în zona pieptului, acei muguri roz erau atât de tentanți încât își linse buzele. Fai își scoase limba și a început să lingă și să sugă acele sfârcuri atât de tentante, alternând între ele, în timp ce un mugur era supt celălalt era frecat și stimulat cu degetele până când acestea au fost erecte.
- Ah... Mm... Un geamăt blând îi scapă micuțului care simțea că picioarele îi cedează.
Fai se retrase satisfăcut de muncă să și îl privi pe micuț cu un zâmbet malițios.
- Vreau să faci ceva pentru mine.
- Ce... Ce vrei? Întrebă Rak gâfâind deși putea ghici ce vrea Fai. Fai privi în jos spre penisul său care începea să crească ușor în dimensiune.
- Vreau să mi-o sugi, a spus Fai și fața lui Rak se înroși și mai tare.
- Dar... eu nu am mai făcut asta, a spus Rak.
- Te voi învăța eu.
Deși era extrem de jenat Rak se lasă în genunchi între picioarele lui Fai, iar cu mâinile tremurânde îi prinse marginea lenjeriei și o trase în jos. Acum văzând mai bine acel penis uriaș inima aproape că îi exploda.
Rak se gândi la ce ar trebuie să facă, încerca să își amintească ce văzuse în clipurile porno. Își apropie față de zona inghinală scoate limba și începu să îl lingă stângaci de la bază până le vârf în timp ce prinse cu mâna penisul mare și îl mișcă în sus și în jos până când capul roșu și bombat a fost vizibil. L-a înconjurat cu limba de câteva ori apoi își deschise gura acaparând vârful erecției și începu să își miște buzele în sus și în jos într-un mod lent.
- Ahh... Ai grijă la dinți, gemu Fai.
Rak își deschise gura cât putu de mult și își frecă buzele în sus și în jos până când acel penis aproape îi ating amigdalele, mișcându-și limba pentru al stimula.
Fai își încordă abdomenul din cauza senzației de excitare, îl prinse de cap ghidând ritmul și își împinsese șoldurile ca penisul său să intre mai adânc în gura mică.
- Uh... Rak aproape că se înecă simțind că îi vine să vomite și ochii i se umplu de lacrimi din cauza senzației de strângere.
- Um... atât de bun, mormăi Fai.
Fai nu își putea lua ochii de la fața dulce care se mișcă între picioarele sale. A vrut să se înfigă cu toată puterea în acea gură caldă și moale dar nu voi să îl sperie sau să îl forțeze prea mult așa că se retrase cu regret și se aplecă pentru ai săruta buzele.
- Vreau să termin în tine, a spus Fai și îl trase pe micuț pe pat.
Fai se ridică și luă gelul, punându-l pe marginea patului.
- Dar prezervative? Întrebă Rak.
- Nu vreau să le folosesc cu tine, vreau să te simt cât mai bine. Ai văzut că sunt curat, a spus Fai când văzu fața panicată a micuțului. Parcă intuind ce vrea să spună Rak în continuare Fai a vorbit primul:
- După ce ne-am culcat împreună nu am mai fost cu nimeni și cu alți am folosit întotdeauna prezervativ, nu îmi risc sănătatea, a adăugat Fai.
- Întoarce-te pe burtă și ridică-ți fundul, comandă Fai. Iar Rak l-a ascultat fără să obiecteze.
Fai turnă gel pe intre fesele rotunde și masă ușor.
- Ah... Gemu Rak când degetul lui Fai îi invada canalul cu mișcări lente. Pe măsură ce gaura mică se adapta Fai mai adaugă cate un deget până a ajuns la trei, apoi începu să le miște mai repede stimulând punctul sensibil.
- Ahh... Rak gemu blând în timp ce emoțiile îi acaparau corpul și mintea. Când Fai simți că canalul amoros era destul de pregătit își retrase degetele. Luă gelul și își îmbibă bine penisul care atinsese dimensiunea maximă și îl poziționă la intrare în timp ce se aplecă peste spatele lui Rak.
- Acum relaxează-te, îi șopti Fai în ureche și începu să își împingă capul gros înăuntru cu mișcări lente.
- Au... Um... Rak își mușcă buza de durere în timp ce acea enormitate îl pătrundea din ce în ce mai adânc până a ajuns la bază.
- Uf...
Fai îl lasă pe micuț să se adapteze câteva clipe. Pereți moi și canalul îl strângeau atât de tare încât îl făceau să își piardă răbdarea.
- Mă voi mișcă, șopti blând Fai și îl sărută pe spate apoi începu să își împingă șolduri crescând ritmul ușor.
- Ah... Rak gemea la fiecare impingere iar de fiecare dată când punctul său sensibil era lovit simțea un fior care îi încețoșa mintea. Corpul său a început să se legene mai tare pe măsură ce penetrările deveneau mai puternice și emoțiile mai intense.
- Ahh... atât de excitant, mormăi Fai printre dinți.
- Ah... te rog... sărută-mă, imploră Rak iar Fai se conforma sărutând și mușcând ușor buzele celuilalt. Cu o mână se sprijini pe pat iar cu cealaltă începu să îi stimuleze sfârcurile.
- Ahh... Umm, Rak gemea incoerent în timp simțea o durere pulsantă în penisul său.
Văzând că micuțul se apropia de orgasm Fai se ridică în genunchi îi prinse ferm șoldurile și și începu să se împingă violent atacând acea zonă sensibilă neîncetat.
- Ahh... Nu mai suport... Gemu și urlă Rak.
- Ah... Hai amândoi deodată.
Fai își retrase șoldurile apoi își împinse penisul în punctul sensibil până când corpul lui Rak se încorda iar lichidul alb țâșni fără ca măcar să își atingă penisul. În momentul eliberării pereți moi se contractă atât de puternic încât Fai explodă. Un lichid fierbinte îi invadat corpul lui Rak rămânând fără suflare, era o emoție ce nu o putea descrie.
- Umm... Un geamăt plin de satisfacție ieși din gâtul lui Fai și se prăbuși pe spate micuțului.
- Ești atât de bun că mă faci să îmi pierd mințile, șopti Fai cu o voce răgușită. Fai nu s-a gândit niciodată că o persoană fără experiență ca Rak l-ar putea satisface în felul acesta.
Rak gâfâia greu dar a fost surprins de cuvintele celuilalt.
- De data asta nu mai scapi doar cu o singură rundă, susura Fai în timp ce începu să își miște din nou șoldurile. Ochii lui Rak s-au mărit de uimire dar senzația intensă de excitare i-a invadat corpul și mintea încât nu a putut face altceva decât să geamă până când a rămas fără voce.
După încă două runde de foc Fai l-a dus în baie și l-a ajutat pe Rak să se spele. În momentul în care capul lui Rak a atins perna a adormit instant.
Fai îl îmbrățișă cu un sentiment pe care încă nu îl putea înțelege dar un lucru îl știa sigur... că nu îl va lăsa pe micuț să plece de lângă el prea curând.
Rak început să se foiască dar simțea că brațele cuiva îl îmbrățișau, în clipa în care își deschise pleoapele grele văzu pieptul gol pe care își odihnea capul și mâna, în timp ce simțea că față i se încălzește de jenă. A vrut să se retragă dar brațele s-au strâns și mai tare.
- Nu te mai foi, e încă devreme, a spus o voce răgușită și joasă apoi simți cum un sărut era apăsat pe părul său moale. Acel gest îi făcu inima lui Rak să bată nebunește.
- Am un curs la ora 13:00, a zis Rak cu o voce aproape inaudibilă.
- Știu, e de abia ora 10 a spus Fai privind ceasul de pe perete.
- Dă-mi drumul, trebuie să merg la baie, mormăi Rak și Fai îl eliberă din îmbrățișare fără tragere de inimă.
- Au... Țipă Rak în timp ce încerca să se ridice și simți cum o durere ascuțită îi străbătu partea inferioară a corpului.
- Vrei să te duc eu, a spus Fai cu un zâmbet.
- Nu, a răspuns scurt Rak cu o față roșie și se târî la marginea patului, apucă cămașa care era lângă pat și o îmbracă apoi încerca să se ridice dar picioarele îi erau atât de slăbite încât aproape că se prăbuși înapoi.
Fai a zâmbit la gestul încăpățânat al micuțului, dar l-a lăsat să se descurce singur.
- La naiba de ce doare așa, a mormăit Rak pentru sine în timp ce își târa picioarele la baie.
După ce Rak ieși din baie îl văzu pe Fai în mijlocul camerei având doar o pereche de pantaloni de trening în timp ce partea superioară era goală. Dar în clipa în care văzu urmele de unghi și mușcături de pe corpul lui Fai față lui deveni roșie că a unei cireșe coapte.
Buzele lui Fai se curbă într-un zâmbet. El nu își luă intenționat un tricou pentru că îi voia să îl tachineze și să îl facă să roșească deoarece i se părea adorabil.
Fai se apropie de el îi prinse bărbia pentru ai ridică capul și îi săruta buzele care erau încă ușor umflate.
- Hai să mâncăm. Am comandat deja mâncare. Apoi te duc la apartamentul tău, a spus Fai cu o voce blândă.
- Mă pot întoarce singur, murmură Rak cu inima sărindu-i o bătaie la gestul grijuliu al lui Fai.
- Am spus că te duc eu, nu mă contrazice, a spus Fai cu o voce serioasă privindu-l fix. Rak nu a putut decât să de-a din cap în semn de acord.
După acea zi cei doi au petrecut multe nopți împreună până a trecut mai bine de o lună, dar întâlnirile lor erau mereu secrete și departe de ochii lumi.
Rak simțea că sentimentele sale față de Fai începeau încet, încet să prindă contur. Deși Fai avea grijă de el nu a adus niciodată în discuție schimbarea de stat al relației iar asta îl făcea să se simtă trist, știa că acea relație clandestină avea să se termine la un moment dat iar asta îl făcea să se simtă gol în sufletul său. Singurul lucru care s-a schimbat era faptul că orice câte ori se întâlneau la universitate se salutau și schimbau câteva vorbe.
Azi Rak ajunsese primul la universitate așa că se așeză cu capul pe masă gândindu-se la situația sa.
- Salut, ce faci, ești obosit? Întrebă Satne care venise cu Mali. În timp ce îl privea ochi lui Satne au căzut pe urma roșie de pe gâtul lui Rak, făcându-l să facă ochii mari de surpriză.
- Ce-i asta, Rak? Întrebă Satne în timp ce își puse degetul pe pata roșie, deși el știa foarte bine ce e. Văzuse comportamentul suspect al prietenului său de ceva vreme care dispărea adesea dar nu găsise ocazia să întrebe.
Rak își ridică mâna să își acopere gâtul surprins în timp ce față i se înroși.
- Nu... Nu e nimic... probabil m-a ciupit un tânăr, bâlbâi Rak cea mai banală scuză.
- Haha, probabil acel țânțar are și dinți, spuse Mali râzând în timp ce Satne îl privi cu o față serioasă și se așeză pe bancă în fața lui privindu-l insistent.
- Am cumva față de prost? Nu mă minți. Ascultă Rak, știu bine ce e acel semn iar comportamentul tău din ultima vreme e suspect, dacă nu ești pregătit să vorbești e în regulă, a spus Satne pe un ton serios.
- Rak, noi suntem îngrijorați pentru tine. Nu știm cu cine te-ai încurcat și de ce te ascunzi de noi? Dar probabil ai motivele tale, a spus Mali cu îngrijorare.
Rak își privi cei doi prieteni simțindu-se vinovat, nici el nu se simțea bine că trebuie să ascundă asta dar îi era prea rușine să spună că este partenerul sexual al lui Fai.
- Îmi pare rău... dar nu sunt încă pregătit să vorbesc, a spus Rak cu lacrimi in ochii.
- Rak, aceea persona te-a forțat? Întrebă Satne. Rak clătină imediat din cap.
- Nu, e grijuliu cu mine doar că... a spus Rak cu voce joasă.
- Vrea să țină relația secretă? continuă Mali.
- Când te vei simți pregătit ne poți spune, noi suntem prieteni tăi și nu te judecăm pentru asta, doar ne facem griji pentru tine, ai înțeles? A vorbit Satne pe un ton serios.
- Mulțumesc că sunteți mereu lângă mine, a spus Rak.
Acum Rak se simțea oarecum ușurat că a putut vorbi cu prietenii săi și că aceștia îl înțeleg fără al judeca, chiar dacă nu a dat prea multe detalii.
❤️🔥...❤️🔥...
- Bună mamă, salută Fai bine dispus.
- Hei copil răutăcios, îți mai amintești de mine, a spus Amy pe un ton jucăuș.
- Bineînțeles, mi-a fost așa de dor de tine, a spus Fai în timp ce se așeză pe canapea și își îmbrățișă mama.
- Pari să fi binedispus, s-au întâmplat ceva bun de când nu mai vi acasă? Întrebă Amy cu un zâmbet.
- Poate? Răspunse Fai cu un zâmbet dar chipul dulce a lui Rak îi apăru în minte.
- Mamă pot să te întreb ceva?
- Sigur.
- Cum ai știu că tata e persoana potrivită? A întrebat Fai. Amy își privi fiul cu un zâmbet.
- Aceste lucruri sunt greu de explicat. Cum să îți spun... vrei să fii mereu cu acea persoană iar când nu e lângă tine te gândești mereu la ea. Dar cel mai important e să simți cât de tare îți bate inima în momentul în care ești cu acea persoană, a explicat Amy în timp ce puse degetul pe zona inimii fiului său. Când Fai auzi acele cuvinte un zâmbet îi împodobi chipul.
- Hm... Se pare că fiul meu îmi va aduce o noră cât de curând, a spus Amy.
- Și dacă nora ta va fi un băiat și nu o fată, ai accepta? Întrebă Fai pe un ton serios. Știa că mama sa e o persoană deschisă la minte dar voia totuși să se asigure că presupunerile lui sunt adevărate.
- Ascultă Fai, chiar dacă nu mă bag în viața ta și a lui Kiet, asta nu înseamnă că nu știu de escapadele voastre atât cu femei cât și cu bărbați. A spus Amy iar sprâncenele lui Fai s-au ridicat de uimire.
- De unde ști?
- Treabă mea, răspunse Amy nonșalant.
- Nu mă interesează dacă e bărbat sau femeie și nici de statutul social al acelei persoane atâta timp cât tu ești fericit și acea persoană te iubește pentru ceea ce ești tu nu pentru statul tău social. Deci care e treabă? a spus Amy pe un ton serios.
- Încă nu sunt sigur dacă mă iubește dar, cu siguranță nu e cu mine din cauza banilor pentru că nu acceptă niciodată un cadou de la mine și nici bani, singurul lucru care îl acceptă este să plătesc mâncarea atunci când luăm masa împreună și mereu refuză să meargă în restaurante scumpe, a spus Fai zâmbind când se gândea cât de mult se încăpățâna Rak în această privință și într-un final trebuia să cedeze.
- Se pare că aceea persoană te face să zâmbești destul de mult. În momentul în care vei fi sigur adu-l acasă să îl cunosc și eu, a spus Amy.
- Da mamă? A răspuns Fai pe un ton serios.
Cioc... Cioc
După ce se auzi o bătaie în ușă Bell intră.
- În ultimul timp vi cam des, a spus Bell zâmbind.
- E vreo problemă? Întrebă Fai ignorând comentariul lui Bell.
- Am venit să discut despre muncă. A răspuns Bell și i-a înmânat documentele lui Fai.
- Astăzi Klon și-a dat demisia, vrei să găsesc un înlocuitor pentru el? Întrebă Bell referindu-se la una dintre gazdele clubului VIP.
- Dacă crezi că e necesar atunci da, a răspuns Fai dar Bell avea un zâmbet tachinator pe buze.
- Ai pe cineva în minte întrebă Fai? Pe un ton serios.
- Da... A răspuns și a făcut o pauză Bell.
- Cine?
- Unul dintre chelneri de la parter, multor bărbați li se scurg ochii după el și îl invită să iasă, dar nu știu dacă iese cu ei sau nu, a spus Bell cu un zâmbet viclean. Fai care o cunoștea bine pe Bell simți că această bănuiește ceva.
- Cine?
- Rak, a răspuns Bell pe un ton serios. Când Fai a auzit numele lui Rak față i s-a încordat, pumni i s-au strâns în timp ce o privire rece că gheață i-a fost aruncată lui Bell. Dar Bell nu a fost deloc speriată de acea privire ea doar a vrut să îi testeze sentimentele lui Fai pentru că întâmplător l-a văzut pe Fai și pe Rak plăcând împreună de mai multe ori.
- Haha, se pare că am primit răspunsul, a spus Bell. În acel moment Fai a știut că a fost tachinat dar și-a înțeles mai bine sentimentele pentru Rak, doar gândul că un al bărbat încerca să se apropie de micuțul lui îl făcea să înnebunească.
- Mă tachinezi? Nu e deloc amuzant Bell. Ce știi? A întrebat Fai pe un ton serios.
- Te-am văzut de multe ori plecând cu Rak, și în tot acest timp nu te-am mai văzut ducând pe cineva în camera ta, așa că am vrut să știu dacă Rak e cineva special sau nu, a răspuns Bell sincer.
- Dar faptul că e vizat de mulți bărbați e adevărat, a răspuns Bell.
- Cu aceea față dulce ar fi ciudat să nu fie vizat, a spus Fai pe un ton ușor enervat.
- Și ce ai de gând să faci? Cât o să-l mai ți ascuns, întrebă Bell curioasă.
- Vreau să fiu mai întâi singur de sentimentele mele și vreau să fiu sigur și dacă el simte același lucru pentru mine, a răspuns Fai în timp ce se gândea.
- Din câte am văzut eu cred că te place destul de mult. Nu pare a fi o persoană care să cedeze ușor cuiva. Nu știu cum a început totul dar cunoscându-te cred că ai făcut ceva că să îl prinzi, a spus Bell.
- Într-o oarecare măsură și dreptate, a spus Fai.
- Am plecat, merg să verific clubul VIP, a spus Bell zâmbind.
- Hm... A răspuns Fai în timp ce se gândea la Rak și la situația lor.
Tring... Tring...
Sunetul telefonului îl scoase din transă pe Fai.
- Care e treaba? Întrebă Fai.
(„Ești la club? Bem ceva?) Întrebă Arthit.
- Da, ești cu Jun?
(„Da.”) A răspuns Arthit.
- Bine, ne vedem curând, a răspuns Fai.
Nu după mult timp cei doi prieteni au intrat în biroul lui.
- Salut, Tom nu e cu tine? Întrebă Arthit.
- Nu, a răspuns Fai cu un zâmbet.
- Ciudat, și-a găsit pe cineva? Întrebă zâmbind Arthit.
- Probabil.
- Hai să mergem în clubul de la parter, vreau să găsesc pe cineva să mă eliberez, a spus Arthit.
- Bine cum vrei, a răspuns Fai nepăsător apoi au coborât la parter și s-au așezat la masa lor obișnuită.
- Rak, du-te la masa lui khun Fai și ia comanda, a spus barmanul. Rak a fost surprins când a auzit pentru că era prima dată în două luni de când lucra aici să îl vadă pe Fai coborând la parter.
- Bine Phi, a răspuns Rak dar inima îi bătea cu putere dar totuși a zâmbit și a încercat să se comporte că și cu ceilalți clienți.
- Bună seara, ce ați dori să serviți? A întrebat Rak într-un mod profesional.
- Salut Rak, ce mai faci? Întrebă Arthit.
- Lucrez Phi, a răspuns Rak în timp ce îi aruncă o privire lui Fai deoarece nu știa cum ar trebuie să se comporte.
- Hai nu fi atât de rigid, Fai nu va spune nimic, a spus Arthit văzând expresia lui Rak.
După ce lua comanda Rak merse spre bar pentru a aduce băuturile.
- Fai, se pare că vei avea companie, a spus Jun zâmbind.
- Adică? Întrebă Fai în timp ce se întoarse în direcția privirii lui Jun.
- Uf... După ce scoase un oftat un zâmbet malițios îi apăru pe față lui Fai.
- Bună băieți, salută Sam care era însoțită de prietena sa.
- Salut Sam, a răspuns scurt Fai.
- Am putea sta cu voi la masă? Întrebă Sam în timp ce îl privi cu ochi dulci pe Fai.
- Sigur, Arthir a fost cel care a răspuns. Sam se așeză lângă Fai.
- Ați comandat deja?
- Da, când vine cu băutura noastră puteți comanda ce doriți e din partea casei, a spus Fai.
- Mulțumim Fai, ești un dulce, a spus Sam în timp ce aceasta îi îmbrățișa brațul.
Jun a ridicat din sprâncene un pic surprins de atitudine lui Fai, pentru că în mod normal făcea tot posibilul să o evite pe tânăra să se apropie prea mult de el.
- Se pare că tu vei pleca cu cineva înaintea mea, a tachinat Arthit care a coincis exact cu momentul în care Rak a ajuns cu băuturile la masă și a auzit cuvintele lui Arthit.
În acea clipă Rak a simțit o durere în inimă, zâmbetul său obișnuit a dispărut, iar ochii îi erau plini de tristețe dar a încercat să forțeze un zâmbet și să comporte într-un mod profesional.
Fai care îl privea pe Rak a observat acea schimbare de atitudine și un zâmbet satisfăcut îi apăru pe buze pentru că asta îi confirmă că Rak are sentimente pentru el. Fai a făcut asta intenționat pe a vedea reacția micuțului său.
- Mai adus două cocktailuri pentru fete și zi lui Pond să treacă totul în contul meu, a ordonat Fai.
- Da, a răspuns scurt Rak cu o voce tremurândă.
Văzându-l pe Fai aproape de o altă persoană aproape că îi venea să plângă deoarece durerea din inima lui era una persistentă, el știa că are sentimente pentru Fai, dar nu era încă sigur dacă doar îl place sau îl iubește, iar asta i-a confirmat lui Rak că ceea ce el simte e iubire.
Rak s-a întors la bar unde Pond și Din vorbeau despre șeful lor.
- Se pare că Khun Fai îi dă o șansă lui Sam, a spus Din râzând. Rak care a auzit asta și a simțit că îl doare și mai tare inima pentru că cei doi probabil flirtau de ceva vreme iar asta îl făcea să se gândească că în curând relația sa secretă cu Fai se va termina.
- Hei Rak, ce e cu tine? Întrebă Din.
- Aa… nimic doar mă gândeam la ceva, a spus Rak.
- Phi, cum de khun Fai și prieteni lui au coborât în club? De când lucrez aici e prima oară când îi văd venind, întrebă Rak cu curiozitate.
- Hehe, de obicei coboară când unul din ei nu vor să își petreacă noaptea singuri, a spus Din râzând în timp ce îmbrățișă gâtul lui Rak dar toată scena s-a fost petrecut sub atenta privire a lui Fai.
Rak a continuat să lucreze până aproape de ora închiderii când a văzut că Fai și prieteni lui pleacă cu cele două fete. Rak se gândi că, cu siguranță Fai își va petrece noaptea cu fata.
Au trecut 3 zile iar în tot acest timp Rak nu a primit nici un mesaj de la Fai pentru a se întâlni, iar el se simțea din ce în ce mai trist.
Azi e sâmbătă Rak a venit la muncă dar nu a avut timp să se gândească prea mult la Fai deoarece clubul era destul de aglomerat.
În timp ce Rak lucra a văzut pe cineva pe care nu ar fi vrut să-l mai vadă dar ghinionul a făcut ca acea persoană să se așeze la o masă din zona lui de servire așa că a trebuit să își facă datoria.
- Bună seara, ce ați dori să comandați? A întrebat Rak când a ajuns lângă masa persoanei pe care nu dorea să o vadă.
Kan a fost destul de surprins să îl vadă pe Rak lucrând aici.
- Hei Rak, ce mai faci? Întrebă Kan.
- Lucrez Phi, ce ați dori? Întrebă Rak evitând orice conversație personală.
- Hei Kan, el e pustiul care te plăcea când erai în liceu? Întrebă unul din prietenii lui Kan.
- Da, a raspuns Kan în timp ce îl privea pe Rak din cap până în picioare.
- Oh, se pare că a deveni mai drăguț acum, comentă același prieten.
- Da, e chiar mai drăguț de cât mă așteptam, a spus Kan în timp ce își linse buzele. Rak îi venea să îl plesnească dar nu o putea face pentru că era un client.
- Îmi pare rău Phi, dar nu îmi amintesc de tine, a răspuns Rak sarcastic.
- Ohh… Kan se pare că puștiul tău a dobândit o limbă ascuțită, a spus un alt prieten. În acel moment Kan s-a simțit umilit de răspunsul lui Rak cât și de comentariul prietenului său.
Văzând că situația începe să degenereze unul din prietenii lui Kan a comandat băuturi apoi a vorbit:
- Kan calmează-te, am venit să ne distrăm.
- Hm… cu siguranță în seara asta mă voi distra. Îi voi arata puștiului ăla că nu sunt cineva pe care îl poate uitat ușor, a spus Kan printre dinți.
❤️🔥…❤️🔥…
- Pe cine spionezi? Îl întrebă Jun pe Arthit care stătea de ceva vreme în fața ferestrei și privea atmosfera clubul de la parter.
- Pe Rak, a răspuns Arthit. Fai a simțit o strângere de inimă dar și-a păstrat calmul.
- Nu-mi spune că vrei să te încurci cu el? Întrebă Jun.
- Ești nebun! Nu m-am gândit la asta, dar am impresia că Kan îl vizează, a spus Arthir pe un ton normal. Când Fai a auzit asta simți că tot sângele îi urcă la cap și își strânse pumni până când încheieturile I se albi.
- Asta nu e de bine, a spus Jun.
- Așa e, Rak nu pare genul care să se încurce cu oamenii ca Kan. Nu l-am văzut flirtând cu nimeni și nici nu am auzit bârfe despre el, a spus Arthit.
- Da, e un copil cuminte, a confirmat Jun.
- Tu ce părere ai Fai? Întrebă Arthit.
- De când lucrează aici nu a făcut probleme. Phi Bell a spus că mulți îi fac avansuri dar pare să îi ignore, a răspuns Fai pe un ton normal dar clocotea de frustrare.
- Din ce am văzut se pare că Kan insistă dar pare că Rak nu îi acordă atenție, a spus Arthit în timp ce privea din nou jos.
- La naiba, tipul ăla vrea să moară! Mormăi printre dinți Fai crezând că prietenii lui nu îl pot auzi dar ochiul ager a lui Jun observă atitudinea lui Fai și îl și auzi dar nu a spus nimic în timp ce un zâmbet îi apăru în colțul gurii.
- Hai Arthit, nu îți fă griji cu siguranță cineva așa drăguț ca Rak are un câine care să îl protejeze, a spus Jun pe un ton batjocoritor.
- Ce vrei să spui Jun? Întrebă Arthit nedumerit.
- Hei nu ai observat atitudinea lui Din față de Rak când am stat jos acum câteva zile? A spus Jun punând paie pe foc intenționat pentru al provoca pe Fai; în timp ce îl privea cu coada ochiului.
- Nu, eram ocupat cu prietena lui Sam, a spus Arthit râzând în timp ce veni să se așeze pe canapea și au început să discute despre alte lucruri.
- Cred că ar trebui să plecăm, a spus Jun deoare era deja ora închiderii.
- Pleci și tu Fai? Întrebă Arthit.
- Voi merge mai întâi să vorbesc cu phi Bell, a răspuns Fai.
Jun și Arthit au ieșit în parcare dar îi timp ce se îndreptau spre mașină a auzit strigătul cuiva și instinctiv și-au întors privirea.
- Au… dă-mi drum, a spus Rak puțin speriat când Kan îl prinse de încheietura mâinii încercând să îl forțeze să meargă cu el.
- Nu vreau, tu vi cu mine? A spus Kan.
- Ce naiba vrei? Lasă-mă!
- Hm… ce aș putea vrea? A întrebat Kan care îl privea cu ochii pofticioși.
- S-a întâmplat ceva Rak? Întrebă Arthit.
- Phi, te rog ajută-mă, a spus Rak implorator și ușurat că cineva cunoscut îl văzu.
- Ce naiba vă băgați? Urlă Kan.
- Kan, dă-I drumul și nu face probleme, a spus Jun pe un ton serios. În timp ce Arthit se duse și îl prinse pe Rak de încheietura mâinii forțându-l pe Kan să îi de-a drumul.
- Care e problema? Se auzi o voce profundă din spate.
- Kan voia să îl ia pe Rak împotriva voinței lui, a spus Jun. În acel moment Fai simți că înnebunește de furie și se repezi la Kan prinzându-l de guler.
- Kan chiar vrei să mă cunoști? Nu te pune cu oamenii mei s-au ești mort, îl amenință Fai.
- Fai, Kan probabil l-a înțeles greșit pe angajatul tău, a băut cam mult. Calmează-te, a încercat Tae, prietenul lui Kan să remedieze oarecum situația pentru că cunoștea bine caracterul lui Fai.
Jun îl prinse pe Fai de mână pentru al elibera pe Kan în timp ce prietenul lui Kan îl trase pe Kan de braț.
- Ce naiba faci?… urlă Kan.
- Taci Kan, hai să mergem, îl îndeamnă Tae pe Kan deoarece era conștient că o luptă pe teritoriul lui Fai nu avea cum să o câștige.
- Rak nu am terminat de discutat cu tine! A tipat Kan în timp ce se îndepărtă.
Fai se întoarse și îl privi pe Rak cu ochii tulburi.
Rak era atât de speriat de ce se întâmplase încât avea ochii plini de lacrimi și nu putea vorbi.
- Rak ești bine? Întrebă Arthit dar Rak dădu doar din cap în semn de aprobare.
Fai îl prinse de încheietura mâinii și îl trase pe Rak după el. În timp ce Arthit își privi confuz prietenul.
- Hai să mergem Arthir, a spus Jun cu un zâmbet.
- Ce naiba e asta? A spus Arthit nedumerit.
- Ți-am spus să nu îți faci griji pentru Rak, are un câine care să-l păzească, a replicat Jun.
- Nu-mi spune că… Arthit a rămas fără cuvinte când a înțeles ce a vrut să spună Jun.
- De ce eu sunt cel care află ultimul mereu? A spus Arthir în timp ce îl urmă pe Jun la mașină.
Rak a fost atât de șocat de atitudine lui Fai încât nu a putut decât să îl urmeze.
- Phi… unde mă duci? Întrebă Rak cu voce joasă deoarece se temea că alți angajați îi vor vedea. Fai nu a răspuns și la târât pe Rak după el până au ajuns în biroul lui Fai de la etaj.
- De… ce mai adus aici? Întrebă Rak speriat deoare privirea lui Fai era atât de rece încât îi dădea fiori.
- De ce dracu flirtezi cu nenorocitul ăla? Urlă Fai.
- Eu… nu flirtez cu el, a răspuns Rak în timp ce lacrimile au început să îi curgă. Era speriat de ce s-ar fi putut întâmpla dacă Arthit și Jun nu ar fi venit dar și de atitudine lui Fai care îl acuza pe nedrept.
Fai strânse din dinți când văzu lacrimile lui Rak dar era atât de orbit de gelozie încât nu putu gândi limpede și se năpusti asupra lui Rak sărutându-l cu o posesivitate ieșită din comun.
Rak a vrut să evite acel sărut dar puterea lui nu se compara cu a lui Fai.
Fai îl prinse de ceafă pentru al bloca și a început să îi sugă și să-i muște buzele cu violența până când simți gustul sângelui. Limba fierbinte a lui Fai se împleti cu limba mică apoi Fai îi supse limba lui Rak până acesta simți că îl ustură.
- Ah… gemu Rak de durere dar inima îi bate atât de tare încât îi ieșea din piept, neputând să facă altceva decât să lovească pieptul musculos a lui Fai.
- De ce te împotrivești, ai vrut să pleci cu el? Întrebă Fai cu voce tare orbit de gelozie.
- Tu ești al meu… și încă nu m-am plictisit de tine. Urlă Fai.
În acel moment Rak simți cum un cuțit îi străpunge inima auzind cuvintele lui Fai.
- Unde sunt al tău? Eu sunt doar o jucărie pentru tine. Du-te la iubita ta și lasă-mă în pace! Eu nu mai pot suporta… țipă Rak printre lacrimi, cu o voce plină de durere în timp ce încerca să se elibereze din îmbrățișarea lui Fai.
Fai ridică un zâmbet malițios când a înțeles la ce iubită de referea Rak.
- Ești gelos?
- Nu… huh… ce drept am să fiu gelos? Întrebă Rak în timp ce lacrimile îi șiroiau pe obrajii.
- Dacă vrei să știi ce drepturi ai ți le voi spune mai târziu… Dar acum îți voi arata ce drepturi am eu asupra ta, a spus Fai.
- Nu… Ce… ce îmi faci?... Protestă Rak dar Fai îl sărută din nou până când acesta cedă sărutului pasional. Mâinile lui Fai se vârî sub tricoul lui Rak și începu să îi mângâie pieptul până când sfarcurile îi erau tari.
- Ah… nu… gemu Rak.
- De ce nu? Și tu vrei, spuse Fai în timp ce își puse mâna în zona inghinală și o frecă ușor
- Umm… Apoi Fai luă mâna lui Rak și o puse pe penisul său care începea să se umfle. Când Rak simți erecția lui Fai se înroși și vru să își tragă mâna dar Fai nu îi permise.
- Acum un copil care își împrăștie farmecul peste tot va fi pedepsit, a spus Fai zâmbind malițios.
Rak nici măcar nu a avut timp să proceseze cuvintele lui Fai că pantalonii și lenjeria sa au fost scoase și era deja pe un fotoliu cu picioarele desfăcute și puse pe cotiere în timp ce Fai era în genunchi în fața lui.
Fai își apropie față și îi mușcă ușor interiorul coapsei apoi își scoase limba fierbinte și îi linse penisul de la bază până la vârf.
- Ahh… gemu Rak de plăcere în timp ce își încurcă mâna în părul lui Fai pentru a evacua fiorul care îi invada corpul.
Fai își deschise gura și acapară capul roz care începea să se umezească de lichid în timp ce îl tachina cu limba și îl sugea ușor parcă vrând să îi simtă gustul. Apoi începu să își freca buzele de penisul drăguț până la bază.
- Ummm… un geamăt plin de plăcere îi scapă din gât în timp ce Rak simțea că e pe punctul de a termina. Dar răutăciosul Fai s-a retras privind cu satisfacție față contorsionată de plăcere dar și de durere a lui Rak care îl privea cu ochii imploratori.
- Dacă te-aș lăsa să termini nu ar mai fi o pedeapsă, a spus Fai pe un ton tachinator în timp ce îl prinse de talie și îl intoarse să îngenuncheze pe fotoliu.
Snap!
- Ahh! țipă Rak de durere când Fai îl plesni peste fund apoi simți cum buzele moi a lui Fai îi atinse fesă lovită să o sărute ușor. În timp ce mâinile lui Fai îi trăsa linia dintre cele două fese pentru a le despărți.
- Umm… Rak își strânse cu putere mâinile de spătarul fotoliului își întoarse capul și îl privi pe Fai cu o față roșie în timp ce acesta își linse buzele și se uita cu ochii pofticioși la mica lui gaură.
Fai își scoase limba plină de salivă și începu să tachineze acel canal atrăgător.
- Ahh… nu… nu face asta, gemu Rak cu picioarele tremurânde simțind o durea în parte inferioar dar Fai parcă nici nu îl auzea.
Când Fai simți că corpul lui Rak tremura prea tare a știut că excitarea lui atingea cote maxime așa că se ridică în picioare și își scoase pantaloni și lenjeria.
Fai se aplecă pe spatele lui Rak și își frecă penisul erect de deschizătură feselor.
- Ahh… nu mai suport… bagă-l înăuntru… imploră Rak în timp ce își mușca buza de jos.
- Nu îți mușca buza, deschide gura, îi șopti Fai la ureche lui Rak în timp ce îi atinse buzele și își bagă două degete în gura lui Rak.
- Suge-le și strângeți picioarele, ordonă Fai cu o voce răgușită.
Rak păru nedumerit dar a făcut ce i s-a spus. Fai își încolăci un braț în jurul taliei subțiri și își cuibări buzele în curba gâtului în timp ce își împinse penisul între coapsele lui Rak și începu să își miște șoldurile cu putere.
- Ummm… gemu Rak din gât în timp ce limba lui mică se învârtea în jurul degetelor lui Fai.
Sunetul respirației gâfâite și gemetele înăbușite ale celor doi erau acompaniate de sunetul pielii care se lovea una de alta și arătau intensitate emoțiilor celeloi doi bărbați. Fai îi mângâi și îi strângea sfârcurile cu degetele atât de tare încât îl dureau dar în același timp simțea și o plăcere care îi încețoșa mintea.
- Ahh… chiar și între picioare ești atat de fierbinte, gemu Fai cu o voce răgușită care îl excită și mai tare pe Rak. Rak își coborât mâna pentru a-și apuca penisul dar Fai îl prinse de mână.
- Ahh… nu mai pot… mormăi Rak cu lacrimi în ochii.
- Ai răbdare… umm… asta e o pedeapsă, vocea blândă și sexi îi răsună în urechi lui Rak în timp ce plăcerea și durerea din partea inferioară îl copleșeau.
- Ahhh… Rak gemu incoerent simțind cum coapsele îl ard din cauza frecări deoarece împingerile erau atât de puternice încât rămânea fără suflare.
- Ahh… umm… Într-un final emoțiile lui Rak explodă cu un țipăt pătând fotoliului și prăbușindu-se tremurând din tot corpul pe spătarul acestuia gâfâind greu.
Fai își mai împinse șoldurile de cateva ori în timp ce sugea și musca puternic umărul lui Rak.
- Mm… Fai se încordă și eliberă sucul de dragoste între coapsele lui. Rak simți cum lichidul fierbinte i se prelingea pe coapse simțindu-se jenat.
Fai își apropie buzele de urechea lui Rak și îi șopti cu o voce răgușită:
- Știi care sunt drepturile unei soții?
Instantaneu Rak se înroși și mai tare și rămase fără cuvinte întorcând capul și privind chipul lui Fai nedumerit.
- Ce… ce ai spus? Întrebă Rak șocat.
- Tu ești soția mea. Fai se ridică de pe spatele lui Rak luă niste șervete și șterse coapsele lui Rak care rămase încremenit în aceeași poziție.
- Hai îmbracă-te, dacă nu vrei să fii hărțui iar, a vorbit Fai în timp ce se îmbrăca. Rak se ridică repede și își trase hainele pe el în timp ce Fai se așeză pe canapea.
- Vino aici să vorbim, a spus Fai și îl trase de mână pentru că acesta să se așeze în poala lui.
- Ai înțeles ce am spus? Întrebă Fai pentru că acea privire inocentă din ochii lui Rak era plină de întrebări.
- Rak, îmi place de tine. Probabil ai auzit că nu mă încurcă niciodată cu un angajat, nu știu de ce dar m-ai făcut să îmi pierd mințile încă din prima noapte. A spus Fai pe un ton serios. Lacrimile lui Rak au început să curgă în timp ce inima simțea că îi explodează de emoție.
- Hei de ce plângi? Întrebă Fai și ridică mâna pentru a șterge lacrimile lui Rak.
- Nu… nu cred, vorbi Rak printre suspine.
- Tu mă placi Rak? Întrebă Fai.
- Da, te plac atât de mult încât mă doare… dar Sam, a spus Rak.
- Nu am nimic de-a face cu Sam, am vrut doar să știu dacă și tu simți la fel ca mine, a spus Fai cu un mic zâmbet.
- Dar ai plecat cu ea. Știi cât m-a durut, a mormăit Rak.
- Doar am condus-o la mașină și i-am spus că am deja pe cineva, apoi am plecat acasă. A spus Fai sincer pentru că chiar nu a plecat cu Sam.
- Nu mă minți nu-i așa? Chiar mă placi? Întrebă Rak pentru a fi sigur.
- Da, chiar te plac și încă mai mult decât m-aș fi așteptat. Îmi venea să omor fiecare bărbat care flirta cu tine în fiecare seară, a recunoscut Fai sincer.
- Ești posesiv?
- Da, foarte… apropo care e treabă cu Kan, îl cunoști? Întrebă Fai când își aduse aminte.
- Da, el a fost primul băiat pe care l-am plăcut… apoi Rak îi spuse toată povestea cum Kan l-a păcălit că îl place doar pentru că făcuse un pariu cu prietenii săi. În timp ce asculta Fai strânse din dinți și mormăi de enervare:
- La naiba, dacă nenorocitul ăla te atinge cu un deget îl omor…
Rak văzu privirea serioasă și rece din ochii lui Fai și simți că chiar poatea face ce spune, apoi se apropie și îi sărută liniștitor buzele lui Fai.
- Tu chiar mă faci să îmi pierd mințile în fiecare clipă, a spus Fai în timp ce privea chipul dulce al micuțului său.
- Deci acum suntem un cuplu? Întrebă Rak pentru a avea mai multe confirmări.
- Da soție, a spus Fai făcându-l pe Rak să rostească și mai tare.
- Phi Fai, pot să te rog ceva? Întrebă Rak pe un ton serios.
- Hm…
- Putem ține relația noastră secretă aici la club, eu încă lucrez aici și nu vreau ca cineva să bârfească pe seama noastră, a spus Rak.
- Bine cum vrei dar și eu am ceva să îți cer, a răspuns Fai și îl îmbrățișă mai strâns apoi îl sărută pe obraz în mod repetat.
- Ce? Întrebă Rak confuz.
- Pot să dorm la tine acasă în seara asta? Întrebă Fai pentru că nu mai fusese niciodată în apartamentul lui Rak.
- Bine, dar nu te aștepta la un apartament luxos sau mare că al tău.
- Nu sunt așa pretențios. Hai să mergem, a răspuns Fai și au ieșit din birou ținându-se de mână dar cum păși pe hol ochii lui Rak se mări și își trase mâna reprde dar Fai îl ținu strâns.
- Nu ai plecat încă șefu’ ? Întrebă Bell privindu-i pe cei doi cu un zâmbet.
- Nu am avut ceva de discutat cu soția mea
Când Rak auzi cuvintele lui Fai își plecă capul vrând să intre în pământ de rușine.
- Phi Bell, pentru toți angajații din club relația noastră e un secret, a ordonat Fai.
- Bine, a spus Bell ridicând din sprâncene și gândindu-se în sinea ei că nu l-a judecat greșit pe Rak altfel Fai nu s-ar fi încurcat cu el și nici nu l-ar fi numit soție.
După ce Fai și Rak au ajuns la apartament au făcut un duș și s-au pus în pat fără a mai face alte activități pentru că oricum era destul de târziu, ei doar au dormit îmbrățișându-se unul pe celălalt.
Fiind duminică au dormit până aproape de ora prânzului. Rak s-a trezit în îmbrățișarea lui Fai, un sentiment de liniște și căldură îi umplu inima când deschise ochii și văzu bărbatul cu trăsături frumoase dormind lângă el. Rak îi privea chipul parcă hipnotizat încercând să conștientizeze dacă totul e real și nu e doar un vis.
- Cât timp o să mă mai privești așa? Întrebă Fai cu o voce joasă și cu ochii pe jumătate deschiși. Cuvintele bruște îl făcu pe Rak să tresară.
- Te-ai trezit de mult? întrebă Rak.
- Probabil în același moment cu tine. La ce te gândești? Întrebă Fai în timp ce își înclină puțin capul și săruta buzele lui Rak.
- Te priveam pentru a conștientiza că totul e real și nu doar un vis, a spus Rak în timp ce obraji i se înroșeau puțin.
- Flirtezi cu mine încă de dimineață?
- Nu. Phi pot să te întreb ceva? A spus Rak amintindu-și ceva.
- Hm.
„...” Rak își strânse buzele și se înroși și mai tare. Văzând atitudinea lui Rak, Fai intui despre ce voia să vorbească.
- Vrei să mă întrebi despre poze? A spus Fai pe un ton blând iar Rak dădu din cap.
- Inițial am făcut pozele ca măsura de precauție în cazul în care ai vrea să îmi faci probleme. Ți-am spus că ceva la tine m-a atras... dar când ți-am văzut atitudinea le-am folosit ca să te șantajez să fi cu mine pentru a te cunoaște mai bine, a spus Fai cu sinceritate.
- Nu ai de gând să le ștergi acum? întrebă Rak.
- Nu, vreau să le păstrez ca amintire, a spus Fai cu un zâmbet viclean și privindu-l cu ochii pofticioși.
- Tu... Mi-e foame, merg să pregătesc ceva de mâncare, a spus Rak și se dădu jos din pat. Fai privi mica siluetă cu un zâmbet care îi umplea inima de fericire.
Deși nu era foarte priceput la gătit totuși știa să gătească câteva feluri simple de mâncare și erau destul de delicioase, ceea ce la surprins destul de mult pe Fai.
Ei și-au petrecut restul zilei în apartamentul lui Rak vorbind despre diverse lucruri și odihnindu-se până seara când a venit momentul să meargă la club.
Deși cei doi au mers împreună au intrat separat în club și fiecare dintre ei și-au făcut treaba. Doar Fai îl mai spiona din când în când pe micuțul lui. După terminarea programului de lucru au plecat împreună iar Fai a dormit din nou în apartamentul lui Rak.
- Hai să mergem împreună la universitate, a spus Fai.
- Phi du-te mai întâi și schimbă-te eu voi merge primul pentru a le spune prietenilor mei despre tine, a spus Rak.
- Încăpățânat. Mormăi Fai.
- Tu nu te mai purta că un copil răsfățat, a adăugat Rak amuzat când văzu chipul bosumflat al bărbatului înalt.
Pup...
- Ne vedem mai târziu, a spus Fai în timp ce se urcă în mașină pentru a se întoarce la apartamentul său să se schimbe.
Rak clătină din cap apoi merse spre universitate gândindu-se cum să înceapă să le spună prietenilor săi.
- Salut, ați ajuns la fix, a spus Rak când se întâlni cu Satne și Mali în parcare.
- S-a întâmplat ceva bun, fața ta radiază de fericire? Întrebă Mali cu un zâmbet.
- Mm.. hai să mergem la locul nostru și vă povestesc, a răspuns Rak.
- Salut copii, ați ajuns deja? Întrebă Arthit.
- Rak ești bine, acum? Pot să te întreb de unde îl cunoști pe Kan Bunma, întrebă Arthit curios. Când Satne și Mali au auzit numele lui Kan au fost șocați.
- Sunt bine Phi, ne cunoaștem din liceu... dar Rak nu apucă să își termine propoziția.
- Ce ți-a făcut nenorocitul ăla? Întrebă Satne cu o față stresată.
- Hei, calmează-te nu mi-a făcut nimic pentru că P’ Arthir și P’Jun au intervenit la timp.
- Care e treabă? Întrebă Arthit confuz când văzu atitudinea lui Satne.
- La naiba, Phi nenorocitul ăla la păcăli pe Rak. Prietenul meu nu e bătaia de joc a nimănui, blestemă Satne frustrat.
- Stai liniștit Satne, prietenul tău are un rottwailer care îl păzește bine, a spus Jun cu un zâmbet.
În momentul în care Rak a auzit cuvintele lui Jun s-a înroșit la față în timp ce Satne și Mali îl priveau nedumeriți.
- Păi... Până să poată spune ceva Rak o voce profundă se auzi din spate în timp ce un braț îmbrățișă gâtul lui Rak însoțit de un sărut pe obraz.
- Despre ce vorbiți? Întrebă Fai. Ochii lui Satne și Mali s-au mărit de uimire nevenindu-le să creadă.
- Nu-mi spune că... Bâlbâi Mali încă în stare de șoc. Rak se înroși de jenă.
- Uite! a venit rottwaileru, a spus Arthit în glumă.
- Pe cine faci câine idiotule! Spuse Fai fără să se supere.
- Păi... asta voiam să vă spun... eu și Fai suntem împreună, a spus Rak cu voce joasă în timp ce Satne îl privea insistent gandindu-se dacă Fai îl lua în serios pe Rak sau nu.
- Și despre ce vorbeați? Repetă Fai întrebarea.
- Vorbeam despre nenorocitul de Kan, Phi. Sper că tu, phi Fai să nu faci același lucru cu prietenul meu, a spus Satne pe un ton serios în timp ce îl privea fix pe Fai.
- Satne... Strigă Rak dar Fai îl strânse ușor de umăr pe Rak.
- Știu că nu am o reputație prea bună când vine vorba de relații dar vreau să te asigur că sunt serios în privința lui Rak. Nu trebuie să crezi cuvintele mele dar îți voi demonstra. Rak mi-a spus toată povestea cu Kan. Poți sta liniștit, dacă idiotul ăla îl mai atinge cu un deget îl omor, a spus Fai pe un ton ferm și serios. Iar privirea din ochii lui îl făcu pe Satne să îl creadă.
- Sper să te poți ține de cuvânt Phi. Prietenul meu a suferit destul și merită să fie fericit, a spus Satne.
După ce au mai stat puțin de vorbă au stabilit să se întâlnească la prânz la cantină. În timp ce mergeam spre sala lor de curs Rak le povesti prietenilor săi cum a început relația lui cu Fai dar omițând partea cu șantajul și pozele deoarece era prea jenat și îi era teamă că prietenii săi nu îl vor crede pe Fai că chiar îl place.
- Tu chiar ești cineva Rak, comentă Mali amuzată la sfârșit.
- Mă bucur pentru tine prietene dar dacă P’Fai te face să suferi va avea de-a face cu mine, a spus Satne.
- Mulțumesc pentru că îți faci griji pentru mine, a spus Rak.
Pauza de masă
Grupul lui Rak a fost primul care a ajuns la cantină și s-au așezat la o masă mai mare pentru că trebuia să ajungă și grupul lui Fai.
Când Fai a ajuns s-a dus și s-a așezat lângă Rak îmbrățișându-i umeri și sărutându-l tâmpla.
Rak era atât de stânjenit încât față și urechile îi erau roși. Nu se aștepta că Fai să facă asta în mijlocul cantinei.
- Uau... Multe sunete și urale se auziră în clipa următoare iar asta a devenit subiect de discuție pe parcursul prânzului.
- Acum toată lumea va bârfit despre noi, spuse Rak cu voce joasă.
- Ce contează. Lasă-i să vorbească, așa toată lumea va știi că ești luat și nimeni nu se va mai încurcă cu tine, a spus Fai nonșalant.
- La naiba nu aveți milă de oameni singuri, a comentat Mali amuzată.
- Îmi vine să vomit de atâta dulcegărie, a tachinat Arthit.
- Idiotule, abia aștept să te văd cum vei fi în momentul în care vei avea pe cineva, a replicat Fai.
- Cu siguranță nu voi fi că tine, probabil voi fi ca Tom, a spus Arthit fără să își de-a seama.
- Ce treabă am eu cu asta? Întrebă nedumerit Tom crezând că prietenii lui nu știu nimic.
- Hm, Tom e așa pentru că persoana cu care dispare în ultima vreme nu mai studiază, a spus Fai pe un ton tachinator în timp ce își privea fratele cu un zâmbet viclean. Tom se înroși puțin dar își păstra calmul deoarece a înțeles la cine se referea Fai.
- Hai, vom vorbim mai târziu despre asta, nu te stresa frățioare, a spus Fai liniștitor.
- Bine, a răspuns Tom.
Din acea zi Fai și Rak au devenit subiectul principal de discuție pe pagina de Facebook a universității. Au existat atât felicitări cât și cuvinte urâte la adresa lui Rak dar Fai a intervenit și a spus că el a fost cel care a flirtat cu Rak și nu invers.
Fai a mers și a vorbit cu Phut despre faptul că el și Rak sunt împreună și i-a spus să țină asta secret față de ceilalți angajați ai clubului.
Au trecut deja două săptămâni de când cei doi sunt oficial într-o relație iar de atunci cei doi au dormit mereu împreună dar mai mult l-a apartamentul lui Fai.
- Rak azi nu trebuie să gătești pentru prânz, a spus Fai duminică dimineață.
- De ce? Unde mă scoți la prânz, întrebă Rak în timp ce duse paharul de apă la gură.
- Te duc acasă să o cunoști pe mama și pe Kiet, a spus Fai pe un ton normal.
- Puf... Ce? Toată apa din gura lui Rak zbură afară fără să vrea de șoc.
- O să te îneci! Exclamă Fai.
- La naiba, dacă o spui așa dintr-o dată o să mor de inimă, a țipat Rak. Fai zâmbi amuzat de comportamentul panicat a lui Rak, dar lui i se părea drăguț.
- Nu putem amână, nu sunt pregătiți încă, a spus Rak pe un ton implorator.
- De ce ți-e frică? De când suntem împreună mama mă bate la cap aproape în fiecare zi că vrea să își cunoască nora, a spus Fai. Rak îl privea pe Fai fără să clipească în timp ce față îi era roșie.
- Ce... Mama ta știe despre noi? Dar... Întrebă Rak surprins.
- Hei liniștește-te, mama știe că ești băiat și nu trebuie să îți faci griji în privința statului social, nu o interesează astfel de lucruri atât timp cât eu sunt fericit, spus Fai pe un ton liniștitor și blând în timp ce îl ținea de mână, parcă ghicind ce vrea să spună Rak.
Rak răsuflă oarecum ușurat dat tot se simțea emoționat știind că urma să îi întâlnească pe mama și fratele mai mare a lui Fai.
Rak stătea nemișcat în scaunul mașini frecându-și mâinile de nervozitate și pierdut în gânduri.
- Rak… strigă Fai în timp ce îi aruncă o privire rapidă și își întinse mâna pentru a apucă mâna lui Rak.
- Da, răspunse Rak în timp ce își întoarse capul pentru al privi pe Fai.
- Ești stresat că trebuie să îți întâlnești soacra? Întrebă Fai.
- Mai și întrebi Phi? Siguri că sunt stresat, încă nu mă simt pregătit.
- Hai, nu te gândi prea mult la asta, mama nu e atât de înfricoșătoare pe cât crezi.
- Mama ta știe măcar că sunt un băiat?
- Sigur că știe.
Uf… un oftat de ușurare se auzi din gura lui Rak în timp ce Fai zâmbea din cauza comportamentului lui Rak.
După aproximativ 30 de minute mașina lui Fai se opri în curtea frumos amenajată a casei lui Fai.
- Relaxează-te! Hai să coborâm, spuse Fai. Rak respiră adânc pentru a-și face curaj și coborî din mașină. Fai apucă mâna lui Rak și merse spre intrare.
În momentul în care cei doi păși în casă o femeie frumoasă în vârstă de vreo 50 de ani ieși pe una dintre uși.
- Bună mamă, a spus Fai.
- Bună ziua Khun Amy, spuse Rak în timp ce își ridică mâinile în semn de respect și încercă să forțeze un zâmbet.
Femeia frumoasă se uită la Rak cu o față serioasă preț de câteva clipe fără a spune nimic. Văzând seriozitatea femei nervozitatea lui Rak crescu și mai mult.
- Mamă!... Nu încerca să îmi speri iubitul, spuse Fai zâmbind în timp ce Rak îi privea nedumerit pe cei doi.
- Hm... Fiul meu are gusturi bune. Eu chiar drăguță nora mea, a spus Amy cu un zâmbet. Rak se înroși instant când auzi cuvintele mamei lui Fai.
- Phi Kiet e acasă? Întrebă Fai.
- Da, e în sufragerie cu Tom. Hai să mergem și să vorbim acolo, a spus Amy.
- Ți-am spus că nu ai de ce să îți faci griji, îi șopti Fai lui Rak. Nervozitatea lui Rak se mai domoli puțin dar în momentul în care intră în sufragerie și întâlni privirea pătrunzătoare a lui Kiet, Rak simți că rămâne fără aer.
- Bună... A spus Rak cu voce joasă.
- Phi, nu fă fața asta, o să îmi speri iubitul, a spus Fai pe un ton jucăuș.
- Hai Rak, spuse Amy în timp ce îl apucă de braț pe Rak pentru al conduce spre canapea.
Fai se așeză relaxat lângă Rak în timp ce acesta era încă destul de încordat.
- Rak acesta e Kiet fratele meu mai mare, a spus Fai și Rak ridică mâinile în semn de salut.
- Iar pe Tom îl cunoști deja.
- Bună Phi Tom, spuse Rak.
- Bună Rak, hai relaxează-te puțin, phi Kiet nu e atât de fioros pe cât pare. A spus Tom în timp ce îi aruncă o scurtă privire lui Kiet.
- Rak ce domeniu studiezi? Întrebă Amy.
- Arhitectură khun Amy, a răspuns Rak. Amy se încruntă ușor.
- Rak trebuie să îmi spui mamă nu Khun, acum faci parte din familie, a spus Amy. Rak a părut destul de surprins dar dădu din cap în semn de acord.
- Câți ani ai? Întrebă Kiet.
- Peste câteva luni voi împlini 20 de ani, a răspuns Rak. Kiet își privi fratele cu seriozitate. În timp ce Amy îi privi și ea surprinsă.
- Fai, sper că nu vom avea probleme cu familia lui Rak din această cauză. Familia ta știe despre relația voastră? I-a spus Kiet pe un ton serios fratelui său mai mic apoi îi adresă întrebarea lui Rak.
Fai îl privi pe Rak și văzu că ochii lui s-au întristat. Fai l-a prins de mână Rak și a vrut să vorbească dar Rak a vorbit primul.
- Sunt bine phi Fai, o să răspund eu.
- Ești sigur? Întrebă Fai și Rak dădu din cap în semn de aprobare.
- Nu îți face griji phi Kiet... eu nu mai am familie, mama a murit acum câțiva ani iar tata a murit cu câteva luni în urmă, a răspuns Rak cu voce joasă.
În acel moment tăcerea a cuprins întreaga încăpere pentru câteva momente.
- De ce spui că nu ai familiei Rak, de azi înainte noi suntem familia ta, ai înțeles? Spuse Amy cu un sentiment de compasiune pentru iubitul lui Fai. Rak a fost surprins de vorbele mamei lui Fai, simțind sinceritatea acelor cuvinte ochii i se umplu de lacrimi.
Amy își deschise brațele și îl privi pe Rak cu un zâmbet.
- Hai, dă-i o îmbrățișare mamei, a spus Amy, iar Rak o îmbrățișă în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji simțind o căldură în inimă.
- Hai nu mai plânge, a spus Amy în timp ce îi mângâia ușor spatele. Fai își întinse mâna și strânse ușor umărul lui Rak în timp ce își privi fratele cu ochii reci.
- La naiba, Phi, îmi faci iubitul să plângă încă de la prima întâlnire, a spus Fai pentru a mai destinde atmosfera.
- Îmi pare rău Rak, nu am știut despre situația familiei tale.
- Nu face nimic phi Kiet, nu e vina ta, a spus Rak.
- Rak dacă Fai te supăra să îi spui mamei și mă voi ocupa eu de el, a spus Amy pentru a schimba subiectul.
- Da mamă, a răspuns Rak cu un zâmbet.
- Mamă! Eu sunt fiul tău, a spus Fai râzând.
- Kiet tu când ai de gând să îmi aduci o noră? Întrebă Amy în timp ce îi privi pe Kiet și Tom cu subînțeles. Tom își plecă capul simțindu-se jenat.
- Probabil curând mamă, nora ta cea mare încă nu se simte pregătită să vorbească despre asta. E atât de încăpățânat încât nu știu cum să mă mai descurc cu el. A spus Kiet pe un ton calm.
- Bine, sper să o facă cât de curând, a răspuns Amy în timp ce îl privea fix pe Tom.
Rak a fost destul de surprins de pronumele folosit dar și de faptul că Amy îl privea pe Tom insistent, dar nu întrebă nimic.
- E gata prânzul? Mie foame, a întrebat Fai.
- Probabil în curând menajera va veni să ne spună că e gata. A răspuns Amy.
- Apropo cum ați ajuns să fiți împreună? Întrebă Amy cu curiozitate deoarece îi plăcea să audă astfel de povești.
Rak a rămas surprins neștiind cum să răspundă deoarece relația lor nu a început tocmai bine. Kiet își privi fratele mai mic cu un zâmbet ironic dar curios cum va răspunde deoarece știa că nu îi va spune tot adevărul mamei sale.
- Ne-am cunoscut la universitate Rak e prieten bun cu un junior de-a lui Arthit, apoi întâmplător am aflat că Rak lucrează la clubul de la parter și cam așa a început totul, a spus Fai o parte din adevăr.
- Deci asta înseamnă că ți-ai încălcat propria regulă? Întrebă Kiet tachinator.
- Da Phi câteodată mai există și excepții, a răspuns Fai zâmbind.
- Fai cum îți poți lăsa iubitul să lucreze așa? Întrebă Amy surprinsă.
- E încăpățânat, nu vrea să renunțe la slujbă.
- Phi am vorbit despre asta, trebuie să lucrez pentru a mă întreține.
- Crezi că nu pot avea grijă de tine?
- Nu am spus asta, dar nu îmi place să trăiesc pe spinarea nimănui.
Amy zâmbi cu satisfacție deoarece putea vedea sinceritatea din cuvintele lui Rak.
- Of... Mamă ști cât de mult își împrăștie farmecul peste tot? Rak îi aruncă o privire serioasă și vorbi:
- Ce prosti vorbești? Lucrez Phi nu pot face o fată serioasă altfel ți-aș speria clienți, a răspuns Rak pe un ton serios.
- Wow, se pare că fiul meu e chiar gelos. Fai trebuie să aveți încredere unul în celălalt și în dragostea voastră, altfel relația va deveni una toxică și amândoi veți avea de suferit. Vorbiți între voi și clarificați mereu orice neînțelegere sau problemă aveți, îi sfătui Amy.
- Asta e valabil și pentru voi doi, a continuat Amy privindu-i pe Kiet și Tom deoarece le cunoștea bine caracterul amândurora.
- Da mamă, a răspuns atât Kiet cât și Tom.
Apoi cei cinci au vorbit despre studii și diverse lucruri pana când prânzul a fost gata.
După ce au mâncat Fai și Rak au cerut să plece deoarece seara trebuiau să meargă la lucru.
- Copii când aveți timp veniți să mă vizitați.
- Da mamă, vom veni mai des, a răspuns Fai și Rak a confirmat cuvintele iubitului său.
- La revedere, a spus Rak în timp ce își ridică mâinile în semn de salut. Apoi cei doi se îndreptă spre mașină.
- Te-ai mai relaxat acum? Întrebă Fai.
- Da Phi, sincer nu mă așteptam la asta.
- Ți-am spus că mama ei o persoană bună.
- Phi Fai pot să te întreb ceva?
- Sigur, a răspuns Fai deși putea ghici că iubitul său era curios de relația lui Kurt și Tom.
- Care e treabă dintre phi Kiet și phi Tom? Chiar nu înțeleg.
Apoi Fai îi spuse povestea lui Tom pentru a înțelege mai bine.
- Sincer nu știu de ce se comportă amândoi așa. La începu nu am vrut să mă bag pentru că amândoi sunt frați mei. Am încercat să vorbesc cu fiecare în parte dar sunt încăpățânați și le place să țină totul pentru ei, așa că nu am insistat.
- Dar pare că au o relație nu-i așa?
- Da sunt împreună oarecum, dar nu înțeleg de ce nu oficializează relația. A spus Fai.
- Probabil au motivele lor, iar din câte am văzut cred că Tom e cel care are o reținere. Probabil e din cauza legăturilor de familie.
- Și eu m-am gândit la asta, dar ai văzut că mama nu are nimic împotrivă. În fine, e treabă lor... până la urmă o vor rezolva ei cumva. A spus Fai iar Rak l-a aprobat.
După ce au ajuns la apartamentul lui Fai cei doi s-au odihnit până seara când au trebuit să meargă la club.
Tring... Tring...
În timpul ce se pregăteau să meargă la club telefonul lui Rak a sunat așa că a răspuns la apel.
- Da.
(„Hei ce faci? Lucrezi în seara sta?”) A întrebat Satne.
- Mă pregătesc să merg la muncă. De ce?
(„Eu și Mali am vrea să venim la club să ne distrăm puțin. Ce zici șeful tău nu îți dă liber să poți sta cu noi?”)
- Nu e vorba că nu mi-ar da liber dar nu vreau să le îngreunez munca colegilor mei, probabil va fi destul de aglomerat. Veniți doar voi doi sau mai vin și alți?
(„Am vorbit cu Arthit și a spus că vine și el și Jun.)
- Hai să vedem cum stau lucrurile după ce ajungeți. Vă voi rezerva o masă în zona mea de servire așa e mai ușor să putem vorbi, a răspuns Rak.
(„Bine, ne vedem mai târziu.”)
În momentul în care Rak a închis apelul Fai a ieșit din baie.
- Cu cine ai vorbit? Întrebă Fai.
- Cu Satne, a spus că vine la club în seara asta. Vor veni și Arthur cu Jun.
- Vrei să îți iei liber?
- Hai să vedem mai întâi dacă va fi aglomerat s-au nu. Nu vreau să le îngreunez munca celorlalți. A spus Rak cu un zâmbet.
- Apropo, i-am spus că îi voi rezerva o masă în zona mea de lucru.
- Dacă vor pot sta sus în camera de relaxare unde stau de obicei eu și prieteni mei, a spus Fai în timp ce îl îmbrățișa din spate pe Rak.
- Haha, probabil vor vrea să stea jos, așa are mai multe șanse să flirteze cu cineva. A spus Rak în glumă.
- Bine cum vor. Bănuiesc că și Arthit și Jun vor sta la parter. După ce termin treabă voi coborî și eu. A spus Fai în timp ce se aplecă și sărută curbura gâtului lui Fai.
- Fai mă tachinezi! Hai să ne pregătim în curând va trebui să plecăm.
- Bine, dacă mai stau mult așa s-ar putea să te târăsc în pat, a spus Fai chicotind în timp ce privea din lateral fața micuțului său care se înroși ușor.
- De ce îți place să mă tachinezi în felul ăsta?
- Pentru că ești drăguț când roșești, a răspuns Fai cu o voce blândă și joasă.
.....
- Voi intra eu primul, a spus Rak după ce Fai a parcat mașina.
- Of... Ce enervat, cât timp va mai trebui să facem asta? a întrebat Fai. Rak se întoarse și îl privi cu o față serioasă.
- Fai, Am vorbit deja despre asta. Hai mai ai puțină răbdare.
- Bine, poți merge. Eu îl voi suna pe Tom să văd dacă cineva îi dă voie să vină, a răspuns Fai.
În momentul în care Rak se pregătea să iasă Fai îl prinse de mână.
- Nu ai uitat nimic?
- Ce? Întrebă Rak nedumerit.
Fai chicoti ușor și prinse ceafă lui Rak pentru ai da un sărut pe buze dar fără a fi intruziv.
- Asta, am nevoie de energie pentru a lucra.
Rak a zâmbit ușor și a ieșit din mașină intrând în club.
- Salut phi Pond.
- Ai venit deja?
- Phi prieteni mei vor veni împreună cu prietenii lui phi Fai la club în seara asta și aș vrea să le rezerv o masă în zona mea de lucru.
- Tu vei lucra în seara asta? Întrebă Pond.
- Da Phi, nu vreau să le îngreunez munca colegilor mei.
- Bine, du-te și schimbă-te apoi vino la bar și îți voi da un carton de rezervare să îl pui pe masă.
- Mulțumesc Phi.
Atât Rak cât și Fai și-au văzut de treburile lor până în jurul orei 22 când prieteni lor au intrat în club.
- Hei ați ajuns?
- Da, se pare că e destul de aglomerat, a spus Satne.
- Da, dar e bine pentru mine că așa voi face mai mult ciubuc, a spus Rak zâmbind.
- Hehe! Îi voi spune lui Fai să îți de-a o mărire de salariu. Cum își poate lăsa iubitul să lucreze. Ce om fără inimă, a glumit Arthit. El știa destul de bine că Rak era cel care voia să lucreze.
Rak a schițat un zâmbet și le-a arătat masa pe care le-a rezervat-o.
- Ce vreți să beți?
- Eu vreau vin, a răspuns Mali prima.
- Iar voi băieți?
- Wischi cu gheață. E în regulă pentru tine Satne? A întrebat Arthit.
- Da, dar mai adus și Cola.
- Bine, vă aduc imediat.
- Mali ai pe cineva cu care te întâlnești? Întrebă Arthit.
Mali tăcut pentru o clipă dar înainte să poată vorbi Satne a luat cuvântul.
- Phi ai de gând să flirtezi cu prietena mea?
- Dacă aș vrea, e vreo problemă? Ești posesiv cu ea? Întrebă Arthir cu o urmă de nedumerire.
- Da, sunt posesiv dar nu pentru că îmi place de ea... Phi tu ești un jucător, nu vrea că ea să sufere. A răspuns Satne pe un ton serios.
- Și dacă aș vrea să fiu serios! A răspuns Arthit la fel de serios, pentru că chiar era atras de Mali.
- Phi probabil următorul lucru pe care ți-l voi spune despre minte te va face să te răzgândești... a spus Mali. Arthit o privi cu ochi curioși așteptând că Mali să își continue propoziția.
- Eu sunt o fată trans, a răspuns Mali pe un ton ferm.
- La naiba! Nu-mi vine să cred, a spus Arthit surprins pentru că nu se aștepta la asta apoi continuă să vorbească:
- Nu am o problemă cu asta, dacă cineva îmi place nu contează genul. A răspuns Arthit direct în timp ce Satne avea privirea fixată asupra lui pentru a vedea dacă e serios sau nu.
- Dacă ești serios în privința ei, atunci e problema voastră. Gândește-te bine înainte să faci ceva. Dar, dacă o vei face să sufere vei avea de-a face cu mine, a răspuns Satne pe un ton serios.
- Despre ce vorbești? Întrebă Fai când ajunse lângă masă.
- Hei de unde ai știut că am ajuns? A întrebat Arthit.
- Jun mi-a dat un mesaj să îmi spună. A răspuns Fai în timp ce se așeză la masă lângă Jun.
- La naiba! Sper că nu vor fi probleme. Înjura Jun.
- Care e treaba? Întrebă Fai.
- Uite! Și toți au privit în direcția privirii lui Jun.
- Kan? Mormăi atât Fai cât și Satne printre dinți.
- Presimt că seara asta nu se va termina bine, a spus Jun.
- De ce? Întrebă Arthir nedumerit.
- Uită-te la Kan. De când a intrat nu își ia ochi de la Rak. A răspuns Jun.
- Dacă vrea să moară, atunci să încerce să mă provoace, a spus Fai cu o voce joasă și enervată.
După o clipă Rak sosi la masă cu comanda dar privirea sa era ațintită asupra expresiei lui Fai.
- S-a întâmplat ceva P’Fai? Pari enervat. A întrebat Rak.
- Ai văzut cine a venit?
- Nu. Nu am avut timp să mă uit, a răspuns Rak în timp ce se întoarse pentru a se uita în jur, apoi făcu ochii mari și vorbi:
- Kan... Murmură Rak oarecum panicat după evenimentele petrecute cu câteva săptămâni în urmă.
În acea seară Kan nu veni întâmplător știa că Rak lucra și mai știa și de relația dintre Fai și Rak. După evenimentele de acum câteva săptămâni, furia și resentimentul față de cei doi crescu. Așa că avea un plan pentru a se răzbuna atât pe Fai cât și pe Rak.
- Hei Kan ești sigur că vrei să faci asta? Întrebă oarecum panicat Tae, deoarece cunoștea bine temperamentul lui Fai.
- Nu-mi spune că te-ai răzgândit? De ce ți-e frică? Întrebă Kan.
- Nu e vorbă că mi-e frică. Dar cred că în seara asta e cam riscant să faci asta. Uite sunt atât prieteni lui Faci cât și idiotul ăla de Satne, a răspuns Tae.
- Cred că ai dreptate, hai să vedem cum stau lucrurile pe parcurs și dacă se ivește o oportunitate care să nu ne pună în pericol planul vom acționa, a spus Kan încrezător în timp ce îl privea pe Fai și Rak cu un zâmbet viclean.
❤️🔥...❤️🔥...
Rak mai bine, ai sta cu noi și nu ai mai lucra. Mie teamă că nenorocitul ăla pune ceva la cale. Ce zici phi Fai? a spus și a întrebat Satne.
- Cred că ai dreptate, nu îmi place deloc acel zâmbet de pe fața lui, cu siguranță pune ceva la cale. A răspuns Fai.
- Hei, cred că exagerați. Nu cred că va avea curajul să facă ceva aici, probabil vrea doar să vă provoace, a spus Rak.
- Ești prea naiv Rak. Kan e un nenorocit fără scrupule, a comentat Mali.
- Știu asta, dar probabil că nici nu e atât de prost încât să riște în halul asta. Hai să facem așa: eu îmi voi continua munca iar dacă Kan vine să mă deranjeze mă voi opri și voi sta cu voi. Cu siguranță șefu’ nu îmi va tăia din salariu, a spus Rak zâmbind. Deși nu era 100% convins de ceea ce spune nu voia să-i arate lui Kan că îi era frică. Rak își întoarse privirea spre Fai care avea o privire pătrunzătoare și plină de enervare.
- Hai, nu fi supărat nu vreau să creadă că îmi e frică de el și mă ascund în spatele tău. Acum știe care e relația noastră. A spus Rak zâmbindu-i dulce lui Fai.
- Bine. Hai să facem cum zici tu, dar voi fi cu ochii pe el. A răspuns Fai oftând ușor.
Rak și-a continuat treabă plimbându-se printre mese și zâmbind politicos clienților luând comenzi și încercând să ignore privirea insistentă a lui Kan.
Kan se ridică de la masă și se îndreptă spre masa lui Fai pentru al provoca oarecum.
- Nu am crezut că o să vă întâlnesc pe toți aici, a spus Kan cu un zâmbet ironic.
Fai îi aruncă o privire rece.
- Ce vrei Kan? Întrebă Satne.
- Așa vorbești cu un vechi prieten?
- Hm... Nu sunt prieten cu tine.
- Kan cred că mai bine ai pleca, nu mă face să îmi pierd răbdarea. A spus Fai pe un ton serios.
- Și crezi că mi-e frică de tine?
- Probabil ar trebui, poate vrei să îți scoți ochi dacă mai privești mult ce e al meu. Asta era clar o amenințare iar Kan a înțeles bine la ce se referă Fai.
- Haha... Acum îți place să iei resturile mele, l-a tachinat în mod batjocoritor Kan pe Fai.
Fai a vrut să se ridice în picioare dar Jun l-a prins de braț pentru al descuraja.
- Hei idiotule, despre ce resturi vorbești? Tu nici măcar nu ai apucat să îl atingi pe Rak, a vorbit Mali enervată de cuvintele lui Kan.
- Hei tu, „lady boy” mai bine vezi-ți de treabă ta. Kan a vrut să o facă pe Mali să se simtă prost dar în același timp și să o expună crezând că prietenii lui Fai nu știau acest lucru.
- Kan, ai grijă la gură ta ai spurcată. A spus Arthit.
- Hehe... Nu-mi spune că acum îți plac acest gen de oameni. Râse batjocoritor Kan în timp ce îl privea pe Arthit.
Hai bine plec, distracție plăcută, a spus Kan pe un ton ironic.
- E clar că idiotul asta vrea să vă provoace, a spus Jun în timp ce îl privea cum se îndepărtează.
....
- Rak comanda pentru masa 5 e gata, a spus barmanul.
O duc acum Phi.
Rak a luat comanda a dus-o la masă și s-a întors la bar.
- Phi moment nu mai am nici o comandă voi lua o pauză.
- Bine dar poți te rog să mergi până în depozit să mai aduci niște Gin, în seara asta s-ar comandat mai mult decât de obicei.
- Cum să nu, a răspuns Rak și se îndreptă spre depozitul din spatele clubului.
Când era pe punctul de a intra în depozit brațul ia fost strâns cu putere. Rak se întoarse pentru a vedea persoana care îl prinse de braț. Când îl văzu pe Rak se panică.
- Ce vrei? Dă-mi drumul chiar acum, a spus Rak cu enervare.
- Hm... Nu tu vi cu mine, a răspuns Kan în timp ce îl trăgea spre ieșirea din spatele clubului.
- Nu, ești nebun! Dă-mi drumul, urlă Rak.
- Degeaba urli, nu e nimeni să te ajute. A spus Kan în timp ce îl trăgea de braț prin parcarea din spatele clubului.
- Dă-i drumul în momentul asta Kan, se auzi o voce rece și calmă.
Atât Kan cât și Rak își întoarse privirea și îi văzu pe Kiet și Tom.
Kiet își scoase telefonul din buzunar și rosti câteva cuvinte apoi închise.
- Vino „acum” în parcarea din spate.
În acel moment Rak se simți ușurat văzându-i pe cei doi.
Kan ridică mâna și 4 persoane ieșiră dintr-o dubă.
- Crezi că mă poți opri khun Kiet, spuse Kan cu un zâmbet batjocoritor.
Keit rămase calm în timp c evalua situația. Tom era și el atent la cei patru fiind pregătit de luptă.
- Cât de idiot poți fi să faci asta aici Kan, crezi că de data aceasta vei scăpa, a spus Tom.
Ce-i patru bărbați se năpusti asupra lui Kiet și Tom în timp ce Kan încerca să îl târască pe Rak spre mașină.
Rak încerca să se opună dar forța celuilalt era mult mai mare decât a lui. Rak încercă să îl lovească dar asta nu făcu decât să îl enerveze și mai mult pe Kan.
- Îndrăznești să mă lovești? Spuse Kan și îl lovi cu pumnul în față pe Rak.
- Fiu de cățea, ești un om mort. Se auzi un strigăt puternic.
Rak recunoscu vocea lui Fai.
- Dă-i drumul, Fai și Satne se repezi spre Kan în timp ce Jun și Arthit se duse să îi ajute pe Tom și Kiet.
În acel moment Kan a devenit conștient de faptul că planul lui nu va merge așa cum crezuse.
Fai îl prinse pe Rak de celălalt braț și îl trase spre el în timp ce Satne îl lovi cu putere în abdomen pe Kan.
Din cauza dureri Kan îi dădu drumul lui Rak și se prăbuși la pământ
- Ești bine? Îl întrebă Fai pe Rak în timp ce îi privea buza care îi sângera.
- Satne ai grijă de Rak mă ocup eu de gunoiul ăsta! A spus Fai cu ochii plini de furie.
Fai îl prinse de guler și începu să îl lovească cu pumnul cu o brutalitate și o furie ieșită din comun. Nici măcar când fața îi era plină de sânge nu se opri.
- Fai, te rog oprește-te, strigă Rak. Dar părea că Fai nu îl auzea.
In acel moment singurul care acu curaj să intervină fu Kiet.
- Ajunge, a spus Kiet în timp ce prinse brațul fratelui său mai mic.
Fai își privi fratele mai mare apoi își întoarse privirea spre Kan care era aproape inconștient:
- Dacă m-ai îndrăznești măcar să îl privești chiar vei muri nenorocitule, îl amenință Fai și îl trânti de pământ.
Liniștește-te și du-te la Rak. Mă ocup eu de restul, a spus Kiet și Fai dădu din cap în semn de aprobare.
Fai se duse și îl îmbrățișă pe Rak care avea lacrimi în ochii.
- Nu mai plânge, a spus Fai în timp ce ridică mâna pentru a șterge lacrimile iubitului său dar când își văzu mâinile pline de sânge a renunțat la idee.
- Te doare? Întrebă Rak privind mâinile pline de julituri ale lui Fai.
- Nu, răspunse Fai cu un ușor zâmbet.
- Hai te duc acasă.
- Îmi pare rău că v-am stricat seara, a spus Rak cu părere se rău în timp ce îi privea pe Satne, Jun și Arthit.
- Nu e vina ta Rak, nenorocitul ăla și-a căutat-o cu lumânarea, a spus Satne iar ceilalți doi au confirmat.
- Tom du-te și vorbește cu Pond și phi Bell. Eu îl duc pe Rak acasă. A spus Fai.
- Nu îți fă griji, a răspuns Tom.
- Pa băieți, a spus Fai apoi se îndreptă împreună cu Rak spre mașină.
După ce s-au suit în mașină nimeni nu a mai spus nimic.
Rak se gândea la cele întâmplate cu puțin timp în urmă și ochii i se umplu de lacrimi.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Kiet și Tom nu ar fi venit în acel moment? Oare Fai va avea probleme din cauza mea acum?
Deși era încă speriat cea mai mare grija a lui Rak acum era pentru Fai. Îi cunoștea bine temperamentul lui Kan, și știa că e fiul unui senator. Era sigur că Kan nu va lăsa lucrurile așa.
Rak își întoarse privirea și se uită la mâinile lui Fai care ținea strâns volanul și expresia feței lui era încă încordată.
- Te doare? Întrebă Rak cu o voce joasă și plângătoarea.
Fai își întoarse privirea și văzu fața plină de lacrimi a lui Rak.
- Nu doare, mai tare m-ar fi durut dacă ți s-ar fi întâmplat ceva mai grav. De ce plângi acum?
- Huh... Mie teamă că vei avea probleme din cauza mea acum. Cu siguranță tatăl lui Kan nu va lăsa lucrurile așa, a răspuns Rak printre suspine.
- Îți faci griji pentru mine?
- Ce fel de întreținere stupidă e asta? Normal, nu vreau să ajungi la închisoare din cauză că l-ai bătut pe idiotul ăla. Nu merită, a răspuns Rak. Fai îl privi cu ochii blânzi și cu un ușor zâmbet.
- Nu îți face griji, Kan nu va depune plângere la poliție. Keit se va ocupa de această problemă, a vorbit Faci pe un ton serios.
- Cum așa? De ce? Întrebă Rak nedumerit și confuz.
- Keit îl cunoaște bine se senatorul Bumma, în plus cel mai bun prieten al lui Kiet are niște „afaceri” cu senatorul Bumma. La cum îl știu eu pe khun Bumma cu siguranță nu își va risca cariera și bani pentru prostiile fiului său.
Rak a fost destul de surprins de cuvinte lui Fai, dar a înțeles că cu siguranță prietenul lui Kiet îl are cu ceva la mâna.
- Asta mă face să mă simt mai liniștit, a răspuns Rak.
După ce au ajuns în apartament cei doi au mers să facă un duș dar separat. Fai a fost ultimul care făcut duș.
Fai ieși cu un prosop în jurul taliei și se așeză pe marginea patului în timp ce îi privea picioarele albe și netede ce se vedeau de sub cămașă supradimensionată în timp ce caută ceva într-un sertar.
- Vrei să mă istețești?
- Nu. De ce?
- Tu ai măcar idee cât de sexi și ispititor ești când porți una din cămășile mele?
- Vorbești prosti, a spus Rak pentru a-și ascunde jenă în timp ce față i se înroșea.
- Ce vrei să faci? Întrebă Fai când îl văzu pe Rak așezându-se în genunchi în fața lui.
- Vreau să își dau cu unguent pe rănile de la mâini.
- Cred că mai mult vrei să mă provoci?
- Deloc, spuse Rak cu o expresie lascivă.
- Hm... Tu ai vrut-o! A spus Fai și l-a tras pe Rak de braț pentru a se așeză în poala lui, îl prinse de ceafă și începu să îl sărute pasional în timp ce mâinile sale îi mângâiau și îi strângea coapsele și fesele.
Rak îi răspunse cu aceeași pasiune, limbile lor se împleteau cu foc în timp ce mâinile sale se înfășurau în jurul gâtului.
Fai își cuibări buzele în curbura gâtului lui Rak apoi coborî spre claviculă. Cămașa pe care o purta Rak era un obstacol în a face ceea ce își dorea. Așa că își ridică mâinile și trase de cămașa până când nasturi au sărit unul câte unul.
- Nu mai ai răbdare dragule? Întrebă Rak pe un ton tachinator.
- Nu, pentru că tu mă faci să îmi pierd răbdarea.
- Oh... Da... Gemu Rak în timp ce Fai îi tachina unul din sfârcuri cu limba iar pe celălalt îl trăgea și freca cu degetele. Din cauza emoțiilor care deveneau tot mai puternice Rak început să își miște fesele de penisul mare care începea să se întărească tot mai mult și ajunse la dimensiunea s-au maximă.
- Vreau să intru în tine Rak, spus Fai cu o voce joasă în timp ce îi împinse ușor șoldurile în sus pentru a se sprijini în genunchi.
Fai își scoase prosopul și se trase dintre picioarele lui Rak pentru a se sprijini de tăblia patului.
Rak a înțeles ce vrea Fai, așa că se târî în genunchi în timp ce își lingea buzele uscate și încăleca trupul lui Fai.
Fai îi privi fiecare gest cu ochi pofticioși și plini de dorință. Rak întinse mâna și scoase gelul lubrifiant din sertar. Își turnă în palmă și începu să mângâie penisul mare și gros din fața lui.
- Umm... gemu Fai când mama caldă îi atinse penisul.
- Dă-mi mâna. Fai îi întinse mâna iar el îi turnă gel în mână.
Fai zâmbi jucăuș în timp ce întinse mâna pentru și începu să mângâie canalul îngust a lui Rak.
- Ahh... Scoase un țipăt Rak când un deget se înfipse brusc și fără preaviz in gaura lui.
Era clar că în acest moment cei doi se tachinai reciproc până când excitați atinse cote maxime. Fai își retrase degetele și vorbi.
- Ridică-te puțin apoi apăsă-te ușor în jos, a spus Fai gâfâind în timp ce își poziționa penisul la intrarea din spate.
- Umm... Gemu Rack în timp ce se apăsa în jos pentru a nu se răni. Știa că în această poziție senzația de strângere era mai intensă. După ce capul gros a intrat început să se miște ușor în sus și în jos până când ajunse la baza.
- Ah... E atât de bine! Mormăi Fai. Transpirația începu să îi curgă pe frunte și tâmple pentru că încerca să se abțină pentru al lăsa pe Raj să se obișnuiască.
- Ești bine? Te poți mișca? Întrebă Fai și Rak dădu din cap în timp ce mâinile sale se sprijineau pe umeri lați pentru a se susține.
Rak început să se miște într-un ritm lent crescând treptat viteza.
Fai prinse șoldurile lui Rak și începu să se împingă violent în sus.
- Ah... E atât de adânc... Umm... Gemu Rak în timp ce corpul început să îi tremura ori de câte ori punctul său sensibil era atacat.
- Dar îți place... Nu-i așa? Întrebă Fai satisfăcut văzând față iubitului său care se contorsiona de plăcere.
- Ah... Îmi place... Spuse Rak cu o voce gâfâia și întreruptă.
- Atunci dacă îți place o să te fac să gemu așa toată noaptea, iubirea mea. Fai își intensifică împingerile atât de tare și de adânc încât Rak aproape că rămânea fără suflare. Când zona sa erogenă fu lovită fără pic de milă corpul i se convulsionă, pereți moi se strânse puternic în jurul penisului și un lichid fierbinte se revarsă pe abdomenul lui Fai. Fai își mai împinse o dată penisul în punctul sensibil și explodă.
- Ahh... Rak scoase un ultim geamăt în timp ce un lichid fierbinte îi este invada canalul din spate, și se prăbuși pe umărul lui Fai gâfâind greu.
Fai își întoarse ușor capul și săruta ușor tâmpla transpirată a lui Raj, apoi îi vorbi lângă ureche cu o voce răgușită.
- Te iubesc, micuțule. Tu ești doar al meu și voi avea grijă de tine pentru tot restul vieții.
Inima lui Rak tresări își ridică capul și îl privi în ochi pe Fai.
- Și eu te iubesc... te iubesc enorm de mult. Tu ai aprins în inima mea „focul iubiri”. Așa că nu îl lasă să se stingă.
- Eu sunt „focul” și cu siguranță atâta timp cât trăiesc nu se va stinge „iubire”. A răspuns Fai cu un zâmbet dar pe un ton serios.
Ceva îl făcu pe Rak să creadă că cuvintele lui Fai sunt adevărate. Și nu erau doar cuvinte astăzi îi demonstrase cât de mult îl iubește și că el va fi mereu acolo să îl protejeze. Acum Rak simte cu adevărat că nu mai e singur pe lume.
SFÂRȘIT 💜
Pasiunea, nebunia și obsesia pentru Universul Love Sindrom m-a determinat să încep să traduc cărți. Traducerea cărților pentru mine înseamnă relaxare, descoperirea de noi perspective și culturi.
Budha în una din învățăturile lui spune:
"O minte dincolo de judecăți observă și înțelege"
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută pe site-ul notru. De asemenea, e posibil să împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu parteneri externi cum ar fi rețele de socializare, agenții de publicitate sau platforme de analiză a traficului; iar aceștia le pot combina cu alte informații pe care le-ai furnizat sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor.
Alege “Accept Toate Cookie-urile” și accesează direct site-ul nostru! ”Preferințe Cookie-uri" îți permite să schimbi preferinţele privind tipurile de cookie-uri pe care doreşti să le accepţi. Informaţii și explicații suplimentare găsești pe pagina Politica de Utilizare Cookies. Lista cu serviciile și cookie-urile plasate o găsești aici. Prin utilizarea site-ului nostru ești de acord cu Termeni și Condiții precum și Politica de Confidențialitate.



Comentarii
Fai chiar se va arde.Multumesc
Damm kally it’s super interesting I’m More interested to what’s going to happen after chapter 14 … And ur writing is awesome 😎 All the best 💯
Kally any chance for side story for kiet and tom , arthit and mail part I’m curious to know please